Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 912 din 20 aprilie 2022 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 1 mai 2022-30 aprilie 2023
EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 407 din 28 aprilie 2022
Având în vedere Referatul de aprobare nr. DMRC/147.627 din 28.02.2022 şi Referatul de aprobare nr. DMRC/147.683 din 25.03.2022 ale Direcţiei managementul resurselor cinegetice,
ţinând seama de Avizul Consiliului Naţional de Vânătoare nr. 2/2022,
în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) şi ale art. 36 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se aprobă cotele de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 1 mai 2022-30 aprilie 2023, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 bis, care se poate achiziţiona de la Biroul pentru relaţii cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, Bucureşti.
(2) Exemplarele de căprior cu vârsta sub 1 an, denumite în continuare „tineret“, se recoltează în cadrul cotelor prevăzute în coloana 8 din anexa la prezentul ordin, cu respectarea perioadei prevăzute pentru „mascul“ şi „femelă“ în anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
(1) Cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, în structura aprobată, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversităţii faunei cinegetice şi păstrarea echilibrului ecologic.
(2) În situaţiile în care, în cursul perioadei de la art. 1 alin. (1), gestionarii unor fonduri cinegetice sunt înlocuiţi în contractele de gestionare, cotele de recoltă nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
ART. 3
Pe fondurile cinegetice care se suprapun ariilor naturale protejate, cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe suprafeţele din fondurile cinegetice unde practicarea vânătorii este admisă potrivit legii, cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
(1) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în cursul perioadei de vânătoare prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, recoltarea acestora se realizează la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda „la pândă“, în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, atât pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, cât şi pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.
(2) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în afara perioadei de vânătoare prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, recoltarea acestora se realizează la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda „la pândă“, după cum urmează:
a) în baza aprobării conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, în raza căreia se află fondul cinegetic, în situaţia în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin nu a fost realizată;
b) în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, la propunerea conducătorilor structurilor teritoriale de specialitate pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, precum şi pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.
(3) Aprobările prevăzute la alin. (1) şi (2) se fundamentează prin raportul de control întocmit de către personalul de specialitate din domeniul silvic sau cinegetic şi avizat de conducătorul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, în urma verificării în teren privind situaţia pagubelor produse.
ART. 5
Pentru aplicarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care pe un fond cinegetic cota de recoltă la specia căprior a fost realizată sau nu a fost aprobată cotă de recoltă sau nu este perioadă de vânătoare, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă, prin referat de aprobare, suplimentarea cotei de recoltă şi/sau recoltarea în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30.04.2023, la propunerea conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, care verifică în acest scop solicitările primite.
ART. 6
În scopul ameliorării şi creşterii calităţii genetice a populaţiilor de căprior se interzice recoltarea, în perioada prevăzută la art. 1, a exemplarelor „de viitor“, aşa cum sunt definite de art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 353/2008, cu modificările ulterioare.
ART. 7
(1) Trofeele aparţinând exemplarelor recoltate în condiţiile prezentului ordin se evaluează potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Vânatului.
(2) Comisiile de evaluare a trofeelor se stabilesc prin decizie a conducătorului executiv al gestionarului fondului cinegetic şi se comunică, în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin, structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
(3) Din comisiile prevăzute la alin. (2) face parte şi câte un reprezentant de specialitate al structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare pe a cărei rază de activitate are sediul gestionarul sau pe a cărei rază de activitate se află fondul cinegetic, după caz.
ART. 8
(1) Controlul modului în care sunt respectate prevederile prezentului ordin se realizează de către personalul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi al structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia.
(2) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare vor verifica trimestrial şi ori de câte ori este necesar, ca urmare a unor sesizări, modul de îndeplinire de către gestionarii fondurilor cinegetice a prevederilor prezentului ordin.
(3) În urma verificărilor prevăzute la alin. (2), în cazul nerespectării prevederilor prezentului ordin, se întocmeşte de către structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare situaţia centralizată cu privire la faptele constatate şi cu privire la măsurile luate, care va fi transmisă la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în primele 5 zile lucrătoare din trimestrul următor, pentru verificările din trimestrul anterior.
ART. 9
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea gestionarilor fondurilor cinegetice potrivit legii şi clauzelor contractelor de gestionare.
ART. 10
Nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2) şi (3) atrage răspunderea disciplinară şi/sau administrativă, după caz, a celor vinovaţi.
ART. 11
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Tánczos Barna
Bucureşti, 20 aprilie 2022.
Nr. 912.
ANEXA 1
ANEXA
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: