Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 994 din 27 aprilie 2023  privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.079/2014 pentru stabilirea procedurilor privind evidenţa şi înmatricularea ambarcaţiunilor de agrement, condiţiile tehnice şi încadrarea cu personal navigant a acestora şi avizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţilor de agrement nautic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 994 din 27 aprilie 2023 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.079/2014 pentru stabilirea procedurilor privind evidenţa şi înmatricularea ambarcaţiunilor de agrement, condiţiile tehnice şi încadrarea cu personal navigant a acestora şi avizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţilor de agrement nautic

EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 367 din 28 aprilie 2023
    Având în vedere:
    - Referatul Direcţiei transport naval nr. 7.786/495 din 15.03.2023 de aprobare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.079/2014 pentru stabilirea procedurilor privind evidenţa şi înmatricularea ambarcaţiunilor de agrement, condiţiile tehnice şi încadrarea cu personal navigant a acestora şi avizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţilor de agrement nautic;
    – prevederile art. 12 lit. g), i), l) şi s) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6-25, 29-36 şi 38 din Hotărârea Guvernului nr. 245/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, cu modificările ulterioare, ale art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 452/2003 privind desfăşurarea activităţii de agrement nautic, cu modificările ulterioare,

    în conformitate cu prevederile art. 7 lit. e), h) şi m), art. 45 alin. (2), art. 50, 51,art. 51^1 alin. (5) şi ale art. 51^11 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii, emite prezentul ordin.
    ART. I
    Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.079/2014 pentru stabilirea procedurilor privind evidenţa şi înmatricularea ambarcaţiunilor de agrement, condiţiile tehnice şi încadrarea cu personal navigant a acestora şi avizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţilor de agrement nautic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 29 iulie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 71
    (1) Ambarcaţiunile de agrement vor fi supuse următoarelor inspecţii obligatorii:
    1. Inspecţia iniţială:
    a) se efectuează la înmatricularea/înscrierea în evidenţă a ambarcaţiunii şi va fi executată în scopul verificării respectării normelor în vigoare referitoare la proiectare, construcţie, siguranţă şi prevenirea poluării, a structurii, maşinilor, echipamentului şi inventarului de salvare şi de siguranţă;
    b) în urma inspecţiei iniţiale se vor emite: Raportul de inspecţie pentru ambarcaţiuni de agrement în vederea înmatriculării/înscrierii în evidenţă; Raportul de inspecţie pentru ambarcaţiuni de agrement valabil 5 ani, care va fi însoţit de un inventar al echipamentelor de salvare şi de siguranţă care trebuie să fie la bordul ambarcaţiunii, în conformitate cu zona de navigaţie a ambarcaţiunii, precum şi Permisul de navigaţie pentru ambarcaţiuni de agrement, valabil 5 ani.
    2. Inspecţia de reînnoire a permisului de navigaţie:
    a) se efectuează din 5 în 5 ani (± 3 luni);
    b) se verifică datele de identificare ale ambarcaţiunii şi motoarelor acesteia (cod CIN, serii motoare, marcaje, inscripţii etc.);
    c) se verifică integritatea ambarcaţiunii şi, după caz, condiţiile tehnice verificabile din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 464/2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice sau din normele tehnice de construcţie. În cazul în care se consideră necesar, la o perioadă de minimum 5 ani se poate solicita inspecţia pe uscat a corpului ambarcaţiunii;
    d) se verifică echipamentele de salvare şi de siguranţă, echipamentul nautic. Când aceste echipamente sunt însoţite de certificate de calitate şi garanţie, acestea pot fi luate în considerare;
    e) se verifică documentaţia, publicaţiile şi instrucţiunile de la bord pentru ambarcaţiunile din categoria de proiectare A şi categoria de proiectare B.
    3. Inspecţia ocazională se efectuează în una dintre următoarele situaţii:
    a) la solicitarea proprietarului, când se produc modificări ale datelor tehnice: înlocuirea motorului, modificări constructive;
    b) la solicitarea proprietarului, în scopul trecerii ambarcaţiunii de la activităţi de agrement în scop personal la activităţi în scop comercial;
    c) la cererea unui organ judiciar;
    d) din iniţiativa motivată a autorităţii competente, atunci când există informaţii fondate despre fapte ce ar putea pune în pericol siguranţa ambarcaţiunii şi a persoanelor de la bord sau pentru a preveni poluarea mediului ambiant.
    (2) Inspecţiile prevăzute la alin. (1) se efectuează de căpitănii de port/oficii de căpitănie/inspectorate tehnice pentru orice tip de ambarcaţiune de agrement.
    (3) Permisul de navigaţie se eliberează în primul ciclu de 5 ani de către persoana autorizată care a emis raportul iniţial de inspecţie pentru înmatricularea/înscrierea în evidenţă a ambarcaţiunii de agrement, iar pentru următoarele cicluri de inspecţie de căpităniile de port/oficiile de căpitănie/ inspectoratele tehnice pentru orice tip de ambarcaţiune de agrement.
    (4) Inspecţiile iniţiale, rapoartele de inspecţie în vederea înmatriculării/înscrierii în evidenţă, rapoartele de inspecţie în vederea eliberării permisului de navigaţie şi emiterea permisului de navigaţie pentru ambarcaţiunile de agrement prevăzute la art. 3 se efectuează de inspectoratele tehnice.
    (5) Raportul de inspecţie pentru ambarcaţiuni de agrement în vederea înmatriculării/înscrierii în evidenţă se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor.
    (6) CIAA/CAA se emite în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor.
    (7) Permisul de navigaţie pentru ambarcaţiuni de agrement se eliberează concomitent cu CIAA/CAA."

    2. După articolul 71 se introduce un nou articol, art. 71^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 71^1
    (1) Ambarcaţiunile de agrement cu care se desfăşoară activităţi de transport persoane în scop comercial şi ambarcaţiunile de agrement cu care se desfăşoară activităţi de agrement nautic vor fi supuse unei inspecţii obligatorii intermediare între al 2-lea şi al 3-lea an în intervalul de 5 ani de valabilitate a permisului de navigaţie.
    (2) Inspecţiile prevăzute la alin. (1) se efectuează de căpitănii de port/oficii de căpitănie/inspectorate tehnice în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) pct. 2 lit. b)-e)."

    3. La articolul 72, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 72
    (1) Ambarcaţiunile de agrement, exclusiv motovehiculele nautice, trebuie să aibă la bord echipamentele de armare şi de siguranţă, în funcţie de limitele zonei de navigaţie (I, M/4, M/3, M/2, M/1, M/0) stabilite de ANR pentru fiecare caz în parte (în cadrul categoriei de proiectare a ambarcaţiunii), după cum urmează:

┌──────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬─────────┐
│Zona de │ │M/4 │M/3 │M/2 │M/1 │M/0 │
│navigaţie │I │6 Mm│20 │50 │200 │Nelimitat│
│ │ │ │Mm │Mm │Mm │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │
├──────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴─────────┤
│Echipamente obligatorii la bord │
├──────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬─────────┤
│Compas │- │1 │1 │1 │1 │1 │
│magnetic │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│GPS │- │- │- │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Anemometru │- │- │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Barometru │- │- │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Binoclu naval │- │1 │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Ceas │- │- │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Sondă de mână │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Proiector sau │ │ │ │ │ │ │
│lanternă │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
│(etanşe) │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Facle roşii de│- │2 │3 │3 │3 │4 │
│mână │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Semnale │ │ │ │ │ │ │
│fumigene │- │1 │2 │2 │2 │2 │
│plutitoare │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Rachete │- │- │3 │3 │3 │4 │
│paraşută roşii│ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Veste de │ │ │ │ │ │ │
│salvare cu │ │ │ │ │ │ │
│fluier şi │ │ │ │ │ │ │
│lumină de │ │ │ │ │ │ │
│semnalizare, │nr. │nr. │nr. │nr. │nr. │nr. pers │
│model aprobat │pers│pers│pers│pers│pers│ │
│sau conform │ │ │ │ │ │ │
│standardului │ │ │ │ │ │ │
│EN 393, 395, │ │ │ │ │ │ │
│396, 399 │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Colac de │1(2)│1(2)│1(2)│1(2)│1(2)│ │
│salvare cu │^1 │^1 │^1 │^1 │^1 │1(2)^1 │
│saulă │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Plută de │- │- │1 │1 │1 │1 │
│salvare │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Radiotelefon │- │1 │1 │1 │1 │1 │
│UUS portabil │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Radiotelefon │- │- │1 │1 │1 │1 │
│UUS fix cu DSC│ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Receptor │- │- │- │- │1 │1 │
│NAVTEX │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Radiobaliză/ │- │- │- │1 │1 │1 │
│EPIRB │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Transponder │- │- │- │1 │1 │1 │
│radar │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Trusă de prim │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
│ajutor │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Reflector │- │- │1 │1 │1 │1 │
│radar │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Ghiordel + │- │1 + │1 + │1 + │1 + │1 + 1 │
│ispol │ │1 │1 │1 │1 │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Cuţit (topor) │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Cange │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
│(telescopică) │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Ancoră de 5-15│ │ │ │ │ │ │
│kg cu parâmă/ │1 │1 │1 │1 │1 │1 │
│saulă aferentă│ │ │ │ │ │ │
│de 20 m │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Stingător │1(2)│1(2)│1(2)│1(2)│1(2)│1(2)^2 │
│portabil 2 kg │^2 │^2 │^2 │^2 │^2 │ │
├──────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴─────────┤
│Echipamente recomandate/opţionale la bord │
├──────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬─────────┤
│Inmarsat sau │ │ │ │ │ │ │
│MF/HF │- │- │- │1 │1 │1 │
│(transmiţător)│ │ │ │ │ │ │
│cu DSC │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Radiotelefon │1 │- │- │- │- │- │
│UUS portabil │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Parâmă de │ │ │ │ │ │ │
│legare la mal │1 │2 │2 │2 │2 │2 │
│de 5 m │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Parâmă de │ │ │ │ │ │ │
│remorcare de │- │1 │1 │1 │1 │1 │
│25 m │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Baloane de │- │2 │2-3 │2-3 │3-4 │3-4 │
│acostare │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Trusă cu │ │ │ │ │ │ │
│materiale de │- │1 │1 │1 │1 │1 │
│vitalitate │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────────┤
│Ancoră │- │- │1 │1 │1 │1 │
│plutitoare │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴─────────┤
│^1 Pentru ambarcaţiunile cu lungime mai mare de │
│10 m: 2 colaci. │
│^2 Pentru ambarcaţiunile cu puterea motorului mai│
│mare de 150 kW: 2 stingătoare. │
└─────────────────────────────────────────────────┘

"

    4. La articolul 74, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Dovada îndeplinirii condiţiilor de aptitudine medicală se face prin certificat medical şi certificat psihologic, emise cu cel mult 3 luni înainte de data înscrierii la examen, eliberate de medicul de familie şi de un psiholog sau de o policlinică, care să ateste starea de sănătate, în special din punctul de vedere al acuităţii vizuale şi auditive."

    5. După articolul 82 se introduce un nou articol, art. 82^1, cu următorulcuprins:
    "ART. 82^1
    Prin dispoziţie a directorului căpităniei zonale se stabilesc persoanele din cadrul căpităniilor de port/oficiilor de căpitănie autorizate să efectueze inspecţiile prevăzute în prezentul ordin."

    6. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „Hotărârii Guvernului nr. 2.195/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „Hotărârii Guvernului nr. 464/2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice“.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.



                    Viceprim-ministru,
                    ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                    Sorin Mihai Grindeanu

    Bucureşti, 27 aprilie 2023.
    Nr. 994.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016