Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 918 din 20 mai 2024 privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unor serii de obligaţiuni denominate în euro scadente în data de 28 octombrie 2024 şi în data de 29 octombrie 2025 şi de preschimbare a acestora sau a unei părţi din acestea cu obligaţiuni noi sau o parte din acestea şi contractarea unor împrumuturi pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes", în sumă totală de până la 3,5 miliarde euro şi desemnarea administratorilor tranzacţiei
EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 467 din 21 mai 2024
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1.a), b) 2 subpct. 10 şi 11 şi pct. 4.1.a), b) 2^1 subpct. 5.7, 5.10, 5.11 şi 5.12 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se aprobă:
a) operaţiunea de răscumpărare anticipată a seriilor de obligaţiuni denominate în euro scadente în data de 28 octombrie 2024, cupon 2,875%, şi în data de 29 octombrie 2025, cupon 2,75%, denumite în continuare „obligaţiunile răscumpărate“, şi de preschimbare a acestora sau a unei părţi din acestea cu obligaţiuni noi sau o parte din acestea prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, prin lansarea unei serii de obligaţiuni denominate în euro având maturitatea de 8 ani, care vor putea fi preschimbate în tot sau în parte cu toate sau o parte din obligaţiunile răscumpărate; şi
b) contractarea de către Ministerul Finanţelor a unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, prin lansarea unei serii noi de obligaţiuni denominate în euro, cu maturitatea de 13 ani.
Cele două împrumuturi menţionate mai sus sunt denumite în continuare „emisiune“ şi vor fi în sumă totală de până la 3,5 miliarde euro.
(2) Suma finală aferentă atât operaţiunii de răscumpărare anticipată şi preschimbare, cât şi cea aferentă emisiunii noi, maturitatea, cuponul, numărul de serii, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării tranzacţiei, în funcţie de condiţiile de piaţă.
ART. 2
Emisiunea este administrată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, HSBC Continental Europe, Erste Bank, JP Morgan SE şi Société Générale.
ART. 3
Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale şi finanţarea necesară asigurării colateralului aferent tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 4
Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 20 mai 2024.
Nr. 918.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: