Văzând Referatul de aprobare nr. 2.341 din 23 iunie 2014, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: ART. 1 (1) Se aprobă tarifele aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, după cum urmează: 1. Tarif pentru activităţi de laborator: a) analize şi examene de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, prevăzut la lit. A din anexa nr. 1; b) analize şi examene de laborator privind expertiza sanitar- veterinară a produselor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor, prevăzut la lit. B din anexa nr. 1; c) analize şi examene de laborator şi autorizare pentru comercializarea produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar, practicate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, prevăzut la lit. C din anexa nr. 1; d) consultanţă şi instruiri practice de laborator privind expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor, prevăzut la lit. D din anexa nr. 1; e) consultanţă şi instruiri practice de laborator privind expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor, prevăzut la lit. E din anexa nr. 1; f) verificarea capacităţii de diagnostic de laborator în domeniul expertizei alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor, prevăzut la lit. F din anexa nr. 1; g) verificarea capacităţii de diagnostic de laborator în domeniul expertizei alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor, prevăzut la lit. G din anexa nr. 1; h) evaluarea în vederea autorizării laboratoarelor sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, prevăzut la lit. H din anexa nr. 1. 2. Tarif pentru operaţiunile la frontieră: a) inspecţii şi controale veterinare la frontieră pentru controlul produselor de origine animală şi al animalelor vii, introduse din ţări terţe, prevăzut la lit. A din anexa nr. 2; b) controalele veterinare executate asupra operaţiunilor de export la punctele de trecere a frontierei de stat asupra mărfurilor supuse controlului veterinar, prevăzut la lit. B din anexa nr. 2; c) asistenţa sanitar-veterinară acordată în posturile de trecere a frontierei, prevăzut la lit. C din anexa nr. 2. 3. Tarif pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru înregistrarea sanitar- veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare directă sau vânzare cu amănuntul: a) în unităţile care produc alimente de origine animală prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzut la lit. A din anexa nr. 3; b) pentru cheltuielile de personal care desfăşoară activitatea de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală, prevăzut la lit. B din anexa nr. 3; c) acţiunile de prelevare de probe efectuate în vederea controlului oficial al alimentelor de origine nonanimală, prevăzut la lit. C din anexa nr. 3; d) înregistrarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare directă sau vânzare cu amănuntul, prevăzut la lit. D din anexa nr. 3. 4. Tarif aplicabil în domeniul reglementării reagenţilor: a) autorizarea şi reautorizarea comercializării reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar, precum şi pentru modificarea condiţiilor în care a fost emisă autorizaţia de comercializare, prevăzut la lit. A din anexa nr. 4; b) testarea reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar în vederea verificării valorii de diagnostic, prevăzut la lit. B din anexa nr. 4; c) evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de fabricaţie a reagenţilor, prevăzut la lit. C din anexa nr. 4. 5. Tarif pentru autorizare sanitar-veterinară: a) unităţi care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, prevăzut la lit. A din anexa nr. 5; b) unităţi şi a mijloace de transport supuse controlului sanitar-veterinar, prevăzut la lit. B din anexa nr. 5; c) eliberarea paşaportului sau în cazul pierderii acestuia, eliberarea paşaportului duplicat, prevăzut la lit. C din anexa nr. 5. 6. Tarif pentru evaluarea, înregistrarea, autorizarea şi certificarea unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi în domeniul farmaceutic veterinar: a) evaluarea unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale în vederea autorizării sanitar-veterinare, prevăzut la lit. A din anexa nr. 6; b) înregistrarea unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale, prevăzut la lit. B din anexa nr. 6; c) înregistrare, autorizare, certificare unităţi şi activităţi din domeniul farmaceutic veterinar, prevăzut la lit. C din anexa nr. 6. (2) Tarifele prevăzute la alin. (1) nu includ TVA. ART. 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele: a) anexele nr. 1 - 4 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la acestea se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; b) anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 92/2006 privind aprobarea Tarifelor de plată pentru acţiunile de prelevare de probe efectuate în vederea controlului oficial al alimentelor de origine nonanimală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2006, cu modificările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; c) cap. I - V din Norma sanitară veterinară referitoare la tarifele sanitare veterinare privind finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontieră, pentru controlul produselor de origine animală şi al animalelor vii, introduse din ţări terţe, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, iar referirile la acestea se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; d) pct. II din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la acesta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; e) anexele nr. 7 , 8 şi 10 la Norma sanitară veterinară privind procedura de introducere pe piaţă şi de utilizare a reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 81/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 27 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la acestea se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; f) anexa nr. 4 la Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; g) anexa nr. 2 la Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 29 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; h) anexa nr. 27 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; i) art. 45 alin. (2) şi (3) din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pe ntru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 şi 286 bis din 30 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar referirile la acestea se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; j) anexa nr. 8 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 6 iulie 2010, cu modificările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; k) anexa nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 16 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin; l) anexa nr. 3 la Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor în care se desfăşoară activităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 114/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 şi 66 bis din 27 ianuarie 2014, iar referirile la aceasta se consideră ca fiind făcute la prezentul ordin. ART. 3 Anexele nr. 1-6*) fac parte integrantă din prezentul ordin.___________ *) Anexele nr. 1-6 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Bogdan Mircea Dumitrache Bucureşti, 22 iulie 2014. Nr. 96. ANEXE din 22 iulie 2014privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor*)Emitent : AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELORPublicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 611 bis din 18 august 2014___________ *) Aprobate prin Ordinul 96 din 22 iulie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 18 august 2014. ANEXA 1 A. TARIF pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor
┌────┬────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬──────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ │ │ Metoda/ Tehnica de │Tarif lei/ │
│crt.│ Denumire analiză/Test │ Tip probă │ laborator/ Referenţial │ analiză/ │
│ │ │ │ de metodă │ examen/ │
│ │ │ │ │operaţiune │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 1│Examen anatomopatologic la animale mici │Cadavre │Diagnostic necropsic │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 2│Examen anatomopatologic la animale mijlocii │Cadavre │Diagnostic necropsic │ 38│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 3│Examen anatomopatologic la animale mari │Cadavre/set de organe │Diagnostic necropsic │ 85│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 4│Examen anatomopatologic la set de organe - │ │ │ │
│ │animale mijlocii │Set de organe │Diagnostic necropsic │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 5│Examen anatomopatologic la set de organe - │ │ │ │
│ │animale mari │Set de organe │Diagnostic necropsic │ 30│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 6│Expertiză medico-legală veterinară │Cadavre/set de organe │Expertiză de laborator │ 600│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 7│Examen citologic rapid pentru diagnostic în │Frotiuri şi amprente din fragmente │ │ │
│ │micobacterioze │de ţesuturi etalate pe lamă │Examen citologic │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 8│Metoda citologică de colorare Sellers │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 9│Metoda citologică de colorare Armstrong │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 30│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 10│Metoda citologică de colorare Pappenheim │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 35│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 11│Metoda citologică de colorare Papanicolaou │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 12│Metoda citologică de colorare hematoxilină │ │ │ │
│ │- eozină (HE) │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 41│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 13│Metoda citologică de colorare albastru de │Probe de sânge, secreţii, urină, │ │ │
│ │toluidină │lapte, amprente şi/sau frotiuri de │ │ │
│ │ │ţesuturi/organe │Examen citologic │ 42│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 14│Metoda citologică de colorare negru Sudan B │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 37│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 15│Metoda citologică de colorare violet de │ │ │ │
│ │genţiană │Organe, ţesuturi │Examen citologic │ 35│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 16│Metoda histologică de colorare hematoxilină │ │ │ │
│ │- eozină (H.E) │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 48│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 17│Metoda histologică de colorare Masson │ │ │ │
│ │modificată (HEA) │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 50│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 18│Metoda histologică de colorare Ziehl │ │ │ │
│ │Nielsen modificată │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 19│Metoda histologică de colorare Mann │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 52│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 20│Metoda histologică de colorare Levaditti │Organe ţesuturi │Examen histopatologic │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 21│Metoda histologică de colorare Pappenheim │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 22│Metoda histologică de colorare Gomori │Probe de ţesuturi/organe ca atare │ │ │
│ │ │şi/sau preprocesate │Examen histopatologic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 23│Metoda histologică de colorare Van Gieson │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 24│Metoda histologică de colorare Gridley │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 25│Metoda histologică de colorare │ │ │ │
│ │hematoxilină-eozină-verde lumină (HEV) │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 26│Metoda histologică de colorare Lillie - │ │ │ │
│ │Pasternack │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 27│Metoda histologică de colorare negru de │ │ │ │
│ │Sudan B │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 28│Metoda histologică de colorare Pasini │Probe de ţesuturi/organe ca atare │ │ │
│ │ │şi/sau preprocesate │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 29│Metoda histologică de colorare Brown │ │ │ │
│ │şi Brenn │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 30│Metoda histologică de colorare Okamoto │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 51│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 31│Metoda histologică de colorare Von Kossa │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 32│Metoda histologică de colorare Romanowski - │ │ │ │
│ │Giemsa modificată │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 33│Metoda histologică de colorare Brachet │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 34│Metoda histologică de colorare Lentz │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 35│Metoda histologică de colorare Bensley │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 36│Metoda histologică de colorare Cowdry │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 37│Metoda histologică de colorare De Robert - │ │ │ │
│ │Hausser │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 38│Metoda histologică de colorare Langhans │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 39│Metoda histologică de colorare Paschinger │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 40│Metoda histologică de colorare Roşu de Congo│Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 41│Metoda histologică de colorare Schmorl │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 42│Metoda histologică de colorare Schultze - │ │ │ │
│ │Schmldt │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 43│Metoda histologică de colorare Gram Weigert │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 44│Metoda histologică de colorare Nicolau - │ │ │ │
│ │Kopciowska │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 45│Metoda histologică de colorare Tanzer │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 46│Metoda histologică de colorare Twort - │ │ │ │
│ │Ollett │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 47│Metoda histologică de colorare violet de │ │ │ │
│ │genţiană │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 48│Metoda histologică de colorare Ziehler │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 49│Metoda histologică de colorare albastru de │ │ │ │
│ │toluidină │Organe, ţesuturi │Examen histopatologic │ 62│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 50│Metoda histochimică de colorare albastru │ │ │ │
│ │alcian │Organe, ţesuturi │Examen histochimic │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 51│Metoda histochimică de colorare albastru │ │ │ │
│ │alcian - PAS │Organe, ţesuturi │Examen histochimic │ 63│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 52│Metoda histochimică de colorare Perls │Organe, ţesuturi │Examen histochimic │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 53│Metoda histochimică de colorare PAS │Organe, ţesuturi │Examen histochimic │ 62│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 54│Detecţia unor antigene virale sau bacteriene│ │ │ │
│ │prin metoda imunohistochimică │Probe de ţesuturi/organe ca atare │Metoda imunohistochimică │ 160│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 55│Detecţia PrPres prin metoda │ │ │ │
│ │imunohistochimică │Trunchi cerebral │Metoda imunohistochimică │ 165│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 56│Detecţia PrPres prin testul rapid EL ISA │ │ │ │
│ │pentru EST (protocolul dublu sandwich) │Trunchi cerebral │Metoda imunoenzimatică │ 47│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 57│Detecţia PrPres prin testul rapid EL ISA │Trunchi cerebral şi alte │ │ │
│ │pentru EST (protocolul cu polimeri chimici) │organe limfoide │Metoda imunoenzimatică │ 39│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 58│Detecţia PrPres prin testul rapid Western │Trunchi cerebral şi alte │ │ │
│ │blotting pentru EST │organe limfoide │Metoda de imunoblotare │ 63│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 59│Detecţia PrPres prin testul rapid │ │ │ │
│ │imunocromatografic pentru EST │Trunchi cerebral │Metoda imunocromatografică│ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 60│Detecţia PrPres prin testul de confirmare │Trunchi cerebral şi alte │ │ │
│ │Western blot pentru EST │organe limfoide │Metoda de imunoblotare │ 319│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 61│Testul de discriminare pentru tipizarea de │Probe de ţesuturi/organe ca atare │ │ │
│ │suşe EST la rumegătoare │şi/sau preprocesate │Metoda de imunoblotare │ 987│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 62│Detecţia materialului de risc specific │ │ │ │
│ │pentru EST din masele musculare ale │ │ │ │
│ │rumegătoarelor/suprafeţe tehnologice din │Tampoane prelevate de pe suprafeţe │ │ │
│ │abatoare │(muşchi, suprafeţe tehnologice) │Metoda imunoenzimatică │ 99│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 63│Detecţia anticorpilor specifici virusului │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │Bluetongue │Ser sanguin, plasmă │(cELISA) │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 64│Detecţia anticorpilor specifici (IgG) │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │virusului West Nile │Ser sanguin │(ELISA) blocking │ 27│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 65│Detecţia anticorpilor specifici (IgM) │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │virusului West Nile │Ser sanguin │(ELISA) sandwich cu │ │
│ │ │ │antigen recombinant │ 57│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 66│Detecţia anticorpilor specifici pestei │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │ecvine africane │Ser sanguin │(ELISA) blockinq │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 67│Izolarea virusului West Nile pe culturi │ │Izolare pe culturi │ │
│ │celulare │Set organe şi ţesuturi │celulare │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 68│Izolarea şi identificarea virusului │Sânge pe anticoagulant, set organe │Izolare pe ouă embrionate │ │
│ │Bluetongue │şi ţesuturi │şi culturi celulare │ 70│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 69│Test de seroneutralizare pe culturi celulare│ │ │ │
│ │pentru virusul Bluetongue │Ser sanguin, plasmă │Seroneutralizare │ 64│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 70│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │hemaglutinare şi inhibare │ │
│ │virusului pseudopestei aviare (boala de │ │a hemaglutinării cu │ │
│ │Newcastle) │ser sanguin │reagenţi de referinţă │ │
│ │ │ │internaţionali (HA- IHA) │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 71│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │hemaglutinare şi inhibare │ │
│ │virusului pseudopestei aviare (boala de │ │a hemaglutinării cu │ │
│ │Newcastle) │ser sanguin │reagenţi indigeni (HA-IHA)│ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 72│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Hemaglutinare şi inhibare │ │
│ │virusului influenţei aviare │ │a hemaglutinării, cu │ │
│ │ │Ser sanguin │reagenţi de referinţă │ │
│ │ │ │internaţionali │ 78│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 73│Izolarea şi identificarea virusului │Organe interne, exsudate, secreţii │Izolare pe ouă embrionate │ │
│ │influenţei aviare │ţesuturi │SPF de găină │ 173│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 74│Izolarea şi identificarea virusului │Organe interne, exsudate, secreţii │Izolare pe ouă embrionate │ │
│ │pseudopestei aviare (boala de Newcastle) │ţesuturi │SPF de găină │ 173│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 75│Aprecierea patogenităţii virusului bolii de │ │Indicele de patogenitate │ │
│ │Newcastle (NDV) - pseudopesta aviară │Lichide embrionare de găină │intracerebrală (IPIC) │ 229│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 76│Detecţia subtipului de neuraminidază a │ │Inhibarea neuraminidazei │ │
│ │virusului influenţei aviare │Izolate virale │(macrometoda) │ 920│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 77│Detecţia anticorpilor specifici virusurilor │ │imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │febrei aftoase │Ser sanguin │blocking în fază lichidă, │ │
│ │ │ │pentru subtipurile O1, │ │
│ │ │ │A22 şi Asia1 │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 78│Detecţia anticorpilor faţă de proteinele │ │ │ │
│ │nestructurale în infecţii cu virusuri ale │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │febrei aftoase │Ser sanguin │(ELISA) blocking │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 79│Detecţia anticorpilor faţă de proteinele │ │ │ │
│ │nestructurale în infecţii cu virusuri ale │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │febrei aftoase │Ser sanguin │(ELISA) indirectă │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 80│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │virusului Bolii veziculoase a porcului │Ser sanguin │(cELISA) │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 81│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │virusului Bolii veziculoase a porcului │Ser sanguin │(cELISA) competitiv 5B7 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 82│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │ │ │
│ │virusului bolii veziculoase a porcului │Ser sanguin │Virusneutralizare │ 71│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 83│Detecţia anticorpilor specifici virusului │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │pestei bovine │ │(cELISA) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 84│Detecţia anticorpilor specifici virusului │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │pestei micilor rumegătoare │ │(cELISA) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 85│Detecţia anticorpilor specifici virusului │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │pestei porcine africane │ │competitiv (cELISA) │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 86│Detecţia anticorpilor proteinei Erns a │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │virusului pestei porcine clasice │ │marker (ELISA marker) │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 87│Detecţia anticorpilor specifici virusului │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │pestei porcine clasice │ │(cELISA) │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 88│Detecţia anticorpilor specifici virusului │Ser sangvin, plasmă │Metoda imunoenzimatică │ │
│ │pestei porcine clasice │ │(ELISA) blocking │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 89│Detecţia antigenului specific virusului │ │ │ │
│ │pestei porcine clasice pe frotiuri de │ │Imunofluorescenţă directă │ │
│ │măduvă sternala şi criosecţiuni │Stern, organe │(IFD) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 90│Detecţia antigenului specific virusului │ │ │ │
│ │pestei porcine clasice │Stern, organe │Imunoperoxidază (IPMA) │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 91│Izolarea virusului pestei porcine clasice │Stern, organe, ser, plasmă, sânge │Izolare pe culturi │ │
│ │pe culturi celulare │pe anticoagulant, │celulare │ 38│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 92│Detecţia anticorpilor specifici virusului │ │Virusneutralizare (NPLA │ │
│ │pestei porcine clasice │Ser sangvin, plasmă │şi FAVN) │ 105│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 93│Detecţia anticorpilor serici antivirus AIE │Ser sanguin │Imunodifuzie în gel de │ │
│ │ │ │agar (test Coggins) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 94│Detecţia anticorpilor serici antivirus LEB │Ser sanguin │Imunodifuzia în gel de │ │
│ │ │ │agar (ID) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 95│Detecţia anticorpilor serici antivirus │ │Imunodifuzia în gel de │ │
│ │Maedi Visna │Ser sanguin │agar (ID) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 96│Detecţia anticorpilor serici antivirusul │ │Imunodifuzia în gel de │ │
│ │artritei encefalitei caprine │Ser sanguin │agar (ID) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 97a│Detecţia anticorpilor serici antivirus LEB │Ser sanguin/probă │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 97b│Detecţia anticorpilor serici antivirus LEB │Ser sanguin/probă │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 98│Detecţia anticorpilor serici antivirus AIE │Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │de competiţie │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 99│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │virusului Maedi Visna │Ser sanguin │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│100a│Detecţia anticorpilor serici anti- virus IBR│Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │gB blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│100b│Detecţia anticorpilor serici anti- virus IBR│Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │gE blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 101│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │virusului diareei virale bovine │Ser sanguin │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 102│Detecţia virusului diareei virale bovine │Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │de inhibiţie │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 103│Detecţia anticorpilor serici anti-virus │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │Aujeszky │Ser sanguin │gE blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│104a│Detecţia anticorpilor serici anti-virus SRRP│Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│104b│Detecţia anticorpilor serici anti-virus SRRP│Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 105│Detecţia anticorpilor serici anti-virus GET │Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │blocking │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 106│Detecţia anticorpilor specifici virusului │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │arteritei virale ecvine (AVE) │Ser sanguin │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 107│Detecţia anticorpilor specifici virusului │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │Rinopneumoniei ecvine │Ser sanguin │indirectă │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 108│Detecţia anticorpilor serici specifici │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │virusului sindromului iepurelui brun │Ser sanguin │de competiţie │ 10│
│ │european │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 109│Detecţia anticorpilor antirabici │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │postvaccinali │Ser sanguin, lichid toracic │indirectă │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 110│Detecţia anticorpilor serici antivirusul │ │ │ │
│ │arteritei virale ecvine │Ser sanguin │Microseroneutralizare │ 50│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 111│Detecţia de antigen rabic │Creier │Imunofluorescenţă directă │ │
│ │ │ │(IFD) │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 112│Izolarea şi identificarea virusului bolii │ │Izolare pe culturi │ │
│ │Aujeszky │Probe de ţesuturi/organe │celulare │ 86│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 113│Detecţia virusului rabic │Creier │Biotest │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 114│Detecţia markerului vaccinal (tetraciclină) │ │ │ │
│ │în oase recoltate de la vulpi vaccinate │ │Test de detecţie al │ │
│ │antirabic cu momeli │Dinte, os lung │tetraciclinei din oase │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 115│Determinarea titrului anticorpilor │Ser sanguin │Virus neutralizare │ │
│ │antirabici postvaccinali │ │evidenţiată prin │ │
│ │ │ │imunofluorescenţă (FAVN) │ 154│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 116│Evidenţierea paraziţilor extracelulari din │ │ │ │
│ │sânge în preparat direct şi frotiu colorat │sânge pe anticoagulant │microscopică │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 117│Evidenţierea adulţilor de Echinococcus spp. │raclat de mucoasă intestinală │microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 118│Evidenţierea formelor larvare de │ │ │ │
│ │Echinococcus spp. din organe │Organe/cadavru │Macro/ microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 119│Evidenţierea parazitului Cryptosporidium │ │ │ │
│ │spp. din materii fecale/conţinut intestinal │ │ │ │
│ │prin colorare Ziehl Neelsen modificată │fecale, conţinut intestinal │microscopică │ 35│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 120│Evidenţierea paraziţilor din matrix ficat şi│ │ │ │
│ │conţinut vezică biliară pe preparat direct │Organe/cadavru │Microscopică │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 121│Evidenţierea protozoarelor flagelate în │ │ │ │
│ │preparat direct │material seminal/secreţii vaginale │microscopică │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 122│Evidenţierea parazitului Tritrichomonas │ │ │ │
│ │foetus la bovine prin cultivare pe mediu │Material seminal/secreţii vaginale │Microscopică │ 90│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 123│Evidenţierea ouălor şi oochiştilor de │ │ │ │
│ │paraziţi, prin flotaţie/sedimentare, │Fecale, conţinut intestinal, furaje,│ │ │
│ │spălări succesive │aşternut, apă, sol, urină │microscopică │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 124│Evidenţierea larvelor de paraziţi din │ │ │ │
│ │materii fecale şi din probe de ţesut │fecale, conţinut intestinal, │ │ │
│ │biologic, prin larvoscopie │ţesuturi, organe │microscopică │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 125│Detecţia chisturilor şi larvelor de │ │ │ │
│ │Trichinella spp. [în condiţiile Reg. (CE) │ │examen trichineloscopic │ │
│ │nr. 2.075/2005] │ţesut muscular │(2 compresoare) │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 126│Detecţia larvelor de Trichinella spp. [în │ │digestie artificială cu │ │
│ │condiţiile Reg. (CE) nr. 2.075/2005] │ţesut muscular │agitator magnetic │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 127│Identificarea genurilor şi speciilor de │ │ │ │
│ │Culicoides pe baza caracterelor de │ │ │ │
│ │morfologie externă │Exemplare culicoides │Microscopică │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 128│Identificarea genurilor şi speciilor de │ │ │ │
│ │ţânţari şi a altor vectori ai bolilor la │ │ │ │
│ │animale pe baza caracterelor de morfologie │ │ │ │
│ │externă │Exemplare ţânţari/vectori │Microscopică │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 129│Identificarea genurilor şi speciilor de │ │ │ │
│ │căpuşe şi a altor acarieni │exemplare căpuşe, acarieni │microscopică │ 41│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 130│Identificarea genurilor şi speciilor de │raclat dermic, raclat cavitate │ │ │
│ │paraziţi din derm, mucoase şi producţii │bucală, raclat corneţi nazali, │ │ │
│ │cornoase, pe baza caracterelor de │secreţie auriculară, secreţie │ │ │
│ │morfologie externă │nazală, raclat cioc, lână, pene, │ │ │
│ │ │păr, cruste, piele │microscopică │ 32│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 131│Detecţia coproantigenelor de Echinococcus │ │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │spp din materii fecale │Materii fecale │directă │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 132│Detecţia anticorpilor anti- Fasciola │Ser sanguin │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │hepatică │ │indirectă │ 34│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 133│Detecţia anticorpilor IgG anti- Toxoplasma │ │ │ │
│ │gondii │Ser sanguin │Imunofluorescenţă (IFI) │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 134│Examen micologic │Organe, ţesuturi, secreţii, │ │ │
│ │ │excreţii, fanere │Microscopică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 135│Examen micologic din probe furaje │Furaje │Metoda orizontală pentru │ │
│ │ │ │numărarea drojdiilor şi │ │
│ │ │ │mucegaiurilor │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 136│Izolarea şi identificarea miceţilor din │ │ │ │
│ │organe, cadavre, produse patologice de la │Organe, ţesuturi, secreţii, │Cultivare pe mediul de │ │
│ │animale │excreţii, fanere │cultură Sabouraud │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 137│Identificarea biochimică a levurilor │Culturi levuri │Analizor automat API-ID │ │
│ │ │ │32C │ 73│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 138│Determinarea micotoxinelor din furaje/1 │ │ │ │
│ │micotoxină │furaje │imunoenzimatică (cElisa) │ 228│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 139│Test biologic pentru diagnosticul │ │ │ │
│ │micotoxicozelor │Furaje │Biotest │ 166│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 140│Identificarea genomului virusului pestei │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │porcine clasice │Organe şi ţesuturi │în lanţ (PCR) │ 96│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 141│Identificarea genomului virusului gripei │Tampoane nazale, orofaringeale, │Reacţia de polimerizare │ │
│ │ecvine (Matrix) │lavaj traheal │în lanţ (PCR) │ 98│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 142│Identificarea genomului virusului gripei │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │aviare (Matrix) │Organe şi ţesuturi │în lanţ (PCR) │ 98│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 143│Identificarea genomului virusului gripei │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │aviare (H5) │Organe şi ţesuturi │în lanţ (PCR) │ 86│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 144│Identificarea genomului virusului gripei │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │aviare (N1) │Organe şi ţesuturi │în lanţ (PCR) │ 86│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 145│Identificarea ADN modificat genetic din │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │alimente şi furaje care conţin soia │Alimente şi furaje care conţin soia │în lanţ (PCR) │ 122│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 146│Cuantificarea ADN modificat genetic din │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │alimente şi furaje care conţin soia │Alimente şi furaje care conţin soia │în lanţ (PCR) │ 586│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 147│Detecţia Salmonella spp. în probe biologice │Organe, fecale │Reacţia de polimerizare │ │
│ │ │ │în lanţ (PCR) │ 84│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 148│Identificarea genotipurilor rezistente/ │ │ │ │
│ │susceptibile la scrapie │Sânge │Tipizare moleculară │ 103│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 149│Identificare şi caracterizare a genomului │ │ │ │
│ │specific virusului pseudopestei aviare │Suspensii virale │Tipizare moleculară │ 411│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 150│Identificare şi caracterizare a genomului │ │ │ │
│ │specific virusului rabic │Omogenat de creier │Tipizare moleculară │ 411│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 151│Identificare şi caracterizare a genomului │ │ │ │
│ │specific virusului gripei aviare │Suspensii virale │Tipizare moleculară │ 411│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 152│Identificarea genomului specific Brucella │Culturi bacteriene │Reacţia de polimerizare │ │
│ │spp │ │în lanţ (PCR) │ 96│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 153│Identificarea speciilor genului Brucella │Culturi bacteriene │Reacţia de polimerizare │ │
│ │ │ │în lanţ (PCR) │ 98│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 154│Diferenţierea Campylobacter coli de │Culturi bacteriene │Reacţia de polimerizare │ │
│ │Campylobacter jejuni │ │în lanţ (PCR) │ 96│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 155│Identificarea genomului virusului Bluetongue│Sânge de rumegătoare recoltat pe │Reacţia de polimerizare │ │
│ │ │EDTA │în lanţ (PCR) │ 122│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 156│Genotipizarea speciilor/tulpinilor │ │ │ │
│ │aparţinând complexului Mycobacterium │ │ │ │
│ │tuberculosis │Culturi bacteriene │Tipizare moleculară │ 239│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 157│Detecţia genomului bacterian al speciei │Culturi bacteriene fagure cu puiet │Reacţia de polimerizare │ │
│ │Paenibacillus larvae │căpăcit şi miere │în lanţ (PCR) │ 84│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 158│Identificarea genomului herpesvirusului │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │crapului Koi │Omogenat de ţesuturi │în lanţ (PCR) │ 83│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 159│Detecţia elementelor genetice p35S şi t-nos │ │Reacţia de polimerizare │ │
│ │din alimente şi furaje │Alimente şi furaje │în lanţ (PCR) │ 133│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 160│Identificarea genomului virusului febrei │Culturi virale inactivate │Reacţia de polimerizare │ │
│ │aftoase │ │în lanţ (PCR) │ 96│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 161│Detecţia anticorpilor în durină │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │ │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica OIE) │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 162│Detecţia anticorpilor în morvă │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │ │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica OIE) │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 163│Detecţia anticorpilor în pleuropneumonia │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │contagioasă a bovinelor │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica OIE) │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 164│Detecţia anticorpilor specifici în │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică de │ │
│ │pleuropneumonia contagioasă a bovinelor │ │competiţie (cELISA) │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 165│Detecţia anticorpilor în bruceloză cu │Ser sanguin/sânge │Seroaglutinare rapidă pe │ │
│ │B. abortus, B melitensis şi B suis │ │lamă cu antigen colorat │ │
│ │ │ │Cu Roz-Bengal (RBT) │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 166│Detecţia anticorpilor în bruceloză cu │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │B abortus şi B suis │ │lentă (SAT) în tuburi │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 167│Detecţia anticorpilor în bruceloză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │(B abortus, B suis) │ │lentă (SAT) în microplăci │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 168│Detecţia anticorpilor în diagnosticul Bru- │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │celozei (B abortus. B melitensis şi B suis) │ │complementului (RFC) în │ │
│ │ │ │tuburi - tehnica │ │
│ │ │ │Wassermann │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 169│Detecţia anticorpilor în bruceloză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │(B abortus, B melitensis şi B. suis) │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica) │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 170│Detecţia anticorpilor în epididimita │ │Reacţia de fixare a │ │
│ │infecţioasă a berbecilor (bruceloză ovină │ │complementului (RFC) în │ │
│ │cu B.ovis) şi bruceloză canină (B. canis) │Ser sanguin/sânge │tuburi) tehnica Wassermann│ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 171│Detecţia anticorpilor în bruceloză cu │Ser sanguin/sânge/lapte │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │B. abortus şi B. melitensis │ │(iELISA) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 172│Detecţia anticorpilor în bruceloză │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică de │ │
│ │rumegătoarelor (B abortus) │ │competiţie (cELISA) │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 173│Detecţia anticorpilor în epididimita │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │infecţioasă a berbecilor │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica OIE) │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 174│Detecţia anticorpilor specifici în │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │epididimita infecţioasă a berbecilor │ │(iELISA) │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 175│Detecţia anticorpilor în paratuberculoză │Ser sanguin/sânge/lapte │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │la rumegătoare │ │(ELISA) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 176│Detecţia de gamma interferon (gamma-IFN) în │Plasma/sânge integral │Imunoenzimatică sandwich │ │
│ │tuberculoza bovinelor (BOVIGAM TEST KIT) │ │gamma IFN (ELISA gamma │ │
│ │ │ │IFN) │ 106│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 177│Detecţia anticorpilor în leptospiroză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de microaglutinare│ │
│ │ │ │(RMA) │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 178│Detecţia anticorpilor specifici în │ │ │ │
│ │leptospiroză pentru o probă examinată cu un │ │microaglutinare (MAT) │ │
│ │singur serotip de Leptospira spp. │ser sanguin/sânge │(microtehnica OIE) │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 179│Detecţia anticorpilor în tularemie │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │ │ │rapidă pe lamă (RSAR) │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 180│Detecţia anticorpilor în tularemie │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │ │ │lentă în tub (RSAL) │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 181│Detecţia anticorpilor în Febra Q şi │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │chlamydioza │ │complementului (RFC) în │ │
│ │ │ │tuburi - tehnica Ida │ │
│ │ │ │Bengston │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 182│Detecţia anticorpilor în Febra Q │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │ │ │(iELISA) │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 183│Detecţia anticorpilor în chlamydioză │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │ │ │(iELISA) │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 184│Detecţia anticorpilor în toxoplasmoză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de fixare a │ │
│ │(Toxoplasma gondii) │ │complementului (RFC) │ │
│ │ │ │(microtehnica) │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 185│Detecţia anticorpilor în toxoplasmoză │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │ │ │(iELISA) │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 186│Detecţia anticorpilor în trichineloză │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │ │ │(iELISA) │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 187│Detecţia anticorpilor în tifoză şi puloroză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │ │ │rapidă pe lamă (RSAR) │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 188│Detecţia anticorpilor în tifoză şi puloroză │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │ │ │lentă (RSAL) în tub │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 189│Detecţia anticorpilor în micoplasmoza │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │respiratorie aviară │ │rapidă pe lamă (RSAR) │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 190│Detecţia anticorpilor în micoplasmoza │Ser sanguin/sânge │Reacţia de seroaglutinare │ │
│ │respiratorie aviară │ │lentă (RSAL) în tub │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 191│Detecţia anticorpilor anti- Mycoplasma │Ser sanguin/sânge │Imunoenzimatică indirectă │ │
│ │gallisepticum │ │(iELISA) │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 192│Izolarea şi identificarea fenotipică a │ │Examen cultural şi │ │
│ │leptospirelor din materiale patologice │Urină, sânge, organe, avorton │examen bacterioscopic │ 174│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 193│Determinarea pH-ului │Apă, conţinut stomacal │Electrochimică │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 194│Determinarea conţinutului de cloruri │ │ │ │
│ │hidrosolubile │Furaje │Volumetrică │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 195│Determinarea conţinutului de cloruri │ │ │ │
│ │hidrosolubile │Furaje, creier │Potenţiometrică │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 196│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrometrică de │ │
│ │K, Mg, Fe, Se. etc.)/element │Furaje, ţesuturi, organe │absorbţie atomică (AAS) │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 197│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrometrică de │ │
│ │K, Mg, Fe, Se. etc.)/element │Apă │absorbţie atomică (AAS) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 198│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrofotometrică cu │ │
│ │K, Mg, Fe, etc.) │Furaje, ţesuturi, organe │plasmă cuplată inductiv │ │
│ │ │ │(ICP-MS) │ 112│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 199│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrofotometrică cu │ │
│ │K, Mg, Fe, etc.) │Apă │plasmă cuplată inductiv │ │
│ │ │ │(ICP-MS) │ 109│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 200│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrometrică de │ │
│ │K, Mg, Fe, Se. etc.)/element │Soluţii apoase │absorbţie atomică (AAS) │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 201│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Cu, Zn, Na, │ │Spectrofotometrică cu │ │
│ │K, Mg, Fe, etc.) │Soluţii apoase │plasmă cuplată inductiv │ │
│ │ │ │(ICP-MS) │ 102│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 202│Determinarea cuprului │Ser │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie atomică (AAS) │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 203│Determinarea zincului │Ser │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie atomică (AAS) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 204│Determinarea seleniului │Ser │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie atomică (AAS) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 205│Determinarea metalelor (Cd, Pb, Na, K, Ca, │ │Spectrometrică de │ │
│ │Mg, Fe, etc.)/element │Ser, sânge │absorbţie atomică (AAS) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 206│Determinarea azotaţilor şi a azotiţilor │Conţinut stomacal, ser, albine │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 207│Determinarea azotaţilor şi a azotiţilor │Furaje │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 208│Identificarea fosfurilor metalice │Conţinut stomacal, momeli, furaje │Colorimetrică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 209│Identificarea acidului cianhidric │Conţinut stomacal, furaje │Colorimetrică │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 210│Identificarea alfa-naftiltioureei (ANTU) │Conţinut stomacal, momeli, furaje │Colorimetrică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 211│Identificarea stricninei │Conţinut stomacal, momeli │Cromatografică în strat │ │
│ │ │ │subţire (CSS) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 212│Identificarea alcaloizilor │Conţinut stomacal, material vegetal │Colorimetrică │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 213│Identificarea aldehidei epihidrinice │ │ │ │
│ │(reacţia Kreiss) │Nutreţuri şi grăsimi │Colorimetrică │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 214│Determinarea alcoolului metilic │Conţinut stomacal, material vegetal │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 215│Determinarea methemoglobinei │Sânge │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 216│Determinarea hidrogenului sulfurat │Apă │Volumetrică │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 217│Determinarea substanţelor oxidabile │Apă │Volumetrică │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 218│Determinarea oxigenului dizolvat │Apă │Volumetrică │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 219│Determinarea indicelui ureazic │Şrot soia │Potenţiometrică │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 220│Identificarea pesticidelor organoclorurate │Conţinut stomacal, momeli, furaje, │Cromatografică în strat │ │
│ │ │albine, apă │subţire (CSS) │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 221│Identificarea pesticidelor organofosforice │Conţinut stomacal, momeli, furaje, │Cromatografică în strat │ │
│ │ │albine, apă │subţire (CSS) │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 222│Identificarea erbicidelor triazine │Conţinut stomacal, momeli, furaje, │Cromatografică în strat │ │
│ │ │albine, apă │subţire (CSS) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 223│Identificarea erbicidelor de tip 2,4 D │Conţinut stomacal, momeli, furaje, │Cromatografică în strat │ │
│ │ │albine, apă │subţire (CSS) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 224│Identificarea pesticidelor organomercurice │Conţinut stomacal, momeli, furaje │Cromatografică în strat │ │
│ │ │ │subţire (CSS) │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 225│Identificarea carbofuranului │Conţinut stomacal, momeli, furaje, │Cromatografică în strat │ │
│ │ │albine, apă │subţire (CSS) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 226│Determinarea raticidelor │Conţinut stomacal, momeli, furaje │Cromatografică în strat │ │
│ │ │ │subţire (CSS) │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 227│Determinarea raticidelor │Conţinut stomacal, momeli, furaje │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru │ │
│ │ │ │de masă (LC-MS) │ 48│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 228│Determinarea piretroizilor │Albine, material vegetal │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC-MS) │ 163│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 229│Determinarea fipronilului │Albine, material vegetal │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC-MS) │ 147│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 230│Determinarea tiametoxamului │Albine, material vegetai │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC-MS) │ 132│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 231│Determinarea acetamipridului │Albine, material vegetal │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplata cu spectrometru │ │
│ │ │ │de masă (LC-MS) │ 178│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 232│Determinarea amoniului │Apă │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 233│Determinarea azotiţilor │Apă │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 234│Determinarea azotaţilor │Apa │Spectrometrică de │ │
│ │ │ │absorbţie moleculară │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 235│Determinarea clorurilor │Apă │Volumetrică │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 236│Test screening │Conţinut stomacal, momeli, albine, │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │furaje, apă │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC-MS) │ 67│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 237│Test screening │Conţinut stomacal, momeli, albine, │Lichidcromatografică │ │
│ │ │furaje, apă │cuplată cu spectrometru │ │
│ │ │ │de masă (LC-MS) │ 84│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 238│Examen anatomopatologic │Peşte, moluşte, crustacee, amfibieni│Necropsică │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 239│Detecţia mixobacteriilor la peşte │Peşte │Bacterioscopică │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 240│Detecţia germenilor bacterieni la peşte │Peşte │Bacterioscopică │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 241│Examen bacteriologic din rinichi/tegument/ │ │ │ │
│ │splină la peste │Peşte │Bacteriologică │ 118│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 242│Izolare şi identificare subspecii Aeromonas │ │ │ │
│ │salmonicida la salmonide │Peşte │Bacteriologică │ 118│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 243│Izolare şi identificare serotipuri de │ │ │ │
│ │Yersinia ruckeri la salmonide │Peşte │Bacteriologică │ 118│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 244│Izolare şi identificare bacterii │ │ │ │
│ │condiţionat patogene la peşti │Peşte │Bacteriologică │ 118│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 245│Examen bacteriologic din branhii pe medii │ │ │ │
│ │selective │Peşte │Bacteriologică │ 140│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 246│Izolare şi identificare Flavobacterium │ │ │ │
│ │columnare │Peşte │Bacteriologică │ 140│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 247│Izolare şi identificare Flavobacterium │ │ │ │
│ │psychrophilum │Peşte │Bacteriologică │ 140│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 248│Izolare şi identificare specii condiţionat │ │ │ │
│ │patogene din genul Flavobacterium │Peşte │Bacteriologică │ 140│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 249│Izolare şi identificare Renibacterium │ │ │ │
│ │salmoninarum la salmonide │Peşte │Bacteriologică │ 156│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 250│Izolare şi identificare specii bacteriene │ │ │ │
│ │din genul Vibrio │Peşte, moluşte bivalve │Bacteriologica │ 106│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 251│Detecţia bacteriilor din genul Salmonella │ │ │ │
│ │în 25 g moluşte bivalve │Moluşte bivalve │Bacteriologică │ 133│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 252│Determinarea numărului de E. coli în │ │ │ │
│ │moluşte bivalve │Moluşte bivalve │Bacteriologică │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 253│Determinarea sensibilităţii bacteriene la │ │ │ │
│ │antibiotice │Tulpini bacteriene │Difuzimetrică │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 254│Detecţie oomicete parazite la peşte │Peşte │Microscopică directă │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 255│Izolare şi identificare oomicete parazite │ │ │ │
│ │la peşti │Peşte │Micologică │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 256│Identificarea sporozoarului histozoic │ │ │ │
│ │Myxobolus cerebralis la păstrăv │Peşte │Microscopică │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 257│Detecţia protozoarelor ciliate şi flagelate │ │ │ │
│ │la peşte │Peşte │Microscopică directă │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 258│Examen parazitologic pe amprentă de │ │ │ │
│ │organ/ţesut │Peşte │Microscopică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 259│Detecţie mixozoare la peşte │Peşte │Microscopică │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 260│Detecţie monogene la peşte │Peşte │Microscopică directă │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 261│Detecţia trematodelor la peşte │Peşte │Microscopică │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 262│Detecţie nematode şi cestode la peşte │Peşte │Microscopică │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 263│Detecţie crustacee parazite la peşte │Peşte │Microscopică │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 264│Detecţie Anisakis sp în file de peşte │Peşte │Digestie peptică │ 28│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 265│Identificare şi cuantificare Perkinsus sp │Moluşte bivalve │Cultivare în mediu │ │
│ │ │ │thioglicolat │ 42│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 266│Detecţie Haplosporidium sp. în frotiuri │ │ │ │
│ │(amprente) din branhii moluşte bivalve │Moluşte bivalve │Microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 267│Detecţia de Bonalia ostreae/exitiosa în │ │ │ │
│ │frotiuri (amprente) din cord la moluşte │ │ │ │
│ │bivalve │Moluşte bivalve │Microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 268│Detecţie Mikrocytos mackhini în frotiuri │ │ │ │
│ │din leziuni la moluşte bivalve │Moluşte bivalve │Microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 269│Detecţia de Marteilia refringens în frotiuri│ │ │ │
│ │(amprente) din glanda digestivă │Moluşte bivalve │Microscopică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 270│Izolarea pe culturi celulare a virusurilor │ │ │ │
│ │la peşti │Peşte/organe peşte/icre embrionate │Virusologică │ 101│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 271│Identificarea/detecţia virusurilor la peşti │Supernatant culturi celulare/ │ │ │
│ │prin imunoflorescentă │amprente organe │Imunofluorescenţă │ 334│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 272│Detecţia virusurilor la peşte prin │Supernatant culturi celulare/ │ │ │
│ │virusneutralizare │amprente organe │Virusneutralizare │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 273│Detecţia virusului septicemiei hemoragice │Omogenat organe/ supernatant culturi│ │ │
│ │virale la păstrăv │celulare │Imunoenzimatică (ELISA) │ 99│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 274│Detecţia virusului necrozei pancreatice │Omogenat organe/ supernatant culturi│ │ │
│ │infecţioase la păstrăv │celulare │Imunoenzimatică (ELISA) │ 99│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 275│Detecţia virusului viremiei de primăvară │Omogenat organe/ supernatant culturi│ │ │
│ │a crapului │celulare │Imunoenzimatică (ELISA) │ 99│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 276│Detecţia virusului necrozei hematopoietice │ │ │ │
│ │infecţioase │Supernatant culturi celulare │Imunoenzimatică (ELISA) │ 114│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 277│Detecţie biotoxine marine PSP │Omogenat moluşte bivalve │Imunoenzimatică (ELISA) │ 161│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 278│Detecţie biotoxine marine ASP (1-4 teste) │Omogenat moluşte bivalve │Imunoenzimatică (ELISA) │ 616│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 279│Detecţie biotoxine marine DSP (1-4 teste) │Omogenat moluşte bivalve │Imunoenzimatică (ELISA) │ 616│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 280│Analiza biologică a apei de suprafaţă │Apă de suprafaţă │Microscopică directă │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 281│Examen citomorfologic sânge la peşte │Sânge peşte │Microscopică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 282│Formulă leucocitară │Sânge peşte │Microscopică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 283│Examen clinic/ anatomopatologic albine │Albine vii sau moarte/ fagure cu │ │ │
│ │ │puiet căpăcit / fagure cu puiet │ │ │
│ │ │necăpăcit │Macro/ microscopică │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 284│Examen clinic/ anatomopatologic viermi │ │ │ │
│ │mătase │Larve/ fluturi / ouă │Macro/ microscopică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 285│Examen bacterioscopic la albine/viermi │Albine/ fagure cu puiet/ viermi │ │ │
│ │mătase │mătase/ fluturi/ ouă │Bacterioscopică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 286│Izolarea şi identificarea speciilor din │Fagure cu puiet căpăcit fagure cu │ │ │
│ │genul Paenibacillus (larvae, alvei) │miere căpăcită, polen, ceară │Bacteriologică │ 217│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 287│Izolarea şi identifcarea speciei │Fagure cu puiet căpăcit/ necăpăcit │ │ │
│ │Bacterium eurydice │fagure cu miere capacită │Bacteriologică │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 288│Izolarea şi identificarea speciei │Fagure cu puiet căpăcit/ necăpăcit │ │ │
│ │Brevibacillus laterosporus │fagure cu miere capacită │Bacteriologică │ 158│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 289│Izolarea şi identificarea speciei │Fagure cu puiet căpăcit/ necăpăcit │ │ │
│ │Mellisococcus plutonius │fagure cu miere capacită │Bacteriologică │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 290│Izolarea şi identificarea speciei │ │ │ │
│ │Enterococcus faecalis │Fagure cu puiet căpăcit/ necăpăcit │Bacteriologică │ 121│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 291│Izolarea şi identificarea speciei │ │ │ │
│ │Hafnia alvei │Fagure cu puiet │Bacteriologică │ 154│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 292│Izolarea şi identificarea speciei │ │ │ │
│ │Bacillus thuringiensis │Viermi mătase │Bacteriologică │ 216│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 293│Identificarea ectoparazitului Aethina tumida│Albine/ fagure cu puiet/ │ │ │
│ │ │detritus stup │Macro/ microscopică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 294│Identificare spori Nosema sp │Albine/ viermi mătase/ ouă viermi │ │ │
│ │ │de mătase/ fluturi │Microscopică directă │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 295│Determinare număr spori Nosema sp │Albine/ viermi mătase/ viermi de │ │ │
│ │ │mătase/ fluturi │Microscopică directă │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 296│Identificarea ectoparazitului Braula caeca │Albine/fagure cu puiet/ detritus │ │ │
│ │ │stup │Macro/ microscopică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 297│Identificarea ectoparazitului Varroa │Albine/fagure cu puiet/ detritus │ │ │
│ │destructor │stup │Macro/ microscopică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 298│Identificarea ectoparazitului Tropilelaps sp│Albine/ fagure cu puiet/ detritus st│p Macro/ microscopică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 299│Identificarea chiştilor de Malphigamoeba │ │ │ │
│ │mellificae │Albine/ fagure cu miere căpăcită │Microscopică directă │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 300│Detectarea endoparazitului Acarapis woodi │ │ │ │
│ │în traheile toracice │albine │microscopică directă │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 301│Identificarea endoparazitului Acarapis woodi│Albine │Microscopică/coloraţia cu │ │
│ │ │ │albastru de metilen │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 302│Identificare Aspergilus sp/ Ascosphaera apis│Albine/fagure cu puiet │Microscopică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 303│Izolare şi identificare Aspergilus sp │Albine/ fagure cu puiet căpăcit/ │ │ │
│ │ │necăpăcit viermi mătase │Micologică │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 304│Izolarea şi identificarea speciei │ │ │ │
│ │Ascosphaera apis │Fagure cu puiet căpăcit/ necăpăcit │Micologică │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 305│Izolarea şi identificarea speciei │ │ │ │
│ │Beauveria bassiana │Viermi mătase │Micologică │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 306│Identificarea cristalelor virusului │ │ │ │
│ │Borellina bombycis │Viermi mătase │Microscopică │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 307│Determinarea cantitativă a parametrilor │ │ │ │
│ │hematologici (hemogramă) │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 30│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 308│Determinarea vitezei de sedimentare a │ │ │ │
│ │hematiilor │Sânge integral recoltat pe EDTA │Metoda Westergreen │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 309│Determinarea caracteristicilor morfologice │ │ │ │
│ │ale eritrocitelor │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 47│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 310│Evidenţierea leucocitelor pe frotiul de │ │ │ │
│ │sânge │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 47│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 311│Colorare frotiu - metoda panopticâ │ │ │ │
│ │May Grunwald - Giemsa │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 312│Medulograma │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 91│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 313│Leucocitoconcentratul │Sânge integral recoltat pe EDTA │Hematologică │ 68│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 314│Dozarea albuminelor serice │Ser sanguin │Biochimică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 315│Dozarea calciului seric │Ser sanguin │Biochimică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 316│Dozarea vitaminei E serice │Ser sanguin │Biochimică │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 317│Dozarea fosforului seric │Ser sanguin │Biochimică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 318│Dozarea magneziului seric │Ser sanguin │Biochimică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 319│Dozarea proteinei totale serice │Ser sanguin │Biochimică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 320│Dozarea ureei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 321│Dozarea activităţii transaminazelor │ │ │ │
│ │serice (GOT) │Ser sanguin │Biochimică │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 322│Dozarea activităţii transaminazelor │ │ │ │
│ │serice (GPT) │Ser sanguin │Biochimică │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 323│Dozarea activităţii fosfatazei alcaline │ │ │ │
│ │serice │Ser sanguin │Biochimică │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 324│Dozarea glucozei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 325│Dozarea acidului uric seric │Ser sanguin │Biochimică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 326│Dozarea creatininei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 327│Dozarea colesterolului seric │Ser sanguin │Biochimică │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 328│Dozarea beta-carotenului seric │Ser sanguin │Biochimică │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 329│Dozarea activităţii amilazei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 330│Dozarea acidului piruvic seric │Ser sanguin │Biochimică │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 331│Dozarea gamaglutamiltransferazei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 332│Dozarea colinesterazei serice │Ser sanguin │Biochimică │ 21│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 333│Dozarea lipidelor totale serice │Ser sanguin │Biochimică │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 334│Dozarea bilirubinei totale serice │Ser sanguin │Biochimică │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 335│Dozarea vitaminei A serice │Ser sanguin │Biochimică │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 336│Dozarea rezervei alcaline serice │Ser sanguin │Biochimică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 337│Dozarea trigliceridelor serice │Ser sanguin │Biochimică │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 338│Identificarea corpilor cetonici serici │Ser sanguin │Biochimică │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 339│Examen sumar de urină │Urină │Biochimică │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 340│Dozarea unor parametri biochimici cu rotorul│ │Biochimică şi analizor │ │
│ │de tip Comprehensive diagnostic profile │Sânge integral/ser sanguin │automat VETSCAN │ 182│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 341│Dozarea unor parametri biochimici cu rotorul│ │Biochimică / analizor │ │
│ │de tip Large animal profile │Sânge integral/ser sanguin │automat VETSCAN │ 146│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 342│Dozarea unor parametri biochimici cu rotorul│ │Biochimică / analizor │ │
│ │de tip Liver profile │Sânge integral/ser sanguin │automat VETSCAN │ 142│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 343│Dozarea unor parametri biochimici cu rotorul│ │Biochimică / analizor │ │
│ │de tip Avian/Reptilian │Sânge integral/ser sanguin │automat VETSCAN │ 169│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 344│Verificarea decontaminării suprafeţelor │Resturi de materie organică │ │ │
│ │ │prelevate de pe suprafeţe │ │ │
│ │ │decontaminate │Determinarea ATP │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 345│Detecţia şi numărarea de Escherichia coli │apă potabilă destinată adăpării │metoda filtrării prin │ │
│ │şi bacterii coliforme │animalelor │membrană/SR EN ISO 9308-1 │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 346│Detecţia şi numărarea enterococilor │apă potabilă destinată adăpării │metoda filtrării prin │ │
│ │ │animalelor │membrană/SR EN ISO 7899 │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 347│Determinarea numărului de UFC/mililitru apă │apă potabilă destinată adăpării │bacteriologică/ │ │
│ │ │animalelor │SR EN ISO 6222 │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 348│Determinarea numărului de fungi din aer │Aer │Micologică │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 349│Examenul mobilităţii spermatozoizilor │Material seminal │Microscopică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 350│Determinarea concentraţiei spermatozoizilor │Material seminal │Microscopică │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 351│Examenul morfologic al spermatozoizilor │Material seminal │Microscopică │ 32│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 352│Examen bacterioscopic special │Organe, ţesuturi, lichide puncţie, │ │ │
│ │ │secreţii, excreţii, probe mediu, │ │ │
│ │ │fecale etc. │Bacteriologică │ 48│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 353│Examen bacteriologic pe cadavru din care │Cadavru set organe │Bacteriologică │ 106│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 354│- examen bacteriologic negativ pe cadavru │Cadavru, set organe │Bacteriologică │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 355│- examen bacterioscopic │Ţesuturi, lichide puncţie, │ │ │
│ │ │formaţiuni nodulare, raclat mucoase,│ │ │
│ │ │conţinut digestiv, etc. │Bacterioscopică │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 356│- examen patogenitate culturi microbiene │Tulpina bacteriană │Bacteriologică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 357│- antibiogramă │Tulpina bacteriană │Antibiogramă │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 358│- examen biochimic culturi microbiene │Tulpina bacteriană │Biochimică │ 37│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 359│Examen bacteriologic pe proba unică din │Organe, ţesuturi, lichide puncţie, │ │ │
│ │care: │secreţii, excreţii, probe mediu, │ │ │
│ │ │fecale, etc. │Bacteriologică │ 77│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 360│- examen bacteriologic negativ pe probă │Organe, ţesuturi, lichide puncţie, │ │ │
│ │unică │secreţii, excreţii, probe mediu, │ │ │
│ │ │fecale, etc. │Bacteriologică │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 361│- antibiogramă │Tulpina bacteriană │Antibiogramă │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 362│- examen biochimic culturi microbiene │Tulpina bacteriană │Biochimică │ 37│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 363│Identificare serologică tulpini bacteriene │Culturi bacteriene │Aglutinare rapidă pe lamă │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 364│Examen bacteriologic pozitiv pentru │Cadavre, organe, fecale, ouă, ouă │ │ │
│ │detecţie Salmonella spp │embrionate, deşeuri de incubaţie, │ │ │
│ │ │meconiu, probe de aşternut, │ │ │
│ │ │avortoni, învelitori placentare, │ │ │
│ │ │secreţii, excreţii, tampoane │ │ │
│ │ │cloacale, furaje, etc. │Bacteriologică │ 74│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 365│Examen bacteriologic negativ pentru │Cadavre, organe, fecale, ouă, ouă │ │ │
│ │detecţie Salmonella spp │embrionate, deşeuri de incubaţie, │ │ │
│ │ │meconiu, probe de aşternut, │ │ │
│ │ │avortoni, învelitori placentare, │ │ │
│ │ │secreţii, excreţii, tampoane │ │ │
│ │ │cloacale, furaje, etc. │Bacteriologică │ 47│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 366│Tipizare serologică Salmonella spp. │Culturi bacteriene │Aglutinare rapidă pe lamă │ 232│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 367│Identificare biochimică Salmonella │Tulpini bacteriene │Analizor automat API 20E/ │ │
│ │ │ │Rapid ID 32 E │ 148│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 368│Identificare biochimică tulpini bacteriene │Tulpini bacteriene │Analizor automat API │ 74│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 369│Detecţie Campylobacter │Cadavre, organe, fecale, avortoni, │ │ │
│ │ │conţinut digestiv avortoni şi │ │ │
│ │ │cadavre, învelitori placentare, │ │ │
│ │ │secreţii cervico-vaginale, secreţii │ │ │
│ │ │prepuţiale, material seminal, │ │ │
│ │ │lapte mastitic, tampoane cloacale, │ │ │
│ │ │furaje, etc. │Bacteriologică │ 41│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 370│Identificare Campylobacter │Tulpini bacteriene │Bacteriologică │ 50│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 371│Testarea antibiorezistenţei │Tulpini bacteriene │Metoda cu E-Teste │ 191│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 372│Test biologic pentru tuberculoză │Cadavru set organe │Bacteriologică │ 323│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 373│Verificarea decontaminării în exploataţiile │resturi de materie organică │ │ │
│ │de animale │prelevate de pe suprafeţe │test stafilococic/ │ │
│ │ │decontaminate │metoda Decun │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 374│Detectarea şi numărarea Pseudomonas │apă potabilă destinată adăpării │metoda filtrării prin │ │
│ │aeruginosa │animalelor │membrană/SR EN ISO 16266 │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 375│Detectarea şi numărarea bacteriilor anaerobe│apă potabilă destinată adăpării │metoda filtrării prin │ │
│ │sulfito- reducătoare │animalelor │membrană/SR EN 26461 │ 32│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 376│Detecţia anticorpilor serici anti- virusul │ │ │ │
│ │artritei encefalitei caprine │ser sanguin │imunoenzimatică (ELISA) │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 377│Determinarea amoniacului │conţinut stomacal │ │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 378│Verificarea eficienţei decontaminării în │ │verificarea eficienţei │ │
│ │domeniul sănătăţii animalelor (izolarea │probă sanitaţie prelevată de pe │decontaminării │ │
│ │stafilococilor) │100 cm² │suprafeţelor │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 379│Verificarea eficienţei decontaminării în │ │verificarea eficienţei │ │
│ │domeniul sănătăţii animalelor (determinare │probă sanitaţie prelevată de pe │decontaminării │ │
│ │NTG) │100 cm² │suprafeţelor │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 380│Verificarea eficienţei decontaminării în │ │verificarea eficienţei │ │
│ │domeniul sănătăţii animalelor (determinare │probă sanitaţie prelevată de pe │decontaminării │ │
│ │NTF) │100 cm² │suprafeţelor │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 381│Verificarea eficienţei decontaminării în │ │verificarea eficienţei │ │
│ │domeniul sănătăţii animalelor (izolarea │probă sanitaţie prelevată de pe │decontaminării │ │
│ │bacteriilor coliforme) │100 cm² │suprafeţelor │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 382│Analiza bacteriologică a apei (determinarea │ │ │ │
│ │numărului de bacterii coliforme şi │ │analiza bacteriologică │ │
│ │Escherichia colli metodă rapidă) │apă destinată adăpării animalelor │a apei │ 15│
└────┴────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴──────────────────────────┴───────────┘
B. TARIF pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator privind expertiza sanitară veterinară a produselor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor
┌────┬────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬──────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ │ │ Metoda/ Tehnica de │Tarif lei/ │
│crt.│ Denumire analiză, examen de laborator │ Tip probă │ laborator/ Referenţial │ analiză/ │
│ │ şi activitate sanitară veterinară │ │ de metodă │ examen/ │
│ │ │ │ │operaţiune │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 1│Detectarea bacteriilor din genul Salmonella │Alimente │Analizor automat │ 75│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 2│Detectarea bacteriilor din genul Salmonella │Alimente, hrană animale, │ │ │
│ │ │teste sanitaţie │SR EN ISO 6579 │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 3│Detectarea Campylobacter spp │Alimente │Analizor automat │ 102│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 4│Detectarea enterobacteriilor sakazakii │Lapte praf. produse pe bază de lapte│ │ │
│ │ │praf. probe de mediu │SR ISO/TS 22964 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 5│Detectarea enterotoxinei stafilococice │Alimente │Analizor automat │ 140│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 6│Detectarea Escherichia coli O 157 │Alimente, hrană animale │SR EN ISO 16654 │ 61│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 7│Detectarea Escherichia coli O 157:H7 │Alimente │Analizor automat │ 131│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 8│Detectarea Listeria spp şi a Listeria │ │ │ │
│ │monocytogenes │Alimente │Analizor automat │ 128│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 9│Detectarea şi numărarea Escherichia coli │Alimente, hrană animale │Tehnica numărului cel mai │ │
│ │prezumtivă │ │probabil / SR ISO 7251 │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 10│Detectarea şi numărarea Escherichia coli │ │ │ │
│ │prezumtivă │Alimente │Analizor automat │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 11│Detectarea şi numărarea Escherichia coli şi │apă potabilă │metoda filtrării prin │ │
│ │a bacteriilor coliforme │ │membrană/SR EN ISO 9308 │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 12│Detectarea şi numărarea Listeria │Alimente, hrană animale, │Metoda de detecţie/ │ │
│ │Monocytogenes │teste sanitaţie │SR ISO 11290-1 │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 13│Detectarea şi numărarea Listeria │Alimente, hrana animale, │Metoda de numărare/ │ │
│ │Monocytogenes │teste sanitaţie │SR ISO 11290-2 │ 28│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 14│Detectarea şi numărarea Pseudomonas │Apa potabilă │Metoda filtrării prin │ │
│ │aeruginosa │ │membrane/ SR EN ISO 16266 │ 55│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 15│Detectarea şi numărarea bacteriilor anaerobe│Apa potabilă │Metoda filtrării prin │ │
│ │sulfito-reducătoare │ │membrane/ SR EN 26461 │ 34│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 16│Detectarea şi numărarea Campylobacter spp. │Alimente │Metoda de detecţie/ │ │
│ │ │ │SR EN ISO 10272-1 │ 97│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 17│Detectarea şi numărarea Campylobacter spp. │Alimente │Metoda de enumerare a │ │
│ │ │ │coloniilor/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │10272-2 │ 113│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 18│Detectarea şi numărarea entero- │Alimente, hrană animale, teste │Analizor automat │ 44│
│ │bacteriaceaelor │sanitaţie │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 19│Detectarea şi numărarea entero- │Alimente, hrană animale, teste │Metoda de numărare a │ │
│ │bacteriaceaelor │sanitaţie │coloniilor/ SR ISO 21528-2│ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 20│Detectarea şi numărarea e entero- │Alimente, hrană animale, teste │Tehnica MPN cu îmbogăţire/│ │
│ │bacteriaceaelor │sanitaţie │SR ISO 21528-1 │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 21│Detectarea Vibrio spp potenţial │ │ │ │
│ │enteropatogenă │Alimente │ISO/TS 21872-1 │ 35│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 22│Detectarea Yersinia enterocolitica prezumtiv│ │ │ │
│ │patogenă │Alimente │SR EN ISO 10273 │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 23│Determinare bacterii acetice │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 24│Determinare bacterii anaerobe gazogene │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 25│Determinare bacterii anaerobe termofile │ │Metodă dezvoltată în │ │
│ │gazogene │Alimente │laborator │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 26│Determinare bacterii anaerobe/spori bacterii│Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │anaerobe │ │laborator │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 27│Determinare bacterii lipolitice │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 28│Determinare bacterii proteolitice │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 29│Determinare lactobacili │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 30│Determinare Proteus spp. │Alimente │Metodă dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 31│Determinarea activităţii apei │Alimente │SR ISO 21807 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 32│Determinarea bacteriilor coliforme │Alimente, hrană animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │Analizor automat │ 37│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 33│Determinarea bacteriilor coliforme │Alimente, hrană animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │SR ISO 4831, SR ISO 4832 │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 34│Determinarea celui mai mic număr de │Alimente, hrană animale │Tehnica MPN/SR EN ISO │ │
│ │Bacillus cereus prezumtiv │ │21871 │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 35│Determinarea enterotoxinei stafilococice │Alimente │Imunoenzimatică (ELISA) │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 36│Determinarea enterotoxinei stafilococice │Alimente │Metoda dializei │ 39│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 37│Determinarea gradului de contaminare cu │Pâine │Metoda dezvoltată în │ │
│ │Bacillus subtilis │ │laborator │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 38│Determinarea NTG la 22/37°C │apă potabilă îmbuteliată │microbiologică │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 39│Determinarea sensibilităţii la substanţe │ │ │ │
│ │antimicrobiene a tulpinilor bacteriene │Culturi bacteriene │Difuzimetrică │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 40│Determinarea speciei de provenienţa a cărnii│Carne crudă │Imunodifuzia (ID) în gel │ │
│ │ │ │de agar │ 42│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 41│Determinarea speciei de provenienţă a cărnii│Carne tratată termic │Imunoenzimatică (ELISA) │ 309│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 42│Examen bacterioscopic │Alimente │Bacterioscopică │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 43│Examen microbiologic complet al unei probe │ │ │ │
│ │(stante) conserve │Conserve │SR 8924 │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 44│Identificare biochimică a bacteriilor │ │ │ │
│ │anaerobe │Alimente │Analizor automat │ 75│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 45│Identificare biochimică Campylobacter spp │Alimente │Analizor automat │ 63│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 46│Identificare biochimică Enterobacteriaceae │Alimente │Analizor automat │ 72│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 47│Identificare biochimica Listeria spp. şi a │ │ │ │
│ │Listeria monocytogenes │Alimente │Analizor automat │ 102│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 48│Identificare biochimică Salmonella spp. │Alimente │Analizor automat │ 75│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 49│Identificare biochimică Stafilococ │ │ │ │
│ │coagulazo-pozitiv │Alimente │Analizor automat │ 47│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 50│Identificare biochimica Steptococcacea │Alimente │Analizor automat │ 75│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 51│Identificarea laptelui mastitic │Lapte crud │Metoda CMT │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 52│Identificarea şi numărarea enterococilor │ │metoda filtrării prin │ │
│ │intestinali │apă potabilă │membrană/ SR EN ISO 7899 │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 53│Numărare Bacillus cereus │Alimente │Tehnica de numărare a │ │
│ │ │ │coloniilor la 30 °C/SR EN │ │
│ │ │ │ISO 7932 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 54│Numărare Clostridium perfringens │Alimente, hrana animale │Tehnica de numărare a │ │
│ │ │ │coloniilor/ SR EN ISO 7937│ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 55│Numărare Escherichia coli beta- │ │ │ │
│ │glucuronidaza pozitivă │Alimente, hrana animale │SR ISO 16649 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 56│Numărare Pseudomonas spp prezumtiv │Carne │ISO 13720 │ 22│
│ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 57│Numărarea bacteriilor anaerobe sulfito- │ │ │ │
│ │reducatoare │Alimente, hrană animale │SR ISO 15213 │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 58│Numărarea bacteriilor butirice │Alimente │Metoda dezvoltată în │ │
│ │ │ │laborator │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 59│Numărarea celulelor somatice │Lapte crud │Fluoro-opto-electronică │ │
│ │ │ │(Somascope)/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │13366-2 │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 60│Numărarea celulelor somatice │Lapte crud │Microscopica/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │13366-1 │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 61│Numărarea drojdiilor şi mucegaiurilor │Alimente, hrană animale teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │Analizor automat │ 42│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 62│Numărarea drojdiilor şi mucegaiurilor │Alimente, hrană animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │ISO 21527 │ 27│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 63│Numărarea microorganismelor │Alimente, hrană animale, teste │Tehnica de numărare a │ │
│ │ │sanitaţie │coloniilor la 30 grade │ │
│ │ │ │Celsius/ SR EN ISO 4833 │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 64│Numărarea microorganismelor │Alimente, hrana animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │Analizor automat │ 42│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 65│Numărarea stafilococilor coagulază-pozitivi │Alimente, hrană animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │Analizor automat │ 43│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 66│Numărarea stafilococilor coagulază-pozitivi │Alimente, hrană animale, teste │ │ │
│ │ │sanitaţie │SR EN ISO 6888 │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 67│Serotipizare Campylobacter jejuni │Culturi bacteriene │PHA (schema Penner) │ 164│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 68│Serotipizare prin aglutinare pe lamă şi tub │Culturi bacteriene │Aglutinare pe lamă/tub │ 112│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 69│Serotipizare Salmonella spp │Culturi bacteriene │Aglutinare pe lamă/tub │ │
│ │ │ │(schema Kauffmann- White) │ 105│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 70│Controlul vizual al peştelui │Peşte │Examen parazitologie /Reg.│ │
│ │ │ │CE 2074/2005 │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 71│Detecţia chisturilor şi larvelor de │ţesut muscular, carne şi produse │examen trichineloscopic │ │
│ │Trichinella spp. [în condiţiile Reg. │din carne │(2 compresoare) │ 9│
│ │(CE) nr. 2.075/2005] │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 72│Detecţia chisturilor şi larvelor de │carne vânat │examen trichineloscopic │ │
│ │Trichinella spp. [în condiţiile Reg. │ │(4 compresoare) │ 18│
│ │(CE) nr. 2.075/2005] │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 73│Detecţia larvelor de Trichinella spp │ţesut muscular, carne şi produse │digestie artificială cu │ │
│ │[în condiţiile Reg. (CE) nr. 2.075/2005] │din carne │agitator magnetic │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 74│Determinarea compoziţiei cărnii/ produse din│Carne şi preparate │Analizor automat │ 2│
│ │carne │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 75│Determinarea compoziţiei laptelui │Lapte │Analizor automat │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 76│Determinarea pH-ului │Carne şt produse din carne, lapte │Potenţiometrică │ │
│ │ │şi produse lactate, apa potabilă, │conductivităţi/ SR ISO │ │
│ │ │vin │2917, STAS 8201, SR ISO │ │
│ │ │ │10523 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 77│Determinarea punctului de congelare │Lapte │Metoda crioscopică/ SR EN │ │
│ │ │ │ISO 5764 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 78│Examen botanic │Materii prime furajere │Macroscopică │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 79│Examen organoleptic │Alimente, hrană animale │Organoleptică │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 80│Aprecierea stadiului de oxidare a grăsimi │Alimente, hrană animale │Reacţia Kreis/ SR 9065, │ │
│ │ │ │STAS 12266 │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 81│Determinare acid cianhidric │Hrană animale │Titrimetrică │ 39│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 82│Determinare amprolium │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 39│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 83│Determinare cloruri │Apa potabilă │Titrimetrică-Mohr/ SR ISO │ │
│ │ │ │9297 │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 84│Determinare conservanţi │Conserve, băuturi │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 81│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 85│Determinare dimetridazol │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 86│Determinare gosipol │Hrană animale │Spectrofotometrică/ Reg. │ │
│ │ │ │CE 152/2009 │ 166│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 87│Determinare impurităţi/ corpuri străine │Materii prime furajere │Macroscopică │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 88│Determinare nicarbazin │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 78│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 89│Determinare raport glucoză-fructoză │Alimente │Enzimatică │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 90│Determinare Roşu de Sudan I, II, II, IV │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 91│Determinare Roşu de Sudan I, II, II, IV │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 92│Determinare tylan │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 49│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 93│Determinarea acidităţii │Alimente, băuturi │Titrimetrică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 94│Determinarea acidităţii │Lapte praf, miere, produse morărit │Volumetrică/ SR ISO 6091, │ │
│ │ │ │SR ISO 6092, SR 784 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 95│Determinarea acidităţii │Iaurt │Potenţiometrică/ SR ISO │ │
│ │ │ │11869 │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 96│Determinarea acidităţii volatile │Alimente │Titrimetrică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 97│Determinarea acizilor de fermentaţie │Hrană animale (nutreţuri însilozate)│STAS 12254 │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 98│Determinarea acizilor graşi liberi │Praf de ou │Titrimetrică │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 99│Determinarea acizilor organici (tartic, │ │ │ │
│ │malic, citric şi oxalic) │Vin │loncromatografică (IC) │ 102│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 100│Determinarea activităţii fosfatazei alcaline│Lapte şi băuturi pe bază de lapte │Fluorimetrică/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │11816 │ 160│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 101│Determinarea activităţii ureazice a stratulu│ de soia Hrană animale │Titrimetrică/ SR ISO 5506 │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 102│Determinarea activităţii cenuşii │Vin │Titrimetrică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 103│Determinarea alcoolilor superiori │Alcool etilic şi băuturi alcoolice │Gazcromatografică (GC) │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 104│Determinarea alcoolului metilic │Vin, alcool etilic şi băuturi │SR 6182/40, SR 184/10 │ 42│
│ │ │alcoolice │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 105│Determinarea amidonului │Alimente │Colorimetrică │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 106│Determinarea amoniacului │Alimente │Nessler │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 107│Determinarea amoniacului │Apa potabilă │Spectrofotometrică/ SR ISO│ │
│ │ │ │7150 │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 108│Determinarea amoniacului │Apa potabilă │Titrimetrică/ SR ISO 5664 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 109│Determinarea anionilor (fluoruri, cloruri, │Alimente, vin │loncromatografică (IC) │ 110│
│ │nitriţi, nitraţi, bromuri, sulfaţi,fosfaţi) │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 110│Determinarea azotaţilor │Alimente │Spectrofotometrică │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 111│Determinarea azotaţilor │Apa potabilă │Spectrofotometrică │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 112│Determinarea azotaţilor │Hrana animale │Spectrofotometrică - Kit │ 69│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 113│Determinarea azotaţilor │Hrana animale │Spectrofotometrică - │ │
│ │ │ │reducere pe coloana de Cd │ 31│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 114│Determinarea azotiţilor │Carne şi produse din carne, apa │Spectrofotometrică/ SR EN │ │
│ │ │potabilă, hrană animale │12014, SR EN 26777, │ │
│ │ │ │SR 13175 │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 115│Determinarea azotiţilor │Legume şi fructe │Spectrofotometrică- GRIESS│ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 116│Determinarea azotului bazic volatil total │Produse din pescuit proaspete şi │ │ │
│ │ │preparate │Reg CE 2074/2005 │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 117│Determinarea azotului uşor hidrolizabil │Alimente, hrana pentru animale │Distilare/ SR 9054, │ │
│ │ │ │Reg. 152/2009 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 118│Determinarea calciului │Hrană animale │Titrimetrică/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │6869 │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 119│Determinarea carbonaţilor/ bicarbonaţilor │Iaurt │Colorimetrică │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 120│Determinarea cationilor (sodiu, amoniu, │Alimente, Vin │loncromatografică (IC) │ 110│
│ │potasiu, calciu, magneziu) │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 121│Determinarea celulozei brute │Hrană animale │Gravimetrică/ Reg CE 152/ │ │
│ │ │ │2009 │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 122│Determinarea cenuşii │Alimente, produse morărit, hrană │Gravimetrică/ SR ISO 936, │ │
│ │ │animale, vin │SR 8613, SR 784. Reg CE │ │
│ │ │ │152/2009 │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 123│Determinarea cenuşii insolubile în acid │Alimente, produse morărit, │Gravimetrică/ Met IISPV, │ │
│ │clorhidric │hrană animale │Reg CE 152/2009 │ 9│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 124│Determinarea clorului rezidual liber │Apa potabilă │STAS 6364 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 125│Determinarea clorurii de sodiu │Produse din carne, brânză, peşte │Potenţiometrică │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 126│Determinarea clorurii de sodiu │Alimente, hrană animale │Titrimetrică-Mohr │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 127│Determinarea clorurii de sodiu │Hrană animale │Titrimetrică - Volhard/ │ │
│ │ │ │Reg CE 152/2009 │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 128│Determinarea colagenului │Produse din carne │Spectrofotometrică │ 49│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 129│Determinarea coloranţilor │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(UPLC) │ 326│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 130│Determinarea coloranţilor │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 52│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 131│Determinarea concentraţiei alcoolice │Vin, alcool etilic şi băuturi │ │ │
│ │ │alcoolice │Reg CE 2676/1990 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 132│Determinarea conţinutului de acrilamidă │Alimente procesate termic │Gazcromatografică (GC) │ 129│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 133│Determinarea conţinutului de cupru │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 134│Determinarea conţinutului de gluten │Grâu şi faină de grâu │Test rapid │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 135│Determinarea conţinutului de gluten umed │Grâu şi faină de grâu │SR EN ISO 21415 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 136│Determinarea conţinutului de magneziu │Hrană animale │Titrimetrică/ SR EN ISO │ │
│ │ │ │6869 │ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 137│Determinarea conţinutului de mangan │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 138│Determinarea corpurilor străine │Alimente, cereale │Gravimetrică/ microscopică│ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 139│Determinarea densităţii │Lapte, vin, sucuri de fructe şi │Areometrică/ SR 143; │ │
│ │ │legume, ape minerale, băuturi │SR 2418 │ 5│
│ │ │răcoritoare carbogazoase │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 140│Determinarea dioxidului de sulf liber │Vin, alcool etilic şi băuturi │ │ │
│ │ │alcoolice │STAS 6182/13 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 141│Determinarea dioxidului de sulf total │Vin, alcool etilic şi băuturi │ │ │
│ │ │alcoolice │STAS 6182/13 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 142│Determinarea eficienţei pasteurizării │ │ │ │
│ │laptelui │Lapte │Metoda cu benzidină │ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 143│Determinarea eficienţei pasteurizării │ │ │ │
│ │laptelui │Lapte │Metoda rapidă │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 144│Determinarea elasticităţii miezului de pâine│Pâine │SR 91 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 145│Determinarea esterilor │Alcool etilic şi băuturi alcoolice │SR 184/6 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 146│Determinarea extractului alcoolic uscat şi │ │ │ │
│ │conţinutul de ceară │Propolis │Extracţie cu solvenţi │ 26│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 147│Determinarea extractului sec total │Vin, alcool etilic şi băuturi │ │ │
│ │ │alcoolice │STAS 6182/9 │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 148│Determinarea fierului │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 149│Determinarea fierului │Vin │SR 6182/10 │ 15│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 150│Determinarea fosforului │Alimente │Gravimetrică Chi-Mo-ci- Ac│ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 151│Determinarea fosforului │Alimente, hrană animale │Spectrofotometrică/ ISO │ │
│ │ │ │13730, ISO 649 │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 152│Determinarea glucozei şi fructozei din miere│Miere │SR 784 │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 153│Determinarea gradului de impurificare │Lapte │Filtrare │ 1│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 154│Determinarea grăsimii │Praf de ou. lăptişor de matcă │Extracţie cu solvenţi │ 25│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 155│Determinarea grăsimii │Lapte, îngheţată │Extracţie etero-amoniacală│ │
│ │ │ │tip Mojonnier/SR EN ISO │ │
│ │ │ │1211, SR EN ISO 7328/1 │ 39│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 156│Determinarea grăsimii │Brânză │Extracţie etero- │ │
│ │ │ │clorihidrică tip │ │
│ │ │ │Mojonnier/SR EN ISO 1735 │ 34│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 157│Determinarea impurităţilor insolubile din │ │ │ │
│ │grăsime │Grăsime animală │SR EN ISO 663 │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 158│Determinarea grăsimii │Alimente, hrană animale │Soxlet/SR ISO 1444 SR 8613│ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 159│Determinarea grăsimii │Lapte şi produse lactate, maioneză, │Butirometricâ/ ISO 488 │ │
│ │ │margarină │ISO 2446, SR EN ISO 3727 │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 160│Determinarea greutăţii hectolitrice │Cereale │SR EN ISO 7971 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 161│Determinarea hidroximetilfurfuralului (HMF) │Miere │Fiehe/SR 784 │ 17│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 162│Determinarea hidroximetilfurfuralului (HMF) │Miere │Spectrofotometrică/ SR 784│ 11│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 163│Determinarea histaminei │Peşte │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 56│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 164│Determinarea impurităţilor minerale │ │ │ │
│ │insolubile raportate la substanţa uscată │Alimente │Gravimetrică/ microscopică│ 12│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 165│Determinarea indicelui de aciditate │Hrană animale │STAS 12266 │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 166│Determinarea indicelui de aciditate │Ceară de albine │STAS 3064 │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 167│Determinarea indicelui de deformare a │ │ │ │
│ │glutenului │Grâu şi făină de grâu │Măsurare diametre │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 168│Determinarea indicelui de iod │Grăsimi de origine animală şi │ │ │
│ │ │vegetală │SR EN ISO 3961 │ 56│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 169│Determinarea indicelui de peroxid │Grăsimi de origine animală şi │ │ │
│ │ │vegetală, hrană animale SR 3960. │STAS 12266 │ 19│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 170│Determinarea indicelui de refracţie │Grăsimi de origine animală şi │ │ │
│ │ │vegetală │SR EN ISO 6320 │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 171│Determinarea indicelui de saponificare │Ceară de albine │STAS 3064 │ 10│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 172│Determinarea indicelui de saponificare │Alimente │Titrimetrică │ 34│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 173│Determinarea indicelui diastazic │Miere │SR 784 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 174│Determinarea indicilor Reichert-Meissl şi │ │Metoda dezvoltată în │ │
│ │Polanske │Produse lactate │laborator │ 32│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 175│Determinarea îndulcitorilor │Băuturi │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 96│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 176│Determinarea îndulcitorilor │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(UPLC) │ 332│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 177│Determinarea lactozei │Lapte │Titrimetrică │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 178│Determinarea Na, Ca K │Alimente │Flamfotometrică │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 179│Determinarea Para Red │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 180│Determinarea Para Red │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 46│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 181│Determinarea porozităţii │Pâine, produse de franzelărie şi │ │ │
│ │ │specialităţi de panificaţie │SR 91 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 182│Determinarea procentului de polen │Miere │SR 784 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 183│Determinarea proteinei │Alimente, prod morărit/panificaţie, │Kjeldhal/ SR EN ISO 8968, │ │
│ │ │hrană animale, cereale │SR ISO 937, Reg CE 152/ │ │
│ │ │ │2009 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 184│Determinarea punctului de topire │Ceară de albine │STAS 3064 │ 32│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 185│Determinarea puterii de coagulare │Pepsină │STR 280 │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 186│Determinarea solubilităţii produselor sub │ │ │ │
│ │forma de praf │Lapte şi produse Iacale │STAS 6358 │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 187│Determinarea substanţei uscate negrase │Unt │SR EN ISO 3727 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 188│Determinarea substanţelor insolubile în │ │ │ │
│ │apa din miere │Miere │SR 784 │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 189│Determinarea substanţelor organice oxidabile│Apă potabilă │Titrimetrică │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 190│Determinarea sulfitului │Alimente │Enzimatică │ 122│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 191│Determinarea titrului proteic │Lapte │SR 143; SR 2418 │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 192│Determinarea umidităţii │Alimente, produse morărit, hrană │Gravimetrică/ SR EN ISO │ │
│ │ │animale, cereale │3727, SR ISO 6731, SR EN │ │
│ │ │ │ISO 5534, SR ISO 1442, │ │
│ │ │ │SR 8613, Reg. CE 152/2009 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 193│Determinarea conţinutului de apă. Testul │Carcasă pasăre, părţi congelate │Reg 543/2008 │ 23│
│ │chimic │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 194│Determinarea conţinutului de apă Testul │Carcasă pasăre │Reg 543/2008 │ 2│
│ │scurgerii │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 195│Determinarea umidităţii │Miere │Refractometrică/ SR 784 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 196│Determinarea vitaminei A │Hrană animale │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC)/ Reg CE 152/2009 │ 117│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 197│Determinarea vitaminei A │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 38│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 198│Determinarea vitaminei E │Hrană animale │Lichidcromatografica │ │
│ │ │ │(HPLC)/ Reg CE 152/2009 │ 112│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 199│Determinarea vitaminei E │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 34│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 200│Determinarea volumului pâinii │Pâine │SR 91 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 201│Determinarea zaharozei │Miere, vin, alcool etilic şi băuturi│ │ │
│ │ │alcoolice │SR 784, STAS 6182/17 │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 202│Determinarea zahărului invertit │Miere │SR 784 │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 203│Determinarea zahărului reducător │Vin │SR 6182-18/C91 │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 204│Determinarea zaharurilor │Vin │Standardizată │ 14│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 205│Determinări ponderale │Conserve │SRAS 6516 │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 206│Dozare uree │Hrană animale │Reg CE 152/2009 │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 207│Identificare glucide │Alimente │Colorimetrică-Reacţia │ │
│ │ │ │Fehling │ 7│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 208│Identificare şi dozare Avatec │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 80│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 209│Identificare şi dozare Carbadox │Hrană animale │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 207│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 210│Identificare şi dozare Monensin/ Lasalocid │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 59│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 211│Identificare şi dozare Narasin │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 85│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 212│Identificare şi dozare Nicarbazin │Hrană animale │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 202│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 213│Identificare şi dozare Olaquindox │Hrană animale │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 209│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 214│Identificare şi dozare Salinomicin │Hrană animale │Spectrofotometrică │ 76│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 215│Identificarea amidonului │Alimente │Colorimetrică │ 5│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 216│Identificarea constituenţilor de origine │ │Microscopică/ Reg CE │ │
│ │animală │Hrană animale │152/2009 │ 41│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 217│Identificarea hidrogenului sulfurat │Carne şi produse din carne │SR 9065 │ 4│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 218│Testul de stabilitate fizico-chimic la aer │ │ │ │
│ │pentru vin │Vin │SR 6182/2 │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 219│Testul de stabilitate fizico-chimic pentru │ │ │ │
│ │vin la temperaturi ridicate │Vin │SR 6182/2 │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 220│Testul de stabilitate fizico-chimic pentru │ │ │ │
│ │vin la temperaturi scăzute │Vin │SR 6182/2 │ 22│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 221│Determinare melamină │Produse cu conţinut proteic │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 278│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 222│Determinare reziduuri de pesticide │alimente, hrană pentru animale │gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC - MS/MS) │ 283│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 223│Determinare reziduuri de pesticide │alimente de origine nonanimală │lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 290│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 224│Determinarea 3MCPD │Alimente │Gazcromatografică (GC) │ 131│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 225│Determinarea 3MCPD │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 186│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 226│Determinarea arsenului │Alimente, hrană animale │Spectrofotometrie de │ │
│ │ │ │absorbţie atomică cu │ │
│ │ │ │generare de hidruri │ │
│ │ │ │(SAA HG) │ 54│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 227│Determinarea contaminării cu dioxin[, furani│ │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │şi PCB asemănătoare dioxinei │Alimente │cu spectrometru de masă de│ │
│ │ │ │înaltă rezoluţie (GC-HRMS)│ 2748│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 228│Determinarea markerului făinurilor proteice │Făinuri proteice │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ - glyceroltriheptanoat (GTH) │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC - MS/MS) │ 158│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 229│Determinarea mercurului │ Alimente, hrană animale │Spectrofotometrie de │ │
│ │ │ │absorbţie atomică cu │ │
│ │ │ │vapori reci (SAA CV) │ 53│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 230│Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, │Alimente, hrană animale │Spectrofotometrie de │ │
│ │Zn. Fe, Sn, etc.) -1 element │ │absorbţie atomică cu │ │
│ │ │ │flacără (SAA FL) │ 23│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 231│Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, │Alimente, hrană animale │Spectrofotometrie de │ │
│ │Zn, Fe, Sn, etc.) şi arsen (As) - 1 element │ │absorbţie atomică cu │ │
│ │ │ │cuptor de grafit (SAA CG) │ 36│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 232│Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină │Alimente, hrană animale │Cromatografie în strat │ │
│ │ │ │subţire (CSS) │ 62│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 233│Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină │Hrană animale │Imunocromatograficâ - │ │
│ │ │ │AFLACARD │ 45│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 234│Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină │Alimente, hrană animale │Imunoenzimatică (ELISA) │ │
│ │ │ │fără purificare pe coloană│ │
│ │ │ │de imunoafinitate │ 200│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 235│Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină │Alimente, hrană animale │Imunoenzimatică (ELISA) cu│ │
│ │ │ │purificare pe coloană de │ │
│ │ │ │imunoafinitate │ 288│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 236│Determinarea micotoxinelor/1 micotoxină │Alimente, hrană animale │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 225│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 237│Determinarea reziduurilor de agenţi │Ţesut muscular, ficat, lapte crud │Lichidcromatografică │ │
│ │antiimflamatori nesteroidieni │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 137││
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 238│Determinarea reziduurilor de alergeni │Alimente │Imunoenzimatică (ELISA) │ 217│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 239│Determinarea reziduurilor de amitraz │Miere │Gazcromatografică (GC) │ 44│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 240│Determinarea reziduurilor de antihelmintice │Lapte crud ficat, peşte de │Lichidcromatografică │ │
│ │ │crescătorie │(HPLC) │ 76│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 241│Determinarea reziduurilor de antihelmintice │Lapte crud ficat │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 78│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 242│Determinarea reziduurilor de beta-lactamice │Ţesut muscular, rinichi, lapte, │ │ │
│ │ │peste │Radioimunotest (CHARM II) │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 243│Determinarea reziduurilor de carbadox şi │Ficat │Lichidcromatografică │ │
│ │olaquindox │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 123│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 244│Determinarea reziduurilor de cloramfenicol │Ţesut muscular, lapte, ouă, miere, │ │ │
│ │ │ser sanguin, urină │Imunoenzimatică (ELISA) │ 126│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 245│Determinarea reziduurilor de cloramfenicol │Ţesut muscular, lapte, ouă, miere, │Lichidcromatografică │ │
│ │ │urină │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 188│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 246│Determinarea reziduurilor de coccidi │Ficat, ouă │Lichidcromatografică │ │
│ │ostatice │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 80│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 247│Determinarea reziduurilor de coloranţi │peşte crescătorie │lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 73│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 248│Determinarea reziduurilor de corticosteroizi│Urină │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 176│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 249│Determinarea reziduurilor de dimetridazol │Ţesut muscular, lapte, ouă, plasmă │Imunoenzimatică (ELISA) │ 124│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 250│Determinarea reziduurilor de enro/ │Ţesut muscular, ficat, rinichi, │Imunoenzimatică (ELISA) │ 113│
│ │ciprofloxacin │lapte │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 251│Determinarea reziduurilor de gentamicină │Ţesut muscular, rinichi, lapte │Imunoenzimatică (ELISA) │ 121│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 252│Determinarea reziduurilor de gentamicină/ │ │ │ │
│ │neomicină │Ţesut muscular, rinichi, lapte │Radioimunotest (CHARM II) │ 139│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 253│Determinarea reziduurilor de hidrocarburi │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │policiclice aromatice (PAH) │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 371│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 254│Determinarea reziduurilor de lactone ale │ţesuturi (ficat, rinichi, muşchi │lichidcromatografică │ │
│ │acidului resorcilic │inclusiv peşte), bilă, ouă, lapte şi│cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │urină │ masă (LC - MS/MS) │ 394│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 255│Determinarea reziduurilor de macrolide │Ţesut muscular, rinichi, lapte, ouă,│Radioimunotest (CHARM II) │ 134│
│ │ │miere, peste │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 256│Determinarea reziduurilor de melamină │Alimente, hrană animale │Gazcromatograficâ (GC) │ 274│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 257│Determinarea reziduurilor de melamină │Alimente, hrană animale │Gazcromatograficâ cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC - MS/MS) │ 62│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 258│Determinarea reziduurilor de melamină │Alimente, hrană animale │Lichidcromatograficâ │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 242│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 259│Determinarea reziduurilor de neomicină │Ţesut muscular, rinichi, lapte, ouă │Imunoenzimatică (ELISA) │ 121│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 260│Determinarea reziduurilor de nitrofurani │Ţesut muscular, lapte, ouă, miere, │ │ │
│ │ │plasmă │Imunoenzimatică (ELISA) │ 159│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 261│Determinarea reziduurilor de nitrofurani │Ţesut muscular, lapte, ouă, miere, │Lichidcromatografică │ │
│ │ │peşte de crescătorie │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 72│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 262│Determinarea reziduurilor de nitroimidazoli │ţesut muscular, lapte crud, ouă, │lichidcromatografică │ │
│ │ │peşte de crescătorie, ser sanguin │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 94│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 263│Determinarea reziduurilor de nitrozamine │Alimente │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 78│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 264│Determinarea reziduurilor de pesticide │Produse de origine vegetală │Gazcromatografică (GC) │ 238│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 265│Determinarea reziduurilor de pesticide │Alimente de origine animală │Gazcromatografică (GC) │ 112│
│ │carbamice │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 266│Determinarea reziduurilor de pesticide │Grăsime, lapte crud, ouă, miere, │Gazcromatografică (GC) │ 102│
│ │organoclorurate │peşte de crescătorie, alte alimente,│ │ │
│ │ │hrană animale │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 267│Determinarea reziduurilor de pesticide │Grăsime, lapte crud, ouă, miere, │Gazcromatografică (GC) │ 122│
│ │organofosforice │peşte de crescătorie, alte alimente,│ │ │
│ │ │hrană animale │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 268│Determinarea reziduurilor de piretroide │Alimente de origine animală │Gazcromatografică (GC) │ 128│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 269│Determinarea reziduurilor de stilbene │Ţesut muscular, urină │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC - MS/MS) │ 132│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 270│Determinarea reziduurilor de streptomicină │Ţesut muscular, rinichi, lapte, │Imunoenzimatică (ELISA) │ 106│
│ │ │miere │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 271│Determinarea reziduurilor de streptomicină │Miere │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │(HPLC) │ 109│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 272│Determinarea reziduurilor de streptomicină/ │Ţesut muscular, rinichi, lapte, │Radioimunotest (CHARM II) │ 125│
│ │dihidrostreptomicină │miere │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 273│Determinarea reziduurilor de substanţe │Ficat, urină │Imunoenzimatică (ELISA) │ 318│
│ │betaagoniste │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 274│Determinarea reziduurilor de substanţe │Ficat, urină │Lichidcromatografică │ │
│ │betaagoniste │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 344│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 275│Determinarea reziduurilor de substanţe │Ţesut muscular, ser sangvin, urină │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │steroidiene │ │cu spectrometru de masa │ │
│ │ │ │(GC- MS/MS) │ 221│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 276│Determinarea reziduurilor de substanţe │Ţesut muscular, ficat, urină │Lichidcromatografică │ │
│ │steroidiene │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 194│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 277│Determinarea reziduurilor de sulfamide │Ţesut muscular, ficat, rinichi, │Lichidcromatografică │ │
│ │ │lapte, miere │(HPLC) │ 99│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 278│Determinarea reziduurilor de sulfamide │Ţesut muscular, rinichi, lapte, ouă.│ │ │
│ │ │miere, peşte │Radioimunotest (CHARM II) │ 181│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 279│Determinarea reziduurilor de sulfonamide │Ţesut muscular, rinichi, miere │Imunoenzimatică (ELISA) │ 111│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 280│Determinarea reziduurilor de │Ţesut muscular, rinichi, lapte │Imunoenzimatică (ELISA) │ 104│
│ │sulfoquinoxalină │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 281│Determinarea reziduurilor de tetracicline │Ţesut muscular, rinichi, ouă, miere │Imunoenzimatică (ELISA) │ 116│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 282│Determinarea reziduurilor de tetracicline │Ţesut muscular, rinichi, lapte crud,│Lichidcromatografica │ │
│ │ │ouă, miere, peste de crescătorie │(HPLC) │ 132│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 283│Determinarea reziduurilor de tetracicline │Ţesut muscular, rinichi, lapte, ouă,│ │ │
│ │ │miere, peşte │Radioimunotest (CHARM II) │ 125│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 284│Determinarea reziduurilor de tireostatice │Ţesut muscular, tiroida, urină │Lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 342│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 285│Determinarea reziduurilor de tranchilizante │ │ │ │
│ │şi betablocante │Rinichi │Imunoenzimatică (ELISA) │ 221│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 286│Determinarea reziduurilor de tranchilizante │Ţesut muscular, ficat, rinichi │Lichidcromatografică │ │
│ │şi betablocante │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC- MS/MS) │ 265│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 287│Determinarea reziduurilor de amitraz │Ţesuturi, lapte şl miere │Gazcromatografică cuplată │ │
│ │ │ │cu spectrometru de masă │ │
│ │ │ │(GC- MS/MS) │ 62│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 288│Determinarea reziduurilor de lactone ale │Ţesuturi (ficat, rinichi, muşchi │Lichidcromatografică │ │
│ │acidului rezorcilic │inclusiv peşte), bilă, ouă, lapte şi│cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │urină │masă (LC- MS/MS) │ 105│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 289│Determinarea radioactivităţi │Alimente, hrană animale │Spectrometrie gama │ 41│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 290│Determinarea proteinei vegetale/ animale │Alimente │PCR │ 584│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 291│Calculul energiei brute │Hrană animale │Publicaţii │ 2│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 292│Determinarea toxinei botulinice │Alimente, hrana animale │SR 13419 │ 131│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 293│Testarea antibiorezistenţei microbiene │Tulpini patogene │Metoda microdiluţiilor │ 178│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 294│Determinarea reziduurilor de antibiotice şi │ │ │ │
│ │coccidiostatice │Hrana animale │UPLC-Q-TOF │ 190│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 295│Determinarea speciei de provenienţă a │produse procesate (alimente şi hrană│ │ │
│ │ cărnii/laptelui │pentru animale) │RT-PCR │ 745│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 296│E. coli VTEC - determinarea genelor de │ │ │ │
│ │virulenţă şi serogrup │carne │PCR │ 285│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 297│Determinarea reziduurilor de coloranţi │peşte crescătorie │lichidcromatografică │ │
│ │ │ │cuplată cu spectrometru de│ │
│ │ │ │masă (LC - MS/MS) │ 59│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 298│Determinarea acidităţii grăsimii │produse lactatele şi unt │SR ISO 1740:2008 (metoda │ │
│ │ │ │de referinţă) │ 29│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 299│Determinarea activităţii fosfatazei alcaline│brânză │fluorimetrică/ISO 11816-2 │ 306││
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 300│Determinarea lactozei │lapte şi produse lactate │metoda fenol- sulfurică ST│S 10902 24 │
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 301│Determinarea chiştilor de Giardia şi/sau │ │parazitologică prin Flita-│ │
│ │oochiştilor de Cryptosporidium │apă │Max xpress │ 1534│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 302│Determinarea azotaţilor │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 24│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 303│Determinarea azotiţilor │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 304│Determinarea durităţii totale │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 305│Determinarea fosforului total │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 8│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 306│Determinarea CCO_Cr │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 20│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 307│Determinarea CBO5 │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 28│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 308│Determinarea clorului rezidual │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 6│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 309│Determinare conductivităţii │miere │SR 784/2 2009 │ 3│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 310│Determinarea cianurilor │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 18│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 311│Determinarea sulfaţilor │apă │test rapid Spectroquant │ │
│ │ │ │Nova 60 │ 16│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 312│Determinarea substanţelor stupefiante şi │produse şi preparate pe bază de │ │ │
│ │psihotrope │plante, amestecuri minerale, pulberi│ │ │
│ │ │tablete sau comprimate │UPLC-Q-TOF │ 4444│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 313│Determinarea reziduurilor de metale grele │Produse de origine animală │ │ │
│ │prin ICP - OES │şi nonanimală │ICP - OES │ 210│
├────┼────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────┼───────────┤
│ 314│Identificarea laptelui de vacă în lapte de │Lapte crud, pasteurizat, │ │ │
│ │oaie/capră │brânzeturi de oaie/capră │Kit │ 40│
└────┴────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴──────────────────────────┴───────────┘
C. TARIF pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, cât şi a autorizării pentru comercializarea produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar, practicate de Institutul Veterinar pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Denumire analiză/examen/operaţiune/produs │Tarif/Lei│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 1│Solubilitate │ 200│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 2│Controlul organoleptic │ 52│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 3│Claritatea şi gradul de opalescenţă ale lichidelor │ 89│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 4│Gradele de coloraţie ale lichidelor │ 1030│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 5│Identificare prin reacţii chimice │ 312│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 6│Identificarea şi puritatea prin gazcromatografie │ 812│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 7│Identificarea şi puritatea prin cromatografie în strat subţire │ 500│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 8│Identificare spectrofotometrică în IR │ 554│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 9│Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie │ │
│ │alcoolică │ 489│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 10│Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie │ │
│ │apoasă │ 375│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 11│Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în solvenţi │ │
│ │organici │ 702│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 12│Determinări cantitative prin titrare potenţiometrică │ 220│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 13│Dozare gravimetrică │ 348│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 14│Dozare volumetrică │ 248│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 15│Determinarea densităţii cu picnometru │ 170│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 16│Determinarea densităţii cu densimetru electronic │ 118│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 17│Determinarea punctului de topire │ 216│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 18│Determinarea punctului de picurare, a punctului de solidificare│ │
│ │gelificare şi a punctului de fierbere │ 211│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 19│Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul cu capilar │ 232│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 20│Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul rotaţional │ 241│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 21│Determinarea dimensiunii bujiurilor, pesariilor şi │ │
│ │comprimatelor │ 61│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 22│Determinarea timpului de dezagregare a comprimatelor, │ │
│ │drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor │ 106│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 23│Determinarea rezistenţei comprimatelor, drajeurilor │ 155│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 24│Determinarea friabilităţii comprimatelor │ 164│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 25│Determinarea greutăţii medii şi individuale a comprimatelor, │ │
│ │drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor │ 153│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 26│Determinarea variaţiei în greutate sau în volum pe ambalaj │ 213│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 27│Controlul microscopic al pulberilor vegetale │ 179│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 28│Determinarea indicelui de acetil │ 353│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 29│Determinarea indicelui de hidroxil │ 531│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 30│Determinarea indicelui de aciditate │ 231│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 31│Determinarea indicelui de peroxid │ 239│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 32│Determinarea indicelui de saponificare │ 244│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 33│Determinarea indicelui de ester │ 268│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 34│Determinarea indicelui de iod │ 216│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 35│Determinarea substanţei nesaponificabile │ 372│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 36│Determinarea azotului din combinaţiile organice │ 291│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 37│Determinarea tensiunii superficiale │ 253│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 38│Determinarea factorului de îmbibare al produselor vegetale │ 197│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 39│Determinarea puterii rotatorii specifice │ 247│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 40│Determinarea indicelui de refracţie │ 195│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 41│Determinarea limitei de impurităţi: impurităţi şi corpuri │ │
│ │străine în produse vegetale, metale grele, amoniu, As, Ca, Zn, │ │
│ │Fe, cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, azotaţi, impurităţi │ │
│ │organice şi altele │ 216│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 42│Determinarea spectrofotometrică UV-VIS │ 437│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 43│Determinarea reziduului prin calcinare sau evaporare │ 209│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 44│Determinare polarografică │ 422│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 45│Separări cromatografice pe coloană │ 643│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 46│Determinare cromatografică pe strat subţire │ 556│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 47│Determinarea concentraţiei în alcool a preparatelor │ │
│ │farmaceutice │ 215│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 48│Determinarea taninurilor din produse vegetale şi preparate │ │
│ │farmaceutice │ 336│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 49│Determinarea uleiurilor volatile din produse vegetale şi │ │
│ │preparate farmaceutice │ 223│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 50│Distrugerea probei în vederea determinării limitelor de metale │ 258│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 51│Proba de sedimentare │ 149│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 52│Determinarea indicelui de amăreală │ 206│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 53│Controlul microchimic al produselor vegetale │ 204│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 54│Uscarea şi pulverizarea produselor vegetale în vederea dozării │ 30│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 55│Degresarea produselor vegetale în vederea dozării │ 39│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 56│Extragerea principiilor active din produse vegetale şi │ │
│ │preparate farmaceutice în vederea identificării sau dozării │ 354│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 57│Purificarea soluţiilor extractive în vederea dozării │ 285│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 58│Determinarea pH-ului prin metoda potenţiometrică │ 209│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 59│Determinarea umidităţii prin uscare │ 173│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 60│Controlul mărimii particulelor │ 185│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 61│Determinarea intervalului de distilare │ 278│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 62│Determinarea gradului de fineţe al pulberilor │ 171│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 63│Determinarea stabilităţii suspensiilor │ 165│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 64│Determinarea probei de pasaj a suspensiei şi emulsiei │ 177│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 65│Determinarea omogenităţii unguentelor şi pulberilor │ 80│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 66│Determinarea timpului de cădere a spumei │ 48│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 67│Determinarea puterii de spumare │ 320│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 68│Determinarea densităţii aparente la pulberi │ 184│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 69│Determinarea masei moleculare medii a dextranului pulbere │ 261│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 70│Determinarea substanţelor grase totale │ 104│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 71│Dozarea substanţelor solubile din produse vegetale │ 87│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 72│Reziduu insolubil în acid clorhidric │ 70│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 73│Comportamentul la topire sau dizolvare a supozitoarelor │ 61│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 74│Capacitatea de întindere la unguente │ 59│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 75│Dezagregarea produselor efervescente │ 141│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 76│Concentrarea soluţiilor extractive cu solvenţi organici prin │ │
│ │distilare la rotavapor │ 91│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 77│Concentrarea soluţiilor extractive apoase prin distilare la │ │
│ │rotavapor │ 87│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 78│Filtrare prin filtrmembrane cu porozitate 0,30-0,50 мm pentru │ │
│ │determinări cu aparatură de înaltă performanţă │ 53│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 79│Determinare spectrofotometrică în IR │ 566│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 80│Determinare prin spectroscopie de absorbţie atomică │ 914│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 81│Determinare flamfotometrică │ 910│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 82│Analiza HPLC │ 1050│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 83│Analiza GC │ 814│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 84│Analiza GC cuplată cu HEAD - SPEACE │ 915│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 85│Determinarea umidităţii reziduale prin metoda Karl Fischer │ 179│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 86│Dozarea azotului proteic din produse biologice prin metoda │ │
│ │Kjedahl │ 388│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 87│Determinarea tipului de emulsie │ 59│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 88│Determinarea azotului aminic din produse biologice │ 333│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 89│Determinarea conţinutului în clorură de sodiu │ 158│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 90│Determinarea formaldehidei din produse biologice prin metoda │ │
│ │iodimetrică │ 326│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 91│Determinarea conţinutului în oxid de aluminiu │ 156│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 92│Determinarea vâscozităţii emulsiei │ 17│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 93│Controlul stabilităţii emulsiei (vaccinuri) │ 23│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 94│Controlul de laborator pentru seturi de diagnostic prin tehnica│ │
│ │ELISA/placă │ 359│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 95│Control de laborator prin test imunocromatografic │ 135│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 96│Stabilire titru anticorpi specifici prin tehnica ELISA │ 302│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 97│Controlul sensibilităţii produselor revelatoare pe 6 cobai │ 2128│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 98│Controlul sensibilităţii produselor revelatoare pe 3 cobai │ 1214│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 99│Controlul valorii revelatoare pe 9 cobai │ 2201│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 100│Controlul valorii revelatoare pe 24 cobai │ 5086│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 101│Control inocuitate pe cobai pentru produse revelatoare │ 484│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 102│Reacţia de inhibare a hemaglutinării (IHA) │ 141│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 103│Reacţia de hemaglutinare (HA) │ 107│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 104│Reacţia de fixare complement RFC Wasserman │ 305│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 105│Reacţia de imunodifuzie în gel de agar │ 157│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 106│Stabilire titru hemolitic ser antioaie │ 190│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 107│Stabilire titru complement alexină │ 215│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 108│Control puritate prin examen bacterioscopic │ 118│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 109│Control macroscopic - produse biologice │ 34│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 110│Control sterilitate bacteriană şi fungică/ flacon │ 45│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 111│Control puritate bacteriană - tehnica izolării de colonii │ 111│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 112│Control toxicitate reziduală vaccin/şoareci │ 235│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 113│Control biochimic tulpini bacteriene - fermentare medii │ │
│ │hidrocarbonate/mediu │ 77│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 114│Control inactivare pe medii de cultură specifice │ 91│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 115│Control inactivare suspensie virală pe culturi celulare │ 642│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 116│Control inactivare suspensie virală/culturi celulare - absenţa │ │
│ │hemadsorbţiei │ 644│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 117│Control inactivare suspensie virală pe şoareci/vaccin antirabic│ │
│ │inactivat │ 430│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 118│Control inactivare suspensie virală pe ouă embrionate │ 2553│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 119│Control inactivare toxină tetanică │ 488│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 120│Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie GRAM │ 30│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 121│Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie GIEMSA │ 30│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 122│Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie cu │ │
│ │albastru de metilen │ 30│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 123│Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie Casares │ │
│ │Gill │ 47│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 124│Control puritate - examen bacterioscopic - coloraţie cu verde │ │
│ │de malachit │ 28│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 125│Control puritate virusologică/pui │ 1375│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 126│Control puritate virusologică/ouă embrionate │ 1084│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 127│Control puritate virusologică culturi celulare │ 708│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 128│IPIC tulpină - pseudopesta aviară │ 842│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 129│Control concentraţie în germeni - vaccinuri bacteriene vii │ 532│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 130│Control concentraţie în spori - vaccin anticărbunos │ 615│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 131│Control concentraţie în spori vaccinuri antifungice │ 518│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 132│Control concentraţie în virus pe linii celulare │ 614│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 133│Control concentraţie în virus pe culturi celulare şi IF │ │
│ │(directa) │ 1001│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 134│Control concentraţie în virus/şoareci - vaccinuri antirabice │ │
│ │vii │ 806│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 135│Control concentraţie virus UFF/ml - boala Marek │ 651│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 136│Controlul concentraţiei de virus DIE 50/ embrioni SPF │ 659│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 137│Control concentraţie virus DIE 50/ embrioni convenţionali │ 218│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 138│Controlul concentraţiei de virus pe culturi celulare DICP 50 │ 539│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 139│Determinare DL 50/pui │ 729│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 140│Determinare DL 50/ouă embrionate │ 323│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 141│Determinare DL 50 (Reed şi Muench)/şoareci │ 1020│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 142│Determinare DLM/ cobai │ 2290│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 143│Control viremie/pui - boala Marek │ 1349│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 144│Determinare LT/10/şoareci - toxine clostridiene │ 739│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 145│Determinare DP 50/ şoareci │ 1687│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 146│Control valoare biologică - seroneutralizare/şoareci - │ │
│ │antitoxina tetanică │ 650│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 147│Control caracter edematogen - tulpina B. anthracis │ 1162│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 148│Control specificitate - Salmonella │ 67│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 149│Control specificitate - Leptospira spp │ 242│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 150│Control specificate DI 50/pui - vaccin difterovariola aviară │ 622│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 151│Control specificitate antigenică pe culturi celulare │ 719│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 152│Control specificitate antigenică pe culturi celulare şi │ │
│ │hemadsorbţie │ 969│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 153│Control specificitate antigenică - imunoflorescenţă directă │ │
│ │amprentă frotiu │ 475│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 154│Control specificitate antigenică - seroneutralizare pe culturi │ │
│ │celulare │ 3740│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 155│Control specificitate antigenică - seroneutralizare culturi │ │
│ │celulare - FAVN │ 3815│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 156│Control patogenitate tulpină vaccinală - B. anthracis │ 2664│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 157│Control apatogenitate/porc - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae│ 393│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 158│Control apatogenitate/iepuri - tulpină vaccinală E. │ │
│ │rhusiopathiae │ 1224│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 159│Control patogenitate/porumbei - tulpină vaccinală E. │ │
│ │rhusiopathiae │ 1354│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 160│Control inocuitate specifică oi, capre, bovine, cabaline, suine│ 328│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 161│Control inocuitate specifică/ boboc raţă/ boboc gâscă │ 72│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 162│Control inocuitate specifică/ tineret aviar │ 102│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 163│Control inocuitate pe pui SPF (1 - 30 zile) │ 1574│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 164│Control inocuitate specifică/ pui (1-30 zile) │ 81│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 165│Control inocuitate specifică/ câine │ 166│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 166│Control inocuitate specifică/câine - rabie │ 261│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 167│Control inocuitate specifică/ pisică │ 142│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 168│Control inocuitate nespecifică pe un iepure │ 321│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 169│Control inocuitate nespecifică pe un cobai │ 307│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 170│Control inocuitate nespecifică pe un şoarece │ 78│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 171│Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/ │ │
│ │iepuri │ 6234│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 172│Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/ │ │
│ │cobai │ 5290│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 173│Valoare imunizantă - infecţie de control/ovine - vaccin │ │
│ │anticărbunos │ 708│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 174│Control valoare imunizantă/ iepuri (IHA) vaccin contra bolii │ │
│ │hemoragice a iepurelui │ 1681│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 175│Control valoare imunizantă/ câini (IHA)- vaccin parvoviroză │ │
│ │canină │ 1022│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 176│Control valoare protectoare prin SN şi IHA ser mixt antiviral │ │
│ │şi antipasteurelic bovin │ 1204│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 177│Valoare imunizantă - infecţie de control/porci - vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 925│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 178│Valoare imunizantă - infecţie de control/palmipede vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 688│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 179│Valoare imunizantă - infecţie de control/galinacee vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 2585│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 180│Valoare imunizantă/seroneutralizare pe ouă embrionate │ 3680│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 181│Valoare imunizantă/seroneutralizare pe culturi celulare (FEG) │ 2109│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 182│Valoare imunizantă - infecţie de control/cobai vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 6098│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 183│Valoare imunizantă - infecţie de control/şoareci vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 1403│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 184│Valoare imunizantă - infecţie de control/hamsteri vaccinuri │ │
│ │antibacteriene │ 751│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 185│Controlul inocuitate specifică pe păsări (fără efectiv animale)│ 281│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 186│Control efect protector/păsări (fără efectiv animale) │ 512│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 187│Control concentraţie virus DIE50/ml fără embrioni │ 216│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 188│Controlul valorii imunizante - IHA/pui │ 1964│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 189│Controlul valorii imunizante prin infecţie de control şi IHA/ │ │
│ │pui │ 2920│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 190│Controlul valorii imunizante prin infecţie de control pentru │ │
│ │difterovariola aviară │ 1793│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 191│Control valoare imunizantă vaccinuri antitetanice prin │ │
│ │seroneutralizare/ şoareci │ 2604│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 192│Control seroneutralizare/şoareci │ 948│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 193│Determinare titru antitoxine clostridiene/tip │ 2967│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 194│Valoare imunizantă - RMAL - vaccin antileptospiric │ 2333│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 195│Reacţia de seroaglutinare lentă - RSAL │ 230│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 196│Reacţia de seroaglutinare rapidă - RSAR │ 29│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 197│Controlul inactivării fungice la vaccinuri antimicotice │ 455│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 198│Control specificitate fungică pentru vaccinuri antimicotice │ 518│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 199│Control valoare protectoare prin infecţie de control pt. │ │
│ │vaccinuri antifungice │ 264│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 200│Controlul virulenţei reziduale la vaccinul antirabic sub forma │ │
│ │de momeală │ 848│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 201│Controlul valoare imunizantă pe cobai-vaccinuri antivirale │ │
│ │(vaccinare, recoltare sânge) │ 2774│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 202│Controlul valoare biologica pe soarece a vaccinurilor │ │
│ │antirabice inactivate │ 7508│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 203│Controlul concentraţiei în virus a vaccinurilor/suspensiilor │ │
│ │virale pe culturi celulare prin testul de imunofluorescenţă │ │
│ │indirectă │ 1097│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 204│Reacţia de înhibare a hemaglutinării pentru determinare valoare│ │
│ │imunizantă vaccinuri antivirale │ 1147│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 205│Reacţia de seroneutralizare pe culturi celulare (valoare │ │
│ │imunizantă vaccinuri virale) │ 1588│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 206│Controlul concentraţie în virus a vaccinurilor/suspensiilor │ │
│ │virale pe culturi celulare prin reacţia de hemadsorbţie │ 1030│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 207│Controlul impurităţii pirogene │ 702│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 208│Controlul impurităţilor toxice pe şoareci │ 225│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 209│Determinarea activităţii microbiologice antibiotice, chinolone,│ │
│ │vitamine │ 521│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 210│Determinarea activităţii bactericide a dezinfectantelor │ 876│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 211│Determinarea activităţii fungicide a dezinfectantelor │ 636│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 212│Extragerea principiilor active din produse farmaceutice, forme │ │
│ │liposolubile pentru dozare │ 521│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 213│Determinări microbiologice cantitative tulpini bacteriene, │ │
│ │fungice din probiotice │ 506│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 214│Determinări microbiologice calitative tulpini bacteriene, │ │
│ │fungice din probiotice │ 649│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 215│Controlul eficacităţii conservanţilor antimicrobieni │ 1867│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 216│Controlul conţinutului în endotoxine (test L.A.L.) │ 1671│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 217│Controlul sterilităţii produselor farmaceutice care nu au │ │
│ │substanţe antimicrobiene/catgut, pansament, aţă chirurgicală │ 530│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 218│Controlul sterilităţii antibiotice, chinolone, antimicotice │ 912│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 219│Determinarea valorii nutritive, medii de cultură, folosite la │ │
│ │controlul sterilităţii produselor │ 208│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 220│Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar care conţin │ │
│ │substanţă activă nouă, propuse prin procedura de recunoaştere │ │
│ │mutuală sau prin procedura descentralizată cu România stat de │ │
│ │referinţă, la care se adăugă, după caz: │ 20063│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 932│

│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 690│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 221│Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei │ │
│ │asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe) │ │
│ │propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin │ │
│ │procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă, │ │
│ │la care se adăugă, după caz: │ 18568│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 932│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 644│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 222│Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine │ │
│ │stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau │ │
│ │procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă │ 16960│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 223│Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată│ │
│ │cu România stat membru de referinţă │ 14890│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 224│Autorizarea produselor medicinale care conţin substanţă activă │ │
│ │nouă, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin │ │
│ │procedura descentralizată cu România stat membru interesat în │ │
│ │primul val │ 19605│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 225│Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei │ │
│ │asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze fixe), │ │
│ │propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau prin │ │
│ │procedura descentralizată cu România stat membru interesat în │ │
│ │primul val │ 19259│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 226│Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine │ │
│ │stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală sau │ │
│ │prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat│ │
│ │în primul val │ 17188│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 227│Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată│ │
│ │cu România stat membru interesat în primul val │ 16441│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 228│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin │ │
│ │substanţă activă nouă, autorizate în Uniunea Europeană prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuala şi propuse prin procedura │ │
│ │"repeat use" cu România stat membru │ 11440│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 229│Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma │ │
│ │unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze │ │
│ │fixe), autorizate în Uniunea Europeană prin procedura de │ │
│ │recunoaştere mutuala şi propuse prin procedura "repeat use" cu │ │
│ │România stat membru interesat │ 10463│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 230│Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare │ │
│ │medicală bine stabilită, autorizate în Uniunea Europeană prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuala şi propuse prin procedura │ │
│ │repeat use cu România stat membru interesat │ 10405│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 231│Autorizarea produselor medicinale veterinare generice │ │
│ │autorizate în Uniunea Europeană prin procedura de recunoaştere │ │
│ │mutuală şi propuse prin procedura "repeat use" cu România stat │ │
│ │membru interesat 9601 │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 232│Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală │ │
│ │sau procedura descentralizată cu România stat membru interesat │ 7014│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 233│Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală │ │
│ │sau procedura descentralizată cu ROMÂNIA stat membru de │ │
│ │referinţă │ 7875│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 234│Evaluarea variaţiei de tip IA MRP/DCP │ 724│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 235│Evaluarea variaţiei de tip IB MRP/DCP │ 1121│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 236│Evaluarea variaţiei de tip II MRP/DCP │ 2673│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 237│Eliberarea autorizaţiei de comercializare pentru import paralel│ 2012│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 238│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o │ │
│ │substanţă activă nouă, prin procedura naţională, la care se │ │
│ │adăugă, după caz: │ 6898│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 575│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 402│

│ 239│Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma │ │
│ │unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie în doze │ │
│ │fixe), prin procedura naţională, la care se adaugă, după caz: │ 6727│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 575│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 402│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 240│Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare │ │
│ │medicală bine stabilită prin procedura naţională │ 5864│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 241│Autorizarea produselor medicinale veterinare generice, prin │ │
│ │procedura naţională │ 5864│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 242│Autorizarea produselor homeopate cu indicaţii terapeutice, prin│ │
│ │procedura naţională │ 3852│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 243│Notificarea produselor medicinale de uz veterinar fără │ │
│ │indicaţii terapeutice, prin procedura naţională │ 863│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 244│Evaluarea variaţiei de tip IA, prin procedura naţională │ 575│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 245│Evaluarea variaţiei de tip IB, prin procedura naţională │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 246│Evaluarea variaţiei de tip II, prin procedura naţională │ 1896│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 247│Evaluarea cererilor privind modificarea designului şi │ │
│ │inscripţionării ambalajului primar şi secundar al produsului │ │
│ │medicinal de uz veterinar, a prospectului şi RCP-ului, altele │ │
│ │decât cele datorate unor variaţii de tip IA, IB şi II, prin │ │
│ │procedura naţională │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 248│Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare, prin procedura naţională │ 4082│
│ 249│Avizare material publicitar pentru prod. Biologice/medicamente/│ │
│ │aditivi furajeri/alte produse pe fiecare domeniu media │ 834│
│ 250│Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare, prin │ │
│ │procedura naţională │ 138│
│ 251│Consultanţă de specialitate în domeniul produselor medicinale │ │
│ │şi al altor produse de uz veterinar/oră │ 57│
│ 252│Notificare referitoare la produse care nu necesită autorizare/ │ │
│ │produs │ 575│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 253│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o │ │
│ │subst. activă cunoscută, autorizată prin procedura de │ │
│ │recunoaştere mutuală sau descentralizată cu România stat membru│ │
│ │interesat în primul val │ 15465│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 254│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o │ │
│ │subst. activă cunoscută autorizată prin procedura de │ │
│ │recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura "repeat use" │ │
│ │ralizată cu România stat membru interesat │ 8627│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 255│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o │ │
│ │subst. activă cunoscută autorizată prin procedura de │ │
│ │recunoaştere mutuală sau descentralizată cu România stat membru│ │
│ │de referinţă la care se adaugă, după caz: │ 19547│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 932│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 690│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 256│Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o │ │
│ │subst. activă cunoscută autorizată prin procedura naţională, la│ │
│ │care se adaugă după caz: │ 5663│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │a) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │speciilor de interes economic │ 575│
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │b) pentru fiecare specie-ţintă/ cale de administrare în cazul │ │
│ │animalelor de companie │ 402│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 257│Autorizarea naţională a produselor medicinale veterinare prin │ │
│ │"consimţământ informat │ 4657│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 258│Extinderea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare prin procedura naţională │ 6553│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 259│Extinderea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală │ │
│ │sau procedura descentralizată cu România stat de referinţă │ 18340│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 260│Extinderea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală │ │
│ │sau procedura descentralizată cu România stat membru interesat │ 16673│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 261│Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată│ │
│ │cu România stat membru de referinţă │ 17765│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 262│Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată│ │
│ │cu România stat interesat în primul val │ 15753│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 263│Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin │ │
│ │procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura │ │
│ │repeat use cu România stat interesat │ 11268│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 264│Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor │ │
│ │medicinale veterinare homeopate cu indicaţie terapeutică prin │ │
│ │procedura naţională │ 1322│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 265│Autorizarea de comercializare limitata a produselor medicinale │ │
│ │veterinare │ 2587│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 266│Aviz de comercializare produse medicinale veterinare │ 1322│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 267│Evaluare documentaţie tehnică pentru suplimente nutritive, │ │
│ │cosmetice şi alte produse de uz veterinar în vederea │ │
│ │notificării │ 518│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 268│Notificarea consolidată*)în vederea completării documentaţiilor│ │
│ │tehnice pentru produsele aflate în procedura de autorizare sau │ │
│ │de reautorizare prin procedura naţională │ 575│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 269│Evaluare documentaţie tehnică produse biocide în scopul │ │
│ │obţinerii Autorizaţiei pentru experiment sau test │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 270│Evaluare documentaţie tehnică privind efectul biocid pentru │ │
│ │utilizarea temporară a produsului biocid pentru fiecare funcţie│ │
│ │în vederea obţinerii Autorizaţiei de urgenţă (120 zile) │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 271│Evaluare documentaţie tehnică privind datele comune de bază a │ │
│ │produselor biocide în vederea plasării lor pe piaţă prin │ │
│ │procedura naţională │ 977│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 272│Evaluare documentaţie tehnică privind efectul biocid pentru │ │
│ │produse biocide în vederea revizuirii sau modificării │ │
│ │autorizaţiei/avizului de plasare pe piaţă/comercializare │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 273│Notificare*) în vederea completării documentaţiei tehnice a │ │
│ │produsului biocid │ 402│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 274│Evaluare documentaţie tehnică privind efectul biocid pentru │ │
│ │fiecare funcţie a produselor biocide, în vederea plasării pe │ │
│ │piaţă prin procedura naţională │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 275│Evaluare documentaţie tehnică privind datele comune pentru │ │
│ │produse biocide în vederea revizuirii sau modificării │ │
│ │autorizaţiei/avizului de plasare pe piaţă/comercializare │ 747│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 276│Evaluare efect biocid pentru dezinfectante pe test obiecte │ │
│ │(faza II, etapa 2) │ 1000│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 277│Cotizaţie anuala de menţinere în vigoare a autorizaţiei de │ │
│ │comercializare │ 804│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 278│Evaluarea protocoalelor de producţie şi control pentru produse │ │
│ │medicinale veterinare imunologice în vederea eliberării │ │
│ │oficiale a seriei │ 977│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 279│Variaţie la autorizaţia de comercializare pentru import paralel│ 575│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 280│Determinarea numărului de bacterii aerobe viabile din produsele│ │
│ │farmaceutice non-sterile │ 555│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 281│Determinarea numărului de drojdii şi mucegaiuri din produsele │ │
│ │medicinale veterinare non-sterile │ 491│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 282│Detecţie şi determinare număr bacterii Gram negative bilă- │ │
│ │tolerante din produsele farmaceutice non-sterile │ 672│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 283│Detecţie Escherichia coli din produsele farmaceutice non- │ │
│ │sterile │ 355│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 284│Detecţie Staphylococcus aureus din produsele farmaceutice │ │
│ │non-sterile │ 316│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 285│Detecţie Salmonella spp. din produsele farmaceutice non-sterile│ 361│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 286│Detecţie Pseudomonas aeruginosa din produsele farmaceutice │ │
│ │non-sterile │ 311│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 287│Detecţie Clostridium sporogenes din produsele farmaceutice │ │
│ │non-sterile │ 315│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 288│Detecţie Candida albicans din produsele farmaceutice │ │
│ │non- sterile │ 350│
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘
__________ *) Notificările ulterioare vor fi tarifate la 50% din valoarea celei iniţiale. NOTE: a) Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare se face numai la cerere, în baza documentelor ce atestă pierderea actului, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. b) În cazul variaţiilor grupate, tariful se calculează pentru fiecare autorizare prin însumarea tarifului aferent variaţiei care defineşte grupul şi 75% din tariful pentru variaţia inclusă în grup, aplicat fiecărei variaţii din grup, alta decât variaţia care defineşte grupul. c) Pentru variaţiile tip I, II sau grup de variaţii, solicitate prin "Distribuirea echitabilă a sarcinilor" (worksharing) se aplică acelaşi tarif stabilit pentru variaţiile de tip I, II sau grup de variaţie în funcţie de tipul de procedură. d) Cotizaţia anuală de menţinere în vigoare a autorizaţiei de comercializare se achită în primele 6 luni ale anului în curs pentru toate autorizaţiile de comercializare valide la data de 31 decembrie a anului precedent. D. TARIF pentru consultanţă şi instruiri practice de laborator privind expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor
┌────┬─────────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────────────┬────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. │Denumire serviciu/birou/ │ Denumire acţiune de │ │ Metoda/Tehnica de │Tarif lei/ │
│crt.│ compartiment │ instruire │ Tip probă │ laborator │analiza/examen/│
│ │ │ │ │ │operaţiune │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 1│Compartiment Animale Acvatice│Particularităţi de diagnostic│Peşte │Examen bacteriologic, │ │
│ │ │în bolile peştilor │ │virusologie şi parazitologic│ │
│ │ │ │ │animale acvatice │ 830│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 2│ │Diagnosticul bacteriilor │Peşte │Examen bacteriologic animale│ │
│ │ │patogene şi condiţionat │ │acvatice │ 357│
│ │ │patogene pentru peşti │ │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 3│ │Bioagresori de natură │Peşte │Examen parazitologic animale│ │
│ │ │parazitară la peşti │ │acvatice │ 318│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 4│ │Detecţia contaminanţilor │Moluşte │Examen bacteriologic conform│ │
│ │ │bacterieni în moluşte bivalve│bivalve │ ISO TS 16649-3 şi ISO 6579 │ 429│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 5│ │Sănătatea Animalelor acvatice│ │ │ │
│ │ │(prevenire, diagnostic, │ │ │ │
│ │ │combatere boli animale │ │ │ │
│ │ │acvatice) │Peşte │ │ 244│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 6│ │Sănătatea Animalelor acvatice│ │ │ │
│ │ │(prevenire şi combatere boli │ │ │ │
│ │ │animale acvatice) │Peşte │ │ 87│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 7│Compartiment Insecte utile │Metode de diagnostic în │ │ │ │
│ │ │laborator în bolile │ │ │ │
│ │ │bacteriene ale puietului de │Fagure cu │ │ │
│ │ │albine │puiet │Examen bacteriologic │ 660│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 8│ │Metode de laborator în │ │ │ │
│ │ │ectoparazitozele albinelor │Probe albine │Examen parazitologic │ 365│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 9│ │Metode de diagnostic în │ │ │ │
│ │ │laborator în endoparazitozele│ │ │ │
│ │ │albinelor │Probe albine │Examen parazitologic │ 324│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 10│ │Diagnostic diferentrial în │ │ │ │
│ │ │intoxicaţii la albine │Probe albine │Examen toxicologic │ 267│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 11│ │Metode de diagnostic în │ │ │ │
│ │ │bolile micotice ale albinelor│Probe albine │Examen micologic │ 625│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 12│ │Prevenirea, diagnosticul şi │ │ │ │
│ │ │combaterea bolilor bacteriene│ │ │ │
│ │ │ale albinelor şi puietului │Albine │ │ 244│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 13│ │Prevenirea, diagnosticul şi │ │ │ │
│ │ │combaterea bolilor parazitare│ │ │ │
│ │ │ale albinelor şi puietului │Albine │ │ 244│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 14│ │Prevenirea, diagnosticul şi │ │ │ │
│ │ │combaterea bolilor │ │ │ │
│ │ │micoticeale albinelor şi │ │ │ │
│ │ │puietului │Albine │ │ 244│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 15│ │Prevenirea, diagnosticul şi │ │ │ │
│ │ │combaterea bolilor virale ale│ │ │ │
│ │ │albinelor şi puietului │Albine │ │ 244│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 16│ │Noţiuni generale de prevenire│ │ │ │
│ │ │şi combatere a bolilor la │ │ │ │
│ │ │albine │Albine │ │ 244│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 17│Compartiment Toxicologie │Metode screening de │Probe │ │ │
│ │Chimie │identificare a unor compuşi │biologice, │ │ │
│ │ │toxici prin tehnici LC-MS │furaje, apă, │ │ │
│ │ │ │momeli │LC MS │ 648│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 18│ │Metode screening de │Probe │GC MS │ 601│
│ │ │identificare a unor compuşi │biologice, │ │ │
│ │ │toxici prin tehnici GC-MS │furaje, apă, │ │ │
│ │ │ │momeli │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 19│ │Metode screening de │Probe │HPTLC │ 490│
│ │ │identificare a unor compuşi │biologice, │ │ │
│ │ │toxici prin tehnici HPTLC │furaje, apă, │ │ │
│ │ │ │momeli │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 20│ │Determinarea metalelor │Probe │AAS, ICP MS │ 540│
│ │ │(Pb, Cd. Cu, Se, Zn, Mg, Ca, │biologice, │ │ │
│ │ │K, Na etc.) prin tehnici AAS │furaje, apă, │ │ │
│ │ │şi ICP - MS │momeli │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 21│ │Determinarea unor compuşi │Probe │ metode specifice │ 418│
│ │ │toxici prin metode specifice │biologice, │ │ │
│ │ │ │furaje, apă, │ │ │
│ │ │ │momeli │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 22│Compartiment Viroze Majore │Testul ELISA pentru detecţia │ │ │ │
│ │ │anticorpilor în pesta porcină│ │ │ │
│ │ │clasică │ser sanguin │serologie virală │ 834│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 23│ │Testul imunofluorescenţă │ │ │ │
│ │ │directă pentru pesta porcină │ │ │ │
│ │ │clasică │organe │biologie virală │ 286│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 24│ │Testul de virus neutralizare │ │ │ │
│ │ │pentru detecţia anticorpilor │ │ │ │
│ │ │în pesta porcină clasică │ser sanguin │serologie virală │ 524│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 25│ │Testul de izolare pe culturi │ │ │ │
│ │ │celulare a virusului pestei │ │ │ │
│ │ │porcine clasice │organe │biologie virală │ 262│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 26│ │Testul ELISA pentru detecţia │ │ │ │
│ │ │anticorpilor specifici │ │ │ │
│ │ │bluetongue - Vmrd │ser sanguin │serologie virală │ 188│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 27│ │Detecţia de anticorpi │ │ │ │
│ │ │subtipurile H5 şi H7 pentru │ │ │ │
│ │ │virusul influenţei aviare │ser sanguin │serologie virală │ 315│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 28│ │Detecţia de anticorpi pentru │ │ │ │
│ │ │virusul bolii de Newcastle │ser sanguin │serologie virală │ 294│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 29│Compartiment Virusologie │Tehnici de serologie virală │ │ │ │
│ │ │(ELISA şi ID) utilizate în │ │ │ │
│ │ │diagnostic │ser sangvin │test imunoenzimatic │ 414│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 30│ │Tehnici ELISA utilizate în │ │ │ │
│ │ │serologie virală │ser sangvin │test imunoenzimatic │ 405│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 31│ │Testul de imunodifuzie în gel│ │ │ │
│ │ │de agar utilizat în serologie│ │ │ │
│ │ │virală │ser sangvin │test imunoenzimatic │ 164│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 32│ │Testul de seroneutralizare pe│ │ │ │
│ │ │culturi celulare │ser sangvin │test de seroneutralizare pe │ │
│ │ │ │ │culturi celulare │ 238│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 33│ │Testul IFD în rabie │creier │test de imunofluorescenţă │ │
│ │ │ │ │directă │ 388│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 34│ │Diagnostic în rabie prin IFD │ │test de imunofluorescenţă │ │
│ │ │şi Bioprobă │creier │directă; test de inoculare │ │
│ │ │ │ │intracerebrală a şoriceilor │ 381│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 35│ │Testul FAVN pentru detecţia │ │test de virusneutralizare │ │
│ │ │anticorpilor antirabici │ │a anticorpilor antirabici │ │
│ │ │postvaccinali │ser sangvin │postvaccinali evidenţiaţi │ │
│ │ │ │ │prin imunofluorescenţă │ 365│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 36│Biroul Morfopatologie │Detecţia PrP res prin teste │fragmente │metode imunoenzimatice, de │ 503│
│ │ │rapide pentru diagnosticul │creier, │imunoblotare sau │ │
│ │ │EST │omogenate │imunocromatografice │ │
│ │ │ │creier │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 37│ │Diagnosticul cito-histopato- │fragmente │metode cito-histochimice, │ 282│
│ │ │logic şi/sau imunohistochimic│tesuturi/ │imunohistochimice de │ │
│ │ │pentru boli la animale │organe │colorare │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 38│ │Tehnica de procesare a │fragmente │tehnica de includere la │ 209│
│ │ │probelor de ţesuturi şi │ţesuturi/ │parafină şi aplicarea unor │ │
│ │ │aplicarea metodelor de │organe │metode de colorare │ │
│ │ │colorare │ │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 39│ │Diagnosticul morfopatologie -│cadavre 1 set │diagnostic necropsic │ 299│
│ │ │examen necropsic/medico - │organe │ │ │
│ │ │legal veterinar la animale │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 40│Serviciul Biologie moleculară│Identificarea genomului │Organe şi │PCR │ 123│
│ │şi organisme modificate │virusului pestei porcine │ţesuturi │ │ │
│ │genetic, Centrul de studii şi│clasice │ │ │ │
├────┤ştiinţifice pentru gripa ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 41│aviară, zoonoze, boli │Identificarea genomului │Organe şi │PCR │ 139│
│ │emergente şi Iransfrontaliere│virusului gripei aviare │ţesuturi │ │ │
│ │ │(Matrix) │ │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 42│ │Identificarea genomului │Organe şi │ │ │
│ │ │virusului gripei aviare (H5) │ţesuturi │PCR │ 128│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 43│ │Identificarea genomului │Organe şi │ │ │
│ │ │virusului gripei aviare (N1) │ţesuturi │PCR │ 128│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 44│ │Identificarea ADN modificat │Alimente şi │PCR │ 162│
│ │ │genetic din alimente şi │furaje care │ │ │
│ │ │furaje care conţin soia │conţin soia │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 45│ │Cuantificarea ADN modificat │Alimente şi │PCR │ 627│
│ │ │genetic din alimente şi │furaje care │ │ │
│ │ │furaje care conţin soia │conţin soia │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 46│ │Identificarea genotipurilor │Sânge │Tipizare moleculară │ 209│
│ │ │rezistente/susceptibile la │ │ │ │
│ │ │scrapie │ │ │ │
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 47│ │Identificarea genomului │Sânge de │ │ │
│ │ │virusului bluetongue │rumegătoare │ │ │
│ │ │ │recoltat pe │ │ │
│ │ │ │EDTA │PCR │ 162│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 48│ │Detecţia elementelor │Alimente şi │PCR │ 175│
│ │ │genetice p35S şi t-nos din │furaje │ │ │
│ │ │alimente şi furaje │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 49│Compartiment Parazitologie │Tehnici de colectare, │ │ │ │
│ │ │conservare şi identificare a │ │ │ │
│ │ │speciilor de ţânţari vectori │ │ │ │
│ │ │pentru virusul West Nile │ │ │ 296│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 50│ │Tehnici de colectare, │ │ │ │
│ │ │prelucrare şi identificare a │ │ │ │
│ │ │gasteropodelor gazde │ │ │ │
│ │ │intermediare pentru helminţi │ │ │ 285│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 51│ │Tehnici de colectare, │ │ │ │
│ │ │conservare şi identificare a │ │ │ │
│ │ │speciilor de căpuşe vectori │ │ │ │
│ │ │pentru agenţii etiologici ai │ │ │ │
│ │ │unor boli virale, bacteriene │ │ │ │
│ │ │şi parazitare │ │ │ 296│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 52│ │Diagnosticul echinococozei şi│ │ │ │
│ │ │fasciolozei prin tehnici │ │ │ │
│ │ │ELISA │ │ │ 332│
├────┤ ├─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 53│ │Metode şi tehnici de │ │ │ │
│ │ │laborator în diagnosticul │ │ │ │
│ │ │parazitozelor │ │ │ 236│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 54│Compartiment Micologie, │Metode de izolare şi │ │ │ │
│ │Micotoxicologie │identificare a diferitelor │ │ │ │
│ │ │genuri/ specii de fungi │ │ │ │
│ │ │implicaţi în stări morbide la│ │ │ │
│ │ │animale │ │ │ 236│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 55│Compartiment Micologie, │Determinarea unor micotoxine │ │ │ │
│ │Micotoxicologie │din probe de furaje prin │ │ │ │
│ │ │tehnica ELISA │ │ │ 561│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 56│Biroul Imunologie │RFC - tehnica standard OIE, │ser sanguin/ │RFC. Titrări reagenţi │ 249│
│ │ │aplicată în bruceloză pentru │sânge │ │ │
│ │ │1 zi (durata x 3 zile) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 57│ │Tehnici serologice │ser sanguin/ │RBT, SAT, RFC, RMA │ 317│
│ │ │(bacterioze) începători │sânge │ │ │
│ │ │pentru 1 zi (durata x 4 zile)│ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 58│ │ELISA - aplicată în │ser sanguin/ │ │ │
│ │ │paratuberculoză (1 zi) │sânge │ELISA │ 290│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 59│ │RMA-aplicată în leptospiroză │ser sanguin/ │ │ │
│ │ │pentru 1 zi (x 2 zile) │sânge │RMA │ 273│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 60│Compartiment Bacteriologie │Conduita generală a │cadavru, set │examen bacteriologic │ 321│
│ │ │examenului bacteriologic │organe, organe│ │ │
│ │ │pentru izolarea şi │ţesuturi, │ │ │
│ │ │identificarea bacteriilor │lichide │ │ │
│ │ │patogene pentru animale │puncţie, │ │ │
│ │ │ │secreţii, │ │ │
│ │ │ │excreţii, │ │ │
│ │ │ │probe mediu, │ │ │
│ │ │ │fecale, │ │ │
│ │ │ │culturi │ │ │
│ │ │ │bacteriene, │ │ │
│ │ │ │frotiuri etc. │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 61│ │Izolarea şi identificarea │cadavre, │ │ │
│ │ │speciilor din genul Brucella │organe, fecale│ │ │
│ │ │şi Campylobacter │avortoni, │ │ │
│ │ │ │conţinut │ │ │
│ │ │ │digestiv │ │ │
│ │ │ │avortoni şi │ │ │
│ │ │ │cadavre, │ │ │
│ │ │ │învelitori │ │ │
│ │ │ │placentare, │ │ │
│ │ │ │secreţii │ │ │
│ │ │ │cervico- │ │ │
│ │ │ │vaginale, │ │ │
│ │ │ │secreţii │ │ │
│ │ │ │prepuţiale, │ │ │
│ │ │ │material │ │ │
│ │ │ │seminal, lapte│ │ │
│ │ │ │mastitic, │ │ │
│ │ │ │tampoane │ │ │
│ │ │ │cloacale, │ │ │
│ │ │ │culturi │ │ │
│ │ │ │bacteriene, │ │ │
│ │ │ │frotiuri etc. │ │ 352│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 62│ │Izolarea şi identificarea │cadavre, │ │ │
│ │ │Salmonella spp. │organe, fecale│ │ │
│ │ │ │ouă, ouă │ │ │
│ │ │ │embrionate, │ │ │
│ │ │ │deşeuri de │ │ │
│ │ │ │incubaţie, │ │ │
│ │ │ │meconiu, probe│ │ │
│ │ │ │de aşternut, │ │ │
│ │ │ │avortoni, │ │ │
│ │ │ │învelitori │ │ │
│ │ │ │placentare, │ │ │
│ │ │ │secreţii, │ │ │
│ │ │ │excreţii, │ │ │
│ │ │ │tampoane │ │ │
│ │ │ │cloacale, │ │ │
│ │ │ │furaje, │ │ │
│ │ │ │culturi │ │ │
│ │ │ │bacteriene │ │ │
│ │ │ │etc. │ │ 418│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 63│ │Conduita diagnosticului │ţesuturi, │ │ │
│ │ │bacteriologic în infecţiile │lichide │ │ │
│ │ │produse de Bacillus anthracis│puncţie, │ │ │
│ │ │ │probe mediu, │ │ │
│ │ │ │culturi │ │ │
│ │ │ │bacteriene, │ │ │
│ │ │ │frotiuri etc. │ │ 305│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 64│ │Conduita diagnosticului │ţesuturi, │ │ 366│
│ │ │bacteriologic în infecţiile │fecale, │ │ │
│ │ │produse de germeni din genul │culturi │ │ │
│ │ │Mycobacterium │bacteriene, │ │ │
│ │ │ │frotiuri etc. │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 65│ │Izolarea şi identificarea │cadavru, set │ │ 412│
│ │ │altor specii patogene pentru │organe, organe│ │ │
│ │ │animale (Listeria, │ţesuturi, │ │ │
│ │ │Staphylococcus, Pasteurella, │lichide │ │ │
│ │ │Streptococcus, Clostridium │puncţie, │ │ │
│ │ │s.a.) │secreţii, │ │ │
│ │ │ │excreţii, │ │ │
│ │ │ │furaje, │ │ │
│ │ │ │fecale etc. │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 66│ │Metoda difuzimetrică standard│tulpini │ │ 257│
│ │ │CLSI pentru testarea │bacteriene │ │ │
│ │ │comportamentului la │ │ │ │
│ │ │antimicrobiene a bacteriilor │ │ │ │
│ │ │patogene pentru animale │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 67│ │Procedura de dezinfecţie, │ │ │ │
│ │ │dezinsecţie şi deratizare │ │ │ 372│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 68│ │Metode utilizate în │ │ │ │
│ │ │verificarea decontaminării │ │ │ │
│ │ │aerului şi suprafeţelor │ │ │ 366│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 69│ │Analiza microbiologică a apei│ │ │ │
│ │ │potabile destinate adăpării │ │ │ │
│ │ │animalelor │ │ │ 366│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 70│Birou Coordonare Programe, │Conceptul de │ │instruire teoretică │ 314│
│ │Dezvoltare, Cercetare │trasabilitate în medicina │ │ │ │
│ │ │veterinară-cadru metodologic │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 71│ │Analiza de risc în medicina │ │ │ │
│ │ │veterinară-cadru metodologic │ │instruire teoretică │ 314│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 72│ │Analiza de risc pentru │ │ │ │
│ │ │sănătatea animalelor │ │instruire teoretică │ 314│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 73│ │Analiza de risc pentru │ │ │ │
│ │ │laboratoarele sanitare │ │ │ │
│ │ │veterinare şi pentru │ │ │ │
│ │ │siguranţa alimentelor │ │instruire teoretică │ 418│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 74│Biroul Sănătate şi │Metode hematologice utilizate│ │ │ │
│ │Bunăstare Animală │în medicina veterinară │ │ │ 309│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 75│ │Metoda profilului metabolic │ │ │ │
│ │ │în evaluarea bunăstării │ │ │ │
│ │ │animalelor │ │ │ 343│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 76│Compartiment Toxicologie │Metode biochimice utilizate │ │ │ │
│ │Chimie │în medicina veterinară (I) │ │ │ 366│
├────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────────────┼───────────────┤
│ 77│ │Metode biochimice utilizate │ │ │ │
│ │ │în medicina veterinară (II) │ │ │ 366│
└────┴─────────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────────────┴────────────────────────────┴───────────────┘
E. TARIF pentru consultanţă şi instruiri practice de laborator privind expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor
┌────┬────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────┬─────────┬──────────┐
│ Nr.│Denumire domeniu acţiune Instruire │Denumire analiză/ test │Tarif analiză│Tarif instruire│Timp │Total │Total │
│crt.│ │ │(în funcţie │teoretică- │minim de │tarif/ │tarif │
│ │ │ │de testele │practică/ oră/ │instruire│analiză │instruire/│
│ │ │ │pentru care │specialist │(ore) │ │domeniu │
│ │ │ │se solicită ├────┬──────────┤ │ │ │
│ │ │ │instruirea) │Lei │Speciali- │ │ │ │
│ │ │ │ │ │tate │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 1 │Detecţia alimentelor iradiate │Detecţia alimentelor iradiate │ │ │ │ │ │ │
│ │ │prin fotoluminescenţă │ 23│ 31│Fizician │ 7│ 240│ 240│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 2 │Radioactivitate │Detecţia activităţii specifice│ │ │ │ │ │ │
│ │ │a radionuclizilor prin │ │ │ │ │ │ │
│ │ │spectrometrie gama │ 41│ 31│Fizician │ 7│ 257│ 258│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 3 │Examene de laborator pentru │Umiditate │ 4│ 31│Chimist, │ 1│ 35│ 279│
│ │determinarea compoziţiei chimice a ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │hranei pentru animale │Proteină │ 18│ 31│medic │ 2│ 80│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar,├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Grăsime │ 8│ 31│inginer │ 1│ 39│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Celuloză │ 29│ 31│ │ 2│ 91│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Cenuşă │ 3│ 31│ │ 1│ 34│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 4 │Examene de laborator pentru │Amoniac │ 7│ 31│Chimist, │ 2│ 69│ 168│
│ │determinarea indicilor de prospeţime├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │a hranei pentru animale │Ind Aciditate │ 23│ 31│medic │ 1│ 54│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Reacţia Kreiss │ 14│ 31│inginer │ 1│ 45│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 5 │Examene de laborator pentru │Cloruri │ 11│ 31│Chimist, │ 2│ 73│ 327│
│ │determinarea unor compuşi cu risc ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │toxicologic din hrana pentru animate│Activitatea ureazică │ 11│ 31│medic │ 1│ 42│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar,├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Nitriţi │ 19│ 31│inginer │ 2│ 81│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Nitraţi │ 69│ 31│ │ 2│ 130│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 6 │Examene de laborator pentru │Calciu │ 44│ 31│Chimist, │ 2│ 105│ 336│
│ │determinarea macro/micro elementelor├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │din hrana pentru animale │Fosfor │ 16│ 31│medic │ 1│ 47│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar,├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Magneziu │ 12│ 31│inginer │ 1│ 43│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Fier (UV-VIS) │ 14│ 31│ │ 1│ 45│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Cupru (UV-VIS) │ 16│ 31│ │ 1│ 47│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Mangan (UV-VIS) │ 17│ 31│ │ 1│ 48│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 7 │Examene de laborator pentru │Vit. A │ 38│ 31│Chimist, │ 1│ 68│ 517│
│ │determinarea unor aditivi furajeri ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │din hrana pentru animate │Vrt. E │ 34│ 31│medic │ 1│ 64│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Nicarbazin │ 78│ 31│inginer │ 1│ 108│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Amprol │ 39│ 31│ │ 1│ 69│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Tylosin │ 49│ 31│ │ 2│ 110│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Dimetridazol │ 31│ 31│ │ 2│ 93│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 8 │Examene de laborator pentru │Monensin/ Lasalocid │ 59│ 31│Chimist, │ 1│ 89│ 375│
│ │determinarea unor substanţe ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤biochimist├─────────┼─────────┤ │
│ │coccidiostatice din hrana pentru │Salinomicin │ 76│ 31│medic │ 2│ 137│ │
│ │animale ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar,├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Narasin │ 85│ 31│inginer │ 2│ 146│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 9 │Examene macro/microscopice specifice│Identificarea constituanţilor │ 41│ 31│Chimist, │ 2│ 102│ 183│
│ │hranei pentru animale │de origine animală │ │ │biochimist│ │ │ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Impurităţi botanice/ │ │ │veterinar,│ │ │ │
│ │ │Impurităţi (corpuri străine) │ 18│ 31│inginer │ 2│ 80│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 10│Examene de laborator pentru │Azot uşor hidrolizabil │ 7│ 31│Chimist/ │ 1│ 38│ 249│
│ │determinarea prospeţimii la carne şi├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │produse din came │PH │ 4│ 31│veterinar │ 2│ 66│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Hidrogen sulfurat │ 4│ 31│ │ 1│ 35│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Reacţia Nessler │ 3│ 31│ │ 1│ 34│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Reacţia Kreis │ 14│ 31│ │ 2│ 76│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 11│Examene de laborator pentru │Aciditate/Aciditate iaurt │ │ │Chimist/ │ │ │ │
│ │determinarea prospeţimii la lapte şi│potenţiometre │ 24│ 3 │Medic │ │ │ │
│ │produse lactate │ │ │ │veterinar │ 2│ 86│ 554│
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Indice de peroxid │ 19│ 31│ │ 4│ 143│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Indice de iod │ 56│ 31│ │ 2│ 117│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Indice de aciditate │ 7│ 31│ │ 2│ 69│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Aprecierea stadiului de │ │ │ │ │ │ │
│ │ │oxidare a grăsimii prin │ │ │ │ │ │ │
│ │ │reacţia Kreis │ 14│ 31│ │ 4│ 138│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 12│Examene de laborator pentru │PH │ 4│ 31│Chimist/ │ 1│ 35│ 522│
│ │determinarea prospeţimii la peşte şi├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │produse de pescărie │Azot bazic volatil total │ 14│ 31│veterinar │ 6│ 200│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Histamina prin HPLC │ 56│ 31│ │ 6│ 241│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Aprecierea stadiului de │ │ │ │ │ │ │
│ │ │oxidare a grăsimii prin │ │ │ │ │ │ │
│ │ │reacţia Kreis │ 14│ 31│ │ 1│ 45│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 13│Examene de laborator pentru │Umiditate │ 4│ 31│Chimist/ │ 2│ 66│ 516│
│ │determinarea componentelor naturale ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │la carne şi produse din carne │Grăsime │ 8│ 31│veterinar │ 4│ 132│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe proteice │ 18│ 31│ │ 2│ 80│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe minerale │ 3│ 31│ │ 2│ 65│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Hidroxiprolina │ 49│ 31│ │ 4│ 172│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 14│Examene de laborator pentru │Umiditate │ 4│ 31│Chimist/ │ 1│ 35│ 532│
│ │determinarea componentelor naturale ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │la lapte şi produse lactate │Grăsime - metoda de referinţă │ │ │veterinar │ │ │ │
│ │ │lapte/brânză │ 39│ 31│ │ 5│ 193│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Grăsime - metoda de rutină │ 14│ 31│ │ 1│ 45│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe proteice │ 18│ 31│ │ 3│ 111│ │

│ │ │Substanţe glucidice (lactoza) │ │ │ │ │ │ │
│ │ │+ Deproteinizare │ 20│ 31│ │ 3│ 113│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe minerale │ 3│ 31│ │ 1│ 34│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 15│Examene de laborator pentru │Umiditate │ 2│ 31│Chimist/ │ 1│ 33│ 491│
│ │determinarea componentelor naturale ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │la miere şi produse apicole │Zahăr invertit │ 8│ 31│veterinar │ 2│ 70│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Zaharoză │ 8│ 31│ │ 2│ 70│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Glucoză şi fructoză │ 17│ 31│ │ 3│ 110│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe proteice │ 18│ 31│ │ 3│ 111│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Determinarea granulelor de │ │ │ │ │ │ │
│ │ │polen │ 4│ 31│ │ 3│ 97│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 16│Determinarea unor elemente chimice │Clorura de sodiu │ 54│ 31│Chimist/ │ 4│ 177│ 529│
│ │din compoziţia produselor din carne ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Fosfaţi │ 22│ 31│veterinar │ 5│ 177│ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │Nitriţi │ 19│ 31│ │ 5│ 174│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 17│Încercări fizico - chimice pentru │Determinarea activităţii │ │ │Chimist/ │ 1│ 189│ 449│
│ │determinarea unor cerinţe speciale │fosfatazei alcaline │ 160│ 31│Medic │ │ │ │
│ │de calitate la lapte şi produse ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤veterinar ├─────────┼─────────┤ │
│ │lactate │Determinarea punctului de │ │ │ │ │ │ │
│ │ │îngheţ │ 7│ 31│ │ 1│ 38│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Densitate │ 5│ 31│ │ 1│ 36│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Determinarea puterii de │ │ │ │ │ │ │
│ │ │coagulare a cheagului │ 3│ 31│ │ 1│ 34│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Determinare carbonaţi/ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │bicarbonaţi │ 3│ 31│ │ 1│ 34│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Clorura de sodiu │ 54│ 31│ │ 2│ 115│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 18│Încercări fizico-chimice pentru │Indice diastazic │ 7│ 31│Chimist/ │ 2│ 69│ 186│
│ │determinarea unor cerinţe speciale ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │de calitate la miere şi produse │HMF │ 17│ 31│veterinar │ 1│ 48│ │
│ │apicole ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Substanţe insolubile în apă │ │ │ │ │ │ │
│ │ │din miere │ 7│ 31│ │ 2│ 69│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 19│Determinarea conservanţilor din │ │ │ │Chimist/ │ │ │ │
│ │băuturile răcoritoare prin HPLC │ │ 81│ 31│ Medic │ 7│ 297│ 298│
│ │ │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┼──────────┤
│ 20│Determinarea îndulcitorilor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │(zaharină, aspartam, şi acetsulfam │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ K) din băuturile răcoritoare prin │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ HPLC │ │ 96│ 31│ │ 7│ 312│ 313│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┼──────────┤
│ 21│Determinarea coloranţilor din │ │ │ │ │ │ │ │
│ │băuturile răcoritoare prin HPLC │ │ 52│ 31│ │ 7│ 268│ 269│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┼──────────┤
│ 22│Determinarea coloranţilor Roşu de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │Sudan din boia de ardei prin LC/MS │ │ 45│ 31│ │ 7│ 261│ 262│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 23│Determinări fizico - chimice la apă │PH │ 4│ 31│Chimist/ │ 1│ 35│ 262│
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤Medic ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Nitriţi │ 19│ 31│veterinar │ 2│ 81│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Nitraţi-metoda APHA │ 6│ 31│ │ 2│ 68│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Amoniac │ 5│ 31│ │ 1│ 36│ │
│ │ ├──────────────────────────────┼─────────────┼────┤ ├─────────┼─────────┤ │
│ │ │Cloruri │ 11│ 31│ │ 1│ 42│ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 24│Reguli generale pentru examene │ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │microbiologice │ │ 8│ 31│veterinar │ 6│ 194│ 194│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 25│Metoda orizontală pentru detectarea │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bacteriilor din genul Salmonella spp│ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │ │identificare/ confirmare │ 24│ 31│veterinar │ 4│ 148│ 148│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 26│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 25│ 31│Medic │ 5│ 180│ 180│
│ │numărarea Listeria monocytogenes │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 27│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 15│ 31│Medic │ 7│ 232│ 232│
│ │ numărarea Escherichia coli │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 28│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 29│ 31│Medic │ 4│ 153│ 153│
│ │numărarea stafilococilor coagulazo │ │ │ │veterinar │ │ │ │
│ │ - pozitivi │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 29│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 26│ 31│Medic │ 4│ 150│ 150│
│ │ numărarea Bacillus cereus │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 30│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 6│ 31│Medic │ 4│ 130│ 130│
│ │numărarea Clostridium perfringens │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 31│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 113│ 31│Medic │ 6│ 297│ 299│
│ │numărarea Campylobacter spp │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 32│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 36│ 31│Medic │ 6│ 221│ 222│
│ │numărarea Yersinia enterocolitica │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 33│Metoda orizontală pentru detecţia şi│identificare/ confirmare │ 35│ 31│Medic vete│inar 4│ 158│ 159│
│ │numărarea Vibrio spp │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 34│Metoda orizontală pentru detecţia şi│Enterobacteriacee Bacterii │ 108│ 31│Medic │ 16│ 602│ 604│
│ │numărarea altor specii bacteriene │coliforme, NTG, Bacterii │ │ │veterinar │ │ │ │
│ │patogene │anaerobe sulfito- reducătoare,│ │ │ │ │ │ │
│ │ │Drojdii şi mucegaiuri │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 35│Controlul calităţii apei potabile │Determinare E coli, │ 97│ 31│Medic │ 4│ 220│ 221│
│ │ │Determinare enterococi │ │ │veterinar │ │ │ │
│ │ │intestinali, Clostridii │ │ │ │ │ │ │
│ │ │anaerobe sulfito - reducatoare│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 36│Controlul calităţii laptelui materie│ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │primă │NTG, NCS │ 25│ 31│veterinar │ 3│ 118│ 118│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 37│Examen parazitologic peşte │ │ 12│ 31│Medic │ 2│ 74│ 74│
│ │ │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 38│Decelarea larvelor Trichinella sp │ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │prin metoda digestiei artificiale │ │ 45│ 31│veterinar │ 6│ 230│ 231│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 39│Examen bacteriologic conserve │ │ 2│ 31│Medic │ 5│ 157│ 157│
│ │ │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 40│Determinarea speciei de provenienţă │ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │a cărnii │ELISA │ 309│ 31│veterinar │ 6│ 490│ 495│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 41│Determinarea speciei de provenienţă │ │ │ │Medic │ │ │ │
│ │a cărnii │USDA-FSIS │ 42│ 31│veterinar │ 4│ 165│ 166│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 42│Determinare a metalelor grele │ │ 165│ 31│Medic │ 7│ 380│ 382│
│ │ │ │ │ │veterinar │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 43│Detecţia activităţii specifice a │ │ │ │ │ │ │ │
│ │radionuclizilor prin spectrometrie │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gama │ │ 105│ 31│ │ 7│ 320│ 322│
├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼────┼──────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│ 44│Determinare micotoxine │ │ 288│ 31│Inginer │ 7│ 501│ 505│
│ │ │ │ │ │chimist │ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┴─────────────┴────┴──────────┴─────────┴─────────┴──────────┘
F. TARIF pentru verificarea capacităţii de diagnostic de laborator în domeniul expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor
┌────┬────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────────┬────────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Denumire serviciu/birou/│ │ │Metoda/Tehnica de │Tarif lei/│
│crt.│compartiment │Denumire test intercomparare │ Tip probă │ laborator │ analiza/ │
│ │ │ │ │ │ examen/ │
│ │ │ │ │ │operaţiune│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 1 │Compartiment Animale │Identificarea bacteriilor │ │ │ │
│ │Acvatice │patogene pentru peşti │Peşte │Examen bacteriologic │ 548│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 2 │ │Detecţie mixobacterii la peşti│Peşte │Examen bacterioscopic │ 290│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 3 │ │Identificarea bioagresorilor │ │ │ │
│ │ │parazitari la peşti │Peşte │Examen parazitologic │ 288│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 4 │Compartiment Insecte │Identificarea bacteriilor │Probe faguri│Examen bacteriologic │ 626│
│ │utile │patogene pentru albine │ │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 5 │ │Examen calitativ şi cantitativ│ │ │ │
│ │ │în parazitoze │Probe albine│Examen parazitologic │ 313│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 6 │Compartiment Toxicologie│Identificarea unor compuşi │Probe │ │ │
│ │Chimie │toxici prin tehnici HPTLC │biologice, │ │ │
│ │ │ │furaje, apă,│ │ │
│ │ │ │momeli │HPTLC │ 317│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 7 │ │Determinarea unor compuşi │Probe │Metode specifice │ 340│
│ │ │toxici prin metode specifice │biologice, │ │ │
│ │ │ │furaje, apă,│ │ │
│ │ │ │momeli │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 8 │ │Determinarea metalelor (Pb, │Probe │ │ │
│ │ │Cd, Cu, Se. Zn, Mg, Ca. K, │biologice, │ │ │
│ │ │Na etc.) prin tehnică AAS │furaje, apă,│ │ │
│ │ │ │momeli │AAS │ 293│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ 9 │Compartiment viroze │Detecţia anticorpilor │ │ │ │
│ │majore │specifici virusului bluetongue│Ser sanguin │serologie virală │ 324│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│10 │ │ELISA pentru detecţie │ │ │ │
│ │ │anticorpi în pesta porcină │ │ │ │
│ │ │clasică │Ser sanguin │serologie virală │ 90│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│11 │ │Stern │Stern │biologie virală │ 109│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│12 │ │Identificare anticorpi faţă de│ │ │ │
│ │ │virusul influentei aviare, │ │ │ │
│ │ │subtipurile H5 şi H7 │Ser sanguin │serologie virală │ 2295│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│13 │ │Identificare anticorpi faţă de│ │ │ │
│ │ │virusul bolii de Newcastle │Ser sanguin │serologie virală │ 2041│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│14 │Compartiment Virusologie│Testul ID (Coggins) în │ │ │ │
│ │ │diagnosticul anemiei │ │test de imunodifuzie în │ │
│ │ │infecţioase ecvine │Ser sanguin │gel de agar │ 68│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│15 │ │Testul ID şi ELISA în │ │test de imunodifuzie în │ │
│ │ │diagnosticul leucozei │ │gel de agar; test │ │
│ │ │enzootice bovine │Ser sanguin │imunoenzimatic │ 93│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│16 │ │Testul ELISA în diagnosticul │ │ │ │
│ │ │rinotraheitei infecţioase │ │ │ │
│ │ │bovine │Ser sanguin │test imunoenzimatic │ 77│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│17 │ │Testul IFD în diagnosticul │ │test de │ │
│ │ │rabiei │Creier │imunofluorescenţă │ │
│ │ │ │ │directă │ 115│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│18 │ │Detecţia PrPres prin testul │Fragmente │ │ │
│ │ │rapid ELISA dublu sandwich │creier, │ │ │
│ │ │pentru EST │omogenate │ │ │
│ │ │ │creier │Metoda imunoenzimatică │ 267│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│19 │ │Detecţia PrPres prin testul │Fragmente │Metoda imunoenzimatică │ 230│
│ │ │rapid ELISA prin utilizare de │creier, │ │ │
│ │ │polimeri chimici pentru │omogenate │ │ │
│ │ │captura selectivă a PrPres │creier │ │ │
│ │ │pentru EST │ │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│20 │ │Detecţia PrPres prin testul │Fragmente │metoda de imunoblotare │ 340│
│ │ │rapid western blotting pentru │creier, │ │ │
│ │ │EST │omogenate │ │ │
│ │ │ │creier │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│21 │ │Detecţia PrPres prin testul │Fragmente │Metoda │ │
│ │ │rapid imunocromatografic │creier, │imunocromatografică │ 227│
│ │ │pentru EST │omogenate │ │ │
│ │ │ │creier │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│22 │ │Examinarea la microscop a │Preparate │microscopie │ 162│
│ │ │preparatelor histologice │cito - │ │ │
│ │ │permanente colorate prin │histologice │ │ │
│ │ │diferite metode de colorare │din │ │ │
│ │ │ │fragmente │ │ │
│ │ │ │ţesuturi/ │ │ │
│ │ │ │organe, │ │ │
│ │ │ │colorate │ │ │
│ │ │ │prin │ │ │
│ │ │ │diferite │ │ │
│ │ │ │tehnici de │ │ │
│ │ │ │colorare │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│23 │ │Procesarea histopatologică │Fragmente │metoda includerii la │ 348│
│ │ │prin tehnica histologică de │ţesuturi/ │parafină │ │
│ │ │procesare a probelor de organe│organe │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│24 │ │Aplicarea diferitelor metode │Fragmente │metode histologice de │ │
│ │ │histologice de colorare a │ţesuturi/ │colorare │ 348│
│ │ │preparatelor histopatologice │organe │ │ │
│ │ │permanente │ │ │ │
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│25 │Serviciul Biologie │Identificarea genomului │Organe şi │PCR │ 317│
│ │moleculară şi organisme │virusului pestei porcine │ţesuturi │ │ │
│ │modificate genetic, │clasice │ │ │ │
├────┤Centrul de studii şi ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│26 │investigaţii ştiinţifice│Identificarea genomului │Organe şi │PCR │ 584│
│ │pentru gripa aviara, │virusului gripei aviare │ţesuturi │ │ │
│ │zoonoze, boli emergente │(Matrix/H5/N1) │ │ │ │
├────┤şi transfrontaliere ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│27 │ │Identificarea ADN modificat │Alimente şi │PCR │ 421│
│ │ │genetic din alimente şi furaje│furaje care │ │ │
│ │ │care conţin soia │conţin soia │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│28 │ │Cuantificarea ADN modificat │Alimente şi │PCR │ 1815│
│ │ │genetic din alimente şi furaje│furaje care │ │ │
│ │ │care conţin soia │conţin soia │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│29 │ │Identificarea genotipurilor │ │ │ │
│ │ │rezistente/susceptibile la │ │ │ │
│ │ │scrapie │Sânge │Tipizare moleculară │ 491│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│30 │ │Identificarea genomului │Sânge de │ │ │
│ │ │virusului bluetongue │rumegătoare │ │ │
│ │ │ │recoltat pe │ │ │
│ │ │ │EDTA │PCR │ 421│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│31 │ │Detecţia elementelor genetice │Alimente şi │PCR │ 456│
│ │ │p35S şi t-nos din alimente şi │furaje │ │ │
│ │ │furaje │ │ │ │
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│32 │Compartiment │Identificarea speciilor de │ │ │ │
│ │Parazitologie │Culicoides vectori pentru │ │ │ │
│ │ │virusul bluetongue │ │ │ 321│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│33 │ │Evidenţierea paraziţilor │ │ │ │
│ │ │intracelulari/extracelulari │ │ │ │
│ │ │din sânge pe anticoagulant, │ │ │ │
│ │ │prin frotiu fixat şi colorat │ │ │ 242│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│34 │ │Evidenţierea parazitului │ │ │ │
│ │ │Cryptosporidium spp din │ │ │ │
│ │ │materii fecale/conţinut │ │ │ │
│ │ │intestinal, prin frotiu fixat │ │ │ │
│ │ │şi colorat prin tehnica Ziehl │ │ │ │
│ │ │Neelsen modificată │ │ │ 268│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│35 │ │Identificarea genurilor şi │ │ │ │
│ │ │speciilor de ectoparaziţi pe │ │ │ │
│ │ │baza caracterelor de │ │ │ │
│ │ │morfologie externă │ │ │ 199│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│36 │ │Identificarea genurilor şi │ │ │ │
│ │ │speciilor de ţânţari şi a │ │ │ │
│ │ │altor vectori ai bolilor la │ │ │ │
│ │ │animale pe baza caracterelor │ │ │ │
│ │ │de morfologie externă │ │ │ 318│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│37 │ │Evidenţierea ouă, oochisturi, │ │ │ │
│ │ │larve sau adulţi de paraziţi │ │ │ │
│ │ │din fecale │ │ │ 225│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│38 │ │Identificarea genurilor şi │ │ │ │
│ │ │speciilor de căpuşe pe baza │ │ │ │
│ │ │caracterelor de morfologie │ │ │ │
│ │ │externă │ │ │ 318│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│39 │ │Detecţia coproantigenelor de │ │ │ │
│ │ │Echinococcus spp din materii │ │ │ │
│ │ │fecale prin tehnica ELISA │ │ │ │
│ │ │directă │ │ │ 165│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│40 │ │Detecţia anticorpilor anti - │ │ │ │
│ │ │Fasciola hepatica în ser la │ │ │ │
│ │ │ovine şi bovine, prin tehnica │ │ │ │
│ │ │ELISA indirectă │ │ │ 175│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│41 │Compartiment Micologie, │Izolarea, caracterizarea şi │Omogenate de│examen micologie │ 281│
│ │Micotoxicologie │identificarea genurilor/ │culturi │ │ │
│ │ │speciilor de fungi implicaţi │micotice, │ │ │
│ │ │în diferite stări morbide la │secreţii, │ │ │
│ │ │animale │excreţii, │ │ │
│ │ │ │fanere, │ │ │
│ │ │ │furaje │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│42 │ │Determinarea unei micotoxine │ │ │ │
│ │ │din proba de furaj prin │ │ │ │
│ │ │tehnica ELISA │Furaje │ELISA │ 391│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│43 │ │Detecţia anticorpilor IgG │ │ │ │
│ │ │anti- Toxoplasma gondii din │ │ │ │
│ │ │ser la animale, prin tehnica │ │ │ │
│ │ │IFI │ │ │ 199│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│44 │ │Biroul Imunologie Detecţia │ │ │ │
│ │ │anticorpilor anti- Brucella │ │ │ │
│ │ │spp prin RBT, SAT şi RFC │Ser sanguin/│ │ │
│ │ │(set de 5 probe) │sânge │RBT, SAT, RFC │ 529│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│45 │ │Detecţia anticorpilor anti-M │ │ │ │
│ │ │paratuberculosis prin ELISA │Ser sanguin/│ │ │
│ │ │(set de 5 probe) │sânge │ELISA │ 320│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│46 │ │Detecţia anticorpilor anti- │ │ │ │
│ │ │Leptospira spp prin MAT │Ser sanguin/│ │ │
│ │ │(set de 5 probe) │sânge │RMA │ 476│
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│47 │Compartiment │Estimarea capabilităţii de │Fecale, │examen bacteriologic │ 270│
│ │Bacteriologie │diagnostic pentru izolarea şi │furaje, etc.│ │ │
│ │ │identificarea Salmonella spp │ │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│ │ │48 Estimarea capabilităţii de │Frotiuri │ │ 170│
│ │ │diagnostic pentru │realizate │ │ │
│ │ │identificarea morfotinctorială│din ţesuturi│ │ │
│ │ │a bacteriilor patogene la │culturi │ │ │
│ │ │animale │bacteriene │ │ │
├────┼────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│49 ┤Biroul Evaluare │Hemoleucograma din sânge │ │ │ │
│ │bunăstare animală şi │integral de bovine │ │ │ 36│
│ │protecţia mediului │ │ │ │ │
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│50 │ │Dozarea unor parametri │ │ │ │
│ │ │biochimici din soluţii │ │ │ │
│ │ │standard │ │ │ 81│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│51 │ │Test de sanitaţie prin │ │ │ │
│ │ │evidenţierea ATP │ │ │ 68│
├────┤ ├──────────────────────────────┼────────────┼────────────────────────┼──────────┤
│52 │ │Analiza microbiologică a apei │ │ │ │
│ │ │potabile │ │ │ 227│
└────┴────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────────┴────────────────────────┴──────────┘
G. TARIF pentru verificarea capacităţii de diagnostic de laborator în domeniul expertiza alimentelor de origine animală, a alimentelor de origine nonanimală şi a furajelor
┌────┬────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ Denumire serviciu/ │ │Total tarif│
│crt.│ birou/ compartiment│ Denumire test interlaborator │ lei │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 1 │Radioactivitate │Determinarea radioactivităţii prin │ │
│ │ │spectrometrie gama │ 276│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 2 │Nutriţie animală │Impurităţi botanice din cereale │ │
│ │ │(amestecuri de seminţe) furaje │ 138│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 3 │Chimie │Determinarea conţinutului de umiditate -│ │
│ │ │metoda gravimetrică │ 133│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 4 │Chimie │Determinarea proteinei - metoda │ │
│ │ │volumetrică │ 148│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 5 │Chimie │Determinarea grăsimii - metoda │ │
│ │ │gravimetrică │ 138│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 6 │Chimie │Determinarea cenuşii - metoda │ │
│ │ │gravimetrică │ 132│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 7 │Chimie │Determinarea cenuşii insolubile în acid │ │
│ │ │clorhidric │ 138│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 8 │Nutriţie animală │Determinarea celulozei brute din furaje │ 158│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 9 │Nutriţie animală │Determinarea celulozei prin metoda │ │
│ │ │Sharrer - Kurscher │ 158│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│10 │Nutriţie animală │Determinarea volumetrică calciu - furaje│ 173│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│11 │Chimie │Determinarea UV-VIS fosfor │ 151│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│12 │Cotaminanţi │Determinarea UV-VIS mangan din furaje │ 146│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│13 │Chimie │Determinarea UV-VIS magneziu - furaje │ 141│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│14 │Chimie │Determinare UV-VIS fier - furaje │ 142│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│15 │Control furaje │Determinarea UV-VIS cupru - furaje │ 144│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│16 │Contaminanţi │Determinarea volumetrică- Mohr - │ │
│ │ │clorura de sodiu │ 140│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│17 │Chimie │Determinarea conţinutului de cloruri │ │
│ │ │Volhard │ 154│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│18 │Nutriţie animală │Determinare volumetrică - activitate │ │
│ │ │ureazică │ 140│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│19 │Chimie │Determinarea cont de azotaţi UV-VIS │ 197│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│20 │Chimie │Determinarea cont de azotiţi UV-VIS │ 148│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│21 │Nutriţie animală │Determinarea vitaminei A prin │ │
│ │ │spectrofotometrie UV │ 246│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│22 │Nutriţie animală │Determinarea vitaminei E prin │ │
│ │ │spectrofotometrie UV │ 162│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│23 │Nutriţie animală │Identificarea constituenţilor de origine│ │
│ │ │animală │ 170│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│24 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS amprol │ 168│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│25 │Contaminanţi │Determinare UV-VIS dimetridazol │ 160│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│26 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS nicarbazin│ 207│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│27 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS lasalocid │ 189│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│28 │Contaminanţi │Identificare UV-VIS tylan │ 178│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│29 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS monensin │ 189│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│30 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS │ │
│ │ │salinomicin │ 205│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│31 │Contaminanţi │Identificare şi dozare UV-VIS narasin │ 214│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│32 │Microbiologie │Detecţie Salmonella │ 205│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│33 │Microbiologie │Detecţie Listeria monocytogenes │ 155│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│34 │Microbiologie │Numărare Listeria monocytogenes │ 157│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│35 │Microbiologie │Detecţia Campylobacter │ 278│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│36 │Microbiologie │Numărare Enterobacteriaceae │ 148│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│37 │Microbiologie │Număr total de germeni │ 134│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│38 │Microbiologie │Numărare Stafilococ c.p. │ 158│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│39 │Microbiologie │Numărare Escherichia coli │ 148│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│40 │Microbiologie │Numărare celule somatice │ 159│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│41 │Microbiologie │Decelarea larvelor de Trichinella │ │
│ │ │spiralis prin metoda digestiei │ │
│ │ │artificială │ 131│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│42 │Contaminanţi │Determinare a metalelor grele/element │ │
│ │ │(Pb, Cu,Cd, Zn etc.) prin SAA cu │ │
│ │ │flacără │ 202│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│43 │Contaminanţi │Determinare a metalelor grele/element │ │
│ │ │(Pb, Cu,Cd, Zn etc.) prin SAA cu │ │
│ │ │cuptor de grafit │ 207│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│44 │Contaminanţi │Determinarea mercurului prin SAA cu │ │
│ │ │vapori reci │ 243│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│45 │Contaminanţi │Determinarea arsenului prin SAA cu │ │
│ │ │generator de hidruri │ 262│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│46 │Contaminanţi │Determinarea reziduuri de micotoxine │ │
│ │ │prin HPLC │ 510│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│47 │Contaminanţi │Determinarea reziduuri de micotoxine │ │
│ │ │prin test ELISA fără purificare pe │ │
│ │ │coloană │ 385│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│48 │Contaminanţi │Determinarea reziduuri de micotoxine │ │
│ │ │prin test ELISA cu purificare pe │ │
│ │ │coloană │ 518│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────┤
│49 │Contaminanţi │Determinarea reziduuri de micotoxine │ │
│ │ │prin test ELISA identificare rapidă │ 201│
└────┴────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────┘
H. TARIF pentru evaluarea în vederea autorizării laboratoarelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ │ Tarif de │
│Crt.│ Denumirea laboratorului conform legislaţiei specifice │ evaluare │
│ │ │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 1. │Laborator sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor │ 1946 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
ANEXA 2 A. Tarif sanitar veterinar privind finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontieră, pentru controlul produselor de origine animală şi al animalelor vii, introduse din ţări terţe 1. Tarif aplicabil cărnii importate Sumele tarifelor pentru controlul oficial la importul unui transport de carne sunt fixate la: a) 55 euro/transport până la 6 tone; b) 9 euro/tonă până la 46 tone; şi c) 420 euro/transport peste 46 tone. 2. Tarif aplicabil produselor de pescuit importate (1) Tariful privind controlul oficial la importul unui transport de produse de pescuit este fixat la: a) 55 euro/transport până la 6 tone; b) 9 euro/tonă până la 46 tone; şi c) 420 euro/transport peste 46 tone. (2) Valoarea prevăzută anterior pentru controlul oficial la importul unui transport de produse de pescuit transportate în vrac trebuie să fie: a) 600 euro/vas cu o încărcătură de produse de pescuit până la 500 tone; b) 1200 euro/vas cu o încărcătură de produse de pescuit până la 1.000 tone; c) 2400 euro/vas cu o încărcătură de produse de pescuit până la 2.000 tone; şi d) 3600 euro/vas cu o încărcătură de produse de pescuit mai mare de 2.000 tone. (3) Trebuie să se aplice prevederile Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, în cazul produselor pescuite din mediul natural al acestora şi debarcate direct de pe un vas de pescuit ce navighează sub pavilionul unei ţări terţe. (4) Tarifele aplicabile producerii şi punerii pe piaţă de produse de pescuit şi de acvacultură sunt fixate la: - prima punere pe piaţă de produse de pescuit şi de acvacultură: (i) 1 euro/tonă pentru primele 50 tone valorificate lunar; (ii) 0,5 euro/tonă peste limita de 50 tone. 3. Tarif aplicabil produselor din carne şi cărnii de pasăre, vânat sălbatic, iepure, vânat de fermă, subproduselor şi hranei de origine animală destinate animalelor (1) Tariful privind controlul oficial la importul unui transport de produse de origine animală, altele decât cele prevăzute la cap. I şi II, sau al unui transport de subproduse de origine animală ori al unui transport de hrană pentru animale este fixat la: a) 55 euro/transport până la 6 tone; b) 9 euro/tonă până la 46 tone; şi c) 420 euro/transport peste 46 tone. (2) Valoarea prevăzută anterior pentru controlul oficial la importul unui transport de produse de origine animală, altele decât cele prevăzute la cap. I şi II, al unui transport de subproduse de origine animală sau al unui transport de hrană pentru animale, transportate în vrac, trebuie să fie: a) 600 euro/vas cu o încărcătură de produse până la 500 tone; b) 1200 euro/vas cu o încărcătură de produse până la 1.000 tone; c) 2400 euro/vas cu o încărcătură de produse până la 2.000 tone; şi d) 3600 euro/vas cu o încărcătură de produse mai mare de 2.000 tone. 4. Tarif aplicabil tranzitului prin România de produse şi animale vii Valoarea tarifelor pentru controlul oficial la tranzitul de produse şi animale vii prin România este fixată la un nivel minim de 30 euro, crescută cu 20 euro/sfert de oră, pentru fiecare membru al personalului implicat în controale. 5. Tarif aplicabil animalelor vii importate Tariful pentru controlul oficial la importul unui transport de animale vii este fixat: a) pentru bovine, ecvidee, porcine, ovine, caprine, păsări, iepuri, păsări vânat mic sau vânat terestru şi următoarele mamifere terestre: porci mistreţi şi rumegătoare, la: - 55 euro/transport până la 6 tone; - 9 euro/tonă până la 46 tone; şi - 420 euro/transport peste 46 tone. b) pentru animale din alte specii, la costul real de inspecţie exprimat pentru un animal sau pentru o tonă importată, la: - 55 euro/transport până la 46 tone; şi - 420 euro/transport peste 46 de tone. B. TARIF pentru controalele veterinare executate asupra operaţiunilor de export la punctele de trecere a frontierei de stat, asupra mărfurilor supuse controlului veterinar
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. │ │Tarif/mijloc de│
│crt.│ Acţiunea efectuată │ transport │
│ │ │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ 1.│Verificarea documentelor sanitare veterinare însoţitoare │ │
│ │şi a îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de │ │
│ │export a mărfurilor supuse controalelor sanitare │ │
│ │veterinare de frontieră │ 42 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
C. TARIF pentru asistenţa sanitară veterinară acordată în posturile de trecere a frontierei
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. │ │ Tarif/acţiune │
│crt.│ Acţiunea efectuată │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ 1.│Acordarea asistentei veterinare animalelor de companie, │ │
│ │în timpul călătoriei, la solicitarea proprietarului │ 63 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
ANEXA 3 A. Cuantumul tarifului perceput pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar în unităţile care produc alimente de origine animală prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 64/2007
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Activitate Specificaţie Tariful
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Abatorizare a) carne de vită de la:
- bovine adulte - 5 euro/animal
- tineret bovin - 2 euro/animal
b) solipede şi ecvidee - 3 euro/animal
c) carne de porc: animale cu
greutatea carcasei:
- mai mică de 25 kg - 0,5 euro/animal
- egală sau mai mare de 25 kg - 1 euro/animal
d) carne de oaie şi carne de
capră, animale cu greutatea
carcasei:
- mai mică de 12 kg - 0,15 euro/animal
- egală sau mai mare de 12 kg - 0,25 euro/animal
e) carne de pasăre:
- pui broiler - 0,01 euro/animal
- găini şi bibilici - 0,005 euro/animal
- raţe şi gâşte - 0,01 euro/animal
- curci - 0,025 euro/animal
- carne de iepure de fermă - 0,005 euro/animal
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Tranşare a) carne de vită, carne de viţel,
carne de porc, carne de solipede/
ecvidee, carne de oaie şi carne de
capră (carcasă, semicarcasă şi
sferturi) - 2 euro/tonă
b) carne de pasăre şi carne de
iepure de fermă - 1,5 euro/tonă
c) carne de vânat de fermă şi carne
de vânat sălbatic:
- păsări vânat mic şi vânat terestru - 1,5 euro/tonă
- carne de ratite (struţ, emu, nandu) - 3 euro/tonă
- carne de mistreţ şi de rumegătoare - 2 euro/tonă
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Procesarea - produse din carne, carne tocată şi - 1 euro/tonă
cărnii carne preparată materie primă
recepţionată
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Procesarea a) păsări vânat mic - 0,005 euro/animal
cărnii de b) vânat mic terestru - 0,01 euro/animal
vânat c) ratite (struţ) - 0,5 euro/animal
d) mamifere terestre: - mistreţ - 1,5 euro/animal
- rumegătoare - 0,5 euro/animal
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. Procesarea - lapte materie primă intrat
laptelui la procesare - 0,5 euro/tonă
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
6. Producerea a) prima punere pe piaţă a produselor - 1 euro/tonă
şi punerea de pescuit comercial şi de pentru primele 50
pe piaţă a acvacultură de tone valorificate
produselor de lunar
pescuit - 0,5 euro/tonă
comercial şi peste limita de
acvacultură 50 de tone
b) prima vânzare pe piaţa de peşte - 0,5 euro/tonă
a produselor de pescuit comercial pentru primele 50
şi acvacultură de tone
recepţionate lunar
- 0,25 euro/tonă
peste limita de 50
de tone
c) prima vânzare în cazul lipsei - 1 euro/tonă
gradării sau al gradării insuficiente primele 50 de tone
pentru prospeţime şi/sau dimensiune, valorificate lunar
în conformitate cu prevederile pentru
Regulamentului Comisiei nr. 103/76 şi
ale Regulamentului Comisiei nr. 104/76
- 0,5 euro/tonă
peste limita de 50
de tone
d) procesarea produselor de pescuit - 0,5 euro/tonă
comercial şi de acvacultură peşte intrat la
procesare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. Activităţi - produse de origine animală, inclusiv - 0,5 euro/tonă
generale ouă destinate consumului uman produse de origine
animală, inclusiv
ouă destinate
consumului uman
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ: a) În cazul unităţilor de procesare a cărnii cu sală de tranşare, pentru carnea intrată la tranşare (carcase, semicarcase şi sferturi de bovine, porcine, ovine şi caprine) se aplică numai tariful prevăzut la pct. 2. b) Pentru unităţile de procesare a cărnii independente fără abatorizare şi tranşare, carmangerii şi măcelării, se aplică numai tariful de la pct. 3. c) În cazul în care în aceeaşi unitate se desfăşoară activităţi de abatorizare, tranşare şi procesare a cărnii, se aplică numai tarifele prevăzute la pct. 1 şi 2. d) Pentru unităţile de tranşare, restul materiei prime se tarifează ca la pct. 3. e) Tariful pentru unităţile prevăzute la pct. I nu poate fi mai mic de 50 euro/lună şi mai mare de 5000 euro/lună, cu excepţia unităţilor de procesare a cărnii, unde tariful nu poate fi mai mare de 2000 euro/lună. f) Produsele de origine animală depozitate în depozite integrate în unităţile producătoare, precum şi în alte depozite autorizate sanitar-veterinar aparţinând aceleiaşi unităţi, aflate în aceeaşi localitate şi în alte localităţi, precum şi produsele de origine animală livrate de unitatea producătoare altei unităţi în baza unui contract de franciză nu se tarifează. g) În cazul în care fermele piscicole aparţin aceleiaşi unităţi de procesare, se percepe numai tariful prevăzut la pct. 6 lit. d). h) În cazul în care în aceeaşi unitate se desfăşoară activităţi de abatorizare păsări şi tranşare carne de pasăre, se va percepe numai tariful pentru abatorizare, pentru loturile tăiate în aceeaşi unitate. B. TARIFUL pentru cheltuielile de personal care desfăşoară activitatea de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală
┌────┬───────────────────────────┬──────────────────┬───────────────────┬────────────┐
│Nr. │Etapele aferente realizării│Cheltuieli pentru │Cheltuieli necesare│ Total │
│crt.│unui control oficial în │salariu/persoană/h│ perfecţionării/ │cheltuieli/h│
│ │domeniul alimentar │ (lei) │ persoană/h │ (lei) │
│ │ │ │ (lei) │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼────────────┤
│ 1 │Pregătirea controlului, │ │ │ │
│ │studierea facilităţilor şi │ │ │ │
│ │documentaţiei deţinute │ │ │ │
│ │deoperatorii economici, │ │ │ │
│ │astfel încât să fie │ │ │ │
│ │capabili să îşi │ │ │ │
│ │îndeplinească atribuţiile │ │ │ │
│ │în mod adecvat │ 22 │ 1 │ 23 │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼────────────┤
│ 2 │Realizarea controlului │ 22 │ 1 │ 23 │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼────────────┤
│ 3 │Analiza activităţii de │ │ │ │
│ │control şi stabilirea │ │ │ │
│ │concluziilor │ 22 │ 1 │ 23 │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼────────────┤
│ │TOTAL │ 66 │ 3 │ 69 │
└────┴───────────────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴────────────┘
C. TARIFUL pentru acţiunile de prelevare de probe efectuate în vederea controlului oficial al alimentelor de origine nonanimală
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬──────────────────────┐
│ │ Loturi ≤ 15 tone │ Loturi > 15 tone │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────┤
│Distanţa până la locul │ │ │
│de prelevare ≤ 80 km │ 67 lei │ 78 lei │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────┤
│Distanţa până la locul de│ │ │
│prelevare > 80 km │ 90 lei │ 96 lei │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴──────────────────────┘
D. TARIF pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare directă sau vânzare cu amănuntul
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│Nr. │ │ Tariful de │
│crt.│ Unitatea │înregistrare │
│ │ │ lei/unitate │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 1.│Carne, lapte şi produse din lapte: │ │
│ │Carmangerie, măcelărie, centru sacrificare păsări şi/sau │354 -persoane│
│ │lagomorfe la nivelul fermei sau exploataţiei, centru de │juridice │
│ │prelucrare lapte │10 - persoane│
│ │ │fizice │
│ │ │ │
│ │Centru colectare vânat sălbatic │ 236 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 2.│Peşte şi produse din pescuit, miere şi alte produse din │ │
│ │miere şi ouă pentru consum: │ │
│ │Centru de colectare peşte, magazin de desfacere peşte, │ │
│ │pescărie, centru de colectare a batracienilor, │ │
│ │gasteropodelor, crustaceelor, punct de debarcare, centru │ │
│ │extracţie, colectare miere şi alte produse apicole, centru │ │
│ │colectare ouă │ 236 │
│ │Ambarcaţiune de pescuit, stupină, magazin desfacere a │ │
│ │mierii de albine şi a altor produse apicole │ 118 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 3.│Unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de comercializare│ │
│ │a alimentelor şi unităţi care desfăşoară alte activităţi în│ │
│ │domeniu: │ │
│ │Restaurant, indiferent de specific, laborator de cofetărie │ │
│ │şi/sau patiserie, pensiuni turistice, unităţi de vânzare │ │
│ │prin internet, staţie spălare şi dezinfecţie mijloace de │ │
│ │transport │ 354 │
│ │Pizzerie, cantină, cofetărie/patiserie, magazin alimentar, │ │
│ │depozit alimentar, catering │ 236 │
│ │Hipermarket/Supermarket │ 592 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 4.│Activităţi de prelucrare şi conservare a fructelor şi │ │
│ │legumelor │ │
│ │Unităţi de prelucrare a cartofilor şi producţie a │ │
│ │produselor din cartofi în scop alimentar │ 236 │
│ │Unităţi de conservare şi fabricare a sucurilor/ │ │
│ │concentratelor de fructe şi legume │ 236 │
│ │Unităţi de fabricare a produselor alimentare din fructe şi │ │
│ │legume (inclusiv gemuri, marmelade şi jeleuri) │ 236 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 5.│Activităţi de fabricare a uleiurilor şi a grăsimilor │ │
│ │vegetale şi animale │ │
│ │Unităţi pentru producţia şi prelucrarea uleiurilor vegetale│ │
│ │brute şi rafinate │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea margarinei, a amestecurilor │ │
│ │pentru tartine şi a grăsimilor de gătit combinate │ 354 │
│ │Unităţi pentru producţia făinei oleaginoase nedegresate │ 236 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 6.│Activităţi de fabricare a produselor de morărit, amidonului│ │
│ │şi produselor din amidon │ │
│ │Unităţi de morărit şi măcinat │ 236 │
│ │Unităţi pentru fabricarea cerealelor pentru micul dejun şi │ │
│ │a premixurilor │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea amidonului, glutenului, a │ │
│ │glucozei, siropului de glucoză şi a maltozei │ 236 │
│ │Unităţi pentru măcinarea legumelor │ 236 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 7.│Activităţi de fabricare a altor produse alimentare │ │
│ │Unităţi pentru fabricarea pâinii, produselor proaspete şi │ │
│ │conservate de patiserie, produselor proaspete şi uscate de │ │
│ │panificaţie, plăcintelor, checurilor, tartelor, biscuiţilor│ │
│ │pişcoturilor, prăjiturilor conservate, fabricarea │ │
│ │produselor pentru gustări dulci sau sărate etc. │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea zahărului, a produselor │ │
│ │zaharoase, gumei de mestecat, a ciocolatei şi produselor │ │
│ │din cacao etc. │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea macaroanelor, tăiţeilor, │ │
│ │cuşcuşului, pastelor făinoase şi altor produse făinoase │ │
│ │similare │ 236 │
│ │Unităţi pentru prelucrarea cafelei, ceaiului şi fabricarea │ │
│ │condimentelor │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea preparatelor alimentare │ │
│ │omogenizate şi alimentelor dietetice │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea produselor alimentare congelate │ 236 │
│ │Unităţi pentru fabricarea altor produse alimentare de │ │
│ │origine nonanimală neclasificate în altă parte │ 236 │
│ │Unităţi de fabricare a produselor alimentare confiate/ │ │
│ │deshidratate, (legume, fructe, coji de fructe şi │ │
│ │alte părţi de plante - confiate, deshidratate, uscate, │ │
│ │glasate sau cristalizate) │ 236 │
│ │Unităţi pentru producţia, procesarea şi comercializarea │ │
│ │ciupercilor │ 236 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 8.│Activităţi de fabricare a băuturilor │ │
│ │Unităţi pentru fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie │ │
│ │şi a băuturilor alcoolice distilate │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea vinului, cidrului şi a altor │ │
│ │vinuri din fructe │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea berii, a malţului şi a altor │ │
│ │băuturi nedistilate obţinute prin fermentare │ 354 │
│ │Unităţi pentru fabricarea de ape minerale şi băuturi │ │
│ │răcoritoare nealcoolice │ 354 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ 9.│Alte activităţi │ │
│ │Unităţi de ambalare şi/sau îmbuteliere a produselor │ │
│ │alimentare de origine nonanimală │ 236 │
│ │Unităţi de fabricare a îngheţatei │ 236 │
│ │Depozit alimentar/frigorific pentru produse de origine │ │
│ │nonanimală │ 354 │
│ │Depozit pentru seminţe de consum │ 236 │
│ │Unităţi de comercializare a produselor alimentare de │ │
│ │origine nonanimală congelate │ 354 │
│ │Unităţi de producere a ambalajelor pentru produsele │ │
│ │alimentare ce vin în contact cu alimentele │ 118 │
│ │Mijloc de transport al produselor de origine nonanimală │ 118 │
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘
ANEXA 4 A. TARIF pentru autorizarea şi reautorizarea comercializării reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar, precum şi pentru modificarea condiţiilor în care a fost emisă autorizaţia de comercializare
┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│Nr. │ │ Tarif │
│crt.│ Denumire operaţiune │operaţiune│
│ │ │ - lei - │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 1.│Emitere autorizaţie de comercializare a reagenţilor şi a │ │
│ │seturilor de diagnostic de uz veterinar │ 2487 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2.│Reautorizarea comercializării reagenţiilor şi a seturilor de │ │
│ │diagnostic de uz veterinar care au fost supuse controlului │ │
│ │pentru fiecare serie/lot/şarjă │ 622 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3.│Reautorizarea comercializării reagenţiilor şi a seturilor de │ │
│ │diagnostic de uz veterinar care nu au fost supuse controlului │ │
│ │pentru fiecare serie/lot/şarjă │ 1243 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4.│Evaluarea cererii pentru modificarea de tip I │ 374 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 5.│Evaluarea cererii pentru modificarea de tip II │ 622 │
└────┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
B. TARIF pentru testarea reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar în vederea verificării valorii de diagnostic
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────┐
│ 1. │Set de diagnostic RSAR │ 312 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 2. │Set de diagnostic SAT pentru testarea reagenţilor │ 742 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 3. │Set de diagnostic RFC │ 909 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 4. │Set de diagnostic conjugat IFD │ 1004 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 5. │Set de diagnostic ID │ 869 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 6. │Set de diagnostic RIHA │ 1704 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 7. │Set de diagnostic rapid │ 2717 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 8. │Teste rapide biotoxine │ 5745 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ 9. │Set de diagnostic ELISA micotoxine │ 888 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│10. │Set de diagnostic ELISA │ 2011 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│11. │Testarea produselor microbicide (dezinfectanţi) │ 3984 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│12. │Set de diagnostic ELISA imunoenzimatic │ 8852 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│13. │Set de diagnostic EST imunoblotare │ 10368 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│14. │Set de diagnostic EST imunocromatografic │ 8257 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│15. │Set de diagnostic EST imunohistochimic │ 5126 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│16. │Test PCR clasic │ 8823 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│17. │Set de diagnostic pentru teste Real Time PCR │ 9046 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│18. │Set de diagnostic pentru extracţia acizilor nucleici │ 8712 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│19. │Set de diagnostic pentru genotipare │ 9269 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│20. │Set de diagnostic pentru secvenţiere │ 9828 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│21. │Set de diagnostic ELISA pentru echinococcoză │ 1712 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│22. │Set de diagnostic ELISA pentru fascioloză │ 1524 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────┘
C. TARIF pentru evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de fabricaţie a reagenţilor Tarif produs - 3729 lei ANEXA 5 A. TARIF pentru autorizarea sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală
┌───────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Partea │ Unitate │ Tarif de │
│ │ │ autorizare│
│ │ │lei/Unitate/│
│ │ │ Obiectiv │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ I │Unităţi cu activităţi generale: │ │
│ │Depozit frigorific . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Unitate de reambalare . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Piaţă agroalimentară, piaţa en-gros, hală pentru │ │
│ │desfacerea produselor de origine animală . . . . . . . . │ 398 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ II │Carne de ongulate domestice: │ │
│ │Abator . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Unitate de tranşare . . . . . . . . . . │ 530 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ III │Carne de pasăre şi lagomorfe: │ │
│ │Abator de păsări . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Unitate de tranşare carne pasăre . . . . . . . . . . │ 530 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ IV │Carne de vânat de crescătorie: │ │
│ │Abator . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Unitate de tranşare carne de vânat . . . . . . . . . . │ 530 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ V │Carne de vânat sălbatic: │ │
│ │Unitate de manipulare . . . . . . . . . . . . . │ 530 │
│ │Unitate de tranşare . . . . . . . . . . │ 398 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ VI │Carne tocată, preparată şi carne separată mecanic: │ │
│ │Unitate pentru producerea cărnii tocate . . . . . . . . │ 530 │
│ │Unitate carne preparată . . . . . . . . . . │ 530 │
│ │Unitate carne separată mecanic . . . . . . . . . . │ 530 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ VII │Produse din carne: │ │
│ │Unitate de procesare . . . . . . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ VIII │Moluşte bivalve vii: │ │
│ │Centru de colectare moluşte bivalve vii . . . . . . . . │ 398 │
│ │Centru de purificare moluşte bivalve vii . . . . . . . │ 398 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ IX │Peşte şi produse din pescuit: │ │
│ │Vas fabrică . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Vas congelator . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Unitate produse proaspete din pescuit . . . . . . . . . │ 633 │
│ │Unitate procesare produse din pescuit . . . . . . . . . │ 633 │
│ │Piaţa de licitaţie peşte şi produse din pescuit . . . . │ 530 │
│ │Piaţa de desfacere . . . . . . . . . . │ 530 │
│ │Centru colectare peşte . . . . . . . . . . │ 219 │
│ │Fermă de acvacultură cu centru colectare peşte │ │
│ │integrat . . . . . . . . . . │ 109 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ X │Lapte şi produse din lapte │ │
│ │Centru de colectare a laptelui . . . . . . . . . . │ 133 │
│ │Unitate de procesare a laptelui materie primă . . . . . │ 633 │
│ │nitate de procesare a produselor lactate . . . . . . . . │ 586 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XI │Ouă şi produse din ouă │ │
│ │Centru de ambalare a ouălor . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Unitate producere ou lichid . . . . . . . . . . │ 663 │
│ │Unitate procesare ouă . . . . . . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XII │Pulpe de broască şi melci │ │
│ │Unitate de procesare pulpe de broască şi melci . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XIII │Grăsimi animale, untură şi jumări: │ │
│ │Centru de colectare grăsimi animale . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Unitate de procesare grăsimi animale . . . . . . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XIV │Stomacuri prelucrate, vezici şi intestine: │ │
│ │Unitate de procesare stomacuri, vezici şi intestine . . .│ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XV │Gelatina: │ │
│ │Centru de colectare materii prime pentru gelatină . . . .│ 398 │
│ │Unitate producere a gelatinei . . . . . . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XVI │Colagen: │ │
│ │Centru de colectare materii prime pentru colagen . . . . │ 398 │
│ │Unitate producere a colagenului . . . . . . . . . . │ 663 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ XVII│Alte activităţi: │ │
│ │Unitate de prelucrare miere de albine şi/sau produse │ │
│ │apicole . . . . . . . . . . │ 586 │
│ │Şlep . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Vagon frigorific . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Navă pescador . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Aeronavă . . . . . . . . . . │ 398 │
│ │Mijoace auto specializate . . . . . . . . . . │ 116 │
└───────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
B. Tarif pentru autorizarea sanitar-veterinară a unităţilor şi a mijloacelor de transport supuse controlului sanitar-veterinar
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────────┐
│Nrt │ DENUMIREA UNITĂŢII CONFORM │ │Tarife de │
│crt.│ LEGISLAŢIEI SPECIFICE │ UM │autorizaţie│
│ │ │ │ lei/UM │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 1. │Unităţi specializate care asigură servicii DDD │unitate│ 308 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 2. │Exploataţie comercială de bovine*) │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 3. │Exploataţie comercială de ovine*) │ │ │
│ │Exploataţie comercială de caprine*) │ │ │
│ │Exploataţie comercială de ecvine*) │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 4. │Exploataţie comercială de porcine*) │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 5. │Exploataţie comercială de păsări*) │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 6. │Staţie de incubaţie tip industrial │unitate│ 308 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 7. │Exploataţie apicolă comercială │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 8. │Exploataţie de iepuri şi animale de blană*) │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 9. │Exploataţie pentru creşterea animalelor ballai │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│10. │Exploataţie didactică şi experimentală │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│11. │Baze de achiziţii pentru animale vii │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│12. │Centre de colectare animale vii │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│13. │Exploataţie de carantină │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│14. │Puncte de control │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│15. │Târguri de animale vii │unitate│ 230 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│16. │Exploataţie de producţie în domeniul acvaculturii │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│17. │Biobază pentru animale de experienţă │unitate│ 114 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│18. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce │ │ │
│ │nu sunt destinate consumului uman din categoria I în scopul │ │ │
│ │neutralizării prin procesare │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│19. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce │ │ │
│ │nu sunt destinate consumului uman din categoria a II - a în │ │ │
│ │scopul neutralizării prin procesare │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│20. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce │ │ │
│ │nu sunt destinate consumului uman din categoria a III - a în │ │ │
│ │scopul neutralizării prin procesare │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│21. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce │ │ │
│ │nu sunt destinate consumului uman sau a proteinelor animale │ │ │
│ │procesate în scopul neutralizării prin incinerare-capacitate │ │ │
│ │mare/mică │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│22. │Unităţi de prelucrare a subproduselor animale ce nu sunt │ │ │
│ │destinate consumului uman pentru utilizări tehnice │unitate│ 660 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│23. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală/ │ │ │
│ │produselor procesate prin compostare │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│24. │Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală prin│ │ │
│ │producere de biogaz │unitate│ 791 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│25. │Centru de colectare a subproduselor de origine animală ce nu │ │ │
│ │sunt destinate consumului uman │unitate│ 528 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│26. │Unitate oleochimică Categoria a II - a │unitate│ 660 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│27. │Unitate oleochimică Categoria a III - a │unitate│ 660 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│28. │Unitate intermediară de subproduse animale ce nu sunt │ │ │
│ │destinate consumului uman, în vederea neutralizării - │ │ │
│ │Categoriile I şi a II - a │unitate│ 528 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│29. │Unitate intermediară de subproduse animale ce nu sunt │ │ │
│ │destinate consumului uman, în vederea neutralizării - │ │ │
│ │Categoria a III - a │unitate│ 528 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│30. │Depozit de subproduse animale ce nu sunt destinate consumului│ │ │
│ │uman, pentru uz tehnic - Categoriile I, a II - a şi a III - a│unitate│ 660 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│31. │Unitate de depozitare a produselor procesate Categoriile I, │ │ │
│ │a II - a şi a III - a │unitate│ 264 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│32. │Unitate pentru producerea produselor din peşte pentru hrana │ │ │
│ │animalelor Fabrica făină de peşte - Categoria a III - a │unitate│ 396 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│33. │Genotecă de animale │unitate│ 11 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│34. │Mijloc de transport cu dotări specifice │unitate│ 330 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│35. │Transportator animale vii │unitate│ 330 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│36. │Mijloc de transport animale vii în călătorii rutiere de │ │ │
│ │scurtă durată │unitate│ 330 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│37. │Mijloc de transport animale vii în călătorii rutiere de lungă│ │ │
│ │durată │unitate│ 538 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│38. │Mijloc de transport naval pentru animale vii │unitate│ 1046 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│39. │Mijloc de transport subproduse de origine animală care nu │ │ │
│ │sunt destinate consumului uman │unitate│ 396 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│40. │Unitate utilizatoare de subproduse de origine animală care nu│ │ │
│ │sunt destinate consumului uman, conform art. 23 din │ │ │
│ │Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului │ │ │
│ │nr. 1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare privind │ │ │
│ │subprodusele de origine animală care nu sunt destinate │ │ │
│ │consumului uman, cu amendamentele ulterioare │unitate│ 11 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│41. │Unitate utilizatoare de produse pentru obţinerea hranei │ │ │
│ │nerumegatoarelor şi rumegatoarelor, conform anexei IV la │ │ │
│ │Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului │ │ │
│ │nr. 999/2001/CE de stabilire a unor reglementări pentru │ │ │
│ │prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme de │ │ │
│ │encefalopatii spongiforme transmisibile ale animalelor, cu │ │ │
│ │amendamentele ulterioare │unitate│ 11 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│42. │Unitate producătoare pentru hrană animale de companie - hrană│ │ │
│ │uscată, articole de masticaţie, hrană crudă, hrană umedă │unitate│ 396 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┤
│43. │Instalaţie de combustie a grăsimilor animale ecarisate, │ │ │
│ │conform Regulamentului Parlamentului European şi al │ │ │
│ │Consiliului nr. 1774/2002/CE, cu amendamentele ulterioare │unitate│ 230 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴───────────┘
______________ *) În cererea formulată de către operatorul economic se menţionează obligatoriu profilul activităţii: exploataţie de vaci de lapte, îngrăşătorie; exploataţie comercială de porcine pentru reproducţie, reproductie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de ovine pentru reproducţie, reproducţie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de păsări pentru reproducţie, inclusiv staţie de incubaţie; broiler; pui ecluzionaţi, ouă pentru incubat; herghelie, depozit de armăsari; fermă animale de blană; exploataţiile de origine care intenţionează să realizeze comerţ intracomunitar/export în ţări terţe, trebuie să fie autorizate sanitar-veterinar pentru comerţ intracomunitar/export în ţări terţe. C. Obligaţiile deţinătorilor de bovine referitor la tariful aplicabil pentru eliberarea paşaportului sau în cazul pierderii acestuia La ridicarea paşaportului de la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, deţinătorul de animale din specia bovine achită suma de 5 lei/paşaport, reprezentând contravaloarea paşaportului, aceasta constituindu-se ca venituri proprii ale DSVSA, potrivit legii. În termen de 3 zile de la data înregistrării în Baza naţională de date a pierderii paşaportului, deţinătorul animalelor din specia bovine solicită direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin cererea prevăzută în anexa nr. 15 la Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare, eliberarea paşaportului duplicat, achitând suma de 25 lei reprezentând contravaloarea acestuia, ce se constituie ca venituri proprii ale DSVSA judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit legii. ANEXA 6 A. Tarif pentru evaluarea unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale în vederea autorizării sanitare veterinare
┌────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬───────┬───────────┐
│Nr. │ │ │ Cod │Tarif de │
│crt.│ Unitate │ Activitate │ CAEN │evaluare în│
│ │ │ │ │vederea │
│ │ │ │ │autorizării│
│ │ │ │ │sanitare │
│ │ │ │ │veterinare │
│ │ │ │ │- lei/ │
│ │ │ │ │ unitate - │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│1. │Unitate de producere a aditivilor şi/sau a │Fabricarea preparatelor│ │ │
│ │preamestecurilor de aditivi furajeri, a │pentru hrana animalelor│ │ │
│ │preamestecurilor conţinând aditivi furajeri │de fermă │ 1091│ 589│
│ │şi alte materii prime destinate hranei │ │ │ │
│ │animalelor de fermă - aditivi destinaţi │ │ │ │
│ │hranei pentru animale, menţionaţi în cap. 1 │ │ │ │
│ │din anexa IV la Regulamentul (CE) │ │ │ │
│ │nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al│ │ │ │
│ │Consiliului din 12 ianuarie 2005 de │ │ │ │
│ │stabilire a cerinţelor privind igiena │ │ │ │
│ │furajelor, cu modificările şi completările │ │ │ │
│ │ulterioare, preamestecuri preparate cu │ │ │ │
│ │ajutorul unor aditivi destinaţi hranei │ │ │ │
│ │pentru animale menţionaţi în cap. 2 din │ │ │ │
│ │anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, │ │ │ │
│ │cu modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 2. │Unitate de producere a hranei destinate │Fabricarea preparatelor│ 1091│ 589│
│ │animalelor de fermă pentru punerea pe piaţă │pentru hrana animalelor│ │ │
│ │sau pentru nevoile exclusive ale propriei │de fermă │ │ │
│ │exploataţii, cu utilizarea aditivilor │ │ │ │
│ │furajeri, a preamestecurilor de aditivi sau │ │ │ │
│ │a preamestecurilor conţinând aditivi - │ │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 3 din anexa IV la │ │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 3. │Magazin de furaje pentru animalele de fermă │Comerţ cu amănuntul al │ 4778│ 379│
│ │- aditivi destinaţi hranei pentru animale, │altor bunuri noi, în │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la │magazine specializate │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare, │ │ │ │
│ │preamestecuri preparate cu ajutorul unor │ │ │ │
│ │aditivi destinaţi hranei pentru animale │ │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la │ │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 4. │Depozit produse destinate hranei pentru │Depozitări │ 5210│ 484│
│ │animale de fermă - aditivi destinaţi hranei │ │ │ │
│ │pentru animale, menţionaţi în cap. 1 din │ │ │ │
│ │anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, │ │ │ │
│ │cu modificările şi completările ulterioare, │ │ │ │
│ │preamestecuri preparate cu ajutorul unor │ │ │ │
│ │aditivi destinaţi hranei pentru animale │ │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la │ │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 5. │Unitate pentru ambalarea produselor │Activităţi de ambalare │ 8292│ 536│
│ │destinate hranei animalelor de fermă - │ │ │ │
│ │aditivi destinaţi hranei pentru animale, │ │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la │ │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare, │ │ │ │
│ │preamestecuri preparate cu ajutorul unor │ │ │ │
│ │aditivi destinaţi hranei pentru animale │ │ │ │
│ │menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la │ │ │ │
│ │Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu │ │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 6. │Unitate de producere a furajelor │Fabricarea preparatelor│ │ │
│ │medicamentate │pentru hrana animalelor│ │ │
│ │ │de fermă │ 1091│ 589│
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────┼───────────┤
│ 7. │Unitate comercială care pune pe piaţă │Intermedieri în │ │ │
│ │aditivi şi/sau preamestecuri de aditivi │comerţul cu produse │ │ │
│ │furajeri, preamestecuri conţinând aditivi │diverse │ 4619│ 326│
│ │furajeri şi alte materii prime destinate │ │ │ │
│ │hranei animalelor de fermă - aditivi │ │ │ │
│ │destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi │ │ │ │
│ │în cap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) │ │ │ │
│ │nr. 183/2005, cu modificările şi │ │ │ │
│ │completările ulterioare, preamestecuri │ │ │ │
│ │preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi│ │ │ │
│ │hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 │ │ │ │
│ │din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/ │ │ │ │
│ │2005, cu modificările şi completările │ │ │ │
│ │ulterioare, fără a deţine produse în │ │ │ │
│ │incintele lor │ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────┴───────┴───────────┘
B. Tarif pentru înregistrarea unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale
┌────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬────────┬───────────┐
│Nr. │ │ │ Cod │Tarif │
│crt.│ Unitate │ Activitate │ CAEN │pentru în- │
│ │ │ │ │registrarea│
│ │ │ │ │sanitară │
│ │ │ │ │veterinară │
│ │ │ │ │- lei/ │
│ │ │ │ │ unitate - │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 1. │Unitate pentru producerea aditivilor şi/sau │Fabricarea preparatelor│ 1091 │ 218 │
│ │preamestecurilor de aditivi furajeri, │pentru hrana animalelor│ │ │
│ │preamestecurilor conţinând aditivi furajeri │de fermă │ │ │
│ │şi alte materii prime destinate hranei │ │ │ │
│ │animalelor de fermă - altele decât cele care│ │ │ │
│ │se supun autorizării sanitare veterinare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 2. │Unitate de producere a hranei destinate │Fabricarea preparatelor│ 1091 │ 218 │
│ │animalelor de fermă, pentru punerea pe piaţă│pentru hrana animalelor│ │ │
│ │sau pentru nevoile proprii ale exploataţiei │de fermă │ │ │
│ │- altele decât cele care se supun │ │ │ │
│ │autorizării sanitare veterinare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 3. │Magazin de furaje pentru animalele de fermă │Comerţ cu amănuntul al │ 4778 │ 218 │
│ │- altele decât cele care se supun │altor bunuri noi, în │ │ │
│ │autorizării sanitare veterinare │magazine specializate │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 4. │Depozit de aditivi furajeri, preamestecuri │Depozitări │ 5210 │ 218 │
│ │de aditivi/conţinând aditivi furajeri sau │ │ │ │
│ │alte furaje, furaje combinate pentru │ │ │ │
│ │animalele de fermă - altele decât cele care │ │ │ │
│ │se supun autorizării sanitare veterinare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 5. │Unitate pentru ambalarea produselor │Activităţi de ambalare │ 8292 │ 218 │
│ │destinate nutriţiei animalelor de fermă - │ │ │ │
│ │altele decât cele care se supun autorizării │ │ │ │
│ │sanitare veterinare │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 6. │Unitate comercială, care pune pe piaţă │Intermedieri în │ 4619 │ 218 │
│ │aditivi şi/sau preamestecuri de aditivi │comerţul cu produse │ │ │
│ │furajeri, preamestecuri conţinând aditivi │diverse │ │ │
│ │furajeri şi alte materii prime destinate │ │ │ │
│ │hranei animalelor de fermă, furaje combinate│ │ │ │
│ │- altele decât cele care se supun │ │ │ │
│ │autorizării sanitare veterinare, fără a │ │ │ │
│ │deţine produse în incintele lor │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 7. │Transportator al hranei pentru animalele, al│Transporturi rutiere de│ 4941 │ 218 │
│ │aditivilor furajeri, al preamestecurilor de │ mărfuri │ 6024 │ │
│ │aditivi/conţinând aditivi furajeri sau alte │ │ │ │
│ │furaje, al furajelor combinate │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 8. │Unităţi, altele decât cele din sectorul │Activităţi din │Codurile│ │
│ │hranei pentru animale care furnizează │industria biogazului, │CAEN │ │
│ │produse/subproduse destinate utilizării în │farmaceutică, chimică, │specifi-│ │
│ │hrana animalelor de fermă │precum şi din alte │ce acti-│ │
│ │ │domenii de activitate, │vită- │ │
│ │ │cu excepţia │ţilor │ │
│ │ │activităţilor din │desfăşu-│ │
│ │ │industria alimentară │rate │ 218│
├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────┼───────────┤
│ 9. │Mijloc de transport al hranei pentru animale│Transport exclusiv al │ │ 134│
│ │al aditivilor furajeri, al preamestecurilor │hranei pentru animale │ │ │
│ │de aditivi/conţinând aditivi furajeri sau │ │ │ │
│ │alte furaje, al furajelor combinate │ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────┴────────┴───────────┘
C. Tarif pentru înregistrarea/autorizarea/certificarea unităţilor şi a activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar
┌────────────────────────────┬───────────────┬─────────────────────────────────┬───────────┐
│ Unitate/activitate │ U.M. │ Tip de autorizaţie │Tariful de │
│ │ │ │evaluare în│
│ │ │ │vederea │
│ │ │ │autorizării│
│ │ │ │/certifi- │
│ │ │ │cării │
│ │ │ │- lei/U.M.-│
├────────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│Punct farmaceutic veterinar │Punct de lucru │Înregistrare sanitară veterinară │ 280│
├────────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│Farmacie veterinară │Punct de lucru │Autorizaţie sanitară veterinară │ │
│ │ │de funcţionare │ 417│
├────────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│Unitate de fabricaţie/import│Punct de lucru │Certificat privind conformitatea │ 4168**)│
│al produselor medicinale │ │cu buna practică de fabricaţie*) │ │
│veterinare pentru: │ │ │ │
│- fabricaţia totală/parţială│ │şi/sau │ │
│sau import al produselor │ │ │ │
│medicinale veterinare │ │Autorizaţie de fabricaţie a │ │
│- fabricaţia totală/parţială│ │produselor medicinale veterinare │ │
│sau importul materiilor │ │ │ │
│prime utilizate în │ │ │ │
│fabricaţia produselor │ │ │ │
│medicinale veterinare │ │ │ │
├────────────────────────────┼───────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┤
│Unitate de distribuţie a │Punct de lucru │Autorizaţie de distribuţie a │ 978***)│
│produselor medicinale │ │produselor medicinale veterinare,│ │
│veterinare, reagenţilor şi │ │reagenţilor şi seturilor de │ │
│seturilor de diagnostic de │ │diagnostic de uz veterinar │ │
│uz veterinar │ │ │ │
└────────────────────────────┴───────────────┴─────────────────────────────────┴───────────┘
Notă: *) Pentru unităţile de fabricaţie produse medicinale veterinare, din ţări terţe, se emite doar Certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie. Pentru unităţile de import al produselor medicinale veterinare/materii prime utilizate la fabricaţia produselor medicinale veterinare, se emite Certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie şi Autorizaţia de fabricaţie a produselor medicinale veterinare, pentru activităţile desfăşurate în România (ex. teste pentru controlul calităţii, certificarea seriei produselor medicinale veterinare importate). **) Cheltuielile aferente cazării şi transportului se suportă de către solicitant. Tariful se achită pentru evaluarea fiecărui punct de lucru. ***) Tariful se achită şi se eliberează pentru fiecare punct de lucru. __________