Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 89 din 31 iulie 2015  pentru modificarea Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 89 din 31 iulie 2015 pentru modificarea Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006

EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 11 august 2015

    În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

    viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

    ART. I
    Metodologia de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 4 iulie 2006, se modifică după cum urmează:

    1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) În planurile de evacuare proprii, instituţiile şi autorităţile publice centrale stabilesc, în funcţie de importanţa şi de specificul activităţii, structurile de specialitate/operatorii economici din subordine/coordonare care se evacuează, precum şi locurile de evacuare a acestora.
    (2) Structurile de specialitate/Operatorii economici din subordinea/coordonarea instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, stabiliţi potrivit prevederilor alin. (1), precum şi primăriile municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi comunelor întocmesc planuri de evacuare, după primirea ordinului de evacuare emis de Centrul Naţional Militar de Comandă, prin valorificarea informaţiilor cuprinse în ordonanţele militare sau în ordinele emise de autorităţile militare, potrivit legii.
    (3) Planurile de evacuare prevăzute la alin. (2) se întocmesc de personalul propriu din componenţa centrelor de conducere şi coordonare a evacuării şi se aprobă de către conducătorii entităţilor la nivelul cărora acestea sunt constituite."

    2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă verifică o dată la doi ani actualizarea planurilor de evacuare elaborate la nivelul ministerelor şi a planurilor de evacuare/primire judeţene întocmite de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov."

    3. Articolul 11 se abrogă.

    4. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - (1) Documentele de organizare şi conducere a acţiunilor de evacuare se clasifică astfel:
    a) strict secret de importanţă deosebită - Planul centralizator de evacuare în situaţii de conflict armat a populaţiei şi bunurilor materiale importante;
    b) strict secret:
      (i) planurile de evacuare a instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi planurile de evacuare/primire judeţene/al municipiului Bucureşti a populaţiei şi bunurilor materiale importante;
      (ii) situaţia cu localităţile stabilite pentru primirea instituţiilor şi autorităţilor publice centrale ce se evacuează în caz de conflict armat.
    (2) Planurile de evacuare prevăzute la art. 4 alin. (2) se clasifică de emitenţi la momentul întocmirii, potrivit legii, în funcţie de conţinut, de prejudiciul ce ar putea fi cauzat fiecărui emitent, precum şi, după caz, de măsurile stabilite prin ordonanţele militare ori ordinele autorităţilor militare."

    5. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
    "Art. 28. - (1) Planul de evacuare este documentul de bază pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de evacuare în situaţii de conflict armat, întocmit din timp de pace, prin care se materializează concepţia acţiunilor.
    (2) Planurile de evacuare întocmite în conformitate cu prevederile art. 3 se actualizează periodic, în raport cu schimbările survenite în structura organizatorică a instituţiilor sau în concepţia acţiunilor.
    (3) Planurile de evacuare prevăzute la art. 3 lit. b) şi c) se întocmesc în două exemplare; exemplarul 2 al planului se transmite Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
    (4) Structura-cadru a planului de evacuare este prezentată în anexa nr. 2."

    6. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                                 Gabriel Oprea

    Bucureşti, 31 iulie 2015.
    Nr. 89.


    ANEXĂ
    (Anexa nr. 2 la metodologie)

                               PLANUL DE EVACUARE

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    - Referinţe legale
    - Scopul evacuării

    CAP. II
    Concepţia acţiunilor de evacuare

    - Localităţile, zonele (sectoare, cartiere, sate etc.) din care se execută evacuarea
    - Localităţile, zonele (sectoare, cartiere, sate etc.) în care se execută primirea evacuaţilor şi bunurilor materiale
    - Autorităţile şi instituţiile publice locale, operatorii economici, populaţia şi bunurile care se evacuează (număr salariaţi, cantitate bunuri materiale/autoritate/instituţie; situaţia populaţiei şi a cantităţii de bunuri materiale etc.)
    - Puncte de adunare şi îmbarcare
    - Itinerarele de evacuare
    - Puncte de debarcare, primire şi repartiţie
    - Urgenţa evacuării

    CAP. III
    Asigurarea acţiunilor de evacuare

    Se tratează măsurile de asigurare a evacuării prevăzute la art. 12 lit. c)-h) din Metodologia de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006, cu modificările ulterioare.

    CAP. IV
    Organizarea conducerii şi cooperării

    - Componenţa centrului de conducere şi coordonare a evacuării
    - Locul de dispunere al centrului de conducere şi coordonare a evacuării
    - Schema fluxului informaţional pentru coordonarea şi conducerea activităţii de evacuare
    - Stabilirea structurilor cu care se cooperează

    CAP. V
    Dispoziţii finale

    CAP. VI
    Anexe

    1. Harta geografică a judeţului, localităţii, după caz, pe care se vor marca sau înscrie următoarele:
    - dispunerea centrelor de conducere şi coordonare a evacuării;
    - zonele din care se execută evacuarea;
    - zonele în care se execută primirea evacuaţilor;
    - punctele de adunare şi îmbarcare;
    - itinerarele de deplasare;
    - punctele de debarcare, primire şi repartiţie;
    - dispunerea structurilor cu care se cooperează;
    - raioanele şi traseele interzise (se vor specifica în ordinul de evacuare).
    2. Situaţii sub formă tabelară:
    - componenţa centrelor de conducere şi coordonare a evacuării şi datele de contact ale membrilor;
    - sinopticul activităţii personalului din centrele de conducere şi coordonare a evacuării;
    - asigurarea logistică (stabilirea necesarului cu mijloace de transport şi a cantităţii de carburanţi şi lubrifianţi pentru evacuarea populaţiei, instituţiilor publice locale etc.);
    - situaţia evacuării personalului instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, al operatorilor economici importanţi şi a membrilor de familie neîncadraţi în muncă ai acestora;
    - situaţia cu materialele din patrimoniul naţional ce se evacuează;
    - situaţia evacuării unor categorii de bunuri materiale;
    - lista legăturilor fir şi radio cu structurile superioare şi locale cu atribuţii în domeniu;
    - schiţa spaţiilor în locul de evacuare.

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016