Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 119 pct. 1 şi ale art. 121 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale şi condiţiile-cadru de valabilitate aferente autorizaţiilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009 privind aprobarea regulamentelor pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice şi a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 25 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ Bucureşti, 25 iunie 2015. Nr. 98. ANEXĂ REGULAMENT pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezentul regulament are ca scop stabilirea condiţiilor, termenelor şi procedurilor de acordare, prelungire, modificare, suspendare şi retragere a autorizaţiilor pentru activităţile de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale, conform tabelului nr. 1. (2) Prevederile prezentului regulament se aplică operatorilor economici care solicită acordarea/prelungirea/modificarea/suspendarea/retragerea autorizaţiilor pentru activităţile de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale. (3) Pentru desfăşurarea de activităţi de proiectare, execuţie sau exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale, operatorii economici trebuie să deţină autorizaţii în conformitate cu prevederile prezentului regulament. (4) În sensul prezentului regulament, operaţiunile de verificare şi revizie a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, indiferent de tipul lor, sunt realizate de către operatorii economici titulari ai autorizaţiilor tip ET sau EDIB, după caz, în funcţie de regimul de presiune al IUGN. (5) Autorizaţiile prevăzute la alin. (2) sunt emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, conform tabelului nr. 1. ART. 2 (1) Termenii utilizaţi în prezentul regulament sunt definiţi în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În înţelesul şi aplicarea prezentului regulament, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează: a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei; b) autorizaţie - actul administrativ individual emis de către ANRE prin care se acordă dreptul unui operator economic să desfăşoare activităţi de proiectare, de execuţie sau de exploatare pentru obiective/sisteme din domeniul gazelor naturale, cu respectarea condiţiilor de valabilitate asociate; c) direcţia generală - Direcţia generală reglementări tehnice şi autorizare în domeniul gazelor naturale, din cadrul ANRE; d) direcţia de specialitate - direcţia autorizare în domeniul gazelor naturale, din cadrul ANRE; e) domeniul gazelor naturale - ansamblul activităţilor desfăşurate pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea obiectivelor din sectorul gazelor naturale şi pentru instalaţiile de utilizare a gazelor naturale de către operatorii economici autorizaţi de ANRE; f) execuţie - ansamblul activităţilor desfăşurate de un operator economic autorizat prin instalatori autorizaţi şi prin personal calificat/necalificat sub coordonarea directă a instalatorilor autorizaţi în vederea realizării/modificării unui obiectiv/sistem/instalaţie din domeniul gazelor naturale, asigurării/efectuării punerii în funcţiune, verificărilor/reviziilor unui obiectiv/sistem/instalaţie din domeniul gazelor naturale, cu respectarea proiectelor tehnice şi a legislaţiei conexe domeniului gazelor naturale; g) exploatare - ansamblul activităţilor desfăşurate de un operator economic autorizat prin instalatori autorizaţi şi prin personal calificat/necalificat sub coordonarea directă a instalatorilor autorizaţi în scopul asigurării/efectuării întreţinerii, reparaţiilor şi intervenţiilor pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă, eficienţă, continuitate a alimentării cu gaze naturale şi de protecţie a mediului a unui obiectiv/sistem/instalaţie din domeniul gazelor naturale; h) instalator autorizat - persoana fizică, titulară a unei legitimaţii emise de ANRE, autorizată în condiţiile regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale pentru a desfăşura, conform competenţelor acordate, activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale; i) persoană fizică autorizată (PFA) - persoana fizică autorizată în sensul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare; j) proiectare - ansamblu de activităţi desfăşurate de un operator economic autorizat prin instalatori autorizaţi şi prin personal calificat/necalificat sub coordonarea directă a instalatorilor autorizaţi în vederea elaborării unui studiu de fezabilitate pentru iniţierea procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, a unei documentaţii tehnice şi/sau a unui proiect tehnic în domeniul gazelor naturale; k) RENAR - Asociaţia de Acreditare din România, organism naţional de acreditare unic. Tabelul nr. 1
┌─────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ Activitatea │ Tipul obiectivului/sistemului/instalaţiei │ Tipul │
│ │ │autorizaţiei│
├─────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Proiectare │Instalaţii tehnologice de suprafaţă aferente │ PPI │
│ │producţiei şi/sau înmagazinării de gaze naturale │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de transport al gazelor naturale │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┤ PT │
│ │Instalaţii de utilizare a gazelor naturale ce │ │
│ │funcţionează în regim de înaltă presiune │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de distribuţie a gazelor naturale, │ │
│ │inclusiv sistemele de distribuţie închise │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┤ PDSB │
│ │Instalaţii aferente activităţii de producere/ │ │
│ │stocare biogaz/biometan │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii de utilizare a gazelor naturale/biogaz/│ │
│ │biometan având regimul de medie, redusă şi joasă │ PDIB │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii aferente activităţii de producere/ │ │
│ │stocare a gazelor naturale comprimate/gazelor │ PGNC │
│ │naturale comprimate pentru vehicule (GNC/GNCV) │ │
├─────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Execuţie │Instalaţii tehnologice de suprafaţă aferente │ EPI │
│ │producţiei şi/sau înmagazinării de gaze naturale │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de transport al gazelor naturale │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┤ ET │
│ │Instalaţii de utilizare a gazelor naturale ce │ │
│ │funcţionează în regim de înaltă presiune │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de distribuţie a gazelor naturale, │ │
│ │inclusiv sistemele de distribuţie închise │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┤ EDSB │
│ │Instalaţii aferente activităţii de producere/ │ │
│ │stocare biogaz/biometan │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii de utilizare a gazelor naturale/biogaz/│ EDIB │
│ │biometan având regimul de medie, redusă şi joasă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii aferente activităţii de producere/ │ EGNC │
│ │stocare GNC/GNCV │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Racordare aparate consumatoare de combustibili │ RPFA │
│ │gazoşi │ │
├─────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│Exploatare │Instalaţii tehnologice de suprafaţă aferente │ SP │
│ │producţiei de gaze naturale, cu excepţia │ │
│ │conductelor din amonte │ │
└─────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
ART. 3 (1) În vederea acordării, modificării, suspendării şi retragerii autorizaţiilor pentru operatorii economici din domeniul gazelor naturale, ANRE emite decizii. (2) ANRE verifică în teren, prin intermediul Direcţiei generale control, îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea autorizaţiilor, menţinerea acestora pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei, precum şi respectarea condiţiilor de valabilitate aferente autorizaţiilor, după caz. CAP. II Condiţii, proceduri şi termene de acordare a autorizaţii SECŢIUNEA 1 Documentele comune solicitate tuturor tipurilor de autorizaţii ART. 4 (1) Pentru eliberarea autorizaţiilor operatorul economic prezintă următoarele documente: a) certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii la ANRE, în original sau copie legalizată, care să cuprindă informaţii de identificare ale operatorului economic, denumirea, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în oficiul registrului comerţului, starea operatorului economic, forma de organizare, durata de constituire, capitalul social, asociaţii/acţionarii operatorului economic, persoana/persoanele împuternicită/e să reprezinte operatorul economic, domeniul de activitate pentru care se solicită autorizaţia, sucursale/subunităţi/filiale, sedii secundare/puncte de lucru din România; b) actul de identitate al reprezentantului legal/administratorului operatorului economic, în copie; c) lista cuprinzând dotarea tehnică din care să rezulte capabilitatea operatorului economic de a desfăşura activităţile pentru care solicită autorizarea în conformitate cu prevederile din anexa nr. 1, în copie, datată, ştampilată şi asumată prin semnătură de către reprezentantul legal al operatorului economic/persoana împuternicită în acest sens; d) organigrama operatorului economic cu precizarea compartimentelor responsabile pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul pentru care solicită autorizarea, în copie, datată, ştampilată şi asumată prin semnătură de către reprezentantul legal al operatorului economic/persoana împuternicită în acest sens; e) lista cuprinzând structura minimă de personal a operatorului economic întocmită conform prevederilor prezentului regulament, care cuprinde repartizarea personalului pe specialităţi, aferentă activităţilor pentru care se solicită autorizarea, în copie, datată, ştampilată şi asumată prin semnătură de către reprezentantul legal al operatorului economic/persoana împuternicită în acest sens; f) lista contractelor individuale de muncă, pentru personalul angajat alocat activităţilor supuse autorizării, conform registrului general de evidenţă a salariaţilor, în format electronic, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic prin care se confirmă că persoanele înscrise în acesta sunt, la data respectivă, angajate ale operatorului economic în conformitate cu prevederile legale privind legislaţia muncii; pentru fiecare salariat se anexează un raport purtând data accesării bazei de date şi care conţine: elementele de identificare ale salariatului (numele, prenumele, codul numeric personal - CNP), data angajării, tipul contractului individual de muncă, durata timpului de muncă; g) declaraţie pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic ca pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiilor să se menţină numărul minim de personal autorizat; declaraţia se întocmeşte în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1; h) declaraţiile scrise ale instalatorilor şi sudorilor autorizaţi, conform modelului din anexa nr. 2, în original; i) copie după documentul emis de către un organism acreditat de RENAR sau de un alt organism similar pe plan internaţional, prin care se certifică existenţa unui sistem de management al calităţii implementat în conformitate cu familia de standarde ISO 9001; operatorul economic care se află la prima solicitare de acordare a autorizaţiei prezintă copia contractului încheiat cu un organism de certificare acreditat de RENAR sau cu un alt organism similar pe plan internaţional, privind iniţierea procesului de certificare a sistemului de management al calităţii, din care să rezulte derularea procesului de implementare, cu finalizare în termen de 2 ani de la data solicitării; j) memoriu de activitate întocmit de instalatorul autorizat care are rolul de coordonare a activităţii, din care să reiasă experienţa în activitatea de proiectare sau de execuţie sau de exploatare; după caz, memoriul de activitate se întocmeşte pe propria răspundere de către instalatorul autorizat, conform modelului din anexa nr. 3, şi se depune în original. (2) Pentru operatorii economici străini sunt acceptate şi documente emise în alte state întocmite într-un scop echivalent sau din care reiese clar că cerinţa respectivă este îndeplinită, în traducere autorizată. SECŢIUNEA a 2-a Documentele specifice solicitate fiecărui tip de autorizaţie ART. 5 Pentru autorizaţia destinată proiectării instalaţiilor tehnologice de suprafaţă aferente producţiei şi/sau înmagazinării de gaze naturale, tip PPI, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip PGT; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de proiectare pentru acest tip de obiective de minimum 7 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţii; b) declaraţie pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 6 Pentru autorizaţia destinată proiectării sistemelor de transport, precum şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale care funcţionează în regim de înaltă presiune, tip PT, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip PGT; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de proiectare pentru acest tip de obiective de minimum 7 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 7 Pentru autorizaţia destinată proiectării sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise, precum şi a instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan, tip PDSB, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip PGD; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de proiectare pentru acest tip de obiective de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 8 Pentru autorizaţia destinată proiectării instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale/biogaz/biometan, având regimul de medie, redusă şi joasă presiune, tip PDIB, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip PGIU; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de proiectare în domeniul gazelor naturale de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 9 Pentru autorizaţia destinată proiectării instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare GNC/GNCV, tip PGNC, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip PGNC; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de proiectare, în domeniul gazelor naturale, de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 10 Pentru autorizaţia destinată execuţiei instalaţiilor tehnologice de suprafaţă aferente producţiei şi/sau înmagazinării de gaze naturale, tip EPI, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 6 instalatori autorizaţi, tip EGT; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de execuţie pentru acest tip de obiective de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) autorizaţiile din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 sudori autorizaţi în oţel de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare; c) atestatul din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui responsabil cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, conform reglementărilor în vigoare; d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original; e) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la acordarea unei garanţii pentru lucrările executate, cu durata de valabilitate de minimum 2 ani, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 11 Pentru autorizaţia destinată execuţiei sistemelor de transport, precum şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de presiune înaltă, tip ET, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 6 instalatori autorizaţi, tip EGT; unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de execuţie pentru acest tip de obiective de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţilor; b) autorizaţiile din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 sudori autorizaţi în oţel de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare; c) atestatul din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui responsabil cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, conform reglementărilor în vigoare; d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original; e) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la acordarea unei garanţii pentru lucrările executate, cu durata de valabilitate de minimum 2 ani, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 12 Pentru autorizaţia destinată execuţiei sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise, precum şi a instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan, tip EDSB, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 6 instalatori autorizaţi, tip EGD, unul dintre instalatorii autorizaţi trebuie să deţină experienţă în activitatea de execuţie pentru acest tip de obiective de minimum 3 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţii; b) autorizaţia din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui sudor autorizat în oţel de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare; c) autorizaţiile din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 operatori sudare PEHD autorizaţi de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare; d) atestatul din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal necesar, a unui responsabil cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, conform reglementărilor în vigoare; e) documente care să ateste dreptul operatorului economic de proprietate/folosinţă a aparatelor de sudură, atât pentru procedeul de sudare cap la cap, cât şi pentru procedeul prin electrofuziune; aparatele de sudare trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale de calitate, conform legislaţiei în vigoare, şi să deţină verificarea tehnică periodică în termen de valabilitate; f) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original; g) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la acordarea unei garanţii pentru lucrările executate, cu durata de valabilitate de minimum 2 ani, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 13 Pentru autorizaţia destinată execuţiei instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale/biogaz/biometan, având regimul de medie, redusă şi joasă presiune, tip EDIB, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 4 instalatori autorizaţi, tip EGIU, un instalator autorizat trebuie să deţină experienţă în activitatea de execuţie pentru acest tip de obiective de minimum 3 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţii; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la încheierea unui contract de prestări de servicii cu un operator economic autorizat pentru executarea îmbinărilor nedemontabile, de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare, conform modelului din anexa nr. 1, în original; c) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original; d) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la acordarea unei garanţii pentru lucrările executate, cu durata de valabilitate de minimum 2 ani, conform modelului din anexa nr. 1, în original; e) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic cu privire la exploatarea instalaţiilor de utilizare ce funcţionează în regim de înaltă presiune şi a instalaţiilor industriale de utilizare a gazelor naturale, după caz, conform modelului din anexa nr. 1. ART. 14 Pentru autorizaţia destinată execuţiei instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare GNC/GNCV, tip EGNC, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui instalator autorizat tip EGNC care să deţină experienţă în activitatea de execuţie de minimum 3 ani în domeniul gazelor naturale şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţii; b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la încheierea unui contract de prestări de servicii cu un operator economic autorizat pentru executarea îmbinărilor nedemontabile, de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare, conform modelului din anexa nr. 1, în original; c) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original; d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la acordarea unei garanţii pentru lucrările executate, cu durata de valabilitate de minimum 2, conform modelului din anexa nr. 1, în original. ART. 15 Pentru autorizaţia destinată racordării aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, tip RPFA, persoana fizică autorizată trebuie să depună o cerere întocmită conform modelului din anexa nr. 4, însoţită de următoarele documente: a) certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii la ANRE, în original sau copie legalizată, care să cuprindă informaţii de identificare a persoanei fizice autorizate, denumirea, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, domeniul de activitate pentru care se solicită autorizaţia; b) actul de identitate al instalatorului autorizat tip EGIU, titular al PFA; c) lista, cuprinzând dotarea tehnică din care să rezulte capabilitatea PFA de a desfăşura lucrările de demontare/înlocuire/montare a racordurilor flexibile pentru aparatele consumatoare de combustibili gazoşi cu un debit nominal de maximum 3 mc/h; d) declaraţia instalatorului autorizat tip EGIU, titular al PFA, conform modelului din anexa nr. 2, în original; e) declaraţie pe propria răspundere conform modelului din anexa nr. 5, în original. ART. 16 Pentru autorizaţia destinată exploatării instalaţiilor tehnologice de suprafaţă aferente producţiei de gaze naturale, cu excepţia conductelor din amonte, tip SP, se prezintă documentele prevăzute la art. 4 însoţite de următoarele: a) documente din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui număr de minimum 2 instalatori autorizaţi, tip EGT; un instalator autorizat trebuie să deţină experienţă în activitatea de exploatare pentru acest tip de obiective de minimum 5 ani şi să fie absolvent cu studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti, având rol de coordonare a activităţii; b) autorizaţiile din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui sudor autorizat în oţel de către organismul abilitat, conform reglementărilor în vigoare; c) atestatul din care să reiasă existenţa, în cadrul structurii de personal, a unui responsabil cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, conform reglementărilor în vigoare; d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la folosirea laboratoarelor autorizate pentru control nedistructiv al sudurilor în cadrul desfăşurării activităţilor autorizate, conform modelului din anexa nr. 1, în original. SECŢIUNEA a 3-a Forma de prezentare a documentelor depuse în vederea autorizării ART. 17 (1) Documentele solicitate pentru autorizare se depun la registratura ANRE îndosariate, în ordinea precizată în prezentul regulament, începând cu documentele comune şi continuând cu documentele specifice, având paginile numerotate şi un opis al conţinutului dosarului cu trimitere la paginaţie, însoţite şi de un fişier în formă arhivată care conţine toate documentele scanate. (2) În cazul solicitării a două sau mai multe tipuri de autorizaţii de către un operator economic, documentele comune se prezintă într-un singur exemplar. (3) Declaraţiile pe propria răspundere sunt datate, semnate şi ştampilate. (4) Documentele care atestă pregătirea profesională a personalului contractual se depun în copie semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal al operatorului economic pentru atestarea conformităţii. (5) În vederea autorizării, ANRE poate solicita documente şi informaţii suplimentare relevante pentru evaluarea îndeplinirii de către operatorul economic a cerinţelor de autorizare. SECŢIUNEA a 4-a Procedurile, termenele şi obligaţiile de plată privind acordarea/prelungirea valabilităţii autorizaţiilor ART. 18 (1) Pentru obţinerea unei/unor autorizaţii, solicitantul se adresează ANRE cu o cerere tipizată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 sau în anexa nr. 6, după caz, însoţită de documentele prevăzute în prezentul regulament. (2) Titularul unei autorizaţii care doreşte continuarea activităţilor autorizate solicită prelungirea valabilităţii autorizaţiei/autorizaţiilor într-un interval cuprins între 90 de zile şi 30 de zile înainte de data încetării perioadei de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute; cererea se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 sau în anexa nr. 6 şi este însoţită de documentele precizate la art. 15 sau la art. 19, după caz; în cazul care solicitarea operatorului economic se depune după expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute, aceasta se analizează ca o nouă cerere de autorizare. (3) Cererea de autorizare/prelungire a valabilităţii se înregistrează la ANRE şi se înscrie în registrul electronic al direcţiei generale. (4) Operatorul economic care solicită ANRE obţinerea unei/unor autorizaţii trebuie să fie persoană juridică, română sau străină, cu sediul în România; persoanele juridice străine trebuie să stabilească şi să menţină pe teritoriul României un sediu secundar, în condiţiile legii, pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei. (5) La depunerea cererii de autorizare/prelungire a valabilităţii, însoţită de documentele prevăzute în prezentul regulament, operatorul economic achită integral tariful de autorizare/prelungire, stabilit în conformitate cu prevederile ordinului preşedintelui ANRE cu privire la aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. (6) În cazul retragerii cererii de autorizare/prelungire de către operatorul economic, precum şi în cazul neacordării autorizaţiei, indiferent de motiv, suma achitată conform prevederilor alin. (5) nu se înapoiază operatorului economic. (7) ANRE nu acordă autorizaţie sau nu prelungeşte valabilitatea unei autorizaţii în următoarele situaţii: a) operatorului economic aflat în procedura de reorganizare judiciară sau de faliment; b) operatorului economic care la data depunerii cererii de autorizare/prelungire înregistrează debite restante către ANRE; c) operatorului economic căruia ANRE i-a retras o autorizaţie similară în ultimii 5 ani, anterior înregistrării cererii, pentru motive imputabile acestuia; d) operatorului economic care în decurs de 120 de zile refuză să dea curs solicitărilor ANRE de remediere a neconformităţilor sesizate cu privire la documentele depuse. (8) Fac excepţie de la prevederile alin. (7) operatorii economici cărora ANRE le-a retras o autorizaţie din motivele prevăzute la art. 26 alin. (3). ART. 19 Documentaţia anexată de titularul de autorizaţie cererii de prelungire a valabilităţii autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute cuprinde: a) declaraţia pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la menţinerea dotării tehnice minimale avute în vedere la data emiterii autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute de operatorul economic; în cazul în care dotarea tehnică, avută în vedere la emiterea autorizaţiei/autorizaţiilor, a suferit modificări, se anexează documentul prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. c); b) declaraţie pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la menţinerea în funcţiune a sistemului de management al calităţii, avut în vedere la data acordării autorizaţiei/autorizaţiilor, însoţită de o copie a documentului de certificare a acestuia; c) certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a); d) lista contractelor individuale de muncă, pentru personalul angajat alocat activităţilor supuse autorizării, conform registrului general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic prin care se confirmă că persoanele înscrise în acesta sunt, la data respectivă, angajate ale operatorului economic în conformitate cu prevederile legale privind legislaţia muncii; pentru fiecare salariat se anexează un raport purtând data accesării bazei de date şi care conţine: elementele de identificare a salariatului (numele, prenumele, codul numeric personal - CNP), data angajării, tipul contractului individual de muncă, durata timpului de muncă; e) declaraţiile scrise ale instalatorilor şi sudorilor autorizaţi, conform modelului din anexa nr. 2, în original. ART. 20 (1) ANRE, prin direcţia de specialitate, analizează documentaţia depusă de operatorul economic conform prevederilor prezentului regulament în termen de maximum 30 de zile, numai după confirmarea, de către direcţia economică, a îndeplinirii obligaţiilor de plată către ANRE. (2) În cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de prezentul regulament, ANRE transmite operatorului economic o înştiinţare privind neconformităţile constatate, cu respectarea termenului precizat la alin. (1). (3) Operatorul economic are obligaţia să completeze documentaţia, în vederea eliminării neconformităţilor semnalate de către ANRE, în termen de maximum 30 de zile de la primirea înştiinţării. (4) Operatorii economici care nu au mai fost autorizaţi de ANRE şi solicită pentru prima oară obţinerea unei/unor autorizaţii vor depune documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f) şi h) în termen de 20 de zile de la data primirii din partea direcţiei generale a unei notificări prin care se confirmă faptul că documentaţia îndeplineşte celelalte cerinţe privind autorizarea. (5) În termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, ANRE decide asupra acordării/refuzului de acordare a autorizaţiei/autorizaţiilor solicitate. (6) În situaţia în care operatorul economic nu respectă termenele prevăzute la alin. (3) şi (4), ANRE, prin direcţia de specialitate, respinge solicitarea, notificând operatorul economic în acest sens, în termen de 5 zile lucrătoare. (7) La solicitarea direcţiei generale, ANRE, prin direcţia generală control, poate verifica realitatea datelor înscrise în documentaţia depusă în vederea acordării/prelungirii autorizaţiei/autorizaţiilor; rezultatul verificărilor se consemnează în raportul de verificare, contrasemnat de operatorul economic. (8) Direcţia de specialitate din cadrul ANRE, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (5), întocmeşte un raport şi un proiect-decizie, cu privire la documentaţia depusă de operatorul economic, prin care propune acordarea sau refuzul acordării autorizaţiei/autorizaţiilor solicitate; termenul prevăzut la alin. (5) se decalează în mod corespunzător în situaţia în care se aplică prevederile alin. (7). (9) Raportul şi proiectul de decizie prevăzute la alin. (8) se prezintă preşedintelui ANRE. ART. 21 (1) Acordarea sau prelungirea valabilităţii unei autorizaţii, refuzul acordării unei/unor autorizaţii, suspendarea ori retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor se fac prin decizie a preşedintelui ANRE. (2) Motivele care stau la baza refuzului de acordare a autorizaţiei/autorizaţiilor sunt prevăzute la art. 18 alin. (8). (3) Decizia preşedintelui ANRE privind refuzul acordării sau suspendarea ori retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. ART. 22 (1) Durata de valabilitate a autorizaţiilor prevăzute la art. 5-16 este de 5 ani. (2) Durata de valabilitate a autorizaţiilor acordate în conformitate cu prevederile prezentului regulament se poate prelungi pentru perioade succesive de 5 ani, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2). (3) Autorizaţiile acordate de ANRE în conformitate cu prevederile prezentului regulament sunt însoţite de condiţiile de valabilitate; condiţiile-cadru de valabilitate a autorizaţiilor sunt prevăzute în anexele nr. 7-10. ART. 23 (1) Autorizaţiile operatorilor economici se înregistrează în registrul electronic al direcţiei generale. (2) Informaţiile cu privire la numărul, tipul, data emiterii, data expirării, precum şi starea autorizaţiei sunt publice şi pot fi consultate pe pagina de internet a ANRE. SECŢIUNEA a 5-a Modificarea autorizaţiei/autorizaţiilor ART. 24 (1) ANRE decide modificarea autorizaţiei/autorizaţiilor în cazul în care au loc schimbări ale datelor de identificare a operatorului economic. (2) ANRE examinează situaţia nou-creată şi dispune eliberarea unei autorizaţii care corespunde noilor circumstanţe, în termen de 10 zile de la data notificării. (3) La eliberarea noilor autorizaţii, autorizaţiile emise anterior îşi încetează aplicabilitatea. SECŢIUNEA a 6-a Suspendarea şi retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor ART. 25 (1) În cazul nerespectării obligaţiilor legale incidente domeniului gazelor naturale sau, după caz, a nerespectării prevederilor condiţiilor de valabilitate ale autorizaţiei, imputabile titularului acesteia, ANRE poate suspenda autorizaţia/autorizaţiile pe o perioadă de maximum 90 de zile, în baza propunerii făcute de direcţia generală control. (2) Titularul autorizaţiei/autorizaţiilor are obligaţia să depună la ANRE, cu cel puţin 15 zile anterior datei expirării termenului prevăzut la alin. (1), documentele care atestă remedierea situaţiei, în caz contrar autorizaţia/autorizaţiile este/sunt retrasă(e). (3) În cazul în care operatorul economic este cercetat în urma producerii unor accidente soldate cu victime umane şi/sau pagube materiale, ANRE poate decide, la solicitarea instituţiilor îndreptăţite ale statului român, suspendarea autorizaţiei/autorizaţiilor până la finalizarea cercetărilor şi stabilirea responsabilităţilor. ART. 26 (1) La solicitarea titularului de autorizaţie/autorizaţii, ANRE poate decide suspendarea autorizaţiei/autorizaţiilor pe o perioadă de maximum 180 de zile. (2) La solicitarea titularului de autorizaţie, ANRE poate decide retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor. (3) Operatorul economic care solicită retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute este obligat să transmită către ANRE o cerere, în original. (4) ANRE are dreptul de a retrage autorizaţia/autorizaţiile acordată(e) unui operator economic în cazul decăderii din drepturi sau al falimentului acestuia. (5) În perioada de suspendare a autorizaţiei/autorizaţiilor, în oricare din situaţiile prevăzute la art. 25 şi 26, operatorul economic este obligat să nu desfăşoare activităţi pentru care a obţinut autorizaţia/autorizaţiile în domeniul gazelor naturale. CAP. III Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 27 În situaţia modificării condiţiilor care au stat la baza autorizării, operatorul economic titular al autorizaţiei/autorizaţiilor are obligaţia de a transmite ANRE, în termen de 7 zile lucrătoare, o notificare însoţită de documentele justificative, ocazie cu care solicită şi modificarea autorizaţiei/autorizaţiilor, după caz. ART. 28 Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor regulamentului sau a condiţiilor de valabilitate ale autorizaţiei/autorizaţiilor se sancţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 29 Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare, de către operatorii economici autorizaţi, a obligaţiilor impuse de legislaţia specifică domeniului gazelor naturale nu atrag/atrage răspunderea penală, civilă, contravenţională sau materială a ANRE, iar autorizarea operatorilor economici nu conduce la transferul de responsabilităţi de la aceştia către ANRE şi nici nu îi exonerează pe aceştia de obligaţiile ce le revin. ART. 30 (1) Autorizaţiile emise de către ANRE pentru activităţi de proiectare sau execuţie a obiectivelor din domeniul gazelor naturale, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009 privind aprobarea regulamentelor pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice şi a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea până la expirarea termenului pentru care au fost acordate. (2) Titularii autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) pot solicita ANRE, cu titlu gratuit, echivalarea autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute şi implicit extinderea obiectului acestora, acolo unde este cazul, fără extinderea duratei de valabilitate iniţiale, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. (3) Echivalarea autorizaţiilor acordate de către ANRE în temeiul prevederilor anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu autorizaţiile prevăzute la art. 5-16 se realizează în conformitate cu prevederile tabelului nr. 2. Tabelul nr. 2
┌────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐
│Regulament pentru autorizarea şi verificarea│ Regulament pentru autorizarea │
│ operatorilor economici care desfăşoară │ operatorilor economici care │
│ activităţi de proiectare, execuţie şi │ desfăşoară activităţi în │
│ exploatare în domeniul gazelor naturale, │ domeniul gazelor naturale, │
│ aprobat prin Ordinul preşedintelui │ aprobat prin Ordinul │
│ Autorităţii Naţionale de Reglementare în │ preşedintelui Autorităţii │
│ Domeniul Energiei nr. 89/2009, cu │ Naţionale de Reglementare în │
│ modificările şi completările ulterioare │ Domeniul Energiei nr. 98/2015 │
│ │ │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ Tipul autorizaţiei │ Tipul autorizaţiei │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ PP │ PPI │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ PCTRI │ PT │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ PDS │ PDSB │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ PDI │ PDIB │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ EP │ EPI │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ ETC şi/sau ETRI │ ET │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ EDS │ EDSB │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤
│ EDI │ EDIB │
└────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘
ART. 31 Pentru asigurarea structurii minime de personal necesară îndeplinirii cerinţelor prezentului regulament, echivalarea legitimaţiilor instalatorilor autorizaţi se realizează în conformitate cu prevederile art. 24 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2014 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale. ART. 32 Operatorul economic autorizat de ANRE pentru anumite activităţi prevăzute în prezentul regulament şi care solicită, în cursul aceluiaşi an, acordarea unei noi autorizaţii depune cererea prevăzută la anexa nr. 6, însoţită, după caz, de o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului său legal, conform anexei nr. 11, şi de documentele specifice tipului de autorizaţie solicitat. ART. 33 (1) Solicitările depuse de către operatorii economici în vederea autorizării, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, se analizează de către direcţia de specialitate din cadrul ANRE, în conformitate cu prevederile prezentului regulament. (2) ANRE, prin direcţia generală, notifică operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a noilor cerinţe privind regimul de autorizare, urmând ca aceştia să comunice în scris acceptul sau renunţarea la solicitarea de autorizare. (3) În termen de maximum 90 de zile de la data la care a transmis confirmarea de continuare a analizei documentaţiei, solicitantul are obligaţia de a transmite completările conform prevederilor prezentului regulament. (4) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (7), operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) pot renunţa, la cererea de autorizare depusă, printr-o adresă prin care solicită expres şi restituirea tarifului de autorizare; ANRE restituie tariful plătit de către solicitanţi în conformitate cu prevederile legale. (5) În cazul în care solicitanţii prevăzuţi la alin. (1) nu transmit acceptul sau refuzul în termenul precizat în notificarea menţionată la alin. (2), solicitările respective se resping, iar tarifele nu se restituie. ART. 34 În sensul prezentului regulament activităţile specifice privind exploatarea: a) instalaţiilor de utilizare industrială a gazelor naturale, de biogaz sau biometan se realizează de către operatori economici titulari ai autorizaţiilor tip EDIB; b) instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan se realizează de către operatori economici titulari ai autorizaţiilor tip EDSB; c) instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare GNC/GNCV se realizează de către operatori economici titulari ai autorizaţiilor tip EGNC. ART. 35 Activităţile specifice privind recepţia tehnică a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale se realizează de către operatori economici, conform competenţelor specifice, prin intermediul instalatorilor autorizaţi care deţin experienţă în activitatea de execuţie de minimum 3 ani. ART. 36 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament - Model - DECLARAŢIE Subsemnatul, .............................., cod numeric personal ......................., posesor al actului de identitate seria nr. ..........., eliberat de la data ........................., în calitate de reprezentant legal al operatorului economic ........................................................., declar pe propria răspundere că: - pe toată durata de valabilitate a autorizaţiilor acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), structura minimă de personal avută în vedere la autorizarea operatorului economic va fi menţinută din punct de vedere numeric şi profesional; - mă angajez ca, pentru executarea îmbinărilor nedemontabile, să închei un contract de prestări servicii cu un operator economic autorizat, conform reglementărilor în vigoare, de către organismul abilitat; mă voi asigura că se vor utiliza echipamentele de sudare specifice tipului de material tubular utilizat, iar echipamentele utilizate vor îndeplini cerinţele esenţiale de calitate, conform legislaţiei în vigoare, şi vor deţine verificarea tehnică periodică în termen de valabilitate; - mă angajez ca, la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare care prevăd folosirea elementelor de automatizare, să recurg la serviciile unui inginer specialist în automatizări pentru asigurarea cerinţelor de calitate şi siguranţă prevăzute de legislaţie; - mă angajez ca, în situaţia în care va fi desfăşurată activitatea de exploatare a unei instalaţii industriale de utilizare a gazelor naturale cu regim de înaltă presiune, să angajez un instalator autorizat tip EGT; - mă angajez ca, în toate contractele de prestări servicii încheiate cu beneficiarii, să acord acestora o garanţie pentru lucrările executate de minimum 2 ani; - mă angajez să dispun verificarea îmbinărilor nedemontabile executate prin intermediul unui laborator autorizat pentru control nedistructiv al sudurilor în scopul asigurării cerinţelor esenţiale de calitate şi de siguranţă prevăzute de legislaţia specifică, în conformitate cu specificaţiile din documentaţia tehnică de execuţie; - în situaţia în care va fi desfăşurată activitatea de exploatare a unei instalaţii industriale de utilizare a gazelor naturale cu regim de înaltă presiune, să angajez un instalator autorizat tip EGT; - în cadrul operatorului economic există dotarea minimă necesară desfăşurării activităţilor pentru care solicit autorizaţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale; - toate dotările tehnico-materiale precizate mai jos se află în proprietatea operatorului economic sau sunt închiriate, conform informaţiilor prezentate mai jos, şi pot fi verificate de ANRE; - aparatele de măsurare, încercare şi verificare, care sunt supuse controlului metrologic legal şi care fac parte din dotarea tehnico-materială a operatorului economic pe care îl reprezint, respectă prevederile legale în domeniul metrologic. Listă cuprinzând dotarea pentru desfăşurarea activităţii de ........................................................... (Se va completa activitatea pentru care se solicită autorizarea.)
┌────┬───────────────────────────────────────────────┬──────┬────────────────┐
│Nr. │ Dotare │ Nr. │În proprietate/ │
│crt.│ │bucăţi│Închiriate de la│
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ 1. │Spaţii tehnologice/nontehnologice │ │ │
│ │Birou, atelier │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ 2. │Utilaje │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ 3. │Scule, dispozitive │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ 4. │Aparate de măsură, încercare, verificare │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ 5. │Birotică, hardware, software │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ │Calculator desktop/laptop │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ │Imprimantă A3 │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ │Copiator/Multifuncţional A4-A3 │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────────┤
│ │Soft specializat cu licenţă (Autocad etc.) │ │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────┴──────┴────────────────┘
┌────┬──────────────────────────┬──────┬────┬─────────────────────────┬──────┐
│Nr. │ Denumirea echipamentului │Bucăţi│Nr. │ Denumirea echipamentului│Bucăţi│
│crt.│ │ │crt.│ │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Autoturism │ │ │Compresor 0-12 bar │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Autocamion/Autobasculantă │ │ │Menghine instalaţii │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Autoutilitară │ │ │Generator curent electric│ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Încărcător frontal │ │ │Detector portabil gaze │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Mini-excavator │ │ │Polizor unghiular │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Buldo-excavator │ │ │Rampă probe presiune │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Excavator cu şenile │ │ │Trusă de filetat manuală/│ │
│ │ │ │ │electrică │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Aparat de sudură electric │ │ │Maşină de găurit cu │ │
│ │ │ │ │carotă │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Instrumente de măsură/ │ │ │Maşină pentru tăiat │ │
│ │ruletă/Telemetru cu laser │ │ │asfalt │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Rotopercutor electric │ │ │Pickammer electric/ │ │
│ │ │ │ │pneumatic │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Trusă instalator │ │ │Placă vibratoare │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Trusă de filetat │ │ │Aparat de sudură │ │
│ │ │ │ │electrofuziune │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Motopompă │ │ │Lansator conducte │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Mai-compactor │ │ │Trusă chei fixe │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Trusă sudură │ │ │ │ │
│ │oxiacetilenică │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────┼──────┼────┼─────────────────────────┼──────┤
│ │Scară aluminiu minimum 6 m│ │ │ │ │
└────┴──────────────────────────┴──────┴────┴─────────────────────────┴──────┘
Totodată, declar pe propria răspundere că informaţiile prezentate mai sus sunt conforme cu realitatea şi că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Data ....................... Semnătura reprezentantului legal (în original) şi ştampila operatorului economic ........................................................................ NOTĂ: În declaraţia depusă la documentaţie, solicitanţii vor prelua tezele specifice, în conformitate cu cerinţele fiecărui articol, în funcţie de tipul de autorizaţie solicitat. ANEXA 2 la regulament - Model - DECLARAŢIE Subsemnata(ul), ...................................., instalator autorizat gradul .............., posesor al legitimaţiei nr. ............, declar pe propria răspundere că sunt de acord ca .........(denumirea operatorului economic)............ să utilizeze legitimaţia mea de instalator autorizat în scopul autorizării acestuia. Prezentul document anulează orice declaraţii anterioare date în favoarea altor operatori economici.
Data ....................... Semnătura (în original)
.......................
- Model - DECLARAŢIE Subsemnata(ul), ..........................., sudor autorizat de către ................................., pentru a executa îmbinări nedemontabile în .......(denumirea materialului tubular oţel/polietilenă)............, titular al Autorizaţiei nr. ............, declar pe propria răspundere că sunt de acord ca ............(denumirea operatorului economic)........ să utilizeze autorizaţia mea de sudor în scopul autorizării acestuia. Prezentul document anulează orice declaraţii anterioare date în favoarea altor operatori economici.
Data ....................... Semnătura (în original)
.......................
ANEXA 3 la regulament - Model - MEMORIU DE ACTIVITATE I. Informaţii personale
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Numele şi prenumele │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Telefon │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Fax │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│E-mail │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘
II. Experienţa profesională şi activităţi desfăşurate:
┌────┬─────────────────────┬─────────────┬───────┬──────────────────────────┐
│Nr. │Perioada de angajare:│ Denumirea │Funcţia│ Tipul activităţii │
│crt.│ De la .......... │angajatorului│în care│ (proiectare execuţie sau │
│ │ la .......... │ │a fost │ exploatare) şi domeniul │
│ │ (zi/luna/an) │ │angajat│(instalaţii de utilizare/ │
│ │ │ │ │ sisteme de distribuţie/ │
│ │ │ │ │sisteme de transport etc.)│
│ │ │ │ │ în care şi-a desfăşurat │
│ │ │ │ │ activitatea │
├────┼─────────────────────┼─────────────┼───────┼──────────────────────────┤
│... │ ... │ ... │ ... │ ... │
└────┴─────────────────────┴─────────────┴───────┴──────────────────────────┘
În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul operatorului economic, precum şi la numărul de telefon mobil menţionat mai sus. Subsemnatul, ..........................................................., cod numeric personal ................................, posesor al actului de identitate seria nr. ..............................., eliberat de la data .................................., declar pe propria răspundere că informaţiile prezentate mai sus sunt conforme cu realitatea şi că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii.
Data ....................... Semnătura (în original)
.......................
ANEXA 4 la regulament - Model - CERERE Către, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) Subsemnatul, ............................................................, cod numeric personal ..................................., posesor al actului de identitate seria ........ nr. ..................., eliberat de la data ........................................., în calitate de persoană fizică autorizată, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. .........................., CUI ..................................., cu sediul în localitatea ..........................................., strada .................................... numărul ......, cod poştal ............, telefon ...................., fax ......................., e-mail ............................................., adresă website ..................................., contul nr. ......................... deschis la Banca ................................, Sucursala .......(denumirea/localizarea sucursalei băncii unde este deschis contul).................., în conformitate cu Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, solicit acordarea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei destinate racordării aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, tip RPFA. Prezenta cerere este însoţită de documentele precizate în opisul anexat acesteia. În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul menţionat anterior, precum şi la nr. telefon fix ................................., nr. de fax ...................................., nr. telefon mobil ................................. Totodată, declar pe propria răspundere că documentele anexate prezentei cereri sunt conforme cu realitatea şi că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Data ....................... Semnătura persoanei fizice autorizate (în original) ......................................... ANEXA 5 la regulament - Model - DECLARAŢIE Subsemnatul, ....................................................................................................., cod numeric personal ......................................., posesor al actului de identitate seria nr. .............................., eliberat de la data ......................................., în calitate de instalator autorizat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), gradul ........., legitimaţia nr. ................., mă angajez să: - respect condiţiile de valabilitate aferente autorizaţiei tip RPFA; - îmi desfăşor activitatea cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice incidente domeniului gazelor naturale; - notific Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei orice modificare ce ar putea să afecteze respectarea condiţiilor de valabilitate a autorizaţiei tip RPFA. În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la nr. telefon fix ....................................., nr. de fax ...................................., nr. telefon mobil ....................................., adresă de e-mail ..................................................... . Totodată, declar că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Data ........................ Semnătura ................................ ANEXA 6 la regulament - Model - CERERE Către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) Subsemnatul, ............................................................., cod numeric personal ................................., posesor al actului de identitate seria ...... nr. ..............., eliberat de la data ............................., în calitate de reprezentant legal al .........(denumirea operatorului economic)........... înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ........................ CUI ............................, cu sediul în localitatea .................................., strada ......................... numărul ......, cod poştal ..........., telefon ........................., fax ....................., e-mail ............................................, adresă website ...................................., contul nr. ......................... deschis la Banca .........................., Sucursala .............(denumirea/localizarea sucursalei băncii unde este deschis contul)......................., în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale solicit ......(acordarea/prelungirea valabilităţii).......... autorizaţiei pentru desfăşurarea următoarelor activităţi: 1. Autorizaţie tip ......... pentru ..................; 2. ..........(Se vor menţiona tipurile de autorizaţii solicitate.).............. . Prezenta cerere este însoţită de documentele precizate în opisul anexat acesteia. În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul operatorului economic, precum şi la nr. telefon fix .............................., nr. de fax .................................., nr. telefon mobil ................................. . Totodată, declar pe propria răspundere că documentele anexate prezentei cereri sunt conforme cu realitatea şi că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Data ........................ Semnătura reprezentantului legal (în original) şi ştampila operatorului economic ....................................................................... ANEXA 7 la regulament CONDIŢII-CADRU de valabilitate aferente autorizaţiilor destinate activităţii de proiectare în domeniul gazelor naturale 1. Prezentele condiţii stabilesc cerinţele necesare pentru valabilitatea Autorizaţiei nr. ............(tipul autorizaţiei).........., denumită în continuare autorizaţie. 2. Autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, operatorului economic ......(denumirea operatorului economic)........, înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ...................................., CUI ........................................., denumit în continuare titular. 3. Autorizaţia este valabilă începând din data de .................... până la data de ...................... . 4. Titularul are dreptul să desfăşoare activitatea de proiectare, care constă în elaborarea de: studii de fezabilitate, documentaţii tehnice şi/sau proiecte tehnice, pentru ....(tipul autorizaţiei)..... . 5. Titularul are dreptul să factureze şi să încaseze contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor încheiate. 6. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată pentru o perioadă determinată. 7. Titularul are obligaţia să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în termen de 7 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei în care, din motive obiective şi independente de voinţa sa, nu mai poate asigura structura minimă de personal autorizat avută în vedere la data acordării autorizaţiei. 8. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE retragerea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată. 9. Titularul are obligaţia de a realiza activitatea prevăzută la pct. 4, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, numai după obţinerea autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţia în materie şi cu respectarea restricţiilor/condiţiilor stabilite prin acestea. 10. Titularul are obligaţia să asigure, pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei, structura minimă de personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, denumit în continuare regulament. Persoanele prevăzute în structura minimă de personal sunt angajate cu normă întreagă de muncă, conform prevederilor legislaţiei muncii. 11. Titularul are obligaţia să asigure, pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei, pentru fiecare sucursală/subunitate/filială, sediu secundar/punct de lucru, personal calificat, autorizat şi în număr suficient, inclusiv personal cu rol de coordonare a activităţilor, precum şi dotarea tehnico-materială aferentă îndeplinirii obligaţiilor privitoare la activitatea prevăzută la pct. 4. 12. Titularul are obligaţia ca pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei să desfăşoare activitatea prevăzută la pct. 4 exclusiv pe baze contractuale, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de tratament al clienţilor, evitând orice discriminare. 13. Titularul are obligaţia de a nu se angaja în practici anticoncurenţiale şi de a nu împiedica alţi titulari de autorizaţii sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea de ........(tipul autorizaţiei)..... . 14. Titularul are obligaţia să respecte prevederile din: a) prezentele condiţii de valabilitate aferente autorizaţiei; b) Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale; c) Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; d) alte acte normative incidente. 15. Titularul are obligaţia să ţină evidenţa studiilor de fezabilitate, documentaţiilor tehnice şi/sau proiectelor tehnice, în ordine cronologică, într-un registru unic de evidenţă, inclusiv în format electronic, care să cuprindă cel puţin următoarele: denumirea beneficiarului, denumirea obiectivului de investiţii, amplasamentul (judeţul, localitatea, strada, numărul), numărul şi data încheierii contractului de prestări servicii, observaţii. 16. Titularul are obligaţia să menţină documentele/documentaţiile elaborate pentru o perioadă de minimum 10 ani în format fizic sau electronic. 17. Titularul are obligaţia să furnizeze corect şi complet, în termenul precizat de ANRE, datele şi informaţiile solicitate. 18. Titularul are obligaţia să nu abuzeze de sistemul clasificării informaţiilor şi să permită asigurarea transparenţei informaţiilor publice. 19. Comunicările sau informaţiile solicitate de ANRE se fac în scris şi se transmit prin fax/e-mail, cu condiţia ca, în toate cazurile, originalul să se depună prin curier/servicii poştale la adresa: str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti. Date de contact ANRE - telefon: 021/327.81.00, fax: 021/312.43.65, email: anre@anre.ro ANEXA 8 la regulament CONDIŢII-CADRU de valabilitate aferente autorizaţiilor destinate activităţii de execuţie în domeniul gazelor naturale 1. Prezentele condiţii stabilesc cerinţele necesare pentru valabilitatea Autorizaţiei nr. ..........(tipul autorizaţiei)......, denumită în continuare autorizaţie. 2. Autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, operatorului economic ....(denumirea operatorului economic)..........., înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ........................................, CUI ..................................., denumit în continuare titular. 3. Autorizaţia este valabilă începând din data de .................. până la data de ................. . 4. (1) Titularul are dreptul să desfăşoare activitatea de execuţie de lucrări noi şi/sau modificări şi/sau extinderi pentru ....(tipul autorizaţiei)..... . (2) Titularul are dreptul să desfăşoare activitatea de exploatare pentru ......(tipul obiectivelor).... (*).────────── (*) Pct. 4 alin. (2) se completează doar pentru titularul autorizaţiei de tip EDIB/EDSB/EGNC, în conformitate cu prevederile art. 34 din Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2015.────────── 5. Titularul are dreptul să factureze şi să încaseze contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor încheiate. 6. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată pentru o perioadă determinată. 7. Titularul are obligaţia să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în termen de 7 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei în care, din motive obiective şi independente de voinţa sa, nu mai poate asigura structura minimă de personal autorizat avută în vedere la data acordării autorizaţiei. 8. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE retragerea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată. 9. Titularul are obligaţia de a realiza activitatea prevăzută la pct. 4, în conformitate cu proiectele tehnice verificate conform prevederilor legislaţiei specifice, cu reglementările tehnice în vigoare, numai după obţinerea autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţia în materie şi cu respectarea restricţiilor/condiţiilor stabilite prin acestea. 10. Titularul are obligaţia să menţină, pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei, structura minimă de personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale. Persoanele prevăzute în structura minimă de personal sunt angajate cu normă întreagă de muncă, conform prevederilor legislaţiei muncii. 11. Titularul are obligaţia să asigure, pe perioada derulării lucrărilor de execuţie, pentru fiecare sucursală/subunitate/filială, sediu secundar/punct de lucru, personal calificat şi autorizat în număr suficient, inclusiv personal cu rol de coordonare a activităţilor, precum şi dotarea tehnico-materială aferentă îndeplinirii obligaţiilor privitoare la activitatea prevăzută la pct. 4. 12. Titularul are obligaţia ca pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei să desfăşoare activitatea prevăzută la pct. 4 exclusiv pe baze contractuale, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de tratament al clienţilor, evitând orice discriminare. 13. Titularul are obligaţia de a nu se angaja în practici anticoncurenţiale şi de a nu împiedica alţi titulari de autorizaţii sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea de ....(tipul autorizaţiei)...... . 14. Titularul are obligaţia să respecte prevederile din: a) prezentele condiţii de valabilitate aferente autorizaţiei; b) Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale; c) Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; d) alte acte normative incidente. 15. Titularul are obligaţia să ţină evidenţa tuturor lucrărilor executate, în ordine cronologică, într-un registru unic de evidenţă, inclusiv în format electronic, care să cuprindă cel puţin următoarele: denumirea beneficiarului, denumirea obiectivului de investiţii, amplasamentul (judeţul, localitatea, strada, numărul), numărul şi data încheierii contractului de prestări servicii, numărul şi data procesului-verbal de recepţie tehnică a lucrării, numărul şi data procesului-verbal de punere în funcţiune a lucrării, numărul şi data procesului-verbal de lucrări ascunse, observaţii. 16. Titularul are obligaţia să menţină documentele/documentaţiile aferente lucrărilor executate pentru o perioadă de minimum 10 ani în format fizic sau electronic. 17. Titularul are obligaţia să acorde garanţie pentru lucrările executate, în conformitate cu prevederile contractuale, de minimum 2 ani de la data punerii în funcţiune a acestora, menţionată în mod distinct în cadrul contractelor de prestări servicii încheiate cu beneficiarii. 18. Titularul are obligaţia să furnizeze corect şi complet, în termenul precizat de ANRE, datele şi informaţiile solicitate. 19. Titularul are obligaţia să nu abuzeze de sistemul clasificării informaţiilor şi să permită asigurarea transparenţei informaţiilor publice. 20. Comunicările sau informaţiile solicitate de ANRE se fac în scris şi se transmit prin fax/e-mail, cu condiţia ca, în toate cazurile, originalul să se depună prin curier/servicii poştale la adresa: str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti. Date contact ANRE - telefon: 021/327.81.00, fax: 021/312.43.65, email: anre@anre.ro. ANEXA 9 la regulament CONDIŢII-CADRU de valabilitate aferente autorizaţiilor destinate activităţii de exploatare în domeniul gazelor naturale 1. Prezentele condiţii stabilesc cerinţele necesare pentru valabilitatea Autorizaţiei nr. ......(tipul autorizaţiei)....., denumită în continuare autorizaţie. 2. Autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, operatorului economic .....(denumirea operatorului economic)......., înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ....................................., (CUI) .................................., denumit în continuare titular. 3. Autorizaţia este valabilă începând din data de .................. până la data de ............... . 4. Titularul are dreptul să desfăşoare activitatea de exploatare pentru .....(tipul autorizaţiei)... . 5. Titularul are dreptul să factureze şi să încaseze contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor încheiate. 6. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată pentru o perioadă determinată. 7. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE retragerea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată. 8. Titularul are obligaţia să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în termen de 7 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei în care, din motive obiective şi independente de voinţa sa, nu mai poate asigura structura minimă de personal autorizat avută în vedere la data acordării autorizaţiei. 9. Titularul are obligaţia de a realiza activitatea prevăzută la pct. 4, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, numai după obţinerea autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţia în materie şi cu respectarea restricţiilor/condiţiilor stabilite prin acestea. 10. Titularul are obligaţia să menţină, pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei, structura minimă de personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, denumit în continuare regulament. Persoanele prevăzute în structura minimă de personal sunt angajate cu normă întreagă de muncă, conform prevederilor legislaţiei muncii. 11. Titularul are obligaţia să asigure, pe perioada derulării lucrărilor de exploatare, pentru fiecare sucursală/subunitate/filială, sediu secundar/punct de lucru, personal calificat şi autorizat în număr suficient, precum şi dotarea tehnico-materială aferentă îndeplinirii obligaţiilor privitoare la activitatea prevăzută la pct. 4. 12. Titularul are obligaţia ca pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei să desfăşoare activitatea prevăzută la pct. 4 exclusiv pe baze contractuale, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de tratament al clienţilor, evitând orice discriminare. 13. Titularul are obligaţia de a nu se angaja în practici anticoncurenţiale şi de a nu împiedica alţi titulari de autorizaţii sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea de ........(tipul autorizaţiei)......... . 14. Titularul are obligaţia să respecte prevederile din: a) prezentele condiţii de valabilitate aferente autorizaţiei; b) Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale; c) Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; d) alte acte normative incidente. 15. Titularul are obligaţia să ţină evidenţa contractelor de prestări de servicii pentru lucrările precizate la pct. 4, în ordine cronologică, într-un registru unic de evidenţă, inclusiv în format electronic, care să cuprindă cel puţin următoarele: denumirea beneficiarului, denumirea obiectivului, amplasamentul (judeţul, localitatea, strada, numărul), numărul şi data încheierii contractului de prestări de servicii, numărul şi data proceselor-verbale/documentelor întocmite, observaţii. 16. Titularul are obligaţia să menţină documentele/documentaţiile aferente lucrărilor efectuate pentru o perioadă de minimum 10 ani în format fizic sau electronic. 17. Titularul are obligaţia să furnizeze corect şi complet, în termenul precizat de ANRE, datele şi informaţiile solicitate. 18. Titularul are obligaţia să nu abuzeze de sistemul clasificării informaţiilor şi să permită asigurarea transparenţei informaţiilor publice. 19. Comunicările sau informaţiile solicitate de ANRE se fac în scris şi se transmit prin fax/e-mail, cu condiţia ca, în toate cazurile, originalul să se depună prin curier/servicii poştale la adresa: str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti. Date contact ANRE - telefon: 021/327.81.00, fax: 021/312.43.65, email: anre@anre.ro ANEXA 10 la regulament CONDIŢII-CADRU de valabilitate aferente autorizaţiei acordate persoanelor fizice autorizate 1. Prezentele condiţii stabilesc cerinţele necesare pentru valabilitatea Autorizaţiei nr. ........(tipul autorizaţiei)......., denumită în continuare autorizaţie. 2. Autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, operatorului economic .....(denumirea operatorului economic)........., înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ....................................., CUI ..................................., denumit în continuare titular. 3. Autorizaţia este valabilă începând din data de ................. până la data de .................. 4. Autorizaţia are ca obiect racordarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, cu un debit nominal de maximum 3 mc/h, în sensul executării lucrărilor de demontare/înlocuire/montare a racordurilor flexibile prin intermediul cărora se realizează alimentarea cu gaze naturale. 5. Autorizaţia nu îi conferă titularului dreptul de a pune în funcţiune aparate consumatoare de combustibili gazoşi care se află sub incidenţa reglementărilor aprobate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR. 6. Titularul are obligaţia să realizeze numai lucrările prevăzute la pct. 4 în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare. 7. Titularul are obligaţia să întocmească următoarele documente justificative: a) registru de evidenţă a lucrărilor executate în care se evidenţiază cel puţin elementele: - beneficiarul lucrării (numele şi prenumele); - adresa punctului de consum; - data executării lucrării; - numărul şi data procesului-verbal de demontare/înlocuire/montare a racordului flexibil; - observaţii; b) proces-verbal de demontare/înlocuire/montare a racordului flexibil în cadrul căruia sunt evidenţiate următoarele elemente: - numărul şi data procesului-verbal; - elemente de identificare a instalatorului autorizat (numele, prenumele, nr. legitimaţie); - beneficiarul lucrării (numele şi prenumele); - adresa punctului de consum; - operaţiile efectuate pentru verificarea etanşeităţii, la presiunea gazului din conductă, pentru aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate; - tipul şi debitul nominal al aparatului consumator de combustibili gazoşi pentru care s-au realizat operaţiunile precizate la pct. 4; - semnătura instalatorului autorizat; - semnătura beneficiarului. 8. Titularul are obligaţia să întocmească procesul-verbal de demontare/înlocuire/montare a racordului flexibil în 3 exemplare. 9. Titularul are obligaţia să predea beneficiarului lucrării un exemplar al procesului-verbal de demontare/înlocuire/montare a racordului flexibil. 10. Titularul are obligaţia să predea operatorului de distribuţie a gazelor naturale, din unitatea administrativ-teritorială în care este amplasat punctul de consum, un exemplar al procesului-verbal de montare a racordului flexibil în situaţia în care racordul flexibil se montează la un aparat consumator de combustibili gazoşi care nu exista anterior. 11. Titularul are obligaţia să desfăşoare activitatea prevăzută la pct. 4, cu respectarea prevederilor legislaţiei fiscale şi cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de tratament al clienţilor, evitând orice discriminare. 12. Titularul are obligaţia să nu se angajeze în practici anticoncurenţiale şi să nu împiedice alţi titulari de autorizaţii sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea prevăzută la pct. 4. 13. Titularul are obligaţia să respecte întocmai prevederile din: a) prezentele condiţii de valabilitate aferente autorizaţiei; b) Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin ordin al preşedintelui ANRE; c) Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; d) Normele tehnice pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE; e) alte acte normative incidente. 14. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE suspendarea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată pentru o perioadă determinată. 15. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE retragerea autorizaţiei, în situaţia în care nu mai doreşte să îşi continue activitatea autorizată. 16. Titularul are obligaţia să ţină evidenţa lucrările efectuate, în ordine cronologică, într-un registru unic de evidenţă, inclusiv în format electronic, care să cuprindă cel puţin următoarele: denumirea beneficiarului, denumirea obiectivului, amplasamentul (judeţul, localitatea, strada, numărul), numărul şi data proceselor-verbale întocmite, observaţii. 17. Titularul are obligaţia să menţină documentele/documentaţiile aferente lucrărilor efectuate pentru o perioadă de minimum 10 ani în format fizic sau electronic. 18. Titularul are obligaţia să furnizeze corect şi complet, în termenul precizat de ANRE, datele şi informaţiile solicitate. 19. Titularul are obligaţia să nu abuzeze de sistemul clasificării informaţiilor şi să permită asigurarea transparenţei informaţiilor publice. 20. Comunicările sau informaţiile solicitate de ANRE se fac în scris şi se transmit prin fax/e-mail, cu condiţia ca, în toate cazurile, originalul să se depună prin curier/servicii poştale la adresa: str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti. Date contact ANRE - telefon: 021/327.81.00, fax: 021/312.43.65, email: anre@anre.ro ANEXA 11 la regulament - Model - DECLARAŢIE Subsemnatul, ..........................................................., cod numeric personal ..............................., posesor al actului de identitate seria nr. ....................., eliberat de la data ......................., în calitate de reprezentant legal al operatorului economic .................................................................., declar pe propria răspundere că documentele depuse la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în data de ............. şi înregistrate cu nr. .............. nu au suferit modificări şi pot fi luate în considerare pentru analizarea documentaţiei depuse pentru acordarea următoarelor autorizaţii: 1. autorizaţie-tip .............. pentru ............; 2. ..........(Se vor menţiona tipurile de autorizaţii solicitate.)........ . În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul operatorului economic, precum şi la nr. telefon fix ......................, nr. de fax ......................, nr. telefon mobil ...................... . Totodată, declar că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Data: ...................... Semnătura reprezentantului legal (în original) şi ştampila operatorului economic ........................................................................ --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.