Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
Se reinstituie Ordinul Naţional Serviciul Credincios, prevăzut la art. 6 lit. A pct. II şi la art. 9 lit. A pct. III din Legea nr. 29/2000, aceasta fiind a doua decoratie în ierarhie, pe timp de pace, şi a treia în ierarhia decoratiilor militare de război.
ART. 2
(1) Ordinul Naţional Serviciul Credincios poate avea maximum 5.500 de membri grupati în 5 grade, cu însemne diferite pentru civili şi militari.
(2) Ordinul Naţional Serviciul Credincios cu însemne de război nu are limita legală de conferire.
ART. 3
Cetăţenii străini decorati cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios nu intră în cifra prevăzută la art. 2 alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 4
Preşedintele României este capul Ordinului Naţional Serviciul Credincios. În aceasta calitate, Preşedintelui României i se atribuie pe perioada mandatului gradul de Mare Cruce al ordinului, comanda specială, pe care îl poarta în ocazii festive, precum şi la ceremoniile de inmanare a ordinului.
ART. 5
Ordinul Naţional Serviciul Credincios se completează cu Crucea şi Medalia Serviciul Credincios prevăzute la art. 6 lit. B pct. I şi II şi la art. 9 lit. B pct. II şi III din Legea nr. 29/2000, acestea fiind cele mai înalte distincţii naţionale care se pot acorda persoanelor fără studii superioare.
ART. 6
Crucea şi Medalia Serviciul Credincios au fiecare câte 3 clase. Numărul crucilor este în total de 8.400, iar al medaliilor din primele doua clase de 5.400, pentru clasa a III-a numărul fiind nelimitat. Decoratiile au însemne diferite pentru civili, militari şi de război.
ART. 7
(1) Însemnul Ordinului Naţional Serviciul Credincios se compune dintr-o cruce cu bratele arcuite şi latite spre margini, emailata albastru deschis; între bratele crucii se afla o cununa formată din frunze de laur din metalul gradului, iar în centrul crucii se afla un medalion din metalul gradului.
(2) Pe avers stema României este stantata pe medalion.
(3) Pe revers este inscripţia "SERVICIUL/CREDINCIOS".
(4) Însemnul este surmontat de o cununa ovala din frunze de stejar şi de un inel prin care se prinde panglica.
(5) Panglica ordinului este din rips moarat de culoare bleu, având o dunga alba pe mijloc.
ART. 8
Ziua Ordinului Naţional Serviciul Credincios se sarbatoreste la data de 28 aprilie, data primei creari a ordinului.
ART. 9
Ordinul, crucea şi medalia se prezintă în 3 forme valoric egale: însemnul propriu-zis, rozeta pentru civili şi bareta pentru militari.
ART. 10
Cetăţenii români decorati cu Ordinul Serviciul Credincios până la data abrogării sale, în 1948, sunt consideraţi de drept cavaleri ai Ordinului Naţional Serviciul Credincios, conferindu-li-se automat un grad în plus faţă de cel avut.
ART. 11
(1) Însemnul Crucii Naţionale Serviciul Credincios este similar cu cel al ordinului, dar nu este emailat.
(2) Însemnul Medaliei Naţionale Serviciul Credincios este o piesa circulara, cu bordura inaltata, având stantata pe avers stema României şi pe revers inscripţia "SERVICIUL/CREDINCIOS".
(3) Panglica crucii şi a medaliei este din rips moarat de culoare bleu, având marginal şi pe centru benzi albe.
ART. 12
Descrierea formei, dimensiunile şi modelul desenat ale ordinului, crucii şi medaliei, pentru fiecare grad sau clasa, motivele care determina conferirea acestora, repartiţia numărului de însemne pe grade şi clase, modul în care se vor purta, precum şi alte date privind decoratiile sunt prevăzute în regulamentele cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
p. PRIM-MINISTRU,
MIRCEA CIUMARA
Contrasemnează:
Ministrul culturii,
Ion Caramitru
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Petre Roman
Ministrul apărării naţionale,
Sorin Frunzaverde
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 29 iunie 2000
Nr. 105.
ANEXA 1
REGULAMENT
ANEXA 2
REGULAMENT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: