Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 917 din 3 noiembrie 2009  privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 917 din 3 noiembrie 2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de interventie "Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protectia mediului", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013

EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCUINTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 23 decembrie 2009
ORDIN nr. 917 din 3 noiembrie 2009
privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de intervenţie "Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecţia mediului", pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalierã România-Bulgaria 2007-2013
EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTÃRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI
Nr. 917 din 3 noiembrie 2009
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Nr. 3.362 din 11 decembrie 2009
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 23 decembrie 2009

Având în vedere prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999 , ale art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 , ale art. 49-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã şi prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalierã România-Bulgaria 2007-2013,
în temeiul <>art. 12 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Locuinţei, cu modificãrile ulterioare, şi al <>art. 10 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei şi ministrul finanţelor publice emit urmãtorul ordin:

ART. 1
Prin prezentul ordin se aprobã categoriile de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de intervenţie "Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecţia mediului", pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalierã România-Bulgaria 2007-2013, denumit în continuare Programul.
ART. 2
(1) Cheltuielile efectuate în condiţiile prevãzute la art. 1 sunt considerate eligibile de la data intrãrii în vigoare a contractului-cadru de finanţare semnat între autoritatea de management şi partenerul lider de proiect.
(2) Pentru a fi eligibilã, o cheltuialã trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii cu caracter general:
a) sã fie în concordanţã cu obiectivele şi rezultatele activitãţilor propuse, sã fie necesarã pentru a duce la bun sfârşit proiectul, sã fie prevãzutã în contractul de finanţare şi sã fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros;
b) sã fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat de cãtre autoritatea de management pentru aprobarea proiectului, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi a art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 ;
c) sã fie efectiv plãtitã de cãtre beneficiar sau de partenerii lui în perioada de implementare a proiectului;
d) sã fie înregistratã în contabilitatea sau în documentele fiscale ale beneficiarului sau ale partenerilor beneficiarului şi sã fie documentatã de contracte şi facturi sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalente facturilor, pe baza cãrora cheltuiala sã poatã fi auditatã şi identificatã;
e) sã fie conformã cu prevederile legislaţiei naţionale.
(3) Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului trebuie sã fie sub formã financiarã.
(4) Regulile stabilite în prezentul ordin sunt aplicabile cheltuielilor realizate din fonduri comunitare, precum şi din cofinanţarea naţionalã a proiectelor - din bugetul de stat, bugetul local, alte surse publice şi private.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cheltuielile pentru pregãtirea proiectelor sunt eligibile de la data aprobãrii Programului prin Decizia Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalierã România-Bulgaria 2007-2013, dacã valoarea cumulatã a acestora nu depãşeşte 10% din valoarea totalã a cheltuielilor eligibile aferente proiectului finanţat.
ART. 3
(1) În categoria cheltuielilor de pregãtire a proiectelor sunt incluse urmãtoarele tipuri de cheltuieli privind:
a) întâlniri între partenerii proiectului, în scopul dezvoltãrii proiectului;
b) achiziţia de teren;
c) achiziţia de clãdiri;
d) consultanţã, studii, asistenţã tehnicã şi traducerea documentelor;
e) organizare de şantier, respectiv orice lucrãri ce au ca scop pregãtirea amplasamentului pentru proiect;
f) cheltuielile cu obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor strict necesare implementãrii proiectului sau solicitate de autoritatea de management.
(2) Pentru activitatea prevãzutã la alin. (1) lit. a) sunt eligibile urmãtoarele cheltuieli:
a) cheltuieli de transport;
b) cheltuieli pentru cazare, în conformitate cu plafoanele prevãzute în legislaţia naţionalã în vigoare, aplicabilã instituţiilor publice;
c) cheltuieli pentru traducerea în timpul întâlnirilor;
d) cheltuieli pentru diurnã, în conformitate cu plafoanele prevãzute în legislaţia naţionalã în vigoare, aplicabilã instituţiilor publice;
e) servicii de catering, în conformitate cu plafoanele prevãzute în legislaţia naţionalã în vigoare, aplicabilã instituţiilor publice.
(3) Pentru activitatea prevãzutã la alin. (1) lit. d) sunt eligibile urmãtoarele cheltuieli privind:
a) studii de teren, inclusiv cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotometrice, topografice şi de stabilitate pentru amplasamentul de investiţie;
b) alte studii, inclusiv studii de oportunitate, în concordanţã cu obiectivele proiectului supus finanţãrii;
c) proiectare şi inginerie, inclusiv studii de fezabilitate, proiecte tehnice, detalii de execuţie, documentaţie pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, documentaţie de planificare urbanã, studii de impact, studii/expertizã de amplasament, inclusiv verificarea tehnicã a acestor documente;
d) studiile de fezabilitate trebuie sã fie elaborate/actualizate cu cel mult un an înainte de depunerea proiectelor;
e) consultanţa pentru pregãtirea cererii de finanţare şi a altor documente solicitate de autoritatea de management, în mãsura în care valoarea maximã cumulatã a acestor cheltuieli nu depãşeşte 1% din valoarea totalã a cheltuielilor eligibile aferente proiectului finanţat, dar nu mai mult de 10.000 euro;
f) traducerea documentelor.
(4) Pentru activitatea prevãzutã la alin. (1) lit. e) sunt eligibile urmãtoarele cheltuieli:
a) nivelarea terenului, desfiinţarea construcţiilor, drumurilor şi utilitãţilor, dacã este necesar, conectarea la reţelele de utilitãţi, realizarea cãilor de acces, construirea sau refacerea construcţiilor existente necesare organizãrii de şantier;
b) întreruperea/devierea temporarã a utilitãţilor, respectiv apã, canalizare, electricitate, gaz, termoficare, a reţelelor sau cãilor de comunicaţii, respectiv cale feratã, trafic fluvial sau aerian;
c) achiziţionarea sau închirierea indicatoarelor rutiere specifice semnalizãrii şantierului;
d) furnizarea temporarã de utilitãţi şi servicii de salubrizare;
e) asigurarea serviciului de pazã.
(5) Pentru activitatea prevãzutã la alin. (1) lit. f) sunt eligibile urmãtoarele cheltuieli:
a) certificate de urbanism, autorizaţii de construire;
b) avize şi autorizaţii de racordare şi conectare la reţeaua publicã de apã, sistem de canalizare, gaz, termoficare, energie electricã, reţele sau cãi de comunicaţii;
c) acorduri şi autorizaţii de mediu;
d) avize PSI;
e) alte taxe, inclusiv taxe notariale, taxe de transport, cheltuieli pentru obţinerea autorizaţiei de construire/desfiinţare aferente lucrãrilor de organizare de şantier, taxe de amplasament, taxe de eliberare a unor documente strict necesare implementãrii sau solicitate de autoritatea de management.
(6) Cheltuielile pentru pregãtirea proiectului pot fi incluse de cãtre un beneficiar numai în prima cerere de rambursare a cheltuielilor.
(7) Cheltuielile de pregãtire nu pot fi declarate ulterior de cãtre un beneficiar ca fiind cheltuieli de implementare.
ART. 4
(1) Cheltuielile privind investiţiile în teren şi construcţii sunt eligibile şi includ:
a) pregãtirea terenului;
b) organizare de şantier;
c) investiţia de bazã;
d) amenajarea şi reabilitarea terenului pentru protecţia mediului.
(2) Pregãtirea terenului include lucrãri ce au ca scop pregãtirea amplasamentului pentru proiect - inclusiv toate cheltuielile efectuate la începerea lucrãrilor de pregãtire a amplasamentului ce constau în demolãri, demontare, dezafectare, curãţarea amplasamentului, evacuarea materialelor rezultate, devierea reţelelor de ţevi pentru utilitãţi, sistematizãri pe verticalã, drenaje, epuismente, exclusiv cele aferente realizãrii lucrãrilor pentru investiţia de bazã, canalizare, dragare, devierea cursurilor de apã etc.
(3) Organizare de şantier include lucrãri care au ca scop pregãtirea amplasamentului pentru proiect:
a) nivelarea terenului, desfiinţarea construcţiilor, drumurilor şi utilitãţilor, dacã este necesar, conectarea la reţelele de utilitãţi, realizarea cãilor de acces, construirea sau refacerea construcţiilor existente necesare organizãrii de şantier;
b) întreruperea/devierea temporarã a utilitãţilor, respectiv apã, canalizare, electricitate, gaz, termoficare, a reţelelor sau cãilor de comunicaţii, respectiv cale feratã, trafic fluvial ori aerian;
c) achiziţionarea sau închirierea indicatoarelor rutiere specifice semnalizãrii şantierului;
d) furnizarea temporarã de utilitãţi şi servicii de salubrizare;
e) asigurarea serviciului de pazã;
f) desfiinţarea organizãrii de şantier.
(4) Investiţia de bazã are în vedere urmãtoarele tipuri de cheltuieli:
a) costuri de construcţie: inclusiv construcţie, reabilitare şi modernizare a clãdirilor, infrastructurã a ariilor naturale protejate, inclusiv construcţia observatoarelor, centrelor de vizitare şi informare, locurilor pentru vizitare, drumuri şi cãi de acces la clãdiri, parcãri, garduri, semne de circulaţie sau alte cheltuieli de aceeaşi naturã;
b) cheltuieli privind împãdurirea/reîmpãdurirea, având ca scop îmbunãtãţirea stãrii mediului natural;
c) asigurare de utilitãţi, conectarea la reţeaua de curent electric/gaze, apã şi canalizare a clãdirilor, termoficare, reţele sau cãi de comunicaţii;
d) cheltuieli cu achiziţia mijloacelor fixe, respectiv bunuri care, conform legii, intrã în componenţa mijloacelor fixe şi sunt strict necesare implementãrii proiectului.
(5) Amenajarea şi reabilitarea terenului pentru protecţia mediului cuprind lucrãri şi acţiuni destinate protejãrii mediului, inclusiv refacerea cadrului natural dupã încheierea lucrãrilor: plantare de copaci, refacerea zonelor verzi.
ART. 5
(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale, suportate de angajat şi angajator, pentru personalul angajat de cãtre organizaţiile partenere în proiect, cu atribuţii în procesul de implementare a proiectului, conform fişelor de prezenţã/fişelor de post, aşa cum sunt descrise în cererea de finanţare.
(2) Cheltuielile de personal pentru personalul angajat de cãtre organizaţiile partenere în proiect, cu atribuţii în procesul de implementare a proiectului, sunt eligibile numai în mãsura în care nu se externalizeazã exact acelaşi tip de servicii; de exemplu, managementul financiar nu poate fi realizat simultan de un manager financiar şi un furnizor extern de servicii.
(3) Salariile ce pot fi decontate în cadrul proiectelor sunt aferente numai personalului angajat cu contract individual de muncã pe duratã determinatã sau nedeterminatã, cu fracţiune de normã sau cu normã întreagã de lucru, având atribuţii în procesul de implementare a proiectului, şi nu pot depãşi nivelul salarial practicat în organizaţia respectivã, în condiţii similare.
(4) Pentru personalul care este implicat parţial în implementarea proiectului se vor deconta doar cheltuielile efectuate pentru timpul efectiv lucrat în cadrul proiectului, conform fişelor de prezenţã/fişelor de post/rapoartelor de activitate.
(5) Cheltuielile salariale, inclusiv contribuţiile salariale suportate de cãtre angajat şi angajator, nu sunt eligibile în cazul funcţionarilor publici care deruleazã activitãţi în implementarea proiectului conform legislaţiei în vigoare.
(6) Timpul de muncã alocat proiectului nu poate depãşi durata normalã de lucru, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
ART. 6
(1) Cheltuielile efectuate de personalul cu atribuţii în implementarea proiectelor, cu ocazia deplasãrilor, pentru transport, cazare, diurnã sunt considerate eligibile dacã se justificã efectuarea acestora pentru derularea implementãrii proiectului şi sunt în conformitate cu plafoanele prevãzute în legislaţia naţionalã în vigoare, aplicabilã instituţiilor publice.
(2) Cheltuielile cu deplasarea de tipul cheltuielilor de transport, cazare şi diurnã în România şi Bulgaria sunt eligibile şi pentru experţii solicitaţi de beneficiari în contextul implementãrii activitãţilor de bazã din proiect, dacã se justificã efectuarea deplasãrilor în scopul proiectului şi dacã se respectã legislaţia naţionalã în vigoare, aplicabilã instituţiilor publice.
ART. 7
Categoriile de cheltuieli eligibile pentru prestarea de servicii necesare implementãrii proiectelor sunt urmãtoarele:
a) studii de teren, inclusiv cheltuieli pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotometrice, topografice şi de stabilitate pentru locul de investiţie;
b) alte studii, incluzând studii de oportunitate;
c) proiectare şi inginerie - studii de fezabilitate, proiecte tehnice, detalii de execuţie, documentaţia pentru obţinerea de avize şi autorizaţii, documentaţie pentru planificare urbanã, studii de impact, studii-expertizã de amplasament, inclusiv verificarea tehnicã a acestor documente; pentru lucrãrile de intervenţii la construcţii existente sau pentru continuarea lucrãrilor la obiective începute şi neterminate se includ cheltuielile efectuate pentru expertizarea tehnicã, cu condiţia ca aceste clãdiri sau obiective sã facã parte integrantã şi inseparabilã din rezultatul proiectului;
d) consultanţã financiarã, contabilã, fiscalã şi juridicã, cheltuielile pentru expertiza tehnicã, cele legate de managementul proiectului, precum şi consultanţa în scopul elaborãrii documentaţiei de atribuire şi/sau aplicãrii procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii publice doar dacã sunt direct legate de proiectul finanţat şi sunt necesare pentru implementarea acestuia;
e) pregãtirea documentaţiei de atribuire şi pentru managementul derulãrii procedurilor de achiziţii publice, conform legislaţiei în vigoare;
f) expertiza tehnicã oferitã de cãtre proiectant pe perioada de execuţie a lucrãrilor, în cazul în care aceasta nu intrã în tarifarea proiectantului;
g) supravegherea execuţiei lucrãrilor de cãtre inspectorii de construcţii, pânã la limita a 10% din contractul lucrãrilor;
h) achiziţionarea serviciilor de audit independent necesare implementãrii, pentru proiectele pentru care finanţãrile nerambursabile sunt mai mari de 500.000 euro, fãrã a depãşi 10% din valoarea totalã a cheltuielilor eligibile;
i) traducere şi interpretare;
j) organizare de evenimente, reuniuni, conferinţe, întâlniri de lucru, sesiuni de instruire;
k) achiziţia de servicii informatice şi de comunicaţii, actualizarea şi dezvoltarea aplicaţiilor informatice;
l) informare şi publicitate - panouri publicitare, postere, broşuri, pliante, reclame media, materiale promoţionale, conferinţe de presã, conform Manualului de identitate vizualã a Programului şi prevederilor acordului de parteneriat încheiat între partenerul lider de proiect şi ceilalţi parteneri şi între partenerul lider de proiect şi autoritatea de management;
m) cheltuieli de administraţie, care reprezintã costuri directe pentru proiect, în scopul derulãrii unei activitãţi de bazã a proiectului, în concordanţã cu obiectivul acestuia, respectiv cheltuielile efectuate pentru închirierea sediului, plata utilitãţilor: energie termicã, energie electricã, apã, canalizare, salubritate, gaze naturale, pazã; telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi internet, consumabile şi rechizite; cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere a sediului, în limita a 5% din valoarea totalã eligibilã a proiectului, doar când respectivele cheltuieli sunt obiect al unui/unei contract/facturi sau al altor documente contabile cu valoare probatorie, echivalente facturilor, încheiate special pentru proiect.
ART. 8
(1) Sunt eligibile cheltuielile cu achiziţia/închirierea de echipamente în scopul realizãrii activitãţilor de bazã ale proiectului şi justificate prin prisma obiectivelor proiectului.
(2) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active necorporale strict necesare implementãrii proiectului se includ cheltuielile pentru achiziţia de aplicaţii informatice, brevete, licenţe, software.
(3) Toate echipamentele trebuie sã îndeplineascã condiţiile cerute prin proiect şi trebuie sã fie în conformitate cu principiul eficienţei economice.
ART. 9
(1) Cheltuielile generale de administraţie reprezintã cheltuielile efectuate pentru funcţionarea de ansamblu a beneficiarului şi care nu pot fi atribuite direct unei anumite activitãţi din cadrul proiectului, în înţelesul art. 56 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 ; în categoria cheltuielilor generale de administraţie se includ cheltuielile efectuate pentru închirierea sediului, plata utilitãţilor - energie termicã, energie electricã, apã, canalizare, salubritate, gaze naturale, pazã; telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi internet, consumabile şi rechizite; cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere a sediului, doar când respectivele cheltuieli nu sunt cheltuieli directe pentru proiect.
(2) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile dacã sunt îndeplinite anumite condiţii:
a) valoarea totalã a acestor cheltuieli nu poate depãşi 5% din valoarea totalã eligibilã a proiectului;
b) respectã metoda de calcul pro-rata pentru determinarea cheltuielilor de administraţie direct generate de proiect, conform anexei la contractele de finanţare.
ART. 10
(1) Sunt eligibile urmãtoarele categorii de cheltuieli:
a) comisioanele bancare pentru tranzacţiile financiare transnaţionale;
b) comisioanele bancare la deschiderea şi administrarea conturilor separate, necesare pe perioada implementãrii proiectului;
c) taxele notariale strict necesare pentru depunerea cererii de finanţare şi implementarea proiectului;
d) taxele de participare la diverse evenimente, respectiv sesiuni de pregãtire, conferinţe, seminare, cu condiţia ca evenimentele respective sã fie strict necesare implementãrii proiectului;
e) taxele de transport, respectiv taxa de drum, taxa de bac, taxa de pod, sunt eligibile cu condiţia ca acestea sã fie strict necesare implementãrii proiectului;
f) alte taxe specifice, strict necesare pentru depunerea cererii de finanţare şi implementarea proiectului, inclusiv certificate de urbanism, autorizaţii de construire, avize şi autorizaţii de racordare şi conectare la reţeaua publicã de apã, sistem de canalizare, gaz, termoficare, autorizaţii de mediu, avize PSI;
g) TVA aferentã cheltuielilor eligibile.
(2) TVA aferentã cheltuielilor eligibile este eligibilã dacã îndeplineşte urmãtoarele condiţii:
a) nu este recuperabilã prin orice alte mijloace;
b) este stabilit faptul cã este suportatã de beneficiarul final;
c) este identificatã clar în propunerea de proiect.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. g), nu este eligibilã TVA aferentã cheltuielilor generale de administraţie, calculate pe bazã de pro-rata, pentru acei beneficiari care desfãşoarã atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fãrã drept de deducere.
(4) Valoarea totalã a cheltuielilor prevãzute la alin. (1) lit. a)-f) nu poate depãşi 3% din valoarea totalã eligibilã a proiectului.
ART. 11
(1) Orice venit neestimabil generat de un proiect finanţat din Program trebuie sã fie dedus din totalul costurilor directe eligibile declarate pentru proiectul respectiv.
(2) În cazul proiectelor generatoare de venituri, cheltuielile eligibile se calculeazã de autoritatea de management în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 .
(3) În cazul proiectelor generatoare de venituri pentru care cheltuielile eligibile nu au putut fi calculate, conform prevederilor alin. (1), beneficiarul are obligaţia rambursãrii sumelor deduse sau returnate bugetului Uniunii Europene de cãtre Autoritatea de certificare şi platã, conform prevederilor art. 55 pct. 3 şi 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 .
ART. 12
Prezentul ordin se aplicã şi proiectelor strategice din cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de intervenţie "Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecţia mediului".
ART. 13
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltãrii
regionale şi locuinţei,
Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016