Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. M.68 din 14 iulie 2015 pentru aprobarea Normelor privind ocuparea prin concurs ori examen a unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual în Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a Procedurii de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului civil contractual în grade ori trepte profesionale imediat superioare sau într-o funcţie cu un nivel de studii superior în Ministerul Apărării Naţionale
EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 24 iulie 2015
Pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 26 alin. (8) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 42 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Normele privind ocuparea prin concurs ori examen a unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual în Ministerul Apărării Naţionale, prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă Procedura de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului civil contractual în grade ori trepte profesionale imediat superioare sau într-o funcţie cu un nivel de studii superior în Ministerul Apărării Naţionale, prevăzută în anexa nr. 2.
ART. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.58/2011 pentru aprobarea Normelor privind ocuparea prin concurs ori examen a unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual în Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului civil contractual din Ministerul Apărării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 22 iulie 2011.
ART. 4
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Mircea Duşa
Bucureşti, 14 iulie 2015.
Nr. M.68.
ANEXA 1
NORME
privind ocuparea prin concurs ori examen a unui post vacant sau
temporar vacant de personal civil contractual
în Ministerul Apărării Naţionale
ART. 1
(1) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual, existent în statul de organizare al unei structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, se face prin concurs ori examen, cu aplicarea prevederilor titlului I din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament-cadru, şi ale prezentelor norme.
(2) Prezentele norme sunt aplicabile în situaţia în care prin reglementările specifice anumitor categorii de personal civil contractual din structurile Ministerului Apărării Naţionale nu se dispune altfel.
ART. 2
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante prevăzute la art. 1 se organizează de către unităţile militare care au structură de resurse umane, denumite în continuare unităţi organizatoare, pentru posturile:
a) prevăzute în statele de organizare proprii;
b) prevăzute în statele de organizare ale structurilor militare care nu au structură de resurse umane şi care se află în subordinea sau în coordonarea unităţilor organizatoare ori pentru care acestea din urmă gestionează activitatea de resurse umane.
ART. 3
(1) Membrii comisiei de concurs, ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi secretarul acestora se numesc prin ordinul de zi pe unitate al unităţii organizatoare cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării primei probe pentru ocuparea unui post vacant şi cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării primei probe pentru ocuparea unui post temporar vacant.
(2) Nominalizarea persoanelor în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a secretarului se face cu respectarea prevederilor secţiunii a 4-a a cap. I din titlul I a Regulamentului-cadru.
(3) Persoanele care fac parte din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluţionare a contestaţiilor, în cazul concursului organizat pentru ocuparea posturilor prevăzute la art. 2 lit. b), se desemnează din structura militară în al cărei stat de organizare este prevăzut postul vacant sau temporar vacant şi/sau din unitatea organizatoare.
(4) În situaţia în care nu pot fi desemnaţi membri cu pregătire şi experienţă profesională în domeniul postului pentru care se organizează concurs, în condiţiile alin. (3), unitatea organizatoare solicită desemnarea de membri din cadrul altor unităţi militare, de regulă, de la eşalonul superior.
ART. 4
(1) Unitatea organizatoare publică anunţul privind organizarea concursului de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulaţie, pe portalul posturi.gov.ro, precum şi la sediul acesteia.
(2) Anunţurile de organizare a concursului, rezultatele probelor de concurs/examen şi ale contestaţiilor, precum şi alte informaţii necesare se publică, în termenele impuse de lege, pe pagina de internet şi la sediul unităţii organizatoare.
(3) În situaţia în care unitatea organizatoare nu are pagină de internet, solicită pe cale ierarhică asigurarea publicităţii la eşalonul superior care dispune de această facilitate.
ART. 5
La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 din Regulamentul-cadru.
ART. 6
(1) Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual se aprobă de comandantul/şeful unităţii organizatoare, pe baza cerinţelor cuprinse în fişa postului, la propunerea şefului microstructurii şi, după caz, a comandantului/şefului structurii în al cărei stat de organizare se află postul vacant.
(2) Condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) se referă, în principal, la:
a) condiţiile de studii stabilite de prevederile statului de organizare;
b) absolvirea unor cursuri ori programe de perfecţionare şi/sau specializare;
c) nivelul de acces la informaţii clasificate, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în cazul în care acesta este declarat "admis";
d) vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) nivelul de cunoaştere a limbilor străine;
f) cunoştinţele de operare sau, după caz, de programare pe calculator;
g) abilităţile, calităţile şi aptitudinile corespunzătoare specificului postului;
h) capacitatea managerială, pentru posturile de conducere.
(3) Stabilirea condiţiilor specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual, existent în statul de organizare al unei structuri din Ministerul Apărării Naţionale, se realizează cu respectarea legislaţiei aplicabile în domeniu şi a principiilor egalităţii de şanse, nediscriminării şi competenţei profesionale.
ART. 7
(1) Pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de debutant nu sunt necesare condiţii de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz.
(2) Condiţiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz, necesare pentru participarea la concursul organizat în vederea ocupării posturilor de execuţie vacante sau temporar vacante prevăzute la art. 1 se stabilesc după cum urmează:
a) 6 luni, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de grad sau treaptă imediat superior/superioară celui/celei de debutant;
b) 3 ani, pentru fiecare dintre gradele sau treptele superioare celui/celei prevăzut/prevăzute la lit. a).
(3) Condiţiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz, necesare pentru ocuparea posturilor de conducere vacante sau temporar vacante prevăzute la art. 1 sunt următoarele:
a) 5 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de director adjunct, contabil-şef, director, director general adjunct, director general sau similare, gradul I;
b) 8 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de director adjunct, contabil-şef, director, director general adjunct, director general sau similare, gradul II;
c) 2 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de şef birou, şef secţie, şef serviciu, şef formaţie muncitori, şef atelier sau similare, gradul I;
d) 5 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de şef birou, şef secţie, şef serviciu, şef formaţie muncitori, şef atelier sau similare, gradul II.
ANEXA 2
PROCEDURA
de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare
a personalului civil contractual în grade
ori trepte profesionale imediat superioare sau într-o funcţie
cu un nivel de studii superior în Ministerul Apărării Naţionale
ART. 1
Promovarea personalului civil contractual reprezintă modalitatea de evoluţie în carieră a acestei categorii de personal prin trecerea în grade sau trepte profesionale imediat superioare, într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.
ART. 2
(1) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare, precum şi într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior a personalului civil contractual din structurile Ministerului Apărării Naţionale se face cu respectarea prevederilor titlului II din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament-cadru, şi ale prezentei proceduri.
(2) Prezenta procedură se aplică în situaţia în care, prin statute sau alte acte normative specifice anumitor categorii de personal civil contractual din structurile Ministerului Apărării Naţionale, promovarea acestora nu este reglementată altfel.
ART. 3
Promovarea într-o funcţie de conducere se face numai pe un post vacant, prin concurs sau examen, organizat cu respectarea prevederilor art. 1-40 din cadrul titlului I al Regulamentului-cadru, precum şi a prevederilor anexei nr. 1 la ordin.
ART. 4
Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se organizează de către unităţile militare care au structură de resurse umane, denumite în continuare unităţi organizatoare, pentru posturile:
a) prevăzute în statele de organizare proprii;
b) prevăzute în statele de organizare ale structurilor militare care nu au structură de resurse umane şi care se află în subordinea sau în coordonarea unităţilor organizatoare ori pentru care acestea din urmă gestionează activitatea de resurse umane.
ART. 5
(1) Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea funcţiei din statul de organizare în care salariatul este încadrat într-o funcţie prevăzută cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată.
(2) Încadrarea persoanei promovate se face în gradul profesional imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens.
(3) Propunerea de promovare într-o funcţie cu studii de nivel superior se face de către şeful nemijlocit, justificată de necesitatea modificării fişei postului, la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ acreditată, şi este aprobată de către comandantul/şeful unităţii militare angajatoare.
(4) Organizarea examenului de promovare într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se realizează numai în măsura în care studiile absolvite sunt în specialitatea în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea sau comandantul/şeful unităţii militare angajatoare decide că studiile sunt utile pentru desfăşurarea activităţii, iar atribuţiile din fişa postului vor fi modificate în mod corespunzător.
(5) Comandantul/şeful unităţii militare angajatoare solicită, ierarhic, prin raport, aprobarea ministrului apărării naţionale referitoare la organizarea examenului respectiv şi, în cazul în care acesta este promovat, transformarea funcţiei prevăzute cu studii medii într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, potrivit normelor de modificare a statelor de organizare. În raportul către ministrul apărării naţionale se prezintă argumentele care determină necesitatea modificării fişei postului şi se anexează toate documentele menţionate la alin. (3).
(6) În situaţia în care comandantul/şeful unităţii militare primeşte mai multe solicitări de promovare în funcţii cu un nivel de studii superior pentru persoane încadrate în funcţii identice, din aceeaşi microstructură, cu fişe de post identice, iar persoanele au absolvit studii superioare, în domeniul de activitate sau utile desfăşurării activităţii şi nu se justifică modificarea tuturor fişelor de post, la examenul de promovare participă toate persoanele în cauză. Transformarea funcţiilor cu studii medii în funcţii pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se va realiza numai pentru persoanele care au obţinut punctajul cel mai mare, în ordine descrescătoare, în limita numărului de funcţii pentru care comandantul/şeful unităţii militare a decis modificarea funcţiilor.
(7) Prin excepţie de la alin. (5), în raportul către ministrul apărării naţionale se solicită ierarhic aprobarea organizării examenului de promovare la care să participe toate persoanele care îndeplinesc aceleaşi condiţii menţionate la alin. (6), precum şi a transformării funcţiilor persoanelor care au obţinut punctajul cel mai mare, se prezintă argumentele care determină necesitatea modificării fişelor posturilor şi se anexează toate documentele menţionate la alin. (3).
ART. 6
(1) Promovarea personalului civil contractual în grade sau trepte profesionale se face prin examen.
(2) Iniţierea promovării personalului civil contractual în grade sau trepte profesionale se face în baza unui referat de evaluare întocmit de şeful nemijlocit şi aprobat de comandantul/şeful unităţii militare angajatoare.
(3) Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii, astfel:
a) să aibă o vechime de cel puţin 3 ani în funcţia şi gradul sau treapta profesională în care este încadrat;
b) să fi obţinut, de la ultima promovare, cel puţin trei calificative la evaluarea performanţelor profesionale individuale, iar cel puţin două dintre acestea să fie de "foarte bine".
(4) Calificativul obţinut pentru anul în care a avut loc promovarea se ia în calcul la următoarea promovare numai dacă persoana respectivă a lucrat cel puţin 6 luni în noul grad sau treaptă profesională.
(5) Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, denumit în continuare examen, se organizează trimestrial, semestrial sau anual, după finalizarea perioadei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, în funcţie de decizia comandantului/şefului unităţii militare organizatoare.
(6) Referatul de evaluare întocmit de şeful nemijlocit conform elementelor specificate la art. 41 alin. (9) din Regulamentul-cadru şi aprobat de către comandantul/şeful unităţii militare angajatoare se depune până în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru la structura de resurse umane sau la persoana desemnată în acest sens de către comandantul/şeful unităţii organizatoare.
(7) Anterior organizării examenului, unităţile organizatoare, prin structura de resurse umane, analizează situaţia personalului civil contractual încadrat în structura proprie şi în unităţile militare care nu au structură de resurse umane, aflate în subordinea sau în coordonarea acestora ori pentru care gestionează activitatea de resurse umane, care îndeplineşte condiţiile de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, şi informează şefii nemijlociţi despre posibilitatea promovării personalului civil contractual din subordine.
(8) În cazul în care comandantul/şeful unităţii militare angajatoare aprobă referatele de evaluare primite de la şefii nemijlociţi, unităţile organizatoare solicită ordonatorului de credite în finanţarea căruia se află posturile respective avizarea desfăşurării examenului de promovare.
ART. 7
(1) Cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării examenului de promovare, unitatea organizatoare desemnează, prin ordin de zi pe unitate, comisia de examinare, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi secretarul acestora.
(2) Comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt formate fiecare din 3 membri, astfel:
a) 2 membri din cadrul unităţii organizatoare sau al structurii militare în care este încadrat personalul civil contractual care participă la examen;
b) un reprezentant desemnat de sindicat sau, unde nu sunt constituite sindicate, un reprezentant al salariaţilor.
(3) Comandantul/şeful unităţii organizatoare solicită sindicatului, prin structura de resurse umane, desemnarea reprezentanţilor acestuia care să facă parte din cele două comisii.
(4) În situaţia în care nu există sindicat constituit la nivelul unităţii militare în care este încadrat candidatul, structura de resurse umane a unităţii organizatoare solicită comandantului/ şefului unităţii militare angajatoare să asigure cadrul organizatoric în vederea alegerii de către salariaţi a reprezentanţilor care să facă parte din comisia de examinare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(5) Desemnarea membrilor în comisia de examinare şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor se face cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 9-12 şi ale art. 44 din Regulamentul-cadru, la propunerea scrisă a şefului nemijlocit al persoanei care urmează să promoveze, în privinţa persoanelor prevăzute la alin. (2) lit. a), şi a sindicatului sau a salariaţilor, după caz, în ceea ce priveşte persoana prevăzută la alin. (2) lit. b).
ART. 8
Secretarul comisiei de examinare şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură, de regulă, de către o persoană din cadrul structurii de resurse umane a unităţii organizatoare, acesta neavând calitatea de membru al comisiilor.
ART. 9
(1) În funcţie de numărul şi de specificul posturilor ocupate de personalul civil contractual care îndeplineşte condiţiile de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, se pot desemna mai multe comisii de examinare, respectiv de soluţionare a contestaţiilor.
(2) În situaţia în care, din lipsă de personal încadrat, desemnarea membrilor în comisia de examinare şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor şi/sau a secretarului acestora nu se poate realiza în condiţiile prevăzute la art. 7 şi 8, unitatea organizatoare solicită desemnarea de membri/secretar din cadrul altor unităţi militare, de regulă, de la eşalonul superior.
ART. 10
(1) Structura de resurse umane a unităţii organizatoare afişează la sediul acesteia anunţul privind organizarea examenului de promovare cu 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru desfăşurarea acestuia, cuprinzând elementele obligatorii menţionate la art. 41^1 din Regulamentul-cadru.
(2) Anunţurile de organizare a examenului, rezultatele probelor de examen şi ale contestaţiilor, precum şi alte informaţii necesare se publică, în termenele impuse de lege, pe pagina de internet a unităţii organizatoare şi la sediul acesteia.
(3) În situaţia în care unitatea organizatoare nu are pagină de internet, va solicita pe cale ierarhică asigurarea publicităţii la eşalonul superior care dispune de această facilitate.
(4) Candidatul depune cererea de participare la examen la secretarul comisiei de examinare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data afişării anunţului.
ART. 11
Comisia de examinare are următoarele atribuţii principale:
a) stabileşte tipul probei de examen;
b) elaborează subiectele pentru proba scrisă sau planul probei practice;
c) stabileşte punctajul pentru fiecare criteriu de evaluare menţionat la art. 45 din Regulamentul-cadru;
d) decide durata examenului de promovare, în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor, în limita a maximum 3 ore;
e) notează proba de examen în borderoul de notare;
f) stabileşte dacă respectivul candidat este declarat "admis" sau "respins" la examenul de promovare în gradul sau treapta profesională imediat superioară, în funcţie de nota obţinută, potrivit prevederilor art. 45 din Regulamentul-cadru;
g) transmite secretarului comisiei rezultatul examenului şi semnează procesul-verbal redactat de acesta după finalizarea şi notarea probei de examen;
ART. 12
(1) Secretarul comisiei de examinare are următoarele atribuţii principale:
a) primeşte cererea de participare la examen a candidatului, o înregistrează în aceeaşi zi la compartimentul documente clasificate şi constituie dosarul de înscriere la examen;
b) redactează şi semnează alături de comisia de examinare întreaga documentaţie privind activitatea specifică a acesteia;
c) transmite structurii de resurse umane rezultatul probei de examen în vederea afişării acestuia la sediul unităţii organizatoare şi pe pagina de internet a acesteia;
d) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a examenului.
(2) Dosarul de înscriere la examen cuprinde obligatoriu următoarele documente:
a) cererea de participare la examen a candidatului;
b) adeverinţa întocmită de structura de resurse umane cu privire la vechimea în funcţia şi gradul sau treapta profesională în care este încadrat candidatul, din care să rezulte o vechime de minimum 3 ani în funcţia şi gradul sau treapta profesională din care persoana în cauză urmează să promoveze;
c) fotocopii ale rapoartelor de evaluare ale candidatului din ultimii 3 ani, certificate pentru conformitate cu originalul, în situaţia în care acesta nu este încadrat ca debutant;
d) fotocopii ale actelor de absolvire a studiilor/programelor de perfecţionare profesională, certificate pentru conformitate cu originalul;
e) fişa postului persoanei care participă la examen.
ART. 13
Examenul de promovare constă în susţinerea unei probe scrise sau a unei probe practice, când este necesară verificarea abilităţilor practice.
ART. 14
(1) Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări pe baza bibliografiei şi a tematicii de examen, după caz.
(2) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc de către membrii comisiei de examinare potrivit art. 44 alin. (3)-(5) din Regulamentul-cadru.
(3) Membrii comisiei de examinare răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse.
(4) Comisia de examinare comunică durata probei scrise odată cu lista de subiecte, precum şi punctajul maxim acordat fiecărui criteriu prevăzut la art. 45 alin. (1) din Regulamentul-cadru, astfel încât punctajul lucrării să fie de 100 de puncte.
(5) Lista cu subiectele probei scrise se anexează la procesul-verbal al probei, cu menţionarea membrului comisiei de examinare care a propus fiecare subiect.
ART. 15
(1) Înainte de începerea probei scrise se face apelul nominal al candidatului, în vederea îndeplinirii formalităţilor prealabile. Verificarea identităţii candidatului se face numai pe baza actului de identitate sau a oricărui document care atestă identitatea, potrivit legii. Candidatul care nu este prezent la efectuarea apelului nominal ori care nu poate face dovada identităţii prin prezentarea actului de identitate sau a oricărui document care să ateste identitatea este considerat absent.
(2) După verificarea identităţii candidatului, ieşirea din sală a acestuia atrage eliminarea din examen, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care acesta poate fi însoţit de unul dintre membrii comisiei de examinare sau de persoanele care asigură supravegherea.
(3) La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de examinare prezintă candidatului lista subiectelor stabilite şi îl invită să aleagă un subiect din lista prezentată.
ART. 16
(1) După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul oricărei altei persoane, în afara membrilor comisiei de examinare, a secretarului comisiei de examinare, precum şi a persoanei/persoanelor care asigură supravegherea desfăşurării probei.
(2) În încăperea în care are loc proba scrisă, pe toată perioada derulării acesteia, inclusiv a formalităţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizării probei, candidatului nu îi este permisă deţinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.
(3) Nerespectarea de către candidat a dispoziţiilor prevăzute la alin. (2) atrage eliminarea acestuia din proba scrisă.
(4) Comisia de examinare care constată încălcarea dispoziţiilor alin. (2) elimină candidatul din sală, înscrie menţiunea "anulat" pe lucrare şi consemnează cele întâmplate în procesul-verbal.
ART. 17
(1) Lucrarea se redactează, sub sancţiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de unitatea organizatoare, purtând ştampila acesteia pe fiecare filă.
(2) Candidatul are obligaţia de a preda comisiei de examinare lucrarea la finalizarea acesteia ori la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
ART. 18
(1) Proba practică se desfăşoară pe baza unui plan şi a unui barem de punctare stabilite de comisia de examinare în ziua în care se desfăşoară proba, cu cel mult două ore înainte de ora stabilită pentru derularea acesteia.
(2) Comisia de examinare comunică durata probei practice odată cu sarcina practică pe care trebuie să o îndeplinească candidatul, precum şi punctajul maxim acordat, respectiv 100 de puncte.
(3) Prevederile art. 15 şi 16 se aplică în mod corespunzător.
(4) Aspectele constatate în timpul derulării probei practice sunt consemnate în procesul-verbal al probei, redactat de secretarul comisiei de examinare, care se semnează de membrii acesteia şi de candidat.
ART. 19
Structura de resurse umane a unităţii organizatoare afişează la sediul acesteia şi pe pagina de internet rezultatul examenului de promovare în termen de două zile lucrătoare de la data susţinerii acestuia.
ART. 20
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut poate depune contestaţie în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului examenului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
ART. 21
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
a) soluţionează contestaţia depusă de candidat prin reevaluarea lucrării sau a probei practice pe baza aceloraşi criterii şi punctaje maxime stabilite în cadrul baremului de corectare de către comisia de examinare;
b) stabileşte dacă respectivul candidat este declarat "admis" sau "respins" la examenul de promovare în gradul sau treapta profesională imediat superioară, în urma reevaluării lucrării sau a probei practice;
c) transmite secretarului comisiei de soluţionare a contestaţiilor rezultatul soluţionării contestaţiei şi semnează procesul-verbal redactat de secretarul comisiei după finalizarea acesteia.
ART. 22
Secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
a) primeşte contestaţia formulată de candidat cu privire la notarea probei de examen şi o înregistrează în aceeaşi zi la compartimentul documente clasificate;
b) redactează şi semnează alături de comisia de soluţionare a contestaţiilor întreaga documentaţie privind activitatea specifică a acesteia;
c) transmite structurii de resurse umane rezultatul contestaţiei în vederea afişării acestuia la sediul unităţii organizatoare şi pe pagina de internet;
d) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a examenului.
ART. 23
Structura de resurse umane a unităţii organizatoare afişează la sediul acesteia şi pe pagina de internet rezultatul soluţionării contestaţiei în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.
ART. 24
(1) Persoanele încadrate în funcţii de personal civil contractual de debutant vor fi promovate, prin examen, la sfârşitul perioadei de debut stabilite potrivit legii, în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară, în baza unui referat de evaluare întocmit de şeful nemijlocit, cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (9) din Regulamentul-cadru, şi aprobat de comandantul/şeful unităţii militare angajatoare.
(2) Examenul de promovare a debutantului se face cu respectarea prevederilor art. 41^1, 44 şi 45 din Regulamentul-cadru şi ale prezentei proceduri.
ART. 25
(1) Încadrarea în noua funcţie ca urmare a declarării "admis" la examenul de promovare se face începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc promovarea.
(2) După promovare, fişa de post se modifică şi se completează cu noi atribuţii.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: