Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. M.152 din 4 august 2020 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014
EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 720 din 10 august 2020
Pentru aplicarea prevederilor art. 41 şi art. 235 lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (3) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8^5 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1 şi 3 din Decretul nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidaţii admişi să urmeze instituţii militare de învăţământ şi instituţii civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul Afacerilor Interne, devenit Legea nr. 21/1972, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Adresa Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4.125/DGIP din 27.07.2020,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. I
Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 29, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) La şedinţele consiliului de conducere participă, cu drept de vot, un reprezentant al elevilor care a împlinit 18 ani, desemnat potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (3)."
2. La articolul 82, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 82
(1) Sunt declaraţi «necorespunzător pentru profilul militar» elevii care obţin la purtare media anuală sub 8,00, media generală a anului de studiu sub 7,00 sau sunt declaraţi corigenţi la mai mult de o disciplină."
3. La articolul 95, alineatul (2) se abrogă.
4. La articolul 99 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) este declarat «admis»/«apt» la probele de selecţie;"
5. La articolul 99, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), candidaţii declaraţi «neadmis» la concursul de admitere organizat într-un colegiu naţional militar pot dobândi calitatea de elev în unitatea de învăţământ respectivă, prin transfer pe locurile rămase libere la clasa a IX-a, în urma neprezentării, retragerii sau eliminării candidaţilor admişi, în primele 30 de zile de la începerea cursurilor, în ordinea strict descrescătoare a mediilor de admitere, cu respectarea reglementărilor privind transferul elevilor prevăzute la art. 136-139."
6. La articolul 129 alineatul (2), după litera b) se introduc trei noi litere, literele c), d) şi e), cu următorul cuprins:
"c) elevilor care obţin media generală anuală sau media anuală la pregătire militară sub 7,00;
d) elevilor care obţin media anuală la purtare sub 8,00;
e) elevilor care sunt declaraţi corigenţi la mai mult de o disciplină."
7. Articolul 135 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 135
(1) Elevii din colegiile naţionale militare se pot transfera, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă, păstrând forma de învăţământ, conform reglementărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind transferul elevilor şi prezentelor instrucţiuni, astfel:
a) în acelaşi colegiu, de la o clasă la alta;
b) de la un colegiu naţional militar la altul;
c) într-o altă unitate de învăţământ liceal din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
d) de la o unitate de învăţământ liceal din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării într-un colegiu naţional militar.
(2) Transferurile menţionate la alin. (1) se realizează potrivit reglementărilor emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Apărării Naţionale."
8. La articolul 136, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În situaţia prevăzută la art. 135 alin. (1) lit. c), transferul se efectuează cu avizul consiliului de conducere al colegiului şi aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ unde se transferă elevul, cu informarea ierarhică a Direcţiei generale management resurse umane."
9. La articolul 136 alineatul (4), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) de către consiliul de conducere al colegiului unde se efectuează transferul şi cu avizul unităţii de învăţământ de unde se efectuează transferul, pentru completarea locurilor rămase libere la clasa a IX-a, în primele 30 de zile de la începerea anului şcolar, cu candidaţii neadmişi în sesiunea din anul respectiv, nominalizaţi de către Direcţia generală management resurse umane, în ordinea strict descrescătoare a mediilor de admitere şi a opţiunilor din fişa de înscriere;
c) de către consiliul de conducere al colegiului unde se efectuează transferul, cu avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ de unde se transferă elevul şi cu informarea, pe cale ierarhică, a Direcţiei generale management resurse umane, în limita cifrei totale de şcolarizare aprobate pentru învăţământul liceal militar, pentru transferul la cerere până la începerea clasei a XI-a."
10. La articolul 136, alineatele (5)-(8) se abrogă.
11. După articolul 136 se introduce un nou articol, articolul 136^1, cu următorul cuprins:
"ART. 136^1
(1) Transferul dintr-un colegiu naţional militar într-o unitate de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării se face potrivit reglementărilor emise de acest minister.
(2) În cazul de transfer prevăzut la art. 136 alin. (4) lit. a), transferul se poate realiza până la clasa a XII-a inclusiv, pe tot parcursul anului şcolar, iar când se depăşeşte cifra de şcolarizare, transferul se poate realiza conform principiului «resursa financiară urmează elevul».
(3) În cazul de transfer prevăzut la art. 136 alin. (4) lit. b), transferul se efectuează conform graficului stabilit prin dispoziţia şefului Direcţiei generale management resurse umane, cu informarea inspectoratului şcolar.
(4) În cazul transferului prevăzut la art. 136 alin. (4) lit. c), acesta se poate realiza în vacanţa de vară, pentru ocuparea locurilor libere la sfârşitul clasei a IX-a şi al clasei a X-a, în limita cifrei totale de şcolarizare aprobate pentru învăţământul liceal militar, cu avizul Direcţiei generale management resurse umane.
(5) În cazul menţionat la alin. (4), transferul se efectuează numai dacă solicitanţii îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) au cel puţin media generală 8,00 şi cel puţin media 7,00 la disciplinele «matematică» şi «limba engleză»;
b) nu au avut media scăzută la purtare pe timpul frecventării liceului;
c) nu au repetat niciunul dintre anii de studii liceale şi nu sunt în situaţie de corigenţă;
d) promovează testul de verificare a cunoştinţelor aplicat în cazul în care numărul elevilor înscrişi în procedura de transfer depăşeşte numărul de locuri libere;
e) promovează examenele de diferenţă, potrivit prevederilor art. 87 din prezentele instrucţiuni;
f) susţin şi promovează probele de selecţie."
12. Articolul 137 se abrogă.
13. Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 138
(1) Transferurile menţionate la art. 135 alin. (1) lit. a) şi b) se pot efectua în următoarele perioade:
a) în termen de 30 de zile de la data începerii cursurilor;
b) în vacanţa intersemestrială;
c) în vacanţa de vară;
d) în timpul anului şcolar, pentru cazurile speciale.
(2) Solicitările de transfer în colegiile naţionale militare în cazul gemenilor se soluţionează prin aplicarea prevederilor art. 136^1 alin. (4).
(3) Gemenii admişi într-un colegiu naţional militar se pot muta în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea acestora."
14. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
În conţinutul textului Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sintagmele „Ministerul Educaţiei Naţionale“ şi „consiliul de administraţie“ se înlocuiesc cu sintagmele „Ministerul Educaţiei şi Cercetării“, respectiv „consiliul de conducere“.
ART. III
Angajamentul prevăzut în anexa la prezentul ordin se semnează începând cu seria de elevi care se înmatriculează în clasa a IX-a în anul şcolar 2020-2021.
ART. IV
Prevederile prezentului ordin privind dobândirea calităţii de elev în învăţământul liceal militar se aplică începând cu anul şcolar 2019-2020.
ART. V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Bucureşti, 4 august 2020.
Nr. M.152.
ANEXA 1
(Anexă la instrucţiuni)
- MODEL -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE NECLASIFICAT
Colegiul Naţional Militar ... Exemplarul nr.
ANGAJAMENT
I. Având în vedere prevederile art. 86 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 şi 3 din Decretul nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidaţii admişi să urmeze instituţii militare de învăţământ şi instituţii civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul Afacerilor Interne, devenit Legea nr. 21/1972, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 145 din Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se încheie prezentul angajament între:
1. Ministerul Apărării Naţionale, cu sediul în ..................., reprezentat de .........., în calitate de comandant al Colegiului Naţional Militar .........., cu sediul în ..........;
2. beneficiarul indirect, doamna/domnul ............................, părinte/reprezentant legal al elevului/elevei ........................, cu domiciliul în ................;
3. beneficiarul direct, ..............., elev
II. Scopul: asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ în colegiul naţional militar, prin responsabilizarea tuturor părţilor implicate în educaţia elevilor
III. Drepturile părţilor: părţile semnatare ale prezentului angajament au drepturile prevăzute în Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Naţional Militar ..................... .
IV. Obligaţiile părţilor: părţile semnatare ale prezentului angajament au obligaţiile prevăzute în Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Naţional Militar ................... .
1. Ministerul Apărării Naţionale se obligă să asigure elevului/elevei:
a) educaţia şi formarea profesională specifice învăţământului liceal militar;
b) cazarea, hrănirea, echiparea, transportul dus şi întors pe timpul vacanţelor, precum şi alte drepturi, în conformitate cu dispoziţiile legale, pe întreaga durată a şcolarizării în colegiul naţional militar;
c) participarea la probele de selecţie pentru admiterea în învăţământul superior sau postliceal militar;
d) participarea la concursul de admitere în învăţământul superior militar, în limita locurilor aprobate, după absolvirea colegiului naţional militar cu diplomă de bacalaureat, după ce a fost declarat/declarată „admis“ la selecţia organizată în acest scop, în conformitate cu opţiunile elevului/elevei şi cu aptitudinile şi rezultatele obţinute de elev/elevă la învăţătură şi comportare;
e) repartizarea într-o unitate de învăţământ postliceal militar, în limita locurilor disponibile, în conformitate cu opţiunile elevului/elevei şi cu aptitudinile şi rezultatele obţinute de elev/elevă la învăţătură şi comportare, în situaţia în care promovează examenul de bacalaureat în a doua sesiune sau nu este repartizat/ă într-o instituţie de învăţământul superior militar.
2. Beneficiarul indirect: doamna/domnul ................................, părinte/reprezentant legal al elevului/elevei .........., cu domiciliul în ................, mă oblig:
1) să asigur îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul angajament de către fiul meu/fiica mea;
2) să restitui, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sumele băneşti reprezentând cheltuielile de întreţinere din perioada în care a avut calitatea de elev în colegiul naţional militar pentru fiul meu/fiica mea, în cazul în care:
a) va fi exmatriculat/exmatriculată pentru săvârşirea unor abateri disciplinare grave sau pentru alte motive imputabile lui/ei;
b) va rămâne repetent/repetentă sau va fi declarat/declarată „necorespunzător pentru profilul militar“;
c) nu se va prezenta la probele de selecţie în vederea admiterii în învăţământul superior sau postliceal militar;
d) nu va participa la concursul de admitere în învăţământul superior militar, dacă va fi declarat/declarată „admis“/„apt“ la probele de selecţie;
e) nu va solicita înmatricularea în instituţia de învăţământ superior militar la care va fi declarat/declarată „admis“ şi nu va frecventa cursurile organizate de aceasta;
f) va refuza repartiţia într-o unitate de învăţământ postliceal militar, în limita locurilor disponibile, în conformitate cu opţiunile elevului/elevei şi cu aptitudinile şi rezultatele obţinute de elev/elevă la învăţătură şi comportare, în situaţia în care promovează examenul de bacalaureat în a doua sesiune sau nu este repartizat/ă într-o instituţie de învăţământ superior militar;
g) nu va solicita înmatricularea în unitatea de învăţământ postliceal militar la care a fost repartizat/ă şi nu va frecventa cursurile organizate de aceasta;
h) nu va promova examenul de bacalaureat nici în a doua sesiune;
3) să achit contravaloarea bunurilor materiale din dotarea colegiului naţional militar pierdute, deteriorate sau distruse din neglijenţa fiului meu/fiicei mele;
4) să efectuez transferul fiului meu/fiicei mele într-o unitate de învăţământ preuniversitar din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în următoarele situaţii:
a) dacă nu poate finaliza studiile în colegiul naţional militar din motive de sănătate ori alte motive neimputabile lui/ei;
b) dacă este declarat/declarată „repetent“ sau „necorespunzător pentru profilul militar“.
3. Beneficiarul direct: elevul/eleva .........................., mă oblig:
a) să respect normele care reglementează activitatea în colegiul naţional militar;
b) să manifest interes la învăţătură pentru a obţine rezultate cât mai bune la toate disciplinele şi activităţile de învăţământ;
c) să obţin cel puţin media anuală 7,00, media la pregătire militară 7,00 şi media la purtare 8,00 în fiecare an de studiu;
d) să manifest, în toate împrejurările, o conduită demnă şi civilizată, o ţinută regulamentară, în concordanţă cu onoarea şi demnitatea de elev/elevă a colegiului naţional militar;
e) să îndeplinesc obligaţiile ce îmi revin şi să nu săvârşesc abateri disciplinare;
f) să susţin examenul de bacalaureat;
g) să mă prezint la probele de selecţie pentru admiterea în învăţământul superior sau postliceal militar şi, dacă voi fi declarat/declarată „admis“/„apt“ la acestea, să particip la repartizarea într-o instituţie de învăţământ superior militar;
h) să solicit înmatricularea în instituţia de învăţământ superior militar la care voi fi declarat/declarată „admis“ şi să frecventez cursurile organizate de aceasta;
i) să solicit înmatricularea în unitatea de învăţământ postliceal militar unde am fost repartizat/ă, în limita locurilor disponibile şi în conformitate cu opţiunile, aptitudinile şi rezultatele obţinute de mine la învăţătură şi comportare, în situaţia în care voi promova examenul de bacalaureat în a doua sesiune sau nu voi fi declarat/declarată „admis“ în învăţământul superior militar, şi să frecventez cursurile organizate de aceasta;
j) să utilizez corespunzător baza material-didactică şi celelalte bunuri existente în unitatea de învăţământ şi să le păstrez în bună stare de utilizare şi funcţionare.
V. Durata angajamentului: .... ani (în funcţie de durata şcolarizării)
VI. Alte clauze:
Forţa majoră
Forţa majoră exonerează părţile de răspundere în cazul în care aceasta este dovedită în condiţiile legii.
Partea care, din cauză de forţă majoră, nu îşi poate respecta obligaţiile va înştiinţa în scris cealaltă parte, în termen de 5 zile de la data încetării situaţiei de forţă majoră.
Soluţionarea litigiilor
Părţile vor depune toate diligenţele pentru rezolvarea pe cale amiabilă a neînţelegerilor ce se pot ivi între ele cu ocazia executării angajamentului.
Dacă rezolvarea pe cale amiabilă nu este posibilă, părţile se pot adresa instanţei de judecată competente, conform legii.
Prezentul angajament s-a încheiat la Colegiul Naţional Militar ................, în 3 (trei) exemplare, în original, pentru fiecare parte şi s-a înregistrat cu nr. .......... din .........., după ce, în prealabil, s-a verificat identitatea elevului/elevei şi cea a părintelui/reprezentantului său legal.
Am primit un exemplar din prezentul angajament.
Elevul/Eleva,
................................................
(numele, prenumele şi semnătura)
Părintele/Reprezentantul legal,
................................................
(numele, prenumele şi semnătura)
Comandantul Colegiului Naţional Militar,
........................................................
(gradul, numele, prenumele şi semnătura)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: