Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Pentru aplicarea prevederilor art. 75^1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 şi 8 din Ghidul carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. ART. I Normele privind organizarea şi funcţionarea sistemului de ierarhizare şi selecţie în vederea evoluţiei în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.69/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 7 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 17 alineatul (2), literele b)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "b) două puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de execuţie şi trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de conducere în structuri de nivel 2;c) trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de execuţie şi patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de conducere în structuri de nivel 3;d) patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de execuţie şi cinci puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcţii de conducere în structuri de nivel 4." 2. La articolul 17 alineatul (2), literele e)-g) se abrogă. 3. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins: "(2^1) Candidaţilor li se acordă: a) pentru îndeplinirea atribuţiilor posturilor permanente în străinătate, pe o perioadă de minimum 3 ani, patru puncte pentru cele de execuţie şi cinci puncte pentru cele de conducere; b) pentru îndeplinirea fiecărei funcţii în structuri NATO dislocate pe teritoriul României, pe o perioadă de minimum 3 ani, patru puncte pentru cele de execuţie şi cinci puncte pentru cele de conducere.(2^2) Candidaţilor li se acordă câte un punct pentru fiecare 3 luni de participare neîntreruptă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român." 4. La articolul 17, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Candidaţilor li se acordă un punctaj egal cu media aritmetică a mediilor acordate la evaluarea performanţei profesionale din ultimele trei fişe de apreciere de serviciu anuală.(5) Candidaţilor li se acordă un punctaj obţinut prin împărţirea la 15 a sumei punctajelor acordate pentru evaluarea competenţelor, aptitudinilor şi atitudinilor profesionale din ultimele trei fişe de apreciere de serviciu anuală." 5. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 19 (1) Punctajul individual - Pi - al fiecărui candidat se calculează după următoarea formulă: Pi = [E:10 + (Pe + Pp):2]:2, unde: a) E reprezintă punctajul cumulat, acordat pentru experienţa profesională conform prevederilor art. 17 alin. (2)-(8); b) Pe reprezintă media aritmetică a punctelor acordate de membrii comisiei de selecţie pentru compatibilitatea experienţei profesionale cu cerinţele funcţiei vacante, criteriu specificat la lit. h) din secţiunea B a anexei nr. 11, respectiv a anexei nr. 11^1; c) Pp reprezintă media aritmetică a punctelor acordate de membrii comisiei de selecţie pentru compatibilitatea pregătirii profesionale cu cerinţele funcţiei vacante, criteriu specificat la lit. i) din secţiunea B a anexei nr. 11, respectiv a anexei nr. 11^1." 6. La anexele nr. 11 şi 11^1 la norme, prevederile cuprinse la secţiunea B litera a) se modifică şi vor avea cuprinsul prevăzut în tabelul de mai jos:
┌──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
│„B. Criterii de selecţie │ │
├────────────┬──────────┬─────────┬────────┬───────────┤ │
│ │ │ │ │Numărul de │ │
│ │ │ │ │funcţii │Punctaj │
│ │ │ │ │îndeplinite│acordat în │
│ │ │ │Numărul │pe o │funcţie de │
│ │Nivelul │Tipul de │de │perioadă de│gradul de │
│ │structurii│funcţie │puncte │minimum 2 │îndeplinire│
│ │ │ │acordate│ani, │a │
│ │ │ │ │respectiv │criteriului│
│ │ │ │ │minimum 3 │ │
│ │ │ │ │ani, după │ │
│ │ │ │ │caz │ │
│ ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Execuţie │1 │ │ │
│ │Nivelul 1 ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Comandă/ │2 │ │ │
│ │ │Conducere│ │ │ │
│ ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Execuţie │2 │ │ │
│ │Nivelul 2 ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Comandă/ │3 │ │ │
│ │ │Conducere│ │ │ │
│ ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│a) │ │Execuţie │3 │ │ │
│experienţa │Nivelul 3 ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│profesională│ │Comandă/ │4 │ │ │
│dobândită │ │Conducere│ │ │ │
│de-a lungul ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│carierei │ │Execuţie │4 │ │ │
│ │Nivelul 4 ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Comandă/ │5 │ │ │
│ │ │Conducere│ │ │ │
│ ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Execuţie │4 │ │ │
│ │Posturi ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │permanente│Comandă/ │5 │ │ │
│ │ │Conducere│ │ │ │
│ ├──────────┼─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │Funcţii în│ │ │ │ │
│ │structuri │Execuţie │4 │ │ │
│ │NATO │ │ │ │ │
│ │dislocate ├─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │pe │ │ │ │ │
│ │teritoriul│Comandă/ │5 │ │ │
│ │României │Conducere│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
│ ├──────────┴─────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │Misiuni temporare şi│ │ │ │
│ │operaţii în afara │ │ │ │
│ │teritoriului │1“ │ │ │
│ │statului român - 3 │ │ │ │
│ │luni neîntrerupt │ │ │ │
└────────────┴────────────────────┴────────┴───────────┴───────────┘
7. La anexele nr. 11 şi 11^1 la norme, nota de subsol nr. 3 se abrogă. ART. II Analizarea, ierarhizarea şi selecţia candidaţilor pentru promovarea în funcţiile vacante publicate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se realizează şi se finalizează în conformitate cu dispoziţiile legale aflate în vigoare la data publicării funcţiilor respective. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă Bucureşti, 2 aprilie 2021. Nr. M.68. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.