Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 87 din 3 decembrie 2024  pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 87 din 3 decembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1225 din 5 decembrie 2024
    Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Metodologiei de determinare şi monitorizare a supracompensării activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 84/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) şi x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
    ART. I
    Regulamentul privind stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 23 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 4, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
    "k) furnizorii clienţilor de pe teritoriul României - furnizorii de energie electrică, producătorii cu drept de furnizare şi furnizorii/producătorii care îşi alimentează propriile locuri de consum."

    2. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Suma lunară menţionată la alin. (1) este determinată ca produs între contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, exprimată în lei/kWh, aprobată prin ordin al preşedintelui ANRE, şi cantitatea lunară de energie electrică activă, exprimată în kWh, facturată de plătitorii de contribuţie consumatorilor de energie electrică, la care se adaugă energia electrică consumată la locurile de consum proprii pentru care aceştia fac autofurnizare."

    3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 14
    (1) Furnizorii clienţilor de pe teritoriul României facturează contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă consumatorilor cu care au încheiate contracte de furnizare/vânzare-cumpărare pentru energia electrică activă livrată rezultată din facturile de avans, de estimat, de regularizare emise conform contractelor de furnizare/vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate între părţi.
    (2) Furnizorii/Producătorii care îşi alimentează propriile locuri de consum fără a emite facturi aplică lunar contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă la consumul propriu pentru care au încheiate contracte de distribuţie/transport a/al energiei electrice. Contravaloarea contribuţiei astfel determinată este virată administratorului schemei de sprijin în contul bancar de colectare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă.
    (3) Producătorii care furnizează energie electrică consumatorilor racordaţi direct la barele centralelor, pentru care au încheiate contracte de distribuţie/transport a/al energiei electrice, aplică lunar contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă.
    (4) Plătitorii de contribuţie achită facturile transmise de administratorul schemei de sprijin, în termen de maximum 7 zile de la primirea acestora, dar nu mai târziu de data de 20 a fiecărei luni următoare lunii de consum."

    4. La articolul 28, literele a), b) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) să factureze consumatorilor valoarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, determinată ca produs dintre valoarea unitară a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin ordin al preşedintelui ANRE, în vigoare la data realizării consumului de energie electrică, şi cantitatea de energie electrică activă facturată, respectiv consumată la locurile proprii de consum;
b) să evidenţieze separat, în factura de energie electrică transmisă consumatorilor, informaţiile referitoare la denumirea serviciului/produsului facturat, precum şi toate celelalte elemente specifice facturii, conform formatului utilizat de operator, şi să precizeze temeiul legal şi elementele componente ale acesteia, respectiv perioada, cantitatea de energie electrică şi contribuţia;
    ..................................................................................................
h) să plătească penalităţi pentru întârzierea la plată a facturilor emise de administratorul schemei de sprijin la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractele încheiate cu administratorul schemei de sprijin, conform reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009, cu modificările şi completările ulterioare;"

    5. La articolul 32, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) să achite contravaloarea sumelor facturate de către operatorul economic cu care au încheiat contractul de furnizare/vânzare-cumpărare de energie electrică, calculate conform prevederilor prezentului regulament, la aceleaşi termene şi în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute în contractele încheiate între părţi, inclusiv a sumelor facturate de către acesta reprezentând contravaloarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă;"

    6. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 37
    (1) Prevederile prezentului regulament completează de drept contractele de furnizare a energiei electrice atât pentru segmentul negociat, cât şi pentru segmentul reglementat al pieţei de energie electrică.
    (2) Furnizorii clienţilor de pe teritoriul României informează clienţii despre facturarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, în conformitate cu obligaţiile de informare prevăzute în reglementările aplicabile, emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei."



    ART. II
    Furnizorii clienţilor de pe teritoriul României, consumatorii de energie electrică din România şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

    ART. IV
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă articolele 2-7 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 123/2017 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare al acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1023 din 22 decembrie 2017, cu modificările ulterioare.

    ART. V
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    George-Sergiu Niculescu

    Bucureşti, 3 decembrie 2024.
    Nr. 87.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016