Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 716 din 12 aprilie 2016 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 154/204/2016 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2016
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2.890 din 8 aprilie 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi Referatul de aprobare nr. 109.602 din 12 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, luând în considerare prevederile: - art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009, cu completările şi modificările ulterioare; - art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului, apelor şi pădurilor emit următorul ordin:
ART. I Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 154/204/2016 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 10 februarie 2016, se modifică după cum urmează:
- La articolul 6, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: "d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 18 aprilie-27 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»."
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României Partea I.
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Simona Allice Man, secretar de stat
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca Palmer
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email