Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 981 din 20 septembrie 2019 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi al structurilor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice finanţate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021
EMITENT: Secretariatul General al Guvernului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 798 din 2 octombrie 2019
Având în vedere prevederile art. 39 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Adresa nr. 16C/2.335 din 13.09.2019 a Direcţiei economice şi achiziţii publice,
în temeiul art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare,
secretarul general al Guvernului emite prezentul ordin.
ART. 1
Prezentul ordin stabileşte procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Secretariatului General al Guvernului şi al structurilor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice finanţate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021.
ART. 2
(1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021 având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului Secretariatului General al Guvernului şi al structurilor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice finanţate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului se realizează eşalonat în cinci tranşe, potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Termenul privind eşalonarea anuală la plată prevăzută la alin. (1) se calculează de la data la care hotărârea judecătorească prevăzută la art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare, devine executorie, iar plata fiecărei tranşe din valoarea titlului executoriu se realizează în câte un an calendaristic.
(3) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(4) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.), după următoarea formulă de calcul:
A = (suma de actualizat x IPC)/100,
unde:
A - suma totală necesar a fi achitată ca urmare a actualizării;
suma de actualizat - suma corespunzătoare unei tranşe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata la valoarea titlului executoriu;
IPC - indicele preţurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de I.N.S. pentru luna la care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care aceasta trebuia pusă în executare.
(5) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (2) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub formă de dobânzi legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
(6) La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Secretarul general al Guvernului,
Toni Greblă
Bucureşti, 20 septembrie 2019.
Nr. 981.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: