Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. II din Legea nr. 145/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, preşedintele Curţii de Conturi şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice emit următorul ordin: ART. I Ordinul preşedintelui Curţii de Conturi şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/2016 privind aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 18 aprilie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins: "ORDIN privind aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017" 2. Titlul anexei se modifică şi va avea următorul cuprins: "NORME cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi prin Legea nr. 145/2017" 3. În anexă la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 1 (1) Prezentele norme reglementează stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017, denumită în continuare Lege." 4. În anexă, după articolul 8 se introduc trei noi articole, articolele 8^1-8^3, cu următorul cuprins: "ART. 8^1 Pensia de urmaş se calculează cu respectarea prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul la data decesului, actualizată, după caz. ART. 8^2 Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea procentelor prevăzute în Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de numărul de urmaşi, astfel: a) 50% - pentru un singur urmaş; b) 75% - pentru 2 urmaşi; c) 100% - pentru 3 sau mai mulţi urmaşi. ART. 8^3 Drepturile de pensie de urmaş, stabilite ca urmare a opţiunii de trecere de la pensia proprie din sistemul public de pensii la pensia de urmaş stabilită din pensia de serviciu, aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul la data decesului, actualizată, după caz, se cuvin şi se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii la casa teritorială de pensii." 5. În anexă, articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 9 (1) Pensia de serviciu şi pensia de urmaş se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat ori i sa dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială. (2) Cererea de înscriere la pensia de serviciu şi la pensia de urmaş, însoţită de documentaţia necesară, se depune la casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul/reşedinţa persoana îndreptăţită. (3) În vederea stabilirii pensiei de serviciu şi a pensiei de urmaş, dosarul de pensie trebuie să cuprindă următoarele documente: a) cererea de înscriere la pensia de serviciu/pensia de urmaş, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; b) actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor sistemului public de pensii, prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii; c) adeverinţa-tip întocmită de Curtea de Conturi, care cuprinde elementele necesare stabilirii pensiei de serviciu/de urmaş, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 sau nr. 4, după caz; d) copia ultimei decizii de pensionare din sistemul public de pensii ori talonul de pensie, după caz; e) alte documente necesare stabilirii şi plăţii pensiei de serviciu/de urmaş." 6. În anexă, după articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins: "ART. 11^1 Pensia de urmaş, stabilită conform dispoziţiilor Legii, se acordă şi se plăteşte astfel: a) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător era pensionar la data decesului; b) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar la data decesului; c) de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susţinătorului; d) de la data depunerii cererii, în situaţia depăşirii termenului prevăzut la lit. a)-c)." 7. În anexă, articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 12 (1) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu sau al pensiei de urmaş se stabileşte şi pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, potrivit legislaţiei în vigoare privind sistemul public de pensii. (2) În situaţia în care cuantumul pensiei de serviciu sau al pensiei de urmaş este mai mic decât cel al pensiei din sistemul public de pensii, se acordă cuantumul mai avantajos. (3) Partea din pensia de serviciu sau din pensia de urmaş care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public de pensii se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale." 8. În anexă, articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 15 Prevederile Legii referitoare la pensiile de serviciu şi la pensiile de urmaş se completează cu cele ale legislaţiei privind sistemul public de pensii, cu privire la modalităţile de stabilire, plată, precum şi cele referitoare la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea şi recuperarea sumelor încasate necuvenit şi jurisdicţia." 9. În anexă, articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 19 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme." 10. Anexele nr. 1-3 la norme se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezentul ordin. 11. După anexa nr. 3 la norme se introduce o nouă anexă, anexa nr. 4, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin. ART. II De pensia de serviciu, prevăzută la art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe o perioadă de cel puţin jumătate din durata unui mandat complet reglementat de art. 140 alin. (4) din Constituţia României, republicată. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Robert-Iulian Stănescu ANEXA NR. 1 (Anexa nr. 1 la norme)
CERERE
de înscriere la pensia de serviciu/pensia de urmaş
conform Legii nr. 94/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017
Către Casa Teritorială/Locală de Pensii ...................
Subsemnatul(a), ....................................., domiciliat(ă) în
localitatea ........................., str. ................................
nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ...., sectorul ....,
judeţul .................................., posesor/posesoare al/a BI/CI
seria ...... nr. .............., eliberat(ă) de .................... la data
de ................, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, născut(ă) la data de
.................. în localitatea ................................, judeţul
................., fiul (fiica) lui ........................... şi al (a)
................, pensionar *) ................. prin Decizia de pensie
nr. ..........., solicit acordarea pensiei de serviciu, conform
Legii nr. 94/1992, în calitate de:
[] titular
[] urmaş, după susţinătorul ............................., decedat(ă) la
data de .................., având CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, Dosar de
pensie nr. .....................
În acest scop depun următoarele acte:
- Adeverinţa-tip nr. ............ din ............, cu elementele necesare
stabilirii pensiei de serviciu, eliberată de Curtea de Conturi;
- Decizia de pensie nr. ............... din ................ sau talonul
de pensie*);
- alte acte necesare stabilirii pensiei.
Între pensia din sistemul public de pensii şi pensia de serviciu prevăzută
de Legea nr. 94/1992 optez pentru pensia cea mai avantajoasă.
Data ....................
Semnătura ...................
────────── *) Se completează numai de către persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu sunt pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii.────────── ANEXA NR. 2 (Anexa nr. 2 la norme)
Denumirea unităţii .....................
Codul fiscal nr. .......................
Sediul: localitatea ....................,
str. ........................ nr. ......
Judeţul/Sectorul .......................
Telefon/Fax ............................
Nr. ............/.......................
ADEVERINŢĂ-TIP
pentru stabilirea pensiei de serviciu/pensiei de urmaş,
conform Legii nr. 94/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017
Se adevereşte prin prezenta că domnul/doamna ...........................,
domiciliat(ă) în localitatea ..............., str. ............. nr. .......,
bl. ...., sc. ...., ap. ..., sectorul ...., judeţul .......................,.
posesor/posesoare al/a actului de identitate BI/CI seria ...... nr. ........,
CNP: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, deţine/a deţinut calitatea de .............
şi se încadrează la art. ... alin. ... lit. .... din Legea nr. 94/1992*).
Vârsta la data solicitării pensiei de serviciu (ani, luni): .............
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Vechimea în activitatea de auditor public extern (ani), │ │
│la data de ....... │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│Media veniturilor totale brute, utilizată la stabilirea │ │
│pensiei de serviciu - lei │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
Confirmăm faptul că în cazul doamnei/domnului ...........................
raportul de serviciu/ de muncă a încetat din motive neimputabile acesteia/
acestuia, în temeiul .......**)
Certificăm corectitudinea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta
adeverinţă.
Conducătorul unităţii, Direcţia (Serviciul)
...................... cu atribuţii de salarizare personal
Director (Şef serviciu),
.....................
────────── *) Se completează cu funcţia deţinută şi articolul, alineatul şi litera, după caz, din Legea nr. 94/1992, în care se încadrează solicitantul. **) Se completează numai pentru persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai au calitatea de auditor public extern────────── ANEXA NR. 3 (Anexa nr. 3 la norme)
Denumirea unităţii .........................
Codul fiscal nr. ..........................
Sediul: localitatea ......................,
str. ......................... nr. .......
Judeţul/Sectorul .........................
Telefon/Fax ..............................
Nr. ............../.......................
ADEVERINŢĂ
pentru actualizarea pensiei de serviciu conform
prevederilor Legii nr. 94/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017
Se adevereşte prin prezenta că domnul/doamna .............................,
având Decizia de pensie nr. ........... din ......................., CNP
|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea
nr. 94/1992, pentru actualizarea pensiei de serviciu la data de ........... .
┌───────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┐
│Procentul de majorare a salariului de bază de │ │
│care beneficiază auditorul public extern aflat │ │
│în activitate cu acelaşi nivel de salarizare, │ │
│în condiţii identice de funcţie, vechime, grad │ │
│sau treaptă, conform.........*) │ │
└───────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┘
Certificăm corectitudinea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta
adeverinţă.
Ordonator principal de credite, Direcţia/Serviciul cu
............................. atribuţii de salarizare-resurse umane
Director /Şef serviciu,
.....................
────────── *) Se va indica actul normativ în temeiul căruia se majorează salariul de bază.────────── ANEXA NR. 4 (Anexa nr. 4 la norme)
Denumirea unităţii ......................
Codul fiscal nr. ........................
Sediul: localitatea ....................,
str. ........................ nr. .......
Judeţul/Sectorul ........................
Telefon/Fax .............................
Nr. ............../......................
ADEVERINŢĂ-TIP
pentru stabilirea pensiei de serviciu, conform
Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată
prin Legea nr. 7/2016 şi Legea nr. 145/2017
Se adevereşte prin prezenta că domnul/doamna ........................,
domiciliat(ă) în localitatea ................, str. ......................
nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ..., sectorul ................., judeţul
................., posesor/posesoare al/a actului de identitate BI/CI
seria ....... nr. ................., CNP: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,
deţine/a deţinut calitatea de ........................ şi se încadrează la
art. ... alin .... lit. ..... din Legea nr. 94/1992*).
Vârsta la data pensionării (ani, luni): ............................
┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐
│Vechimea în activitate în calitate de consilier de │ │
│conturi (ani), la data de .............. │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤
│Baza de calcul, utilizată la stabilirea pensiei de │ │
│serviciu - lei │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
Certificăm corectitudinea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta
adeverinţă.
Conducătorul unităţii, Direcţia (Serviciul) cu
.................... atribuţii de salarizare personal
Director (Şef serviciu),
......................
────────── *) Se completează: - art. 49 alin. (4) în cazul persoanei care a îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet; – art. 49 alin. (5) lit. a) sau lit. b) în cazul persoanei care a îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe o perioadă de cel puţin jumătate din durata unui mandat complet.────────── ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.