În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 (1) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici prevăzut la art. 1 se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei. (2) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici prevăzut la art. 1 se aplică, de asemenea, societăţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei. (3) Prevederile prezentului ordin se aplică inclusiv operatorilor economici al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic. (4) Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2016, încadrarea în criteriul prevăzut la alin. (1), respectiv alin. (2), se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul entităţilor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Persoanele care fac obiectul prezentului ordin sunt denumite în înţelesul acestuia entităţi. ART. 3 (1) În scopul stabilirii sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2016, operatorii economici care aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, au în vedere criteriile prevăzute la pct. 9 din reglementările respective. (2) Indicatorii total active, cifră de afaceri netă şi număr mediu de salariaţi se determină pe baza situaţiilor financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul entităţilor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 În cazul persoanelor juridice care au subunităţi fără personalitate juridică, activitatea desfăşurată de acestea se însumează de persoana juridică care întocmeşte raportarea contabilă la 30 iunie 2016. ART. 5 (1) Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile prezentului ordin se aplică şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. Subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European verifică încadrarea în criteriul prevăzut la art. 2 pe baza indicatorilor determinaţi conform raportării contabile anuale la 31 decembrie 2015. (2) Din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunităţi fără personalitate juridică ce aparţin acestor persoane juridice şi au obligaţia întocmirii raportărilor contabile cerute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În situaţia în care persoana juridică cu sediul în străinătate îşi desfăşoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, raportările contabile cerute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale, acesta reflectând activitatea tuturor sediilor permanente. În acest scop, sediul permanent desemnat procedează la însumarea informaţiilor corespunzătoare activităţii desfăşurate de fiecare sediu permanent. ART. 6 Obligaţiile de raportare instituite prin prezentul ordin nu înlătură obligaţia operatorilor economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale de a efectua raportările prevăzute de legislaţia aplicabilă acestora. ART. 7 Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară vor depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2016 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Naţională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară. ART. 8 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 773/2015 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici şi pentru modificarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 9 iulie 2015, cu excepţia art. 8 şi 9. ART. 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul finanţelor publice, Enache Jiru, secretar de stat Bucureşti, 21 iunie 2016. Nr. 916. ANEXĂ SISTEMUL de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici CAP. I Prevederi generale A. Norme metodologice privind întocmirea şi depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2016 I. Prevederi comune 1. Entităţile prevăzute la art. 2 din ordin au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2016 la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate. 2. Prevederile pct. 1 se aplică şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. 3. (1) Entităţile depun raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă. (2) Formatul electronic al raportărilor contabile depuse pe internet sau la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice constă într-un fişier PDF la care este ataşat un fişier xml. (3) Entităţile pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către operatorii economici şi alţi contribuabili, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă. (4) Entităţile depun raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, pe suport magnetic, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, semnate, potrivit legii. II. Structura şi modul de completare a raportărilor contabile la 30 iunie 2016 4. (1) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2016 care cuprind următoarele formulare, prevăzute la cap. II: a) Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10); b) Contul de profit şi pierdere (cod 20), respectiv Contul prescurtat de profit şi pierdere (cod 20); c) Date informative (cod 30). (2) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordin întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2016 care cuprind următoarele formulare, prevăzute la cap. III: a) Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10); b) Situaţia veniturilor şi cheltuielilor (cod 20); c) Date informative (cod 30). (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. 5. (1) Entităţile completează datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, numărul de telefon şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, fără a folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se trec codurile care delimitează încadrarea entităţilor. (2) Prevederile referitoare la completarea formei de proprietate sunt avute în vedere şi de subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, care completează forma de proprietate corespunzătoare societăţilor cărora le aparţin. (3) Entităţile care, potrivit actului constitutiv, reprezintă filiale ale unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat completează la forma de proprietate codul 15, respectiv 29, după caz. 6. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" cu datele prevăzute la pct. 5 alin. (1) conduce la imposibilitatea identificării entităţii şi, în consecinţă, se consideră că raportarea contabilă la 30 iunie 2016 nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată conform prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 7. (1) Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. (2) În cazul subunităţilor fără personalitate juridică din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, codul CAEN înscris în raportările contabile la 30 iunie 2016 întocmite de sediul permanent/sediul permanent desemnat din România corespunde propriei activităţi desfăşurate de acesta. (3) Entităţile completează, de asemenea, codul CAEN privind activitatea preponderentă efectiv desfăşurată. 8. (1) Formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" prezintă, în formă sintetică, elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, grupate după natură şi lichiditate, respectiv după natură şi exigibilitate. (2) Formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" se întocmeşte pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie 2016, puse în acord cu soldurile din balanţa conturilor analitice, încheiată după înregistrarea tuturor documentelor în care au fost consemnate operaţiunile financiar-contabile aferente perioadei de raportare. (3) Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic completează formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" cu informaţiile corespunzătoare datelor de la 1 ianuarie 2016 şi 30 iunie 2016. 9. (1) Formularul "Contul de profit şi pierdere"/"Contul prescurtat de profit şi pierdere", respectiv "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor", cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile realizate şi cheltuielile efectuate, precum şi rezultatele financiare obţinute (profit sau pierdere), preluate din conturile de venituri şi cheltuieli cuprinse în balanţa de verificare la 30 iunie 2016. (2) Datele care se raportează în formularul "Contul de profit şi pierdere"/"Contul prescurtat de profit şi pierdere", respectiv "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor" sunt cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare. (3) Indicatorul "Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)" prezentat pe rândul 67 din cadrul formularului "Contul de profit şi pierdere" se completează numai de către microîntreprinderi, încadrate ca atare potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu suma reprezentând impozitul pe venitul acestora. Prevederile referitoare la încadrarea în categoria microîntreprinderilor sunt avute în vedere şi la completarea rândului 07 "Impozite (ct. 691 + 698)" din cadrul formularului "Contul prescurtat de profit şi pierdere". 10. (1) Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic completează formularul "Contul de profit şi pierdere"/"Contul prescurtat de profit şi pierdere", respectiv formularul "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor", cu informaţiile corespunzătoare perioadelor 1 ianuarie 2015-30 iunie 2015, respectiv 1 ianuarie 2016-30 iunie 2016. (2) Entităţile înscriu la rândul 23 "Salarii şi indemnizaţii" din cadrul formularului "Contul de profit şi pierdere"/rândul 04 "Cheltuieli cu personalul" din cadrul formularului "Contul prescurtat de profit şi pierdere", respectiv la rândul 25 "Salarii şi indemnizaţii" din cadrul formularului "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor" toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La aceleaşi rânduri va fi cuprinsă şi contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Informaţiile reprezentând contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor sunt prezentate, de asemenea, la rândul 64 din formularul "Date informative" (cod 30). 11. (1) În formularul "Date informative", la rândurile 01, 02 şi 03 coloana 1, entităţile care au în subordine subunităţi înscriu cifra 1, indiferent de numărul acestora. (2) Rândul 03 coloana 1 din formularul "Date informative" se completează numai de entităţile care în perioada curentă de raportare nu au înregistrat nici profit, nici pierdere (rezultat financiar zero). (3) La rândurile privind plăţile restante din formularul "Date informative" se înscriu sumele de la sfârşitul perioadei de raportare care au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative. 12. (1) Raportările contabile la 30 iunie 2016 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile se completează astfel: - directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. (2) Raportările contabile la 30 iunie 2016 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii. 13. Persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au în subordine sucursale sau alte subunităţi fără personalitate juridică, verifică şi centralizează informaţiile aferente acestora, întocmind raportările contabile la 30 iunie 2016, cu respectarea prevederilor din ordin. 14. (1) Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2016, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. (2) Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro 15. Formularele care compun raportările contabile la 30 iunie 2016 se completează în lei. 16. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2016, cele care în tot semestrul I al anului 2016 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înfiinţate în cursul anului 2016, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2016. III. Termenul pentru depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2016 17. Raportările contabile la 30 iunie 2016 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 16 august 2016. 18. Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2016 în condiţiile prevăzute de ordin se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. IV. Reglementări contabile aplicabile la completarea raportărilor contabile la 30 iunie 2016 19. Entităţile care aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, folosesc Planul de conturi general prevăzut la cap. 14 din reglementările respective. 20. Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, folosesc Planul de conturi prevăzut la cap. V din reglementările respective. B. Nomenclator - forme de proprietate
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Codul│ Denumirea │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10 │PROPRIETATE INTEGRALĂ DE STAT │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │Regii autonome │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │Societăţi cu capital integral de stat │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │Institute naţionale de cercetare-dezvoltare │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │Companii şi societăţi naţionale*1) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │Societăţi reprezentând filiale ale unor societăţi cu capital integral de│
│ │stat şi societăţi la care una sau mai multe societăţi cu capital │
│ │integral de stat deţin capitalul social │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │Alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi sau regii │
│ │autonome │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20 │PROPRIETATE MIXTĂ*2) (cu capital de stat şi privat - sub 50%, 50% şi │
│ │peste 50%) │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │Societăţi cu capital de stat autohton şi de stat străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │Societăţi cu capital de stat şi privat autohton şi străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │Societăţi cu capital de stat şi privat autohton │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │Societăţi cu capital de stat şi privat străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% şi peste 50%) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │Societăţi cu capital de stat autohton şi de stat străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │Societăţi cu capital de stat şi privat autohton şi străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │Societăţi cu capital de stat şi privat autohton │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │Societăţi cu capital de stat şi privat străin │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │Societăţi reprezentând filiale ale unor societăţi cu capital de stat de │
│ │peste 50%, inclusiv, şi societăţi la care una sau mai multe societăţi cu│
│ │capital de stat de peste 50%, inclusiv, deţin între 50% şi 100% din │
│ │capitalul social al acestora │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│30 │PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat │
│ │autohton şi străin, privat străin, societăţi agricole) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │Societăţi în nume colectiv │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │Societăţi în comandită simplă │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │Societăţi în comandită pe acţiuni │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │Societăţi pe acţiuni │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │Societăţi cu răspundere limitată │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │Societăţi agricole │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │Societăţi cu capital de stat, privatizate în cursul anului curent │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│40 │PROPRIETATE COOPERATISTĂ │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 41 │Cooperative de consum │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 42 │Cooperative meşteşugăreşti │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 43 │Cooperative şi asociaţii agricole netransformate │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 44 │Cooperative de credit │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│50 │PROPRIETATE OBŞTEASCĂ (societăţi aparţinând organizaţiilor şi │
│ │instituţiilor politice şi obşteşti) │
└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
────────── *1) La codul 14 se înscriu doar acele companii şi societăţi naţionale care au capital integral de stat. *2) La proprietatea mixtă se înscriu şi acele companii şi societăţi naţionale al căror capital nu este integral de stat.────────── CAP. II Conţinutul de informaţii al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2016 întocmite de entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei A. Aspecte generale 21. Entităţile care aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2016 având în vedere categoria în care se încadrează, potrivit pct. 9 din reglementările respective coroborat cu art. 3 din prezentul ordin şi cu respectarea prevederilor prezentului capitol. 22. Pentru entităţile prevăzute de prezentul capitol, structura formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" (cod 10) este următoarea:
Judeţul ________________________|_|_| Activitatea preponderentă
Entitatea __________________________ (denumire clasă CAEN) ____________________
Adresa: localitatea _____, sectorul ______, Cod clasă CAEN __________________|_|_|_|_|
str. _________ nr. ______, bl. _______, Activitatea preponderentă efectiv
sc. ______, ap ________ desfăşurată
Telefon ____________, fax _______________ (denumire clasă CAEN) ___________|_|_|_|_|
Număr din registrul comerţului ___________ Cod clasă CAEN __________________|_|_|_|_|
Forma de proprietate ________________|_|_| Cod unic de înregistrare
_______________________|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
la data de 30.06.2016
Cod 10 - lei -
┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────────────────┐
│ Denumirea elementului │Nr.│ Sold la: │
│ │rd.├───────────┬────────────┤
│ │ │ 01.01.2016│ 30.06.2016 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ A.│ACTIVE IMOBILIZATE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE (ct. 201 + 203 + 205 + 206 │ 01│ │ │
│ │+ 2071 + 4094 + 208 - 280 - 290) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. IMOBILIZĂRI CORPORALE (ct. 211 + 212 + 213 + 214 +│ │ │ │
│ │+ 215 + 216 + 217 + 223 + 224 + 227 + 231 + 235 + 4093│ │ │ │
│ │- 281 - 291 - 2931 - 2935) │ 02│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (ct. 261 + 262 + 263 + │ │ │ │
│ │265 + 266 + 267* - 296*) │ 03│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 01 + 02 + 03) │ 04│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ B.│ACTIVE CIRCULANTE │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. STOCURI (ct. 301 + 302 + 303 + 321 + 322 +/- 308 + │ │ │ │
│ │323 + 326 + 327 + 328 + 331 + 332 + 341 + 345 + │ │ │ │
│ │346 + 347 +/- 348 + 351 + 354 + 356 + 357 + 358 + 361 │ │ │ │
│ │+/- 368 + 371 +/- 378 + 381 +/- 388 + 4091 - 391 - 392│ │ │ │
│ │ - 393 - 394 - 395 - 396 - 397 - 398 - din ct. 4428) │ 05│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. CREANŢE (Sumele care urmează să fie încasate după │ │ │ │
│ │o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate │ │ │ │
│ │separat pentru fiecare element) (ct. 267* - 296* + │ │ │ │
│ │4092 + 411 + 413 + 418 + 425 + 4282 + 431** + 437** + │ │ │ │
│ │4382 + 441** + 4424 + din ct. 4428** + 444** + 445 + │ │ │ │
│ │446** + 447** + 4482 + 451** + 453** + 456** + 4582 + │ │ │ │
│ │461 + 4662 + 473** - 491 - 495 - 496 + 5187) │ 06│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT (ct. 501 + 505 + 506 +│ │ │ │
│ │507 + din ct. 508 + 5113 + 5114 - 591 - 595 - 596 - │ │ │ │
│ │598) │ 07│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (din ct. 508 + ct. 5112 +│ │ │ │
│ │512 + 531 + 532 + 541 + 542) │ 08│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL │ │ │ │
│ │(rd. 05 + 06 + 07 + 08) │ 09│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ C.│CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471)(rd. 11+12) │ 10│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │(din ct. 471*) │ 11│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │(din ct. 471*) │ 12│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ D.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ │ │ │ │
│ │DE PÂNĂ LA UN AN │ │ │ │
│ │(ct. 161 + 162 + 166 + 167 + 168 - 169 + 269 + 401 + │ │ │ │
│ │403 + 404 + 405 + 408 + 419 + 421 + 423 + 424 + 426 + │ │ │ │
│ │427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 + │ │ │ │
│ │4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 451*** + │ │ │ │
│ │453*** + 455 + 456*** + 457 + 4581 + 462 + 4661 + │ │ │ │
│ │473*** + 509 + 5186 + 519) │ 13│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ E.│ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE │ │ │ │
│ │(rd. 09 + 11 - 13 - 20 - 23 - 26) │ 14│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ F.│TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 04 + 12 + 14) │ 15│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ G.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ │ │ │ │
│ │MAI MARE DE UN AN │ │ │ │
│ │(ct. 161 + 162 + 166 + 167 + 168 - 169 + 269 + 401 + │ │ │ │
│ │403 + 404 + 405 + 408 + 419 + 421 + 423 + 424 + 426 + │ │ │ │
│ │427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 + │ │ │ │
│ │4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 451*** + │ │ │ │
│ │453*** + 455 + 456*** + 4581 + 462 + 4661 + 473*** + │ │ │ │
│ │509 + 5186 + 519) │ 16│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ H.│PROVIZIOANE (ct. 151) │ 17│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ I.│VENITURI ÎN AVANS (rd. 19 + 22 + 25 + 28), din care: │ 18│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475)(rd. 20 + 21);│ 19│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │(din ct. 475*) │ 20│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │(din ct. 475*) │ 21│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472), │ │ │ │
│ │(rd. 23 + 24): │ 22│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │ (ct. 472*) │ 23│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │ (ct. 472*) │ 24│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Venituri în avans aferente activelor primite prin │ │ │ │
│ │transfer de la clienţi (ct. 478),(rd. 26 + 27): │ 25│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │ (ct. 478*) │ 26│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │ (ct. 478*) │ 27│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Fond comercial negativ (ct. 2075) │ 28│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ J.│CAPITAL ŞI REZERVE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. CAPITAL (rd. 30 + 31 + 32 + 33 + 34), din care: │ 29│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) │ 30│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) │ 31│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Patrimoniul regiei (ct. 1015) │ 32│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Patrimoniul institutelor naţionale de cercetare- │ │ │ │
│ │dezvoltare (ct. 1018) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Alte elemente de capitaluri proprii (ct. 1031) │ 34│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) │ 35│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) │ 36│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. REZERVE (ct. 106) │ 37│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Acţiuni proprii (ct. 109) │ 38│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri │ │ │ │
│ │proprii (ct. 141) │ 39│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii│ │ │ │
│ │(ct. 149) │ 40│ │ │
│ ├───────────────────────────────────────┬──────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) │ SOLD C │ 41│ │ │
│ │ (ct. 117) ├──────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ │ SOLD D │ 42│ │ │
│ ├───────────────────────────────────────┼──────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │VI. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFÂRŞITUL│ SOLD C │ 43│ │ │
│ │PERIOADEI DE RAPORTARE (ct. 121) ├──────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ │ SOLD D │ 44│ │ │
│ ├───────────────────────────────────────┴──────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Repartizarea profitului (ct. 129) │ 45│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI PROPRII - TOTAL │ │ │ │
│ │(rd. 29 + 35 + 36 + 37 - 38 + 39 - 40 + 41 - 42 + 43 -│ │ │ │
│ │ 44 - 45) │ 46│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Patrimoniul public (ct. 1016) │ 47│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Patrimoniul privat (ct. 1017) │ 48│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI - TOTAL (rd. 46 + 47 + 48) │ 49│ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴───────────┴────────────┘
────────── *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective. **) Solduri debitoare ale conturilor respective. ***) Solduri creditoare ale conturilor respective.────────── Rd. 06 - Sumele înscrise la acest rând şi preluate din contul 267 reprezintă creanţele aferente contractelor de leasing financiar şi altor contracte asimilate, precum şi alte creanţe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni.
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele............ ----------
Semnătura ............. Numele şi prenumele..........
Calitatea...........
Semnătura..............
Nr. de înregistrare în organismul
profesional................
Raportările contabile la 30 iunie 2016 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile la 30 iunie 2016 se completează astfel: - directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii; - persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Raportările contabile la 30 iunie 2016 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii. B. Raportări contabile la data de 30 iunie 2016 întocmite de microentităţi definite de Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei 23. Microentităţile, aşa cum sunt definite la pct. 9 alin. (2) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei întocmesc formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" (cod 10) în structura prevăzută la pct. 22. 24. Structura formularului "Contul prescurtat de profit şi pierdere" (cod 20), întocmit de microentităţi, este următoarea: Contul prescurtat de profit şi pierdere la data de 30 iunie 2016
Cod 20 - lei -
┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────┐
│ Denumirea indicatorilor │Nr.│ Realizări aferente │
│ │rd.│ perioadei de raportare │
│ │ ├────────────┬────────────┤
│ │ │ 01.01.2015-│ 01.01.2016-│
│ │ │ 30.06.2015 │ 30.06.2016 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Cifra de afaceri netă │ 01│ │ │
│ │(ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + 706 + 708 + 707 - │ │ │ │
│ │709 + 741** + 766***) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 2.│Alte venituri │ │ │ │
│ │(ct. 711 + 712 + 721 + 722 + 725 + 741**** + 751 + 755│ │ │ │
│ │+ 758 + 761 + 762 + 764 + 765 + 766 + 767 + 768 + │ │ │ │
│ │7815) │ 02│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 3.│Costul materiilor prime şi al consumabilelor │ │ │ │
│ │(ct. 601 + 602 - 609*) │ 03│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 4.│Cheltuieli cu personalul │ │ │ │
│ │(ct. 641 + 642 + 643 + 644 + 645) │ 04│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 5.│Ajustări de valoare │ │ │ │
│ │(ct. 654 + 681 + 686 - 754 - 7812 - 7813 - 7814 - 786)│ 05│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 6.│Alte cheltuieli***** │ │ │ │
│ │(ct. 603 + 604 + 605 + 606 + 607 + 608 - 609* + 611 + │ │ │ │
│ │612 + 613 + 614 + 615 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + │ │ │ │
│ │626 + 627 + 628 + 635 + 651 + 652 + 655 + 658 + 663 + │ │ │ │
│ │664 + 665 + 666 + 667 + 668) │ 06│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 7.│Impozite (ct. 691 + 698) │ 07│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 8.│PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A PERIOADEI DE │ │ │ │
│ │RAPORTARE: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │Profit (rd. 01 + 02 - 03 - 04 - 05 - 06 - 07) │ 08│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Pierdere (rd. 03 + 04 + 05 + 06 + 07 - 01 - 02) │ 09│ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┘
────────── *) Cont de repartizat după natura elementelor respective. **) Rd. 01 - Se înscriu veniturile din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri. ***) Rd. 01 - Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de leasing (ct. 766). ****) Rd. 02 - Se înscriu veniturile din subvenţii de exploatare altele decât cele aferente cifrei de afaceri. *****) Rd. 06 - Se înscriu şi cheltuielile cu dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de leasing (ct. 666).──────────
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele............ ----------
Semnătura ............. Numele şi prenumele..........
Calitatea...........
Semnătura..............
Nr. de înregistrare în organismul
profesional................
25. Structura formularului "Date informative" (cod 30), întocmit de microentităţi, este următoarea: Date informative la data de 30 iunie 2016
Cod 30 - lei -
┌───────────────────────────────────────────────┬────┬──────────┬──────────────┐
│ I. Date privind rezultatul înregistrat │Nr. │ Nr. │ Sume │
│ │rd. │ unităţi │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care au înregistrat profit │ 01│ │ │

│Unităţi care au înregistrat pierdere │ 02│ │ │

│Unităţi care nu au înregistrat nici profit, │ │ │ │
│nici pierdere │ 03│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┬─┴──────────────┤
│II. Date privind plăţile restante │Nr. │ Total │ Din care: │
│ │rd. │ (col. ├───────┬────────┤
│ │ │ 2+3) │Pentru │ Pentru │
│ │ │ │activi-│ activi-│
│ │ │ │ tatea │tatea de│
│ │ │ │curentă│ inves- │
│ │ │ │ │ tiţii │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │

│Plăţi restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la │ │ │ │ │
│19 + 23), din care: │ 04│ │ │ │

│Furnizori restanţi - total (rd. 06 la 08), │ │ │ │ │
│din care: │ 05│ │ │ │

│ - peste 30 de zile │ 06│ │ │ │

│ - peste 90 de zile │ 07│ │ │ │

│ - peste 1 an │ 08│ │ │ │

│Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor│ │ │ │ │
│sociale - total (rd. 10 la 14), din care: │ 09│ │ │ │

│ - contribuţii pentru asigurări sociale de │ │ │ │ │
│ stat datorate de angajatori, salariaţi şi│ │ │ │ │
│ alte persoane asimilate │ 10│ │ │ │

│ - contribuţii pentru fondul asigurărilor │ │ │ │ │
│ sociale de sănătate │ 11│ │ │ │

│ - contribuţia pentru pensia suplimentară │ 12│ │ │ │

│ - contribuţii pentru bugetul asigurărilor │ │ │ │ │
│ pentru şomaj │ 13│ │ │ │

│ - alte datorii sociale │ 14│ │ │ │

│Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor │ │ │ │ │
│speciale şi alte fonduri │ 15│ │ │ │

│Obligaţii restante faţă de alţi creditori │ 16│ │ │ │

│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit│ │ │ │ │
│la bugetul de stat │ 17│ │ │ │

│la bugetele locale │ 18│ │ │ │

│Credite bancare nerambursate la scadenţă - │ │ │ │ │
│total (rd. 20 la 22), din care: │ 19│ │ │ │

│ - restante după 30 de zile │ 20│ │ │ │

│ - restante după 90 de zile │ 21│ │ │ │

│ - restante după 1 an │ 22│ │ │ │

│Dobânzi restante │ 23│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┴───┬───┴────────┤
│III. Număr mediu de salariaţi │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤

│Număr mediu de salariaţi │ 24│ │ │

│Numărul efectiv de salariaţi existenţi la │ │ │ │
│sfârşitul perioadei, respectiv la data de │ │ │ │
│30 iunie │ 25│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│IV. Dobânzi, dividende şi redevenţe plătite în │ Nr.│ │
│cursul perioadei de raportare. Subvenţii │ rd.│ Sume (lei) │
│încasate şi creanţe restante │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │

│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente, din care: │ 26│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 27│ │

│persoanele fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 28│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 29│ │

│persoane juridice nerezidente, din care: │ 30│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 31│ │

│persoane juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 32│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 33│ │

│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente, din care: │ 34│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 35│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 36│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 37│ │

│persoane juridice nerezidente, potrivit │ │ │
│prevederilor art. 229 alin. (1) lit. c) din │ │ │
│Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu │ │ │
│modificările şi completările ulterioare, │ │ │
│din care: │ 38│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 39│ │

│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente, din care: │ 40│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 41│ │

│persoane fizice nerezidente din state membre │ │ │
│ale Uniunii Europene, din care: │ 42│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 43│ │

│persoane juridice nerezidente, din care: │ 44│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 45│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 46│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 47│ │

│Redevenţe plătite în cursul perioadei de │ │ │
│raportare pentru bunurile din domeniul public, │ │ │
│primite în concesiune, din care: │ 48│ │

│ - redevenţe pentru bunurile din domeniul │ │ │
│ public plătite la bugetul de stat │ 49│ │

│Redevenţă minieră plătită la bugetul de stat │ 50│ │

│Redevenţă petrolieră plătită la bugetul de stat│ 51│ │

│Chirii plătite în cursul perioadei de raportare│ │ │
│pentru terenuri*1) │ 52│ │

│Venituri brute din servicii plătite către │ │ │
│persoane nerezidente, din care: │ 53│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 54│ │

│persoane nerezidente din statele membre ale │ │ │
│Uniunii Europene, din care: │ 55│ │

│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 56│ │

│Subvenţii încasate în cursul perioadei de │ │ │
│raportare, din care: │ 57│ │

│ - subvenţii încasate în cursul perioadei de│ │ │
│ raportare aferente activelor │ 58│ │

│ - subvenţii aferente veniturilor, din care:│ 59│ │

│ - subvenţii pentru stimularea ocupării │ │ │
│ forţei de muncă**) │ 60│ │

│Creanţe restante, care nu au fost încasate la │ │ │
│termenele prevăzute în contractele comerciale │ │ │
│şi/sau în actele normative în vigoare, din │ │ │
│care: │ 61│ │

│ - creanţe restante de la entităţi din │ │ │
│ sectorul majoritar sau integral de stat │ 62│ │

│ sectorul privat │ 63│ │

│V. Tichete de masă │ Nr.│ │
│ │ rd.│ Sume (lei) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Contravaloarea tichetelor de masă acordate │ │ │
│salariaţilor │ 64│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│cercetare-dezvoltare***) │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de cercetare-dezvoltare: │ 65│ │ │

│- după surse de finanţare (rd. 67 + 68), din │ │ │ │
│care: │ 66│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - din fonduri publice │ 67│ │ │

│ - din fonduri private │ 68│ │ │

│- după natura cheltuielilor (rd. 70 + 71), din │ │ │ │
│care: │ 69│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - cheltuieli curente │ 70│ │ │

│ - cheltuieli de capital │ 71│ │ │

│VII. Cheltuieli de inovare****) │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de inovare │ 72│ │ │

│VIII. Alte informaţii │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │

│Avansuri acordate pentru imobilizări │ │ │ │
│necorporale (ct. 4094) │ 73│ │ │

│Avansuri acordate pentru imobilizări corporale │ │ │ │
│(ct. 4093) │ 74│ │ │

│Imobilizări financiare, în sume brute │ │ │ │
│(rd. 76 + 84), din care: │ 75│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, │ │ │ │
│interese de participare, alte titluri │ │ │ │
│imobilizate şi obligaţiuni, în sume brute │ │ │ │
│(rd. 77 la 83), din care: │ 76│ │ │

│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 77│ │ │

│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 78│ │ │

│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 79│ │ │

│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 80│ │ │

│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv emise de rezidenţi │ 81│ │ │

│ - acţiuni şi părţi sociale emise de │ │ │ │
│ nerezidenţi │ 82│ │ │

│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 83│ │ │

│Creanţe imobilizate, în sume brute (rd. 85 + │ │ │ │
│86), din care: │ 84│ │ │

│ - creanţe imobilizate în lei şi exprimate în│ │ │ │
│ lei, a căror decontare se face în funcţie │ │ │ │
│ de cursul unei valute (din ct. 267) │ 85│ │ │

│ - creanţe imobilizate în valută │ │ │ │
│ (din ct. 267) │ 86│ │ │

│Creanţe comerciale, avansuri pentru cumpărări │ │ │ │
│de bunuri de natura stocurilor şi pentru │ │ │ │
│prestări de servicii acordate furnizorilor şi │ │ │ │
│alte conturi asimilate, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 4091 + 4092 + 411 + 413 + 418), din care: │ 87│ │ │

│ - creanţe comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ pentru cumpărări de bunuri de natura │ │ │ │
│ stocurilor şi pentru prestări de servicii │ │ │ │
│ acordate furnizorilor externi şi alte │ │ │ │
│ conturi asimilate, în sume brute (din │ │ │ │
│ ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411 + │ │ │ │
│ din ct. 413 + din ct. 418) │ 88│ │ │

│Creanţe neîncasate la termenul stabilit │ │ │ │
│(din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411 + │ │ │ │
│din ct. 413) │ 89│ │ │

│Creanţe în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 425 + 4282) │ 90│ │ │

│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (din ct. 431 + 437 │ │ │ │
│+ 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + │ │ │ │
│447 + 4482), (rd. 92 la 96), din care: │ 91│ │ │

│ - creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4382) │ 92│ │ │

│ - creanţe fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4424 + 4428 + 444 + │ │ │ │
│ 446) │ 93│ │ │

│ - subvenţii de încasat (ct. 445) │ 94│ │ │

│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 95│ │ │

│ - alte creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4482) │ 96│ │ │

│Creanţele entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│afiliate (ct. 451) │ 97│ │ │

│sociale şi bugetul statului neîncasate la │ │ │ │
│termenul stabilit (din ct. 431 + din ct. 437 + │ │ │ │
│din ct. 4382 + din ct. 441 + din ct. 4424 + din│ │ │ │
│ct. 4428 + din ct. 444 + din ct. 445 + din │ │ │ │
│ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) │ 98│ │ │

│Alte creanţe (ct. 453 + 456 + 4582 + 461 + 471 │ │ │ │
│+ 473 + 4662), (rd. 100 la 102), din care: │ 99│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări privind interesele de │ │ │ │
│ participare, decontări cu acţionarii/ │ │ │ │
│ asociaţii privind capitalul, decontări din│ │ │ │
│ operaţii în participaţie (ct. 453 + 456 + │ │ │ │
│ 4582) │ 100│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte creanţe în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât creanţele în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului),(din ct. 461 + din ct. 471 + din│ │ │ │
│ ct. 473 + 4662) │ 101│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sumele preluate din contul 542 "Avansuri │ │ │ │
│ de trezorerie" reprezentând avansurile de │ │ │ │
│ trezorerie, acordate potrivit legii şi │ │ │ │
│ nedecontate până la data de raportare (din│ │ │ │
│ ct. 461) │ 102│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: │ 103│ │ │

│ - de la nerezidenţi │ 104│ │ │

│Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor │ │ │ │
│economici*****) │ 105│ │ │

│Investiţii pe termen scurt, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 501 + 505 + 506 + 507 + din ct. 508), │ │ │ │
│(rd. 107 la 113), din care: │ 106│ │ │

│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 107│ │ │

│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 108│ │ │

│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 109│ │ │

│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 110│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv rezidente │ 111│ │ │

│ - acţiuni emise de nerezidenţi │ 112│ │ │

│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 113│ │ │

│Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) │ 114│ │ │

│Casa în lei şi în valută (rd. 116 + 117), din │ │ │ │
│care: │ 115│ │ │

│ - în lei (ct. 5311) │ 116│ │ │

│ - în valută (ct. 5314) │ 117│ │ │

│Conturi curente la bănci în lei şi în valută │ │ │ │
│(rd. 119 + 121), din care: │ 118│ │ │

│ - în lei (ct. 5121), din care: │ 119│ │ │

│ - conturi curente în lei deschise la bănci│ │ │ │
│ nerezidente │ 120│ │ │

│ - în valută (ct. 5124), din care: │ 121│ │ │

│ - conturi curente în valută deschise la │ │ │ │
│ bănci nerezidente │ 122│ │ │

│Alte conturi curente la bănci şi acreditive │ │ │ │
│(rd. 124 + 125), din care: │ 123│ │ │

│ - sume în curs de decontare, acreditive şi │ │ │ │
│ alte valori de încasat, în lei (ct. 5112 +│ │ │ │
│ 5125 + 5411) │ 124│ │ │

│ - sume în curs de decontare şi acreditive în│ │ │ │
│ valută (din ct. 5125 + 5414) │ 125│ │ │

│Datorii (rd. 127 + 130 + 133 + 136 + 139 + │ │ │ │
│142 + 145 + 148 + 151 + 154 + 157 + 158 + 161 +│ │ │ │
│162 + 164 + 165 + 170 + 171 + 172 + 178), din │ │ │ │
│care: │ 126│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, în │ │ │ │
│sume brute (ct. 161), (rd. 128 + 129), din │ │ │ │
│care: │ 127│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 128│ │ │

│ - în valută │ 129│ │ │

│Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de│ │ │ │
│obligaţiuni, în sume brute (ct. 1681), │ │ │ │
│(rd. 131 + 132), din care: │ 130│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 131│ │ │

│ - în valută │ 132│ │ │

│Credite bancare interne pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5191 + 5192 + 5196 + 5197), (rd. 134 + │ │ │ │
│135), din care: │ 133│ │ │

│ - în lei │ 134│ │ │

│ - în valută │ 135│ │ │

│Dobânzile aferente creditelor bancare interne │ │ │ │
│pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 137 + │ │ │ │
│138), din care: │ 136│ │ │

│ - în lei │ 137│ │ │

│ - în valută │ 138│ │ │

│Credite bancare externe pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 140 + 141), din │ │ │ │
│care: │ 139│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 140│ │ │

│ - în valută │ 141│ │ │

│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen scurt (din ct. 5198), (rd. 143 + 144), │ │ │ │
│din care: │ 142│ │ │

│ - în lei │ 143│ │ │

│ - în valută │ 144│ │ │

│Credite bancare pe termen lung (ct. 1621 + │ │ │ │
│1622 + 1627), (rd. 146 + 147), din care: │ 145│ │ │

│ - în lei │ 146│ │ │

│ - în valută │ 147│ │ │

│Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen │ │ │ │
│lung (din ct. 1682), (rd. 149 + 150), din care:│ 148│ │ │

│ - în lei │ 149│ │ │

│ - în valută │ 150│ │ │

│Credite bancare externe pe termen lung │ │ │ │
│(ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 152 + 153), din │ │ │ │
│care: │ 151│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 152│ │ │

│ - în valută │ 153│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen lung (din ct. 1682), (rd. 155 + 156), │ │ │ │
│din care: │ 154│ │ │

│ - în lei │ 155│ │ │

│ - în valută │ 156│ │ │

│Credite de la trezoreria statului şi dobânzile │ │ │ │
│aferente (ct. 1626 + din ct. 1682) │ 157│ │ │

│Alte împrumuturi şi dobânzile aferente │ │ │ │
│(ct. 166 + 1685 + 1686 + 1687), (rd. 159 + │ │ │ │
│160), din care: │ 158│ │ │

│ - în lei şi exprimate în lei, a căror │ │ │ │
│ decontare se face în funcţie de cursul │ │ │ │
│ unei valute │ 159│ │ │

│ - în valută │ 160│ │ │

│Alte împrumuturi şi datorii asimilate │ │ │ │
│(ct. 167), din care: │ 161│ │ │

│ - valoarea concesiunilor primite │ │ │ │
│ (din ct. 167) │161a│ │ │

│Datorii comerciale, avansuri primite de la │ │ │ │
│clienţi şi alte conturi asimilate, în sume │ │ │ │
│brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419), │ │ │ │
│din care: │ 162│ │ │

│ - datorii comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ primite de la clienţi externi şi alte │ │ │ │
│ conturi asimilate, în sume brute │ │ │ │
│ (din ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 +│ │ │ │
│ din ct. 405 + din ct. 408 + din ct. 419) │ 163│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + │ │ │ │
│4281) │ 164│ │ │

│Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + │ │ │ │
│4481), (rd. 166 la 169), din care: │ 165│ │ │

│ - datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4381) │ 166│ │ │

│ - datorii fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4423 + 4428 + 444 + │ │ │ │
│ 446) │ 167│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 168│ │ │

│ - alte datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4481) │ 169│ │ │

│Datoriile entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│afiliate (ct. 451) │ 170│ │ │

│Sume datorate acţionarilor/asociaţilor │ │ │ │
│(ct. 455) │ 171│ │ │

│Alte datorii (ct. 269 + 453 + 456 + 457 + 4581 │ │ │ │
│+ 462 + 472 + 473 + 478 + 509 + 4661), │ │ │ │
│(rd. 173 la 177), din care: │ 172│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări privind interesele de │ │ │ │
│ participare, decontări cu acţionarii/ │ │ │ │
│ asociaţii privind capitalul, decontări din│ │ │ │
│ operaţii în participaţie (ct. 453 + 456 + │ │ │ │
│ 457 + 4581) │ 173│ │ │

│ - alte datorii în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât datoriile în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului)*2) (din ct. 462 + din ct. 472 + │ │ │ │
│ din ct. 473 + 4661) │ 174│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - subvenţii nereluate la venituri │ │ │ │
│ (din ct. 472) │ 175│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - vărsăminte de efectuat pentru imobilizări │ │ │ │
│ financiare şi investiţii pe termen scurt │ │ │ │
│ (ct. 269 + 509) │ 176│ │ │

│ - venituri în avans aferente activelor │ │ │ │
│ primite prin transfer de la clienţi │ │ │ │
│ (ct. 478) │ 177│ │ │

│Dobânzi de plătit (ct. 5186) │ 178│ │ │

│Valoarea împrumuturilor primite de la │ │ │ │
│operatorii economici*****) │ 179│ │ │

│Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care: │ 180│ │ │

│ - acţiuni cotate*3) │ 181│ │ │

│ - acţiuni necotate*4) │ 182│ │ │

│ - părţi sociale │ 183│ │ │

│ - capital subscris vărsat de nerezidenţi │ │ │ │
│ (din ct. 1012) │ 184│ │ │

│Brevete şi licenţe (din ct. 205) │ 185│ │ │

│IX. Informaţii privind cheltuielile cu │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│colaboratorii │rd. │ 2015 │ 2016 │

│Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) │ 186│ │ │

│X. Informaţii privind bunurile din domeniul │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│public al statului │rd. │ 2015 │ 2016 │

│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului aflate în administrare │ 187│ │ │

│statului aflate în concesiune │ 188│ │ │

│statului închiriate │ 189│ │ │

│XI. Informaţii privind bunurile din │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│proprietatea privată a statului supuse │ rd.│ 2015 │ 2016 │
│inventarierii cf. OMFP nr. 668/2014 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea contabilă netă a bunurilor*5) │ 190│ │ │

│XII. Capital social vărsat │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
│ │ ├──────┬─────┼──────┬─────┤
│ │ │ Suma │ %*6)│ Suma │ %*6)│
│ │ │ (Col.│(Col.│ (Col.│(Col.│
│ │ │ 1) │ 2) │ 3) │ 4) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│Capital social vărsat (ct. 1012)*6) │ │ │ │ │ │
│(rd. 192 + 195 + 199 + 200 + 201 + 202), din │ │ │ │ │ │
│care: │ 191│ │ X │ │ X │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice (rd. 193 + │ │ │ │ │ │
│ 194), din care: │ 192│ │ │ │ │

│ - deţinut de instituţii publice de │ │ │ │ │ │
│ subordonare centrală; │ 193│ │ │ │ │

│ subordonare locală; │ 194│ │ │ │ │

│ - deţinut de societăţile cu capital de stat,│ │ │ │ │ │
│ din care: │ 195│ │ │ │ │

│ - cu capital integral de stat; │ 196│ │ │ │ │

│ - cu capital majoritar de stat; │ 197│ │ │ │ │

│ - cu capital minoritar de stat; │ 198│ │ │ │ │

│ - deţinut de regii autonome │ 199│ │ │ │ │

│ - deţinut de societăţile cu capital privat │ 200│ │ │ │ │

│ - deţinut de persoane fizice │ 201│ │ │ │ │

│ - deţinut de alte entităţi │ 202│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┴─────┴──────┴─────┤
│XIII. Creanţe preluate prin cesionare de la │Nr. │ │
│persoane juridice******) │rd. │ Sume (lei) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ │ │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ A │ B │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe preluate prin cesionare de la persoane │ │ │ │
│juridice (la valoarea nominală), din care: │ 203│ │ │

│ - creanţe preluate prin cesionare de la │ │ │ │
│ persoane juridice afiliate │ 204│ │ │

│juridice (la cost de achiziţie), din care: │ 205│ │ │

│ persoane juridice afiliate │ 206│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│XIV. Venituri obţinute din activităţi │Nr. │ │
│agricole*******) │rd. │ Sume (lei) │

│Venituri obţinute din activităţi agricole │ 207│ │ │

│XV. Situaţia veniturilor şi cheltuielilor │Nr. │ │
│ │rd. │ Sume (lei) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ │ │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ A │ B │ 2015 │ 2016 │
├────┬──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Cifra de afaceri netă │ │ │ │
│ │(rd. 209 + 210 - 211 + 212 + 213) │ 208│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Producţia vândută │ │ │ │
│ │(ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + 706 + │ │ │ │
│ │708) │ 208│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707)│ 210│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale acordate (ct. 709) │ 211│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din dobânzi înregistrate de │ │ │ │
│ │entităţile radiate din Registrul general │ │ │ │
│ │şi care mai au în derulare contracte de │ │ │ │
│ │leasing (ct. 766)*7) │ 212│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din subvenţii de exploatare │ │ │ │
│ │aferente cifrei de afaceri nete (ct. 7411)│ 213│ │ │
├────┼───────────────────────────────────┬──────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 2.│Venituri aferente costului │ │ │ │ │
│ │producţiei în curs de execuţie │ │ 214│ │ │
│ │(ct. 711 + 712) │ │ │ │ │
│ │ │Sold C│ │ │ │
│ │ ├──────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │ │Sold D│ 215│ │ │
├────┼───────────────────────────────────┴──────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 3.│Venituri din producţia de imobilizări │ │ │ │
│ │necorporale şi corporale (ct. 721 + 722) │ 216│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 4.│Venituri din reevaluarea imobilizărilor │ │ │ │
│ │corporale (ct. 755) │ 217│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 5.│Venituri din producţia de investiţii │ │ │ │
│ │imobiliare (ct. 725) │ 218│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 6.│Venituri din subvenţii de exploatare │ │ │ │
│ │(ct. 7412 + 7413 + 7414 + 7415 + 7416 + │ │ │ │
│ │7417 + 7419) │ 219│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 7.│Alte venituri din exploatare │ │ │ │
│ │(ct. 751 + 758 + 7815) │ 220│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │ - din care, venituri din fondul │ │ │ │
│ │ comercial negativ (ct. 7815) │ 221│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │ - din care, venituri din subvenţii │ │ │ │
│ │ pentru investiţii (ct. 7584) │ 222│ │ │
├────┴──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 208 + 214 - 215 + 216 + 217 + 218 + 219 + │ │ │ │
│220) │ 223│ │ │
├────┬──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 8.│a) Cheltuieli cu materiile prime şi │ │ │ │
│ │materialele consumabile (ct. 601 + 602) │ 224│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli materiale │ │ │ │
│ │(ct. 603 + 604 + 606 + 608) │ 225│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi │ │ │ │
│ │apă) (ct. 605) │ 226│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) │ 227│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale primite (ct. 609) │ 228│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 9.│Cheltuieli cu personalul (rd. 230 + 231), │ │ │ │
│ │din care: │ 229│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │a) Salarii şi indemnizaţii*8) │ │ │ │
│ │(ct. 641 + 642 + 643 + 644) │ 230│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │b) Cheltuieli privind asigurările şi │ │ │ │
│ │protecţia socială (ct. 645) │ 231│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 10.│a) Ajustări de valoare privind │ │ │ │
│ │imobilizările corporale şi necorporale │ │ │ │
│ │(rd. 233 - 234) │ 232│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813 + 6817) │ 233│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │a.2) Venituri (ct. 7813) │ 234│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │b) Ajustări de valoare privind activele │ │ │ │
│ │circulante (rd. 236 - 237) │ 235│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) │ 236│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) │ 237│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 11.│Alte cheltuieli de exploatare │ │ │ │
│ │(rd. 239 la 245) │ 238│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.1. Cheltuieli privind prestaţiile │ │ │ │
│ │externe (ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 615 +│ │ │ │
│ │621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + │ │ │ │
│ │628) │ 239│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe │ │ │ │
│ │şi vărsăminte asimilate; cheltuieli │ │ │ │
│ │reprezentând transferuri şi contribuţii │ │ │ │
│ │datorate în baza unor acte normative │ │ │ │
│ │speciale (ct. 635 + 6586*9)) │ 240│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.3. Cheltuieli cu protecţia mediului │ │ │ │
│ │înconjurător (ct. 652) │ 241│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.4 Cheltuieli din reevaluarea │ │ │ │
│ │imobilizărilor corporale (ct. 655) │ 242│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.5. Cheltuieli privind calamităţile şi │ │ │ │
│ │alte evenimente similare (ct. 6587) │ 243│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │11.6. Alte cheltuieli (ct. 651 + 6581 + │ │ │ │
│ │6582 + 6583 + 6588) │ 244│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare │ │ │ │
│ │înregistrate de entităţile radiate din │ │ │ │
│ │Registrul general şi care mai au în │ │ │ │
│ │derulare contracte de leasing (ct. 666*7))│ 245│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Ajustări privind provizioanele │ │ │ │
│ │(rd. 247 - 248) │ 246│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 6812) │ 247│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 7812) │ 248│ │ │
├────┴──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 224 la 227 - 228 + 229 + 232 + 235 + │ │ │ │
│238 + 246) │ 249│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: │ │ │ │
├────┬──────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 223 - 249) │ 250│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 249 - 223) │ 251│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 12.│Venituri din interese de participare │ │ │ │
│ │(ct. 7611 + 7612 + 7613) │ 252│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la │ │ │ │
│ │entităţile afiliate │ 253│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 13.│Venituri din dobânzi (ct. 766)*7) │ 254│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la │ │ │ │
│ │entităţile afiliate │ 255│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 14.│Venituri din subvenţii de exploatare │ │ │ │
│ │pentru dobânda datorată (ct. 7418) │ 256│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 15.│Alte venituri financiare │ │ │ │
│ │(ct. 7615 + 762 + 764 + 765 + 767 + 768) │ 257│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, venituri din alte imobilizări │ │ │ │
│ │financiare (ct. 7615) │ 258│ │ │
├────┴──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VENITURI FINANCIARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 252 + 254 + 256 + 257) │ 259│ │ │
├────┬──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 16.│Ajustări de valoare privind imobilizările │ │ │ │
│ │financiare şi investiţiile financiare │ │ │ │
│ │deţinute ca active circulante │ │ │ │
│ │(rd. 261 - 262) │ 260│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 686) │ 261│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 786) │ 262│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 17.│Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666)*7) │ 263│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, cheltuielile în relaţia cu │ │ │ │
│ │entităţile afiliate │ 264│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli financiare │ │ │ │
│ │(ct. 663 + 664 + 665 + 667 + 668) │ 265│ │ │
├────┴──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 260 + 263 +265) │ 266│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): │ │ │ │
├────┬──────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 259 - 266) │ 267│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 266 - 259) │ 268│ │ │
├────┴──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VENITURI TOTALE (rd. 223 + 259) │ 269│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI TOTALE (rd. 249 + 266) │ 270│ │ │
├────┬──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 18.│PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 269 - 270) │ 271│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 270 - 269) │ 272│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 19.│Impozitul pe profit (ct. 691) │ 273│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 20.│Alte impozite neprezentate la elementele │ │ │ │
│ │de mai sus (ct. 698) │ 274│ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ 21.│PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A PERIOADEI │ │ │ │
│ │DE RAPORTARE: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 271 - 272 - 273 - 274) │ 275│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 272 + 273 + 274 - 271); │ 276│ │ │
└────┴──────────────────────────────────────────┴────┴────────────┴────────────┘
────────── *) Pentru statutul de "persoane juridice asociate" se vor avea în vedere prevederile art. 258 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. **) Subvenţii pentru stimularea ocupării forţei de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, stimularea şomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de şomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioada nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri întreţinători unici de familie sau şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situaţii prevăzute prin legislaţia în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. ***) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Cheltuielile se vor completa conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. ****) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de inovare conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. *****) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entităţile reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societăţile reclasificate în sectorul administraţiei publice şi instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei. ******) Pentru creanţele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât şi costul lor de achiziţie. Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) şi d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. *******) Conform art. 11 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, "(1) ... veniturile obţinute din activităţile agricole sunt veniturile care au fost obţinute de un fermier din activitatea sa agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menţionat (R (UE) 1307/2013), în cadrul exploataţiei sale, inclusiv sprijinul din partea Uniunii din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), precum şi orice ajutor naţional acordat pentru activităţi agricole, cu excepţia plăţilor directe naţionale complementare în temeiul articolelor 18 şi 19 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Veniturile obţinute din prelucrarea produselor agricole în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 ale exploataţiei sunt considerate venituri din activităţi agricole cu condiţia ca produsele prelucrate să rămână proprietatea fermierului şi ca o astfel de prelucrare să aibă ca rezultat un alt produs agricol în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Orice alte venituri sunt considerate venituri din activităţi neagricole. (2) În sensul alineatului (1), "venituri" înseamnă veniturile brute, înaintea deducerii costurilor şi impozitelor aferente. ...". *1) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, păşuni, fâneţe etc.) şi aferente spaţiilor comerciale (terase etc.) aparţinând proprietarilor privaţi sau unor unităţi ale administraţiei publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc). *2) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului)" nu se vor înscrie subvenţiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472. *3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care sunt negociabile şi tranzacţionate, potrivit legii. *4) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt tranzacţionate. *5) Se va completa de către operatorii economici cărora le sunt incidente prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii, cu modificările şi completările ulterioare. *6) La secţiunea "XII Capital social vărsat", la rd. 192 - 202, în col. 2 şi col. 4 entităţile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deţinut în totalul capitalului social vărsat, înscris la rd. 191. *7) Conturi de repartizat după natura conturilor respective. *8) La rândul 230 se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice". *9) În acest cont se evidenţiază cheltuielile reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor acte normative speciale, altele decât cele prevăzute de Codul Fiscal.──────────
Administrator, Întocmit
Numele şi prenumele .......... Numele şi prenumele .........
Semnătura ............ Calitatea ....................
Semnătura ...................
Nr. de înregistrare în
organismul profesional ......
C. Raportări contabile la data de 30 iunie 2016 întocmite de entităţile mici, respectiv mijlocii şi mari, precum şi de entităţile de interes public definite de Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei 26. Entităţile mici, respectiv mijlocii şi mari, aşa cum sunt definite la pct. 9 alin. (3), respectiv pct. 9 alin. (4) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi entităţile de interes public definite de aceleaşi reglementări, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei întocmesc formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" (cod 10) în structura prevăzută la pct. 22. 27. Structura formularului "Contul de profit şi pierdere" (cod 20) întocmit de entităţile mici, mijlocii şi mari, precum şi entităţile de interes public este următoarea: Contul de profit şi pierdere la data de 30 iunie 2016
cod 20 - lei -
┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────┐
│ Denumirea indicatorilor │Nr.│ Realizări aferente │
│ │rd.│ perioadei de raportare │
│ │ ├────────────┬────────────┤
│ │ │01.01.2015- │ 01.01.2016-│
│ │ │ 30.06.2015 │ 30.06.2016 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Cifra de afaceri netă (rd. 02 + 03 - 04 + 05 + 06) │ 01│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Producţia vândută (ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + │ │ │ │
│ │706 + 708) │ 02│ │ │

│ │Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) │ 03│ │ │

│ │Reduceri comerciale acordate (ct. 709) │ 04│ │ │

│ │Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile │ │ │ │
│ │radiate din Registrul general şi care mai au în │ │ │ │
│ │derulare contracte de leasing (ct. 766*) │ 05│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei │ │ │ │
│ │de afaceri nete (ct. 7411) │ 06│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────┬───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 2.│Venituri aferente costului producţiei în curs │Sold C │ 07│ │ │
│ │de execuţie (ct. 711 + 712) ├───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ │Sold D │ 08│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────┴───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 3.│Venituri din producţia de imobilizări necorporale şi │ │ │ │
│ │corporale (ct. 721 + 722) │ 09│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 4.│Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale │ │ │ │
│ │(ct. 755) │ 10│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 5.│Venituri din producţia de investiţii imobiliare │ │ │ │
│ │(ct. 725) │ 11│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 6.│Venituri din subvenţii de exploatare (ct. 7412 + 7413 │ │ │ │
│ │+ 7414 + 7415 + 7416 + 7417 + 7419) │ 12│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 7.│Alte venituri din exploatare (ct. 751 + 758 + 7815) │ 13│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, venituri din fondul comercial negativ │ │ │ │
│ │(ct. 7815) │ 14│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, venituri din subvenţii pentru investiţii │ │ │ │
│ │(ct. 7584) │ 15│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 01 + 07 - 08 + 09 + 10 + 11 + 12 + 13) │ 16│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 8.│a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele │ │ │ │
│ │consumabile (ct. 601 + 602) │ 17│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604 + 606 + 608) │ 18│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă) │ │ │ │
│ │(ct. 605) │ 19│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) │ 20│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale primite (ct. 609) │ 21│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 9.│Cheltuieli cu personalul (rd. 23 + 24), din care: │ 22│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a) Salarii şi indemnizaţii (ct. 641 + 642 + 643 + 644)│ 23│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială │ │ │ │
│ │(ct. 645) │ 24│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│10.│a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale│ │ │ │
│ │şi necorporale (rd. 26 - 27) │ 25│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813 + 6817) │ 26│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.2) Venituri (ct. 7813) │ 27│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Ajustări de valoare privind activele circulante │ │ │ │
│ │(rd. 29 - 30) │ 28│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) │ 29│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) │ 30│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│11.│Alte cheltuieli de exploatare (rd. 32 la 38) │ 31│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe │ │ │ │
│ │(ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 615 + 621 + 622 + 623 + │ │ │ │
│ │624 + 625 + 626 + 627 + 628) │ 32│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ │asimilate; cheltuieli reprezentând transferuri şi │ │ │ │
│ │contribuţii datorate în baza unor acte normative │ │ │ │
│ │speciale (ct. 635 + 6586*) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.3. Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător │ │ │ │
│ │(ct. 652) │ 34│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.4 Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor │ │ │ │
│ │corporale (ct. 655) │ 35│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.5. Cheltuieli privind calamităţile şi alte │ │ │ │
│ │evenimente similare (ct. 6587) │ 36│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │11.6. Alte cheltuieli (ct. 651 + 6581 + 6582 + 6583 + │ 37│ │ │
│ │6588) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare înregistrate de│ │ │ │
│ │entităţile radiate din Registrul general şi care mai │ │ │ │
│ │au în derulare contracte de leasing (ct. 666*) │ 38│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Ajustări privind provizioanele (rd. 40 - 41) │ 39│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 6812) │ 40│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 7812) │ 41│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 17 la 20 - 21 + 22 +│ │ │ │
│25 + 28 + 31 + 39) │ 42│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: │ │ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┤ │ │
│ │- Profit (rd. 16 - 42) │ 43│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 42 - 16) │ 44│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│12.│Venituri din interese de participare (ct. 7611 + 7612 │ │ │ │
│ │+ 7613) │ 45│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │afiliate │ 46│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│13.│Venituri din dobânzi (ct. 766*) │ 47│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │afiliate │ 48│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│14.│Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda │ │ │ │
│ │datorată (ct. 7418) │ 49│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│15.│Alte venituri financiare (ct. 7615 + 762 + 764 + 765 +│ │ │ │
│ │767 + 768) │ 50│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, venituri din alte imobilizări financiare │ │ │ │
│ │(ct. 7615) │ 51│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 45 + 47 + 49 + 50) │ 52│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│16.│Ajustări de valoare privind imobilizările financiare │ │ │ │
│ │şi investiţiile financiare deţinute ca active │ │ │ │
│ │circulante (rd. 54 - 55) │ 53│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 686) │ 54│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 786) │ 55│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│17.│Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666*) │ 56│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile │ │ │ │
│ │afiliate │ 57│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 + 665 + 667 │ │ │ │
│ │+ 668) │ 58│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 53 + 56 + 58) │ 59│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): │ │ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 52 - 59) │ 60│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 59 - 52) │ 61│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI TOTALE (rd. 16 + 52) │ 62│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI TOTALE (rd. 42 + 59) │ 63│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│18.│PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 62 - 63) │ 64│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 63 - 62) │ 65│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│19.│Impozitul pe profit (ct. 691) │ 66│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│20.│Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus │ │ │ │
│ │(ct. 698) │ 67│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│21.│PROFITUL SAU PIERDEREA NET(A) A PERIOADEI DE RAPORTARE│ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┤ │ │
│ │- Profit (rd. 64 - 65 - 66 - 67) │ 68│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 65 + 66 + 67 - 64) │ 69│ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┘
────────── *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.────────── La rândul 23 - se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice". La rândul 33 - în contul 6586 "Cheltuieli reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor acte normative speciale" se evidenţiază cheltuielile reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor acte normative speciale, altele decât cele prevăzute de Codul fiscal.
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele............ Numele şi prenumele..........
Semnătura ............. Calitatea...........
Semnătura..............
Nr. de înregistrare în organismul
profesional................
28. Structura formularului "Date informative" (cod 30) întocmit de entităţile mici, mijlocii şi mari, precum şi de entităţile de interes public este următoarea: Date informative la data de 30 iunie 2016
cod 30 - lei -
┌───────────────────────────────────────────────┬────┬──────────┬──────────────┐
│ I. Date privind rezultatul înregistrat │Nr. │ Nr. │ Sume │
│ │rd. │ unităţi │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care au înregistrat profit │ 01│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care au înregistrat pierdere │ 02│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care nu au înregistrat nici profit, │ │ │ │
│nici pierdere │ 03│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┬─┴──────────────┤
│II. Date privind plăţile restante │Nr. │ Total │ Din care: │
│ │rd. │ (col. ├───────┬────────┤
│ │ │ 2+3) │Pentru │ Pentru │
│ │ │ │activi-│ activi-│
│ │ │ │ tatea │tatea de│
│ │ │ │curentă│ inves- │
│ │ │ │ │ tiţii │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Plăţi restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la │ │ │ │ │
│19 + 23), din care: │ 04│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Furnizori restanţi - total (rd. 06 la 08), │ │ │ │ │
│din care: │ 05│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 30 de zile │ 06│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 90 de zile │ 07│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 1 an │ 08│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor│ │ │ │ │
│sociale - total (rd. 10 la 14), din care: │ 09│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru asigurări sociale de │ │ │ │ │
│ stat datorate de angajatori, salariaţi şi│ │ │ │ │
│ alte persoane asimilate │ 10│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru fondul asigurărilor │ │ │ │ │
│ sociale de sănătate │ 11│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţia pentru pensia suplimentară │ 12│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru bugetul asigurărilor │ │ │ │ │
│ pentru şomaj │ 13│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - alte datorii sociale │ 14│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor │ │ │ │ │
│speciale şi alte fonduri │ 15│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de alţi creditori │ 16│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit│ │ │ │ │
│la bugetul de stat │ 17│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit│ │ │ │ │
│la bugetele locale │ 18│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Credite bancare nerambursate la scadenţă - │ │ │ │ │
│total (rd. 20 la 22), din care: │ 19│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 30 de zile │ 20│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 90 de zile │ 21│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 1 an │ 22│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Dobânzi restante │ 23│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┴───┬───┴────────┤
│III. Număr mediu de salariaţi │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Număr mediu de salariaţi │ 24│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Numărul efectiv de salariaţi existenţi la │ │ │ │
│sfârşitul perioadei, respectiv la data de │ │ │ │
│30 iunie │ 25│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│IV. Dobânzi, dividende şi redevenţe plătite în │ Nr.│ │
│cursul perioadei de raportare. Subvenţii │ rd.│ Sume │
│încasate şi creanţe restante │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente, din care: │ 26│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 27│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 28│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 29│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele juridice nerezidente, din care: │ 30│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 31│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 32│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 33│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoane nerezidente, din care: │ 34│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 35│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 36│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 37│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoanele juridice nerezidente, potrivit │ 38│ │
│prevederilor art. 229 alin. (1) lit. c) din │ │ │
│Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu │ │ │
│modificările şi completările ulterioare, din │ │ │
│care: │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 39│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente, din care: │ 40│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 41│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente din state membre │ │ │
│ale Uniunii Europene, din care: │ 42│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 43│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoanele juridice nerezidente, din care: │ 44│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 45│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 46│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 47│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţe plătite în cursul perioadei de │ │ │
│raportare pentru bunurile din domeniul public, │ │ │
│primite în concesiune, din care: │ 48│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - redevenţe pentru bunurile din domeniul │ │ │
│ public plătite la bugetul de stat │ 49│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţă minieră plătită la bugetul de stat │ 50│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţă petrolieră plătită la bugetul de stat│ 51│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Chirii plătite în cursul perioadei de raportare│ │ │
│pentru terenuri*1) │ 52│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din servicii plătite către │ │ │
│persoanele nerezidente, din care: │ 53│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 54│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din servicii plătite către │ │ │
│persoane nerezidente din statele membre ale │ │ │
│Uniunii Europene, din care: │ 55│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 56│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Subvenţii încasate în cursul perioadei de │ │ │
│raportare, din care: │ 57│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii încasate în cursul perioadei de│ │ │
│ raportare aferente activelor │ 58│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii aferente veniturilor, din care:│ 59│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii pentru stimularea ocupării │ │ │
│ forţei de muncă**) │ 60│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Creanţe restante, care nu au fost încasate la │ │ │
│termenele prevăzute în contractele comerciale │ │ │
│şi/sau în actele normative în vigoare, din │ │ │
│care: │ 61│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - creanţe restante de la entităţi din │ │ │
│ sectorul majoritar sau integral de stat │ 62│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - creanţe restante de la entităţi din │ │ │
│ sectorul privat │ 63│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│V. Tichete de masă │ Nr.│ │
│ │ rd.│ Sume │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Contravaloarea tichetelor de masă acordate │ │ │
│salariaţilor │ 64│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│cercetare-dezvoltare***) │ Rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de cercetare-dezvoltare: │ 65│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│- după surse de finanţare (rd. 67 + 68), │ │ │ │
│din care: │ 66│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - din fonduri publice │ 67│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - din fonduri private │ 68│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│- după natura cheltuielilor, (rd. 70 + 71), │ │ │ │
│din care: │ 69│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - cheltuieli curente │ 70│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - cheltuieli de capital │ 71│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VII. Cheltuieli de inovare****) │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de inovare │ 72│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VIII. Alte informaţii │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Avansuri acordate pentru imobilizări │ │ │ │
│necorporale (ct. 4094) │ 73│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Avansuri acordate pentru imobilizări corporale │ │ │ │
│(ct. 4093) │ 74│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 76 +│ │ │ │
│84), din care: │ 75│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, │ │ │ │
│interese de participare, alte titluri │ │ │ │
│imobilizate şi obligaţiuni, în sume brute │ │ │ │
│(rd. 77 la 83), din care: │ 76│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 77│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 78│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 79│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 80│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv emise de rezidenţi │ 81│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni şi părţi sociale emise de │ │ │ │
│ nerezidenţi │ 82│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 83│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe imobilizate, în sume brute (rd. 85 + │ │ │ │
│86), din care: │ 84│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe imobilizate în lei şi exprimate în│ │ │ │
│ lei, a căror decontare se face în funcţie │ │ │ │
│ de cursul unei valute (din ct. 267) │ 85│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe imobilizate în valută │ │ │ │
│ (din ct. 267) │ 86│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe comerciale, avansuri pentru cumpărări │ │ │ │
│de bunuri de natura stocurilor şi pentru │ │ │ │
│prestări de servicii acordate furnizorilor şi │ │ │ │
│alte conturi asimilate, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 4091 + 4092 + 411 + 413 + 418), din care: │ 87│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ pentru cumpărări de bunuri de natura │ │ │ │
│ stocurilor şi pentru prestări de servicii │ │ │ │
│ acordate furnizorilor externi şi alte │ │ │ │
│ conturi asimilate, în sume brute (din │ │ │ │
│ ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411 + │ │ │ │
│ din ct. 413 + din ct. 418) │ 88│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe neîncasate la termenul stabilit │ │ │ │
│(din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411 + │ │ │ │
│din ct. 413) │ 89│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 425 + 4282) │ 90│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (din ct. 431 + 437 │ │ │ │
│+ 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + │ │ │ │
│447 + 4482), (rd. 92 la 96), din care: │ 91│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4382) │ 92│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4424 + 4428 + 444 + │ │ │ │
│ 446) │ 93│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - subvenţii de încasat (ct. 445) │ 94│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 95│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4482) │ 96│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţele entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│afiliate (ct. 451) │ 97│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului neîncasate la │ │ │ │
│termenul stabilit (din ct. 431 + din ct. 437 + │ │ │ │
│din ct. 4382 + din ct. 441 + din ct. 4424 + din│ │ │ │
│ct. 4428 + din ct. 444 + din ct. 445 + din │ │ │ │
│ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) │ 98│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte creanţe (ct. 453 + 456 + 4582 + 461 + 471 │ │ │ │
│473 + 4662), (rd. 100 la 102), din care: │ 99│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări privind interesele de │ │ │ │
│ participare, decontări cu acţionarii/ │ │ │ │
│ asociaţii privind capitalul, decontări din│ │ │ │
│ operaţiuni în participaţie (ct. 453 + 456 │ │ │ │
│ + 4582) │ 100│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte creanţe în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât creanţele în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului) (din ct. 461 + din ct. 471 + din│ │ │ │
│ ct. 473 + 4662) │ 101│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sumele preluate din contul 542 "Avansuri │ │ │ │
│ de trezorerie" reprezentând avansurile de │ │ │ │
│ trezorerie, acordate potrivit legii şi │ │ │ │
│ nedecontate până la data de raportare │ │ │ │
│ (din ct. 461) │ 102│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: │ 103│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - de la nerezidenţi │ 104│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor │ │ │ │
│economici*****) │ 105│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Investiţii pe termen scurt, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 501 + 505 + 506 + 507 + din ct. 508), │ │ │ │
│(rd. 107 la 113), din care: │ 106│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 107│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 108│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 109│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 110│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv rezidente │ 111│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de nerezidenţi │ 112│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 113│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) │ 114│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Casa în lei şi în valută (rd. 116 + 117), din │ │ │ │
│care: │ 115│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei (ct. 5311) │ 116│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută (ct. 5314) │ 117│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Conturi curente la bănci în lei şi în valută │ │ │ │
│(rd. 119 + 121), din care: │ 118│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei (ct. 5121), din care: │ 119│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - conturi curente în lei deschise la bănci │ │ │ │
│ nerezidente │ 120│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută (ct. 5124), din care: │ 121│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - conturi curente în valută deschise la │ │ │ │
│ bănci nerezidente │ 122│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte conturi curente la bănci şi acreditive │ │ │ │
│(rd. 124 + 125), din care: │ 123│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sume în curs de decontare, acreditive şi │ │ │ │
│ alte valori de încasat, în lei (ct. 5112 +│ │ │ │
│ 5125 + 5411) │ 124│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sume în curs de decontare şi acreditive în│ │ │ │
│ valută (din ct. 5125 + 5414) │ 125│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii (rd. 127 + 130 + 133 + 136 + 139 + 142 │ │ │ │
│+ 145 + 148 + 151 + 154 + 157 + 158 + 161 + 162│ │ │ │
│+ 164 + 165 + 170 + 171 + 172 + 178), din care:│ 126│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, în │ │ │ │
│sume brute (ct. 161), (rd. 128 + 129), │ │ │ │
│din care: │ 127│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 128│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 129│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de│ │ │ │
│obligaţiuni, în sume brute (ct. 1681), (rd. 131│ │ │ │
│+ 132), din care: │ 130│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 131│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 132│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare interne pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5191 + 5192 + 5196 + 5197), (rd. 134 + │ │ │ │
│135), din care: │ 133│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 134│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 135│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzile aferente creditelor bancare interne │ │ │ │
│pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 137 + │ │ │ │
│138), din care: │ 136│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 137│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 138│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare externe pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 140 + 141), │ │ │ │
│din care: │ 139│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 140│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 141│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen scurt (din ct. 5198), (rd. 143 + 144), │ │ │ │
│din care: │ 142│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 143│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 144│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare pe termen lung (ct. 1621 + │ │ │ │
│1622 + 1627), (rd. 146 + 147), din care: │ 145│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 146│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 147│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen │ │ │ │
│lung (din ct. 1682), (rd. 149 + 150), din care:│ 148│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 149│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 150│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare externe pe termen lung │ │ │ │
│(ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 152 + 153), │ │ │ │
│din care: │ 151│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 152│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 153│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen lung (din ct. 1682), (rd. 155 + 156), │ │ │ │
│din care: │ 154│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 155│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 156│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite de la trezoreria statului şi dobânzile │ │ │ │
│aferente (ct. 1626 + din ct. 1682) │ 157│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte împrumuturi şi dobânzile aferente │ │ │ │
│(ct. 166 + 1685 + 1686 + 1687), (rd. 159 + │ │ │ │
│160), din care: │ 158│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei şi exprimate în lei, a căror │ │ │ │
│ decontare se face în funcţie de cursul │ │ │ │
│ unei valute │ 159│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 160│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte împrumuturi şi datorii asimilate │ │ │ │
│(ct. 167), din care: │ 161│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - valoarea concesiunilor primite │ │ │ │
│ (din ct. 167) │161a│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii comerciale, avansuri primite de la │ │ │ │
│clienţi şi alte conturi asimilate, în sume │ │ │ │
│brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419), │ │ │ │
│din care: │ 162│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ primite de la clienţi externi şi alte │ │ │ │
│ conturi asimilate, în sume brute (din │ │ │ │
│ ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 + din │ │ │ │
│ ct. 405 + din ct. 408 + din ct. 419) │ 163│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + │ │ │ │
│4281) │ 164│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + │ │ │ │
│4481), (rd. 166 la 169), din care: │ 165│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4381) │ 166│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4423 + 4428 +444 + │ │ │ │
│ 446) │ 167│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 168│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4481) │ 169│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datoriile entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│afiliate (ct. 451) │ 170│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Sume datorate acţionarilor/asociaţilor │ │ │ │
│(ct. 455) │ 171│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte datorii (ct. 269 + 453 + 456 + 457 + 4581 │ │ │ │
│+ 462 + 4661 + 472 + 473 + 478 + 509), (rd. 173│ │ │ │
│la 177), din care: │ 172│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări privind interesele de │ │ │ │
│ participare, decontări cu acţionarii/ │ │ │ │
│ asociaţii privind capitalul, decontări din│ │ │ │
│ operaţii în participaţie (ct. 453 + 456 + │ │ │ │
│ 457 + 4581) │ 173│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte datorii în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât datoriile în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului)*2) (din ct. 462 + 4661 + din │ │ │ │
│ ct. 472 + din ct. 473) │ 174│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - subvenţii nereluate la venituri (din │ │ │ │
│ ct. 472) │ 175│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - vărsăminte de efectuat pentru imobilizări │ │ │ │
│ financiare şi investiţii pe termen scurt │ │ │ │
│ (ct. 269 + 509) │ 176│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - venituri în avans aferente activelor │ │ │ │
│ primite prin transfer de la clienţi │ │ │ │
│ (ct. 478) │ 177│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de plătit (ct. 5186) │ 178│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - venituri în avans aferente activelor │ │ │ │
│ primite prin transfer de la clienţi │ │ │ │
│ (ct. 478) │ 177│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de plătit (ct. 5186) │ 178│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea împrumuturilor primite de la │ │ │ │
│operatorii economici*****) │ 179│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care: │ 180│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate*3) │ 181│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate*4) │ 182│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale │ 183│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - capital subscris vărsat de nerezidenţi │ │ │ │
│ (din ct. 1012) │ 184│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Brevete şi licenţe (din ct. 205) │ 185│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│IX. Informaţii privind cheltuielile cu │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│colaboratorii │rd. │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) │ 186│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│X. Informaţii privind bunurile din domeniul │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│public al statului │rd. │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului aflate în administrare │ 187│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului aflate în concesiune │ 188│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului închiriate │ 189│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│XI. Informaţii privind bunurile din │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│proprietatea privată a statului supuse │rd. │ 2015 │ 2016 │
│inventarierii cf. OMFP nr. 668/2014 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea contabilă netă a bunurilor*5) │ 190│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│XII. Capital social vărsat │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │rd. │ 2015 │ 2016 │
│ │ ├──────┬─────┼──────┬─────┤
│ │ │ Suma │ %*6)│ Suma │ %*6)│
│ │ │ (Col.│(Col.│ (Col.│(Col.│
│ │ │ 1) │ 2) │ 3) │ 4) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│Capital social vărsat (ct. 1012)*6) │ │ │ │ │ │
│(rd. 192 + 195 + 199 + 200 + 201 + 202), din │ │ │ │ │ │
│care: │ 191│ │X │ │X │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice (rd. 193 + │ │ │ │ │ │
│ 194), din care: │ 192│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice de │ │ │ │ │ │
│ subordonare centrală; │ 193│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice de │ │ │ │ │ │
│ subordonare locală; │ 194│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de societăţile cu capital de stat,│ │ │ │ │ │
│ din care: │ 195│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital integral de stat; │ 196│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital majoritar de stat; │ 197│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital minoritar de stat; │ 198│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de regii autonome │ 199│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de societăţile cu capital privat │ 200│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de persoane fizice │ 201│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - detinut de alte entităti │ 202│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┴─────┴──────┴─────┤
│XIII. Creanţe preluate prin cesionare de la │Nr. │ │
│persoane juridice******) │rd. │ Sume │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ │ │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ A │ B │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe preluate prin cesionare de la persoane │ │ │ │
│juridice (la valoarea nominală), din care: │ 203│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe preluate prin cesionare de la │ │ │ │
│ persoane juridice afiliate │ 204│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe preluate prin cesionare de la persoane │ │ │ │
│juridice (la cost de achiziţie), din care: │ 205│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe preluate prin cesionare de la │ │ │ │
│ persoane juridice afiliate │ 206│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│XIV. Venituri obţinute din activităţi │Nr. │ │
│agricole*******) │rd. │ Sume │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ │ │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ A │ B │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Venituri obţinute din activităţi agricole │ 207│ │ │
└───────────────────────────────────────────────┴────┴────────────┴────────────┘
────────── *) Pentru statutul de "persoane juridice asociate" se vor avea în vedere prevederile art. 258 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. **) Subvenţii pentru stimularea ocupării forţei de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, stimularea şomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de şomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri întreţinători unici de familie sau şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situaţii prevăzute prin legislaţia în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. ***) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Cheltuielile se vor completa conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. ****) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de inovare conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. *****) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entităţile reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societăţile reclasificate în sectorul administraţiei publice şi instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei. ******) pentru creanţele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât şi costul lor de achiziţie. Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) şi d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. *******) Conform art. 11 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, "(1) ... veniturile obţinute din activităţile agricole sunt veniturile care au fost obţinute de un fermier din activitatea sa agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menţionat (R (UE) 1307/2013), în cadrul exploataţiei sale, inclusiv sprijinul din partea Uniunii din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), precum şi orice ajutor naţional acordat pentru activităţi agricole, cu excepţia plăţilor directe naţionale complementare în temeiul articolelor 18 şi 19 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Veniturile obţinute din prelucrarea produselor agricole în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 ale exploataţiei sunt considerate venituri din activităţi agricole cu condiţia ca produsele prelucrate să rămână proprietatea fermierului şi ca o astfel de prelucrare să aibă ca rezultat un alt produs agricol în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Orice alte venituri sunt considerate venituri din activităţi neagricole. (2) În sensul alineatului (1), "venituri" înseamnă veniturile brute, înaintea deducerii costurilor şi impozitelor aferente. ...". *1) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, păşuni, fâneţe etc.) şi aferente spaţiilor comerciale (terase etc.) aparţinând proprietarilor privaţi sau unor unităţi ale administraţiei publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.). *2) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului)" nu se vor înscrie subvenţiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472. *3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care sunt negociabile şi tranzacţionate, potrivit legii. *4) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt tranzacţionate. *5) Se va completa de către operatorii economici cărora le sunt incidente prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii, cu modificările şi completările ulterioare. *6) La secţiunea "XII Capital social vărsat" la rd. 192 - 202 în col. 2 şi col. 4 entităţile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deţinut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 191.──────────
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele............ Numele şi prenumele..........
Semnătura ............. Calitatea...........
Semnătura..............
Nr. de înregistrare în organismul
profesional................
CAP. III Conţinutul de informaţii al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2016 întocmite de entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei 29. Structura formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" (cod 10) întocmit de entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea:
Judeţul _______________________|_|_| Activitatea preponderentă
Entitatea ___________________________________ (denumire clasă CAEN) _____________
Adresa: localitatea ______, sectorul _______, Cod clasă CAEN ___________|_|_|_|_|
str. ______________________ nr. ___, bl. ___, Activitatea preponderentă efectiv
sc. __, ap. ___________ desfăşurată
Telefon __________, fax _____________________ (denumire clasă CAEN__________
Număr din registrul comerţului ______________ Cod clasă CAEN ___________|_|_|_|_|
Forma de proprietate _________|_|_| Cod unic de înregistrare
________________|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Situaţia activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii
la data de 30 iunie 2016
┌───────┐
│cod 10 │ - lei -
├───────┴──────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────────────────┐
│ Denumirea elementului │Nr.│ Sold la: │
│ │rd.├───────────┬────────────┤
│ │ │ 01.01.2016│ 30.06.2016 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ A.│ACTIVE IMOBILIZATE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903) │ 01│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, │ │ │ │
│ │drepturi şi active similare şi alte imobilizări │ │ │ │
│ │necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2906│ │ │ │
│ │- 2908) │ 02│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Fond comercial (ct. 2071) │ 03│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Avansuri (ct. 4094) │ 04│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Active necorporale de explorare şi evaluare a │ │ │ │
│ │resurselor minerale (ct. 206 - 2806 - 2907) │ 05│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 01 la 05) │ 06│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. IMOBILIZĂRI CORPORALE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Terenuri şi construcţii │ │ │ │
│ │(ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912) │ 07│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Instalaţii tehnice şi maşini (ct. 213 + 223 - 2813 │ │ │ │
│ │- 2913) │ 08│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier (ct. 214 + 224│ │ │ │
│ │- 2814 - 2914) │ 09│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Investiţii imobiliare (ct. 215 - 2815 - 2915) │ 10│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Imobilizări corporale în curs de execuţie (ct. 231 │ │ │ │
│ │- 2931) │ 11│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Investiţii imobiliare în curs de execuţie (ct. 235 │ │ │ │
│ │- 2935) │ 12│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Active corporale de explorare şi evaluare a │ │ │ │
│ │resurselor minerale (ct. 216 - 2816 - 2916) │ 13│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │8. Avansuri (ct. 4093) │ 14│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 07 la 14) │ 15│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. ACTIVE BIOLOGICE (ct. 241 - 284 - 294) │ 16│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. IMOBILIZĂRI FINANCIARE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Acţiuni deţinute la filiale (ct. 261 - 2961) │ 17│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Împrumuturi acordate entităţilor din grup (ct. 2671│ │ │ │
│ │+ 2672 - 2964) │ 18│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Acţiunile deţinute la entităţile asociate şi la │ │ │ │
│ │entităţile controlate în comun (ct. 262 + 263 - 2962) │ 19│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Împrumuturi acordate entităţilor asociate şi │ │ │ │
│ │entităţilor controlate în comun (ct. 2673 + 2674 - │ │ │ │
│ │2965) │ 20│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Alte titluri imobilizate (ct. 265 + 266 - 2963) │ 21│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Alte împrumuturi (ct. 2675* + 2676* + 2677 + 2678* │ │ │ │
│ │+ 2679* - 2966* - 2968*) │ 22│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 17 la 22) │ 23│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 + 15 + 16 + 23) │ 24│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │B. ACTIVE CIRCULANTE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. STOCURI │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Materii prime şi materiale consumabile (ct. 301 + │ │ │ │
│ │302 + 303 +/- 308 + 321 + 322 + 323 + 328 + 351 + 358 │ │ │ │
│ │+ 381 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958 - 398) │ 25│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Active imobilizate deţinute în vederea vânzării │ │ │ │
│ │(ct. 311) │ 26│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Producţia în curs de execuţie (ct. 331 + 341 +/- │ │ │ │
│ │348* - 393 - 3941 - 3952) │ 27│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Produse finite şi mărfuri │ │ │ │
│ │(ct. 327 + 345 + 346 + 347 +/- 348* + 354 + 357 + 371 │ │ │ │
│ │+/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3957 - 397 - │ │ │ │
│ │4428) │ 28│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Avansuri (ct. 4091) │ 29│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 25 la 29) │ 30│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. CREANŢE │ │ │ │
│ │(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă │ │ │ │
│ │mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru │ │ │ │
│ │fiecare element) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Creanţe comerciale*1) (ct. 2675* + 2676* + 2678* + │ │ │ │
│ │2679* - 2966* - 2968* + 411 + 413 + 418 - 491) │ 31│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Avansuri plătite (ct. 4092) │ 32│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Sume de încasat de la entităţile din grup │ │ │ │
│ │(ct. 451** - 495*) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Sume de încasat de la entităţile asociate şi │ │ │ │
│ │entităţile controlate în comun (ct. 453** - 495*) │ 34│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Creanţe rezultate din operaţiunile cu instrumente │ │ │ │
│ │derivate (ct. 4652) │ 35│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Alte creanţe (ct. 425 + 4282 + 431** + 437** + 4382│ │ │ │
│ │+ 441** + 4424 + 4428** + 444** + 445 + 446** + 447** │ │ │ │
│ │+ 4482 + 4582 + 461 + 4662 + 473** - 496 + 5187) │ 36│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Capital subscris şi nevărsat (ct. 456 - 495*) │ 37│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 31 la 37) │ 38│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT │ │ │ │
│ │(ct. 505 + 506 + 507 + din ct. 508 - 595 - 596 - 598 +│ │ │ │
│ │5113 + 5114) │ 39│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (din ct. 508 + ct. 5112 │ │ │ │
│ │+ 512 + 531 + 532 + 541 + 542) │ 40│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 30 + 38 + 39 + 40) │ 41│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ C.│CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) (rd. 43+44) │ 42│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │(din ct. 471*) │ 43│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │(din ct. 471*) │ 44│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ D.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ │ │ │ │
│ │DE PÂNĂ LA UN AN │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, │ │ │ │
│ │prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de │ │ │ │
│ │obligaţiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) │ 45│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Sume datorate institutiilor de credit (ct. 1621 + │ │ │ │
│ │1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198)│ 46│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) │ 47│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + │ │ │ │
│ │408) │ 48│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) │ 49│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Datorii din operaţiuni de leasing financiar │ │ │ │
│ │(ct. 406) │ 50│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Sume datorate entitătilor din grup (ct. 1661 + 1685│ │ │ │
│ │+ 2691 + 451***) │ 51│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │8. Sume datorate entitătilor asociate şi entitătilor │ │ │ │
│ │controlate în comun (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) │ 52│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │9. Datorii rezultate din operaţiunile cu instrumente │ │ │ │
│ │derivate (ct. 4651) │ 53│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi │ │ │ │
│ │datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626│ │ │ │
│ │+ 167 + 1687 + 2693 + 2695 + 421 + 422 + 423 + 424 + │ │ │ │
│ │426 + 427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + │ │ │ │
│ │4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455│ │ │ │
│ │+ 456*** + 457 + 4581 + 462 + 4661 + 473*** + 509 + │ │ │ │
│ │5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) │ 54│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 45 la 54) │ 55│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ E.│ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE │ │ │ │
│ │(rd. 41 + 43 - 55 - 73 - 76 - 79) │ 56│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ F.│TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE │ │ │ │
│ │(rd. 24 + 56) │ 57│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ G.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ │ │ │ │
│ │MAI MARE DE UN AN │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, │ │ │ │
│ │prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de │ │ │ │
│ │obligaţiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) │ 58│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Sume datorate institutiilor de credit (ct. 1621 + │ │ │ │
│ │1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198)│ 59│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) │ 60│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Datorii comerciale - furnizori │ │ │ │
│ │(ct. 401 + 404 + 408) │ 61│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Efecte de comerţ de plătit (ct. 403 + 405) │ 62│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │6. Datorii din operaţiuni de leasing financiar │ │ │ │
│ │(ct. 406) │ 63│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │7. Sume datorate entitătilor din grup (ct. 1661 + 1685│ │ │ │
│ │+ 2691 + 451***) │ 64│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │8. Sume datorate entitătilor asociate şi entitătilor │ │ │ │
│ │controlate în comun (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) │ 65│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │9. Datorii rezultate din operaţiunile cu instrumente │ │ │ │
│ │derivate (ct. 4651) │ 66│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi │ │ │ │
│ │datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626│ │ │ │
│ │+ 167 + 1687 + 2693 + 2695 + 421 + 422 + 423 + 424 + │ │ │ │
│ │426 + 427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + │ │ │ │
│ │4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455│ │ │ │
│ │+ 456*** + 4581 + 462 + 4661 + 473*** + 509 + 5186 + │ │ │ │
│ │5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) │ 67│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 58 la 67) │ 68│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ H.│PROVIZIOANE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Provizioane pentru beneficiile angajaţilor │ │ │ │
│ │(ct. 1517) │ 69│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + 1514 + │ │ │ │
│ │1518) │ 70│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 69 + 70) │ 71│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ I.│VENITURI ÎN AVANS │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475) (rd. 73+74) │ 72│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │ (din ct. 475*) │ 73│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │ (din ct. 475*) │ 74│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) - total │ │ │ │
│ │(rd. 76 + 77), din care: │ 75│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │ (ct. 472*) │ 76│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │ (ct. 472*) │ 77│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Venituri în avans aferente activelor primite prin │ │ │ │
│ │transfer de la clienţi (ct. 478) (rd. 79+80) │ 78│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă de până la un an │ │ │ │
│ │ (din ct. 478*) │ 79│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an │ │ │ │
│ │ (din ct. 478*) │ 80│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 72 + 75 + 78) │ 81│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ J.│CAPITAL ŞI REZERVE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │I. CAPITAL │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) │ 82│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) │ 83│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Capital subscris reprezentând datorii financiare*2)│ │ │ │
│ │(ct. 1027) │ 84│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┬─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │4. Ajustări ale capitalului social │SOLD C │ 85│ │ │
│ │(ct. 1028) ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ │SOLD D │ 86│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┼─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │5. Alte elemente de capitaluri proprii │SOLD C │ 87│ │ │
│ │(ct. 103) ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ │SOLD D │ 88│ │ │
├───┼────────────────────────────────────────┴─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 82 + 83 + 84 + 85 - 86 + 87 - 88) │ 89│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) │ 90│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) │ 91│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │IV. REZERVE │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │1. Rezerve legale (ct. 1061) │ 92│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) │ 93│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │3. Alte rezerve (ct. 1068) │ 94│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL (rd. 92 la 94) │ 95│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┬─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Diferente de curs valutar din conversia │ │ │ │ │
│ │situaţiilor financiare anuale │ │ │ │ │
│ │individuale într-o monedă de prezentare │SOLD C │ 96│ │ │
│ │diferită de monedă funcţională ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │(ct. 1072) │SOLD D │ 97│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┴─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Acţiuni proprii (ct. 109) │ 98│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri │ │ │ │
│ │proprii (ct. 141) │ 99│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii│ │ │ │
│ │(ct. 149) │100│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┬─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │V. REZULTAT REPORTAT, CU EXCEPŢIA │ │ │ │ │
│ │REZULTATULUI REPORTAT PROVENIT DIN │SOLD C │101│ │ │
│ │ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 29 ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │(ct. 117) │SOLD D │102│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┼─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │VI. REZULTAT REPORTAT PROVENIT DIN │SOLD C │103│ │ │
│ │ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 29 ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │(ct. 118) │SOLD D │104│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┼─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │VII. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFÂRSITUL│SOLD C │105│ │ │
│ │PERIOADEI DE RAPORTARE (ct. 121) ├─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │ │SOLD D │106│ │ │
│ ├────────────────────────────────────────┴─────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Repartizarea profitului (ct. 129) │107│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 89 + 90 + 91 + 95 + 96│ │ │ │
│ │- 97 - 98 + 99 - 100 + 101 - 102 + 103 - 104 + 105 - │ │ │ │
│ │106 - 107) │108│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │Patrimoniul public (ct. 1026) │109│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼───────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI - TOTAL (rd. 108 + 109) │110│ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴───────────┴────────────┘
────────── *1) Sumele înscrise la acest rând şi preluate din conturile 2675 la 2679 reprezintă creanţele aferente contractelor de leasing financiar şi altor contracte asimilate, precum şi alte creanţe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni. *2) În acest cont se evidenţiază acţiunile care, din punct de vedere al IAS 32, reprezintă datorii financiare. *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective. **) Solduri debitoare ale conturilor respective. ***) Solduri creditoare ale conturilor respective.──────────
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele Numele şi prenumele...........
Semnătura Calitatea.........
Semnătura.........
Nr. de înregistrare în organismul
profesional........
Raportările contabile la 30 iunie 2016 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar ale acestora. Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile la 30 iunie 2016 se completează astfel: - directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii; - persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Raportările contabile la 30 iunie 2016 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii. 30. Structura formularului "Situaţia veniturilor şi cheltuielilor" (cod 20) este următoarea: Situaţia veniturilor şi cheltuielilor la data de 30 iunie 2016
cod 20 - lei -
┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────┐
│ Denumirea indicatorilor │Nr.│ Realizări aferente │
│ │rd.│ perioadei de raportare │
│ │ ├────────────┬────────────┤
│ │ │01.01.2015- │ 01.01.2016-│
│ │ │ 30.06.2015 │ 30.06.2016 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Cifra de afaceri netă (rd. 02 + 03 - 04 + 05) │ 01│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Producţia vândută (ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + │ │ │ │
│ │706 + 708) │ 02│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) │ 03│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale acordate (ct. 709) │ 04│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei │ │ │ │
│ │de afaceri (ct. 7411) │ 05│ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────┬─────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 2.│Venituri aferente costurilor stocurilor de │Sold C │ 06│ │ │
│ │produse (ct. 711) ├─────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ │Sold D │ 07│ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────┴─────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 3.│Venituri din producţia de imobilizări şi investiţii │ │ │ │
│ │imobiliare (rd. 09 + 10) │ 08│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 4.│Venituri din producţia de imobilizări necorporale şi │ │ │ │
│ │corporale (ct. 721 + 722) │ 09│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 5.│Venituri din producţia de investiţii imobiliare │ │ │ │
│ │(ct. 725) │ 10│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 6.│Venituri din activele imobilizate (sau grupurile │ │ │ │
│ │destinate cedării) deţinute în vederea vânzării │ │ │ │
│ │(ct. 753) │ 11│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 7.│Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi│ │ │ │
│ │corporale (ct. 755) │ 12│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 8.│Venituri din investiţii imobiliare (ct. 756) │ 13│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 9.│Venituri din active biologice şi produse agricole │ │ │ │
│ │(ct. 757) │ 14│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│10.│Venituri din subvenţii de exploatare (ct. 7412 + 7413 │ │ │ │
│ │+ 7414 + 7415 + 7416 + 7417 + 7419) │ 15│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│11.│Alte venituri din exploatare (ct. 758 + 751) │ 16│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ - din care, venituri din subvenţii pentru investiţii │ │ │ │
│ │(ct. 7584) │ 17│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 01 + 06 - 07 + 08 + 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 16) │ 18│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│12.│a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele │ │ │ │
│ │consumabile (ct. 601 + 602) │ 19│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604 + 608) │ 20│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă) │ │ │ │
│ │(ct. 605) │ 21│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) │ 22│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale primite (ct. 609) │ 23│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│13.│Cheltuieli cu personalul (rd. 25 + 26), din care: │ 24│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a) Salarii şi indemnizaţii (ct. 641 + 642 + 643 + 644)│ 25│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială│ │ │ │
│ │(ct. 645) │ 26│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│14.│a) Ajustări de valoare privind imobilizările │ │ │ │
│ │necorporale, corporale, investiţiile imobiliare şi │ │ │ │
│ │activele biologice evaluate la cost (rd. 28 - 29) │ 27│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813 + 6816 + 6817) │ 28│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.2) Venituri (ct. 7813 + 7816) │ 29│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Ajustări de valoare privind activele circulante │ │ │ │
│ │(rd. 31 - 32) │ 30│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) │ 31│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) │ 32│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│15.│Alte cheltuieli de exploatare (rd. 34 la 42) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe (ct. 611 │ │ │ │
│ │+ 612 + 613 + 614 + 615 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 │ │ │ │
│ │+ 626 + 627 + 628) │ 34│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ │asimilate; cheltuieli reprezentând transferuri şi │ │ │ │
│ │contribuţii datorate în baza unor acte normative │ │ │ │
│ │speciale (ct. 635 + 6586) │ 35│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.3. Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător │ │ │ │
│ │(ct. 652) │ 36│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.4. Cheltuieli legate de activele imobilizate (sau │ │ │ │
│ │grupurile destinate cedării) deţinute în vederea │ │ │ │
│ │vânzării (ct. 653) │ 37│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.5. Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor │ │ │ │
│ │necorporale şi corporale (ct. 655) │ 38│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.6. Cheltuieli privind investiţiile imobiliare │ │ │ │
│ │(ct. 656) │ 39│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.7. Cheltuieli privind activele biologice şi │ │ │ │
│ │produsele agricole (ct. 657) │ 40│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.8. Cheltuieli privind calamităţile şi alte │ │ │ │
│ │evenimente similare (ct. 6587) │ 41│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │15.9. Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6585 │ │ │ │
│ │+ 6588) │ 42│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Ajustări privind provizioanele (rd. 44 - 45) │ 43│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 6812) │ 44│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 7812) │ 45│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL │ │ │ │
│(rd. 19 la 22 - 23 + 24 + 27 + 30 + 33 + 43) │ 46│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────┬────────────┤
│ │- Profit (rd. 18 - 46) │ 47│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 46 - 18) │ 48│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│16.│Venituri din acţiuni deţinute la filiale (ct. 7611) │ 49│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│17.│Venituri din acţiuni deţinute la entităţi asociate │ │ │ │
│ │(ct. 7612) │ 50│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│18.│Venituri din acţiuni deţinute la entităţi asociate şi │ │ │ │
│ │entităţi controlate în comun (ct. 7613) │ 51│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│19.│Venituri din operaţiuni cu titluri şi alte instrumente│ │ │ │
│ │financiare (ct. 762) │ 52│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│20.│Venituri din operaţiuni cu instrumente derivate │ │ │ │
│ │(ct. 763) │ 53│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│21.│Venituri din diferenţe de curs valutar (ct. 765) │ 54│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│22.│Venituri din dobânzi (ct. 766*) │ 55│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │ din grup │ 56│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│23.│Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda │ │ │ │
│ │datorată (ct. 7418) │ 57│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│24.│Venituri din investiţii financiare pe termen scurt │ │ │ │
│ │(ct. 7617) │ 58│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│25.│Alte venituri financiare (ct. 7615 + 764 + 767 + 768) │ 59│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 49 + 50 + 51 + 52 + 53 + │ │ │ │
│54 + 55 + 57 + 58 + 59) │ 60│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│26.│Ajustări de valoare privind imobilizările financiare │ │ │ │
│ │şi investiţiile financiare deţinute ca active │ │ │ │
│ │circulante (rd. 62 - 63) │ 61│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 686) │ 62│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 786) │ 63│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│27.│Cheltuieli privind operaţiunile cu titluri şi alte │ │ │ │
│ │instrumente financiare (ct. 661) │ 64│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│28.│Cheltuieli privind operaţiunile cu instrumente │ │ │ │
│ │derivate (ct. 662) │ 65│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│29.│Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666*) │ 66│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile din │ │ │ │
│ │grup │ 67│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│30.│Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 + 665 + 667 │ │ │ │
│ │+ 668) │ 68│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 61 + 64 + 65 + 66 + 68)│ 69│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────┬────────────┤
│ │- Profit (rd. 60 - 69) │ 70│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 69 - 60) │ 71│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI TOTALE (rd. 18 + 60) │ 72│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI TOTALE (rd. 46 + 69) │ 73│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┤
│31.│PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă): │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────┬────────────┤
│ │- Profit (rd. 72 - 73) │ 74│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 73 - 72) │ 75│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│32.│Impozitul pe profit curent (ct. 691) │ 76│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│33.│Impozitul pe profit amânat (ct. 692) │ 77│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│34.│Venituri din impozitul pe profit amânat (ct. 792) │ 78│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│35.│Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus │ │ │ │
│ │(ct. 698) │ 79│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┤
│36.│PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A PERIOADEI DE RAPORTARE: │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────┬────────────┤
│ │- Profit (rd. 74 - 76 - 77 + 78 - 79) │ 80│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 75 + 76 + 77 - 78 + 79) │ │ │ │
│ │ (rd. 76 + 77 + 79 - 74 - 78) │ 81│ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┘
────────── * Conturi de repartizat după natura elementelor respective.────────── La rândul 25 - se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice". La rândul 35 - în contul 6586 "Cheltuieli reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor acte normative speciale" se evidenţiază cheltuielile reprezentând transferuri şi contribuţii datorate în baza unor acte normative speciale, altele decât cele prevăzute de Codul fiscal.
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele .... Numele şi prenumele ........
Semnătura ....... Calitatea .......
Semnătura ..........
Nr. de înregistrare în
organismul profesional ....
31. Structura formularului "Date informative" (cod 30) întocmit de entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea: Date informative la data de 30 iunie 2016
cod 30 - lei -
┌───────────────────────────────────────────────┬────┬──────────┬──────────────┐
│ I. Date privind rezultatul înregistrat │Nr. │ Nr. │ Sume │
│ │rd. │ unităţi │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care au înregistrat profit │ 01│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care au înregistrat pierdere │ 02│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────────┼──────────────┤
│Unităţi care nu au înregistrat nici profit, │ │ │ │
│nici pierdere │ 03│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┬─┴──────────────┤
│II. Date privind plăţile restante │Nr. │ Total │ Din care: │
│ │rd. │ (col. ├───────┬────────┤
│ │ │ 2+3) │Pentru │ Pentru │
│ │ │ │activi-│ activi-│
│ │ │ │ tatea │tatea de│
│ │ │ │curentă│ inves- │
│ │ │ │ │ tiţii │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Plăţi restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la │ │ │ │ │
│19 + 23), din care: │ 04│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Furnizori restanţi - total (rd. 06 la 08), │ │ │ │ │
│din care: │ 05│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 30 de zile │ 06│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 90 de zile │ 07│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - peste 1 an │ 08│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor│ │ │ │ │
│sociale - total (rd. 10 la 14), din care: │ 09│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru asigurări sociale de │ │ │ │ │
│ stat datorate de angajatori, salariaţi şi│ │ │ │ │
│ alte persoane asimilate │ 10│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru fondul asigurărilor │ │ │ │ │
│ sociale de sănătate │ 11│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţia pentru pensia suplimentară │ 12│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - contribuţii pentru bugetul asigurărilor │ │ │ │ │
│ pentru şomaj │ 13│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - alte datorii sociale │ 14│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor │ │ │ │ │
│speciale şi alte fonduri │ 15│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Obligaţii restante faţă de alţi creditori │ 16│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit│ │ │ │ │
│la bugetul de stat │ 17│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit│ │ │ │ │
│la bugetele locale │ 18│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Credite bancare nerambursate la scadenţă - │ │ │ │ │
│total (rd. 20 la 22), din care: │ 19│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 30 de zile │ 20│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 90 de zile │ 21│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│ - restante după 1 an │ 22│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┼───────┼────────┤
│Dobânzi restante │ 23│ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────┴───┬───┴────────┤
│III. Număr mediu de salariaţi │ Nr.│ 30.06.2015 │ 30.06.2016 │
│ │ rd.│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Număr mediu de salariaţi │ 24│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Numărul efectiv de salariaţi existenţi la │ │ │ │
│sfârşitul perioadei, respectiv la data de │ │ │ │
│30 iunie │ 25│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│IV. Dobânzi, dividende şi redevenţe plătite în │ Nr.│ │
│cursul perioadei de raportare. Subvenţii │ rd.│ Sume │
│încasate şi creanţe restante │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente, din care: │ 26│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 27│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 28│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 29│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoane juridice nerezidente, din care: │ 30│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 31│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite către │ │ │
│persoane juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 32│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 33│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente, din care: │ 34│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 35│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente din statele │ │ │
│membre ale Uniunii Europene, din care: │ 36│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 37│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din dividende plătite către │ │ │
│persoane juridice nerezidente, potrivit │ 38│ │
│prevederilor art. 229 alin. (1) lit. c din │ │ │
│Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu │ │ │
│modificările şi completările ulterioare, din │ │ │
│care: │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 39│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente, din care: │ 40│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 41│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane fizice nerezidente din state membre │ │ │
│ale Uniunii Europene, din care: │ 42│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 43│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane juridice nerezidente, din care: │ 44│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 45│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din redevenţe plătite către │ │ │
│persoane juridice asociate*) nerezidente din │ │ │
│statele membre ale Uniunii Europene, din care: │ 46│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 47│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţe plătite în cursul perioadei de │ │ │
│raportare pentru bunurile din domeniul public, │ │ │
│primite în concesiune, din care: │ 48│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - redevenţe pentru bunurile din domeniul │ │ │
│ public plătite la bugetul de stat │ 49│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţă minieră plătită la bugetul de stat │ 50│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Redevenţă petrolieră plătită la bugetul de stat│ 51│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Chirii plătite în cursul perioadei de raportare│ │ │
│pentru terenuri*1) │ 52│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din servicii plătite către │ │ │
│persoane nerezidente, din care: │ 53│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 54│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Venituri brute din servicii plătite către │ │ │
│persoane nerezidente din statele membre ale │ │ │
│Uniunii Europene, din care: │ 55│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - impozitul datorat la bugetul de stat │ 56│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Subvenţii încasate în cursul perioadei de │ │ │
│raportare, din care: │ 57│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii încasate în cursul perioadei de│ │ │
│ raportare aferente activelor │ 58│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii aferente veniturilor, din care:│ 59│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - subvenţii pentru stimularea ocupării │ │ │
│ forţei de muncă**) │ 60│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Creanţe restante, care nu au fost încasate la │ │ │
│termenele prevăzute în contractele comerciale │ │ │
│şi/sau în actele normative în vigoare, din │ │ │
│care: │ 61│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - creanţe restante de la entităţi din │ │ │
│ sectorul majoritar sau integral de stat │ 62│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ - creanţe restante de la entităţi din │ │ │
│ sectorul privat │ 63│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│V. Tichete de masă │ Nr.│ │
│ │ rd.│ Sume │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────────────────┤
│Contravaloarea tichetelor de masă acordate │ │ │
│salariaţilor │ 64│ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│cercetare-dezvoltare***) │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de cercetare-dezvoltare: │ 65│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│- după surse de finanţare, (rd. 67 + 68), │ │ │ │
│ din care: │ 66│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - din fonduri publice │ 67│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - din fonduri private │ 68│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│- după natura cheltuielilor (rd. 70 + 71), │ │ │ │
│ din care: │ 69│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - cheltuieli curente │ 70│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - cheltuieli de capital │ 71│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VII. Cheltuieli de inovare****) │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli de inovare │ 72│ │ │
│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│VIII. Alte informaţii │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Avansuri acordate pentru imobilizări │ │ │ │
│necorporale (ct. 4094) │ 73│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Avansuri acordate pentru imobilizări corporale │ │ │ │
│(ct. 4093) │ 74│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 76 +│ │ │ │
│84), din care: │ 75│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, │ │ │ │
│interese de participare, alte titluri │ │ │ │
│imobilizate şi obligaţiuni, în sume brute │ │ │ │
│(rd. 77 la 83), din care: │ 76│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 77│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 78│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 79│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 80│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv emise de rezidenţi │ 81│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni şi părţi sociale emise de │ │ │ │
│ nerezidenţi │ 82│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 83│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe imobilizate, în sume brute (rd. 85 + │ │ │ │
│86), din care: │ 84│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe imobilizate în lei şi exprimate în│ │ │ │
│ lei, a căror decontare se face în funcţie │ │ │ │
│ de cursul unei valute (din ct. 267) │ 85│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe imobilizate în valută │ │ │ │
│ (din ct. 267) │ 86│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe comerciale, avansuri acordate pentru │ │ │ │
│cumpărări de bunuri de natura stocurilor │ │ │ │
│acordate furnizorilor şi alte conturi │ │ │ │
│asimilate, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 4091 + 4092 + 411 + 413 + 418) din care: │ 87│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ acordate pentru cumpărări de bunuri de │ │ │ │
│ natura stocurilor acordate furnizorilor │ │ │ │
│ externi şi alte conturi asimilate, în sume│ │ │ │
│ brute │ │ │ │
│ (din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411│ │ │ │
│ + din ct. 413 + din ct. 418) │ 88│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe neîncasate la termenul stabilit │ │ │ │
│(din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 411 + │ │ │ │
│ din ct. 413) │ 89│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 425 + 4282) │ 90│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (din ct. 431 + 437 │ │ │ │
│+ 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + │ │ │ │
│447 + 4482), (rd. 92 la 96), din care: │ 91│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4382) │ 92│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4424 + 4428 + 444 + │ │ │ │
│ 446) │ 93│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - subvenţii de încasat (ct. 445) │ 94│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 95│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte creanţe în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4482) │ 96│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţele entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│din grup (ct. 451) │ 97│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului neîncasate la │ │ │ │
│termenul stabilit (din ct. 431 + din ct. 437 + │ │ │ │
│din ct. 4382 + din ct. 441 + din ct. 4424 + din│ │ │ │
│ct. 4428 + din ct. 444 + din ct. 445 + din │ │ │ │
│ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) │ 98│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe din operaţiuni cu instrumente derivate │ │ │ │
│(ct. 4652) │ 99│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte creanţe (ct. 453 + 456 + 4582 + 461 + 4662│ │ │ │
│+ 471 + 473), (rd. 101 la 103), din care: │ 100│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări cu entităţile asociate şi │ │ │ │
│ entităţile controlate în comun, decontări │ │ │ │
│ cu acţionarii privind capitalul şi │ │ │ │
│ decontări din operaţiuni în participaţie │ │ │ │
│ (ct. 453 + 456 + 4582) │ 101│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte creanţe în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât creanţele în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului) │ │ │ │
│ (din ct. 461 + 4662 + din ct. 471 + │ │ │ │
│ din ct. 473) │ 102│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sumele preluate din contul 542 "Avansuri │ │ │ │
│ de trezorerie" reprezentând avansurile de │ │ │ │
│ trezorerie, acordate potrivit legii şi │ │ │ │
│ nedecontate până la data de 30 iunie │ │ │ │
│ (din ct. 461) │ 103│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: │ 104│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - de la nerezidenţi │ 105│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor │ │ │ │
│economici*****) │ 106│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Investiţii pe termen scurt, în sume brute │ │ │ │
│(ct. 505 + 506 + 507 + din ct. 508), │ │ │ │
│(rd. 108 la 114), din care: │ 107│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate emise de rezidenţi │ 108│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate emise de rezidenţi │ 109│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale emise de rezidenţi │ 110│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de rezidenţi │ 111│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de organismele de plasament │ │ │ │
│ colectiv rezidente │ 112│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni emise de nerezidenţi │ 113│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - obligaţiuni emise de nerezidenţi │ 114│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) │ 115│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Casa în lei şi în valută (rd. 117 + 118), din │ │ │ │
│care: │ 116│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei (ct. 5311) │ 117│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută (ct. 5314) │ 118│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Conturi curente la bănci în lei şi în valută │ │ │ │
│(rd. 120 + 122), din care: │ 119│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei (ct. 5121), din care: │ 120│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - conturi curente în lei deschise la bănci│ │ │ │
│ nerezidente │ 121│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută (ct. 5124), din care: │ 122│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - conturi curente în valută deschise la │ │ │ │
│ bănci nerezidente │ 123│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte conturi curente la bănci şi acreditive │ │ │ │
│(rd. 125 + 126), din care: │ 124│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sume în curs de decontare, acreditive şi │ │ │ │
│ alte valori de încasat, în lei │ │ │ │
│ (ct. 5112 + 5125 + 5411) │ 125│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - sume în curs de decontare şi acreditive în│ │ │ │
│ valută (din ct. 5125 + 5414) │ 126│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii (rd. 128 + 131 + 134 + 137 + 140 + │ │ │ │
│143 + 146 + 149 + 152 + 155 + 158 + 159 + 162 +│ │ │ │
│163 + 165 + 166 + 171 + 172 + 173 + 174 + 180),│ │ │ │
│din care: │ 127│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, în │ │ │ │
│sume brute (ct. 161), (rd. 129 + 130), din │ │ │ │
│care: │ 128│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 129│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 130│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de│ │ │ │
│obligaţiuni, în sume brute (ct. 1681), │ │ │ │
│(rd. 132 + 133), din care: │ 131│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 132│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 133│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare interne pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5191 + 5192 + 5196 + 5197), (rd. 135 + │ │ │ │
│136), din care: │ 134│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 135│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 136│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzile aferente creditelor bancare interne │ │ │ │
│pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 138 + │ │ │ │
│139), din care: │ 137│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 138│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 139│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare externe pe termen scurt │ │ │ │
│(ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 141 + 142), din │ │ │ │
│care: │ 140│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 141│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 142│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen scurt (din ct. 5198), (rd. 144 + 145), │ │ │ │
│din care: │ 143│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 144│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 145│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare pe termen lung (ct. 1621 + │ │ │ │
│1622 + 1627), (rd. 147 + 148), din care: │ 146│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 147│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 148│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen │ │ │ │
│lung (din ct. 1682), (rd. 150 + 151), din care:│ 149│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 150│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 151│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite bancare externe pe termen lung │ │ │ │
│(ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 153 + 154), din │ │ │ │
│care: │ 152│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 153│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 154│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe │ │ │ │
│termen lung (din ct. 1682), (rd. 156 + 157), │ │ │ │
│din care: │ 155│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei │ 156│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 157│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Credite de la trezoreria statului şi dobânzile │ │ │ │
│aferente (ct. 1626 + din ct. 1682) │ 158│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte împrumuturi şi dobânzile aferente │ │ │ │
│(ct. 166 + 1685 + 1686 + 1687), │ │ │ │
│(rd. 160 + 161), din care: │ 159│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în lei şi exprimate în lei, a căror │ │ │ │
│ decontare se face în funcţie de cursul │ │ │ │
│ unei valute │ 160│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - în valută │ 161│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte împrumuturi şi datorii asimilate │ │ │ │
│(ct. 167), din care: │ 162│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - valoarea concesiunilor primite (din ct. 167)│162a│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii comerciale, avansuri primite de la │ │ │ │
│clienţi şi alte conturi asimilate, în sume │ │ │ │
│brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 406 + 408 + │ │ │ │
│419), din care: │ 163│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii comerciale externe, avansuri │ │ │ │
│ primite de la clienţi externi şi alte │ │ │ │
│ conturi asimilate, în sume brute │ │ │ │
│ (din ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 +│ │ │ │
│ din ct. 405 + din ct. 406 + din ct. 408 + │ │ │ │
│ din ct. 419) │ 164│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii în legătură cu personalul şi conturi │ │ │ │
│asimilate (ct. 421 + 422 + 423 + 424 + 426 + │ │ │ │
│427 + 4281) │ 165│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor │ │ │ │
│sociale şi bugetul statului (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + │ │ │ │
│4481), (rd. 167 la 170), din care: │ 166│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + │ │ │ │
│ 4381) │ 167│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - datorii fiscale în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 441 + 4423 + 4428 + 444 + │ │ │ │
│ 446) │ 168│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte │ │ │ │
│ asimilate (ct. 447) │ 169│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte datorii în legătură cu bugetul │ │ │ │
│ statului (ct. 4481) │ 170│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datoriile entităţii în relaţiile cu entităţile │ │ │ │
│din grup (ct. 451) │ 171│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Sume datorate acţionarilor (ct. 455) │ 172│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Datorii din operaţiuni cu instrumente derivate │ │ │ │
│(ct. 4651) │ 173│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Alte datorii (ct. 269 + 453 + 456 + 457 + 4581 │ │ │ │
│+ 462 + 4661 + 472 + 473 + 478 + 509), (rd. 175│ │ │ │
│la 179), din care: │ 174│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - decontări cu entităţile asociate şi │ │ │ │
│ entităţile controlate în comun, decontări │ │ │ │
│ cu acţionarii privind capitalul, dividende│ │ │ │
│ şi decontări din operaţii în participaţie │ │ │ │
│ (ct. 453 + 456 + 457 + 4581) │ 175│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - alte datorii în legătură cu persoanele │ │ │ │
│ fizice şi persoanele juridice, altele │ │ │ │
│ decât datoriile în legătură cu │ │ │ │
│ instituţiile publice (instituţiile │ │ │ │
│ statului)*2) │ │ │ │
│ (din ct. 462 + 4661 + din ct. 472 + │ │ │ │
│ din ct. 473) │ 176│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - subvenţii nereluate la venituri │ │ │ │
│ (din ct. 472) │ 177│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - vărsăminte de efectuat pentru imobilizări │ │ │ │
│ financiare şi investiţii pe termen scurt │ │ │ │
│ (ct. 269 + 509) │ 178│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - venituri în avans aferente activelor │ │ │ │
│ primite prin transfer de la clienţi │ │ │ │
│ (ct. 478) │ 179│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Dobânzi de plătit (ct. 5186) │ 180│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea împrumuturilor primite de la │ │ │ │
│operatorii economici*****) │ 181│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care: │ 182│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni cotate*3) │ 183│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - acţiuni necotate*4) │ 184│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - părţi sociale │ 185│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - capital subscris vărsat de nerezidenţi │ │ │ │
│ (din ct. 1012) │ 186│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Brevete şi licenţe (din ct. 205) │ 187│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│IX. Informaţii privind cheltuielile cu │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│colaboratorii │rd. │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) │ 188│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│X. Informaţii privind bunurile din domeniul │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│public al statului │rd. │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului aflate în administrare │ 189│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului aflate în concesiune │ 190│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea bunurilor din domeniul public al │ │ │ │
│statului închiriate │ 191│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│XI. Informaţii privind bunurile din proprieta- │Nr. │ 30 iunie │ 30 iunie │
│tea privată a statului supuse inventarierii │rd. │ 2015 │ 2016 │
│cf. OMFP nr. 668/2014 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Valoarea contabilă netă a bunurilor*5) │ 192│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│XII. Capital social vărsat │ Nr.│ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ rd.│ 2015 │ 2016 │
│ │ ├──────┬─────┼──────┬─────┤
│ │ │ Suma │ %*6)│ Suma │ %*6)│
│ │ │ (Col.│(Col.│ (Col.│(Col.│
│ │ │ 1) │ 2) │ 3) │ 4) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│Capital social vărsat (ct. 1012)*6) │ │ │ │ │ │
│(rd. 194 + 197 + 201 + 202 + 203 + 204), din │ │ │ │ │ │
│care: │ 193│ │ X │ │ X │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice (rd. 195 + │ │ │ │ │ │
│ 196), din care: │ 194│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice de │ │ │ │ │ │
│ subordonare centrală; │ 195│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de instituţii publice de │ │ │ │ │ │
│ subordonare locală; │ 196│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de societăţile cu capital de stat,│ │ │ │ │ │
│ din care: │ 197│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital integral de stat; │ 198│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital majoritar de stat; │ 199│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - cu capital minoritar de stat; │ 200│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de regii autonome │ 201│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de societăţile cu capital privat │ 202│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de persoane fizice │ 203│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┼─────┼──────┼─────┤
│ - deţinut de alte entităţi │ 204│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼──────┴─────┴──────┴─────┤
│XIII. Creanţe preluate prin cesionare de la │Nr. │ │
│persoane juridice******) │rd. │ Sume (lei) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ A │ B │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe preluate prin cesionare de la persoane │ │ │ │
│juridice (la valoarea nominală), din care: │ 205│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe preluate prin cesionare de la │ │ │ │
│ persoane juridice afiliate │ 206│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Creanţe preluate prin cesionare de la persoane │ │ │ │
│juridice (la cost de achiziţie), din care: │ 207│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│ - creanţe preluate prin cesionare de la │ │ │ │
│ persoane juridice afiliate │ 208│ │ │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┴────────────┤
│XIV. Venituri obţinute din activităţi │Nr. │ │
│agricole*******) │rd. │ Sume (lei) │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┬────────────┤
│ A │ B │ 30 iunie │ 30 iunie │
│ │ │ 2015 │ 2016 │
├───────────────────────────────────────────────┼────┼────────────┼────────────┤
│Venituri obţinute din activităţi agricole │ 209│ │ │
└───────────────────────────────────────────────┴────┴────────────┴────────────┘
────────── *) Pentru statutul de "persoane juridice asociate" se vor avea în vedere prevederile art. 258 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. **) Subvenţii pentru stimularea ocupării forţei de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, stimularea şomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de şomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârsta de peste 45 ani, şomeri întreţinători unici de familie sau şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situaţii prevăzute prin legislaţia în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. ***) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Cheltuielile se vor completa conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiintei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. ****) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de inovare conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 995/2012 al Comisiei din 26 octombrie 2012 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299/27.10.2012. *****) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entităţile reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societăţile reclasificate în sectorul administraţiei publice şi instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei. ******) Pentru creanţele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât şi costul lor de achiziţie. Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) şi d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. *******) Conform art. 11 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, "(1) ... veniturile obţinute din activităţile agricole sunt veniturile care au fost obţinute de un fermier din activitatea sa agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menţionat (R (UE) 1307/2013), în cadrul exploataţiei sale, inclusiv sprijinul din partea Uniunii din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), precum şi orice ajutor naţional acordat pentru activităţi agricole, cu excepţia plăţilor directe naţionale complementare în temeiul articolelor 18 şi 19 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Veniturile obţinute din prelucrarea produselor agricole în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 ale exploataţiei sunt considerate venituri din activităţi agricole cu condiţia ca produsele prelucrate să rămână proprietatea fermierului şi ca o astfel de prelucrare să aibă ca rezultat un alt produs agricol în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Orice alte venituri sunt considerate venituri din activităţi neagricole. (2) În sensul alineatului (1), "venituri" înseamnă veniturile brute, înaintea deducerii costurilor şi impozitelor aferente. ...". *1) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, păşuni, fâneţe etc.) şi aferente spaţiilor comerciale (terase etc.) aparţinând proprietarilor privaţi sau unor unităţi ale administraţiei publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.) *2) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului)" nu se vor înscrie subvenţiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472. *3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care sunt negociabile şi tranzacţionate, potrivit legii. *4) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt tranzacţionate *5) Se va completa de către operatorii economici cărora le sunt incidente prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii, cu modificările şi completările ulterioare. *6) La secţiunea "XII. Capital social vărsat" la rd. 194 - 204 în col. 2 şi col. 4 entităţile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deţinut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 193.──────────
Administrator Întocmit
Numele şi prenumele .... Numele şi prenumele........
Semnătura .......... Calitatea.......
Semnătura......
Nr. de înregistrare în organismul
profesional ..........
-------