Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 lit. a) din Legea nr. 273/2023 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei militare,
pentru aplicarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Regulamentul serviciului interior prevăzut în anexa^1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
^1 Regulamentul serviciului interior din anexă se publică în extras, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 martie 2025.
ART. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.20/2022 pentru aprobarea Regulamentului serviciului interior, publicat, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 22 februarie 2022.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul apărării naţionale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
Bucureşti, 14 februarie 2025.
Nr. M.26.
ANEXA 1
REGULAMENTUL
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: