Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 975 din 29 noiembrie 2016 privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 423/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea Măsurii 20 - "Asistenţă tehnică" şi plata contractelor de achiziţie publică finanţate prin Măsura 1 - "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare", Măsura 2 - "Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei" şi Măsura 20 - "Asistenţă tehnică" din cadrul PNDR 2014-2020
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.002 din 12 decembrie 2016
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 26.572 din 30 septembrie 2016 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,
în baza prevederilor:
- art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;
- Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu completările ulterioare;
- Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi bugetul de stat, încheiat între AM PNDR şi AFIR nr. 78.061/6.960/2015;
- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - PNDR 2014-2020, aprobat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;
- art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART. 1
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 423/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea Măsurii 20 - "Asistenţă tehnică" şi plata contractelor de achiziţie publică finanţate prin Măsura 1 - "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare", Măsura 2 - "Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei" şi Măsura 20 - "Asistenţă tehnică" din cadrul PNDR 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 şi 291 bis din 18 aprilie 2016.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Achim Irimescu
Bucureşti, 29 noiembrie 2016.
Nr. 975.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: