Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare din cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale 2007-2013 şi fonduri europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri, în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României de către Comisia Europeană, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor proiectelor finanţate din aceste fonduri,
luând în considerare necesitatea stabilirii unor măsuri în cadrul programelor operaţionale finanţate prin instrumente structurale 2007-2013, în sensul clarificării operaţiunilor necesar a fi efectuate pentru reîntregirea bugetului de stat şi pentru stabilirea fluxului financiar în vederea achitării creanţelor bugetare datorate Uniunii Europene la închiderea programelor operaţionale 2007-2013,
având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri care să conducă la degrevarea bugetului de stat ca urmare a finanţării din fonduri europene nerambursabile a proiectelor nefinalizate finanţate iniţial din fonduri externe rambursabile,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, după litera c) se introduc două noi litere, literele c^1) şi c^2), cu următorul cuprins:
"c^1) sumele necesare restituirii fondurilor din instrumente structurale utilizate temporar de către Autoritatea de Certificare şi Plată de la alte programe operaţionale pentru onorarea cererilor de fonduri ale respectivului program operaţional şi/sau regularizarea sumelor utilizate temporar de la bugetul de stat conform prevederilor art. 11 lit. b) şi c);
c^2) sumele necesare plăţii diferenţei dintre valoarea creanţelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene la închiderea programelor operaţionale şi disponibilul rămas în conturile proprii deschise la bănci comerciale şi la Trezoreria Statului;"
2. La articolul 9, după litera c) se introduc două noi litere, literele c^1) şi c^2), cu următorul cuprins:
"c^1) sumele necesare restituirii fondurilor din instrumente structurale utilizate temporar de către Autoritatea de Certificare şi Plată de la alte programe operaţionale pentru onorarea cererilor de fonduri ale respectivului program operaţional şi/sau regularizarea sumelor utilizate temporar de la bugetul de stat conform prevederilor art. 11 lit. b) şi c);
c^2) sumele necesare plăţii diferenţei dintre valoarea creanţelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene la închiderea programelor operaţionale şi disponibilul rămas în conturile proprii deschise la bănci comerciale şi la Trezoreria Statului;"
3. La articolul 10, după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) şi a^2), cu următorul cuprins:
"a^1) sumele necesare restituirii fondurilor din instrumente structurale utilizate temporar de către Autoritatea de Certificare şi Plată de la alte programe operaţionale pentru onorarea cererilor de fonduri ale respectivului program operaţional şi/sau regularizarea sumelor utilizate temporar de la bugetul de stat conform prevederilor art. 11 lit. b) şi c);
a^2) sumele necesare plăţii diferenţei dintre valoarea creanţelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene la închiderea programelor operaţionale şi disponibilul rămas în conturile proprii deschise la bănci comerciale şi la Trezoreria Statului;"
4. La articolul 14, alineatele (2) şi (2^1) se abrogă.
5. După articolul 14^2 se introductrei noi articole, articolele 14^3-14^5, cu următorul cuprins:
"ART. 14^3
Disponibilităţile rămase în conturile deschise la Banca Naţională a României şi la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Finanţelor Publice, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 14^1, provenite din sumele rambursate României pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.311/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la gestiunea financiară pentru anumite state membre care se confruntă cu dificultăţi grave sau sunt ameninţate de astfel de dificultăţi cu privire la stabilitatea lor financiară, se virează în conturile de disponibil de fonduri externe nerambursabile deschise la Trezoreria Statului pe numele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, în vederea reîntregirii cofinanţării programelor operaţionale, asigurată în conformitate cu prevederile art. 8 lit. a), art. 9 lit. a) şi art. 11 lit. a), potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 14^4
În vederea achitării contravalorii creanţelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene la închiderea programelor operaţionale se întreprind operaţiunile de mai jos, în următoarea ordine:
a) Autoritatea de Certificare şi Plată transferă în conturile autorităţilor de management deschise în euro/lei, după caz, sumele disponibile, pe fiecare program operaţional, existente în conturile deschise la Banca Naţională a României şi la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Finanţelor Publice, după efectuarea operaţiunii prevăzute la art. 14^5;
b) autoritatea de management care are o obligaţie de plată către alte programe operaţionale transferă sumele alocate de la bugetul de stat, în aplicarea prevederilor art. 8 lit. c^1), în contul de disponibil al autorităţii de management care gestionează programul operaţional de unde au fost utilizate temporar disponibilităţile din instrumente structurale;
c) autoritatea de management pe numele căreia a fost emisă creanţa bugetară utilizează sumele alocate conform prevederilor art. 8 lit. c^2), art. 9 lit. c^2) şi art. 10 lit. a^2), în vederea achitării integrale către Comisia Europeană, în euro, a creanţei bugetare.
ART. 14^5
Soldul conturilor de disponibil aferente fondurilor europene deschise la Banca Naţională a României şi la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Finanţelor Publice, pentru programele operaţionale pentru care au fost declarate la Comisia Europeană cheltuieli a căror valoare totală este cel puţin egală cu totalul cumulat al prefinanţărilor şi rambursărilor plătite de Comisia Europeană, se virează ca venit la bugetul de stat."
ART. II
(1) Sumele prevăzute la art. 11 lit. b) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, utilizate temporar din bugetul de stat, neregularizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se regularizează din sumele disponibile din instrumente structurale aferente Programului operaţional sectorial „Transport“ existente în contul deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Regularizarea prevăzută la alin. (1) se realizează de către Autoritatea de Certificare şi Plată prin virarea sumelor respective la bugetul de stat, corespunzător poziţiei bugetare de venituri pentru sume provenite din finanţarea anilor precedenţi, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale.
ART. III
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"o) sumele pentru finanţarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată neeligibile plătite, aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru operatorii regionali de apă definiţi în baza art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru autorităţi ale administraţiei publice locale, care implementează proiecte finanţate prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 în domeniul gestionării deşeurilor, siturilor poluate istoric şi modernizării sistemelor de termoficare şi în domeniul transporturilor, pentru regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit stabilite conform art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 398/1997 privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor judeţene, cu modificările ulterioare, precum şi pentru beneficiarii din cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, axa prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii de importanţă regională, precum şi a sistemelor de transport durabile, axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat;"
2. La articolul 13, alineatul (1) se abrogă.
3. La articolul 15, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), beneficiarilor care primesc finanţare sub incidenţa ajutorului de stat/de minimis li se poate acorda prefinanţare în una sau mai multe tranşe de până la maximum 40% din contribuţia publică eligibilă a proiectului."
4. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii nu restituie autorităţilor de management sumele calculate în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (5) în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acestea emit decizii de recuperare a prefinanţării pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/ partenerilor, după caz, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda naţională. Decizia constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. În titlul de creanţă se indică şi contul în care beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerul trebuie să efectueze plata."
5. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 21
(1) Beneficiarii/Liderii de parteneriat au obligaţia de a depune la autorităţile de management/organismele intermediare cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate, care nu se încadrează la art. 20 alin. (8), în termen de maximum 3 luni de la efectuarea acestora, cu excepţia cheltuielilor efectuate înainte de semnarea contractului de finanţare."
6. La articolul 22, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Prin excepţie de la alin. (1), pentru proiectele nefinalizate finanţate iniţial din fonduri externe rambursabile, aprobate la finanţare din fonduri europene, ai căror beneficiari sunt prevăzuţi la art. 6 alin. (1), după autorizarea cheltuielilor de către autorităţile de management, conform legislaţiei Uniunii Europene şi celei naţionale, sumele din fonduri europene cuvenite a fi rambursate în condiţiile art. 21 beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, conform contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanţare, se virează de către autorităţile de management în contul de venituri 20A46.04.00 «Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate din cadrul financiar 2014-2020», deschis pe codul de identificare fiscală al beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor la Trezoreria Statului."
7. După articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29^1, cu următorul cuprins:
"ART. 29^1
Pentru neregulile constatate în cadrul proiectelor implementate în parteneriat, titlurile de creanţă se emit potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pe numele liderului de parteneriat şi/sau a partenerului din a cărui acţiune sau inacţiune a rezultat o abatere de la legalitate, conformitate şi regularitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene."
ART. IV
Sumele utilizate din bugetul de stat, conform prevederilor art. 10 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se reîntregesc de către autoritatea de certificare din fonduri europene, prin virarea la bugetul de stat, la poziţii bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanţarea anului curent şi pentru sumele provenite din finanţarea anilor precedenţi, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, fără a se ţine cont de programul operaţional pentru care a fost efectuată operaţiunea, după cum urmează:
a) din disponibilităţile de fonduri europene existente în contul deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice, pentru sumele utilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) din sumele primite de la Uniunea Europeană, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la încasarea acestora, după onorarea obligaţiilor privind transferul de fonduri către unităţile de plată din cadrul autorităţilor de management.
ART. V
Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, proiectele nefinalizate finanţate iniţial din fonduri externe rambursabile, aprobate la finanţare din fonduri europene, ai căror beneficiari sunt prevăzuţi la art. 6 alin. (1) din ordonanţă de urgenţă, se derulează în continuare conform prevederilor acordurilor de împrumut şi actelor normative de aprobare/ratificare a acestora, propunerile de credite de angajament şi bugetare fiind cuprinse la titlul din clasificaţia bugetară iniţială.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Sirma Caraman,
secretar de stat
p. Ministrul fondurilor europene,
Mihaela Virginia Toader,
secretar de stat
Bucureşti, 7 decembrie 2018.
Nr. 105.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: