Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere existenţa unor factori de natură obiectivă, care determină imposibilitatea îndeplinirii procedurilor constituţionale necesare adoptării proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte în domeniul stării civile, în scopul prorogării termenului legal prevăzut la art. 2 alin. (4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând seama de importanţa adoptării unor reglementări care să asigure cadrul legal necesar aplicării Legii nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi posibilitatea implementării soluţiilor optime pentru interconectarea Sistemului informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă cu Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni,
dat fiind că, în absenţa interconectării Sistemului informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă cu Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni, după data de 24 septembrie 2024, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României nu vor putea completa registrele de stare civilă în format digital şi nu vor putea continua să elibereze certificate de stare civilă cetăţenilor români aflaţi în străinătate; după data de 24 septembrie 2024, activitatea consulară în materie de stare civilă se va putea desfăşura numai în condiţiile reglementării unei perioade de tranziţie, prin prorogarea termenului de interconectare a celor două sisteme informatice,
având în vedere prevederile art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. XVI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, context în care la nivelul autorităţilor publice locale au fost identificate şi semnalate dificultăţi în achiziţionarea echipamentelor suplimentare necesare pentru conectarea la Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, în vederea dimensionării corespunzătoare a infrastructurii prin raportare la volumul de muncă, aspect care afectează calitatea serviciului oferit cetăţenilor,
luând în considerare riscul neîndeplinirii de către autorităţile statului a unor obligaţii faţă de propriii cetăţeni, respectiv întocmirea şi eliberarea actelor de stare civilă, în condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu consecinţe negative în ceea ce priveşte obţinerea documentelor de identitate sau de călătorie, a căror eliberare este condiţionată de prezentarea certificatelor de stare civilă,
întrucât neadoptarea unei măsuri imediate ar avea drept consecinţă imposibilitatea organizării şi desfăşurării corespunzătoare a activităţii specifice în materie de stare civilă, fiind afectate în mod grav funcţionalitatea, coerenţa şi calitatea serviciilor prestate cetăţenilor români, în termenele stabilite de lege,
în considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată din cauza efectelor negative şi a nemulţumirilor ce pot apărea în rândul societăţii civile, existând riscul unor blocaje sau disfuncţionalităţi instituţionale pe linia activităţii de stare civilă, care impun adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă în scopul prelungirii termenului de aplicare a procedurilor privind întocmirea în sistem informatizat a registrelor de stare civilă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Începând cu data de 31 martie 2025, Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic şi se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmeşte numai în format electronic de către ofiţerii de stare civilă din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale din România."
2. La articolul 2, alineatele (4^1) şi (4^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4^1) După data prevăzută la alin. (4), constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarul II se realizează prin procesul de verificare şi validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3).
(4^2) Verificarea şi validarea actelor de stare civilă în format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), precum şi a celor prevăzute la alin. (5) reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă."
3. La articolul 2, după alineatul (4^2) se introduce un nou alineat, alin. (4^3), cu următorul cuprins:
"(4^3) La misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României din străinătate Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic şi se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmeşte numai în format electronic începând cu data de 24 septembrie 2025."
4. La articolul 14^2, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4^3), ofiţerul de stare civilă care primeşte cererea de înregistrare a naşterii emite în sistem informatic o solicitare de verificare către Ministerul Afacerilor Externe."
5. La articolul 39^2, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1^1) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4^3), în cazul prevăzut la alin. (1), ofiţerul de stare civilă care primeşte cererea de înregistrare a decesului produs în străinătate emite în sistem informatic o solicitare de verificare către Ministerul Afacerilor Externe."
6. La articolul 61, alineatul (2^3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2^3) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), exemplarul I al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar în cazul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României acestea se transmit, prin Ministerul Afacerilor Externe, la Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti. Registrul de stare civilă exemplarul II se păstrează electronic, iar o copie a acestuia se predă Serviciului Municipiului Bucureşti/serviciilor judeţene al/ale Arhivelor Naţionale, după 100 de ani de la întocmirea actelor de stare civilă. În cazul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României, Registrul de stare civilă exemplarul II se păstrează electronic începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4^3)."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Luminiţa-Teodora Odobescu
Bucureşti, 11 septembrie 2024.
Nr. 111.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: