Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 77 din 22 octombrie 2024 privind aprobarea tarifului reglementat pentru schimburile de energie electrică cu ţările perimetrice, practicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.
EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1079 din 29 octombrie 2024
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică, ale Regulamentului (UE) nr. 838/2010 al Comisiei din 23 septembrie 2010 privind stabilirea orientărilor referitoare la mecanismul compensărilor între operatorii de sisteme de transport şi abordarea comună de reglementare în domeniul stabilirii taxelor de transport, ale art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 79 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 74 alin. (3) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 68/2024, şi ale art. 3 alin. (2) din Contractul-cadru pentru utilizarea Sistemului electroenergetic naţional pentru schimburile de energie electrică programate cu ţările perimetrice, între Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. şi beneficiar, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 46/2016,
în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi al art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă tariful reglementat pentru schimburile de energie electrică cu ţările perimetrice de 2,50 euro/MWh, exclusiv TVA, aplicat de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A.
ART. 2
Tariful prevăzut la art. 1 se aplică tuturor tranzacţiilor de import, export şi tranzit de energie electrică, programate cu sistemele electroenergetice ale ţărilor perimetrice.
ART. 3
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora.
ART. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 22/2024 privind aprobarea tarifului reglementat pentru schimburile de energie electrică cu ţările perimetrice, practicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 21 iunie 2024.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2024.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
George-Sergiu Niculescu
Bucureşti, 22 octombrie 2024.
Nr. 77.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: