Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. M.234 din 4 octombrie 2023 pentru modificarea Condiţiilor şi criteriilor de recrutare a candidaţilor la profesia militară, precum şi pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de recrutare şi selecţie a candidaţilor în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate, respectiv pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019
EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 899 din 5 octombrie 2023
Pentru aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 lit. a), ale art. 40 alin. 1 lit. a) şi e) şi ale art. 100 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 32 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. I
Condiţiile şi criteriile de recrutare a candidaţilor la profesia militară, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (2), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) să aibă vârsta de cel mult 30 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere;
..................................................................................................
c) să posede permis de conducere auto valabil, categoria B - candidaţii pentru subofiţeri în arma «geniu», respectiv categoriile B şi C - candidaţii pentru subofiţeri în specialitatea militară «auto»."
2. La articolul 4 alineatul (3), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) să posede permis de conducere auto valabil, categoria B - candidaţii care optează pentru arma «geniu», respectiv categoriile B şi C - candidaţii care optează pentru specialitatea militară «auto»."
3. La articolul 5 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) să fie absolvenţi ai învăţământului gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale - ultima etapă a concursului de admitere."
4. La articolul 6 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;"
ART. II
Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea sistemului de recrutare şi selecţie a candidaţilor în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate, respectiv pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Prin excepţie de la alin. (1), la propunerea şefului Direcţiei personal şi mobilizare, şeful Statului Major al Apărării poate aproba efectuarea recrutării candidaţilor de către unităţile/instituţiile de învăţământ militar din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, pentru programele de studii pe care le organizează, ori de către marile unităţi şi unităţile militare, pentru posturile de soldat şi gradat profesionist."
2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Candidaţii pentru profesia de soldat şi gradat profesionist declaraţi «Admis» la selecţie sunt repartizaţi de către centrul zonal de selecţie şi orientare desemnat în acest sens sau de către structurile stabilite de şeful Statului Major al Apărării, pe unităţi militare, arme sau servicii şi specialităţi militare, în funcţie de nivelul caracteristicilor evaluate, de opţiunile proprii şi de necesarul de încadrat, pentru a urma programele de instruire specifice, organizate în centrele de instruire/unităţi ale categoriilor de forţe sau ale comandamentelor."
3. La articolul 5 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) graficele activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor care optează pentru locurile prevăzute în Planul de şcolarizare în unităţile/instituţiile de învăţământ militar şi structurile militare destinate formării profesionale iniţiale şi continue;"
4. La articolul 6 alineatul (1), literele h) şi o) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"h) adeverinţă din care să reiasă că solicitantul este înmatriculat în ultimul an de studii al învăţământului gimnazial - candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ liceal militar;
......................................................
o) copia permisului de conducere - candidaţii care optează pentru a deveni maistru militar/subofiţer în activitate în arma «geniu» şi specialitatea militară «auto» sau soldat şi gradat profesionist în arma «auto» şi în specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma «geniu»;"
5. La articolul 7, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Structurile care efectuează recrutarea constituie dosarele de candidat în format letric şi/sau electronic, după caz."
6. La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Pentru situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), dosarul de candidat se întocmeşte de către structurile stabilite de către şeful Statului Major al Apărării."
7. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 8
(1) Structurile care efectuează recrutarea întocmesc, într-un an de recrutare, un singur dosar de candidat pentru fiecare persoană care îşi exprimă cel puţin o opţiune, în funcţie de categoria de personal/instituţia sau unitatea de învăţământ militar ori structura militară destinată formării profesionale iniţiale şi continue din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale. În cazul în care există mai multe opţiuni, prima opţiune este considerată cea de bază."
8. Articolul 9^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 9^1
Candidaţii pot solicita înscrierea prin una dintre următoarele modalităţi:
a) completarea şi depunerea fişei de contact la sediul structurii care efectuează recrutarea;
b) transmiterea fişei de contact, prin servicii poştale cu notă de inventar şi confirmare de primire, la structura care efectuează recrutarea;
c) transmiterea fişei de contact prin poşta electronică, la adresa de e-mail a structurii care efectuează recrutarea."
9. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Fiecare dosar de candidat este însoţit de un opis, semnat de către recrutorul care a finalizat şi a verificat conţinutul dosarului, precum şi de către şeful biroului informare-recrutare sau de către şeful comisiei de recrutare care se constituie pentru recrutarea candidaţilor, în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2)."
10. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 11
(1) Fişele de contact, dosarele nefinalizate, documentele din dosarele candidaţilor declaraţi «Respins» la selecţie, care nu se restituie acestora, se păstrează timp de 3 ani de la data iniţierii contactului/finalizării dosarului, în arhiva structurii care a efectuat recrutarea."
11. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) prezentarea ofertei educaţionale/profesionale a armatei, a criteriilor de recrutare, a modalităţilor de desfăşurare a recrutării şi selecţiei, a condiţiilor de admitere/angajare, de formare şi de exercitare a profesiei militare, la sediul structurii care efectuează recrutarea, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, precum şi prin organizarea şi/sau participarea la activităţi de promovare a profesiei militare în mediul civil şi militar;"
12. La articolul 18, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 18
(1) Candidaţii înscrişi la birourile informare-recrutare sunt planificaţi la selecţie respectând următoarea procedură:"
13. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru efectuarea examinării medicale, structurile care efectuează recrutarea transmit săptămânal unităţilor sanitare situaţia cu candidaţii declaraţi «Admis» în urma evaluării psihologice, evaluării capacităţii motrice şi a interviului de evaluare finală."
14. La articolul 33, alineatul (1) şi litera a) a alineatului (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 33
(1) Structurile care au efectuat recrutarea şi unităţile/instituţiile de învăţământ militar informează candidaţii despre posibilitatea reorientării lor către o altă categorie de personal/unitate/instituţie de învăţământ militar de cel mult acelaşi nivel, ca urmare a rezultatelor obţinute pe parcursul procesului de selecţie şi la concursul/examenul de admitere, dacă îndeplinesc toate criteriile de recrutare şi selecţie stabilite pentru noua opţiune şi dacă graficul de desfăşurare a admiterii în unitatea/instituţia de învăţământ militar/cursul de formare/ programul de instruire pentru care se face reorientarea permite transmiterea dosarului candidatului şi înscrierea la concursul/ examenul de admitere.
.......................................................
a) la sediul structurii care a efectuat recrutarea - pe toată perioada destinată înscrierii candidaţilor stabilită prin graficele de recrutare;"
15. La anexa nr. 5 - „Fişă de contact“, sintagma „primii 2 ani ai învăţământului secundar superior“ se înlocuieşte cu sintagma „primii 2 ani ai învăţământului liceal“.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul apărării naţionale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
Bucureşti, 4 octombrie 2023.
Nr. M.234.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: