Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 714 din 9 aprilie 2025 privind completarea art. 8 din anexa la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.041/2023 pentru aprobarea modelului contractului de finanţare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, precum şi privind completarea art. 8 din anexa la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.228/2023 pentru aprobarea modelului deciziei de finanţare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027
EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 347 din 17 aprilie 2025
Având în vedere dispoziţiile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, aprobată prin Legea nr. 45/2024, cu modificările şi completările ulterioare;
– Recomandării Autorităţii de Audit din Raportul de audit de sistem final nr. 200.275 din 13.02.2025 privind completarea cadrului normativ în concordanţă cu termenii şi condiţiile prevăzute la art. 49 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Referatul de aprobare nr. 31.165 din 19.03.2025,
în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul investiţiilor şi proiectelor europene emite prezentul ordin.
ART. I
La articolul 8 din anexa la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.041/2023 pentru aprobarea modelului contractului de finanţare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 29 mai 2023, cu modificările ulterioare, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alin. (18), cu următorul cuprins:
"(18) AM se asigură că materialele de comunicare şi vizibilitate, inclusiv cele de la nivelul beneficiarilor, sunt puse la dispoziţia instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, la cererea acestora, şi că se acordă Uniunii o licenţă fără redevenţe, neexclusivă şi irevocabilă pentru utilizarea acestor materiale şi a oricăror drepturi preexistente aferente acestora, în conformitate cu anexa IX din Regulamentul (UE) 2021/1.060."
ART. II
La articolul 8 din anexa la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 2.228/2023 pentru aprobarea modelului deciziei de finanţare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 7 iunie 2023, cu modificările ulterioare, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alin. (18), cu următorul cuprins:
"(18) AM se asigură că materialele de comunicare şi vizibilitate, inclusiv cele de la nivelul beneficiarilor, sunt puse la dispoziţia instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, la cererea acestora, şi că se acordă Uniunii o licenţă fără redevenţe, neexclusivă şi irevocabilă pentru utilizarea acestor materiale şi a oricăror drepturi preexistente aferente acestora, în conformitate cu anexa IX din Regulamentul (UE) 2021/1.060."
ART. III
Autorităţile de management/Organismele intermediare ale programelor cofinanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus şi Fondul pentru o tranziţie justă în cadrul obiectivului „Investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027 au obligaţia de a modifica procedurile operaţionale proprii, în sensul conformării acestora cu prevederile prezentului ordin.
ART. IV
Autorităţile de management/Organismele intermediare ale programelor cofinanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus şi Fondul pentru o tranziţie justă în cadrul obiectivului „Investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027 şi Direcţia coordonare SMIS şi IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Bucureşti, 9 aprilie 2025.
Nr. 714.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: