Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Pentru aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j) şi o) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. ART. I Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţilor la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din Forţele Navale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.57/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 şi 422 bis din 11 iulie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 8 (1) După categoriile de misiuni pe care le îndeplinesc, navele militare din înzestrarea Forţelor Navale se împart în: a) nave de luptă; b) nave de sprijin de luptă; c) nave de sprijin logistic; d) nave speciale; e) nave şcoală. (2) Navele de luptă sunt: distrugătoare, fregate, corvete, submarine, nave/vedete purtătoare de artilerie, de torpile şi rachete, nave dragoare, vânătoare de mine şi puitoare de mine, vedete maritime, vedete fluviale, vedete blindate şi monitoare. (3) Navele de sprijin de luptă sunt: nave hidrografice şi nave de război electronic. (4) Navele de sprijin logistic sunt: remorchere, şalupe, ceamuri, bacuri, nave de transport, tancuri de combustibil şi de apă şi alte nave logistice. (5) Navele speciale sunt: nave de comandament, nave/vedete pentru scafandri, nave de intervenţie rapidă şi nave de patrulare." 2. Articolul 468 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 468 Personalul care execută serviciul de permanenţă la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din Forţele Navale beneficiază de recuperare în condiţiile prevăzute la secţiunea «Timpul pentru odihnă şi pentru recuperare după executarea serviciului interior» din Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.97/2014." 3. Articolul 718 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 718 Anexele nr. 1-22 fac parte integrantă din prezentul regulament." 4. După articolul 718 se introduce un nou articol, articolul 719, cu următorul cuprins: "ART. 719 Prezentul regulament implementează parţial prevederi din STANAG 1166 MAROPS - Edition 8 - APP-20 STANDARD SHIP DESIGNATOR SYSTEM, pentru realizarea interoperabilităţii cu structurile similare din statele NATO, a căror corespondenţă este prevăzută în anexa nr. 22." 5. La anexa nr. 13, partea introductivă a punctului 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "8. Mărcile de comandament ale şefului Statului Major al Forţelor Navale, comandantului Flotei, comandantului marii unităţi şi ale comandantului unei grupări de nave constituite temporar sunt reprezentate într-o pânză de formă dreptunghiulară, împărţită în 4 dreptunghiuri egale astfel:" 6. La anexa nr. 13 se abrogă modelul de marcă de comandament a locţiitorului şefului Statului Major al Forţelor Navale. 7. După anexa nr. 21 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 22, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul apărării naţionale, Mihnea Ioan Motoc Bucureşti, 11 ianuarie 2016. Nr. M.10. ANEXA 1 (Anexa nr. 22 la regulament) CORESPONDENŢA dintre prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţilor la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din Forţele Navale şi STANAG 1166 MAROPS, Edition 8 - APP-20 STANDARD SHIP DESIGNATOR SYSTEM
┌────┬────────────────┬────────────────┐
│ │Regulamentul de │ │
│ │organizare şi │APP-20 Edition A│
│Nr. │desfăşurare a │- │
│crt.│activităţilor la│STANDARD SHIP │
│ │bordul navelor │DESIGNATOR │
│ │şi │SYSTEM │
│ │ambarcaţiunilor │ │
│ │din Forţele │ │
│ │Navale │ │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│1. │art. 8 lit. a) │Chapter 1, art. │
│ │ │0102, lit. a. │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│2. │art. 8 lit. c) │Chapter 1, art. │
│ │ │0102, lit. b. │
└────┴────────────────┴────────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.