Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 2 decembrie 2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 9 decembrie 2010
Având în vedere obligaţia Guvernului de a modifica şi completa sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi din domeniul gospodăririi apelor, prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, într-un termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a art. II^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2010 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 146/2010,
luând în considerare urgenţa realizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de gospodărire a apelor, care au rol de apărare împotriva inundaţiilor şi de reducere a eroziunii costiere, prin utilizarea fondurilor europene,
având în vedere necesitatea demonstrării către Comisia Europeană a faptului că sunt asigurate sursele financiare pentru întreţinerea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi de reducere a eroziunii costiere, care vor fi finanţate prin fonduri europene,
pentru restructurarea sistemului de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi specifice activităţii de gospodărire a resurselor de apă, potrivit dispoziţiilor Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, cu respectarea principiilor generale de dezvoltare durabilă, precauţie şi prevenţie, conform cărora beneficiarul şi poluatorul plătesc,
ţinând cont de faptul că întârzierea promovării prezentului act normativ ar conduce la neîndeplinirea obligaţiilor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene şi la întârzierea absorbţiei fondurilor europene necesare realizării lucrărilor de gospodărire a apelor, care au rol de apărare împotriva inundaţiilor şi de reducere a eroziunii costiere, lipsa acestor lucrări având efecte negative asupra mediului,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
Anexa nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
p. Ministrul mediului şi pădurilor,
Cristian Apostol,
secretar de stat
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 2 decembrie 2010.
Nr. 106.
ANEXĂ
(Anexa nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)
Sistemul de contribuţii specifice de gospodărire
a apelor şi serviciile comune de gospodărire a apelor
I. Sistemul de contribuţii specifice de gospodărire a apelor
A. Contribuţia pentru utilizarea resurselor de apă, pe categorii de surse şi utilizatori:
A.1. de suprafaţă, Marea Neagră, Dunărea, râuri interioare, lacuri naturale şi lacuri de acumulare amenajate, indiferent de deţinător, în scopul utilizării de către:
1.1. operatori economici, inclusiv servicii de gospodărie comunală, instituţii publice, unităţi de cult, operatori economici agrozootehnici de tip industrial şi alţii;
1.2. operatori economici producători de energie electrică şi termică prin termocentrale, prin centrale nucleare;
1.3. operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare;
1.4. irigaţii şi acvacultură;
A.2. din subteran, în scopul utilizării de către:
2.1. operatori economici industriali;
2.2. operatori economici de gospodărie comunală, instituţii publice, unităţi de cult şi alţii care folosesc apa în scop potabil;
2.3. irigaţii şi acvacultură;
2.4. operatori economici agrozootehnici.
B. Contribuţia pentru primirea apelor uzate în resursele de apă*):
B.1. contribuţia pentru primirea apelor uzate în resursele de apă de suprafaţă:
a) la materii în suspensie;
b) la substanţe în soluţie;
c) la germeni patogeni;
d) la poluarea termică;
e) la substanţe consumatoare de oxigen;
B.2. contribuţia pentru primirea apelor uzate în soluri permeabile sau în depresiuni cu scurgere asigurată natural:
a) la materii în suspensie;
b) la substanţe în soluţie;
c) la germeni patogeni;
d) la substanţe consumatoare de oxigen;
B.3. contribuţia pentru primirea apelor uzate industriale, de mină sau de zăcământ, injectate în straturi de foarte mare adâncime:
a) la materii în suspensie;
b) la substanţe în soluţie;
c) la germeni patogeni.
NOTĂ:
*) Indicatorii folosiţi pentru contribuţiile specifice menţionate sunt:
a) indicatori chimici generali:
- materii totale în suspensie (MTS);
- cloruri (Cl), sulfaţi [SO(4)^2-];
- sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu (Ca^2+), magneziu (Mg^2+);
- azotaţi [NO(3)^-];
- clor rezidual liber [Cl(2)];
- amoniu [NH(4)^+], azot [N(total)], azotiţi [NO(2)^-];
- amoniac [NH(3)];
- consum biochimic de oxigen [CBO(5)];
- consum chimic de oxigen (CCOMn) (metoda cu permanganat de potasiu);
- consum chimic de oxigen (CCOCr) (metoda cu bicromat de potasiu);
- fosfaţi [PO(4)^3-];
- fosfor total (P);
- mangan total (Mn^2+);
- aluminiu total (Al^3+), fier ionic total (Fe^2+, Fe^3+);
- substanţe extractibile cu eter de petrol, produse petroliere;
- detergenţi sintetici anionactivi, biodegradabili;
- reziduu filtrabil uscat la 105°C;
b) indicatori chimici specifici:
- sulfiţi [SO(3)^2], fluoruri (F), fenoli (index fenolic) [C(6)H(5)OH];
- crom trivalent total (Cr^+);
- bariu total (Ba^2+), zinc total (Zn^2+), cobalt total (Co^2+);
- sulfuri (S^2-), hidrogen sulfurat [H(2)S];
c) indicatori chimici toxici şi foarte toxici:
- arsen (As);
- cianuri (Cn^-);
- detergenţi anionactivi;
- argint (Ag^+), zinc total (Zn^2+), molibden (Mo^2+);
- cupru total (Cu^2+), crom (Cr^2+), molibden (Mo^2+);
- plumb şi compuşi;
- mercur (Hg^2+) şi compuşi;
- nichel (Ni) şi compuşi;
d) indicatori bacteriologici:
- bacterii coliforme totale;
- bacterii coliforme fecale;
- streptococi fecali;
e) indicatori fizici:
- temperatura.
C. Contribuţia pentru potenţialul asigurat în scop hidroenergetic prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române":
C.1. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mică de 4 MW;
C.2. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată cuprinsă între 4 MW şi 8 MW;
C.3. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mare de 8 MW.
D. Contribuţia pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă şi cuvetele lacurilor de acumulare
II. Servicii comune de gospodărire a apelor în scopul prelucrării şi utilizării acestora
Denumirea serviciului:
1. captarea, tratarea şi pomparea apei;
2. aducţiunea apei pentru distribuţie în reţeaua publică;
3. distribuţia apei pe platforme industriale;
4. aducţiunea apei pentru distribuţie în reţeaua de irigaţii;
5. distribuţia apei prin reţeaua altor unităţi;
6. transportul apei prin conducte şi canale;
7. asigurarea folosirii potenţialului de turism şi agrement al râurilor, lacurilor naturale, lacurilor de acumulare amenajate, al Dunării, plajei şi mării teritoriale;
8. practicarea pescuitului recreativ sportiv în cursuri de apă, lacuri şi bălţi naturale;
9. analize de calitate a apei pentru terţi;
10. apărarea împotriva inundaţiilor prin lucrări de gospodărire a apelor;
11. suplimentarea debitelor;
12. asigurarea căderii în scop hidroenergetic de către alţi operatori economici, prin barajele şi prizele proprii;
13. pomparea apelor în vederea protecţiei lacurilor terapeutice, precum şi din incinte îndiguite;
14. activităţi conexe legate de valorificarea potenţialelor apelor şi a patrimoniului;
15. alte servicii privind prelucrarea şi utilizarea apei, cu potenţialele ei;
16. servicii de întreţinere - reparaţii construcţii în domeniul gospodăririi apelor.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: