Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. M.10 din 13 ianuarie 2022 privind publicarea textului Înţelegerii privind extinderea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnată la Washington la 21 septembrie 2021 şi la 17 noiembrie 2021
EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
Pentru aplicarea prevederilor art. 4 şi ale art. 5 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 28 alin. (2) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, precum şi dispoziţiile memorandumului cu nr. PE 301 din 28.01.2021, prin care prim-ministrul a aprobat negocierea şi semnarea Acordului privind prelungirea valabilităţii Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnat la Washington la 6 septembrie 2012,
în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
ARTICOL UNIC
Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Înţelegerea privind extinderea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnată la Washington la 21 septembrie 2021 şi la 17 noiembrie 2021, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
p. Ministrul apărării naţionale,
Simona Cojocaru,
secretar de stat
Bucureşti, 13 ianuarie 2022.
Nr. M.10.
ANEXA 1
EXTINDEREA ACORDULUI
dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor
Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii convin să extindă Acordul dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnat la 6 septembrie 2012 şi intrat în vigoare în data de 22 februarie 2013, prelungit, denumit în continuare „Acordul din 2013“.
Acest Acord care va extinde Acordul din 2013, prelungit, va intra în vigoare la data ultimei semnături şi va avea ca dată de intrare efectivă în vigoare data de 1 martie 2021. Acordul din 2013, prelungit, va rămâne în vigoare până la data de 28 februarie 2026, cu excepţia situaţiei în care este denunţat de oricare dintre părţi prin trimiterea unei notificări scrise celeilalte părţi cu cel puţin 90 de zile înainte de încetarea valabilităţii.
Acest Acord care extinde Acordul din 2013, prelungit, este redactat în 2 exemplare originale, în limbile română şi engleză, ambele texte fiind egal autentice.
PENTRU MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE DIN ROMÂNIA
Cătălin-Constantin Mihalache,
ataşatul român al apărării din cadrul Ambasadei României la Washington
Semnat la 17 noiembrie 2021
PENTRU DEPARTAMENTUL APĂRĂRII AL STATELOR UNITE ALE AMERICII
Gilbert R. Cisneros Jr.,
subsecretar de stat al apărării
Semnat la 21 septembrie 2021
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: