Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2019
Având în vedere Decizia Comisiei Europene C (2018) 6.928 final din data de 25 octombrie 2018 pentru autorizarea schemei de ajutoare instituită de Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie,
ţinând cont de necesitatea punerii în acord a dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 195/2018 cu observaţiile Comisiei Europene, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din lege,
având în vedere situaţia extraordinară generată de faptul că Legea nr. 195/2018 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, coroborat cu faptul că s-a emis Decizia Comisiei Europene C (2018) 6.928 din 25 octombrie 2018 de autorizare a schemei instituite de Legea nr. 195/2018, trebuie introduse observaţiile transmise de Comisia Europeană în legislaţia naţională, ceea ce conduce la adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
Totodată, nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgenţă poate avea consecinţe nefavorabile în rândul crescătorilor de porcine care nu pot accesa schema pentru realizarea investiţiilor.
Luând în considerare Decizia Comisiei Europene C (2018) 6.928 pentru autorizarea schemei de ajutoare instituite de Legea nr. 195/2018, emisă în data de 25 octombrie 2018, considerăm că neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă va afecta grav interesul public prin imposibilitatea accesării schemei pentru investiţii de către fermieri, creând premisele iniţierii unor acţiuni în instanţă invocând nepunerea în aplicare a deciziei Comisiei Europene.
Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, care afectează interesele economice din sectorul de creştere a suinelor, pe termen scurt şi mediu, a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 27 iulie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare."
2. La articolul 4, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Prezenta schemă de ajutoare nu se aplică solicitanţilor care au efectuat dezmembrări/divizări ale exploataţiei începând cu 1 ianuarie 2017."
3. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) costuri cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de orice natură necesare realizării investiţiei, proiecte de construcţie, servicii de arhitectură, organizare de şantier, asigurarea utilităţilor, consultanţă şi autorizaţii."
4. La articolul 7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor prevăzute la alin. (1) nu reprezintă cheltuială eligibilă."
5. La articolul 8 alineatul (2), punctul (iv) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(iv) investiţii colective realizate de crescătorii de suine."
6. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale realizează şi pune la dispoziţia direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti o aplicaţie informatică integrată, care are rolul de a asigura activitatea de înregistrare şi verificare a eligibilităţii proiectelor, precum şi de monitorizare a implementării acestora şi de conformitate a cheltuielilor cuprinse în aceste proiecte pentru programele de investiţii în sectorul agricol, respectiv prezentul program de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, aprobat prin Legea nr. 227/2018.
(5) Costurile necesare pentru realizarea aplicaţiei informatice prevăzute la alin. (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."
7. La articolul 9, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 9
Beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) depun cererea de înscriere în Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie la direcţia pentru agricultură judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială se înfiinţează/află fermele, respectiv capacităţile de reproducţie, denumită în continuare cerere de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de următoarele documente:"
8. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul în care aplicaţia informatică prevăzută la art. 8 alin. (4) nu este operaţională la data depunerii cererilor de înscriere prevăzute la art. 9, verificarea administrativă a cererilor de înregistrare în Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie se va realiza de către funcţionarii din cadrul direcţiei pentru agricultură judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, desemnaţi prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcţional."
9. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) După verificare, direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti aprobă suma necesară realizării investiţiei şi încheie contractele de finanţare."
10. La articolul 12, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) Pentru realizarea investiţiilor finanţate prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie se poate acorda un avans, care este subordonat constituirii unei garanţii, în procent de maximum 30% din totalul finanţării eligibile, cu respectarea prevederilor art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans, criteriile, precum şi limitele care se vor folosi în acest scop se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."
11. La articolul 13, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 13
Pentru acordarea avansului prevăzut la art. 12 alin. (4), beneficiarii trebuie să depună următoarele documente aferente investiţiei:"
12. La articolul 13, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) scrisoare de garanţie bancară sau scrisoare de garanţie eliberată de instituţii financiare nebancare înregistrate în Registrul special al Băncii Naţionale a României, care corespunde procentului de 100% din suma avansului."
13. La articolul 14, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 14
(1) După acordarea avansului prevăzut la art. 12 alin. (4), beneficiarii justifică utilizarea acestuia până la data de 31 decembrie a anului în care a fost acordat prin facturi fiscale însoţite de documentele care atestă plata contravalorii acestora, care să fie conforme cu investiţiile realizate până la acel moment şi care se încadrează în tipurile de cheltuieli eligibile prevăzute la art. 7. Decontarea cheltuielilor efectuate pentru finalizarea investiţiei se realizează pe baza documentelor de plată şi a facturilor conform devizului de lucrări, până la finalizarea investiţiei, cu încadrarea în valoarea costului prevăzut la art. 3 lit. i), respectiv j). Procedura privind modul de derulare a plăţilor şi deconturilor, prin utilizarea aplicaţiei informatice, se stabileşte în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
...............................................................................................
(3) În termen de 3 zile de la încasarea avansului prevăzut la art. 12 alin. (4), beneficiarii ajutorului de stat marchează investiţia cu o placă indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime şi 200 cm lăţime, confecţionată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este uşor vizibilă, pe care se inscripţionează «Investiţie beneficiară a „Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie“, conform cererii numărul ........., de la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului .............................../Municipiului Bucureşti"
14. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 15
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 12, direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti transmit Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia cu sumele necesare pentru plata avansului prevăzut la art. 12 alin. (4) şi a celor necesare decontării cheltuielilor prevăzute la art. 14 alin. (1), cu încadrarea în nivelul ajutorului prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (2), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5."
15. La articolul 17, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Lista se publică pe site-ul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, se actualizează corespunzător şi se transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după fiecare reactualizare, pentru publicare pe site-ul oficial al instituţiei, www.madr.ro, informaţii accesibile publicului, unde va fi disponibilă 10 ani, fără restricţii."
16. La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Valoarea totală a ajutorului de stat este de 1.674.770.580 lei, reprezentând echivalentul a 359,1 milioane euro, şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale."
17. La articolul 18, alineatele (3)-(5) se abrogă.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,
Carmen Elian,
subsecretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleşcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
George Ciamba
Bucureşti, 30 ianuarie 2019.
Nr. 1.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: