Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. M.126 din 11 august 2022  pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din Ministerul Apărării Naţionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. M.126 din 11 august 2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din Ministerul Apărării Naţionale

EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 854 din 31 august 2022
    Pentru aplicarea prevederilor art. 56 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
    ART. I
    Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din Ministerul Apărării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3 alineatul (2), litera b^2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b^2) Emblema de Onoare a Direcţiei generale pentru armamente;"

    2. La articolul 3 alineatul (2), după litera d^7) se introduce o nouă literă, litera d^8), cu următorul cuprins:
    "d^8) Emblema de Onoare a Direcţiei instanţelor militare;"

    3. La articolul 3 alineatul (2), după litera j) se introduc trei noi litere, literele j^1)-j^3), cu următorul cuprins:
    "j^1) Emblema de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale;
j^2) Emblema de Onoare a Comandamentului Apărării Cibernetice;
j^3) Emblema de Onoare a Arhivelor Militare;"

    4. La articolul 3 alineatul (3), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
    "g) Emblema de Merit Eroul de Acasă."

    5. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Pe aversul emblemelor de onoare prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b^1)-j^3) este reprezentat, după caz, însemnul heraldic al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Direcţiei generale pentru armamente, Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Direcţiei generale de informaţii a apărării, Secretariatului general, Direcţiei generale management resurse umane, Direcţiei generale financiar-contabile, Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, Direcţiei informare şi relaţii publice, Corpului de control şi inspecţie, Direcţiei generale juridice, Direcţiei domenii şi infrastructuri, Direcţiei audit intern, Direcţiei instanţelor militare, Direcţiei medicale, Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale sau scutul heraldic al categoriilor de forţe ale armatei, al comandamentelor forţelor de sprijin ori al altor forţe din compunerea structurii de forţe, înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri deschisă, lată de 10 mm. În deschiderea cununii de lauri este dispusă central o cruce. Deasupra cununii de lauri este dispusă central plăcuţa superioară, cu dimensiunile 20 mm x 10 mm, pe care este înscris, în relief, cu majuscule, cuvântul «ONOARE». De plăcuţă este ataşat dispozitivul de prindere compus din două inele."

    6. La articolul 11 alineatul (5), litera a^2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a^2) EMBLEMA DE ONOARE A DIRECŢIEI GENERALE PENTRU ARMAMENTE;"

    7. La articolul 11 alineatul (5), după litera b^7) se introduce o nouă literă, litera b^8), cu următorul cuprins:
    "b^8) EMBLEMA DE ONOARE A DIRECŢIEI INSTANŢELOR MILITARE;"

    8. La articolul 11 alineatul (5), după litera h) se introduc trei noi litere, literele h^1)-h^3), cu următorul cuprins:
    "h^1) EMBLEMA DE ONOARE A FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE;
h^2) EMBLEMA DE ONOARE A COMANDAMENTULUI APĂRĂRII CIBERNETICE;
h^3) EMBLEMA DE ONOARE A ARHIVELOR MILITARE;"

    9. La articolul 11 alineatul (6), litera a^2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a^2) de culoare albastră, cu două benzi de 5 mm de culoare portocalie, dispuse central, cu distanţa de 5 mm între ele, pentru Emblema de Onoare a Direcţiei generale pentru armamente;"

    10. La articolul 11 alineatul (6), după litera c^7) se introduce o nouă literă, litera c^8), cu următorul cuprins:
    "c^8) de culoare violet, cu două benzi de 5 mm de culoare galbenă, dispuse central, cu bandă argintie de 5 mm între ele, pentru Emblema de Onoare a Direcţiei instanţelor militare;"

    11. La articolul 11 alineatul (6), după litera i) se introduc trei noi litere, literele i^1)-i^3), cu următorul cuprins:
    "i^1) de culoare verde închis, cu două benzi de 5 mm, cea din stânga de culoare albastru închis, cea din dreapta de culoare albastru deschis, dispuse central, cu distanţa de 5 mm între ele, pentru Emblema de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale;
i^2) de culoare albastră, cu două benzi de 5 mm de culoare neagră, dispuse central, cu distanţa de 5 mm între ele, pentru Emblema de Onoare a Comandamentului Apărării Cibernetice;
i^3) de culoare albastră, cu două benzi de 5 mm de culoare portocalie, dispuse central, cu bandă argintie de 5 mm între ele, pentru Emblema de Onoare a Arhivelor Militare;"

    12. La articolul 16^2, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 16^2
    Emblema de Onoare a Direcţiei generale pentru armamente se conferă prin ordin de către şeful direcţiei, din proprie consideraţie sau la propunerile şefilor/comandanţilor structurilor din compunerea/subordinea acestuia, ale şefilor structurilor centrale ori subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor şi pentru devotamentul dovedit în sprijinul activităţilor privind înzestrarea, astfel:"

    13. După articolul 18^7 se introduce un nou articol, articolul 18^8, cu următorul cuprins:
    "ART. 18^8
    Emblema de Onoare a Direcţiei instanţelor militare se conferă prin ordin de către directorul Direcţiei instanţelor militare din proprie consideraţie sau la propunerile şefilor structurilor din compunerea/subordinea direcţiei sau la solicitarea preşedinţilor structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere ori ale veteranilor de război, pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor şi pentru devotamentul dovedit în sprijinul direcţiei, astfel:
    a) personalului militar, personalului civil şi structurilor de specialitate din Ministerul Apărării Naţionale, militarilor în rezervă şi în retragere, veteranilor de război, precum şi altor persoane fizice şi juridice române;
    b) militarilor, precum şi altor persoane fizice şi juridice din străinătate."

    14. La articolul 20, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 20
    (1) Emblemele de onoare ale categoriilor de forţe ale armatei, ale comandamentelor forţelor de sprijin sau ale altor forţe din structura de forţe se conferă prin ordin de către comandanţii/şefii acestora din proprie consideraţie sau la propunerea comandanţilor/şefilor structurilor subordonate, precum şi la solicitarea preşedinţilor structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere ori ale veteranilor de război, transmisă de către Direcţia calitatea vieţii personalului, pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor, obţinerea de rezultate meritorii în procesul instruirii, devotamentul şi serviciile deosebite aduse structurilor militare, astfel:"

    15. După articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 28^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 28^1
    (1) Emblema de Merit Eroul de Acasă are reprezentat pe avers un scut heraldic creat, înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri închisă, lată de 10 mm, pe care este dispus, central deasupra scutului, un coif de armură medievală. Pe scut, în centru, este redată o hartă a României, în culorile roşu, galben şi albastru, cu un grup de persoane ce simbolizează familia. În planul inferior, central, sunt două cununi din frunze de stejar, deasupra cărora se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit. De cununa de lauri este ataşat dispozitivul de prindere alcătuit din două inele.
    (2) Pe revers sunt reprezentate cununa de lauri, coiful medieval şi profilul scutului. Pe reversul scutului este scris, pe trei rânduri, cu majuscule, în relief, cu litere înalte de 3 mm, EROUL DE ACASĂ. În planul inferior se află cifra romană reprezentând clasa emblemei de merit.
    (3) Panglica, lată de 35 mm şi cu înălţimea aparentă de 50 mm, este din rips moarat de culoare albă cu trei benzi de 2 mm, de culoare roşie în mijloc, dispuse central, având spaţii de 5 mm între benzi. Pe partea din spate, panglica are un sistem de prindere."

    16. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 30
    Modelele grafice ale emblemelor de merit, ale panglicilor şi ale insignelor-simbol corespunzătoare sunt prezentate în anexele nr. 12-17^1."

    17. La articolul 31 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) de către şefii structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale sau subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale şi de către şefii statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţii comandamentelor forţelor de sprijin ori ai altor forţe din compunerea structurii de forţe - emblemele de merit clasa a III-a, din proprie consideraţie sau la propunerea comandanţilor/şefilor de mari unităţi, unităţi/structuri subordonate. Insignele-simbol ale emblemelor de merit vor purta ataşată litera «F"

    18. La articolul 32, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
    "(7) Emblema de Merit Eroul de Acasă se conferă persoanelor care l-au sprijinit pe militar în executarea, cu succes, a misiunilor în străinătate şi a celor de pe teritoriul statului român, cu o durată mai mare de 30 de zile consecutive, ca o recunoaştere pentru sacrificiile şi dedicarea acestora de a-l susţine moral pe acesta, pe toată durata misiunii. Clasa emblemei de merit se conferă în funcţie de importanţa activităţii desfăşurate."

    19. La articolul 33, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 33
    (1) Insignele onorifice de absolvire a instituţiilor de învăţământ superior militar sau civil, a Colegiului Naţional de Apărare, a colegiilor/cursurilor postuniversitare, insignele de specialist de clasă pe domeniu funcţional, insignele specifice armelor, precum şi cele ale categoriilor de forţe ale armatei şi ale comandamentelor subordonate Statului Major al Apărării sunt propuse de structurile militare cu atribuţii în domeniu, analizate şi aprobate de Comisia de heraldică şi denumiri a Ministerului Apărării Naţionale."

    20. La articolul 44, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Distincţia de serviciu prevăzută la alin. (1) se conferă personalului militar şi personalului civil prin ordin al comandantului Comandamentului Forţelor Întrunite sau al directorului general al Direcţiei generale de informaţii a apărării, după caz, la propunerea comandanţilor/şefilor structurilor militare care au organizat şi condus misiunile temporare sau la propunerea structurilor de personal unde este încadrat personalul participant.
(3) Propunerile privind conferirea distincţiei de serviciu prevăzute la alin. (1) se transmit Comandamentului Forţelor Întrunite sau Direcţiei generale de informaţii a apărării, după caz, sub forma unui tabel, al cărui model este prezentat în anexa nr. 20.
(4) În baza ordinului de conferire, Comandamentul Forţelor Întrunite sau Direcţia generală de informaţii a apărării, după caz, completează şi distribuie structurilor militare centrale sau structurilor subordonate acestora: extrase ale ordinului de conferire, distincţiile de serviciu şi documentele de atestare."

    21. La articolul 50, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 50
    (1) Emblemele de onoare şi de merit se conferă, de regulă, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Zilei Armatei României, Zilei Rezervistului Militar, Zilei Veteranilor de Război, Zilei veteranilor din teatrele de operaţii, zilelor armelor sau specialităţilor militare, zilelor structurilor militare, zilelor patronilor spirituali, precum şi pe timpul activităţilor desfăşurate în teatrele de operaţii sau pe teritoriul statului român de către oficialităţile civile şi militare ale statului român."

    22. La articolul 50, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) şi (4^2), cu următorul cuprins:
    "(4^1) Înmânarea distincţiilor militare onorifice va avea loc întrun cadru festiv, astfel:
    a) pentru personalul încadrat în cadrul structurilor centrale, categoriilor de forţe/structurilor aflate în directa subordonare/ coordonare a structurilor centrale de către comandanţii/şefii acestor structuri;
    b) pentru personalul care este încadrat în structuri subordonate celor menţionate la lit. a) de către comandanţii/şefii eşaloanelor superioare structurii unde sunt încadraţi.
(4^2) În cadrul ceremoniei de conferire a distincţiilor militare onorifice sunt înmânate personalului militar şi civil, în cauză, atestatul şi emblema de onoare sau de merit."

    23. La articolul 54, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Modelul atestatului pentru emblemele de onoare şi de merit este prezentat în anexele nr. 22 şi 22^1."

    24. La articolul 54, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Atestatele pentru distincţiile militare onorifice se înmânează în mape confecţionate în acest sens."

    25. La anexa nr. 2^2, în titlul anexei şi pe reversul emblemei de onoare se înlocuieşte denumirea „Departamentul pentru armamente“ cu denumirea „Direcţia generală pentru armamente“.
    26. După anexa nr. 4^7 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 4^8, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
    27. După anexa nr. 10 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 10^1-10^3, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 2-4 la prezentul ordin.
    28. După anexa nr. 17 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 17^1, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul ordin.
    29. După anexa nr. 22 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 22^1, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul ordin.
    30. Anexa nr. 23 se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul ordin.


    ART. II
    Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. III
    Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din Ministerul Apărării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textului o nouă numerotare.

    ART. IV
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul apărării naţionale,
                    Eduard Bachide,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 11 august 2022.
    Nr. M.126.
    ANEXA 1

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    (Anexa nr. 4^8 la Ordinul nr. M.102/2012)
    EMBLEMA DE ONOARE A DIRECŢIEI INSTANŢELOR MILITARE
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.
    (Anexa nr. 10^1 la Ordinul nr. M.102/2012)
    EMBLEMA DE ONOARE A FORŢELOR PENTRU OPERAŢII SPECIALE
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 3

    *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.
    (Anexa nr. 10^2 la Ordinul nr. M.102/2012)
    EMBLEMA DE ONOARE A COMANDAMENTULUI APĂRĂRII CIBERNETICE
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 4

    *) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.
    (Anexa nr. 10^3 la Ordinul nr. M.102/2012)
    EMBLEMA DE ONOARE A ARHIVELOR MILITARE
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 5

    *) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.
    (Anexa nr. 17^1 la Ordinul nr. M.102/2012)
    EMBLEMA DE MERIT EROUL DE ACASĂ
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 6

    (Anexa nr. 22^1 la Ordinul nr. M.102/2012)
     - Model -
    ROMÂNIA
    MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
    (Denumirea structurii emitente)

┌──────────────────────────────────────┐
│Însemn │
│heraldic │
└──────────────────────────────────────┘


    ATESTAT
    Şeful/Comandantul ....................................................,
    dorind a răsplăti meritele
    domnului
    ............ (gradul, numele, prenumele tatălui, prenumele) ............,
    în semn de apreciere pentru ........................................................,
    conferă Emblema de Onoare a ...................................... .
    Acordat în Bucureşti, la .............................
    Şeful/Comandantul ......................................
    ................
       (gradul)
    ..............................
    (prenumele şi numele)
    Ordinul nr. ............... din ................. Nr. crt. ............
    Atestat ...................

    ANEXA 7

    (Anexa nr. 23 la Ordinul nr. M.102/2012)
     - Model -
                        ROMÂNIA
    MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
    COMANDAMENTUL FORŢELOR ÎNTRUNITE
    DOCUMENT DE ATESTARE
    În baza Ordinului comandantului Comandamentului Forţelor Întrunite nr. ..... din ............, se acordă insigna
    PARTICIPANT LA MISIUNI ÎN STRĂINĂTATE
    – pentru 1 (una) misiune/pentru 3 (trei) misiuni - (după caz)
    domnului (doamnei) .....................(gradul, numele, prenumele tatălui, prenumele titularului)...................
    pentru participare şi comportare meritorie la misiunea/misiunile ....................(denumirea misiunii sau a misiunilor, după caz).................... .
        Comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite,
    .................................................................................
                (numele, prenumele, semnătura sau parafa şi ştampila)
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016