Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. M.58 din 5 aprilie 2022 pentru modificarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.7/2021
EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 356 din 11 aprilie 2022
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (8), art. 12 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. I
Normele de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.7/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 14 ianuarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 54^1 alineatul (1), litera g) se abrogă.
2. La articolul 56 alineatul (4), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Centrul militar pe raza căruia domiciliază personalul participant sau pe raza căruia a avut ultimul domiciliu personalul participant care domiciliază în străinătate asigură din bugetul propriu următoarele drepturi:"
3. La articolul 56 alineatul (4), literele a) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) suma forfetară lunară prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenită beneficiarilor al căror drept în cauză nu se asigură de structurile stabilite la alin. (5) şi (6);
..................................................................................................
e) indemnizaţia lunară prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenită beneficiarilor al căror drept în cauză nu se asigură de structurile stabilite la alin. (5) şi (6);"
4. La articolul 56, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale asigură din bugetul propriu plata drepturilor băneşti conform prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare."
5. La anexa nr. 4, punctele 3 şi 4 se abrogă.
6. La anexa nr. 4, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"6. Suma prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenită beneficiarilor care au calitatea de pensionar militar aflat în evidenţele Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, se plăteşte odată cu drepturile de pensie."
7. La anexa nr. 4 punctul 7, partea introductivă şi litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"7. Alocarea la dreptul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cuvenit beneficiarilor care nu au calitatea de pensionar militar aflat în evidenţele Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, se realizează pe baza următoarelor documente:
a) cerere adresată comandantului centrului militar pe raza căruia îşi are domiciliul personalul participant sau pe raza căruia a avut ultimul domiciliu personalul participant care domiciliază în străinătate, în care să se precizeze datele de identificare, domiciliul, modul în care vrea să fie făcută plata, alte detalii relevante;"
8. La anexa nr. 4 punctul 9, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"9. În situaţia schimbării domiciliului beneficiarului sau a unităţii militare care achită acestuia drepturile băneşti cuvenite potrivit legii, precum şi în cazurile menţionate la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, plata sumelor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) sau c) din Legea nr. 168/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează pe baza următoarelor documente:"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Vasile Dîncu
Bucureşti, 5 aprilie 2022.
Nr. M.58.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: