Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 91.211 din 8 iunie 2016, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru PNDR, în baza prevederilor: - art. 65 şi 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare; - Programului Naţional Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. 3.508/26 mai 2015, cu modificările ulterioare; - art. 22 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016; - Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi bugetul de stat, încheiat între AM PNDR şi AFIR nr. 78.061/6.960/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. ART. I Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 116/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurii 1 "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din data de 9 februarie 2016, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu Bucureşti, 17 iunie 2016. Nr. 835. ANEXĂ REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurii 1 "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) - Versiunea 02 - ART. 1 Dispoziţii generale (1) Comitetul de selecţie reprezintă organismul tehnic cu responsabilităţi privind selectarea pentru finanţare a proiectelor depuse în cadrul măsurii 1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în conformitate cu procedura de selecţie prezentată în cap. 8.1 şi 15.5 din PNDR. (2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor reprezintă organismul tehnic cu responsabilităţi privind soluţionarea contestaţiilor depuse privind rezultatele procesului de evaluare a proiectelor pentru finanţare. (3) Comitetul de selecţie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu prevederile prezentului regulament. (4) Lucrările Comitetului de selecţie şi ale Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară pe întreaga perioadă de implementare a PNDR. ART. 2 Definiţii (1) Termenii "măsură" şi "submăsură" cuprind atât măsurile şi submăsurile propriu-zise ale PNDR, cât şi schemele, aferente submăsurilor programului, prin care se acordă ajutoare de stat. (2) Sintagma "sesiune de depunere" reprezintă perioada calendaristică în cadrul căreia Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru PNDR (DGDR-AM PNDR) poate primi proiecte din partea potenţialilor beneficiari ai Programului. (3) Sintagma "sesiune de selecţie" reprezintă lucrările Comitetului de selecţie şi ale Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, concretizate în decizia finală de finanţare. (4) Sintagma "domeniu de intervenţie" reprezintă un obiectiv de realizat prin intermediul mai multor măsuri/submăsuri. ART. 3 Componenţa Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor (1) Componenţa Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor este stabilită în anexa nr. 1. (2) Comitetul de selecţie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt alcătuite după cum urmează: preşedinte, membri şi secretariat, pentru fiecare funcţie în parte fiind prevăzut un supleant. (3) În situaţia în care persoana desemnată în Comitetul de selecţie sau Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu poate participa, din motive obiective, la lucrările unei sesiuni de selecţie înlocuirea acesteia se face prin convocarea supleantului care va prelua atribuţiile titularului. În acest caz persoana indisponibilă va transmite un document justificativ la DGDR-AM PNDR. (4) În situaţia în care calitatea de membru sau secretar, titulari ai Comitetului de selecţie sau Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, încetează în condiţiile legii, în vederea asigurării continuităţii activităţilor specifice în perioada de interimat până la nominalizarea titularilor, atribuţiile vor fi exercitate de către supleanţi. (5) Secretariatul Comitetului de selecţie şi al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor este asigurat de către Serviciul metodologie din cadrul DGDR-AM PNDR. ART. 4 Obligaţiile Comitetului de selecţie şi ale Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Preşedintele, membrii şi secretarul Comitetului de selecţie şi Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin ca urmare a prezentului regulament, au următoarele obligaţii: a) de a respecta întocmai regulile stabilite în cadrul prezentului regulament; b) de a respecta confidenţialitatea lucrărilor şi imparţialitatea în adoptarea deciziilor Comitetului de selecţie şi Comisiei de soluţionare a contestaţiilor; c) adoptarea deciziilor în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi a Comitetului de selecţie se face, numai de către preşedinte şi membri, cu majoritate simplă. În minuta reuniunii se consemnează, după caz, motivele abţinerii sau opiniei separate; d) secretarul, fără drept de vot, consemnează în minute şi rapoarte, respectiv note justificative, deciziile adoptate în cadrul Comitetului de selecţie şi al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor. ART. 5 Lansarea sesiunii de depunere a proiectelor (1) Principiile de selecţie aferente măsurii 1 "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare" (măsura 1) care intră sub incidenţa procedurii de selecţie sunt prevăzute în PNDR. Criteriile de selecţie aferente principiilor de selecţie sunt detaliate în procedurile de implementare care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (2) Stabilirea şi modificarea criteriilor de selecţie se realizează la iniţiativa DGDR-AM PNDR, cu consultarea prealabilă a Comitetului de monitorizare pentru PNDR. (3) Înainte de lansarea unei sesiuni de depunere a proiectelor, DGDR-AM PNDR înaintează ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale sau, prin delegare de atribuţii, secretarului de stat coordonator al DGDR-AM PNDR o notă de aprobare a lansării sesiunii de depunere, care stabileşte perioada de desfăşurare a sesiunii de depunere, alocarea publică disponibilă, precum şi modalitatea de informare a potenţialilor beneficiari cu privire la lansarea sesiunii. (4) După aprobarea ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale sau, prin delegare de atribuţii, a secretarului de stat coordonator al DGDR-AM PNDR, DGDR-AM PNDR comunică Serviciului de Presă şi Relaţii Publice nota de lansare a sesiunii de depunere a proiectelor în vederea publicării anunţului de lansare a sesiunii de depunere a proiectelor. (5) Perioada de desfăşurare a sesiunii de depunere a proiectelor poate fi prelungită la solicitarea conducerii Ministerului agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pe baza unei note întocmite de DGDR-AM PNDR şi aprobate de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale sau, prin delegare de atribuţii, de secretarul de stat coordonator al DGDR-AM PNDR. (6) O sesiune de depunere a proiectelor poate fi amânată sau după caz, anulată, la propunerea motivată a DGDR-AM PNDR, precum şi la solicitarea motivată a conducerii MADR. În acest sens, DGDR-AM PNDR întocmeşte o notă justificativă pe care o supune aprobării ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale sau, prin delegare de atribuţii, secretarului de stat coordonator al DGDR-AM PNDR. ART. 6 Primirea şi evaluarea proiectelor pentru măsura 1 din PNDR (1) Pentru măsura 1 primirea proiectelor se face de către MADR, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului specific. (2) Verificarea conformităţii administrative şi a criteriilor de eligibilitate se realizează de către experţii din cadrul compartimentelor de dezvoltare rurală judeţene (CDRJ), iar evaluarea/punctarea proiectelor se realizează de către experţii evaluatori din cadrul MADR, în baza manualului de proceduri aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (3) După finalizarea evaluării proiectelor depuse într-o sesiune de depunere a proiectelor, DGDR-AM PNDR întocmeşte Raportul de evaluare a proiectelor, conform anexei nr. 3 la prezentul regulament. (4) Lista proiectelor incluse în Raportul de evaluare se grupează pe judeţe, în ordinea alfabetică, iar proiectele depuse la nivelul unui judeţ se ordonează în ordine cronologică în funcţie de data depunerii proiectului. (5) Raportul de evaluare se aprobă de către directorul general al DGDR-AM PNDR şi se postează pe site-ul MADR, www.madr.ro şi www.afir.info (6) În lipsa directorului general al DGDR-AM PNDR, aprobarea publicării pe site a Raportului de evaluare, în conformitate cu prevederile alin. (9) se va face de către directorul cu atribuţii în implementarea măsurii 1 sau, după caz, un director din subordine împuternicit în acest sens. (7) Raportul de evaluare se postează pe site-ul MADR în ziua următoare aprobării de către directorul general al DGDR-AM PNDR. (8) În baza Raportului de evaluare publicat, DGDR-AM PNDR prin CDRJ notifică aplicanţii cu privire la rezultatul evaluării proiectului, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare. (9) Notificarea va include informaţii cu privire la statutul proiectului în urma evaluării şi modalitatea de depunere a contestaţiilor de către aplicanţii nemulţumiţi de rezultatul evaluării. În cazul în care un proiect este declarat neeligibil vor fi indicate criteriile de eligibilitate care nu au fost îndeplinite, precum şi cauzele care au condus la neeligibilitatea proiectului. În cazul în care proiectul este eligibil şi a fost punctat, notificarea va menţiona punctajul obţinut pentru fiecare criteriu de selecţie, motivele pentru care nu au fost punctate anumite criterii de selecţie, stabilirea criteriilor de departajare, precum şi precizări cu privire la reducerea valorii eligibile, a valorii publice sau a intensităţii sprijinului, dacă este cazul. ART. 7 Rectificarea Raportului de evaluare şi suspendarea aplicării prevederilor art. 8-9 (1) În situaţia în care în perioada cuprinsă între publicarea Raportului de evaluare şi întocmirea Raportului de selecţie sunt formulate sesizări către MADR ce privesc o aplicare neunitară şi/sau o eventuală încălcare a aplicării procedurilor de evaluare-selectare, erori care prin amploarea lor aduc schimbări majore în forma şi conţinutul Raportului de evaluare, respectiv referitor la aplicarea criteriilor de eligibilitate, de selecţie, ierarhizarea şi departajarea proiectelor sau alte elemente relevante, iar în urma analizei şi verificărilor preliminare efectuate în regim de urgenţă de către DGDR-AM PNDR/Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii (DGCAI) sunt indicii temeinice privind confirmarea aspectelor sesizate, la propunerea DGDR-AM PNDR/DGCAI, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale poate decide, după caz, suspendarea aplicării prevederilor art. 9 "Selecţia proiectelor" din prezentul regulament, pe o perioadă de maximum 20 de zile în vederea efectuării reevaluării proiectelor care fac obiectul sesizărilor, precum şi a altor proiecte a căror verificare se impune, cu informarea DGDR-AM PNDR. (2) În situaţia în care în perioada cuprinsă între publicarea Raportului de evaluare şi întocmirea Raportului de selecţie sunt formulate sesizări punctuale către MADR ce privesc o încălcare a aplicării procedurilor de evaluare-selectare, iar în urma analizei şi verificărilor efectuate de către DGDR-AM PNDR/DGCAI sunt confirmate aspectele sesizate, la propunerea DGDR-AM PNDR, se va emite o erată la raportul de evaluare ce va conţine pe scurt modificarea şi motivul acesteia, iar beneficiarul al cărui proiect a suferit modificări de statut va fi notificat de îndată în acest sens. Solicitanţii ale căror proiecte au fost reevaluate şi au suferit modificări privind eligibilitatea, punctajul acordat la criteriile de selecţie sau alte elemente sunt repuşi în termenul de depunere a contestaţiilor prevăzut la art. 8, iar soluţionarea acestora se va face în regim de urgenţă. (3) Obiectul analizei şi verificărilor preliminare ale sesizărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va face într-un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii sesizărilor şi se va limita la verificarea respectării procedurilor de evaluare-selectare aplicabile şi nu va viza situaţiile ce sunt de competenţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în conformitate cu procedura reglementată de dispoziţiile art. 8. (4) Rezultatul verificărilor preliminare pentru situaţia prevăzută la alin. (1) este cuprins în nota ce se aprobă de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi include propunerea motivată de suspendare, precum şi propuneri pentru corectarea viciilor de sistem procedural şi alte măsuri ce se impun pentru preîntâmpinarea situaţiilor consemnate. (5) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (1), MADR va informa solicitanţii asupra suspendării procesului de selecţie, de soluţionare a contestaţiilor şi, după caz, a procesului de evaluare, printr-un anunţ public postat pe site-ul oficial al MADR. (6) Reevaluarea se va face de către MADR, în mod obligatoriu de către alţi experţi evaluatori faţă de cei care au participat la evaluarea iniţială, iar în urma finalizării procesului de reevaluare, MADR va întocmi, în cadrul termenului prevăzut la alin. (1), şi Raportul de evaluare rectificat cu respectarea paşilor procedurali prevăzuţi la art. 6, iar solicitanţii ale căror proiecte au fost reevaluate şi au suferit modificări privind eligibilitatea, punctajul acordat criteriilor de selecţie sau alte elemente vor fi notificaţi asupra rezultatelor reevaluării. (7) Contestaţiile depuse ca urmare a Raportului de evaluare iniţial de către solicitanţii ale căror proiecte au fost reevaluate şi au suferit modificări privind eligibilitatea, punctajul acordat criteriilor de selecţie sau alte elemente se vor anula. (8) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), după caz, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare se reia procedura de soluţionare a contestaţiilor, iar solicitanţii ale căror proiecte au fost reevaluate şi au suferit modificări privind eligibilitatea, punctajul acordat la criteriile de selecţie sau alte elemente sunt repuşi în termenul de depunere a contestaţiilor prevăzut la art. 8. ART. 8 Desfăşurarea procedurii de soluţionare a contestaţiilor cu privire la rezultatul evaluării proiectelor (1) Contestaţiile pot fi depuse începând din momentul publicării Raportului de evaluare pe site-ul MADR. Solicitanţii care au depus proiecte în cadrul sesiunii de depunere au la dispoziţie 10 zile lucrătoare de la postarea pe site-ul MADR a Raportului de evaluare pentru a depune contestaţii cu privire la rezultatul evaluării. (2) Contestaţiile, semnate de solicitanţi, se depun la Registratura MADR sau se transmit prin poştă/curierat la adresa bd. Carol I nr. 2-4, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 020921, cu confirmare de primire, fax: 021.307.86.06 sau prin e-mail, scanate, la adresa formare@madr.ro, cu respectarea termenului de depunere prevăzut la alin. (1). Contestaţiile depuse în mod eronat la alte structuri din subordinea MADR se resping. (3) Soluţionarea contestaţiilor se realizează de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul MADR. (4) Vor fi considerate contestaţii şi analizate în baza prezentei proceduri doar acele solicitări care contestă elemente legate de eligibilitatea proiectului depus şi punctarea unui/unor criterii de selecţie. (5) Solicitările care vizează alte aspecte decât cele prevăzute la alin. (4) vor fi soluţionate la nivelul MADR potrivit prevederilor legale ce reglementează regimul juridic aplicabil petiţiilor şi sesizărilor. (6) În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor întocmeşte Situaţia centralizată a contestaţiilor depuse, conform modelului din anexa nr. 4 la prezentul regulament, şi o înaintează preşedintelui Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în vederea convocării membrilor Comisiei în termen de o zi lucrătoare. (7) Înaintea demarării lucrărilor, preşedintele, membrii şi secretarul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor vor semna declaraţiile de confidenţialitate şi imparţialitate, în formatul prevăzut de anexa nr. 2 la prezentul regulament. (8) Procesul de soluţionare a contestaţiilor se va desfăşura în două etape: în prima etapă vor fi soluţionate contestaţiile care privesc neeligibilitatea proiectelor prin emiterea unui Raport intermediar de soluţionare a contestaţiilor, iar în a doua etapă se vor soluţiona contestaţiile referitoare la punctarea proiectului, etapă finalizată prin emiterea Raportului final de soluţionare a contestaţiilor. (9) Pentru fiecare contestaţie se va întocmi un raport privind analiza contestaţiei şi soluţia propusă în urma reevaluării elementelor contestate. Dacă soluţia propusă în urma reevaluării proiectului pentru care a fost depusă contestaţie referitoare la modul de evaluare a acestuia diferă de cea din Raportul de evaluare, se vor întocmi noi fişe de evaluare. ART. 9 Raport intermediar de soluţionare a contestaţiilor (1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va soluţiona contestaţiile prin care se contestă elemente legate de neeligibilitatea proiectului depus. (2) După finalizarea soluţionării contestaţiilor depuse, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor întocmeşte Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor, conform modelului din anexa nr. 5 la prezentul regulament. (3) Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor va fi însoţit în mod obligatoriu de dosarul fiecărei contestaţii care va cuprinde: a) contestaţia depusă; b) raportul de analiză a contestaţiei; c) notificarea transmisă aplicantului; d) fişele de verificare; e) fişele de verificare refăcute; f) documentele justificative elocvente, menţionate în raportul de analiză a contestaţiei şi, respectiv, raportul de analiză a contestaţiei, pentru soluţia propusă. (4) În situaţia în care pe parcursul analizării contestaţiilor de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constată alte elemente decât cele contestate, care pot influenţa eligibilitatea proiectului, va sesiza de îndată DGCAI în vederea verificării aspectelor sesizate. În Raportul de analiză a contestaţiei, Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă numai asupra elementelor contestate, consemnându-se faptul că a fost sesizată DGCAI. În acest caz, DGCAI are obligaţia de a notifica aplicantul cu privire la extinderea verificării proiectului ca urmare a analizei contestaţiei. (5) DGCAI se va pronunţa asupra elementelor sesizate conform alin. (4) până la finalizarea lucrărilor Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, urmând ca în Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor să fie consemnat statutul proiectului ca urmare a concluziilor prezentate de către DGCAI coroborate cu decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor asupra elementelor contestate. (6) Lucrările şi deciziile Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se consemnează într-o minută întocmită de secretarul Comisiei şi semnată de preşedinte, membri şi secretar. (7) În urma instrumentării contestaţiilor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor poate adopta următoarele soluţii:
┌───────────────────────────────┬────────────────────────────────┬─────────────┐
│Statutul iniţial al proiectului│ Statutul proiectului în urma │ Rezultatul │
│ │ instrumentării contestaţiei │ contestaţiei│
├───────────────────────────────┼──────────────┬─────────────────┼─────────────┤
│Neeligibil │Neeligibil │ │RESPINSĂ │
│ │ │ │ │
├───────────────────────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │Eligibil │ │ │
│ │ ├─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ADMISĂ │
└───────────────────────────────┴──────────────┴─────────────────┴─────────────┘
(8) Dacă aplicantul contestă mai multe elemente legate de rezultatul evaluării proiectului sau contestaţia nu este depusă în termen, Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă după cum urmează:
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Decizia Comisiei de soluţionare │ Rezultatul contestaţiei │
│ a contestaţiilor │ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Toate elementele contestate sunt admise │ADMISĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Un element/unele elemente contestate sunt │ │
│admise, iar un element/unele elemente │ │
│contestate sunt respinse │PARŢIAL ADMISĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Toate elementele contestate sunt respinse │RESPINSĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Contestaţia nu a fost depusă în termen │RESPINSĂ │
└──────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┘
(9) Pentru proiectele declarate eligibile ca urmare a etapei de soluţionare a contestaţiilor, Fişa de evaluare a criteriilor de selecţie pentru toate proiectele declarate eligibile va fi întocmită de membrii Comitetelor de evaluare desemnaţi conform Manualului de procedură pentru evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte aferente măsurii 1 - Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare. Punctajul aferent fiecărui criteriu de selecţie va fi menţionat în Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor şi va putea face obiectul unei contestaţii ulterioare, conform prevederilor alin. (15). (10) Termenul de soluţionare a contestaţiilor de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor este de 20 de zile lucrătoare de la data întrunirii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor cu posibilitatea justificată a majorării termenului cu cel mult 10 zile lucrătoare. (11) Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor, întocmit de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, este semnat de membri comisiei, secretarul comisiei şi este aprobat de preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor, fiind comunicat directorului general al DGDR-AM PNDR pentru a fi postat pe site-ul MADR. (12) Raportul intermediar de soluţionare a contestaţiilor va fi postat pe site-ul MADR în ziua imediat următoare aprobării şi transmiterii acestuia. (13) În vederea completării dosarelor administrative ale proiectelor care au făcut obiectul contestaţiilor, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor comunică DGDR-AM PNDR, în format electronic şi pe suport hârtie, următoarele documente: a) copie a Raportului final de soluţionare a contestaţiilor; b) copie a minutei semnate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor; c) documentele întocmite de Comisia de soluţionare a contestaţiilor. (14) DGDR-AM PNDR răspunde de notificarea solicitanţilor privind statutul proiectelor în urma soluţionării contestaţiei. (15) În termen de 5 zile lucrătoare de la publicarea pe site-ul MADR a Raportului intermediar de soluţionare a contestaţiilor, solicitanţii ai căror proiecte au fost declarate eligibile de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi care ulterior au fost punctate pot depune contestaţii referitoare la punctajul aferent criteriilor de selecţie. ART. 10 Raportul final de soluţionare a contestaţiilor (1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va soluţiona în termen de maximum 10 zile lucrătoare contestaţiile referitoare la punctarea proiectelor, cele depuse după publicarea Raportului de evaluare şi pe cele depuse după publicarea Raportului intermediar de soluţionare a contestaţiilor. (2) După finalizarea soluţionării tuturor contestaţiilor depuse, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor întocmeşte Raportul final de soluţionare a contestaţiilor, conform modelului din anexa nr. 6 la prezentul regulament. (3) Raportul final de soluţionare a contestaţiilor va fi însoţit în mod obligatoriu de dosarul fiecărei contestaţii care va cuprinde: a) contestaţia depusă; b) raportul de analiză a contestaţiei; c) notificarea transmisă aplicantului; d) fişele de verificare; e) fişele de verificare refăcute; f) documentele justificative elocvente, menţionate în raportul de analiză a contestaţiei, şi respectiv, raportul de analiză a contestaţiei, pentru soluţia propusă. (4) În situaţia în care pe parcursul analizării contestaţiilor de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constată alte elemente decât cele contestate, care pot influenţa eligibilitatea proiectului, rezultatul scorării iniţiale sau valoarea publică, va sesiza de îndată DGCAI în vederea verificării aspectelor sesizate. În Raportul de analiză a contestaţiei, Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă numai asupra elementelor contestate, consemnându-se faptul că a fost sesizat DGCAI. În acest caz, DGCAI are obligaţia de a notifica aplicantul cu privire la extinderea verificării proiectului ca urmare a analizei contestaţiei. (5) DGCAI se va pronunţa asupra elementelor sesizate conform alin. (4) până la finalizarea lucrărilor Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, urmând ca în Raportul final de soluţionare a contestaţiilor să fie consemnat statutul proiectului ca urmare a concluziilor prezentate de către DGCAI coroborate cu decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor asupra elementelor contestate. (6) Lucrările şi deciziile Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se consemnează într-o minută întocmită de secretarul Comisiei şi semnată de preşedinte, membri şi secretar. (7) În urma instrumentării contestaţiilor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor poate adopta următoarele soluţii:
┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ Statutul iniţial/ │Statutul proiectului în urma instrumentării │ Rezultatul │
│Raportul intermediar│ contestaţiei │contestaţiei│
│ de soluţionare a │ │ │
│ contestaţiilor │ │ │
├────────────────────┼────────────┬───────────────────────────────┼────────────┤
│Eligibil │Neeligibil │ │RESPINSĂ │
│ ├────────────┼───────────────────────────────┼────────────┤
│ │Eligibil │Punctaj CC < punctaj min. │RESPINSĂ │
│ │ │sau │ │
│ │ │Punctaj CC < punctaj Iniţial │ │
│ │ ├───────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Punctaj CC = punctaj iniţial │RESPINSĂ │
│ │ ├───────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Punctaj CC > punctaj iniţial │ADMISĂ │
└────────────────────┴────────────┴───────────────────────────────┴────────────┘
(8) Dacă aplicantul contestă mai multe elemente legate de rezultatul evaluării proiectului sau contestaţia nu este depusă în termen, Comisia de soluţionare a contestaţiilor se pronunţă după cum urmează:
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Decizia Comisiei de soluţionare │ Rezultatul contestaţiei │
│ a contestaţiilor │ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Toate elementele contestate sunt admise. │ADMISĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Un element/unele elemente contestate este/│ │
│sunt admis(e), iar un element/unele │ │
│elemente contestate este/sunt respins(e). │PARŢIAL ADMISĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Toate elementele contestate este/sunt │ │
│respinse. │RESPINSĂ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Contestaţia nu a fost depusă în termen. │RESPINSĂ │
└──────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┘
(9) Termenul de soluţionare a contestaţiilor de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor este de 10 zile lucrătoare de la data întrunirii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu posibilitatea justificată a majorării termenului cu cel mult 5 zile lucrătoare. (10) Raportul final de soluţionare a contestaţiilor întocmit de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, conform formularului cuprins în anexa nr. 6 la prezentul regulament, cuprinzând rezultatul tuturor contestaţiilor, este semnat de membri şi secretar şi este aprobat de preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, fiind comunicat directorului general al DGDRAM PNDR pentru a fi postat pe site-ul MADR. O copie a Raportului de contestaţii se va comunica şi secretariatului Comitetului de selecţie. (11) Raportul final de soluţionare a contestaţiilor se postează pe site-ul MADR cel târziu în ziua următoare aprobării şi transmiterii acestuia. (12) În vederea completării dosarelor administrative ale proiectului care au făcut obiectul contestaţiilor, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor comunică DGDR-AM PNDR, în format electronic şi pe suport hârtie, următoarele documente: a) o copie a Raportului final de soluţionare a contestaţiilor; b) o copie a minutei semnate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor; c) documentele întocmite de Comisia de soluţionare a contestaţiilor. (13) DGDR-AM PNDR răspunde de ducerea la îndeplinire a prevederilor Raportului final de soluţionare a contestaţiilor şi de notificarea solicitanţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acestuia. (14) În situaţia în care în urma finalizării contestaţiilor, respectiv după publicarea Raportului final de soluţionare a contestaţiilor pe site-ul MADR, se constată de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor existenţa unor erori materiale în raportul final de soluţionare a contestaţiilor, secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor va opera de urgenţă modificările în Raportul final de soluţionare a contestaţiilor, în baza unei erate elaborate de secretariatul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi aprobată de preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Raportul final de soluţionare a contestaţiilor rectificat şi/sau erata vor fi publicate pe site-ul MADR. ART. 11 Selecţia proiectelor (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data postării pe site-ul MADR a Raportului de contestaţii, Secretariatul Comitetului de selecţie întocmeşte proiectul Raportului de selecţie în baza Raportului de evaluare şi Raportului de contestaţii şi îl înaintează Comitetului de selecţie. (2) Alocarea disponibilă pentru selecţie este reprezentată de alocarea sesiunii. (3) Selecţia proiectelor se realizează în euro. (4) Comitetul de selecţie se reuneşte în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizarea de către Secretariatul Comitetului de selecţie a proiectului Raportului de selecţie în vederea verificării şi validării lui. (5) Pentru realizarea selecţiei proiectelor se analizează dacă valoarea publică totală, exprimată în euro, a proiectelor eligibile este situată sub sau peste alocarea disponibilă. (6) Când valoarea publică totală a proiectelor eligibile se situează sub alocarea disponibilă, Comitetul de selecţie propune aprobarea pentru finanţare a tuturor proiectelor eligibile, cu excepţia situaţiei în care selecţia proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, până la incidenţa numărului maxim de beneficiari din grupul-ţintă. (7) Când valoarea publică totală a proiectelor eligibile care au îndeplinit pragul minim se situează peste alocarea disponibilă, Comitetul de selecţie analizează listele proiectelor şi procedează conform instrucţiunilor privind selecţia proiectelor din ghidul solicitantului aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (8) În situaţia în care valoarea publică a ultimului proiect selectat conduce la depăşirea alocării disponibile, proiectul va fi finanţat în totalitate prin suplimentarea alocării aferente sesiunii în cauză, atunci când este cazul, cu excepţia situaţiilor în care nu mai există alocare disponibilă din anvelopa totală a măsurii, în urma aplicării art. 11, şi în care selecţia proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, până la incidenţa numărului maxim de beneficiari din grupul-ţintă. (9) În situaţia în care şi după aplicarea criteriilor de departajare vor exista proiecte cu acelaşi punctaj, toate acestea vor fi selectate pentru finanţare prin suplimentarea alocării aferente sesiunii în cauză, cu excepţia situaţiilor în care nu mai există alocare disponibilă din anvelopa totală a măsurii, în urma aplicării art. 11, şi în care selecţia proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, până la incidenţa numărului maxim de beneficiari din grupul-ţintă. (10) După parcurgerea procedurii de selecţie şi, după caz, a celei de departajare, secretarul Comitetului de selecţie întocmeşte raportul de selecţie. ART. 12 Raportul de selecţie (1) Ulterior verificării respectării prevederilor art. 11, Raportul de selecţie este înaintat directorului general al DGDR-AM PNDR spre aprobare. (2) Directorul general al DGDR-AM PNDR aprobă raportul în termen de 2 zile lucrătoare de la primire. În lipsa directorului general, raportul va fi aprobat de directorul AM PNDR care răspunde de implementarea măsurii 1. (3) Direcţia LEADER, măsuri de investiţii nonagricole şi formare profesională (DLMINFP) va verifica de îndată conformitatea datelor din raport, notificarea solicitanţilor efectuându-se numai după această verificare. (4) În situaţia în care se constată existenţa unor erori în datele prezentate, acestea vor fi centralizate într-o listă ce va fi trimisă de îndată secretarului Comitetului de selecţie în vederea convocării extraordinare a Comitetului de selecţie. (5) Comitetul de selecţie convocat extraordinar ca urmare a aplicării alin. (4) analizează situaţia transmisă de DLMINFP însoţită, după caz, de documentele justificative, iar secretarul Comitetului de selecţie întocmeşte minuta întâlnirii şi Raportul de selecţie rectificat. (6) În situaţia în care, ca urmare a rectificării Raportului de selecţie, se produc modificări cu privire la încadrarea proiectelor în una din listele prevăzute în anexa nr. 7 la prezentul regulament, rectificarea Raportului de selecţie se va face cu respectarea prevederilor art. 11 şi a alocării financiare disponibile aferente sesiunii în cauză. (7) Cel târziu în ziua următoare aprobării Raportului de selecţie acesta se postează pe site-ul MADR. (8) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea Raportului de selecţie aprobat sau de la primirea Raportului de selecţie rectificat aprobat, DLMINFP va notifica solicitanţii privind rezultatele procesului de selecţie. ART. 13 Suplimentarea alocărilor În situaţia prevăzută de art. 11 alin. (8), suplimentarea alocării pe sesiune se va realiza din cadrul anvelopei financiare totale a submăsurii, în limita fondurilor alocate pe submăsură. ART. 14 Returnarea proiectelor Pentru măsura 1 proiectele eligibile, dar fără finanţare, proiectele care au fost declarate neeligibile vor fi returnate beneficiarilor, după finalizarea sesiunii de selecţie. Se vor returna beneficiarilor originalele cererilor de finanţare depuse, iar MADR se va asigura că deţine copia cererii de finanţare necesară pentru eventualele verificări ulterioare. ART. 15 Verificarea respectării prevederilor procedurii de selecţie şi de soluţionare a contestaţiilor Dacă pe parcursul desfăşurării procesului de evaluare şi selecţie, precum şi de soluţionare a contestaţiilor se constată greşeli de orice natură, DGDR-AM PNDR are obligaţia de a cerceta cauzele producerii acestora, de a identifica persoanele culpabile şi de a dispune măsurile administrative corespunzătoare. ART. 16 Prevederi finale Prezentul regulament se aplică pentru proiectele depuse începând cu anul 2016. ART. 17 Anexe Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament COMPONENŢA Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor Comitetul de selecţie pentru măsura 1 "Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare" (măsura 1) are următoarea componenţă: a) preşedinte: director general al Direcţiei generale dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru PNDR (DGDR-AM PNDR); preşedinte supleant: director din cadrul DGDR-AM PNDR; b) membru: şef serviciu responsabil de implementarea Măsurii 1 din cadrul DGDR-AM PNDR; membru supleant: consilier desemnat în scris din cadrul Serviciului formare profesională al DGDRAM PNDR; c) membru: reprezentant DGDR-AM PNDR nominalizat de către directorul general al DGDR-AM PNDR; membru supleant: reprezentant DGDR-AM PNDR nominalizat de către directorul general al DGDR- AM PNDR; d) secretar: consilier desemnat în scris din cadrul Serviciului metodologie al DGDR-AM PNDR; secretar supleant: consilier desemnat în scris din cadrul Serviciului metodologie al DGDR-AM PNDR. Comisia de soluţionare a contestaţiilor pentru măsura 1 are următoarea componenţă: a) preşedinte: secretar de stat desemnat de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale; preşedinte supleant: director de cabinet al secretarului de stat desemnat de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale; b) membru: director responsabil de implementarea măsurii 1 din cadrul DGDR-AM PNDR; membru supleant: director din cadrul DGDR-AM PNDR, altul decât cel responsabil de implementarea măsurii 1 din cadrul DGDR-AM PNDR; c) membru: reprezentant AFIR nominalizat de către directorul general al AFIR; membru supleant: reprezentant AFIR nominalizat de către directorul general al AFIR; d) membru: consilier DGDR-AM PNDR din cadrul Serviciului formare profesională; membru supleant: consilier DGDR-AM PNDR din cadrul Serviciului formare profesională; e) membru: consilier din cadrul serviciului de specialitate responsabil de măsurile ai căror beneficiari reprezintă grupul-ţintă aferent apelului de propuneri de proiecte; membru supleant: consilier din cadrul serviciului de specialitate responsabil de măsurile ai căror beneficiari reprezintă grupul-ţintă aferent apelului de propuneri de proiecte; f) secretar: consilier desemnat în scris din cadrul Serviciului metodologie al DGDR-AM PNDR; secretar supleant: consilier desemnat în scris din cadrul Serviciului metodologie al DGDR-AM PNDR. ANEXA 2 la regulament Submăsura .................. Sesiunea ....... DECLARAŢIE de confidenţialitate şi imparţialitate Subsemnatul, ................, preşedinte/membru al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor/Comitetului de selecţie, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii, următoarele: a) nu deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre beneficiarii supuşi procedurii de selecţie; b) nu fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre beneficiarii supuşi procedurii de selecţie; c) nu am calitatea de soţ/soţie sau rudă de gradul I cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre beneficiarii supuşi procedurii de selecţie; d) nu am niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de selecţie. Totodată, mă angajez că voi păstra confidenţialitatea asupra lucrărilor Comisiei de soluţionare a contestaţiilor/Comitetului de selecţie, precum şi asupra altor informaţii prezentate în cadrul acestora.
Semnătura .................. Data:
ANEXA 3 la regulament────────── *) Notă CTCE: Imaginea tabelului - Raport evaluare, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 4 iulie 2016 la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).────────── ANEXA 4 la regulament────────── *) Notă CTCE: Imaginea tabelului - Situaţia centralizată a contestaţiilor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 4 iulie 2016 la pagina 10 (a se vedea imaginea asociată).────────── ANEXA 5 la regulament────────── *) Notă CTCE: Imaginea tabelului - Raport intermediar de soluţionare a contestaţiilor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 4 iulie 2016 la pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).────────── ANEXA 6 la regulament────────── *) Notă CTCE: Imaginea tabelului - Raport final de soluţionare a contestaţiilor, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 4 iulie 2016 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).────────── ANEXA 7 la regulament────────── *) Notă CTCE: Imaginea tabelului - Raport de selecţie, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 4 iulie 2016 la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).────────── -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.