Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 89 din 25 septembrie 2014 pentru modificarea Metodologiei de selectare a furnizorilor de formare profesională în sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2013
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
ART. I Metodologia de selectare a furnizorilor de formare profesională în sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 8 iulie 2013, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "Art. 1. - Prezenta metodologie este elaborată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 22/2013, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Regulamentul pentru autorizarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2014, denumită în continuare ANRE."
2. La articolul 3, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins: "Art. 3. - (1) Metodologia stabileşte criteriile de selecţie a furnizorilor de formare profesională în vederea organizării şi desfăşurării cursurilor de specialitate pentru persoanele fizice/instalatori autorizaţi care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale şi a instalaţiilor de utilizare în domeniul gazelor naturale, precum şi pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi de verificare a proiectelor sau de expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale. .......................................................................... (3) Cursul de specialitate are o durată de: a) minimum 30 de ore în vederea susţinerii examenului de autorizare, corespunzător tipului de autorizare solicitat; b) minimum 20 de ore fiecare în vederea prelungirii duratei de valabilitate a legitimaţiei de instalator autorizat, corespunzător tipului de autorizare solicitat; c) minimum 20 de ore pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi de verificare a proiectelor sau de expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale."
3. La articolul 4 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: "a) cerere de selectare ca furnizor de formare profesională pentru persoanele fizice/instalatori autorizaţi care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale şi a instalaţiilor de utilizare în domeniul gazelor naturale, precum şi pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi de verificare a proiectelor sau de expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale, întocmită în conformitate cu prevederile anexei nr. 1;"
4. În anexele nr. 1 şi 2 la metodologie, sintagma "verificatori de proiecte/experţi tehnici" se înlocuieşte cu sintagma "verificatori de proiecte/experţi tehnici/instalatori autorizaţi".
ART. II (1) Pentru furnizorii de formare profesională care au obţinut acordul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de a organiza cursuri de pregătire teoretică în domeniul gazelor naturale, conform prevederilor Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ANRE emite din oficiu, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, avize favorabile, fără achitarea unor taxe suplimentare. (2) La data emiterii avizelor precizate la alin. (1), acordurile emise de ANRE în conformitate cu prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009, cu modificările şi completările ulterioare, îşi încetează valabilitatea. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), ANRE poate solicita furnizorilor de formare profesională informaţii suplimentare. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ
Bucureşti, 25 septembrie 2014. Nr. 89.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email