ANEXA
NORMATIV TEHNIC
privind depozitarea deşeurilor
1. INTRODUCERE ŞI DOMENIU DE APLICARE
1.1. Obiectiv general
"Normativul tehnic privind depozitarea deşeurilor" este elaborat în baza prevederilor Hotãrârii de Guvern 162/2002 privind depozitarea deşeurilor cu modificãrile şi completãrile ulterioare, hotãrâre ce a transpus Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor.
Normativul tehnic conţine cerinţele şi mãsurile operationale şi tehnice pentru depozitarea deşeurilor în scopul prevenirii sau reducerii cat de mult posibil a efectelor negative asupra mediului (apa de suprafata, apa subterana, sol şi aer) şi asupra sãnãtãţii populaţiei, generate de depozitarea deşeurilor, pe toatã durata de viata a unui depozit. Prin adoptarea acestei reglementãri se asigura respectarea tehnicilor de construire a depozitelor de deşeuri la nivelul cerinţelor europene, aceasta fiind cea mai buna tehnica disponibilã la nivel naţional pentru depozitele de deşeuri. La proiectarea şi construcţia depozitelor de deşeuri se vor respecta toate celelalte cerinţe legislative din domeniul construcţiilor.
Prezentul Normativ tehnic va fi revizuit periodic, în funcţie de modificarea cerinţelor legislative naţionale şi europene şi a condiţiilor tehnico-economice.
1.2. Domeniu de aplicare
Prevederile prezentului Normativ tehnic se aplica depozitelor de deşeuri inerte, nepericuloase şi periculoase, dupã cum urmeazã:
- Pentru depozitele de deşeuri autorizate dupã intrarea în vigoare a HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor, se aplica toate prevederile Normativului;
- Pentru depozitele de deşeuri care continua operarea dupã l ianuarie 2007, se aplica prevederile referitoare la procedurile de operare, închidere şi monitorizare post-închidere;
- Pentru depozitele de deşeuri care sisteaza activitatea de depozitare dupã 1 ianuarie 2007, se aplica prevederile referitoare la procedurile de închidere şi monitorizare post-închidere.
Normativul tehnic se aplica pentru toate etapele de proiectare, construcţie, exploatare, închidere şi monitorizare post-închidere a unui depozit de deşeuri.
Prevederile prezentului Normativ tehnic se adreseazã tuturor factorilor implicaţi în activitãţile de depozitare a deşeurilor, şi anume:
- administraţia publica centrala, regionala şi localã;
- autoritãţi de protecţia mediului la nivel central, regional şi local;
- proiectanţi şi constructori de depozite de deşeuri;
- operatori şi proprietari de depozite de deşeuri.
În sensul prezentului Normativ tehnic, "stadiul tehnicii" reprezintã stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient, înregistrat în domeniul tehnologiei utilizate şi al modului de operare, care demonstreaza durabilitatea în timp, siguranta şi posibilitatea practica de a respecta cerinţele de protecţia mediului pentru o perioada de timp cat mai îndelungatã.
O noua tehnica poate deveni "stadiul tehnicii" numai dupã ce este testata la scara pilot (câmpuri de testare, şi nu ca depozit funcţional) şi dupã ce rezultatele testelor sunt supuse spre aprobare autoritãţii competente pentru protecţia mediului.
Tehnica utilizata (tehnologia şi modul de operare) trebuie sa fie acceptabilã atât din punct de vedere economic, cat şi al protecţiei mediului.
Prezentul Normativ tehnic face referire la o serie de standarde, normative tehnice şi ghiduri care sunt în vigoare la momentul elaborãrii sale. Aceste documente pot suferi modificãri; utilizatorii trebuie sa aplice variantele în vigoare, asigurând astfel o calitate ştiinţificã unitarã.
Standardele menţionate în prezentul Normativ tehnic reprezintã standarde de referinta pentru cerinţele minimale specifice domeniilor lor de aplicare.
2. DEFINIŢII
Semnificatia termenilor utilizaţi, în sensul prezentului Normativ tehnic, este prezentatã în cele ce urmeazã.
Impermeabilizarea bazei
Bariera geologica - structura a subsolului care îndeplineşte în mod natural cerinţele de impermeabilizare specifice pentru fiecare clasa de depozit de deşeuri
Bariera construitã - straturi de impermeabilizare constituite din materiale naturale sau sintetice prin care se completeazã structura naturala a subsolului în scopul îndeplinirii cerinţelor de impermeabilizare specifice pentru fiecare clasa de depozit de deşeuri
Camp de testare - amenajare la scara pilot, care simuleazã condiţiile specifice unui depozit, şi cu ajutorul cãreia se determina parametri de lucru concreti, în funcţie de tipul materialelor utilizate
Sistemul de colectare şi tratare a levigatului
Levigat - deseu lichid generat în timpul activitãţilor de depozitare a deşeurilor solide prin: pãtrunderea / percolarea apelor meteorice în / prin corpul depozitului, separarea apei conţinute în deşeurile depozitate şi descompunerea deşeurilor biodegradabile depozitate
Sistem de colectare a levigatului - totalitatea instalaţiilor prin care levigatul este colectat la baza depozitului şi transportat cãtre instalatia de transport / tratare
Strat de drenaj pentru levigat - pietriş spãlat cu conţinut de carbonat de calciu de maximum 10 %
Conducta de drenaj pentru levigat - conducta perforata confectionata din polietilena de inalta densitate (PEHD)
Conducta de colectare pentru levigat - conducta care face legatura între conductele de drenaj pentru levigat şi cãmine, respectiv între cãmine şi statia de pompare şi / sau rezervorul de stocare
Cãmin pentru levigat - încãpere subterana construitã pe traseul conductelor de colectare, respectiv de eliminare pentru levigat în punctele de racordare şi / sau schimbare a direcţiei, respectiv a pantei acestora
Statie de pompare pentru levigat - cãmin pentru levigat în interiorul cãruia este instalata o pompa pentru evacuarea levigatului în rezervorul de stocare şi / sau în conducta de eliminare
Rezervor pentru levigat - rezervor închis pentru stocarea levigatului, amplasat subteran sau suprateran
Conducta de eliminare pentru levigat - conducta prin care levigatul este transportat cãtre instalatia de tratare aferentã depozitului sau cãtre instalatia de transvazare
Instalatie de transvazare pentru levigat - încãpere supraterana în interiorul cãreia este amplasata o pompa pentru transvazarea levigatului din rezervorul de stocare în cisternele de transport cãtre o alta instalatie de eliminare
Sisteme de control pentru detectarea scurgerilor de levigat - sisteme de protecţie pentru cazurile în care apar deteriorãri ale conductelor / bazinelor pentru levigat, constând în pereţi dubli pentru rezervoarele şi conductele subterane, respectiv bazine de beton pentru rezervoarele supraterane
Tratarea levigatului - procesul sau succesiunea de procese fizico-chimice şi biologice prin care valorile indicatorilor caracteristici levigatului sunt aduse în limite care sa permitã evacuarea acestuia în canalizare sau receptori naturali
Instalatia pentru tratarea levigatului - totalitatea utilajelor şi a echipamentelor în care se desfãşoarã procesele de tratare fizico-chimica şi / sau biologica
Sistemul de colectare şi tratare a gazului
Gaz de depozit - amestec de metan, bioxid de carbon şi gaze de descompunere; (în mod normal gazul de depozit conţine: 45-60 % voi. CH(4) şi 40-55 % voi. CO(2))
Degazare activa - degazare realizatã prin aspirarea gazului în urma generarii unor presiuni scãzute în corpul depozitului
Degazare pasiva - degazare realizatã dupã faza activa de formare a gazului de depozit, prin migrarea acestuia prin stratul de drenaj al apei din precipitatii şi dispersarea uniforma în stratul de recultivare
Prognoza producerii gazului de depozit - estimarea întregii cantitãţi de gaz de depozit produs; se poate determina prin calcul, distribuţia pe fiecare an de exploatare depinzand de:
- cantitatea totalã de deşeuri şi conţinutul procentual al componentelor organice biodegradabile din deşeuri (grãsimi, proteine, hidrati de carbon, celuloza etc)
- gradul de compactare şi de tasare al deşeurilor depozitate
- durata de operare
- temperatura din interiorul depozitului
- conţinutul de apa combinata chimic sau libera
Test de aspirare a gazului - mãsurãtori ale volumului şi compoziţiei gazului generat în depozitele existente; se utilizeazã pentru dimensionarea instalaţiei de degazare
Sistem de colectare a gazului - totalitatea instalaţiilor şi echipamentelor prin care circula gazul de depozit, din corpul depozitului pana la exhaustor
Put de extracţie a gazului pe perioada de operare - putui de colectare a gazului construit treptat, o data cu creşterea nivelului corpului depozitului
Put forat de extracţie a gazului - putui de colectare a gazului executat prin forare dupã atingerea cotei finale de depozitare (dupã sistarea activitãţii de depozitare)
Material de drenaj - material granular permeabil din jurul conductelor perforate verticale ale puţurilor de captare a gazului din corpul depozitului, constând din pietriş spãlat 16-32 mm, cu conţinut de carbonati < 10%
Conducta de drenaj - conducta din interiorul putului de extracţie, confectionata din PEHD şi prevãzutã cu perforatii rotunde (8-12 mm diametru), prin care gazul de depozit este absorbit din corpul depozitului
Conducta de captare a gazului - conducta dintre puturile de colectare (provizorii sau definitive) şi statia de colectare a gazului
Statia de colectare a gazului - instalatie care cuprinde cilindrul de colectare şi echipamente de mãsura şi prelevare a probelor
Conducta de eliminare - conducta de transport între statia de colectare a gazului şi exhaustor, respectiv între exhaustor şi instalatia de tratare/valorificare a gazului de depozit
Conducta principala de eliminare (conducta perimetrala de gaz) - conducta circulara care asigura transportul gazului între staţiile de colectare şi exhaustor
Cilindru de colectare - echipament cu ajutorul cãruia mai multe conducte de captare a gazului sunt unite într-o conducta de eliminare
Condensat - vaporii de apa din gazul de depozit, care condenseaza din cauza diferenţei de temperatura dintre corpul depozitului şi spaţiul exterior
Separator de condensat - echipament de colectare şi separare a apei condensate din gazul de depozit
Exhaustor - echipament cu ajutorul cãruia este generata presiune scãzutã, în vederea extragerii gazului de depozit din corpul depozitului
Filtru biologic - echipament pentru tratarea gazului de depozit (oxidarea metanului şi eliminarea altor compuşi volatili); el conţine materiale organice - biologice speciale, asemenea compostului şi scoartei de copac
Instalatie de ardere controlatã a gazului de depozit - instalatie de ardere a gazului de depozit la o temperatura de 1100° C pe o durata > 0,3 secunde
Instalatie de producere a energiei electrice - sistem de motoare cu combustie interna cu gaz ce acţioneazã generatoare de energie electrica
Operare
Analiza de declaraţie - buletin de analiza care conţine în mod obligatoriu urmãtorii indicatori caracteristici unui deseu, altul decât deseul municipal: umiditate, conţinut de substanţe minerale, carbon organic total, indicatori caracteristici eluatului
Analiza de control - analiza efectuatã în cadrul procedurii de acceptare a deşeurilor la depozitare, în cazul în care apar îndoieli cu privire la conformarea transportului de deşeuri
Analiza rapida - analiza de control efectuatã pentru deşeuri nepericuloase, cu echipamente de testare rapida
Analiza completa - analiza de control efectuatã pentru deşeuri periculoase, în cadrul laboratorului propriu al depozitului
Acoperire temporarã - strat de acoperire, din folii de material plastic sau tesaturi fibroase, care se utilizeazã atunci când suprafata respectiva de depozitare nu este folositã pentru o anumitã perioada de timp; acoperirea temporarã se indeparteaza înainte de începerea redepozitarii deşeurilor
Închidere şi monitorizare post-închidere
Acoperire provizorie - strat de acoperire care se aplica peste deşeurile depozitate în primii ani dupã sistarea activitãţii, atunci când au loc cele mai importante tasari
Acoperire finala - strat de acoperire realizat conform cerinţelor de impermeabilizare a suprafeţei specifice fiecãrei clasa de depozit
3. CERINŢE CONSTRUCTIVE
3.1. Cerinţe impuse terenului de fundare şi impermeabilizarii bazei depozitului
Cerinţele impuse terenului de fundare şi impermeabilizarii bazei depozitului se pot împãrţi în trei categorii:
- cerinţe privind proprietãţile fizice,
- cerinţe privind proprietãţile chimice,
- cerinţe de ordin biologic.
În figura 3.1.1 sunt prezentate principalele solicitãri din mediul înconjurãtor asupra depozitului, pe toatã durata sa de viata.
NOTA(CTCE)
Figura 3.1.1 - Tipuri de solicitãri asupra unui depozit de deşeuri, pe intreaga sa durata de viata, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 82 (a se vedea imaginea asociata).
3.1.1. Reglementãri tehnice conexe
La aplicarea prezentului Normativ tehnic se au în vedere urmãtoarele reglementãri tehnice:
- Legea 10/1995 Lege privind calitatea în construcţii
- GT 03 5/2002 Ghid privind modul de întocmire şi verificare a documentaţiilor geotehnice pentru construcţii
- NP 074/2002 Normativ privind principiile, exigenţele şi metodele cercetãrii geotehnice a terenului de fundare
- NP 075/2002 Normativ pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrãrile de construcţii
- STAS 3950-81 Geotehnica. Terminologie, simboluri şi unitãţi de mãsura
- STAS 1242/3-87 Cercetãri prin sondaje deschise
- STAS 1242/4-85 Cercetãri geotehnice prin foraje executate în pamanturi
- STAS 1245/5-88 Cercetarea terenului prin penetrare dinamica standard în foraj
- STAS 1243-88 Clasificarea şi identificarea pãmânturilor
- STAS 7107/1-76 Determinarea materiilor organice
- STAS 7107/3-74 Determinarea conţinutului în carbonati
- STAS 1913/1-82 Determinarea umiditatii
- STAS 1913/2-76 Determinarea densitatii scheletului pãmânturilor
- STAS 1913/3-76 Determinarea densitatii pãmânturilor
- STAS 1913/4-86 Determinarea limitelor de plasticitate
- STAS 1913/5-85 Determinarea granulozitatii
- STAS 1913/6-76 Determinarea permeabilitatii în laborator
- STAS 1913/12-88 Determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice ale pãmânturilor cu umflari şi contractii mari
- STAS 1913/13-83 Determinarea caracteristicilor de compactare, încercarea Proctor
- STAS 1913/15-75 Determinarea greutatii volumice pe teren
- STAS 8942/1-89 Determinarea compresibilitatii pãmânturilor prin încercarea în edometru
- STAS 8942/2-82 Determinarea rezistentei pãmânturilor la forfecare, prin încercarea de forfecare directa
- STAS 8942/3-84 Determinarea modului de deformatie liniara prin încercãri pe teren cu placa
- STAS 6054-77 Adancimi maxime de inghet. Zonarea teritoriului României
- STAS 2914-84 Terasamente. Condiţii tehnice generale de calitate
- STAS 9850-89 Verificarea compactarii terasamentelor
- xxx proiect de Ghid pentru proiectarea depozitelor de deşeuri cu materiale geosintetice
3.1.2. Cerinţe privind proprietãţile fizice
3.1.2.1. Omogenitatea terenului de fundare
Materialul din care este constituit terenul de fundare trebuie sa fie omogen. Terenul de fundare este investigat în prealabil prin studii de teren şi determinãri geotehnice de laborator, în conformitate cu reglementãrile tehnice în vigoare.
3.1.2.2. Capacitatea portanta şi stabilitatea terenului de fundare
Terenul de fundare trebuie sa fie stabil. Calculul terenului de fundare se face ţinând cont de reglementãrile tehnice în vigoare şi în concordanta cu:
- STAS 3300/1-85 Principii generale de calcul,
- STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundarii directe.
Stabilitatea terenului de fundare şi a taluzelor se calculeazã de cãtre proiectanţi luând în considerare incarcarile date de grosimea finala a stratului de deşeuri depozitate şi sarcina provenitã din acoperirea finala a depozitului.
3.1.2.3. Poziţia panzei freatice în amplasamentul depozitului
Distanta dintre nivelul hidrostatic cel mai ridicat al apei subterane şi cel mai de jos punct al suprafeţei inferioare a stratului de izolare a bazei depozitului, nu trebuie sa fie mai mica de 1,00m.
Tasarile rezultate din încãrcarea data de corpul deşeurilor precum şi capilaritatea pãmânturilor ce constituie terenul de fundare, trebuie sa fie luate în considerare.
3.1.3. Cerinţe privind chimismul terenului de fundare
3.1.3.1. Conţinutul de carbonati pentru materialul argilos ce constituie barierele geologice, (naturala şi construitã) a depozitului trebuie sa fie mai mic de 10% (masa).
3.1.3.2. Conţinutul de materii organice pentru materialul argilos ce constituie bariera geologica, (naturala şi construitã), a depozitului trebuie sa fie mai mic de 5% (masa).
3.1.4. Cerinţe de ordin biologic
Este necesar a se lua mãsuri de protecţie a barierelor construite, impotriva eventualelor degradari produse de acţiunea radacinilor plantelor, animalelor şi microorganismelor. Protecţia impotriva animalelor rozatoare se face prin acoperirea barierelor cu un strat de pietriş grosier.
3.1.5. Mineralogia terenului de fundare
Bariera naturala geologica, precum şi cea construitã prin compactarea în straturi succesive a materialelor, trebuie sa fie constituitã din pamanturi cu conţinut de argila, dupã cum urmeazã:
- bariera naturala: conţinut de minimum 15% (masa) minerale argiloase cu d < 0,002 mm;
- bariera construitã: conţinut de minimum 20% (masa) minerale argiloase cu d < 0,002 mm.
Atât bariera naturala, cat şi cea construitã, trebuie sa aibã un conţinut de maximum 40 % (masa) nisip şi pietriş cu diametrul particulelor cuprins între 0,06 şi 63 mm.
Argila trebuie sa conţinã, în proporţie mai mare de 10%, minerale cu potenţial ridicat de reţinere a particulelor poluante din levigat şi cu capacitate mare de umflare (cum sunt mineralele smectice - illit, montmorilonit etc.).
3.1.6. Cerinţe privind impermeabilizarea bazei depozitului
3.1.6.1. Bariera geologica naturala
Bariera geologica naturala trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele cerinţe:
┌──────────────────────┬────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
│ │Depozite pentru │ Depozite pentru │ Depozite pentru │
│ │deşeuri inerte │deşeuri nepericu- │ deşeuri pericu- │
│ Cerinta │ │ loase │ loase │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Permeabilitatea [m/s] │ ≤ 10^-7 │ ≤ 10^-9 │ ≤ 10^-7 │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Grosimea [m] │ ≥ 1,00 │ ≥ 1,00 │ ≥ 5,00 │
└──────────────────────┴────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Dacã locaţia depozitului de deşeuri nu îndeplineşte aceste cerinţe, se realizeazã calcule de hidraulica subterana care sa stea la baza proiectãrii soluţiilor alternative; în consecinta în amplasament trebuie sa se execute o bariera geologica construitã. Aceste bariere geologice construite sunt proiectate ţinând cont de condiţiile geologice locale şi de recomandãrile generale din acest normativ.
3.1.6.2. Bariera construitã
Înainte de începerea construirii impermeabilizarii bazei, trebuie sa se demonstreze ca materialele care urmeazã a fi utilizate sunt conforme cu cerinţele legale în vigoare. Acest lucru se realizeazã prin testarea comportãrii materialelor utilizate în câmpuri de testare în care sunt simulate condiţiile specifice dintr-un depozit.
Modul de realizare a câmpului de testare este prezentat în Anexa 1.
Bariera construitã trebuie sa îndeplineascã cel puţin cerinţele de mai jos.
┌──────────────────────┬────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
│ │Depozite pentru │ Depozite pentru │ Depozite pentru │
│ │deşeuri inerte │deşeuri nepericu- │ deşeuri pericu- │
│ │ │ loase │ loase │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Grosimea geomembrana │ - │ 2,0 mm │ 2,5 mm │
│PEHD │ │ │ │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Permeabilitatea [m/s] │ 10^-8 │ 10^-9 │ 10^-10 │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Grosimea [m] │ ≥ 0,5 │ ≥ 0,5 │ ≥ 1,5 │
└──────────────────────┴────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Sunt acceptate variantele prezentate în figurile urmãtoare.
NOTA(CTCE)
Figura 3.1.2 - Varianta de impermeabilizare a bazei pentru depozitele de deşeuri periculoase (clasa a), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 85 (a se vedea imaginea asociata).
NOTA(CTCE)
Figura 3.1.3 (a) - Varianta de impermeabilizare a bazei pentru depozitele de deşeuri nepericuloase (clasa b), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 85 (a se vedea imaginea asociata).
NOTA(CTCE)
Figura 3.1.3 (b) - Varianta de impermeabilizare a bazei pentru depozitele de deşeuri nepericuloase (clasa b) se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 86 (a se vedea imaginea asociata).
3.1.6.3. Straturi de etansare din materiale sintetice şi drenajele aferente (a se vedea figurile 3.1.2 şi 3.1.3)
a) Cerinţe de ordin general
Straturile de etansare executate din materiale sintetice prefabricate sunt construite în concordanta cu tabelul urmãtor:
┌──────────────────────┬────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
│ │Depozite pentru │ Depozite pentru │ Depozite pentru │
│ Categoria │deşeuri inerte │deşeuri nepericu- │ deşeuri pericu- │
│ │ │ loase │ loase │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Etansare sinteticã │ Nu se cere │ Se cere │ Se cere │
├──────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│Strat de drenaj │ Nu se cere │ Se cere │ Se cere │
└──────────────────────┴────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Etansarile din materiale sintetice trebuie sa fie construite cu geomembrane din polietilena de inalta densitate (PEHD), de grosime mai mare sau egala cu 2,5 mm pentru depozitele de clasa a, respectiv 2,0 mm pentru depozitele de clasa b.
Se accepta soluţii tehnice alternative de etansare cu ajutorul altor materiale, numai dacã acestea respecta condiţiile necesare privind protecţia subsolului şi apei subterane, în mod echivalent cu etansarile cu geomembrane.
Caracteristicile fizice, mecanice, hidraulice şi de durabilitate a geomembranelor se determina în conformitate cu prevederile "Normativului pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrãrile de construcţii" indicativ, NP 075-02.
Caracteristicile impuse pentru utilizarea geomembranelor la depozitele de deşeuri trebuie sa fie în conformitate cu SREN 13257:2001.
b) Cerinţe speciale pentru geomembranele PEHD
b.1) Cerinţe privind proprietãţile fizice ale geomembranelor
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Proprietatea fizica │ Metoda de determinare │ Valori minime admise │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Grosimea (mm) │SR EN 964-1:1999 │ 2,5 mm (clasa a) │
│ │SR EN ISO 9863-2:1996 │ 2,0 mm (clasa b) │
│ │prEN 1849-2 │ │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Densitatea (kg/dmc) │STAS 5886-68 │ 0,95 kg/mc │
│ │ISO R 1183 │ │
│ │prEN 1849-2 │ │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│Masa pe unitatea de │STAS 5886-68 │ 2500 g/mp │
│suprafata (g/mp) │prEN 1849-2 │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
b.2) Cerinţe privind rezistentele mecanice ale geomembranelor
● Rezistenta la întindere
Rezistenta la întindere a geomembranelor se determina prin:
- solicitare la întindere monoaxiala pe esantioane de forma în dublu T de latime constanta
- în condiţii de solicitare tridimensionala.
În tabelul urmãtor sunt date câteva valori orientative ale rezistentei la întindere a geomembranelor din PEHD.
┌─────────────────┬──────┬──────────────┬──────────────────────────┬───────────┐
│ Teste│ │ Testul │ Testul cu latime │ Testul │
│ │ U.M. │ dublu T │ constanta │ tridimen- │
│Deformatii │ │ │ │ sional │
│ │ ├──────────────┼────────────┬─────────────┼───────────┤
│ │ │ I = 6,3 mm │ I = 25 mm │ I = 200 mm │ Ø? = 610 mm│
├─────────────────┼──────┼──────────────┼────────────┼─────────────┼───────────┤
│Efortul maxim │ │ │ │ │ │
│la cedare │ MPa │ 22 │ 21 │ 19 │ 16 │
├─────────────────┼──────┼──────────────┼────────────┼─────────────┼───────────┤
│Deformatia maxima│ % │ 11 │ 13 │ 15 │ 47 │
├─────────────────┼──────┼──────────────┼────────────┼─────────────┼───────────┤
│Efortul ultima │ MPa │ 28 │ 24 │ 21 │ 16 │
├─────────────────┼──────┼──────────────┼────────────┼─────────────┼───────────┤
│Deformatia ultima│ % │ 700 │ 600 │ > 500 │ 47 │
└─────────────────┴──────┴──────────────┴────────────┴─────────────┴───────────┘
Determinarea rezistentei la întindere se face în conformitate cu ISO R 527.
● Rezistenta la impact (soc)
Geomembranele sunt foarte sensibile la degradare ca urmare a acţiunilor mecanice cum ar fi cãderea unor obiecte grele.
Rezistenta la impact se determina prin metoda Spencer, care consta prin cãderea pe o mostra de geomembrana a unui pendul prevãzut la un capãt cu un con, masurandu-se energia la care se produce penetrarea. În tabelul urmãtor sunt prezentate rezistentele la impact ale unei geomembrane PEHD de grosime g = 1 mm, în conformitate cu prevederile standardelor în vigoare .
┌─────────────────────────────┬────────┬─────────┬────────┬─────────┬────────┐
│Unghiul conului (°) │ 15 │ 30 │ 45 │ 60 │ 90 │
├─────────────────────────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
│Rezistenta la impact (joule) │ 7,6 │ 9,3 │ 11,2 │ 11,2 │ 8,7 │
└─────────────────────────────┴────────┴─────────┴────────┴─────────┴────────┘
● Rezistenta la poansonare statica
Pentru determinarea rezistentei la poansonare a geomembranelor se utilizeazã o mostra circulara fixatã pe un inel, care este solicitatã static la compresiune inregistrandu-se forta la care se produce ruperea.
Determinarea se efectueazã în conformitate cu EN 12730:2001. Pentru geomembrane groase, forta la care se produce ruperea este de cca. 2200N.
● Unghiul de frecare la interfata dintre geomembranele netede PEHD şi alte materiale
Rezistenta la forfecare exprimatã prin unghiul de frecare la interfata dintre geomembranele PEHD şi diverse materiale este exemplificata în tabelul urmãtor:
┌───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│ Materialul cu care geomembrana vine în contact │ Unghiul de frecare │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Nisip grosier (Ø? = 30°) │ 18° │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Nisip fin (Ø? = 26°) │ 17° │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Geotextil netesut impaslit │ 8° │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Geotextil netesut termosudat │ 11° │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Geotextil netesut monofilament │ 6° │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│Geotextil tesut din benzi │ 10° │
└───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘
Determinarea unghiului de forfecare se face în conformitate cu prEN 12957-1
● Rezistenta la sfasiere
Rezistenta la sfasiere se determina pe probe de forma trapezoidala cu taietura de iniţiere sau pe probe de tip despicate. Valorile rezistentelor la sfasiere variaza între 20N şi 130N pentru epruvetele trapezoidale confectionate din geomembrane subtiri şi respectiv între 90N şi 450N pentru geomembranele groase testate pe probe despicate.
Determinarea rezistentei la sfasiere se face conform
● STAS 6127/87
● STAS 4030-1/79
● EN 12310-2:2002
● Rezistenta imbinarilor sudate
Testarea rezistentei sudurilor de imbinare a geomembranelor se face în conformitate cu
● EN 12316-2:2000
● EN 12317-2:2000
c) Cerinţe privind stabilitatea şi durabilitatea geomembranelor
c.1) Cerinte privind rezistenta la degradare chimica
Geomembranele PEHD se testeaza prin imersare în diverse substanţe chimice pe o perioada cuprinsã între 30 şi 120 de zile. Dupã aceasta perioada se repeta testele pentru determinarea caracteristicilor fizice şi de rezistenta ale geomembranei.
Rezistenta la degradare sub acţiunea agenţilor chimici se determina în conformitate cu
● STAS 6339/80
● EN ISO 14030:2001
● EN 1847:2001
● EN ISO 175:2000
c.2) Rezistenta la degradarea termica şi prin oxidare (rezistenta la imbatranire)
Geomembranele sunt sensibile la variatiile mari de temperatura precum şi la acţiunea radicalilor de tip hidroperoxid, care trec în structura moleculara a polietilenei. Pentru combaterea acestor efecte se recomanda acoperirea cat mai rapida a geomembranei puse în opera.
Determinarea rezistentei la degradare termica şi prin oxidare (imbatranire) a geomembranelor se face în conformitate cu:
● EN 1107-2:2001
● EN 1296:2000
● prEN 495-5
● ASTM D 5885-97
● ENV ISO 1438:1999
● ENV 12224
● prEN ISO 13438
c.3) Rezistenta la degradare prin acţiunea factorilor biologici
Degradarea biologica se datoreazã în principal acţiunii bacteriilor, ciupercilor şi animalelor. Geomembranele trebuiesc protejate impotriva acţiunii factorilor biologici atât în perioada de execuţie cat şi în perioada de exploatare a depozitului de deşeuri.
3.2. Cerinţe constructive pentru bariera, impermeabilizare şi sistemul de drenaj pentru levigat
3.2.1. Terenul de pozare al etansarii sintetice
Stratul de baza pe care se aseaza stratul sintetic de etansare trebuie sa aibã toleranta la planeitate de maximum 2cm / 4,0m.
3.2.2. Pantele bazei depozitului
Baza depozitului se proiecteazã şi se construieste astfel încât, dupã stingerea tasarilor în terenul de fundare şi în corpului deşeurilor, aceasta sa aibã o inclinatie finala de cel puţin 3% transversal pe reţeaua de conducte de drenaj şi cel puţin 1% longitudinal pe aceasta. Punctele cu adâncimea cea mai mare trebuie sa fie amplasate în afarã zonei impermeabilizate.
3.2.3. Protecţia mecanicã a etansarii sintetice
Geomembranele PEHD din stratul de etansare de la baza depozitului se protejeaza impotriva penetrarii mecanice provenite din încãrcarea data de corpul deşeurilor. Stratul de protecţie poate fi constituit din geotextile şi/sau dintr-un strat de nisip mediu - fin (conform STAS 1913/5-85).
Geotextilele trebuie sa fie fabricate din fibre noi de polietilena sau polipropilena. Caracteristicile fizice, mecanice, hidraulice şi de durabilitate a geotextilelor se determina în conformitate cu prevederile "Normativului pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrãrile de construcţii", NP 075-02.
3.2.4. Stratul de drenaj aferent etansarii sintetice
Stratul de drenaj este constituit din pietriş spãlat cu conţinut de carbonat de calciu < 10%. Dispunerea acestuia trebuie sa fie proiectata pe baza principiului filtrelor inverse în asa fel încât sa nu fie posibila colmatarea acestuia cu particule provenite din corpul deşeurilor. Grosimea stratului mineral de drenaj nu trebuie sa fie mai mica de 50cm, iar permeabilitatea acestuia > 10^-3 m/s. Grosimea stratului de drenaj deasupra generatoarei superioare a conductelor de drenaj, trebuie sa fie cel puţin egala cu doua diametre nominale a conductei, (g ≥ 2 DN), dar nu mai mica de 50 cm.
3.2.5. Conducte de drenaj pentru levigat (a se vedea figurile 3.1.2 şi 3.1.3)
Reţeaua de conducte de drenaj se construieste deasupra sistemului de etansare a bazei depozitului. Diametrul nominal al conductelor de drenaj (DN) nu trebuie sa fie mai mic de 250 mm, materialul pentru fabricarea acestora fiind polietilena de inalta densitate (PEHD). Dimensiunile fantelor conductelor de drenaj se proiecteazã în funcţie de diametrul particulelor materialului de filtru în care acestea sunt inglobate. Conductele trebuie sa aibã perforatii numai pe 2/3 din secţiunea transversala, rãmânând la partea inferioarã 1/3 din secţiunea transversala neperforata, pentru a fi asigurata astfel şi funcţia de transport a levigatului (figura 3.2.1). Lungimea maxima a unei conducte ce constituie o ramura a reţelei de drenaj este de 200 m.
Pantele finale, ţinând cont de greutatea corpului depozitului şi de tasarea subsolului, trebuie sa fie de minimum 1% de-a lungul conductelor de drenaj şi de minimum 3 % în secţiune transversala, de-o parte şi de alta a conductelor.
NOTA(CTCE)
Figura 3.2.1 - Straturi geosintetice de impermeabilizare şi pozitionarea conductelor de levigat, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 90 (a se vedea imaginea asociata).
3.2.6. Cerinţe privind primul strat de deşeuri depozitate
Primul strat de deşeuri de deasupra stratului de drenaj, în grosime de 1 m, se depune cu atentie, fãrã compactare şi cu evitarea circulaţiei excesive a mijloacelor de transport pe acesta. Compactarea deşeurilor depozitate începe numai dupã ce stratul de deşeuri depãşeşte 1 m grosime. Primul metru de deşeuri depozitate trebuie sa fie constituit din deşeuri menajere cu granulozitate medie. Deşeurile masive, voluminoase, cele sub forma semilichida, maloasa, nisipurile fine şi alte tipuri de deşeuri care pot penetra în sistemul de drenaj colmatandu-1 sunt interzise a se depune în primul metru de deşeuri deasupra drenajului.
3.2.7. Cerinţe privind construcţia barierelor
Construcţia barierelor din material argilos necesita urmãtoarele condiţii şi etape de lucru:
- condiţii climatice corespunzãtoare, fãrã soare puternic, ploaie şi temperaturi mai mici de 5°C, respectiv mai mari de 28°C;
- materialul necesita un conţinut de apa conform cu ecuatia W(DPR) ≤ w ≤ w(95%DPr; acest conţinut de apa se corecteaza prin uscare, respectiv udare, în urma testelor efectuate cu echipamente speciale;
- compactarea materialului argilos se face cu un compactor picior de oaie; la sfârşitul unei zile de lucru, gaurile rãmase în urma trecerii cu compactorul picior de oaie se acoperã cu ajutorul unui compactor obişnuit utilizat în construcţii (compactor cu role).
Numãrul de treceri ale compactorului, conţinutul de apa, grosimea necesarã pentru stratul necompactat se testeaza în-situ, conform prevederilor Anexei 1.
3.3. Colectarea levigatului
3.3.1. Cerinţe generale
Sistemul de colectare a levigatului cuprinde: stratul de drenaj pentru levigat, conductele de drenaj pentru levigat, conductele de colectare pentru levigat, cãminele, statia de pompare, rezervorul de stocare, conducta de eliminare pentru levigat, instalatia de transvazare - în cazul tratarii pe un alt amplasament (figura 3.3.1).
NOTA(CTCE)
Figura 3.3.1 - Schema sistemului de colectare a levigatului, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 91 (a se vedea imaginea asociata).
unde:
1 - bariera geologica
2 - impermeabilizare
3 - strat de drenaj pentru levigat
4 - conducta de drenaj pentru levigat
5 - cãmin pentru levigat
6 - conducta de colectare pentru levigat
6a - zona în care se amplaseaza sistemele de control al scurgerilor
7 - statie de pompare pentru levigat
8 - rezervor pentru levigat
9 - conducta de eliminare pentru levigat
10 - instalatie de transvazare pentru levigat
3.3.1.1. Stratul de drenaj pentru levigat şi conductele de drenaj se construiesc conform cerinţelor de la 3.2.4 şi 3.2.5.
3.3.1.2. Conductele de colectare pentru levigat trebuie sa fie confectionate din PEHD şi sa aibã un diametru nominal DN ≥ 200 mm.
3.3.1.3. Cãminele pentru levigat se amplaseaza în afarã suprafeţei impermeabilizate de depozitare şi se construiesc din PEHD sau beton captusit la interior cu un strat de protecţie impotriva acţiunii corozive a levigatului. Diametrul interior al cãminelor pentru levigat trebuie sa fie de minimum 1 m, iar instalaţiile se amplaseaza astfel încât sa permitã controlarea şi curatarea conductelor de colectare şi a celor de eliminare.
3.3.1.4. Staţiile de pompare pentru levigat trebuie sa îndeplineascã aceleaşi cerinţe ca şi cãminele pentru levigat.Pompele pentru levigat trebuie sa fie confectionate din materiale rezistente la acţiunea coroziva a levigatului.
3.3.1.5. Rezervoarele subterane se confectioneaza din PEHD sau beton, cele de beton se captusesc la interior cu un strat de protecţie rezistent la acţiunea coroziva a levigatului. Rezervoarele supraterane se confectioneaza din beton sau oţel şi se captusesc la interior cu un strat de protecţie rezistent la acţiunea coroziva a levigatului. Rezervoarele supraterane se izoleaza la exterior impotriva inghetului.
Rezervoarele pentru levigat se dimensioneaza astfel încât sa aibã capacitate suficienta pentru stocarea unui volum de levigat egal cu diferenţa dintre volumul maxim de levigat generat şi capacitatea instalaţiei de tratare / transvazare.
3.3.1.6. Conductele de eliminare pentru levigat trebuie sa fie confectionate din PEHD şi sa aibã un diametru nominal DN ≥ 200 mm.
3.3.1.7. Instalatia de transvazare pentru levigat se realizeazã din beton captusit la interior cu un strat de protecţie rezistent la acţiunea coroziva a levigatului.
Pompa de transvazare se confectioneaza dintr-un material rezistent la acţiunea coroziva a levigatului.
3.3.1.8. Sistemele de control pentru detectarea scurgerilor de levigat sunt necesare, în cazul depozitelor de deşeuri periculoase şi nepericuloase (clasa a, respectiv b), pentru a preveni scurgerea levigatului din instalaţiile aflate în afarã zonei impermeabilizate. Ele trebuie amplasate în zonele în care, din cauza sarcinilor statice, exista riscul cel mai mare de rupere a conductelor (a se vedea figura 3.3.1).
3.3.2. Cerinţe privind dimensionarea sistemului de colectare a levigatului
Sistemul de colectare a levigatului are rolul de a asigura menţinerea levigatului în corpul depozitului la un nivel minim.
Sistemul de colectare a levigatului se proiecteazã şi se dimesioneaza conform cu:
- prognoza de generare a levigatului;
- tehnica de gestionare a acestuia: tratare într-o instalatie proprie sau evacuare cãtre o alta instalatie de tratare.
Dimensionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a levigatului se realizeazã pornind de la o valoare medie a volumului de levigat generat, recomandat de 6 l/s.ha. Aceasta valoare este acoperitoare pentru dimensionarea conductelor de drenaj atât din punct de vedere hidraulic, cat şi static. Celelalte componente (pompele, conductele de colectare, rezervorul de stocare etc.) se dimensioneaza ţinând cont de valoarea menţionatã anterior şi de dimensiunile depozitului.
Cantitatea de levigat se calculeazã pentru toate fazele de operare, astfel încât sa se determine valorile critice necesare pentru dimensionare.
3.4. Tratarea levigatului
3.4.1. Scop
Pentru deversarea în influentul unei staţii de epurare orãşeneşti, respectiv într-un receptor natural, valorile indicatorilor caracteristici levigatului trebuie sa se încadreze în limitele stabilite de legislaţia în vigoare privind protecţia calitãţii apelor.
În funcţie de condiţiile locale specifice, caracteristicile levigatului şi de receptorul în care se evacueaza acesta, tratarea levigatuluise poate realiza în doua tipuri de instalaţii, şi anume:
- instalatie de tratare proprie depozitului care sa permitã evacuarea levigatului direct în receptorul natural cu respectarea legislaţiei în domeniu privind valoarea indicatorilor de calitate a efluentului;
- instalatie de preepurare a levigatului pentru a fi evacuat într-o statie de epurare a apelor uzate orãşeneşti, cu respectarea valorilor indicatorilor de calitate a efluentului.
Este interzisã recircularea levigatului în corpul depozitului.
3.4.2. Procedee de tratare a levigatului
Dimensionarea instalaţiei de tratare se realizeazã conform 3.3.2 şi în funcţie de caracteristicile sistemului de colectare (volumul rezervorului de stocare).
Instalatia de tratare trebuie sa asigure desfãşurarea proceselor corespunzãtoare pentru reducerea valorilor concentratiilor la urmãtorii indicatori:
- materii solide în suspensie
- consum chimic de oxigen
- consum biochimic de oxigen
- amoniu
- nitrati
- sulfuri
- cloruri
- metale grele
Principalele procedee utilizate pentru tratarea levigatului, precum şi aplicabilitatea acestora, sunt sintetizate în tabelul 3.4.1.
Tabelul 3.4.1 - Procedee de tratare a levigatului
┌───────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
│ Procedeu de tratare │ Aplicabilitate (compuşi care sunt îndepãrtaţi) │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Procedee biologice aerobe │Substanţe organice biodegradabile │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Oxidare chimica │Substanţe organice greu degradabile │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Adsorbtie │AOX şi substanţe organice nepolare │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Precipitare │Metale grele │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Coagulare-floculare │Suspensii coloidale │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Procedee de membrana │Substanţe organice şi anorganice dizolvate │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Evaporare şi uscare │Saruri minerale şi compuşi greu volatili │
├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
│Stripare │Substanţe volatile │
└───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘
Procedeele de tratare prezentate anterior sunt alese şi combinate în funcţie de specificul fiecãrui caz în parte, astfel încât sa se realizeze o tratare optima a levigatului, din punct de vedere tehnic şi economic.
Combinatia de procedee de tratare aplicatã trebuie sa asigure îndepãrtarea urmãtorilor poluanti:
- azot amoniacal
- substanţe organice biodegradabile şi nebiodegradabile
- substanţe organice clorurate
- saruri minerale
Procedeele de tratare trebuie alese astfel încât sa se asigure şi eliminarea corespunzãtoare a reziduurilor de la tratarea levigatului.
Tratarea levigatului se realizeazã cu ajutorul echipamentelor speciale, modulare, care se aleg în funcţie de specificul fiecãrui caz în parte.
3.4.3. Recomandãri privind materialele din care sunt confectionate echipamentele de tratare
Materialele din care sunt confectionate echipamentele şi instalaţiile, precum şi caracteristicile acestora trebuie alese astfel încât ele sa facã fata la tipurile de solicitãri la care sunt supuse, şi anume:
- solicitãri chimice
- solicitãri mecanice
- solicitãri termice
Proiectarea trebuie sa ţinã cont atât de solicitarile maxime, cat şi de efectele sinergice care pot aparea.
În general, echipamentele şi instalaţiile se confectioneaza din:
- beton şi beton armat captusit cu strat de protecţie impotriva acţiunii corozive a levigatului şi a produsilor rezultaţi din procesele de tratare;
- oteluri inoxidabile şi oteluri înalt aliate, rezistente la coroziune;
- materiale plastice.
Recomandãrile specifice pentru fiecare procedeu de tratare sunt prezentate în tabelul 3.4.2.
Tabelul 3.4.2 - Materiale recomandate pentru confecţionarea echipamentelor
┌────────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Procedeu de tratare │ Agresivitatea mediului │ Materiale recomandate │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Tratare biologica aeroba│ medie │beton protejat anticoroziv│
│ │ │oţel inox │
│ │ │material plastic │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Oxidare chimica │ mare │oţel inox │
│ │ │aluminiu │
│ │ │material plastic (PTFE, │
│ │ │PVDF, PVC-U, PE) │
│ │ │sticla │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Adsorbtie │medie / mare(abrazivitate)│beton protejat anticoroziv│
│ │ │oţel inox │
│ │ │material plastic │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Precipitare │medie / mare(abrazivitate)│beton protejat anticoroziv│
│ │ │oţel inox │
│ │ │material plastic │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Coagulare-floculare │medie / mare(abrazivitate)│beton protejat anticoroziv│
│ │ │oţel inox │
│ │ │material plastic │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Procedee de membrana │medie │oţel inox │
│ │ │material plastic (PVC, PE,│
│ │ │PP) │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Evaporare / uscare │mare │oţel protejat anticoroziv │
│ │ │oţel înalt aliat │
│ │ │material plastic │
│ │ │grafit │
├────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤
│Stripare │medie / mare(abrazivitate)│beton protejat anticoroziv│
│ │ │oţel inoxidabil │
│ │ │material plastic │
└────────────────────────┴──────────────────────────┴──────────────────────────┘
Pompele care intra în componenta instalaţiilor de tratare se confectioneaza din oţel inox sau materiale plastice (polipropilena, polietilena).
3.4.4. Recomandãri privind controlul proceselor şi întreţinerea instalaţiilor
3.4.4.1. Desfãşurarea proceselor de tratare a levigatului se controleazã prin mãsurãtori fizico-chimice şi biologice specifice, în scopul stabilirii urmãtoarelor aspecte:
- crearea şi menţinerea condiţiilor de reactie corespunzãtoare;
- dozarea reactivilor;
- consumul de energie electrica;
- calitatea levigatului tratat dupã fiecare treapta de tratare şi la punctul de evacuare din instalatia de tratare.
3.4.4.2. Pentru fiecare procedeu de tratare trebuie respectate cerinţele specifice corespunzãtoare proceselor de epurare a apelor uzate menajere şi industriale.
3.4.4.3. Întreţinerea instalaţiilor şi a echipamentelor componente se realizeazã conform cu normele în vigoare aplicabile pentru instalaţiile de epurare a apelor uzate menajere şi industriale.
3.5. Sistemul de colectare a gazului
3.5.1. Cerinţe generale
Principalul scop al degazarii la depozitele care accepta deşeuri biodegradabile este de a preveni emisia de gaz în atmosfera datoritã consecinţelor ei negative asupra mediului (gaz cu efect de sera).
Dimensionarea instalaţiei de degazare se face pe baza prognozei producerii gazului de depozit. Pentru depozitele existente, este necesarã efectuarea testelor de aspirare, iar rezultatele acestora se coreleazã cu prognoza teoreticã, în mãsura în care aceasta poate fi realizatã.
Sistemul de degazare trebuie sa fie construit astfel încât sa se garanteze siguranta costructiei şi sãnãtatea personalului de operare, întregul sistem de colectare a gazului trebuie construit perfect etans fata de mediul exterior şi trebuie sa fie amplasat izolat fata de sistemele de drenaj şi evacuare a levigatului, respectiv a apelor din precipitatii.
Pozitionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a gazului nu trebuie sa afecteze funcţionarea celorlalte echipamente, a stratului de baza ori a sistemului de acoperire al depozitului.
Materialele din care sunt construite instalaţiile trebuie sa fie rezistente impotriva acţiunilor agresive generate de:
- temperatura ridicatã din corpul depozitului (pana la 70°C);
- încãrcarea provenitã din greutatea corpului deşeurilor, a acoperirii de suprafata a depozitului, şi cea provenitã din traficul utilajelor (compactorul, camioane etc.);
- levigat şi condensat;
- microorganisme, animale sau ciuperci.
Sistemul de colectare şi transport al gazului trebuie amplasat astfel încât sa nu obstructioneze operarea depozitului.
O instalatie activa de extracţie, colectare şi tratare a gazului este alcãtuitã din urmãtoarele componente (figura 3.5.1):
- put de extracţie a gazului, cuprinzând conducte de drenaj
- conducte de captare a gazului
- staţii de colectare a gazului
- conducte de eliminare şi conducta principala de eliminare a gazului
- separator de condensat
- instalatie de ardere controlatã a gazului / instalatie pentru valorificarea gazului - instalatie de siguranta pentru arderea controlatã
- componente de siguranta
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.1 - Schema sistemului de colectare a gazului de depozit, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 96 (a se vedea imaginea asociata).
3.5.2. Cerinţe tehnice pentru o instalatie activa de colectare şi tratare a gazului
La proiectarea, construcţia şi operarea instalaţiei trebuie respectate urmãtoarele cerinţe tehnice:
3.5.2.1. Puţuri pentru extractia gazului
Puturile pentru extractia gazului trebuie sa fie pozitionate în mod uniform în masa de deşeuri care genereazã gaz.
Puturile de gaz se amplaseaza pe cat posibil simetric şi la distanta egala între ele (recomandat, de circa 50 m). Puturile se amplaseaza cat mai aproape de berme şi de cãile de circulaţie, iar distanta de la puţuri pana la limita exterioarã a corpului depozitului trebuie sa fie > 40 m, pentru a cuprinde în zona de aspirare şi marginea depozitului.
Puturile de gaz trebuie sa fie etanse, pentru a nu permite pãtrunderea aerului în interior; ele trebuie sa fie rezistente, pentru a suporta tasarea corpului depozitului şi, de asemenea, sa poatã fi uşor reparate şi controlate.
Putul de gaz este alcãtuit dintr-un filtru vertical cu diametrul > 80 cm, pozitionat în interiorul corpului depozitului, realizat din pietriş sau criblura, şi în care este inglobata conducta de drenaj cu diametrul interior de minimum 200 mm. Aceasta dispunere a elementelor asigura o extracţie uniforma a gazului generat în corpul depozitului cu o suprapresiune de aproximativ 40 hPa. Pentru a acoperi un volum suficient din corpul depozitului şi pentru a putea dirija gazul captat în direcţia dorita este necesarã generarea unei subpresiuni efective de 30 hPa la capatul superior al putului de gaz (figura 3.5.2 a)
Pentru calcularea numãrului de puţuri de gaz se tine seama de faptul ca 1 metru de conducta filtranta cu o secţiune minima de > 250 cmp capteaza aprox. 2 mc de gaz pe ora.
Pereţii conductelor filtrante trebuie sa fie perforati, diametrul perforatiilor depinde de dimensiunile granulelor din filtrul cu pietriş sau criblura. Deoarece permeabilitatea materialului filtrant trebuie sa fie de cel puţin 1x10^-3 m/s, se foloseşte un material cu d=16-32 mm. Diametrul perforatiilor trebuie sa fie mai mic de 0,5xd, adicã 8-12 mm. Se utilizeazã conducte cu perforatii rotunde, deoarece au rezistenta mai mare la deformare, sunt mai stabile fata de forţele rezultate din procesele de tasare în corpul depozitului şi rezista mai bine la forţele de forfecare. Conductele trebuie sa fie prevãzute cu sisteme de infiletare, pentru a asigura prelungirea putului de gaz pe perioada de operare a depozitului.
În timpul operarii, la suprafata depozitului, construcţia putului consta dintr-o instalatie specialã (figura 3.5.2 a). Acest sistem de construcţie este necesar pentru a putea suporta tasarile din corpul depozitului fãrã deteriorarea putului de gaz şi a sistemului de impermeabilizare la suprafata depozitului.
Dupã închidere, trebuie sa se evite atât pãtrunderea aerului şi a apei din precipitatii în corpul depozitului în jurul puţurilor de extracţie a gazului, cat şi emisiile de gaz în stratul de recultivare. La extremitatea superioarã a putului de gaz se aplica o conducta etansa peste conducta filtranta. Conducta etansa trebuie sa aibã un capac cu sistem de infiletare, pentru a se asigura controlul conductei filtrante, care se scurteaza periodic, corespunzãtor tasarilor din corpul depozitului. Capacul este prevãzut cu o instalatie pentru prelevarea probelor de gaz şi mãsurarea temperaturii (figura 3.5.2 b).
În forma sa finala putui de gaz este prevãzut cu un dispozitiv de acoperire şi închidere, pentru evitarea influentelor climatice şi a manipularilor nepermise ale instalaţiilor de siguranta.
În cazul depozitelor nou construite se începe instalarea puţurilor de gaz dupã ce stratul de deşeuri a atins înãlţimea de aproximativ 4 m. Baza putului trebuie sa fie amplasata la cel puţin 2 - 3 m deasupra stratului de drenaj pentru levigat, pentru a se evita apariţia unor forte de presiune peste limita admisã pe stratul de drenaj pentru levigat şi pe stratul de impermeabilizare a bazei depozitului. Cu ajutorul unor dispozitive de tragere în forma de cupola puturile de gaz sunt inaltate o data cu creşterea în înãlţime a corpului depozitului pana la nivelul maxim de umplere a acestuia (figura 3.5.2 c).
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.2 (a) - Put de gaz, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 97 (a se vedea imaginea asociata).
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.2 (b) - Partea superioarã a unui put de gaz într-un depozit acoperit, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 98 (a se vedea imaginea asociata).
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.2 (c) - Etape de construcţie a partii superioare a unui put de gaz, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 98 (a se vedea imaginea asociata).
3.5.2.2. Conducte de captare a gazului
Fiecare put de extracţie a gazului trebuie sa fie conectat la una dintre staţiile de colectare a gazului prin intermediul unei conducte de captare.
În cazul în care o conducta de captare a gazului nu mai funcţioneazã, ea se înlocuieşte cu o noua conducta, pentru a se asigura o extracţie continua şi a se evita efectele negative ale gazului de depozit asupra sãnãtãţii personalului de operare a depozitului.
Conductele de captare a gazului se instaleaza cu o panta de cel puţin 5% fata de statia de colectare a gazului, pentru a se evacua apa provenitã din condens în interiorul conductei. Se recomanda pantele mai mari, pentru a suporta eventualele tasari şi surpari din corpul depozitului, fãrã a provoca deteriorãri ale conductelor.
Trebuie sa se evite acumularile de apa în conductele de captare a gazului. Aceste conducte trebuie sa fie prevãzute cu sisteme flexibile de conectare la puturile de extracţie, la capatul superior definitiv al putului şi la staţiile de colectare a gazului, pentru a se minimiza deteriorãrile prin tasari, forte de presiune, forte transversale şi forte de torsiune. Conductele şi conexiunile flexibile trebuie sa fie asigurate impotriva încãrcãrii cu electricitate statica, sau sa fie executate din material cu conductibilitate electrica (de ex. PE cu conductibilitate electrica). Calitatea materialului din care sunt fãcute conductele trebuie sa asigure o rezistenta la presiune ≥ PN 6.
Diametrul conductei de captare trebuie sa fie ≥ 90 mm. Conductele de colectare a gazului trebuie sa poatã fi închise ermetic cu ajutorul unor sisteme de închidere prin culisare, pentru a se putea efectua reparaţii la conducte fãrã riscul emanatiilor necontrolate de gaz.
Conductele trebuie sa fie acoperite şi protejate de inghet la suprafata depozitului, printr-un strat de pãmânt sau deşeuri cu o grosime > 80 cm, pentru a evita inghetarea apei provenite din condensat care poate duce la deteriorarea armaturilor şi a echipamentelor, şi la deformarea sau obturarea secţiunii conductei.
3.5.2.3. Staţii de colectare a gazului
În staţiile de colectare a gazului conductele individuale de colectare sunt conectate la conducta de eliminare a gazului.
Numãrul statiilor de colectare se stabileşte în funcţie de dimensiunea depozitului, numãrul puţurilor de colectare şi distribuţia lor.
În incinta statiilor de colectare a gazului, fiecare conducta de colectare trebuie sa fie prevãzutã cu o porţiune specialã pentru prelevarea probelor. Aceasta porţiune se realizeazã din teava cu diametrul de DN 50, pentru a asigura o viteza constanta de circulaţie a gazului > 2 m/s; viteza optima a gazului este de aprox. 6-8 m/s. Lungimea acestei ţevi trebuie sa fie 10 x DN înainte de stutul de mãsurare, respectiv 5 x DN dupã stutul de mãsurare. Între zona de mãsurare şi cilindrul de colectare (în care se termina conductele de captare individuale) se amplaseaza un dispozitiv culisant pentru închidere şi reglare, cu pozitionare verticala pe secţiunea conductei, pentru a se evita depunerile pe lagarele sistemului de rotaţie. Între cilindrul de colectare şi conducta principala de eliminare se monteaza un dispozitiv culisant de închidere.
Construcţiile care constituie staţiile de colectare a gazului trebuie sa fie complet închise, prevãzute cu spaţii de aerisire (în pereţi se monteaza cel puţin 2 gratare de aerisire cu dimensiunile 50 x 50 cm) şi asigurate impotriva accesului persoanelor neautorizate.
În zona statiilor de colectare a gazului se monteaza panouri de avertizare asupra pericolelor legate de prezenta gazului de depozit, pe care se menţioneazã şi interdicţiile legate de fumat şi de foc.
La proiectarea şi construcţia statiilor de colectare a gazului trebuie sa se ţinã seama de faptul ca acestea trebuie sa fie întotdeauna în afarã zonei impermeabilizate a bazei, respectiv suprafeţei depozitului şi trebuie sa fie accesibile direct de pe drumul perimetral. Rigolele pentru colectarea apei din precipitatii se amplaseaza între corpul depozitului şi staţiile de colectare.
3.5.2.4. Conducta principala de eliminare a gazului (conducta perimetrala de gaz)
Staţiile de colectare a gazului sunt conectate între ele printr-o conducta principala de eliminare a gazului (conducta perimetrala).
Conducta principala de eliminare trebuie sa poatã fi reglata de la cãminele în care sunt amplasate separatoarele de condensat, pentru a putea interveni în cazul în care apar defectiuni. Panta conductei principale de eliminare trebuie sa fie de cel puţin 0,5%, pentru a putea evacua particulele minerale din condensat. Diametrul nominal al conductei (DN) trebuie sa fie de cel puţin 200 mm. La cantitãţi mai mari de gaz (> 750 mc/h) şi conducte mai lungi (> 1000 m) diametrul minim trebuie sa fie > 250 mm, deoarece se formeazã mai mult condensat.
Toate conductele se instaleaza la adancimi mai mari decât adâncimea de inghet specifica zonei, dar nu la mai puţin de 80 cm. La proiectare trebuie sa se ţinã seama de pozitionarea sistemelor de impermeabilizare, a drumurilor de acces şi a instalaţiilor de drenaj. Conducta principala de eliminare a gazului trebuie sa fie amplasata în afarã zonei de impermeabilizare a suprafeţei, şi în nici un caz pe sub instalaţii de colectare a apei din precipitatii (rigole) şi pe sub drumurile de acces (din cauza sarcinilor dinamice şi statice care apar în aceste zone).
3.5.2.5. Separatorul de condensat/colectarea condensatului
Gazul de depozit saturat cu vapori de apa duce la formarea de condensat în sistemul de conducte. Ca baza de calcul pentru cantitatea de condensat se considera cantitatea de apa care se formeazã la racirea de la 55°C la 20°C. Aceasta înseamnã aprox. 100 ml de condensat la fiecare mc de gaz de depozit. De aceea în conducta principala de eliminare a gazului se instaleaza, în punctele cele mai joase, în cãmine subterane cu acces, separatoare de condensat. Cãminele de separare a condensatului, precum şi toate instalaţiile din interior care pot veni în contact cu condensatul, se confectioneaza din materiale rezistente la coroziune. Cãminele trebuie sa fie impermeabile fata de apa freatica şi sa fie calculate static pentru a fi rezistente la forţele care le-ar putea deplasa.
Condensatul se evacueaza printr-un dispozitiv tip sifon, într-un recipient care trebuie sa fie întotdeauna plin cu condensat, pentru evitarea patrunderii aerului în conducta principala de gaz, atunci când se pompeaza condensatul (figura 3.5.3). Distanta între separatorul de condensat şi rezervorul de condensat trebuie calculatã astfel încât sa se asigure ca vacuumul din conducta principala de eliminarea a gazului nu determina absorbtia condensatului înapoi în sistemul de conducte. Cãminele trebuie sa poatã fi controlate în orice moment, pentru a supraveghea nivelul condensatului.
Condensatul se evacueaza într-un rezervor la care sunt conectate toate separatoarele de condensat, sau direct în statia de tratare a levigatului. Lste interzisã recircularea condensatului în corpul depozitului.
Dacã topografia depozitului permite, condensatul poate fi evacuat şi prin cadere libera direct într-un separator de condensat amplasat la capatul conductei principale de eliminare a gazului.
Rezervorul pentru condensat trebuie sa fie calculat pentru a cuprinde cel puţin cantitatea de condensat care se aduna în 14 zile, şi sa fie impermeabil şi rezistent pe termen lung, astfel încât sa se evite pãtrunderea condensatului în sol sau în apa freatica. Rezervorul trebuie sa fie prevãzut cu un indicator de preaplin.
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.3 - Separator de condensat, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 101 (a se vedea imaginea asociata).
3.5.2.6. Tehnici de siguranta
a) Zonele de explozie
În funcţie de prezenta gazului de depozit, pot fi identificate trei zone, şi anume: zona 1 - în interiorul conductelor de gaz, zona 2 - în apropierea conductelor de gaz şi zona 3 - la distanta de conductele de gaz, unde gazul poate ajunge numai accidental.
b) Materialul conductelor
Materialul din care sunt confectionate conductele care se monteaza la suprafata (suprateran) şi care traverseaza zone cu potenţial ridicat de explozie trebuie sa aibã o rezistenta electrica < 10^9 Ohmi (oţel sau PEHD cu conductibilitate electrica).
Deoarece apa provenitã din condensat poate conţine substanţe corozive, toate conductele, armaturile şi sistemele de siguranta ale instalaţiei de colectare a gazului se confectioneaza din materiale rezistente la coroziune (de ex. PEHD, inox).
c) Sistem de avertizare gaz
Pentru a proteja personalul angajat şi echipamentele aferente sistemului de ardere/valorificare a gazului, sunt necesare sisteme de avertizare asupra prezentei gazului. Sistemul de avertizare asupra prezentei gazului comanda închiderea sistemului de alimentare cu gaz oprind exhaustorul, dacã anumite valori limita de metan şi/sau oxigen sunt atinse. De aceea se impune o monitorizare permanenta a acestora.
┌───────────────────────────────────────────┬───────────────┬──────────────┐
│ │ Metan (%) │ Oxigen (%) │
├───────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│Valoare avarie gaz │ < 30 │ > 3 │
├───────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│Valoare închidere sistem alimentare gaz │ < 25 │ > 6 │
└───────────────────────────────────────────┴───────────────┴──────────────┘
d) Concentratia maxima de gaz la locurile de munca
Înainte şi în timpul activitãţii personalului la sistemul de degazare, în spaţii închise (cãmine, staţii de colectare etc.) trebuie sa fie mãsurate concentratia oxigenului, a metanului, şi a dioxidului de carbon. Toate spaţiile închise trebuie sa fie prevãzute cu ventilaţie cu tiraj natural. De asemenea, trebuie sa se respecte normele legale în vigoare, referitoare la desfãşurarea activitãţilor în aceste tipuri de locuri de munca.
e) Inflamabilitate/Domeniul de explozie pentru amestecuri gaz de depozit - aer
Gazul de depozit în sine nu este explozibil; el poate forma, însã, împreunã cu aerul un amestec explozibil.
Pentru a se ajunge la formarea unui amestec explozibil, concentratiile metanului şi aerului trebuie sa fie într-o anumitã proporţie. Bioxidul de carbon existent în gazul de depozit şi azotul introdus o data cu aerul, având caracter inert, diminueazã caracterul exploziv al amestecului.
NOTA(CTCE)
Figura 3.5.4 - Diagrama de amestec metan - aer - gaz inert, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 102 (a se vedea imaginea asociata).
În baza diagramei prezentate în figura 3.5.4 se pot stabili concentratiile volumice relevante din punct de vedere al tehnicilor de siguranta, pentru fiecare componenta în parte. În aceasta diagrama pentru amestecuri de metan-aer-CO(2), respectiv metan-aer-N(2), sunt trasate zonele de explozie în funcţie de proporţia de gaz inert (N(2), CO(2)). Astfel, la un amestec cu o concentraţie volumica a aerului sub 58 % (ceea ce corespunde unui conţinut de oxigen de 11,6 %) nu se poate declansa nici o explozie, indiferent care sunt concentratiile de metan, respectiv de gaz inert.
Astfel se pot întocmi limite de siguranta exacte ale relaţiilor volumice pentru gazul de depozit, când nu se pot forma amestecuri explozibile:
- sub 11,6 % oxigen
- peste 15 % metan
- peste 35 % gaz inert
3.6. Tratarea, arderea controlatã, valorificarea gazului de depozit
3.6.1. Generalitati
Gazul de depozit generat în urma descompunerii deşeurilor municipale trebuie colectat şi tratat într-un mod care sa conducã la diminuarea efectelor negative pe care acesta le poate avea asupra mediului înconjurãtor şi la reducerea potenţialului de periculozitate al componentelor principale metan (pericol de explozie) şi dioxid de carbon (pericol de sufocare). Tratarea gazului se face în funcţie de tehnica de captare utilizata - activa sau pasiva.
Tehnicile de tratare, respectiv valorificare a gazului se aleg în funcţie de concentratia de metan. Principalele posibilitãţi de tratare sau valorificare a gazului, în funcţie de conţinutul de metan, sunt prezentate în figura 3.6.1.
NOTA(CTCE)
Figura 3.6.1 - Posibilitãţi de tratare a gazului de depozit în funcţie de concentratia metanului, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 103 (a se vedea imaginea asociata).
Cantitatea de gaz care poate fi captata pentru o perioada de timp determinata, precum şi conţinutul de metan al acestuia se determina conform cu prognoza de generare a gazului şi cu rezultatele experimentale. În baza rezultatelor se decide tipul tratarii gazului. Deoarece valorificarea energetica completa a puterii calorice a gazului de depozit este posibila numai atunci când concentratia aerului (oxigen O(2), azot N(2)) este foarte mica, funcţionarea instalaţiei de degazare trebuie sa aibã loc astfel încât în sistem sa nu pãtrundã aer (oxigen).
Dupã ultimul cãmin de separare a condensatului se instaleaza exhaustorul şi instalatia de ardere sau de valorificare a gazului.
Aceste instalaţii se calculeazã şi se construiesc în funcţie de posibilitãţile de obţinere a energiei electrice sau a energiei termice. În condiţii normale de operare se poate conta pe o concentraţie volumica a metanului de 35-55 %. Puterea calorica este în mod corespunzãtor 3,5 la 5,5 kWh/mc.
La arderea controlatã a gazului trebuie sa se ia în calcul intreaga cantitate de gaz care poate fi obţinutã de pe depozit; dacã este cazul, poate fi proiectata construirea mai multor instalaţii de ardere controlatã.
La arderea controlatã a gazului se tine cont de cerinţele legale referitoare la nivelul emisiilor şi protecţia calitãţii aerului.
O instalatie de valorificare a gazului trebuie sa conţinã şi o instalatie de siguranta pentru arderea controlatã, pentru a asigura arderea gazului în eventualitatea apariţiei unei defectiuni la instalatia de valorificare. În acest caz instalatia de ardere controlatã se dimensioneaza la 60% din cantitatea de gaz captata de pe depozit.
Gazul de depozit conţine, în plus fata de componentele principale (CH(4) şi CO(2)), urme de compuşi halogenati, sulf, fosfor etc. Aceste componente pot distruge instalaţiile de valorificare şi tratare a gazului, ele influentand şi calitatea emisiilor, îndepãrtarea acestor elemente se poate face prin intermediul unor filtre biologice sau cu cãrbune activ, respectiv prin spalare sau oxidare catalitica a gazului.
3.6.2. Degazarea pasiva / oxidarea metanului
Depozitele la care s-a finalizat faza activa de formare a gazului, acesta nemaiputand fi valorificat, tratat sau ars controlat, trebuie degazate pasiv, pentru a impiedica acumularea gazului în depozit. La un conţinut de metan mai mic de 20 % sau la o cantitate de gaz captat < 100 mc/h, gazul de depozit se poate devia prin stratul de recultivare. Gazul de depozit trebuie sa se poatã imprastia în stratul de drenare a apei din precipitatii, prin conducte perforate sau direct în salteaua drenanta.
Puturile de gaz existente se pot utiliza la degazarea pasiva. Trebuie sa existe posibilitatea masurarii gazului în locurile în care acesta este evacuat.
Distribuţia gazului trebuie sa fie proiectata astfel încât sa nu se depãşeascã o valoare de 2 litri de gaz/ora x mp. Apa din stratul drenant nu trebuie sa pãtrundã în ţevile perforate sau în puturile de gaz.
Evacuarea gazului se face în stratul de recultivare, care trebuie sa aibã o permeabilitate corespunzãtoare şi o vegetaţie bogata.
3.7. Sistemul de Impermeabilizare a suprafeţei
Scopul unui sistem de impermeabilizare a suprafeţei este protecţie de durata şi constanta impotriva:
- formãrii de mirosuri şi praf,
- imprastierii de cãtre vant a deşeurilor uşoare (hârtie, plastic),
- patrunderii apei din precipitatii în corpul depozitului,
- scurgerii poluantilor în apa subterana,
- migrarii gazului în atmosfera,
- apariţiei incendiilor pe depozite,
- deteriorarii stratului de vegetaţie de la suprafata din cauza gazului de depozit,
- inmultirii pasarilor şi altor animale.
În plus trebuie sa se realizeze integrarea zonei depozitului în peisajul înconjurãtor.
Întregul sistem de impermeabilizare trebuie sa prezinte o construcţie adecvatã fiecãrei clase de depozit şi sa prezinte anumite caracterisitici.
De asemenea, trebuie sa se asigure posibilitatea de a executa controale, reparaţii şi o întreţinere ulterioara a unui depozit sau a unei celule timp de 30 de ani dupã recepţia finala a lucrãrilor de închidere.
3.7.1. Cerinţe pentru închiderea depozitelor de deşeuri periculoase (clasa a)
Dupã umplerea unei celule, se aplica un sistem de impermeabilizare pe suprafata nivelata, conform alternativelor prezentate în figura 3.7.1.
Sistemul de impermeabilizare trebuie sa asigure o protecţie de durata a masei de deşeuri impotriva patrunderii apei provenite din precipitatii. Sistemul trebuie sa fie rezistent pe termen lung impotriva eroziunii, inundarii, influentelor gerului, deteriorarilor de cãtre animale şi plante (înrãdãcinare). Trebuie sa se asigure posibilitatea de circulaţie pe depozit şi posibilitatea controlului şi reparatiei suprafeţei.
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.1 (a) - Strat de închidere pentru depozite de deşeuri periculoase (clasa a), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 105 (a se vedea imaginea asociata).
Nota: Saltea drenanta cu filtru pe ambele pãrţi şi folie de protecţie sau alt geocompozit cu protecţie similarã
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.1 (b) - Strat de închidere pentru depozite de deşeuri periculoase (clasa a), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 105 (a se vedea imaginea asociata).
Nota: Saltea drenanta cu filtru pe ambele pãrţi şi folie de protecţie sau alt geocompozit cu protecţie similarã
La planificarea şi realizarea sistemului trebuie respectate cel puţin urmãtoarele cerinţe:
3.7.1.1. Stratul de sustinere
Pe suprafata nivelata a corpului de deşeuri se aplica un strat de sustinere cu o grosime minima de 50 cm.
Stratul de sustinere preia sarcinile statice şi dinamice care apar în timpul şi dupã aplicarea straturilor de închidere. Modulul de elasticitate la suprafata stratului de sustinere trebuie sa fie de minim 40 MN/mp.
Densitatea Proctor trebuie sa fie > 95%.
Drept material pentru stratul de sustinere se poate utiliza molozul, excavarile de pãmânt, cenusa reziduala, deşeurile minerale adecvate sau materialele naturale. Deşeurile minerale nu trebuie sa conţinã componente de lemn, plastic, hârtie, materie organicã, sticla şi fier. Mãrimea maxima a granulelor materialului nu trebuie sa depãşeascã 0,10 m. Nu se poate utiliza namol, nisip şi materiale coezive.
Stratul de sustinere trebuie sa fie omogen şi cu capacitate portanta constanta; suprafata rezultatã trebuie sa fie neteda şi nivelata. Conţinutul de deşeuri periculoase din deşeurile utilizate pentru realizarea stratului de sustinere nu poate fi mai mare decât cel din deşeurile admise la depozitare.
Se poate renunţa la stratul de sustinere, dacã stratul de deşeuri nivelat respecta cerinţele minime.
3.7.1.2. Stratul de impermeabilizare mineral
Stratul de impermeabilizare minerala a suprafeţei trebuie sa aibã o grosime minima de 0,50 m şi un coeficient de permeabilitate < 5 x 10^-9 m/s. Conţinutul de carbonat de calciu trebuie sa fie mai mic de 10 % (masa), conţinutul de argila cu diametrul granulelor < 0,005 mm trebuie sa fie de minim 20 % (masa). Mãrimea maxima a granulelor din materialul de impermeabilizare minerala este limitatã la 63 mm. Cota de componente organice din materialul argilos este limitatã la maxim 5 % (masa), iar componentele lemnoase (rãdãcini, crengi etc.) nu sunt permise.
Impermeabilizarea cu material argilos se aplica în doua straturi şi se compacteaza cu compactor cu role. Stratul de etansare mineral trebuie sa aibã toleranta la planeitate de maximum 2cm / 4,0m. Densitatea Proctor trebuie sa fie ≥ 92%.
Alternativ se poate realiza o impermeabilizare echivalenta (figura 3.7.1 b). Caracteristicile materialelor, rezistenta lor pe termen lung şi gradul în care sunt echivalente trebuie dovedite autoritãţii competente înainte de realizarea etansarii.
3.7.1.3. Stratul de impermeabilizare artificial
Deasupra stratului de impermeabilizare mineral se aplica o impermeabilizare artificiala, constând dintr-o folie PEHD de 2,0 mm.
Sunt valabile cerinţele de la capitolul 3.1.6.3.
3.7.1.4. Geotextile ca strat protector pentru geomembrana
Geotextilele utilizate sunt din materiale rezistente pe termen lung, cum ar fi polipropilena (PP) sau polietilena de inalta densitate (PEHD), cu masa pe unitatea de suprafata > 600 g/mp. Geotextilele trebuie sa respecte cerinţele de calitate prevãzute de standardele în vigoare.
Nu este permisã utilizarea materialelor reciclate.
3.7.1.5. Stratul de drenaj pentru apa din precipitatii
Stratul de drenaj se realizeazã cu o grosime minima de 0,30 m. Valoarea permeabilitatii trebuie sa fie ≥ 1 x 10^-3 m/s. Conţinutul de carbonat de calciu nu trebuie sa depãşeascã 10 % (masa). Mãrimea granulelor trebuie sa fie cuprinsã între 4 mm şi 32 mm. Procentul de granule superioare şi inferioare nu poate depãşi 3 % (masa). Lemnele, metalele, materialele plastice sau alte componente strãine nu trebuie sa fie conţinute în materialul de drenare. Stratul de drenare trebuie sa aibã toleranta la planeitate de maximum 2cm / 4,0m.
Pentru taluzuri trebuie efectuat un calcul de siguranta a stabilitatii. Pentru taluzurile abrupte (1 : 3) se utilizeazã agregate concasate.
La utilizarea straturilor artificiale de drenaj trebuie sa se dovedeascã functionalitatea hidraulica şi rezistenta pe termen lung a materialului.
3.7.1.6. Geotextilele ca strat separator
Pentru a evita colmatarea stratului de drenaj prin pãtrunderea materialelor solului din stratul de recultivare, se aplica geotextile deasupra stratului de drenaj.
Geotextilele utilizate trebuie sa fie confectionate din materiale rezistente pe termen lung, cum ar fi polipropilena (PP) sau polietilena (PE), cu masa pe unitatea de suprafata de minim 400 g/mp.
Geotextilele trebuie sa fie permeabile şi sa respecte cerinţele de calitate conform standardelor în vigoare.
Nu este permisã utilizarea materialelor reciclate.
3.7.1.7. Stratul de recultivare
Stratul de recultivare se realizeazã peste stratul de drenaj şi trebuie sa aibã o grosime (înãlţime totalã) de minim ≥ 1,00 m.
Stratul de recultivare consta din: strat de pãmânt cu caracteristici de reţinere a apei (d ≥ 0,85 m), strat de sol vegetal (d ≥ 0,15 m), vegetatia plantata.
Materialul pentru stratul de reţinere a apei consta din material uşor coeziv care impiedica uscarea stratului, asigurând astfel umiditatea necesarã pentru rãdãcinile plantelor (pãtrunderea radacinilor în stratul de drenaj este astfel împiedicatã).
Peste stratul de reţinere a apei se aplica stratul de sol vegetal, care este plantat complet şi uniform cu gazon.
Nu se planteaza tufisuri şi copaci, deoarece rãdãcinile acestora pot afecta stratul de drenaj.
Circulaţia pe suprafata depozitului, în vederea realizãrii straturilor, poate avea loc numai cu utilaje cu transmisie pe lanturi şi numai pe cãile de circulaţie construite în acest scop, din moloz sau pietriş.
Drumurile utilizate în timpul construcţiei pot fi utilizate în final drept drumuri de circulaţie, dacã în proiect este prevãzut astfel.
3.7.2. Cerinţe pentru închiderea depozitelor pentru deşeuri nepericuloase / municipale (clasa b)
Imediat dupã umplerea completa şi nivelarea unei celule de depozit, se aplica un sistem de impermeabilizare conform alternativelor prezentate în figura 3.7.2.
Sistemul de impermeabilizare trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele cerinţe:
- sa fie rezistent pe termen lung şi etans fata de gazul de depozit,
- sa retina şi sa asigure scurgerea apei din precipitatii,
- sa formeze o baza stabilã şi rezistenta pentru vegetaţie,
- sa prezinte siguranta impotriva deteriorarilor provocate de eroziuni,
- sa fie rezistent la variatii mari de temperatura (inghet, temperaturi ridicate),
- sa împiedice înmulţirea animalelor (soareci, cartite),
- sa fie circulabil,
- sa fie uşor de întreţinut.
Aşezarea ultimului strat al sistemului de impermeabilizare la suprafata se realizeazã numai atunci când tasarile corpului depozitului sunt într-un stadiu la care nu mai pot determina deteriorarea acestui sistem. În perioada principala de tasare se poate realiza o acoperire temporarã conform cu 4.2.2.2. Capul putului de gaz trebuie însã demontat conform figurii 3.5.2 b. Conductele de gaz trebuie sa fie confectionate dintr-un material rezistent la inghet, şi sa fie pozitionate sub un strat de pãmânt cu grosime cel puţin egala cu adâncimea maxima de inghet, dar nu mai mica de 80 cm.
La proiectarea şi realizarea sistemului trebuie sa se respecte cerinţele minime prevãzute în cele ce urmeazã.
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.2 (a) - Strat de închidere pentru depozite de deşeuri nepericuloase, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 108 (a se vedea imaginea asociata).
Nota: Saltea drenanta cu filtru pe ambele pãrţi şi folie de protecţie sau alt geocompozit cu protecţie similarã
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.2 (b) - Strat de închidere pentru depozite de deşeuri nepericuloase, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 109 (a se vedea imaginea asociata).
Nota: Saltea drenanta cu filtru pe ambele pãrţi şi folie de protecţie sau alt geocompozit cu protecţie similarã
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.2 (c) - Strat de închidere pentru depozite de deşeuri nepericuloase, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 109 (a se vedea imaginea asociata).
Nota: Saltea drenanta cu filtru pe ambele pãrţi şi folie de protecţie sau alt geocompozit cu protecţie similarã
3.7.2.1. Stratul de sustinere
Pe suprafata nivelata a deşeurilor se aplica un strat de sustinere cu o grosime minima de 50 cm şi o grosime maxima de 1,00 m, care se niveleaza. Stratul de sustinere trebuie sa permitã pãtrunderea gazului, iar valoarea coeficientului de permeabilitate trebuie sa fie ≥ 1 x 10^-4 m/s. Stratul trebuie sa asigure preluarea sarcinilor statice şi dinamice, care apar o data cu realizarea sistemului de impermeabilizare. Modulul de elasticitate la suprafata trebuie sa fie de minim 40 MN/mp.
Ca material pentru stratul de sustinere se pot utiliza deşeurile din construcţii şi demolãri, pãmântul excavat, cenusa , deşeurile minerale adecvate sau materiale naturale. Conţinutul de carbonat de calciu nu poate depãşi 10 % (masa). Stratul de sustinere nu are voie sa conţinã componente organice (lemn), materiale plastice, asfalt cu conţinut de gudron, fier / oţel şi metale. Mãrimea maxima a granulelor materialului nu poate depãşi 10 cm. Stratul de sustinere trebuie sa fie omogen şi rezistent la eforturi în mod uniform, suprafata trebuie sa fie plana şi nivelata. Nu se poate utiliza material coeziv.
3.7.2.2. Colectarea gazului de depozit
Pe stratul de sustinere se aplica un strat de drenare a gazului cu o grosime ≥ 0,30 m. Suprafata trebuie sa fie nivelata.
Materialul de drenare trebuie sa aibã un coeficient de permeabilitate de minim 1 x 10^-4 m/s. Mãrimea granulelor nu trebuie sa fie mai mare de 32 mm, domeniul optim al diametrului granulelor este între 8 şi 32 mm. Procentul de granule superioare şi inferioare nu poate depãşi 5 %. Conţinutul de carbonat de calciu trebuie sa fie mai mic de 10 % (masa).
Siguranta la sufoziune fata de stratul de sustinere trebuie sa fie asigurata.
La utilizarea materialelor de drenare artificiale trebuie doveditã atât rezistenta acestora fata de apa din condens şi gazul de depozit, precum şi rezistenta pe termen lung la eforturile pe care le preia stratul de drenaj.
3.7.2.3. Stratul de impermeabilizare mineral
Stratul de impermeabilizare minerala a suprafeţei trebuie sa aibã o grosime minima de 0,50 m şi un coeficient de permeabilitate < 5 x 10^-9 m/s. Conţinutul de carbonat de calciu trebuie sa fie mai mic de 10 % (masa), conţinutul de argila cu diametrul granulelor < 0,005 mm sa fie minim 20 % (masa). Mãrimea maxima a granulelor este limitatã la 63 mm. Conţinutul de componente organice din argila este limitat la maxim 5 % (masa), iar componentele din lemn (rãdãcini, crengi etc.) nu sunt permise.
Impermeabilizarea cu material argilos se aplica în 2 straturi compactate cu compactorul cu role. Stratul de impermeabilizare trebuie sa aibã toleranta la planeitate de maximum 2cm / 4,0m. Densitatea Proctor trebuie sa fie ≥ 92%.
Alternativ se poate utiliza o impermeabilizare echivalenta. Caracteristicile materialului, rezistenta acestora pe termen lung şi gradul de echivalenta trebuie dovedite autoritãţii competente înainte de aplicare.
3.7.2.4. Stratul de drenaj pentru apa din precipitatii
Stratul de drenaj se realizeazã cu o grosime minima de 0,30 m. Coeficientul de permeabilitate trebuie sa fie > 1 x 10^-3 m/s, proporţia de carbonat de calciu nu poate depãşi 10 % (masa). Materialul de drenare trebuie sa fie stabil pe taluzuri şi sa se aplice uniform pe intreaga suprafata a depozitului.
Mãrimea granulelor materialului de drenare trebuie sa fie cuprinsã între 4 mm şi 32 mm.
La utilizarea materialelor de drenare artificiale trebuie sa se probeze functionalitatea hidraulica şi rezistenta pe termen lung a materialului.
3.7.2.5. Geotextilele ca strat separator
Pe stratul de drenaj pentru apa din precipitatii se aplica un strat separator, pentru a impiedica pãtrunderea componentelor din stratul de recultivare în stratul de drenaj. Geotextilele utilizate sunt din materiale rezistente pe termen lung, cum ar fi polipropilena (PP) sau polietilena de inalta densitate (PEHD), cu masa pe unitatea de suprafata ≥ 400 gr/mp.
Geotextilele trebuie sa permitã pãtrunderea apei şi sa respecte cerinţele de calitate conform prevederilor standardelor în vigoare.
Nu este permisã utilizarea materialelor reciclate.
Se poate renunţa la utilizarea stratului de separare, dacã este probatã siguranta la sufoziune.
3.7.2.6. Stratul de recultivare
Stratul de recultivare se realizeazã cu o grosime totalã ≥ 1,00 m. La realizarea stratului de recultivare, utilajele pot circula numai pe cãile de circulaţie amenajate în acest scop. Stratul de recultivare nu se compacteaza.
Stratul de recultivare consta dintr-un strat de reţinere a apei (d ≥ 85 cm), din stratul de sol vegetal (d ≥ 15 cm), precum şi din vegetaţie (gazon).
Plantarea tufisurilor este permisã numai dupã 2 ani de la plantarea gazonului. Pot fi plantate numai specii de tufisuri cu rãdãcini scurte.
Materialul pentru stratul de reţinere a apei consta din nisip uşor coeziv şi din pietriş.
3.7.3. Cerinţe pentru depozitele de deşeuri inerte (clasa c)
Imediat dupã umplerea şi nivelarea unei celule de depozit, se aplica o acoperire cu un strat de pãmânt cu o grosime de minimum 0,50 m, conform celor prezentate în figura 3.7.3. Stratul de acoperire consta din pãmânt uşor coeziv.
Peste stratul de acoperire se aplica un strat de cea. 15 cm sol fertil, pe care se planteaza imediat gazon.
Deteriorãrile produse de eroziune trebuie reparate imediat.
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.3 - Strat de închidere pentru depozitele de deşeuri inerte (clasa c), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 112 (a se vedea imaginea asociata).
3.7.4. Nivelarea depozitelor
Nivelarea ultimului strat de deşeuri, înainte de aplicarea sistemului de impermeabilizare a suprafeţei, trebuie sa se realizeze în conformitate cu proiectul aprobat.
Pentru a evita apariţia deteriorarilor stratului de impermeabilizare, pe o adancime de 1 m sub stratul de sustinere nu se depun deşeuri de namol, deşeuri voluminoase sau de materiale dure (lemn, fier, pietre dure cu dimensiuni mai mari de 10 cm).
Panta minima a suprafeţei deşeurilor nivelate trebuie sa fie calculatã în funcţie de mãrimea prognozata a tasarilor, astfel încât panta finala, dupã stingerea tasarilor, sa fie minimum 5%.
Pe suprafeţele realizate cu panta minima se prevãd numai santuri scurte de scurgere pentru apa din precipitatii, de circa 50 - 80 m. Dacã se realizeazã santuri mai lungi pentru scurgerea apei din precipitatii, atunci trebuie prevãzutã o rigola din masa plastica, pentru a proteja stratul de impermeabilizare impotriva eroziunii.
Panta maxima a suprafeţelor de depozit este 1 : 3 (33%). Impermeabilizarea, stratul de drenaj pentru apa din precipitatii şi stratul de recultivare se realizeazã asigurând posibilitatea de circulare pe suprafata în vederea controlului şi posibilitatea de reparare a taluzurilor şi ţinând cont de aspectele specifice protecţiei municii (alunecãri, utilaje care lucreazã pe pante etc.).
Depozitele cu inclinari ale taluzului între 1:3 şi 1:5 trebuie sa prezinte berme speciale în vederea realizãrii drumurilor de acces. Bermele se proiecteazã conform figurii 3.7.4 şi se construiesc la fiecare 10 metri înãlţime şi executate cu o panta de 2,5 - 3% înspre interiorul corpului depozitului, pentru a preintampina posibile accidente.
Înspre partea exterioarã a bermelor se aplica o delimitare din pietre sau o banda de limitare şi atentionare vizibila (în roşu / alb). Lãţimea minima a bermelor este de 5m; pe berme se circula numai într-o singura direcţie (sens unic), deoarece intalnirea utilajelor unele cu altele este permisã numai la o latime mai mare a caii de circulaţie. Drumurile bermelor trebuie sa prezinte pante în direcţia de mers de maxim 8%, iar panta minima nu poate fi mai mica de 1,5% (pentru a asigura scurgerea apei din precipitatii).
NOTA(CTCE)
Figura 3.7.4 - Model de construcţie pentru berme, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 113 (a se vedea imaginea asociata).
3.8. Colectarea apelor de pe suprafeţele acoperite
3.8.1. Prevederi generale
Apa provenitã din precipitatii trebuie sa fie colectata şi evacuata cat mai repede de pe suprafata impermeabilizata a depozitului, pentru a evita toate efectelor negative.
Apa din precipitatii trebuie sa fie readusa în circuitul natural prin intermediul unor instalaţii de drenaj şi colectare a apei, care se proiecteazã şi se construiesc în conformitate cu normele specifice pentru construirea sistemelor de colectare şi evacuare a apelor din precipitatii.
Apa provenitã din precipitatii poate fi redata circuitului natural în cursuri de apa (parauri şi râuri), în ape stãtãtoare (lacuri şi balti). Apa din precipitatii evacuata în apele naturale, indiferent de natura lor, trebuie sa fie nepoluata, cu caracteristici similare apelor naturale şi trebuie analizata înainte de evacuarea în apele naturale.
Sistemul de colectare a apei provenite din precipitatii se compune din:
- strat de drenaj deasupra stratului de impermeabilizare
- rigole pe marginea interioarã a bermelor
- rigola perimetrala la baza taluzului
- decantor
- bazin de colectare a apei din precipitatii
- rigola de evacuare
- punct de evacuare în apa de suprafata
În cazul în care autorizaţia de gopodarire a apelor impune un anumit debit de evacuare, trebuie sa fie prevãzut un echipament pentru mãsurarea debitului evacuat.
Toate instalaţiile de colectare a apei trebuie sa fie construite în asa fel încât lucrãrile de întreţinere şi control necesare sa fie minime. Trebuie sa fie evitate pagubele care pot aparea din cauza materialelor de construcţie necorespunzãtoare sau a erorilor de proiectare.
Rigolele, bazinele de colectare, instalaţiile de scurgere în apa freatica şi punctele de evacuare în apele de suprafata trebuie sa fie construite pe cat posibil din materiale naturale. Foliile din materiale plastice şi materialele artificiale pentru drenaj trebuie sa fie rezistente în timp.
Conductele de pe corpul depozitului trebuie sa fie din materiale uşoare (ex: polietilena). Nu sunt permise conductele din beton, din cauza greutatii şi a caracteristicilor de tasare necorespunzãtoare.
3.8.2. Drenajul pe stratul de impermeabilizare de suprafata
Pentru colectarea şi evacuarea rapida a apei din precipitatii infiltrata prin stratul de recultivare, este absolut necesarã amenajarea unui strat de drenaj. Stratul mineral de drenaj trebuie sa aibã o grosime uniforma minima de 30 cm, pe toatã suprafata corpului depozitului. Acest strat de drenaj se aplica direct peste geotextilul de protecţie de deasupra stratului de impermeabilizare minerala sau de deasupra stratului sintetic de impermeabilizare (PEHD).
Pe durata construcţiei trebuie sa se ţinã seama ca straturile de impermeabilizare sa nu fie deteriorate prin trecerea cu maşini peste ele. Amenajarea se face prin intermediul unor drumuri de acces special amenajate şi cu utilaje uşoare, cu senile.
Permeabilitatea stratului mineral de drenaj trebuie sa aibã valoarea de cel puţin 1 x 10^-3 m/s. Materialul pentru stratul de drenaj este alcãtuit din pietriş 8-32 mm sau criblura. Conţinutul de granule < 8mm este limitat la 5 % (masa). Conţinutul de carbonat de calciu nu trebuie sa fie mai mare de 10% (masa).
Panta stratului de drenaj trebuie sa fie de cel puţin 5%, panta maxima admisã este de 33%. La o panta mai mare de 10% trebuie sa fie prezentatã dovada stabilitatii stratului în funcţie de caracteristicile efective ale materialelor din care este alcãtuit.
Nu este permisã instalarea de conducte de colectare a gazului în interiorul stratului de drenaj pentru apa din precipitatii. Acoperisurile puţurilor de gaz trebuie sa fie instalate deasupra stratului de drenaj.
Stratul de drenaj se amenajeaza pana la marginea rigolei perimetrale a sistemului de colectare a apei de la baza depozitului (figura 3.8.1). În cazul depozitelor cu suprafata mare, panta mica şi timp lung de scurgere a apei din precipitatii, se amenajeaza conducte de scurgere în stratul de drenaj, pentru ca apa sa poatã fi evacuata direct în rigola perimetrala. Panta conductelor de scurgere trebuie sa fie > 1,5%, dupã stingerea tasarilor. Între stratul de recultivare şi stratul de drenaj trebuie sa nu existe pericolul de sufoziune, astfel încât în stratul de drenaj sa nu ajungã granule sau particule foarte fine, care sa modifice valoarea permeabilitatii. Dupã caz se aplica un geotextil de filtrare pe stratul de drenaj.
NOTA(CTCE)
Figura 3.8.1 - Modul de aplicare a stratului de drenaj pentru apa din precipitatii, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 114 (a se vedea imaginea asociata).
Alternativ la stratul mineral de drenaj se poate folosi o un strat geosintetic de drenaj. Acesta trebuie sa fie alcãtuitã din materiale PEHD şi sa fie rezistent în timp la presiunea exercitatã de stratul de recultivare şi de drumurile de acces pe depozit. Geotextilul de filtrare trebuie sa fie microbiologic rezistent, conform EN 12225, şi corespunzãtor pentru folosirea în instalaţii de drenaj, conform EN 13252.
3.8.3. Rigole perimetrale
Pentru o evacuare rapida şi fãrã efecte negative a apei provenite din precipitatii din stratul de drenaj şi de pe suprafata depozitului se amenajeaza în jurul întregului depozit o rigola perimetrala. Profilul şi dimensiunile rigolei se calculeazã în funcţie de indicele de ploaie maxima într-un interval de 5 ani.
Rigola poate fi amenajatã din criblura sau pietriş rezistent la eroziune, sau sub forma unei rigole dalate sau pereate. Trebuie sa fie evitate pe termen lung eventualele antrenari ale materialului de construcţie a rigolei prin acţiunea apei. Zona de acţiune a apei de deasupra rigolei trebuie sa fie de asemenea rezistenta la eroziune. În acest scop se pot folosi criblura sau dale de piatra fixate în gazon, (figura 3.8.1). Pe rigolele perimetrale nu este permisã recultivarea; acestea trebuie sa fie permanent în stare de operare. De asemenea trebuie sa fie rezistente la inghet.
Rigolele perimetrale trebuie sa fie prevãzute cu o izolatie la baza. Izolatia poate fi alcãtuitã dintr-o folie de polietilena cu grosimea > 1,0 mm, acoperitã cu un strat de criblura sau pietriş rezistent la eroziune.
Panta rigolelor perimetrale trebuie sa fie de cel puţin 1,5%, luând în considerare şi tasarea corpului depozitului. Trebuie sa se evite pante > 8%, pentru a nu permite apariţia unor forte de eroziune prea mari.
Spaţiile prevãzute pentru conducte pe sub drumurile de acces pe corpul depozitului se dimensioneaza luând în considerare cantitãţile de apa calculate, şi trebuie sa fie destul de rezistente pentru a evita antrenarea materialului de construcţie prin acţiunea apei. La amenajarea conductelor se realizeazã calcule statice.
3.8.4. Decantor
În cazul în care este necesarã amenajarea unui decantor înainte de punctul de evacuare sau înainte de bazinul de colectare a apei, dimensiunile şi planurile tehnice ale acestui decantor se stabilesc de comun acord cu autoritatea competenta.
În primii 5 ani de la realizarea sistemului de impermeabilizare la suprafata şi în special dupã ploi abundente, decantorul trebuie verificat şi curatat în mod regulat pentru asigurarea unei funcţionari corecte. În imediata vecinãtate a decantorului nu trebuie sa existe tufisuri sau copaci, pentru a evita acumularea de frunze în instalatia de colectare şi evacuare a apei.
3.8.5. Evacuarea într-o apa de suprafata
Înaintea proiectãrii instalaţiilor de colectare a apei trebuie verificat dacã apa provenitã din precipitatii urmeazã a fi evacuata într-o apa de suprafata (lac, parau, rau, balta). Trebuie sa se verifice dacã este necesarã amenajarea unui decantor şi a unui bazin de colectare a apei din precipitatii înainte de punctul de evacuare a apei. Toate aceste aspecte trebuie sa fie menţionate în avizul/ autorizaţia de gospodãrire a apelor emisã de autoritatea competenta.
Dacã nu exista ape de suprafata în apropiere, apa provenitã din precipitatii poate fi evacuata în bazine de evaporare.
3.8.6. Evacuarile în apele de suprafata
Evacuarile în apele de suprafata trebuie sa fie rezistente pe timp îndelungat la forţele de eroziune. O construcţie cu materiale naturale este de preferat fata de o construcţie din beton. Cota minima a secţiunii de evacuare trebuie sa fie amplasata deasupra nivelului maxim al apei de suprafata, pentru a se evita acumularile de apa în sistemul de colectare a apei pe corpul depozitului.
3.8.7. Bazin de colectare a apei din precipitatii
Dacã apa provenitã din precipitatii nu poate fi evacuata direct într-o apa naturala, deoarece autorizaţia de gospodãrire a apei stabileşte restrictii la cantitatea de apa evacuata, trebuie sa se planifice şi sa se amenajeze un decantor şi un bazin de colectare a apei din precipitatii.
Bazinul de colectare se dimensioneaza pe baza indicelui de ploaie maxima într-un interval de 5 ani; detaliile tehnice de construcţie a bazinului se stabilesc de comun acord cu autoritatea competenta.
Plantarea de copaci şi tufisuri se face începând de la o distanta mai mare de 10 m de bazin, pentru a se evita acumularea de frunze în instalatia de colectare şi evacuare a apei. Marginile şi fundul bazinului de colectare trebuie sa fie consolidate cu piatra cubica sau cu dale de piatra perforata.
3.8.8. Instalaţii de scurgere în panza de apa freatica
Dacã nu exista nici o apa naturala de suprafata în care sa se evacueze apa din precipitatii, aceasta poate fi evacuata direct în panza de apa freatica. În acest caz este obligatoriu ca apa provenitã din precipitatii sa fie evacuata în apa freatica printr-un strat filtrant din nisip şi pietriş. Fundul bazinului de scurgere în apa freatica trebuie sa aibã un coeficient de permeabilitate de cel puţin 1 x 10^-4 m/s. Între apa freatica şi bazinul de scurgere nu trebuie sa existe nici un strat de sol impermeabil. În bazinul de scurgere în apa freatica nu trebuie sa se acumuleze frunze din tufisuri sau copaci. Este interzisã de asemenea inierbarea bazinului. Marginile bazinului de scurgere se fixeazã cu piatra cubica sau cu dale de piatra perforata. Sunt interzise construcţiile din beton cu pereţi verticali. Zona de acces a apei în bazinul de scurgere trebuie sa fie bine intarita, pentru a se asigura rezistenta pe termen lung. Trebuie sa se asigure în permanenta scurgerea apei provenite din precipitatii.
3.9. Instalaţii pentru monitorizare
Operatorul depozitului este obligat ca înainte de punerea în funcţiune a depozitului sa asigure o minima dotare cu instrumente şi aparatura de mãsura şi control, care la intervale regulate sa determine starea de funcţionare a depozitului prin:
1) Sistem de monitorizare a apei freatice, care sa conţinã cel puţin un foraj (put) în amonte şi minimum 2 foraje în aval, amplasate în perimetrul aferent depozitului;
2) Instalaţii de monitorizare a tasarilor şi deformarilor sitemului de izolare a bazei depozitului, precum şi a corpului depozitului. Se pot obţine informaţii şi prin observaţii realizate din avion sau satelit;
3) Instalaţii de monitorizare a levigatului, a apelor acumulate la suprafata depozitului şi a precipitatiilor.
4) Instalaţii de monitorizare a datelor meteorologice:
a. Instalaţii de monitorizare a precipitatiilor,
b. Instalaţii de mãsurare a temperaturii,
c. Instalaţii de mãsurare a vantului,
d. Instalaţii de mãsurare a evaporarii apei.
Dacã la un depozit de deşeuri se constata emisii de gaze, trebuie prevãzute instalaţii de captare a acestuia şi sisteme de monitorizare în acest sens.
3.10. Cerinţe pentru instalaţiile din dotare
În vederea unei funcţionari corespunzãtoare a unui depozit, sunt necesare urmãtoarele instalaţii şi echipamente principale:
- zona de acces, zona de stationare, gard
- cantar şi echipament de înregistrare a cantitãţii de deşeuri, birou de intrare, zona de livrare a cantitãţilor mici de deşeuri
- echipamente de verificare şi prelevare a probelor de deşeuri, laborator;
- drumuri ale depozitului;
- garaje, ateliere şi locuri de parcare pentru utilaje;
- echipament de curatare a rotilor utilajelor de transport;
- birouri administrative, vestiare şi grupuri sanitare.
Toate echipamentele şi facilitãţile trebuie sa fie calculate şi amenajate în funcţie de clasa de depozit, mãrimea, durata de funcţionare stabilitã, cantitatea de deşeuri / zi, frecventa de transport şi de alte cerinţe legale, astfel încât sa asigure o funcţionare corespunzãtoare.
3.10.1. Zona de acces, zona de stationare, gardul
3.10.1.1. Proiectarea şi construirea caii principale de acces cãtre depozit dinspre drumul public, precum şi a întregii zone de acces, se realizeazã în funcţie de:
- numãrul de utilaje care transporta deşeuri
- frecventa cu care acestea intra în depozit
- mãrimea şi tipul utilajelor.
Trebuie sa fie respectate cerinţele şi normele specifice pentru proiectarea şi construirea drumurilor.
3.10.1.2. Accesul pe depozit se marcheaza printr-un panou amplasat la intrarea dinspre drumul public.
Dacã intrarea pe depozit este în imediata vecinãtate a unui drum public, atunci pe terenul depozitului se amenajeaza o zona de stationare pentru utilaje, pentru a preveni blocarea circulaţiei pe drumul public.
3.10.1.3. Pentru a corela estetic impresia completa a unui depozit cu peisajul, pe toate suprafeţele din interiorul amplasamentului depozitului, acolo unde nu exista instalaţii de funcţionare, se recomanda plantarea spaţiilor verzi (gazon sau tufisuri şi copaci), precum şi a copacilor de-o parte şi de alta a caii principale de acces cãtre depozit.
3.10.1.4. Sistemul de supraveghere trebuie sa fie compus din urmãtoarele componente:
- îngrãdirea completa a amplasamentului depozitului, îngrãdirea trebuie sa se realizeze din: gard din plasa de oţel (mãrimea ochiurilor plasei < 40 x 40 mm) sau o execuţie similarã, înãlţimea gardului trebuie sa fie de cel puţin 2 m. Atâta timp cat condiţiile solului permit, gardurile se infig 20 cm în pãmânt, pentru ca animalele sãlbatice sa nu poatã trece pe sub gard;
- porţi de aceeaşi înãlţime cu gardul, prevãzute cu sisteme de închidere şi asigurare;
- instalaţii de alarma în caz de acces neautorizat (numai pentru depozitele pentru deşeuri periculoase - clasa a).
3.10.2. Cantarul şi echipamentul de înregistrare a cantitãţii de deşeuri, biroul de Intrare
3.10.2.1. Depozitul trebuie dotat cu un echipament de cantarire atât pentru utilajele încãrcate, care intra pe depozit, cat şi pentru cele descãrcate, care pãrãsesc depozitul.
Toate utilajele care transporta deşeuri trebuie sa poatã fi cantarite în totalitate (sa aibã destul loc pe cantarul de intrare şi ieşire). Cantarul trebuie sa fie accesibil, în siguranta, indiferent de condiţiile meteorologice. Cantarele trebuie sa dispunã de destula rezistenta şi capacitate de cantarire. Utilajele trebuie sa fie dirijate obligatoriu cãtre cantare (prin marcarea traseului, garduri, panouri, bariere). Cantarele trebuie conectate la un sistem de înregistrare a cantitãţii de deşeuri care intra în depozit
Calibrarea cantarului trebuie realizatã în conformitate cu normele metrologice în vigoare.
3.10.2.2. Imediat lângã cantar se amenajeaza cabina operatorului responsabil cu preluarea deşeurilor.
Acesta trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele sarcini:
- directionarea utilajelor cãtre cantarul de intrare şi ieşire (actionarea barierelor sau a semaforului),
- controlul cantaririi complete a utilajelor (cu ajutorul unei camere video sau al unei oglinzi),
- primirea documentelor de însoţire a transportului şi verificarea acestora,
- verificarea organoleptica a deşeurilor (control vizual şi al mirosului),
- dirijarea transportului de deşeuri cãtre zona de descãrcare (zona de livrare a cantitãţilor mici sau zona de depozitare),
- controlul utilajelor care pãrãsesc depozitul (descãrcare completa; aprobarea de la locul de descãrcare în vederea pãrãsirii depozitului),
- contactul prin statie de emisie-recepţie cu operatorul din zona de depozitare a deşeurilor.
3.10.2.3. Pentru preluarea cantitãţilor mai mici de deşeuri (maxim 1 mc), în zona de acces se amenajeaza un spaţiu special destinat acestui scop. Deşeurile livrate în cantitãţi mici sunt sortate şi descãrcate în containerele amplasate în zona special amenajatã. Aceste operaţiuni sunt coordonate de personal specializat.
Containerele pline se cantaresc şi se înregistreazã separat înainte de descãrcarea pe depozit.
Deşeurile periculoase se colecteazã separat, în recipienţi special destinaţi acestui scop, şi se transporta pentru eliminare în instalaţii pentru deşeuri periculoase.
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice se colecteazã în recipienţi separati, protejati de pãtrunderea apei, şi se elimina conform cerinţelor specifice.
3.10.3. Echipament de verificare şi control al deşeurilor, laborator, zona de securitate
3.10.3.1. Pentru a putea efectua controlul de recepţie, în zona de acces, imediat dupã cantar, se amplaseaza un echipament pentru controlul vizual al deşeurilor şi pentru prelevarea probelor (rampa hidraulica sau platforma).
Pentru prelevarea probelor se utilizeazã recipienţi şi ustensile speciale, precum şi echipament pentru protecţia muncii.
3.10.3.2. Depozitele pentru deşeuri periculoase (clasa a) trebuie sa amenajeze un laborator pentru controlul chimic şi fizic al deşeurilor care sunt acceptate pe depozit. Laboratorul trebuie sa fie amenajat conform prevederilor specifice în domeniu şi sa fie condus şi operat de personal specializat.
3.10.3.3. Depozitele care nu accepta deşeuri periculoase din industrie şi din construcţii şi demolãri (clasele b şi c) trebuie sa dispunã de un echipament de testare rapida.
Deşeurile nepericuloase din industrie şi din construcţii şi demolãri se analizeazã prin sondaj, prin procedee de testare rapida a urmãtorilor indicatori:
- valoarea pH
- temperatura
- conţinut de apa
- conţinut de gudroane
- conductibilitate.
Probele deşeurilor analizate se pãstreazã minimum 1 luna.
3.10.3.4. Imediat dupã zona în care este amplasat cantarul, trebuie sa fie amenajatã o zona de securitate pentru deşeurile care nu pot fi acceptate la depozitare (documentele nu sunt corespunzãtoare sau tipurile respective de deşeuri nu sunt incluse în lista prevãzutã de autorizaţia de mediu).
3.10.3.5. Zona de securitate se echipeaza dupã cum urmeazã:
- depozite de clasa a: - suprafata betonata 200 mp cu margini de beton, rampa de intrare şi acoperis, colectarea apei din precipitatii într-un recipient separat (V= 500 litri),
- depozite de clasa b şi c: - suprafata betonata 200 mp cu margini de beton, rampa de intrare şi acoperis, colectarea apei din precipitatii într-un recipient separat (V= 500 litri) sau suprafata intarita cu pietriş şi containere închise pentru depozitare şi transport.
3.10.3.6. Apele din precipitatii colectate de pe suprafata zonei de securitate sunt dirijate cãtre o instalatie de epurare, în funcţie de caracteristicile specifice amplasamentului şi de cerinţele avizului/ autorizaţiei de gospodãrire a apelor emise de autoritatea competenta.
3.10.4. Drumurile în incinta depozitului /Drumurile pentru funcţionare
Drumurile din incinta depozitului se realizeazã conform cerinţelor specifice şi trebuie menţinute permanent în stare de funcţionare.
3.10.4.1. La o distanta suficienta de limita zonei de depozitare se amenajeaza un drum perimetral. Distanta necesarã se stabileşte în funcţie de panta taluzurilor, lãţimea rigolelor pentru colectarea apei din precipitatii, situarea statiilor de colectare a gazului etc.
Drumul perimetral asigura:
- accesul cãtre celulele care se construiesc, pe timpul amenajãrii depozitului
- accesul pe timpul functionarii cãtre celulele de depozitare
- controlul gardului
- controlul şi întreţinerea rigolei perimetrale de colectare a apei din precipitatii
- controlul taluzului final al depozitului
- controlul şi întreţinerea statiilor de colectare a gazului
- controlul şi întreţinerea puţurilor pentru gaz de pe taluzurile inferioare
- controlul şi întreţinerea conductelor pentru levigat.
Drumul perimetral poate fi cu sens unic sau cu dublu sens. Lãţimea minima a drumului este de 3 m pentru funcţionarea cu o banda şi de 5,75 m pentru dublu sens.
Drumul perimetral se realizeazã conform cu cerinţele specifice pentru construcţia de drumuri, astfel încât sa fie rezistent la toate tipurile de eforturi care pot aparea. De asemenea, pe pãrţile laterale ale drumului perimetral se prevãd rigole pentru colectarea apelor din precipitatii.
3.10.4.2. Drumul de acces între poarta şi zona de acces se construieste cu dublu sens, cu respectarea cerinţelor specifice pentru drumurile cu trafic greu.
3.10.4.3. Zonele de circulaţie între cantar, zona de control şi zona de livrare a cantitãţilor mici de deşeuri se stabilizeaza cu beton sau bitum.
Apa de precipitatii colectata de pe suprafata drumurilor este gestionata conform cu cerinţele autorizaţiei de gospodãrire a apelor emisã de autoritatea competenta
3.10.4.4. Accesul cãtre zona de depozitare se realizeazã prin drumuri cu dublu sens, cu o latime minima de 5,5 m. Se pot utiliza moloz, pietriş sau plãci de beton în vederea stabilizarii. La realizarea cãilor de acces se pot utiliza numai deşeuri necontaminate din construcţii şi demolãri.
3.10.4.5. Drumul pentru compactor şi alte utilaje cu senile se realizeazã separat, din pietriş sau deşeuri necontaminate din construcţii şi demolãri. Acest drum trebuie sa fie lat de minimum 5 m, iar stabilitatea sa este controlatã cu regularitate.
3.10.4.6. Zona atelierelor de întreţinere şi reparaţii, depozitul de combustibil, locul de parcare pentru utilaje se amenajeaza conform cu normele legale în vigoare, ţinând seama de cerinţele specifice determinate de tipul utilajelor care lucreazã pe un depozit de deşeuri.
3.10.4.7. Pentru perioada construirii depozitului se asigura o distanta minima de rulare (150 m) pe drumul de acces, în vederea curatarii anvelopelor utilajelor înainte de intrarea pe drumurile publice.
Pe timpul functionarii depozitului sunt necesare amenajãri care sa împiedice murdarirea cu deşeuri a spaţiilor din afarã zonei de depozitare.
Aceasta se poate realiza prin:
- asigurarea unei distanţe de rulare de minimum 150 m realizatã din pietriş dur sau deşeuri din construcţii şi demolãri, între zona de depozitare şi drumul de ieşire din depozit;
- dotarea cu un echipament pentru spalarea anvelopelor, amplasat între zona de depozitare şi drumul de ieşire din depozit; instalatia de spalare poate fi fixa sau mobila.
Depozitele pentru deşeuri periculoase (clasa a) trebuie sa fie dotate, obligatoriu, cu instalaţii pentru spalarea rotilor utilajelor.
Apele uzate de la instalatia de spalare se gestioneazã conform cerinţelor autorizaţiei de gospodãrire a apelor.
3.10.4.8. Pentru funcţionarea corespunzãtoare a unui depozit sunt necesare urmãtoarele utilaje pentru tratarea şi depozitarea deşeurilor şi pentru funcţionarea depozitului:
- buldozer: distribuirea deşeurilor, aplicarea straturilor de acoperire, nivelarea suprafeţei depozitului, realizarea drumurilor
- încãrcãtor: distribuirea deşeurilor, preluarea deşeurilor neacceptate, lucrãri mici de nivelare, curatarea drumurilor, realizarea drumurilor
- compactor picior de oaie: compactarea deşeurilor menajere şi a celor voluminoase, maruntirea deşeurilor
- compactor cu role: compactarea deşeurilor minerale, maruntirea deşeurilor
- scraper: distribuirea deşeurilor minerale în cantitãţi mari, realizarea drumurilor, realizarea straturilor minerale ale sistemelor de impermeabilizare la baza şi la suprafata
- excavator hidraulic: realizarea bazei depozitului, realizarea drumurilor şi instalaţiilor de drenaj, realizarea impermeabilizarii suprafeţei
- tocator: tocarea deşeurilor voluminoase, cum ar fi lemn şi plastic dur, deşeuri provenite din grãdini (crengi, tufisuri etc.)
Trebuie sa se asigure un numãr suficient din fiecare tip de utilaj, ţinând cont şi de riscurile de defectare a acestora.
3.10.4.9. Depozitele de deşeuri trebuie sa fie echipate cu birouri administrative şi spaţii sociale, cum ar fi:
- vestiare,
- cabinet de prim ajutor,
- camera de odihna,
- grupuri sanitare (inclusiv duşuri).
Spaţiile sociale şi birourile se amenajeaza şi se întreţin în conformitate cu cerinţele specifice privind protecţia muncii.
4. OPERARE ŞI MONITORIZARE
4.1. Documente /Registru de funcţionare
Toate documentele, informaţiile şi instrucţiunile care se referã la activitãţile de la un depozit (începând cu faza de proiect pana la reconstructia ecologica) se pãstreazã într-un registru de funcţionare. Registrul consta din:
a) documentele de aprobare
b) planul organizatoric
c) instrucţiunile de funcţionare
d) manualul de funcţionare
e) jurnalul de funcţionare
f) planul de intervenţie
g) planul de funcţionare / de depozitare
h) planul stãrii de fapt
Registrul de funcţionare se realizeazã în forma scrisã şi în forma electronica şi se prezintã, la cerere, autoritãţii competente pentru protecţia mediului.
Documentele registrului se completeazã în timp. Documentele menţionate mai sus trebuie sa conţinã urmãtoarele date:
a) documentele de aprobare
La depozit trebuie sa existe un exemplar complet şi autentificat al documentelor care au stat la baza obţinerii tuturor autorizaţiilor şi aprobãrilor.
b) planul organizatoric
Organizarea activitãţii în cadrul depozitului de deşeuri este prezentatã într-un plan organizatoric, care conţine numele şi responsabilitãţile fiecãrei persoane. La înlocuirea persoanelor se actualizeazã planul organizatoric.
c) instrucţiunile de funcţionare
Instrucţiunile de funcţionare conţin prevederile relevante pentru siguranta şi ordine. Ele reglementeazã întregul proces de funcţionare de la depozit şi sunt valabile pentru toţi utilizatorii. De aceea ele se afişeazã la loc vizibil, în zona de acces. În instrucţiunile de funcţionare se includ şi reglementãri de manipulare a deşeurilor de la transportatorii de cantitãţi mici. De asemenea, se prevede interzicerea fumatului în incinta depozitului.
d) manualul de funcţionare
În manualul de funcţionare se stabilesc toate mãsurile pentru funcţionarea în stare normalã, pentru întreţinere şi pentru cazuri anormale de funcţionare. Mãsurile necesare în cazurile neobisnuite se coreleazã cu planul de intervenţie.
Sarcinile şi domeniile de responsabilitate ale personalului conform pct. b), instrucţiunile de lucru, mãsurile de control şi întreţinere, obligaţiile de informare, documentare şi pãstrare a documentelor se stabilesc în manualul de funcţionare.
e) jurnalul de funcţionare
Jurnalul de funcţionare conţine toate datele importante pentru funcţionarea zilnica a depozitului, în special:
- date despre deşeurile preluate (determinarea greutatii, stabilirea tipului de deşeuri inclusiv codul deşeurilor, rezultatele controalelor vizuale şi ale analizelor efectuate),
- formularul de înregistrare (confimarea de primire) pentru recepţia deşeurilor,
- cazurile de neacceptare a deşeurilor la depozitare, inclusiv cauzele şi mãsurile întreprinse,
- rezultatele controalelor proprii şi a celor efectuate de autoritãţi,
- evenimente deosebite, în special defectiuni de funcţionare, inclusiv cauzele şi mãsurile întreprinse,
- programul de funcţionare al depozitului,
- rezultatele programului de monitorizare.
Jurnalul de funcţionare se realizeazã în forma electronica şi trebuie sa fie asigurat impotriva accesului neautorizat. Jurnalul trebuie sa fie controlat periodic de conducãtorul depozitului, pana la sfârşitul perioadei de monitorizare post-închidere.
f) planul de intervenţie
Pentru fiecare depozit se întocmeşte un plan de intervenţie care descrie toate mãsurile în cazuri de incendiu, accidente, poluarile accidentale produse pe raza de activitate a depozitului şi alte situaţii de necesitate. În planul de intervenţie se menţioneazã persoanele responsabile şi sunt descrise mãsurile care trebuie luate. În planul de intervenţie se menţioneazã şi datele de contact pentru urmãtoarele instituţii: pompieri, salvare, apãrare civilã. Planul de intervenţie trebuie sa fie cunoscut de toţi angajaţii şi sa fie afişat într-un loc vizibil. Planul de intervenţie se întocmeşte în acord cu toate autoritãţile implicate, iar un exemplar se preda autoritãţii competente pentru protecţia mediului.
g) planul de funcţionare / de depozitare
Se întocmeşte un plan de funcţionare, care conţine toate reglementãrile importante despre:
- procedura de acceptare şi control al deşeurilor,
- modul de depozitare şi realizare a corpului depozitului,
- gestionarea levigatului,
- gestionarea gazului de depozit,
- colectarea şi gestionarea apei din precipitatii,
- colectarea şi gestionarea apelor uzate menajere.
Planul de funcţionare conţine un plan referitor la modul de depozitare, inclusiv împãrţirea celulelor de depozitare în zone de maximum 2500 mp. Mãrimea celulelor de depozitare trebuie sa fie cat se poate de mica, pentru a reduce cantitatea de levigat formatã. Dacã se depoziteaza tipuri de deşeuri diferite (nepericuloase, periculoase tratate, deşeuri cu azbest etc.), atunci aceste informaţii trebuie sa fie cuprinse în planul de depozitare.
Planul de funcţionare / de depozitare pentru depozitele de deşeuri periculoase (clasa a) trebuie sa ţinã cont şi de faptul ca în timpul construcţiei corpului depozitului, trebuie respectate urmãtoarele cerinţe:
- sa fie exclusa o reactie a deşeurilor între ele,
- deşeurile prafoase sau care genereazã mirosuri sa fie livrate şi depozitate numai sub forma ambalata,
- temperatura deşeurilor la reactia cu apa sau alte deşeuri sa nu depãşeascã 25° C,
- levigatul din corpul de depozit sa se scurgã în siguranta cãtre baza depozitului,
- gazele sa poatã fi eliminate,
- stabilitatea interna şi externa a corpului de depozit sa fie asigurata,
- apa din precipitatii de pe suprafeţele necontaminate sa nu poatã ajunge în celulele în funcţionare,
- tasarile corpului depozitului sa fie reduse cat mai mult posibil.
h) planul stãrii de fapt
Dupã încheierea umplerii unei celule de depozit se întocmeşte un plan al stãrii de fapt. Planul se prezintã într-un raster de 60 m x 60 m şi la o scara adecvatã (M = 1:500).
Planul stãrii de fapt se înainteazã autoritãţii competente, la cel târziu 6 luni dupã încheierea umplerii celulei.
Pentru depozitele pe care se depoziteaza un singur tip de deşeuri (depozite de deşeuri municipale, depozite pentru un anumit tip de deşeuri de producţie), cerinţele de conţinut pentru jurnalul de funcţionare şi pentru planul de funcţionare se pot reduce dupã analizare şi aprobare de cãtre autoritatea competenta pentru protecţia mediului.
4.2. Acceptarea şi depunerea deşeurilor
4.2.1. Procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare
Procedura de acceptare a deşeurilor în vederea depozitarii consta din mai multe faze.
4.2.1.1. Deşeurile care pot fi depozitate pe un anumit amplasament trebuie sa se regaseasca în autorizaţia de mediu a depozitului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
4.2.1.2. Deşeurile periculoase stabilizate sunt acceptate pe depozitele pentru deşeurile nepericuloase, dacã îndeplinesc criteriile specifice corespunzãtoare prevederilor legale şi dacã pot fi depozitate în celule separate fata de deşeurile biodegradabile.
4.2.1.3. Operatorul depozitului trebuie sa asigure toate mãsurile necesare pentru ca deşeurile pe care le preia în vederea depozitarii sa respecte condiţiile prevãzute în autorizaţia de mediu.
Deşeurile acceptate la depozitare trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele criterii:
- sa se regaseasca în lista deşeurilor acceptate pe depozitul respectiv, conform autorizaţiei de mediu,
- sa fie livrate numai de transportatori autorizaţi, cu excepţia transportatorilor particulari, care aduc deşeuri în cantitãţi mici,
- sa fie însoţite de documentele necesare, conform prezentului normativ tehnic şi criteriilor de recepţie prevãzute de operatorul depozitului.
4.2.1.4. Documentele care însoţesc un transport de deşeuri trebuie sa cuprindã cel puţin:
- tipul deşeurilor (denumirea şi codul, conform HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea Listei deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase),
- sursa de provenienta şi cantitatea transportatã,
- analiza de declaraţie, vizata de autoritatea competenta pentru protecţia mediului, care sa dovedeascã faptul ca deşeurile respective îndeplinesc criteriile de acceptare pe depozitul respectiv,
- autorizaţia de transport al deşeurilor, în cazul deşeurilor periculoase.
4.2.1.5. La primirea transportului de deşeuri se efectueazã un control de recepţie. Controlul de recepţie poate fi efectuat numai de persoane specializate şi consta în:
- verificarea documentelor care însoţesc transportul de deşeuri: cantitatea, caracteristicile, sursa de provenienta şi natura deşeurilor, conformarea cu analiza de declaraţie, date despre transportator,
- inspecţia vizuala, în vederea controlului stãrii de agregare a deşeurilor (namolul de la epurarea apelor uzate poate avea o umiditate de cel mult 65 %) şi pentru verificarea conformarii deşeurilor transportate cu documentele insotitoare,
- cantarirea deşeurilor,
- prelevarea probelor, dacã este cazul, şi efectuarea analizei de control (rapida pentru deşeurile nepericuloase, respectiv completa pentru deşeurile periculoase), dacã este cazul.
Toate rezultatele controalelor de recepţie se înregistreazã în jurnalul de funcţionare (în forma electronica sau scrisã).
4.2.1.6. Dacã în urma controlului de recepţie rezulta ca sunt respectate toate cerinţele de acceptare, operatorul dirijeaza transportul de deşeuri cãtre zona de depozitare. Controlul vizual se repeta şi la descãrcarea deşeurilor.
4.2.1.7. Dacã în urma controlului vizual apar îndoieli cu privire la respectarea cerinţelor pentru depozitare sau se constata ca exista diferenţe între documentele insotitoare şi deşeurile livrate, atunci se efectueazã o analiza de control, parametrii analizati fiind stabiliţi în funcţie de tipul şi aspectul deşeurilor. În cazurile în care se efectueazã analize de control, se preleveaza şi probe martor, care trebuie pãstrate minimum 1 luna.
4.2.1.8. Dacã deşeurile nu sunt acceptate la depozitare, operatorul depozitului informeazã imediat generatorul şi autoritatea competenta, aceasta din urma stabilind mãsurile care trebuie luate. Pana la aplicarea mãsurilor decise, deşeurile rãmân în zona de securitate. Toate aceste cazuri se înregistreazã în jurnalul de funcţionare.
4.2.1.9. Dacã deşeurile livrate nu corespund cu documentele insotitoare, însã ele se încadreazã în cerinţele de acceptare şi sunt acceptate la depozitare, atunci acest lucru se menţioneazã în jurnalul de funcţionare. Generatorul deşeurilor şi autoritatea competenta trebuie sa fie informate despre aceasta.
4.2.1.10. Înregistrarea deşeurilor acceptate la depozitare se face dupã cum urmeazã:
- pentru deşeuri periculoase, conform formularului de expediţie / transport prevãzut în Ordinul pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, Anexa 2 (MAPAM - 2/2004, MTCT - 211/2004, MEC - 118/2004)
- pentru deşeuri nepericuloase şi inerte, conform formularului de înregistrare a transportului de deşeuri prevãzut în Ordinul pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, Anexa 3 (MAPAM - 2/2004, MTCT - 211/2004, MEC - 118/2004)
Se întocmesc doua exemplare, unul pentru transportatorul de deşeuri şi unul pentru operatorul depozitului.
4.2.1.11. Operatorii depozitelor proprii pentru deşeuri de producţie, pe care nu se depoziteaza decât deşeurile proprii, pot solicita autoritãţii competente aprobarea pentru o forma simplificata a procedurii de acceptare a deşeurilor la depozitare.
4.2.2. Depunerea deşeurilor
Deşeurile se depun astfel încât pe timpul întregii perioade de funcţionare sa aibã numai influente reduse asupra omului şi mediului înconjurãtor. Modul de depunere depinde de fiecare tip de deseu în parte (namol, deşeuri minerale sau biologice, deşeuri voluminoase etc.), precum şi de condiţiile meteorologice şi de forma şi dimensiunile depozitului.
4.2.2.1. Cerinţe de depozitare / Metode de depozitare
Celulele de depozitare trebuie umplute repede, pentru a se putea aplica impermeabilizarea suprafeţei, evitand astfel formarea levigatului.
Deşeurile se depun şi se distribuie în straturi cat se poate de subtiri: clasa b - max. 1 m, clasa c - max. 50 cm, apoi se compacteaza. Densitatea de compactare pentru deşeurile menajere trebuie sa fie de minim 0,8 tone/mc.
Deşeurile care pot ridica probleme din punct de vedere al stabilitatii se depun în amestec cu deşeuri stabile.
Deşeurile nepericuloase care nu provin din gospodãrii (namol, deşeuri prafoase, deşeuri industriale, deşeuri voluminoase) se depun pe depozitele de clasa b numai amestecate cu deşeuri menajere.
Namolul se depoziteaza amestecat cu deşeuri menajere în proporţie de 1:10.
La viteze mai mari ale vantului, când gardurile de protecţie nu sunt suficiente (clasa b), iar deşeurile pot fi imprastiate, precum şi în cazul deşeurilor prafoase (clasele a şi c), se construiesc pe marginile zonei de depozitare suprainaltari din pãmânt cu o înãlţime > 2 m peste nivelul deşeurilor, pentru a construi celula de depozitare.
Deşeurile pot fi descãrcate numai dupã indicaţiile operatorului de la locul de descãrcare.
Pot fi dirijate cãtre zona de depozitare numai atâtea utilaje care transporta deşeuri, încât acestea sa nu reprezinte un pericol pentru personal, iar toate deşeurile descãrcate sa poatã fi distribuite, controlate şi compactate imediat.
În zona de depozitare trebuie sa existe suficiente compactoare şi utilaje cu senila (clasa b) respectiv incarcatoare sau utilaje cu senila care sa realizeze compactarea (clasele a şi c).
La descãrcarea deşeurilor prafoase, acestea se umezesc şi se acoperã imediat cu alte deşeuri sau cu materiale minerale (este valabil numai pentru clasele b şi c).
Toate deşeurile se controleazã vizual şi la descãrcare (a se vedea şi 4.2.1.5).
Deşeurile periculoase prafoase pot fi livrate şi descãrcate numai în forma ambalata.
Descãrcarea unui transport de deşeuri este supravegheatã şi controlatã de o persoana instruita în acest scop. Dacã apar dubii în ce priveşte caracteristicile deşeurilor şi acceptarea lor pe depozit, atunci conducerea depozitului trebuie sa fie imediat informatã asupra acestui fapt, astfel încât ea sa poatã lua mãsurile necesare (reţinere în zona de securitate sau o noua verificare).
Operatorii din zona de descãrcare trebuie sa poarte echipament de protecţie colorat, uşor de recunoscut. În zona de descãrcare se monteaza panouri pentru interzicerea fumatului.
4.2.2.2. Acoperirea deşeurilor / a celulelor de depozitare
Deşeurile descãrcate şi compactate pe depozitele de clasa b se acoperã periodic, în funcţie de condiţiile de operare şi de prevederile autorizaţiei de mediu, pentru a evita mirosurile, împrãştierea de vant a deşeurilor uşoare şi apariţia insectelor şi a pasarilor. Acoperirea are ca scop şi îmbunãtãţirea aspectului depozitului. Drept material pentru acoperire se pot utiliza deşeuri solide minerale, cum ar fi sol, deşeuri din construcţii şi demolãri, cenusa, compost. Deşeurile prafoase nu pot fi utilizate.
Utilizarea altor tipuri de materiale de acoperire, cum ar fi foliile plastice şi tesaturile fibroase, trebuie aprobatã în fiecare caz de cãtre autoritatea competenta pentru protecţia mediului. Aceste tipuri de acoperiri se indeparteaza înainte de continuarea depozitarii, ele putând fi reutilizate.
Autorizaţia de mediu trebuie sa conţinã date despre tipul şi grosimea stratului de acoperire. Tipul şi grosimea stratului de acoperire se stabilesc în funcţie de:
- criterii referitoare la permeabilitatea pentru gazul de depozit şi apa din precipitatii,
- criterii referitoare la volumul pe care îi ocupa stratul de acoperire.
O acoperire a deşeurilor menajere nu este necesarã, dacã în ziua urmãtoare se continua depozitarea. Acest lucru este valabil numai pentru acele celule de depozitare care au fost proiectate la dimensiuni cat se poate de mici. Proiectarea dimensiunilor celulei în operare tine cont de cantitãţile de deşeuri livrate zilnic.
Dupã umplerea completa şi nivelarea unei celule de depozit, stratul de impermeabilizare a suprafeţei se aplica imediat. Depozitele de deşeuri menajere sunt prevãzute mai întâi cu o acoperire provizorie, din pãmânt, în perioada în care au loc cele mai mari tasari (3-5 ani). Stratul de pãmânt pentru acoperire trebuie sa aibã o grosime de 30 - 50 cm; pe el se planteaza gazon.
4.3. Protecţia muncii şi prevenirea incendiilor pe depozitele de deşeuri
4.3.1. Toate activitãţile de administrare a unui depozit de deşeuri se executa în baza prevederilor legale referitoare la protecţia muncii şi prevenirea incendiilor.
4.3.2. Toate persoanele care desfãşoarã o activitate pe depozit trebuie sa fie instruite corespunzãtor în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor şi protecţia muncii. Instruirea trebuie sa se realizeze pentru urmãtoarele aspecte:
- drepturile, obligaţiile şi responsabilitãţile personalului în ceea ce priveşte protecţia muncii şi prevenirea incendiilor pentru fiecare loc de munca în parte,
- cerinţele de protecţia muncii şi prevenirea incendiilor pe timpul tuturor fazelor de funcţionare ale depozitului, atât pentru funcţionarea normalã cat şi pentru accidente sau cazuri de urgenta,
- echipamentul de protecţie necesar,
- amplasarea mijloacelor de combatere a incendiilor;
- mãsurile de prim-ajutor,
- alte cerinţe specifice fiecãrui loc de munca (utilaje, cantar, curatarea anvelopelor, laborator etc.).
Personalul angajat trebuie sa fie instruit anual în urmãtoarele domenii şi sa fie informat imediat la apariţia de noi legi, aprobãri şi reglementãri legate de funcţionarea depozitului:
- organizarea activitãţilor pe depozit (planul de funcţionare, instrucţiuni de funcţionare, planul de alarma etc.)
- modificarea obligaţiilor şi responsabilitãţilor fiecãrui angajat, în vederea asigurãrii condiţiilor de protecţie a mediului;
- modul de comportare şi acţiune în caz de accidente şi în cazuri de urgenta.
4.3.3. Construcţiile şi instalaţiile, în special cele pentru depozitarea şi/sau utilizarea combustibililor, se proiecteazã, amenajeaza, funcţioneazã şi se verifica conform normelor legale şi standardelor tehnice pentru prevenirea incendiilor.
4.3.4. În funcţie de tipul deşeurilor acceptate şi de mãrimea depozitului, şi conform prevederilor legale, administratorul depozitului asigura funcţionarea în incinta depozitului a unei unitãţi PSI.
4.3.5. Pe depozitele unde este permisã depozitarea deşeurilor cu risc de autoaprindere (clasa a şi b), trebuie sa existe o rezerva de minimum 200 mc de pãmânt, pentru stingerea eventualelor incendii.
4.4. Monitorizarea depozitelor de deşeuri în timpul exploatãrii
Monitorizarea depozitelor de deşeuri în timpul exploatãrii este reglementatã prin prevederile HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi ale Anexei 2 din prezentul Normativ tehnic.
Operatorul are obligaţia sa monitorizeze depozitul pe intreaga sa perioada de exploatare.
Auto-monitorizarea emisiilor în faza de exploatare a unui depozit de deşeuri are ca scop verificarea conformarii cu condiţiile impuse de autoritãţile competente (autorizaţia de mediu, autorizaţia de gospodãrire a apelor etc.).
În anumite cazuri pot fi necesare verificãri suplimentare. Acest lucru este recomandat mai ales în caz de accidente sau utilizare necorespunzatoarea a instalaţiilor. Controalele suplimentare care se impun (exemplu: sol, mirosuri grele) trebuie stabilite de autoritãţile competente.
Este necesarã obţinerea autorizatiiei de gospodãrirea apelor de la autoritatea competenta pentru gospodãrirea apelor, în scopul asigurãrii respectãrii cerinţelor legale în vigoare privind protecţia calitãţii apelor.
Lista standardelor conform cãrora se efectueazã determinarea indicatorilor specifici levigatului, apelor de suprafata şi subterane, precum şi a emisiilor în atmosfera este prezentatã în Anexa 3.
Valorile obţinute pentru fiecare factor de mediu se compara cu cele prevãzute de normele legislative în vigoare.
Analizele şi determinarile necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calitãţii factorilor de mediu se realizeazã conform cu cerinţele legale în vigoare, iar rezultatele se înregistreazã / pãstreazã pe toatã perioada de monitorizare.
Operatorul depozitului de deşeuri este obligat sa raporteze cãtre autoritatea de mediu competenta rezultatele activitãţii de auto-monitoring, dupã cum urmeazã:
- anual pentru depozitele construite conform prevederilor HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor;
- semestrial pentru depozitele supuse unui program de conformare.
Orice efect negativ înregistrat prin programul de auto-monitoring se raporteazã cãtre autoritatea de mediu competenta în maximum 12 ore.
5. ÎNCHIDERE ŞI MONITORIZARE POST-ÎNCHIDERE
5.1. Închiderea depozitului
Închiderea începe o data cu încetarea exploatãrii depozitului (încetarea depozitarii deşeurilor) pe o anumitã suprafata a depozitului.
Închiderea depozitelor de deşeuri se realizeazã conform cerinţelor HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Suprafata pe care s-a sistat depozitarea trebuie impermeabilizata conform punctului 3.7 şi se instaleaza dispozitivele de monitorizare conform punctului 3.9.
Autoritatea competenta trebuie sa efectueze la finalul fazei de închidere avizarea acestei inchideri şi apoi sa ia în considerare urmãtoarele:
a) declaraţia anuala cu privire la starea depozitului,
b) evaluarea anuala a controalelor,
c) capacitatea de funcţionare a sistemelor de etantare din cadrul depozitului şi a instalaţiilor de monitorizare,
d) planuri de funcţionare şi planuri de situaţie conform punctului 4.1.
Utilizarea ulterioara a amplasamentului se face ţinând seama de condiţiile şi restricţiile specifice impuse de existenta depozitului acoperit, în funcţie de stabilitatea terenului şi de gradul de risc pe care acesta îl poate prezenta pentru mediu şi sãnãtatea umanã.
5.2. Monitorizarea post-închidere
Monitorizarea post-închidere a depozitelor de deşeuri este reglementatã prin prevederile HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi ale Anexei 2 din prezentul Normativ tehnic.
Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat sa efectueze monitorizarea post-închidere, pe o perioada stabilitã de cãtre autoritatea de mediu competenta (minimum 30 ani). Aceasta perioada poate fi prelungitã dacã în cursul derulãrii programului de monitorizare se constata ca depozitul nu este încã stabil şi poate prezenta riscuri pentru factorii de mediu şi sãnãtatea umanã.
Este necesarã obţinerea autorizaţiei de gospodãrirea apelor de la autoritatea competenta pentru gospodãrirea apelor, în scopul asigurãrii respectãrii cerinţelor legale în vigoare privind protecţia calitãţii apelor.
În cazul în care se constata efecte negative asupra mediului, operatorul depozitului de deşeuri este obligat sa informeze autoritatea de mediu competenta în mod operativ.
Valorile obţinute pentru fiecare factor de mediu se compara cu cele prevãzute de normele legislative în vigoare.
Analizele şi determinarile necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calitãţii factorilor de mediu se realizeazã conform cu cerinţele legale în vigoare, iar rezultatele se înregistreazã / pãstreazã pe toatã perioada de monitorizare.
Operatorul depozitului de deşeuri este obligat sa raporteze rezultatele activitãţii de auto-monitoring cãtre autoritatea de mediu competenta, la cererea acesteia.
ANEXA 1
la normativul tehnic
NOTA(CTCE)
Schema câmpului de testare pentru impermeabilizare minerala la baza cu secţiune orizontala şi la o inclinatie de 1:3 (panta), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 128 (a se vedea imaginea asociata).
NOTA(CTCE)
Schema câmpului de testare pentru impermeabilizare minerala la suprafata cu secţiune orizontala şi la o inclinatie de 1:3 (panta), se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005, la pagina 129 (a se vedea imaginea asociata).
ANEXA 2
la normativul tehnic
Program de mãsurare şi control pentru realizarea auto-monitorizarii depozitelor de deşeuri (conform HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor cu modificãrile şi completãrile ulterioare)
1. Observaţii generale
Pentru a descrie modificarea în timp a depozitului şi a proba respectarea limitelor de emisie, este necesarã înregistrarea sistematica a datelor de funcţionare relevante ale depozitului. Responsabilul cu auto-monitorizarea trebuie sa asigure faptul ca aparatura de mãsurare şi control utilizata este functionabila în orice moment. Acest lucru se realizeazã printr-o întreţinere şi calibrare periodicã, conform cu legislaţia în vigoare.
2. Program de mãsurare pentru faza de funcţionare şi post-închidere
În faza de funcţionare şi post-închidere, se compileaza şi se documenteaza datele de la punctul 3 al prezentei anexe, care se evalueaza conform punctului 4 al prezentei anexe.
3. Controlul capacitãţii de funcţionare a sistemelor de etansare a depozitului de deşeuri
3.1. Faza de funcţionare
3.1.1. Deformari ale sistemelor de etansare a depozitului de deşeuri
În fiecare an se fac mãsurãtori ale inaltimii şi pozitionarii conductelor de levigat din sistemul de drenare. Deformarile mãsurate se compara cu rezultatele calculelor tasarilor şi deformarilor.
3.1.2. Capacitatea de funcţionare a conductelor de colectare a levigatului
Capacitatea de funcţionare a conductelor de levigat se controleazã anual, de exemplu cu ajutorul filmarilor cu camera mobila în interiorul conductei. Trebuie sa se acorde atentie apariţiei deteriorarii conductelor, depunerilor şi gradului de cedare al tevilor. Tipul şi dimensiunea deteriorarilor constatate se înregistreazã în planurile stãrii de fapt ale sistemului de colectare a levigatului, ţinând seama de urmãtoarele:
a) deteriorãri mecanice
- deformari, fisuri, rupturi
- deteriorãri ale imbinarilor şi ale coturilor
b) depuneri de cruste - dimensiunea şi poziţia în conducta a depunerilor de cruste
Operatorul depozitului are obligaţia sa informeze imediat autoritatea competenta asupra deficienţelor de funcţionare a sistemului de colectare a levigatului. Mãsurile de remediere sunt hotãrâte de comun acord cu autoritatea de mediu competenta.
3.1.3. Condiţiile de temperatura în corpul depozitului de deşeuri
În fiecare an se înregistreazã temperatura în conductele de drenaj pentru levigat. Mãsurãtorile de temperatura trebuie sa aibã loc înainte de spalarea conductelor de levigat. În cazul sectoarelor de depozit închise şi al temperaturilor cu tendinta de scãdere, frecventa mãsurãtorilor se poate stabili la 2 ani.
3.2. Faza post-închidere
3.2.1. Capacitatea de funcţionare a sistemului de impermeabilizare a suprafeţei depozitului de deşeuri
Capacitatea de funcţionare a sistemului de impermeabilizare a suprafeţei depozitului se controleazã regulat. Dacã se constata exfiltratii, se aplica de urgenta mãsuri de remediere.
Aplicându-se mãsurile de remediere, porţiunea afectatã a stratului de impermeabilizare se elibereazã şi se verifica calitatea şi starea materialelor de impermeabilizare.
3.2.2. Deformarea sistemului de etansare la suprafata al depozitului de deşeuri
Deformarea sistemului de etansare la suprafata al depozitului de deşeuri se determina la intervale de un an.
3.2.3. Gestionarea apei din precipitatii colectate de pe suprafeţele acoperite
Cantitatea de apa colectata prin sistemul de impermeabilizare a suprafeţei depozitului şi intensitatea evaporarii de pe depozit se reprezintã în cadrul programului de mãsurare conform tabelului 1 al prezentei anexe. Se întocmeşte balanţa apei în sistem.
3.2.4. Alte mãsuri de asigurare pe termen lung
La intervale de jumãtate de an se executa inspecţii ale depozitului scos din funcţiune. Se urmãresc în special urmãtoarele:
a) Starea stratului vegetal
Eventualele deteriorãri provenite în urma eroziunii trebuie indepartate. Sistemul de drenare de pe depozitele închise trebuie sa fie întreţinut permanent (se elibereazã de plantele ce au prins rãdãcini şi care impiedica scurgerea apei).
b) Starea sistemului de drenaj
Dacã apar baltiri sau scurgeri de apa pe rambleu, sistemul de drenaj se controleazã şi se remediaza.
c) Destinaţia post-închidere
Trebuie sa se asigura faptul ca vegetatia şi utilizarea ulterioara corespund celor admise în documentele de autorizare.
Tabelul 1
┌─────┬──────────────────────────────┬────────────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Parametru │Faza de funcţionare │Faza post-închidere │
│crt. │ │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕. │Date meteorologice │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕.1. │Cantitatea de precipitatii │zilnic, suma zilnica│zilnic, medie lunarã│
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕.2. │Temperatura (Min., Max.la ora │zilnic │medie lunarã │
│ :00) │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕.3. │Direcţia şi viteza vantului │ │ │
│ │dominant │zilnic │nu este necesar │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕.4. │Evaporare direct cu lisimetrul│zilnic │zilnic, suma lunarã │
│ │sau prin stabilirea umiditatii│ │ │
│ │aerului (la ora 15:00) şi │ │ │
│ │determinarea prin calcul a │ │ │
│ │evaporarii dupã Haude │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈕.5. │Umiditatea aerului (ora 15:00)│zilnic │lunar, medie lunarã │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖. │Date despre emisii │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.1. │Cantitatea de levigat *7) │lunar *1),*3) │la 6 luni *3) │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.2. │Compozitia levigatului *2),*7)│trimestrial *3) │la 6 luni *3) │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.3. │Nivelul levigatului în corpul │zilnic │la 6 luni *3) │
│ │depozitului │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.4. │Cantitatea de apa colectata de│trimestrial *3) │la 6 luni *3) │
│ │pe suprafeţele acoperite │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.5. │Compozitia apei colectate de │trimestrial *3) │la 6 luni │
│ │pe suprafeţe acoperite *2) │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.6. │Calitatea apei de suprafata │la 6 luni *3) │la 6 luni *3) │
│ │din vecinãtatea depozitului │ │ │
│ │dacã este cazul │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.7. │Emisii difuze de gaz (detector│la 6 luni │la 6 lunr *3) │
│ │FID) │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈖.8. │Posibile emisii de gaz şi │lunar *3)*5) │la 6 luni *3),*5) │
│ │presiunea atmosferica *4),*6) │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈗. │Date despre apa subterana │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈗.1. │Nivelul apei subterane │la 6 luni *8) │la 6 luni *8) │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈗.2. │Compozitia apei subterane │specific (amplasa- │specific (amplasa- │
│ │ │mentului) *9),*10) │mentului) *9),*10) │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈘. │Date despre corpul depozitului│ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈘.1. │Construcţia şi compozitia │anual │nu este necesar │
│ │corpului depozitului *11) │ │ │
├─────┼──────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┤
𗈘.2. │Tasarea corpului depozitului │anual │anual │
└─────┴──────────────────────────────┴────────────────────┴────────────────────┘
*1)Frecventa prelevarii probelor poate fi adaptatã conform morfologiei depozitului (rambleu, debleu etc.). Acest lucru se stabileşte în autorizaţia de mediu.
*2)Parametrii analizati variaza în funcţie de compozitia deşeurilor depozitate. Ei trebuie stabiliţi în autorizaţia de mediu şi trebuie sa reflecte caracteristicile eluatului deşeurilor.
*3) Atâta timp cat din evaluarea datelor se pot trage concluzii echivalente asupra unor intervale mai mari de timp, analizele se pot extinde la intervale mai mari, în urma deciziei autoritãţii competente pentru protecţia mediului. În cazul levigatului, conductivitatea se mãsoarã cel puţin anual.
*4) Aceste mãsurãtori se referã în primul rând la conţinutul de materiale organice din deşeuri.
*5) CH(4), CO(2), O(2) H(2)S, H(2) N(2) - regulat; alte gaze - dupã necesitaţi, în funcţie de compozitia deşeurilor depozitate.
*6) Eficienta sistemului de colectare a gazului trebuie verificata regulat.
*7) Pe baza caracteristicilor amplasamentului depozitului, autoritatea competenta poate decide dacã aceste mãsurãtori sunt sau nu sunt necesare, 2.1, 2.2 şi 2.3 sunt valabile numai dacã exista colectarea levigatului.
*8) Acolo unde nivelul apei freatice variaza, se mãreşte frecventa prelevarii probelor.
*9) Frecventa se stabileşte astfel încât sa fie posibile acţiuni de remediere între doua determinãri atunci când se atinge un prag de alerta (frecventa se stabileşte pe baza experienţei şi a evaluãrii vitezei apei subterane).
*10) Când prin determinarile efectuate pe probele prelevate se constata atingerea unui prag de alerta, se repeta prelevarea şi se reiau determinarile efectuate. Dacã nivelul de poluare este confirmat, trebuie urmat planul de operare specificat în autorizaţia de mediu.
*11) Date pentru planul de situaţie al depozitului: suprafata ocupatã de deşeuri, volumul şi compozitia deşeurilor, metodele de depozitare, momentul şi durata depozitarii, calculul capacitãţii libere de depozitare.
4. Evaluare (comparatie cu tabel actualizat)
Datele determinate conform nr. 2 şi 3 şi tabelului 1 din prezenta anexa se evalueaza lunar şi anual / semestrial pentru depozitele vechi pe timpul fazei de funcţionare şi anual pe timpul fazei post-închidere. Ea evaluarea datelor se tine cont de urmãtoarele criterii minime.
a) Evaluarea lunarã conţine în special:
- determinarea valorilor sumei saptamanale pentru precipitatii, emisii, levigat, ape subterane
- graficul de monitorizare a precipitatiilor, emisiilor, levigatului şi nivelelor apei subterane.
b) Evaluarea anuala / semestriala pentru depozitele vechi
La evaluarea anuala / semestriala pentru depozitele vechi, datele mãsurate se evalueaza şi statistic.
Se acorda atentie în special urmãtoarelor relaţii dintre:
- cantitatea de levigat - cantitatea precipitatiilor - cantitatea scurgerilor de pe suprafata acoperitã - cantitatea evaporata - procedeele de depozitare
- compozitia levigatului
- tasarea corpului depozitului - metodele de depozitare
- compozitia apei subterane - capacitatea de funcţionare a sistemelor de impermeabilizare a depozitului.
5. Praguri de alerta
(1) Dacã dupã realizarea evaluãrilor de la pct. 4 operatorul constata modificarea semnificativã a compoziţiei apei subterane şi depãşirea pragurilor de alerta specificate în autorizaţia de mediu, atunci el este obligat sa informeze de urgenta autoritatea competenta.
(2) Autoritatea competenta are obligaţia ca, pe baza planului de mãsuri prezentat de operator, sa stabileascã pasii care sunt necesari pentru prevenirea deteriorarii stãrii mediului în zona.
ANEXA 3
la normativul tehnic
Metode de analiza standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului, respectiv a apelor de suprafata şi subterane
Standardele menţionate în prezentul Normativ tehnic reprezintã standarde de referinta pentru cerinţele minimale specifice domeniilor lor de aplicare.
La momentul elaborãrii Normativului tehnic, standardele menţionate erau în vigoare. Deoarece aceste documente se pot modifica, utilizatorii trebuie sa se asigure ca aplica variantele în vigoare, asigurând astfel o calitate ştiinţificã unitarã.
SR ISO 5667 (1-18) Calitatea apei. Prelevarea probelor
SR ISO 10523-97 Calitatea apei. Determinarea pH-ului
STAS 6953-81 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea conţinutului
de materii în suspensie, a pierderii la calcinare şi a
reziduului la calcinare
SR ISO 5815-98 Calitatea apei. Determinarea consumului biochimic de
oxigen dupã n zile (CBO(n)). Metoda prin dilutie şi
insamantare
SR ISO 6060-96 Calitatea apei. Determinarea consumului chimic de oxigen
STAS 8683-70 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea azotului
amoniacal
STAS 8900/1-71 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea azotatilor
SR ISO 7890/1-98 Calitatea apei. Determinarea azotatilor. Partea 1 -
Metoda spectrometrica cu 2,6 dimetilfenol
STAS 8900/2-71 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea azotitilor
SR ISO 6777-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de nitriti.
Metoda prin spectrometrie de absorbţie moleculara
SR ISO 10530-97 Calitatea apei. Determinarea sulfurilor dizolvate.
Metoda fotometrica, cu albastru de metilen
STAS 8601-70 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea sulfatilor
STAS 7167-92 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea conţinutului
de compuşi fenolici
SR 7587-96 Calitatea apei. Determinarea substanţelor extractibile cu
solventi. Metoda gravimetrica
STAS 7685-79 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea cianurilor
SR ISO 6703/1-98 Calitatea apei. Determinarea cianurilor. Partea 1 -
Determinarea cianurilor totale
STAS 8663-70 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea clorurilor
STAS 8910-71 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea fluorului
SR ISO 6595-97 Calitatea apei. Determinarea arsenului total. Metoda
spectrofotometrica cu dietilditiocarbamat de argint
STAS 3662-90 Apa potabilã. Determinarea conţinutului de calciu
SR ISO 7980-97 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de calciu şi
magneziu. Metoda prin spectrometrie de absorbţie atomica
STAS 7852-80 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea cadmiului
SR ISO 5961-93 Calitatea apei. Determinarea cadmiului. Metode prin
spectrometrie de absorbţie atomica în flacara
STAS 8288-69 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea cobaltului
STAS 7884-91 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea conţinutului
de crom
SR ISO 9174-98 Calitatea apei. Determinarea cromului. Metoda
spectrometrica de absorbţie atomica
SR ISO 11083-98 Calitatea apei. Determinarea cromului (VI). Metoda
spectrometrica cu difenilcarbazida
STAS 7795-80 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea cuprului
SR ISO 6332-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de fier. Metoda
spectrometrica cu 1, 10 - fenantrolina
STAS 6674-77 Apa potabilã. Determinarea magneziului
STAS 8662/1-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de mangan.
Metoda spectrometrica cu oxidare a manganului la ionul
permanganic
SR ISO 6333-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de mangan.
Metoda spectrometrica cu formaldoxima
STAS 8045-79 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea mercurului
STAS 11422-84 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea molibdenului
STAS 7987-67 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea nichelului
STAS 12663-88 Apa potabilã. Determinarea conţinutului de seleniu
STAS 8314-87 Ape de suprafata şi ape uzate. Determinarea conţinutului
de zinc
Metode de analiza standardizate pentru caracterizarea emisiilor în atmosfera
Lista va fi completatã pe mãsura apariţiei standardelor de analiza pentru alţi indicatori.
STAS 10814-76 Puritatea aerului. Determinarea hidrogenului sulfurat
STAS 10812-76 Puritatea aerului. Determinarea amoniacului
STAS 10813-76 Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie
--------
