Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin: CAP. I Prevederi generale ART. 1 (1) Prezentul ordin instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis aferentă finanţărilor acordate pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, denumită în continuare schemă, prin axa prioritară 2 "Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii", prioritatea de investiţii 2.1. "Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri" - 2.1.A Microîntreprinderi. (2) Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor următoarelor acte normative: a) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 24 decembrie 2013; b) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013; c) Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională şi dispoziţiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013; d) Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; e) Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020; f) Decizia de punere în aplicare a Comisiei C(2015) 4.272 final din 23 iunie 2015 de aprobare a anumitor elemente din programul operaţional "Regional" pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă în România, cu modificările ulterioare. (3) Prezenta schemă este exceptată de la obligaţia de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile articolului 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013. CAP. II Obiectivul schemei ART. 2 Obiectivul prezentei scheme constă în sprijinirea sectorului microîntreprinderilor în vederea consolidării poziţiei pe piaţă a microîntreprinderilor care desfăşoară activităţi în domeniile competitive identificate în Strategia naţională de competitivitate şi în planurile de dezvoltare regională prin acordarea de fonduri nerambursabile pentru realizarea de investiţii. CAP. III Definiţii ART. 3 În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: a) întreprindere - orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată; b) întreprindere unică - în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare: (i) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi; (ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; (iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; (iv) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective. Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relaţiile la care se face referire la pct. (i)-(iv) sunt considerate întreprinderi unice; c) întreprinderi mici şi mijlocii sunt acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (i) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250; (ii) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate; d) microîntreprindere - este o întreprindere care are până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţine active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; e) furnizorul ajutorului de minimis este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, denumit în continuare MDRAP, prin intermediul Autorităţii de management pentru Programul operaţional regional, denumită în continuare AMPOR; f) regiuni de dezvoltare sunt entităţi teritoriale specifice, fără statut administrativ şi fără personalitate juridică, ce corespund diviziunilor de nivel NUTS-II în Nomenclatorul unităţilor statistice teritoriale ale Uniunii Europene, constituite în baza Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare; g) Programul operaţional regional 2014-2020, denumit în continuare POR, reprezintă un document strategic de programare elaborat de România, în calitate de stat membru şi aprobat de Comisia Europeană, care îşi propune ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi a serviciilor, pentru asigurarea unei dezvoltări sustenabile a regiunilor; h) Ghidul solicitantului - Condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, denumit în continuare ghidul general, reprezintă documentul aprobat prin Ordinul*) ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1.021/2015;────────── *) Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1.021/2015 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.────────── i) Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor reprezintă un document ce cuprinde o detaliere tehnică şi financiară a informaţiilor necesare, potenţialilor solicitanţi, pentru pregătirea proiectelor şi completarea corectă a cererilor de finanţare, document elaborat pentru fiecare apel de proiecte din cadrul POR 2014-2020 şi aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice; j) contract de finanţare este actul juridic cu titlu oneros, încheiat între Autoritatea de management pentru Programul operaţional regional, organismul intermediar din regiunea de dezvoltare în care a fost depusă cererea de finanţare şi beneficiar, prin care se aprobă spre finanţare, în cadrul Programului operaţional regional, un proiect ce a fost selectat ca urmare a procesului de evaluare şi selecţie, în anumite condiţii. CAP. IV Domeniul de aplicare ART. 4 Prezenta schemă se aplică investiţiilor realizate în următoarele regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru şi Sud-Est, cu excepţia investiţiilor localizate pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţiei Teritoriale Integrate Delta Dunării, denumit în continuare ITI Delta Dunării, respectiv în municipiul Tulcea şi în oraşele Babadag, Isaccea, Măcin şi Sulina. ART. 5 Schema se adresează microîntreprinderilor care solicită finanţare pentru investiţii în domeniile de activitate eligibile (clase CAEN) enumerate în anexa, care face parte integrantă din prezentul ordin, cu excepţia investiţiilor care vizează clasa CAEN 8690 "Alte activităţi referitoare la sănătatea umană", acestea fiind eligibile numai dacă sunt implementate într-o staţiune balneoclimaterică. ART. 6 În cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru activităţile realizate de întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în următoarele sectoare şi/sau care vizează următoarele ajutoare: a) sectorul pescuitului şi acvaculturii, astfel cum este reglementat de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 354 din 28 decembrie 2013; b) domeniul producţiei primare de produse agricole; c) sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile respective; (ii) atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari; d) ajutoare destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoare direct legate de cantităţile exportate, ajutoare destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; e) ajutoare condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate. CAP. V Beneficiarii ajutorului de minimis şi condiţii de eligibilitate ART. 7 Beneficiarii ajutorului de minimis sunt societăţi sau societăţi cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, cu respectarea următoarelor condiţii: a) să fie constituite în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată; b) să fi desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral, să nu fi avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent depunerii cererii de finanţare şi în anul fiscal anterior, şi a înregistrat profit din exploatare (> 0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare; c) (i) să fi înregistrat un număr mediu de salariaţi de cel puţin unu, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare, şi să menţină numărul mediu de salariaţi cel puţin la nivelul înregistrat în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare pe tot parcursul perioadei de evaluare, selecţie, contractare, precum şi pe perioada de durabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare; sau (ii) la data depunerii cererii de finanţare, solicitantul are cel puţin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, cu obligaţia menţinerii a cel puţin unui salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată pe tot parcursul perioadei de evaluare, selecţie, contractare, precum şi pe perioada de durabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare; d) la data depunerii cererii de finanţare, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN), vizat de investiţie, înscris ca obiect de activitate, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii; e) la data depunerii cererii de finanţare, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN), vizat de investiţie, autorizat la sediul (principal sau secundar) identificat ca loc de implementare a proiectului, cu excepţia situaţiei în care investiţia pentru care se solicită finanţare presupune înfiinţarea unui sediu secundar (punct de lucru) ori activarea într-un nou domeniu de activitate (clasa CAEN). ART. 8 Solicitantul are capacitatea financiară de a asigura: contribuţia proprie de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, finanţarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului (dacă este cazul), precum şi resursele financiare necesare implementării optime a proiectului, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. ART. 9 La data depunerii cererii de finanţare şi pe perioada de evaluare, selecţie şi contractare solicitantul nu trebuie să se încadreze în vreuna dintre următoarele situaţii: a) se află în stare de faliment/insolvenţă sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, a încheiat acorduri cu creditorii (în cadrul procedurilor anterior menţionate), şi-a suspendat activitatea economică sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situaţii sau se află în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale; b) face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situaţiile enumerate la lit. a); c) pentru întreprinderile care au, la data declaraţiei de eligibilitate, cel puţin 3 ani de la înfiinţare, să fie în dificultate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187 din 26 iunie 2014; d) a fost găsit vinovat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru comiterea unei fraude/infracţiuni referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 10 Reprezentantul legal care îşi exercită atribuţiile de drept la data depunerii cererii de finanţare şi pe perioada procesului de evaluare, selecţie şi contractare, nu se află în una dintre situaţiile de mai jos: a) este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naţionale/comunitare în vigoare, sau se află într-o situaţie care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivităţii şi imparţialităţii procesului de evaluare, selecţie, contractare şi implementare a proiectului; b) se află în situaţia de a induce grav în eroare Autoritatea de management, Organismul intermediar sau comisiile de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte în cadrul apelurilor de proiecte derulate pentru finanţare prin POR; c) se află în situaţia de a încerca/de a fi încercat să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze comisiile de evaluare şi selecţie sau Autoritatea de management/Organismul intermediar pe parcursul procesului de evaluare şi selecţie a prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul POR; d) a suferit condamnări definitive în cauze referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. ART. 11 La data depunerii cererii de finanţare şi pe perioada de evaluare, selecţie şi contractare, solicitantul: a) pentru investiţii care includ lucrări de construcţie ce se supun autorizării, conform actelor normative în vigoare, deţine unul dintre următoarele drepturi asupra imobilului, teren şi/sau clădiri: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune sau dreptul de superficie (solicitantul trebuie să aibă, conform contractului de superficie, dreptul de a realiza investiţia propusă prin cererea de finanţare); în plus, imobilul trebuie: (i) să fie liber de orice sarcini sau interdicţii ce afectează implementarea proiectului; (ii) să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului; (iii) să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun; b) pentru investiţii care includ doar servicii şi/sau dotări, precum şi lucrări de construcţie ce nu se supun autorizării, în conformitate cu actele normative în vigoare, deţine unul din următoarele drepturi asupra imobilului, teren şi/sau clădiri: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, împrumutul de folosinţă (comodat) sau dreptul de închiriere/locaţiune. Spaţiul destinat implementării proiectului este, de regulă, imobilul în care activele achiziţionate prin proiect, precum utilaje, linii de producţie etc., sunt instalate, montate şi/sau în care aceste bunuri sunt utilizate. În cazul acelor domenii de activitate ce implică utilizarea echipamentelor, utilajelor în locuri diferite, precum activitatea de construcţii şi altele asemenea, spaţiul destinat implementării proiectului va fi considerat spaţiul în care echipamentele, utilajele sunt depozitate, garate. Spaţiul trebuie să fie adecvat desfăşurării activităţii pentru care sunt achiziţionate activele; c) trebuie să demonstreze deţinerea dreptului de concesiune/superficie/uzufruct/folosinţă cu titlu gratuit/comodat/ închiriere/locaţiune, după caz, pe o perioadă care acoperă inclusiv perioada de durabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare. ART. 12 Solicitantul trebuie să se regăsească în următoarele situaţii, la momentul contractării: a) în cazul solicitantului pentru care au fost stabilite debite în sarcina sa, ca urmare a măsurilor legale întreprinse de Autoritatea de management, acesta va putea încheia contractul de finanţare în următoarele situaţii: (i) recunoaşte debitul stabilit în sarcina sa de AMPOR şi îl achită integral, ataşând dovezi în acest sens, cu excepţia proiectelor aflate în implementare, pentru care recunoaşte debitul stabilit şi îl achită integral sau îşi exprimă acordul cu privire la stingerea acestuia din valoarea cererilor de rambursare ulterioare, aferente proiectului în cadrul căruia a fost constatat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 13; (ii) a contestat în instanţă notificările/procesele-verbale/notele de constatare a unor debite şi, prin decizie a instanţelor de judecată, acestea au fost suspendate de la executare, anexând dovezi în acest sens. b) şi-a achitat obligaţiile de plată nete către bugetul de stat şi, respectiv, bugetul local, în ultimul an calendaristic/în ultimele 6 luni, în cuantumul stabilit de legislaţia în vigoare; c) deţine dreptul legal de a desfăşura activităţile prevăzute în cadrul proiectului, cu excepţia situaţiei în care investiţia pentru care se solicită finanţare presupune înfiinţarea unui sediu secundar (punct de lucru) ori activarea într-un nou domeniu de activitate (clasa CAEN). ART. 13 Solicitanţii care sunt subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu a fost deja executată şi creanţa nu a fost integral recuperată nu sunt eligibili pentru a primi finanţare în cadrul schemei. ART. 14 Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative: a) investiţia să fie realizată pe teritoriul României, în mediul urban, în regiunea de dezvoltare în care a fost depusă cererea de finanţare. Nu sunt eligibile investiţiile localizate în teritoriul acoperit de ITI Delta Dunării, respectiv în municipiul Tulcea şi în oraşele Babadag, Isaccea, Măcin şi Sulina; b) activităţile propuse prin proiect, investiţia, trebuie să vizeze un singur domeniu de activitate (clasă CAEN) care constituie obiectul proiectului; c) se referă la următoarele categorii de investiţii care conduc la dezvoltarea microîntreprinderii: 1. investiţii în active corporale: (i) lucrări de construire/extindere/modernizare a spaţiilor de producţie/prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI); (ii) achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalaţii de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în subgrupa 2.1. "Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)", subgrupa 2.2. "Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare", clasa 2.3.6. "Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat" sau grupa 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale" prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, şi care se încadrează în limita valorică aferentă mijloacelor fixe, stabilită prin reglementările legale în vigoare la data depunerii cererii de finanţare; (iii) achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului. Surse regenerabile (alternative) de energie sunt considerate: energia solară (utilizată la producerea de căldură sau la furnizarea de energie electrică prin sisteme fotovoltaice), energia eoliană, hidroenergia, biomasa (biodiesel, bioetanol, biogaz), energia geotermală. Nu sunt eligibile proiecte care includ doar investiţii din această categorie. 2. investiţii în active necorporale: brevete, licenţe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare; 3. investiţii în realizarea de instrumente de comercializare on-line a serviciilor/produselor proprii ale solicitantului, pentru crearea unui magazin virtual (e-shop) în care vor fi implementate diferite funcţionalităţi specifice comerţului electronic: publicarea cataloagelor de articole, preţuri şi stocuri, preluarea comenzilor, instrumente de plată electronică. Nu sunt eligibile proiecte care includ doar investiţii din această categorie. d) proiectul se referă la investiţii pentru care nu au fost demarate procedurile de achiziţie publică înainte de semnarea contractului de finanţare, cu excepţia celor referitoare la cheltuielile stabilite prin art. 17 alin. (4); e) proiectul care implică execuţia de lucrări de construcţie, indiferent dacă acestea se supun sau nu autorizării în condiţiile legislaţiei în vigoare, trebuie să nu mai fi beneficiat de finanţare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanţare, pentru acelaşi tip de activităţi - construcţie/extindere/modernizare - realizate asupra aceleiaşi infrastructuri/aceluiaşi segment de infrastructură şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare; f) proiectele care constau exclusiv în realizarea de lucrări de construcţie ce nu se supun autorizării în condiţiile legislaţiei în vigoare, conform legii, nu sunt eligibile; g) valoarea eligibilă a proiectului este de minimum 25.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro*1) valabil la data lansării apelului de proiecte;────────── *1) A se vedea http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/index_en.cfm────────── h) perioada de implementare a activităţilor proiectului nu depăşeşte data de 31 decembrie 2023. ART. 15 Solicitantul şi proiectul propus spre finanţare îndeplinesc toate condiţiile menţionate în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte în cadrul căruia solicită finanţare şi în Ghidul solicitantului. Condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, după caz. CAP. VI Cheltuieli eligibile ART. 16 Condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor sunt: a) să fie angajată de către beneficiar şi plătită de acesta, în condiţiile legii, începând cu data semnării contractului de finanţare şi până la 31 decembrie 2023, cu respectarea perioadei de implementare stabilite prin contractul de finanţare, cu excepţia cheltuielilor stabilite prin art. 17 alin. (4), cu condiţia ca acestea să nu fie anterioare datei de 1 ianuarie 2014; b) să fie însoţită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată, precum şi de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate; c) să fie în conformitate cu prevederile programului; d) să fie în conformitate cu contractul de finanţare; e) să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii; f) să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile; g) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013; h) să nu fie contrară prevederilor dreptului aplicabil al Uniunii Europene sau legislaţiei naţionale care vizează aplicarea dreptului relevant al Uniunii, în privinţa eligibilităţii, regularităţii, gestiunii sau controlului operaţiunilor şi cheltuielilor. ART. 17 (1) Categoriile de cheltuieli eligibile, cu respectarea condiţiilor menţionate în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte în cadrul căruia se solicită finanţare, sunt: a) cheltuieli pentru amenajarea terenului; b) cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului; c) cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică; d) cheltuieli pentru investiţia de bază; e) cheltuieli cu activităţile obligatorii de publicitate şi informare aferente proiectului; f) cheltuieli cu activitatea de audit financiar extern; g) alte cheltuieli. (2) Cheltuielile pentru amenajarea terenului au în vedere următoarele categorii: a) amenajarea terenului - include cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului şi care constau în demolări, demontări, dezafectări, defrişări, evacuări de materiale rezultate, devieri reţele de utilităţi din amplasament, sistematizări pe verticală, drenaje, epuizmente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru investiţia de bază), devieri de cursuri de apă; b) amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială - se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări şi acţiuni de protecţia mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci, reamenajare spaţii verzi. (3) Cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului includ: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii care se execută pe amplasamentul delimitat, din punct de vedere juridic, ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi. (4) Cheltuielile pentru proiectare şi asistenţă tehnică au în vedere următoarele categorii: a) studii de teren, respectiv cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiţie; b) obţinere avize, acorduri, autorizaţii - se includ cheltuielile pentru obţinerea/prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism, obţinerea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare, obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc., obţinerea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă, întocmirea documentaţiei, obţinerea numărului cadastral provizoriu şi înregistrarea terenului în cartea funciară; obţinerea acordului de mediu; obţinerea avizului P.S.I.; alte avize, acorduri şi autorizaţii; c) proiectare şi inginerie, respectiv cheltuielile pentru elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie (documentaţii ce stau la baza emiterii avizelor şi acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament, studii de trafic etc.). Pentru lucrările de intervenţii la construcţii existente sau pentru continuarea lucrărilor la obiective începute şi neterminate se includ cheltuielile efectuate pentru expertizarea tehnică. Pentru lucrările de creştere a performanţei energetice a clădirilor ca urmare a modernizărilor/reabilitărilor se includ cheltuielile pentru efectuarea auditului energetic; d) consultanţă - cheltuielile efectuate, după caz, pentru plata serviciilor de consultanţă la elaborarea cererii de finanţare/a planului de afaceri, plata serviciilor de consultanţă în domeniul managementului execuţiei investiţiei sau administrarea contractului de execuţie, plata serviciilor de consultanţă la elaborarea, organizarea şi derularea procedurilor de achiziţii; e) asistenţă tehnică - cheltuielile efectuate, după caz, pentru asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor (în cazul în care aceasta nu intră în tarifarea proiectului), plata diriginţilor de şantier, desemnaţi de autoritatea contractantă, autorizaţi conform prevederilor legale pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii. (5) Cheltuielile pentru investiţia de bază au în vedere următoarele categorii: a) construcţii şi instalaţii - cheltuieli aferente activităţilor de construire/extindere/modernizare a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, respectiv cheltuielile aferente execuţiei tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiţie, clădiri, construcţii speciale, instalaţii aferente construcţiilor, precum instalaţii electrice, sanitare, instalaţii interioare de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare, P.S.I., telecomunicaţii şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia obiectivului; b) dotări (utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu şi fără montaj, dotări) - cheltuielile pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice, precum şi a celor incluse în instalaţiile funcţionale, cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice şi al utilajelor incluse în instalaţiile funcţionale, inclusiv reţelele aferente necesare funcţionării acestora. Se includ cheltuielile pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor care nu necesită montaj, precum şi a echipamentelor de transport tehnologic; c) cheltuieli cu achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalaţii de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în subgrupa 2.1. "Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)", subgrupa 2.2. "Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare", clasa 2.3.6. "Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat", sau grupa 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale" prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, şi care se încadrează în limita valorică aferentă mijloacelor fixe, stabilită prin reglementările legale în vigoare la data depunerii cererii de finanţare; d) cheltuieli cu achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului; e) active necorporale - cheltuieli cu achiziţionarea de brevete, licenţe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare; cheltuieli cu activităţi de realizare a instrumentelor de comercializare on-line. (6) Cheltuielile cu activităţile obligatorii de publicitate şi informare aferente proiectului sunt eligibile în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, în limita a 5.000 lei, fără TVA. (7) Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern sunt eligibile în limita a 5.000 lei trimestrial - aferente activităţilor ce pot fi auditate în trimestrul respectiv. În cazul în care beneficiarii optează pentru încheierea unor contracte de audit, rapoartele de audit trebuie să confirme următoarele aspecte referitoare la cheltuieli: a) sumele cuprinse în cererile de rambursare au fost verificate şi sunt necesare pentru realizarea proiectului; b) sumele sunt prevăzute în contractul de finanţare; c) sunt efectuate în conformitate cu principiile unui management financiar sănătos, respectiv utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost/beneficiu - rezonabilitatea preţurilor conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare; d) sunt efectuate şi plătite de beneficiar sau partenerii săi; e) sunt plătite pe parcursul perioadei de eligibilitate; f) sunt înregistrate în contabilitatea beneficiarului/ partenerului, având la bază documente justificative, identificabile şi verificabile, dovedite prin documente originale; g) sunt în conformitate cu propunerile tehnice şi financiare ofertate. (8) Alte cheltuieli, prevăzute la alin. (1) lit. g), includ: a) organizarea de şantier - cheltuieli cu lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, cheltuieli conexe organizării de şantier; b) comisioane, cote şi taxe - cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize şi autorizaţia de construire/desfiinţare; c) cheltuieli diverse şi neprevăzute - se consideră eligibile dacă sunt detaliate corespunzător prin documente justificative şi doar în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor eligibile prevăzute la alin. (5) lit. a). (9) Este eligibilă taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile. ART. 18 Sunt considerate neeligibile următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile prevăzute la art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015; b) achiziţionarea de terenuri şi/sau construcţii; c) cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria obiectelor de inventar; d) costurile operaţionale, de funcţionare, de testare şi întreţinere; e) costuri administrative: costuri de management care nu pot fi asociate producţiei ori vânzării (salariile personalului general de administraţie); chiriile şi reparaţii ale imobilizărilor de interes general în administraţie; energie, combustibil şi alte consumuri similare; cheltuieli administrativ-gospodăreşti; alte cheltuieli generale de administraţie; f) costuri de personal; g) cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rate şi dobânzi aferente creditelor; h) contribuţia în natură; i) amortizarea; j) cheltuielile cu leasingul prevăzute la art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015; k) cheltuielile cu achiziţionarea autovehiculelor şi a mijloacelor de transport, aşa cum sunt ele clasificate în subgrupa 2.3 "Mijloace de transport" prevăzută în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, indiferent de domeniul de activitate al solicitantului ori de domeniul de activitate în care se doreşte realizarea investiţiei propuse prin proiect, cu excepţia clasei 2.3.6 "Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat"; l) cheltuieli cu elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii; m) cheltuielile efectuate înainte de semnarea contractului de finanţare, cu excepţia celor stabilite prin art. 17 alin. (4). CAP. VII Modalităţi de acordare a ajutorului de minimis ART. 19 În cadrul prezentei scheme, ajutorul de minimis se acordă sub formă de finanţare nerambursabilă. Toate sumele utilizate sunt brute, înainte de orice deducere de impozite şi taxe, cu respectarea următoarelor plafoane: a) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului, aşa cum este definit la art. 3 lit. b), nu poate depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi. Aceste ajutoare de minimis nu pot fi utilizate pentru achiziţionarea de vehicule pentru transport rutier de mărfuri. În cazul în care solicitantul face parte dintr-o întreprindere unică, în sensul definiţiei prevăzute la art. 3 lit. b), pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu se vor lua în considerare ajutoarele de minimis acordate întreprinderii unice; b) atunci când o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terţi sau contra cost desfăşoară şi alte activităţi pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 euro, echivalent în lei, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei acestor activităţi sau distincţia între costuri, pentru a dovedi că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro şi că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziţionarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri; c) plafoanele de minimis se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul acordat de statul membru este finanţat în totalitate sau parţial din resurse comunitare. ART. 20 (1) Finanţarea nerambursabilă maximă acordată pentru un proiect de investiţii în cadrul prezentei scheme nu poate depăşi 90% din valoarea eligibilă a investiţiei, cu respectarea plafonului de minimis aferent tipului de investiţie finanţat, respectiv echivalentul în lei a 200.000 euro sau 100.000 euro, după caz. (2) Contribuţia beneficiarului trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiţiei pentru care primeşte ajutor de minimis. ART. 21 Ajutorul de minimis se consideră acordat în momentul în care dreptul legal de a beneficia de acesta este conferit întreprinderii, în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile, indiferent de data la care ajutorul de minimis se plăteşte. ART. 22 Pentru ajutoarele de minimis acordate eşalonat, în mai multe tranşe, acestea se actualizează la valoarea lor în momentul în care sunt acordate, utilizând rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor. ART. 23 În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăşi plafonul maxim menţionat la art. 19 lit. a), solicitantul nu poate beneficia de prevederile prezentei scheme nici chiar pentru acea parte din finanţarea nerambursabilă solicitată care se încadrează în plafonul de minimis. ART. 24 În cazul fuziunilor societăţilor sau al achiziţiilor de părţi sociale, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate. ART. 25 În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte. CAP. VIII Durata şi bugetul schemei ART. 26 Prezenta schemă se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2020, în limita bugetului alocat. ART. 27 (1) Sursa de finanţare o reprezintă fondurile alocate POR 2014-2020, axa prioritară 2 "Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii", prioritatea de investiţii 2.1 "Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri" - 2.1.A. Microîntreprinderi. (2) Valoarea totală, estimată, a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 234,12 milioane euro, echivalent în lei, reprezentând atât finanţare europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), cât şi contribuţia naţională prin bugetul de stat. (3) Repartizarea anuală, orientativă, a sumelor alocate este următoarea:
┌───────────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬──────────┐
│ Anul │ 2016 │ 2017 │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ Total │
├───────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│ Buget │ 30,00 │ 70,00 │ 70,00 │ 40,00 │ 24,12 │ 234,12 │
│(milioane euro)│ │ │ │ │ │ │
└───────────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴──────────┘
ART. 28 Numărul estimat al beneficiarilor acestei scheme este de 1.200. CAP. IX Reguli privind cumulul ajutoarelor ART. 29 (1) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Acestea pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis, în limita plafonului relevant prevăzut la art. 19 lit. a). (2) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc, dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisia Europeană. (3) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisia Europeană. ART. 30 Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul ajutorului de minimis va prezenta o declaraţie de eligibilitate, pe propria răspundere, în care va menţiona informaţiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit în ultimii 2 ani fiscali anteriori datei de depunere a cererii de finanţare, precum şi în anul fiscal curent, până la depunerea cererii de finanţare, respectiv încheierea contractului de finanţare, cu respectarea prevederilor referitoare la întreprinderea unică. CAP. X Procedura de implementare a schemei ART. 31 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional regional, este furnizorul ajutorului de minimis şi instituţia responsabilă cu implementarea prezentei scheme. ART. 32 Pentru a beneficia de ajutorul de minimis prevăzut de această schemă, solicitanţii vor depune o cerere standard de finanţare, împreună cu anexele aferente, urmând procedura de evaluare, selecţie şi contractare detaliată în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte în cadrul căruia se solicită finanţare şi în Ghidul solicitantului - Condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, după caz. ART. 33 Un solicitant care îşi desfăşoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât şi în sectoare/domenii neeligibile, aşa cum sunt definite conform prezentei scheme, poate beneficia de finanţare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei acestor activităţi. ART. 34 Ajutorul de minimis se va acorda dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta schemă şi în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte în cadrul căruia se solicită finanţare. ART. 35 MDRAP îşi rezervă dreptul de a nu achita/acorda ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja acordat în cazul în care documentele şi informaţiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte sau false. ART. 36 În cazul în care se acordă un ajutor de minimis, MDRAP va informa în scris, prin contractul de finanţare, microîntreprinderea beneficiară în legătură cu valoarea potenţială a ajutorului (exprimată ca echivalent brut al finanţării nerambursabile) şi în legătură cu caracterul de minimis al acestuia, cu referire expresă la prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis. CAP. XI Reguli privind transparenţa, monitorizarea şi raportarea ART. 37 MDRAP are obligaţia de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, pentru a nu se depăşi plafoanele şi intensitatea maxime admise şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor din prezenta schemă sau din legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv. ART. 38 În vederea asigurării monitorizării ajutoarelor de stat la nivel european şi naţional, MDRAP are obligaţia să păstreze evidenţa detaliată a ajutoarelor de minimis acordate pe o perioadă de minimum 10 ani fiscali de la data acordării ultimului ajutor individual în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat şi de minimis. ART. 39 (1) MDRAP, în calitate de autoritate responsabilă cu implementarea prezentei scheme de ajutor de minimis, are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat şi de minimis la nivel naţional, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, precum şi datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi de minimis şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. (2) Consiliul Concurenţei poate solicita date şi informaţii de la furnizorul de ajutor atunci când, din informaţiile deţinute rezultă că nu au fost respectate condiţiile de acordare a ajutoarelor de minimis. În situaţia în care datele transmise de către furnizor nu clarifică aspectele sesizate, Consiliul Concurenţei poate dispune o acţiune de control la întreprinderea beneficiară, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În această acţiune, echipa de control a Consiliului Concurenţei va fi însoţită de reprezentanţi ai furnizorului. ART. 40 În baza unei cereri scrise, emisă de Comisia Europeană, MDRAP va transmite acesteia, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor stabilite prin prezenta schemă de ajutor de minimis. ART. 41 MDRAP va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă de ajutor de minimis, în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare. ART. 42 MDRAP va informa Consiliul Concurenţei cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de minimis, precum şi a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc. ART. 43 (1) Beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia MDRAP, în formatul şi în termenul solicitate de către acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea respectării procedurilor de raportare şi monitorizare a ajutoarelor de minimis ce îi revin ca responsabilitate. (2) Beneficiarul trebuie să păstreze, pe o perioadă de minimum 10 ani fiscali de la data acordării ultimei alocări specifice, toate documentele referitoare la ajutorul de minimis primit în cadrul schemei pentru a demonstra respectarea tuturor condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în acest domeniu. CAP. XII Recuperarea ajutorului de minimis ART. 44 (1) Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către MDRAP, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 140 din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015. CAP. XIII Dispoziţii finale ART. 45 Textul prezentei scheme, precum şi Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor aferent priorităţii de investiţii 2.1 "Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri"- 2.1. A. Microîntreprinderi vor fi publicate integral pe site-ul Programului operaţional regional, la adresa www.inforegio.ro. ART. 46 (1) Lista domeniilor de activitate pentru care se acordă ajutoare de minimis este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Enumerarea activităţilor eligibile este realizată în conformitate cu Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN. ART. 47 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Mihai Busuioc, secretar general Bucureşti, 25 mai 2016. Nr. 760. ANEXĂ Lista domeniilor de activitate pentru care se acordă ajutoare de minimis
┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Clasa│ Descrierea clasei CAEN │
│CAEN │ │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1310 │Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1320 │Producţia de ţesături │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1330 │Finisarea materialelor textile │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1391 │Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1392 │Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia │
│ │îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1393 │Fabricarea de covoare şi mochete │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1394 │Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori şi plase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1395 │Fabricarea de textile neţesute şi articole din acestea, cu excepţia │
│ │confecţiilor de îmbrăcăminte │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1396 │Fabricarea de articole tehnice şi industriale din textile │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1399 │Fabricarea altor articole textile n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1411 │Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1412 │Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1413 │Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1414 │Fabricarea de articole de lenjerie de corp │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1419 │Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1420 │Fabricarea articolelor din blană │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1431 │Fabricarea prin tricotare sau croşetare a ciorapilor şi articolelor de│
│ │galanterie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1439 │Fabricarea prin tricotare sau croşetare a altor articole de │
│ │îmbrăcăminte │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1511 │Tăbăcirea şi finisarea pieilor; prepararea şi vopsirea blănurilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1512 │Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de │
│ │harnaşament │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1520 │Fabricarea încălţămintei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1610 │Tăierea şi rindeluirea lemnului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1621 │Fabricarea de furnire şi a panourilor de lemn │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1622 │Fabricarea parchetului asamblat în panouri │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1623 │Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru │
│ │construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1624 │Fabricarea ambalajelor din lemn │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1629 │Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, │
│ │paie şi din alte materiale vegetale împletite │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1711 │Fabricarea celulozei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1712 │Fabricarea hârtiei şi cartonului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1721 │Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie │
│ │şi carton │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1722 │Fabricarea produselor de uz gospodăresc şi sanitar, din hârtie sau │
│ │carton │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1723 │Fabricarea articolelor de papetărie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1724 │Fabricarea tapetului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1729 │Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2011 │Fabricarea gazelor industriale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2012 │Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2013 │Fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2014 │Fabricarea altor produse chimice organice, de bază │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2015 │Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2016 │Fabricarea materialelor plastice în forme primare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2017 │Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2020 │Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2030 │Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor│
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2041 │Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2042 │Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2052 │Fabricarea cleiurilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2053 │Fabricarea uleiurilor esenţiale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2059 │Fabricarea altor produse chimice n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2211 │Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer; reşaparea şi refacerea │
│ │anvelopelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2219 │Fabricarea altor produse din cauciuc │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2221 │Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material │
│ │plastic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2222 │Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2223 │Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2229 │Fabricarea altor produse din material plastic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2311 │Fabricarea sticlei plate │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2312 │Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2313 │Fabricarea articolelor din sticlă │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2314 │Fabricarea fibrelor din sticlă │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2319 │Fabricarea de sticlărie tehnică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2320 │Fabricarea de produse refractare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2331 │Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2332 │Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru │
│ │construcţii, din argilă arsă │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2341 │Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2342 │Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2343 │Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2344 │Fabricarea altor produse tehnice din ceramică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2349 │Fabricarea altor produse ceramice n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2351 │Fabricarea cimentului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2352 │Fabricarea varului şi ipsosului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2361 │Fabricarea produselor din beton pentru construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2362 │Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2363 │Fabricarea betonului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2364 │Fabricarea mortarului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2365 │Fabricarea produselor din azbociment │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2369 │Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2370 │Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2391 │Fabricarea de produse abrazive │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2399 │Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2410 │Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2420 │Producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru │
│ │acestea, din oţel │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2431 │Tragere la rece a barelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2432 │Laminare la rece a benzilor înguste │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2433 │Producţia de profiluri obţinute la rece │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2434 │Trefilarea firelor la rece │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2441 │Producţia metalelor preţioase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2442 │Metalurgia aluminiului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2443 │Producţia plumbului, zincului şi cositorului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2444 │Metalurgia cuprului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2445 │Producţia altor metale neferoase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2451 │Turnarea fontei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2452 │Turnarea oţelului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2453 │Turnarea metalelor neferoase uşoare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2454 │Turnarea altor metale neferoase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2511 │Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale │
│ │structurilor metalice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2512 │Fabricarea de uşi şi ferestre din metal │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2521 │Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2529 │Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2530 │Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru │
│ │încălzire centrală) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2550 │Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; │
│ │metalurgia pulberilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2561 │Tratarea şi acoperirea metalelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2562 │Operaţiuni de mecanică generală │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2571 │Fabricarea produselor de tăiat │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2572 │Fabricarea articolelor de feronerie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2573 │Fabricarea uneltelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2591 │Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel│
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2592 │Fabricarea ambalajelor uşoare din metal │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2593 │Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanţuri şi │
│ │arcuri │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2594 │Fabricarea de şuruburi, buloane şi alte articole filetate; fabricarea │
│ │de nituri şi şaibe │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2599 │Fabricarea altor articole din metal n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2611 │Fabricarea subansamblurilor electronice (module) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2612 │Fabricarea altor componente electronice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2620 │Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2630 │Fabricarea echipamentelor de comunicaţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2640 │Fabricarea produselor electronice de larg consum │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2651 │Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, │
│ │control, navigaţie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2652 │Producţia de ceasuri │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2660 │Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi │
│ │electroterapie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2670 │Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2680 │Fabricarea suporturilor magnetice şi optice destinate înregistrărilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2711 │Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice │
│ │şi a aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2712 │Fabricarea aparatelor de control şi distribuţie a electricităţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2720 │Fabricarea de acumulatori şi baterii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2731 │Fabricarea de cabluri cu fibră optică │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2732 │Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electrocasnice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2733 │Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire şi cabluri │
│ │electrice şi electronice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2740 │Fabricarea de echipamente electrice de iluminat │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2751 │Fabricarea de aparate electrocasnice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2752 │Fabricarea de echipamente casnice neelectrice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2790 │Fabricarea altor echipamente electrice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2811 │Fabricarea de motoare şi turbine (cu excepţia celor pentru avioane, │
│ │autovehicule şi motociclete) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2812 │Fabricarea de motoare hidraulice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2813 │Fabricarea de pompe şi compresoare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2814 │Fabricarea de articole de robinetărie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2815 │Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a │
│ │elementelor mecanice de transmisie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2821 │Fabricarea cuptoarelor, furnalelor şi arzătoarelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2822 │Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2823 │Fabricarea maşinilor şi echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea │
│ │calculatoarelor şi a echipamentelor periferice) │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2824 │Fabricarea maşinilor-unelte portabile acţionate electric │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2825 │Fabricarea echipamentelor de ventilaţie şi frigorifice, exclusiv a │
│ │echipamentelor de uz casnic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2829 │Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2830 │Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări │
│ │forestiere │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2841 │Fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea │
│ │metalului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2849 │Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2891 │Fabricarea utilajelor pentru metalurgie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2892 │Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2893 │Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, │
│ │băuturilor şi tutunului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2894 │Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi a │
│ │pielăriei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2895 │Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei şi cartonului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2896 │Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice şi a │
│ │cauciucului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2899 │Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2910 │Fabricarea autovehiculelor de transport rutier │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2920 │Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi │
│ │semiremorci │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2931 │Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule│
│ │şi pentru motoare de autovehicule │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2932 │Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru │
│ │motoare de autovehicule │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3011 │Construcţia de nave şi structuri plutitoare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3012 │Construcţia de ambarcaţiuni sportive şi de agrement │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3020 │Fabricarea materialului rulant │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3030 │Fabricarea de aeronave şi nave spaţiale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3091 │Fabricarea de motociclete │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3092 │Fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3099 │Fabricarea altor mijloace de transport n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3101 │Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3102 │Fabricarea de mobilă pentru bucătării │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3103 │Fabricarea de saltele şi somiere │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3109 │Fabricarea de mobilă n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3212 │Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre │
│ │preţioase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3213 │Fabricarea imitaţiilor de bijuterii şi articole similare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3220 │Fabricarea instrumentelor muzicale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3230 │Fabricarea articolelor pentru sport │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3240 │Fabricarea jocurilor şi jucăriilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3250 │Producţia de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi de │
│ │laborator │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3291 │Fabricarea măturilor şi periilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3299 │Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3311 │Repararea articolelor fabricate din metal │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3312 │Repararea maşinilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3313 │Repararea echipamentelor electronice şi optice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3314 │Repararea echipamentelor electrice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3315 │Repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3316 │Repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3317 │Repararea şi întreţinerea altor echipamente de transport n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3319 │Repararea altor echipamente │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3320 │Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3600 │Captarea, tratarea şi distribuţia apei │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3700 │Colectarea şi epurarea apelor uzate │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3811 │Colectarea deşeurilor nepericuloase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3812 │Colectarea deşeurilor periculoase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3821 │Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3822 │Tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3831 │Demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz │
│ │pentru recuperarea materialelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3832 │Recuperarea materialelor reciclabile sortate │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3900 │Activităţi şi servicii de decontaminare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4120 │Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4211 │Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4212 │Lucrări de construcţii a căilor ferate de suprafaţă şi subterane │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4213 │Construcţia de poduri şi tuneluri │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4221 │Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4222 │Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru electricitate şi│
│ │telecomunicaţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4291 │Construcţii hidrotehnice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4299 │Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4311 │Lucrări de demolare a construcţiilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4312 │Lucrări de pregătire a terenului │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4313 │Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4321 │Lucrări de instalaţii electrice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4322 │Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4329 │Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4331 │Lucrări de ipsoserie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4332 │Lucrări de tâmplărie şi dulgherie │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4333 │Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4334 │Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4339 │Alte lucrări de finisare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4391 │Lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4399 │Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4520 │Întreţinerea şi repararea autovehiculelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5210 │Depozitări │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5221 │Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5222 │Activităţi de servicii anexe transportului pe apă │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5223 │Activităţi de servicii anexe transporturilor aeriene │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5224 │Manipulări │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5229 │Alte activităţi anexe transporturilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5510 │Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5520 │Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5530 │Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5590 │Alte servicii de cazare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5811 │Activităţi de editare a cărţilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5812 │Activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi │
│ │similare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5813 │Activităţi de editare a ziarelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5814 │Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5819 │Alte activităţi de editare │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5821 │Activităţi de editare a jocurilor de calculator │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5829 │Activităţi de editare a altor produse software │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5911 │Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de │
│ │televiziune │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5912 │Activităţi de postproducţie cinematografică, video şi de programe de │
│ │televiziune │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5913 │Activităţi de distribuţie a filmelor cinematografice, video şi a │
│ │programelor de televiziune │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5914 │Proiecţia de filme cinematografice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5920 │Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de │
│ │editare muzicală │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6311 │Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7111 │Activităţi de arhitectură │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7112 │Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7120 │Activităţi de testare şi analize tehnice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7311 │Activităţi ale agenţiilor de publicitate │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7312 │Servicii de reprezentare media │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7410 │Activităţi de design specializat │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7420 │Activităţi fotografice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│8690 │Alte activităţi referitoare la sănătatea umană │
│ │Investiţiile care vizează această clasă sunt eligibile doar dacă sunt │
│ │implementate într-o staţiune balneoclimaterică. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9101 │Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9102 │Activităţi ale muzeelor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9103 │Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice şi a altor obiective de │
│ │interes turistic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9311 │Activităţi ale bazelor sportive │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9312 │Activităţi ale cluburilor sportive │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9313 │Activităţi ale centrelor de fitness │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9319 │Alte activităţi sportive │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9321 │Bâlciuri şi parcuri de distracţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9329 │Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a. │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9511 │Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9512 │Repararea echipamentelor de comunicaţii │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9521 │Repararea aparatelor electronice, de uz casnic │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9522 │Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc şi a echipamentelor pentru │
│ │casă şi grădină │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9523 │Repararea încălţămintei şi a articolelor din piele │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9524 │Repararea mobilei şi a furniturilor casnice │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9525 │Repararea ceasurilor şi a bijuteriilor │
├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│9529 │Repararea articolelor de uz personal şi gospodăresc n.c.a. │
└─────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.