Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 723 din 4 aprilie 2024 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"
EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 376 din 22 aprilie 2024
Având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al Ministerului Finanţelor comunicat prin Adresa nr. 738.983 din 3.04.2024, avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale comunicat prin Adresa nr. 285/CVB din 16.02.2024, avizul Ministerului Sănătăţii comunicat prin Adresa nr. SG135 din 29.02.2024,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare, ale art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă emit următorul ordin:
ART. 1
(1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, precum şi anexele nr. 1.1 „Anexa angajator“ şi nr. 1.2 „Anexa asigurat“ la acesta, prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Anexa nr. 1.1 „Anexa angajator“ şi anexa nr. 1.2 „Anexa asigurat“ fac parte integrantă din formularul prevăzut la alin. (1).
(3) Se aprobă nomenclatoarele prevăzute în anexele nr. 2-5.
(4) Declaraţia prevăzută la alin. (1) este o declaraţie de impunere în sensul art. 1 pct. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 6.
ART. 3
Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile şi persoanele fizice prevăzute la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8) şi (9), art. 147 alin. (1), (1^1), (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 169 alin. (1) şi (1^1), art. 174 alin. (4), art. 174^1 alin. (6) şi (7), art. 220 alin. (1) şi (2) şi art. 220^7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute la art. 1 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
ART. 4
Caracteristicile de editare, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 7.
ART. 5
Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 6
(1) Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pentru perioadele de raportare cuprinse între 1 ianuarie 2024 şi luna anterioară publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv, în formularul 112, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, trimiterile la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele la art. XXXVII din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, se consideră a fi făcute la art. LXXIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, iar trimiterile la art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de la poziţiile 9, 11, 13, 15 şi 18 din Nomenclatorul „Creanţe fiscale“ se consideră a fi făcute la art. 174^1 alin. (6) şi (7), respectiv art. 174 alin. (4) din aceeaşi lege.
ART. 7
Direcţiile de specialitate şi structurile subordonate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Casei Naţionale de Pensii Publice, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi structurile care funcţionează în subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Nicoleta-Mioara Cîrciumaru
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice,
Daniel Baciu
p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Mihaela Ion
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
Florin-Irinel Cotoşman
ANEXA 1-7
ANEXE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: