Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 22 septembrie 2021  privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 22 septembrie 2021 privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 916 din 24 septembrie 2021
    Având în vedere dispoziţiile art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, ambele acte normative publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 31 august 2021,
    luând în considerare faptul că schemele de personal ale unor autorităţi publice sunt subdimensionate în raport cu nevoile impuse de volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate,
    ţinând seama de faptul că existenţa unui număr mare de posturi vacante este de natură să producă repercusiuni negative asupra înfăptuirii actului de administraţie în contextul continuării procesului de modernizare,
    constatând că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2020 privind desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 33/2021, şi-au încetat aplicabilitatea, iar autorităţile administraţiei publice locale solicită Guvernului lămuriri cu privire la aplicabilitatea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2021, a Ordonanţei Guvernului nr. 19/2021 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2021 privind modificarea unor acte normative din domeniul învăţământului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
    având în vedere efectele create de criza sanitară curentă şi importanţa asigurării personalului necesar implicat în gestionarea situaţiilor generate de starea de alertă la nivelul întregii administraţii,
    reţinându-se că în urma reorganizărilor succesive în funcţie de viziunea programelor de guvernare au fost generate modificări continue ale actelor normative care reglementează numărul de posturi la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, se impune reglementarea modalităţii de stabilire a numărului maxim de posturi la nivelul fiecărei instituţii publice şi structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în condiţiile legii,
    constatându-se faptul că măsurile care se impun a fi luate nu suportă amânare, consecinţele negative ale lipsei intervenţiei legislative în regim de maximă urgenţă constând în îngreunarea până la blocarea activităţii unor instituţii ale administraţiei publice,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 31 decembrie 2021, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2021.

    ART. II
    Articolul 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Prin hotărâri ale Guvernului se stabileşte numărul maxim de posturi al fiecărei instituţii publice şi structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului."


    ART. III
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) articolul V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 31 august 2021;
    b) articolul II din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 31 august 2021.




                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Tiberiu Horaţiu Gorun
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Cseke Attila Zoltán
                    Ministrul finanţelor,
                    Dan Vîlceanu
                    p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Mihnea-Claudiu Drumea,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 22 septembrie 2021.
    Nr. 103.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016