Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 718 din 7 mai 2010  pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice si juridice care efectueaza proiectarea si/sau executa lucrari de imbunatatiri funciare din domeniul silvic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 718 din 7 mai 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice si juridice care efectueaza proiectarea si/sau executa lucrari de imbunatatiri funciare din domeniul silvic

EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 21 mai 2010

În conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România,
în temeiul <>art. 74 lit. d) din Legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004 , republicatã, cu completãrile ulterioare, şi al <>art. 15 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pãdurilor,

ministrul mediului şi pãdurilor emite prezentul ordin.

ART. 1
Se aprobã Normele metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Rãspunderea pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin revine Direcţiei politici şi strategii în silviculturã din cadrul Ministerului Mediului şi Pãdurilor.
ART. 3
Dosarele depuse în vederea atestãrii anterior intrãrii în vigoare a prezentului ordin se analizeazã pe baza metodologiei în vigoare la data înregistrãrii cererii.
ART. 4
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin, <>Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 88/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 20 februarie 2006, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogã.
ART. 5
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Ministrul mediului şi pãdurilor,
Laszlo Borbely


Bucureşti, 7 mai 2010.
Nr. 718.

ANEXĂ

NORME METODOLOGICE
privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã
proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare
din domeniul silvic

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Atestarea persoanelor fizice şi juridice are drept scop asigurarea premiselor pentru realizarea lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare în vederea îndeplinirii cerinţelor tehnice şi calitative minimale prevãzute în normativele în vigoare.
ART. 2
În înţelesul prezentelor norme metodologice, lucrãrile de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic sunt lucrãri complexe care se executã pe terenuri cu orice destinaţie, în vederea asigurãrii protecţiei acestora şi a oricãror categorii de obiective faţã de inundaţii, alunecãri de teren şi eroziuni, pentru asigurarea protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatãrii, pentru asigurarea unui nivel corespunzãtor de umiditate a solului care sã permitã sau sã stimuleze instalarea şi dezvoltarea culturilor silvice, pentru realizarea ameliorãrii solurilor acide, sãrãturate şi nisipoase, precum şi pentru asigurarea protecţiei împotriva poluãrii. Acestea se realizeazã prin desecãri, construcţii hidrotehnice, mãsuri pedoameliorative, împãduriri, crearea perdelelor forestiere de protecţie şi altele asemenea.
ART. 3
Prin atestare se confirmã capacitatea tehnico-profesionalã a persoanelor fizice şi juridice de a proiecta şi de a executa lucrãrile de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, care corespund normelor de calitate în vigoare.
ART. 4
Atestarea capacitãţii tehnico-profesionale se realizeazã prin verificarea performanţelor profesionale şi a posibilitãţilor tehnice de execuţie ale persoanelor fizice şi juridice care solicitã atestarea, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.

CAP. II
Domenii şi condiţii de atestare

ART. 5
Domeniile de atestare a persoanelor fizice şi juridice pentru activitãţile de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic sunt urmãtoarele:
a) proiectare - efectuarea studiilor de teren şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrãrile de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic;
b) execuţie - efectuarea lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic.
ART. 6
Atestarea persoanelor fizice şi juridice se face pentru domeniile de activitate prevãzute la art. 5 şi se poate solicita pentru unul sau ambele domenii, cu respectarea condiţiilor prevãzute în prezentele norme metodologice.
ART. 7
Grupele de lucrãri de îmbunãtãţiri funciare aferente domeniilor de activitate prevãzute la art. 5, pentru care Ministerul Mediului şi Pãdurilor acordã atestare, sunt urmãtoarele:
a) amenajãri de desecare şi drenaj, care au drept scop prevenirea şi înlãturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol, în vederea asigurãrii condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor cu destinaţie forestierã sau destinate culturii speciilor forestiere. Aceste amenajãri cuprind lucrãri de colectare, de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces;
b) lucrãri de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecãri. Aceste amenajãri cuprind lucrãri pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apei pe versanţi, stingerea formaţiunilor torenţiale şi stabilizarea nisipurilor mişcãtoare;
c) amenajãri pedoameliorative pe terenurile sãrãturate, acide şi pe nisipuri, pe terenurile poluate, inclusiv cu reziduuri petroliere, pe haldele de la exploatãrile miniere, pe alte terenuri neproductive, cuprinzând şi lucrãrile de nivelare-modelare, de scarificare, de afânare adâncã, rigole şi şanţuri de scurgere a apei, arãturile în benzi cu coame, udãrile de spãlare a sãrurilor, aplicarea de amendamente şi îngrãşãminte, în scopul valorificãrii pentru silviculturã sau pentru cultura speciilor forestiere;
d) perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului;
e) alte lucrãri realizate prin soluţii tehnice şi tehnologii noi, rezultate din activitatea de cercetare silvicã.
ART. 8
(1) Persoanele fizice care solicitã atestarea pentru domeniul prevãzut la art. 5 lit. a) trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sã aibã studii superioare de lungã duratã în una dintre specializãrile: silviculturã şi exploatãri forestiere, construcţii hidrotehnice sau îmbunãtãţiri funciare;
b) sã aibã o experienţã de minimum 5 ani în proiectarea lucrãrilor care fac obiectul atestãrii, în domeniul silvic;
c) sã nu fi fost condamnate penal pentru sãvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legãturã cu domeniul pentru care solicitã atestarea.
(2) Persoanele fizice care solicitã atestarea pentru domeniul prevãzut la art. 5 lit. b) trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sã aibã studii medii sau superioare în una dintre specializãrile: silviculturã şi exploatãri forestiere, construcţii hidrotehnice sau îmbunãtãţiri funciare;
b) sã aibã o experienţã de minimum 5 ani în executarea lucrãrilor care fac obiectul atestãrii, în domeniul silvic;
c) sã nu fi fost condamnate penal pentru sãvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legãturã cu domeniul pentru care solicitã atestarea.
(3) Persoanele fizice care au studii medii sau superioare în specializarea silviculturã şi exploatãri forestiere pot obţine atestarea pentru toate grupele de lucrãri prevãzute la art. 7, iar cele cu studii medii sau superioare în specializãrile construcţii hidrotehnice sau îmbunãtãţiri funciare pot obţine atestarea numai pentru grupele de lucrãri prevãzute la art. 7 lit. a) şi b).
(4) Persoanele fizice strãine care nu exercitã activitatea de îmbunãtãţiri funciare în domeniul forestier cu titlu permanent în unul dintre statele membre şi care solicitã atestarea pentru aceastã activitate în România trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute la alin. (1), (2) şi (3).
(5) Documentele necesare atestãrii persoanelor fizice prevãzute la alin. (4) se depun în limba românã, traduse de un traducãtor autorizat.
ART. 9
Persoanele fizice care au titlul ştiinţific de doctor şi/sau sunt de profesie inginer proiectant gradul I, cercetãtor ştiinţific gradul I sunt atestate la cerere, fãrã examinarea prevãzutã la art. 16, pentru domeniile şi grupele de lucrãri corespunzãtoare subiectului tezei de doctorat şi/sau corespunzãtoare domeniului în care îşi desfãşoarã activitatea.
ART. 10
(1) În vederea atestãrii, persoanele juridice trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sã fie constituite şi sã funcţioneze în condiţiile legii;
b) sã aibã înscris în statut obiectul de activitate corespunzãtor cu domeniile şi grupele de lucrãri în care solicitã atestarea, conform art. 5, respectiv art. 7;
c) sã aibã cel puţin 2 angajaţi cu contract individual de muncã pe duratã nedeterminatã, ambii atestaţi conform prezentelor norme metodologice, pentru domeniul şi grupele de lucrãri pentru care persoana juridicã solicitã atestarea;
d) pentru domeniul de atestare prevãzut la art. 5 lit. b), una dintre cele douã persoane încadrate cu contract individual de muncã prevãzute la litera c) trebuie sã aibã studii superioare de lungã duratã în una dintre specializãrile: silviculturã şi exploatãri forestiere, construcţii hidrotehnice sau îmbunãtãţiri funciare, dupã caz;
e) sã deţinã mijloacele tehnice minime necesare pentru realizarea lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic pentru care solicitã atestarea, dupã cum urmeazã:
1. pentru domeniul de atestare prevãzut la art. 5 lit. a), dupã caz: un calculator cu imprimantã şi un teodolit/o staţie totalã/GPS;
2. pentru domeniul de atestare prevãzut la art. 5 lit. b), dupã caz: un tractor/un plug/un buldozer/un excavator/un compactor/un încãrcãtor/o macara.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), persoana juridicã al cãrei administrator/asociat este atestat ca persoanã fizicã pentru domeniul şi grupele de lucrãri pentru care aceasta solicitã atestarea trebuie sã aibã un singur angajat cu contract individual de muncã pe duratã nedeterminatã, atestat conform prezentelor norme metodologice, pentru domeniul şi grupele de lucrãri pentru care persoana juridicã respectivã solicitã atestarea.
(3) Persoanele juridice strãine care nu exercitã activitatea de îmbunãtãţiri funciare în domeniul forestier cu titlu permanent în unul dintre statele membre şi care solicitã atestarea pentru aceastã activitate în România trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute la alin. (1) şi (2).
(4) Documentele necesare atestãrii pentru persoanele juridice prevãzute la alin. (3) se depun în limba românã, traduse de un traducãtor autorizat.

CAP. III
Documentele şi procedura de atestare

ART. 11
Atestarea persoanelor fizice şi juridice este organizatã şi coordonatã de direcţia competentã potrivit atribuţiilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã.
ART. 12
Atestarea persoanelor fizice şi juridice se face de cãtre Comisia de atestare formatã din specialişti, numitã prin ordin al ministrului mediului şi pãdurilor.
ART. 13
Documentele necesare atestãrii persoanelor fizice sunt urmãtoarele:
a) cerere-tip pentru atestare, conform modelului prevãzut în anexa nr. 1;
b) curriculum vitae;
c) lista de lucrãri elaborate sau la care au fost coautoare, în domeniul proiectãrii şi/sau executãrii lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare, din care sã rezulte experienţa corespunzãtoare domeniului şi grupelor de lucrãri pentru care solicitã atestarea;
d) diploma de studii şi, dupã caz, titlul ştiinţific, în copie;
e) extras de pe carnetul de muncã, în copie certificatã de cãtre angajator/deţinãtor, sau un alt document din care sã rezulte îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b);
f) certificatul de cazier judiciar din care sã rezulte cã nu au fost condamnate în ultimii 3 ani, prin hotãrârea definitivã a unei instanţe judecãtoreşti, pentru o faptã care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesionalã;
g) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare, potrivit prevederilor art. 21. alin. (1) şi (2).
ART. 14
Documentele necesare în vederea atestãrii persoanelor juridice sunt urmãtoarele:
a) cerere-tip pentru atestare, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2;
b) memoriu de activitate care sã conţinã: date cu privire la capitalul social şi la valoarea patrimoniului, lista principalelor lucrãri realizate în domeniu, experienţa în proiectarea/execuţia lucrãrilor, personalul tehnic şi economic angajat şi experienţa acestuia;
c) declaraţie pe propria rãspundere a administratorului, din care sã rezulte cã persoana juridicã nu se aflã în niciuna dintre situaţiile prevãzute la <>art. 181 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
d) lista utilajelor şi echipamentelor aflate în stare de funcţionare deţinute, necesare pentru desfãşurarea activitãţilor din domeniul şi grupele pentru care se solicitã atestarea, însoţitã de copii de pe documentele prin care se face dovada deţinerii;
e) copii de pe documentele care dovedesc înfiinţarea persoanei juridice, potrivit legii;
f) copie de pe contractul individual de muncã pe duratã nedeterminatã pentru angajatul atestat, conform prevederilor art. 10 alin (1) lit. c);
g) copia atestatului persoanei fizice care îndeplineşte condiţia de angajat/administrator/asociat la persoana juridicã, conform prevederilor art. 10;
h) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2).
ART. 15
(1) Dosarele de atestare se depun la sediul autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã sau al Regiei Naţionale a Pãdurilor - Romsilva.
(2) În cazul documentaţiilor incomplete, Comisia de atestare informeazã solicitanţii cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare.
(3) Dosarele prevãzute la alin. (1) sunt analizate periodic de cãtre Comisia de atestare, în şedinţe de lucru programate de preşedintele acesteia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.
(4) În urma analizãrii dosarelor, Comisia de atestare comunicã solicitanţilor, dupã caz, data la care este programatã examinarea solicitanţilor persoane fizice şi juridice ale cãror dosare au fost admise ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevãzute în prezentele norme metodologice, respectiv motivul respingerii documentaţiei depuse. Comunicarea datei pentru sesiunea de examinare se face cu cel puţin douã zile lucrãtoare înainte de data sesiunii de examinare.
(5) Rezultatele analizãrii dosarelor se consemneazã într-un registru de procese-verbale.
ART. 16
Examinarea persoanelor fizice ale cãror dosare au fost admise constã în prezentarea de cãtre acestea în faţa Comisiei de atestare cel puţin a unei lucrãri realizate, aleasã de candidaţi din lista inclusã în dosarul de atestare. Candidaţii rãspund întrebãrilor puse de membrii Comisiei de atestare pentru verificarea experienţei profesionale în legãturã cu domeniul şi grupele de lucrãri solicitate.
ART. 17
Examinarea activitãţii persoanei juridice al cãrei dosar a fost admis se face de cãtre Comisia de atestare, în prezenţa reprezentantului legal al persoanei juridice, care, la cerere, furnizeazã date suplimentare.
ART. 18
Rezultatul examenului de atestare - admis/respins - atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice se consemneazã în procesul-verbal de şedinţã, se aduce la cunoştinţa candidaţilor la încheierea şedinţei de atestare şi se afişeazã pe site-ul Ministerului Mediului şi Pãdurilor.
ART. 19
În termen de 30 de zile de la data atestãrii, persoanele fizice şi juridice îndreptãţite primesc certificatul de atestare, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. 3.
ART. 20
Persoanele fizice atestate sunt obligate sã îşi confecţioneze parafa de atestat, conform modelului prevãzut în anexa nr. 4, şi sã înainteze Ministerului Mediului şi Pãdurilor specimenul acesteia, cu declaraţie pe propria rãspundere.
ART. 21
(1) Tariful pentru obţinerea certificatului de atestare este urmãtorul:
a) 200 lei pentru persoane fizice;
b) 500 lei pentru persoane juridice.
(2) Persoanele care solicitã atestarea şi ale cãror dosare au fost admise au obligaţia de a depune valoarea tarifului, în numerar, la casieria Regiei Naţionale a Pãdurilor - Romsilva, sau prin ordin de platã la prezentare, în contul deschis separat pentru aceastã activitate, înainte de susţinerea examenului.
(3) Cheltuielile pentru funcţionarea Comisiei de atestare şi editarea certificatelor de atestare se suportã de cãtre Regia Naţionalã a Pãdurilor - Romsilva din tarifele încasate.
(4) Un cuantum în valoare de 50% din tarifele încasate se acordã membrilor Comisiei de atestare.

CAP. IV
Comisia de atestare şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor

ART. 22
(1) Comisia de atestare îşi desfãşoarã activitatea în cadrul Regiei Naţionale a Pãdurilor - Romsilva şi este formatã din 7 membri, dintre care un preşedinte şi un vicepreşedinte.
(2) Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei de atestare sunt nominalizaţi din cadrul Ministerului Mediului şi Pãdurilor.
(3) Secretariatul Comisiei de atestare este asigurat de 2 membri ai acesteia, şi anume: un reprezentant din direcţia competentã prevãzutã la art. 11 şi un reprezentant al Regiei Naţionale a Pãdurilor - Romsilva.
(4) Comisia de atestare foloseşte o ştampilã proprie.
ART. 23
(1) Atribuţiile preşedintelui Comisiei de atestare sunt urmãtoarele:
a) aprobã programarea şedinţelor Comisiei de atestare;
b) conduce lucrãrile şedinţelor Comisiei de atestare;
c) semneazã certificatele de atestare şi corespondenţa Comisiei de atestare.
(2) Vicepreşedintele Comisiei de atestare îndeplineşte atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.
ART. 24
Atribuţiile secretariatului Comisiei de atestare sunt urmãtoarele:
a) planificã şi organizeazã, împreunã cu preşedintele, activitatea Comisiei de atestare, stabilind periodic datele de întrunire a acesteia;
b) primeşte dosarele de atestare şi pãstreazã evidenţa acestora;
c) asigurã convocarea membrilor Comisiei de atestare şi programarea solicitanţilor pentru examinare;
d) pãstreazã şi completeazã registrul cu procesele-verbale ale Comisiei de atestare;
e) redacteazã documentele Comisiei de atestare;
f) ţine evidenţa certificatelor de atestare şi a celorlalte documente emise de Comisia de atestare;
g) pãstreazã ştampila Comisiei de atestare.
ART. 25
Comisia de atestare ia decizii cu privire la:
a) admiterea ori respingerea cererilor de atestare a persoanelor fizice sau juridice, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor prevãzute în prezentele norme metodologice;
b) admiterea ori respingerea, în urma examinãrii, a persoanelor fizice sau juridice;
c) suspendarea şi/sau retragerea certificatului de atestare.
ART. 26
(1) Comisia de atestare funcţioneazã în prezenţa a cel puţin 5 membri.
(2) Deciziile Comisiei de atestare se iau prin vot deschis, cu majoritatea simplã a membrilor acesteia.
ART. 27
Contestaţiile împotriva deciziilor Comisiei de atestare se depun în termen de 48 de ore de la comunicarea rezultatelor şi se adreseazã Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor, constituitã conform prevederilor art. 28. Împotriva hotãrârilor acestei comisii se poate formula plângere la instanţa judecãtoreascã competentã, potrivit legii.
ART. 28
(1) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor este formatã din 3 membri:
a) secretarul de stat care coordoneazã activitatea în domeniul pãdurilor din cadrul autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã - preşedintele comisiei;
b) directorul direcţiei de control al regimului silvic;
c) un jurist din cadrul direcţiei care are în responsabilitate activitatea de reglementare în domeniul silvic - secretarul comisiei.
(2) Nominalizarea Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor se face prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã.
ART. 29
Atribuţiile Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor:
a) analizeazã contestaţia şi verificã dacã aceasta este întemeiatã, pe baza dosarului care a fost depus de petent pentru obţinerea certificatului de atestare şi a prevederilor din prezentele norme metodologice;
b) admite sau respinge contestaţia.
ART. 30
Atribuţiile preşedintelui Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor sunt:
a) conduce lucrãrile şedinţelor Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor;
b) semneazã hotãrârile Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor;
c) dispune, în cazul admiterii contestaţiilor, reluarea procedurilor legale.
ART. 31
Atribuţiile secretarului Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor sunt:
a) organizeazã şi planificã, împreunã cu preşedintele, şedinţele Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor;
b) înregistreazã şi ţine evidenţa contestaţiilor;
c) redacteazã documentele Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor;
d) comunicã celor interesaţi hotãrârile Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor.

CAP. V
Drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice atestate

ART. 32
În cadrul domeniilor şi grupelor de lucrãri în care au fost atestate, persoanele fizice şi juridice au dreptul, dupã caz:
a) de a participa la licitaţii;
b) de a încheia contracte;
c) de a acorda consultanţã tehnicã;
d) de a efectua studii de teren şi de a elabora documentaţii tehnico-economice pentru lucrãrile de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic;
e) de a executa lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic.
ART. 33
Persoanele fizice şi juridice atestate au urmãtoarele obligaţii:
a) sã desfãşoare activitãţile privind îmbunãtãţirile funciare din domeniul silvic numai în domeniul şi grupele de lucrãri pentru care au fost atestate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a metodologiilor, normelor şi instrucţiunilor aprobate de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã;
b) sã valideze numai acele lucrãri care se încadreazã în domeniul de activitate în care au fost atestate prin aplicarea parafei de cãtre persoana fizicã atestatã.

CAP. VI
Suspendarea şi retragerea certificatului de atestare

ART. 34
Nerespectarea condiţiilor prevãzute la art. 10 de cãtre persoanele juridice şi la art. 33 de cãtre persoanele fizice sau juridice atestate potrivit prezentelor norme metodologice poate atrage suspendarea ori retragerea certificatului de atestare.
ART. 35
Suspendarea sau retragerea, dupã caz, a certificatului de atestare se dispune prin decizie a preşedintelui Comisiei de atestare, în urma analizei din cadrul şedinţei Comisiei de atestare, pe baza actelor de constatare încheiate de persoane împuternicite în condiţiile legii sau, dupã caz, a documentelor din care rezultã neîndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 10, ori în temeiul punerii în mişcare a unei acţiunii penale împotriva persoanei atestate.
ART. 36
Certificatul de atestare a persoanei fizice sau juridice se suspendã în urmãtoarele cazuri:
a) când persoana elaboreazã sau realizeazã lucrãri în domeniul şi grupa de lucrãri pentru care a fost autorizatã fãrã sã respecte metodologiile, reglementãrile şi normele tehnice în vigoare. Perioada suspendãrii este de 6 luni sau, dacã ducerea la îndeplinire a mãsurilor şi termenelor dispuse prin actele de constatare prevãzute la art. 35 este mai mare de 6 luni, pe perioada necesarã. Îndeplinirea mãsurilor dispuse se constatã prin încheierea unui nou act de constatare de cãtre persoanele prevãzute la art. 35;
b) când persoana juridicã nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 10. Perioada suspendãrii dureazã pânã când persoana juridicã face dovada îndeplinirii condiţiilor menţionate;
c) când împotriva persoanei atestate s-a pus în mişcare o acţiune penalã în legãturã cu activitatea pentru care a fost atestatã. În acest caz suspendarea certificatului de atestare se dispune pânã la soluţionarea definitivã a cauzei.
ART. 37
Certificatul de atestare a persoanelor fizice şi juridice se retrage în urmãtoarele cazuri:
a) când a fost suspendat de douã ori în baza art. 36 lit. a), iar a treia oarã se sãvârşesc abateri similare celor pentru care s-au dispus suspendãrile anterioare ale acestuia;
b) când persoanele fizice şi juridice atestate valideazã, prin semnãturã şi parafã, documente pentru domenii de activitate şi grupe de lucrãri în care nu au fost atestate sau îşi continuã activitatea în perioada de suspendare.
ART. 38
(1) Suspendarea sau retragerea certificatului de atestare se comunicã persoanelor fizice şi juridice în cauzã, în scris, de cãtre Comisia de atestare.
(2) Mãsura prevãzutã la alin. (1) poate fi contestatã, în scris, în termen de 10 zile lucrãtoare de la comunicare, la ministrul mediului şi pãdurilor.
(3) Împotriva soluţiei ministrului mediului şi pãdurilor se poate formula plângere la instanţa judecãtoreascã competentã, potrivit legii.

CAP. VII
Dispoziţii finale

ART. 39
(1) Valabilitatea certificatului de atestare a persoanelor fizice are o duratã nelimitatã, iar a certificatului de atestare a persoanelor juridice are durata de 5 ani, fiind condiţionatã de îndeplinirea continuã a cerinţelor prevãzute la art. 10.
(2) Certificatele de atestare emise în baza <>Ordinului ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului nr. 681/2003 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã studii de teren, elaboreazã documentaţii tehnico-economice şi executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare în domeniul silvic şi în baza <>Ordinului ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 88/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic sunt valabile pânã la expirarea acestora.
(3) Persoanele fizice care deţin certificat de atestare emis anterior intrãrii în vigoare a prezentelor norme metodologice şi solicitã înainte de expirarea termenului de valabilitate a acestuia obţinerea unui nou certificat de atestare, pentru aceleaşi domenii şi grupe pentru care s-a emis cel anterior, primesc certificatul respectiv doar pe baza unei cereri scrise, fãrã a fi necesar sã se depunã celelalte documente prevãzute la art. 13 şi fãrã susţinerea examenului prevãzut la art. 16.
(4) Corespondenţa dintre grupele de lucrãri de îmbunãtãţiri funciare în domeniul silvic, pentru care au fost acordate certificatele de atestare prevãzute la alin. (2), este prevãzutã în anexa nr. 5.
ART. 40
O persoanã fizicã poate desfãşura activitãţi în domeniul şi grupele de lucrãri pentru care a fost atestatã, în cadrul a cel mult douã persoane juridice.
ART. 41
(1) La cerere, în cadrul aceleiaşi şedinţe de atestare, se pot examina atât persoana fizicã sau persoana care se aflã în situaţia prevãzutã la art. 10 alin. (2), dupã caz, cât şi persoana juridicã în cadrul cãreia este încadratã aceasta, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.
(2) În situaţia prevãzutã la alin. (1), examinarea persoanei juridice se realizeazã numai dupã ce Comisia de atestare a stabilit admiterea persoanei fizice.
ART. 42
(1) Procedurile şi formalitãţile de autorizare prevãzute în prezentele norme metodologice pot fi îndeplinite prin intermediul punctului de contact unic, în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Prevederile prezentului alineat se aplicã în termen de 60 de zile de la data la care punctul de contact unic devine funcţional.
(2) În cazul în care este necesarã verificarea legalitãţii documentelor depuse în vederea autorizãrii, Comisia de atestare va contacta autoritãţile competente din statul membru al Uniunii Europene, prin intermediul Sistemului de Informare în cadrul Pieţei Interne (SIPI), în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 49/2009 .
ART. 43
Persoanele care exercitã activitatea de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic cu titlu permanent în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pot presta în mod temporar sau permanent în România, dupã notificarea Comisiei de atestare.
ART. 44
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice.
ART. 45
(1) Degradarea, distrugerea sau pierderea certificatului de atestare ori a parafei se declarã, în scris, la Ministerul Mediului şi Pãdurilor, în termen de 48 de ore de la constatare şi, totodatã, va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, de cãtre cel în cauzã.
(2) Dupã publicarea anunţului, prevãzutã la alin. (1), Comisia de atestare elibereazã un duplicat al certificatului de atestare sau aprobã, dupã caz, confecţionarea unei noi parafe, pe baza unei cereri scrise, însoţitã de copia anunţului din Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.


ANEXA 1


───────
la normele metodologice
───────────────────────

CERERE
pentru atestarea persoanelor fizice
(model)

Domnule preşedinte,
Subsemnatul, ..........., având cetãţenia ........., cu domiciliul în ....../(adresa completã şi nr. de telefon, eventual nr. de fax, pentru comunicare eficientã) ....., posesor al diplomei de inginer în specializarea ........, eliberatã de ...... din localitatea ......, promoţia ........, ţara ........, solicit atestarea, în calitate de persoanã fizicã, în domeniul ........, conform art. 5, şi grupele de lucrãri ............., conform art. 7 din Normele metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului mediului şi pãdurilor nr. 718/2010.
În susţinerea cererii anexez urmãtoarele:
a) curriculum vitae;
b) lista lucrãrilor realizate în domeniu şi grupele de lucrãri pentru care solicit atestarea;
c) acte de studii şi, dupã caz, titluri ştiinţifice, în copie;
d) extras de pe carnetul de muncã în copie certificatã de angajator/deţinãtorul carnetului;
e) certificatul de cazier judiciar.
Menţionez cã îmi desfãşor activitatea la ............, cu sediul în localitatea ........., judeţul/sectorul ........., str. ............. nr. ...., telefon ........, fax ........, unde am calitatea de ........................ .
Declar cã am luat cunoştinţã de obligaţiile ce îmi revin potrivit normelor metodologice menţionate mai sus.

Data ...........................................
(semnãtura)

Domnului preşedinte al Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic.


ANEXA 2
───────
la normele metodologice
────────────────────────

CERERE
pentru atestarea persoanelor juridice
(model)
Nr. ........../................

Domnule preşedinte,
........./(denumirea persoanei juridice)......., având sediul în ...../(adresa completã)....., înregistratã la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ....., cod fiscal nr. ......., telefon ........, fax ......., reprezentatã prin ........., în calitate de ........., solicitã atestarea în calitate de persoanã juridicã în domeniul ...... şi grupele de lucrãri ......., conform prevederilor art. 5, respectiv art. 7 din Normele metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului mediului şi pãdurilor nr. 718/2010.
În susţinerea cererii se anexeazã urmãtoarele:
a) memoriu de activitate;
b) declaraţie pe propria rãspundere privind bonitatea societãţii;
c) lista mijloacelor tehnice deţinute;
d) copii de pe documentele de înfiinţare ca persoanã juridicã;
e) copie de pe contractul individual de muncã pe duratã nedeterminatã pentru persoana fizicã atestatã*);
_______
*) Acest document poate lipsi în situaţiile prevãzute la art. 10 alin. (2) din normele metodologice.

f) copia atestatului persoanei fizice.
Declarãm cã am luat cunoştinţã de obligaţiile ce ne revin potrivit prezentelor norme metodologice.

Data .........................................
........................................................................
(numele, prenumele, funcţia, semnãtura şi ştampila)

Domnului preşedinte al Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic.


ANEXA 3
───────
la normele metodologice
───────────────────────

MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

CERTIFICAT DE ATESTARE
(model)
Nr. ......... din .........

În baza Ordinului ministrului mediului şi pãdurilor nr. 718/2010 şi în urma susţinerii examenului pentru atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, ......../(numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice)......, cu domiciliul/sediul în ....../(adresa completã)...., înregistratã la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ....../(pentru persoanele juridice)...... /CNP ....../(pentru persoanele fizice)......., este atestat în domeniile ................................................. .
Grupele de lucrãri aferente domeniilor de activitate în care se acordã certificatul de atestare, conform art. 7 din Normele metodologice privind atestarea persoanelor fizice şi juridice care efectueazã proiectarea şi/sau executã lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic, aprobate prin Ordinul ministrului mediului şi pãdurilor nr. 718/2010, sunt urmãtoarele:
....................................................................
....................................................................
....................................................................

Valabil de la data ............ pânã la data ..........(pentru persoane juridice)

Preşedintele Comisiei de atestare, Secretariatul Comisiei de atestare,
............................... ................................
(numele şi prenumele) (numele şi prenumele)

LS ....................


ANEXA 4
────────
la normele metodologice
────────────────────────

PARAFA DE ATESTAT
(model)





┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│*) ..................................................................... │
│ ..................................................................... │
│ │
│ │
│ ATESTAT │
│ │
│ de cãtre Ministerul Mediului şi Pãdurilor prin Certificatul de atestare │
│ nr. ...... din .......... sã efectueze proiectarea şi/sau sã execute │
│ lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din domeniul silvic. │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


__________
*) Numele, prenumele şi codul numeric personal ale persoanei fizice.

NOTĂ:
Dimensiunile parafei vor fi de 7 cm/4 cm.


ANEXA 5


───────
la normele metodologice
───────────────────────

CORESPONDENŢA
dintre grupele de lucrãri de îmbunãtãţiri funciare în domeniul silvic,
cuprinse în certificatele de atestare emise anterior intrãrii în vigoare
a prezentelor norme metodologice, şi cele din certificatele care se
emit în temeiul prezentelor norme metodologice





┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Grupele de lucrãri de îmbunãtãţiri │Grupele de lucrãri de îmbunãtãţiri │
│funciare în domeniul silvic, cuprinse │funciare din domeniul silvic, cuprinse│
│în certificatele de atestare emise în │în Ordinul ministrului agriculturii, │
│temeiul Ordinului ministrului │pãdurilor şi dezvoltãrii rurale │
│agriculturii, pãdurilor, apelor şi │nr. 88/2006 pentru aprobarea Normelor │
│mediului nr. 681/2003 pentru aprobarea │metodologice privind atestarea │
│Metodologiei privind atestarea │persoanelor fizice şi juridice care │
│persoanelor fizice şi juridice care │efectueazã proiectarea şi/sau executã │
│efectueazã studii de teren, elaboreazã │lucrãri de îmbunãtãţiri funciare din │
│documentaţii tehnico-economice şi │domeniul silvic, precum şi grupele de │
│executã lucrãri de îmbunãtãţiri │lucrãri corespunzãtoare prezentelor │
│funciare în domeniul silvic │norme metodologice │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│a) îndiguiri şi regularizarea │ │
│cursurilor de apã │ - │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│b) amenajãri de desecare şi drenaj │a) amenajãri de desecare şi drenaj, │
│ │care au drept scop prevenirea şi │
│ │înlãturarea excesului de umiditate de │
│ │la suprafaţa terenului şi din sol, în │
│ │vederea asigurãrii condiţiilor │
│ │favorabile de utilizare a terenurilor │
│ │cu destinaţie forestierã. Aceste │
│ │amenajãri cuprind lucrãri de │
│ │colectare, de transport şi de evacuare│
│ │în emisar a apei în exces. │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│c) amenajãri de combatere a eroziunii │b) lucrãri de combatere a eroziunii │
│solului, în care se includ şi lucrãri │solului şi de ameliorare a terenurilor│
│pentru stingerea torenţilor │afectate de alunecãri. Aceste │
│ │amenajãri cuprind lucrãri pentru │
│ │protecţia solului, regularizarea │
│ │scurgerii apei pe versanţi, stingerea │
│ │formaţiunilor torenţiale, stabilizarea│
│ │nisipurilor mişcãtoare. │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│d) lucrãri şi mãsuri pedoameliorative, │c) amenajãri pedoameliorative pe │
│asociate cu cele de combatere a │terenurile sãrãturate, acide şi pe │
│eroziunii solului pe terenuri │nisipuri, pe terenurile poluate, │
│sãrãturate, acide, pe terenuri poluate,│inclusiv cu reziduuri petroliere, pe │
│degradate antropic şi pe alte terenuri │haldele de la exploatãrile miniere, │
│care şi-au pierdut, total sau parţial, │pe alte terenuri neproductive, │
│capacitatea de producţie, precum şi │cuprinzând şi lucrãrile de nivelare- │
│stabilizarea nisipurilor mobile │modelare, de scarificare, de afânare │
│ │adâncã, rigole şi şanţuri de scurgere │
│ │a apei, arãturile în benzi cu coame, │
│ │udãrile de spãlare a sãrurilor, │
│ │aplicarea de amendamente, precum şi │
│ │îngrãşãminte, în scopul valorificãrii │
│ │pentru silviculturã sau pentru │
│ │cultura speciilor forestiere │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│e) amenajãri silvice de înfiinţare a │d) perdele forestiere de protecţie a │
│perdelelor forestiere de protecţie şi a│terenurilor agricole şi plantaţii │
│plantaţiilor forestiere antierozionale │pentru combaterea eroziunii solului │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│f) amenajãri de îmbunãtãţiri funciare, │e) alte soluţii tehnice şi lucrãri │
│constând în soluţii şi lucrãri noi, │noi, rezultate din activitatea de │
│rezultate din activitatea de cercetare │cercetare silvicã │
│şi din tehnica nouã │ │
└───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘


__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016