Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 9 din 6 decembrie 2023 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII)
EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1177 din 27 decembrie 2023
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 101 şi 126^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 255 alin. (1)-(3), ale art. 269, 276 şi 277 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială nr. R/4/2023 privind amortizorul de capital pentru alte instituţii de importanţă sistemică din România,
în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi ale art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţională a României emite prezentul ordin.
ART. 1
Instituţiile de credit autorizate în România şi care au fost identificate la nivel naţional ca fiind „alte instituţii de importanţă sistemică“ (O-SII), pe baza datelor raportate pentru 31 decembrie 2022, sunt următoarele: Banca Transilvania - S.A., BRD - Groupe Société Générale - S.A., Banca Comercială Română - S.A., UniCredit Bank - S.A., Raiffeisen Bank - S.A., CEC Bank - S.A., OTP Bank România - S.A., Alpha Bank România - S.A., EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A.
ART. 2
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, următoarele instituţii de credit autorizate în România şi identificate ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) menţin, la nivel consolidat, respectiv pe baza situaţiei consolidate întocmite în scop prudenţial, în conformitate cu prevederile art. 311 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, un amortizor O-SII, determinat pe baza valorii totale a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, astfel:
a) Banca Transilvania - S.A. menţine un amortizor O-SII de 2% din valoarea totală a expunerii la risc;
b) UniCredit Bank - S.A., Banca Comercială Română - S.A. şi BRD - Groupe Société Générale - S.A. menţin un amortizor O-SII de 1,5% din valoarea totală a expunerii la risc;
c) Raiffeisen Bank - S.A. menţine un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc;
d) OTP Bank Romania - S.A. menţine un amortizor O-SII de 0,5% din valoarea totală a expunerii la risc.
ART. 3
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, următoarele instituţii de credit autorizate în România şi identificate ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) menţin, la nivel individual, un amortizor O-SII, determinat pe baza valorii totale a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, astfel:
a) CEC Bank - S.A. menţine un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc;
b) Alpha Bank România - S.A. şi EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A. menţin un amortizor O-SII de 0,5% din valoarea totală a expunerii la risc.
ART. 4
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, dată la care se abrogă Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 8/2022 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1187 din 12 decembrie 2022.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 6 decembrie 2023.
Nr. 9.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: