Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 404 şi 405 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României emite următorul ordin: ART. I Articolul 3 alineatul (2) din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 şi 436 bis din 18 iunie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. (a) şi (b), art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 24 alin. (5), art. 25-26 din anexa II, pct. 9 din apendicele VI, apendicele VII, definiţiile sau părţile de definiţii privind modalitatea lichiditate agregată (AL) din art. 1 al anexei II, referirile la modalitatea AL sau grup AL din art. 23, art. 24 alin. (4)-(7) din anexa II şi din paragrafele 9-11 şi 14 din apendicele VI din anexa II, art. 4 alin. (2) lit. (a) şi (b) din anexa IIa, art. 4 alin. (2) lit. (a) şi (b) şi art. 15 alin. (4) din anexa IIb, anexa III, anexa IIIa, precum şi orice alte dispoziţii privind lichiditatea agregată, creditul pe parcursul zilei (intraday credit) şi operaţiunile de autocolateralizare (auto-collateralisation operations) intră în vigoare la data adoptării de către România a monedei euro." ART. II Anexa II la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, ,,Reguli pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont PM în TARGET2 - România“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 punctul (64), definiţia „titularului de BIC adresabil“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(64) «titular de BIC adresabil» (addressable BIC holder) înseamnă o entitate care: (a) are atribuit un cod de identificare a entităţii (BIC); (b) nu este recunoscută ca participant indirect în PM; şi (c) este un corespondent sau un client al unui titular de cont PM sau o sucursală a unui participant direct sau indirect în PM şi poate transmite ordine de plată către şi primi plăţi de la un sistem component al TARGET2, prin intermediul titularului de cont PM;" 2. La articolul 1 punctul (55), definiţia „sistem auxiliar“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(55) «sistem auxiliar» (ancillary system) înseamnă un sistem administrat de o entitate stabilită în Uniunea Europeană sau în Spaţiul Economic European (SEE) care este supravegheată şi/sau monitorizată de o autoritate competentă şi care respectă cerinţele privind monitorizarea pentru localizarea infrastructurilor care oferă servicii în euro, astfel cum sunt acestea modificate periodic şi publicate pe website-ul BCE^1, în care sunt transmise reciproc şi/sau compensate sau înregistrate plăţi şi/sau instrumente financiare în raport cu: (a) obligaţiile monetare decontate în TARGET2; şi/sau cu (b) fondurile deţinute în TARGET2, în conformitate cu Orientarea BCE/2012/27 a Băncii Centrale Europene^2 şi cu aranjamentul bilateral dintre sistemul auxiliar şi banca centrală relevantă din Eurosistem; ^1 Politica actuală a Eurosistemului pentru localizarea infrastructurii este prevăzută în următoarele declaraţii, disponibile pe website-ul BCE la adresa www.ecb.europa.eu: (a) the policy statement on euro payment and settlement systems located outside the euro area din 3 noiembrie 1998; (b) the Eurosystem’s policy line with regard to consolidation in central counterparty clearing din 27 septembrie 2001; (c) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions din 19 iulie 2007; (d) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions: specification of «legally and operationally located in the euro area» din 20 noiembrie 2008; (e) the Eurosystem oversight policy framework, versiunea revizuită din iulie 2016. ^2 Orientarea BCE/2012/27 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2012 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 30, 30.1.2013, p 1)." 3. La articolul 1 punctul (30), definiţia „lichidităţii disponibile“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(30) «lichiditate disponibilă» (available liquidity) înseamnă un sold creditor al contului PM al unui participant şi, dacă este cazul, orice linie de credit pe parcursul zilei acordată de către BCN din zona euro relevantă în legătură cu un astfel de cont, dar încă neutilizată sau, dacă este cazul, redus cu valoarea oricăror rezervări de lichiditate procesate în contul PM;" 4. La articolul 1 punctul (65), definiţia „zilei de operare“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(65) «zi de operare» (business day) sau «zi de operare TARGET2» (TARGET2 business day) înseamnă orice zi în care TARGET2 este deschis pentru decontarea ordinelor de plată, astfel cum este precizat în apendicele V;" 5. La articolul 1 punctul (14), definiţia „contului de fonduri dedicate“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(14) «cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA)» [T2S Dedicated Cash Account (T2S DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de T2S DCA, deschis în TARGET2 - România şi utilizat pentru plăţi de fonduri în relaţie cu decontarea instrumentelor financiare în T2S;" 6. La articolul 1 punctul (57), la definiţia „situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor“, litera (g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(g) atunci când soldul creditor al contului PM, al T2S DCA sau al TIPS DCA al participantului sau toate ori o parte importantă a activelor participantului fac obiectul unui ordin de blocare, sechestrului/popririi, confiscării sau oricărei altei proceduri care are ca scop apărarea interesului public sau a drepturilor creditorilor participantului;" 7. La articolul 1 punctul (15), definiţia „contului local“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(15) «cont local» (Home Account) înseamnă un cont deschis în afara PM de către o BCN din zona euro pentru o instituţie de credit stabilită în Uniune sau în SEE;" 8. La articolul 1 punctul (38), la definiţia „modulului informaţii şi control (ICM)“ cuvântul „participanţilor“ se înlocuieşte cu sintagma „titularilor de cont PM“. 9. La articolul 1 punctul (34), definiţia „mesajului transmis prin intermediul ICM“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(34) «mesaj transmis prin intermediul ICM» (ICM broadcast message) înseamnă informaţii puse în mod simultan la dispoziţia tuturor sau numai a unui grup selectat de titulari de cont PM prin intermediul ICM;" 10. La articolul 1 punctul (47), la definiţia „participantului indirect“, termenul „SEE“ se înlocuieşte cu termenii „Uniune sau SEE“. 11. La articolul 1 punctul (29), definiţia „întreprinderii de investiţii (societăţii de investiţii)“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(29) «întreprindere de investiţii (societate de investiţii)» (investment firm) înseamnă o firmă de investiţii în sensul art. 3 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu excepţia instituţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu condiţia ca întreprinderea de investiţii (societatea de investiţii) în cauză să fie: (a) autorizată şi supravegheată de o autoritate competentă recunoscută, care a fost desemnată ca atare în temeiul Directivei 2014/65/UE^3; şi ^3 Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 173, 12.6.2014, p. 349) (b) îndreptăţită să desfăşoare activităţile menţionate în anexa nr. 1 secţiunea A punctele 2,3, 6 şi 7 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare;" 12. La articolul 1 punctul (1), la definiţia „accesului multiadresant“ cuvintele „stabilite în Spaţiul Economic European (SEE)“ se înlocuiesc cu sintagma „stabilite în Uniune sau în Spaţiul Economic European (SEE)“. 13. La articolul 1 punctul (17), la definiţia „contului PM principal“, termenul „DCA“ se înlocuieşte cu termenul „T2S DCA“. 14. La articolul 1 punctul (50), definiţia „participantului“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(50) «participant» (participant) sau „participant direct“ (direct participant) înseamnă o entitate care are cel puţin un cont PM (titular de cont PM) şi/sau un cont de fonduri dedicate T2S (T2S Dedicated Cash Account) (titular de T2S DCA) şi/sau un cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS Dedicated Cash Account) (titular de TIPS DCA) deschis la o bancă centrală din Eurosistem;" 15. La articolul 1 punctul (42), definiţia „ordinului de plată“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(42) «ordin de plată» (payment order) înseamnă un ordin de transfer credit, un ordin de transfer de lichiditate, o instrucţiune de debitare directă, un ordin de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA sau un ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA;" 16. La articolul 1 punctul (45), definiţia „ordinului de transfer de lichiditate din PM în DCA“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(45) «ordin de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA» (PM to T2S DCA liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintr-un cont PM într-un T2S DCA;" 17. La articolul 1 punctul (19), la definiţia „disfuncţionalităţii tehnice a TARGET2“, cuvintele „procesării în aceeaşi zi a plăţilor“ se înlocuiesc cu sintagma „procesării în aceeaşi zi de operare a plăţilor“. 18. La articolul 1, după punctul (67) se introduc douăsprezece noi puncte, punctele (68)-(79), cu următorul cuprins: "(68) «serviciul TARGET de decontare a plăţilor instant (TIPS)» [TARGET Instant Payment Settlement (TIPS) service] înseamnă decontarea în banii băncii centrale a ordinelor de plată instant pe Platforma TIPS;" "(69) «Platforma TIPS» [(TIPS Platform)] înseamnă infrastructura platformei tehnice unice pusă la dispoziţie de băncile centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS;(70) «bănci centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS» (TIPS Platform-providing NCBs) înseamnă Deutsche Bundesbank, Banco de Espa\'f1a, Banque de France şi Banca d’Italia, în calitatea lor de bănci centrale care construiesc şi operează Platforma TIPS în beneficiul Eurosistemului;(71) «furnizor de servicii de reţea TIPS» (TIPS network service provider) înseamnă o întreprindere care: (a) a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a se conecta la Platforma TIPS şi a stabilit o conexiune tehnică la Platforma TIPS în conformitate cu normele şi procedurile prevăzute în apendicele V la anexa IIb la Orientarea BCE/2012/27 şi (b) a semnat termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS care sunt disponibili pe website-ul BCE;(72) «cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA)» [TIPS Dedicated Cash Account (TIPS DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de TIPS DCA, deschis în TARGET2 - România şi utilizat pentru furnizarea de servicii de plată instant clienţilor săi;(73) «reguli pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate TIPS în TARGET2» (Harmonised Conditions for the Opening and Operation of a TIPS Dedicated Cash Account in TARGET2) înseamnă regulile stabilite în anexa IIb;(74) «cont PM legat» (Linked PM account) înseamnă contul PM cu care este asociat un TIPS DCA în scopul gestionării lichidităţii şi plăţii comisioanelor TIPS;(75) «ordin de plată instant» (instant payment order) înseamnă, în conformitate cu schema de transfer credit instant SEPA (schema SCT Inst) a Consiliului European al Plăţilor, o instrucţiune de plată care poate fi executată 24 de ore pe zi, în orice zi calendaristică a anului, cu procesare imediată sau aproape imediată şi cu notificarea plătitorului;(76) «solicitare de returnare» (recall request) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un mesaj de la un titular de TIPS DCA prin care se solicită rambursarea unui ordin de plată instant decontat;(77) «răspuns pozitiv la solicitarea de returnare» (positive recall answer) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un ordin de plată iniţiat de beneficiarul unei solicitări de returnare, ca răspuns la o solicitare de returnare, în beneficiul iniţiatorului respectivei solicitări de returnare;(78) «ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA» (PM to TIPS DCA liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintr-un cont PM într-un TIPS DCA;(79) «ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM» (TIPS DCA to PM liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintr-un TIPS DCA într-un cont PM;" 19. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 Descrierea generală a TARGET2 (1) TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, în T2S DCA în scopul tranzacţiilor cu instrumente financiare şi în TIPS DCA în scopul plăţilor instant. (2) În TARGET2-România sunt procesate următoarele tranzacţii: (a) tranzacţii rezultate în mod direct din operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului sau iniţiate în legătură cu acestea; (b) decontarea pasului în euro al operaţiunilor de schimb valutar care implică Eurosistemul; (c) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele transfrontaliere de compensare a plăţilor de mare valoare; (d) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele de plăţi de mică valoare în euro de importanţă sistemică; (e) decontarea pasului în fonduri al tranzacţiilor cu instrumente financiare; (f) ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în T2S DCA, ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA; (f^1) ordine de plată instant; (f^2) răspunsuri pozitive la solicitările de returnare; (f^3) ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA; şi (g) orice alte tranzacţii în euro adresate participanţilor la TARGET2. (3) TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, T2S DCA şi TIPS DCA. TARGET2 este organizat şi funcţionează pe baza SSP, prin intermediul căreia sunt iniţiate şi procesate ordinele de plată şi prin care, în final, sunt primite plăţi prin aceleaşi metode tehnice. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a T2S DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma T2S. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a TIPS DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma TIPS. (4) BNR este furnizorul de servicii în temeiul prezentelor reguli. Actele şi omisiunile băncilor centrale naţionale care furnizează SSP sunt considerate ca fiind actele şi omisiunile BNR, pentru care aceasta îşi asumă răspunderea în conformitate cu articolul 31 de mai jos. Participarea în conformitate cu prezentele reguli nu dă naştere unei relaţii contractuale între titularii de cont PM şi băncile centrale naţionale care furnizează SSP când oricare dintre acestea din urmă acţionează în această calitate. Instrucţiunile, mesajele sau informaţiile pe care un titular de cont PM le primeşte de la sau le trimite către SSP în legătură cu serviciile prestate în temeiul prezentelor reguli sunt considerate a fi primite de la sau trimise către BNR. (5) TARGET2 este structurat din punct de vedere juridic ca o multitudine de sisteme de plăţi, fiind compus din toate sistemele componente ale TARGET2, care sunt desemnate ca „sisteme“ în conformitate cu legislaţia internă care transpune Directiva 98/26/CE. TARGET2-România este desemnat ca „sistem“ prin articolul 13 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. (6) Participarea la TARGET2 produce efecte prin participarea la un sistem component al TARGET2. Prezentele reguli descriu drepturile şi obligaţiile reciproce ale titularilor de cont PM în TARGET2-România şi ale BNR. Regulile de procesare a ordinelor de plată în temeiul prezentelor reguli (titlul IV şi apendicele I) se referă la toate ordinele de plată iniţiate sau la plăţile primite de oricare din titularii de cont PM." 20. La articolul 4 alineatul (1), literele (a) şi (b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(a) instituţii de credit stabilite în Uniune sau în SEE, inclusiv când acestea acţionează printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE;(b) instituţii de credit stabilite în afara SEE, cu condiţia ca acestea să acţioneze printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE;" 21. La articolul 4 alineatul (2), literele (c) şi (d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(c) întreprinderile de investiţii (societăţile de investiţii) stabilite în Uniune sau în SEE;(d) entităţile care administrează sistemele auxiliare şi acţionează în această calitate; şi" 22. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Instituţiile emitente de monedă electronică, în sensul art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, nu pot participa la TARGET2-România." 23. La articolul 5, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Titularii de cont PM pot desemna entităţi ca participanţi indirecţi în PM numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în articolul 6." 24. La articolul 5 alineatul (4) literele (a) şi (b), cuvintele „în SEE“ se înlocuiesc cu termenii ,,în Uniune sau în SEE“. 25. La articolul 6 alineatul (1), cuvintele „în SEE“ se înlocuiesc cu termenii „în Uniune sau în SEE“. 26. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Un titular de cont PM care acceptă desemnarea contului PM al acestuia drept contul PM principal este obligat în baza oricărei facturi referitoare la deschiderea şi funcţionarea fiecărui T2S DCA legat de acel cont PM, astfel cum se stabileşte în apendicele VI la prezenta anexă, indiferent de conţinutul sau orice nerespectare a acordurilor contractuale sau de altă natură dintre acel titular de cont PM şi titularul de T2S DCA." 27. La articolul 7 alineatele (4) şi (5), termenul „DCA“ se înlocuieşte cu termenul „T2S DCA“. 28. La articolul 7, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins: "(6) Un titular de cont PM care acceptă desemnarea contului PM al acestuia drept contul PM legat este obligat de orice facturi referitoare la deschiderea şi funcţionarea fiecărui TIPS DCA legat de acel cont PM, astfel cum se stabileşte în apendicele VI la prezenta anexă, indiferent de conţinutul sau orice nerespectare a acordurilor contractuale sau de altă natură dintre acel titular de cont PM şi titularul de TIPS DCA. Un cont PM legat poate fi legat de maximum 10 TIPS DCA. (7) Titularul unui cont PM legat are acces la situaţia lichidităţii disponibile în TIPS DCA legate de contul PM respectiv şi se asigură că titularii de TIPS DCA îşi cunosc responsabilitatea privind gestionarea lichidităţii respective." 29. La articolul 8 alineatul (1) litera (a) punctul (i), termenul „TARGET2-România“ se înlocuieşte cu termenul „SSP“. 30. La articolul 11 alineatul (3), prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins: "Informaţii actualizate privind starea operaţională a SSP sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (T2IS), pe o pagină dedicată de pe website-ul BCE." 31. La articolul 11, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: "(4^1) Titularul contului PM legat are responsabilitatea de a-i informa în timp util pe titularii săi de TIPS DCA cu privire la orice mesaj relevant transmis prin intermediul ICM, inclusiv acele mesaje legate de suspendarea sau încetarea participării oricărui titular de TIPS DCA în TARGET2-România." 32. La articolul 11, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(9) Participanţii informează BNR imediat ce apare în legătură cu ei înşişi o situaţie de neîndeplinire a obligaţiilor." 33. La articolul 13, literele (c) şi (d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(c) ordine de transfer de lichiditate;(d) ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA; şi" 34. La articolul 13, după litera (d) se introduce o nouă literă, litera (e), cu următorul cuprins: "(e) ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA." 35. La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) SSP aplică marca sa temporală pentru procesarea ordinelor de plată în ordinea primirii acestora." 36. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Ordinele de plată foarte urgente pot fi încadrate ca atare doar de către: (a) băncile centrale; şi (b) participanţi, în cazul plăţilor către şi de la CLS Bank International, cu excepţia plăţilor aferente serviciilor CLS CCP şi CLSNow, şi al transferurilor de lichiditate aferente decontării sistemelor auxiliare care utilizează ASI. Toate instrucţiunile de plată iniţiate de un sistem auxiliar prin intermediul ASI pentru debitarea sau creditarea conturilor PM ale participanţilor, toate ordinele de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA şi toate ordinele de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA iniţiate sunt considerate ordine de plată foarte urgente." 37. La articolul 29 alineatul (1), litera (b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(b) poate fi utilizat pentru a iniţia ordine de transfer de lichiditate, ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM, ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA, ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA şi, atunci când ICM se utilizează în combinaţie cu serviciile cu valoare adăugată T2S, ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM; şi" 38. La articolul 31, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Fără a aduce atingere Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată^4, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (1)-(4) se aplică în măsura în care este posibilă excluderea răspunderii BNR. ^4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009." 39. La articolul 34 alineatul (1), teza a doua se modifică şi va avea următorul cuprins: "În sensul prezentului alineat, adoptarea unor măsuri de prevenire a crizelor sau a unor măsuri de gestionare a crizelor în sensul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului^5 împotriva unui titular de cont PM nu constituie automat deschiderea unei proceduri de insolvenţă. ^5 Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 173, 12.6.2014, p. 190)." 40. La articolul 34 alineatul (4) litera (a), cuvintele „titulari de DCA“ şi „titularului de DCA“ se înlocuiesc cu sintagma „titulari de T2S DCA“ şi, respectiv, „titularului de T2S DCA“. 41. La articolul 38, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Prin derogare de la alineatul (1), participantul consimte că informaţiile cu privire la orice măsură luată în conformitate cu articolul 34 nu sunt considerate informaţii confidenţiale." 42. La articolul 39 alineatul (3) litera (a), punctul (ii) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(ii) participantul nu introduce în TARGET2 niciun ordin de plată pentru transfer de fonduri către un cont deţinut de o altă entitate decât participantul până nu a obţinut din partea BNR confirmarea că notificarea necesară a fost făcută sau că aprobarea a fost obţinută de către sau în numele furnizorului de servicii de plată al beneficiarului;" 43. La articolul 42, în prima şi a doua teză „inclusiv apendicele la acestea“ şi, respectiv „inclusiv ale apendicelor sale“ se înlocuiesc cu sintagma „inclusiv apendicele“ şi, respectiv, „inclusiv ale apendicelor“. 44. La apendicele I punctul 8 alineatul (8), literele (c) şi (d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(c) din contul PM către contul tehnic administrat de sistemul auxiliar care utilizează procedura de decontare 6 în timp real;(d) prin intermediul unui ordin de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA sau, atunci când ICM se utilizează în combinaţie cu serviciile cu valoare adăugată T2S, prin intermediul unui ordin de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM; şi" 45. La apendicele I punctul 8 alineatul (8), după litera (d) se introduce o nouă literă, litera (e), cu următorul cuprins: "(e) prin intermediul unui ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA sau al unui ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM." 46. La apendicele IV punctul 4 litera (c), termenul „ordin de transfer de lichiditate din PM în DCA“ se înlocuieşte cu termenul „ordin de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA“. 47. La apendicele IV punctul 6 litera (c), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(i) plăţi aferente CLS Bank International, cu excepţia plăţilor aferente serviciilor CLS CCP şi CLSNow;" 48. La apendicele IV punctul 6 litera (d), punctul (iii) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(iii) ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM." 49. La apendicele IV punctul 8 litera (b), cuvintele „de SSP“ se înlocuiesc cu sintagma „de echipa operaţională a SSP“. 50. La apendicele V punctul 3, tabelul se modifică şi va avea următorul cuprins: "
┌───────────┬──────────────────────────┐
│„Ora │Descriere │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Fereastră pentru │
│6,45-7,00 │pregătirea operaţiunilor │
│ │din timpul zilei^1 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│7,00-18,00 │Procesare în timpul zilei │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Moment-limită pentru │
│ │plăţile clienţilor, adică │
│ │plăţile în care │
│ │iniţiatorul şi/sau │
│17,00 │beneficiarul unei plăţi nu│
│ │este un participant direct│
│ │sau indirect, astfel cum │
│ │este identificat de sistem│
│ │prin utilizarea mesajului │
│ │MT 103 sau MT 103+ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Moment-limită pentru plăţi│
│ │interbancare, adică alte │
│ │plăţi decât plăţile │
│18,00 │clienţilor │
│ │Moment-limită pentru │
│ │transferurile de │
│ │lichiditate dintre TARGET2│
│ │şi TIPS │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Imediat │Finalizarea ultimilor │
│după ora │algoritmi în TARGET2 │
│18,00 │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│În momentul│TARGET2 trimite mesaje │
│finalizării│către TIPS pentru a iniţia│
│ultimilor │schimbarea zilei de │
│algoritmi │operare în TIPS │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Imediat │ │
│după │Fişiere de închidere a │
│finalizarea│zilei (Registrul general) │
│ultimilor │primite de la TIPS │
│algoritmi │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│18,00-18,45│Procesarea închiderii │
│^2 │zilei │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Moment-limită general │
│18,15^3 │pentru utilizarea │
│ │facilităţilor permanente │
├───────────┼──────────────────────────┤
│(imediat │Datele pentru actualizarea│
│după) 18,30│sistemelor contabile sunt │
│^4 │disponibile băncilor │
│ │centrale │
├───────────┼──────────────────────────┤
│18,45-19,30│Procesarea deschiderii │
│^5 │zilei (start-of-day) (a │
│ │noua zi de operare) │
├───────────┼──────────────────────────┤
│19,00^ │Furnizare de lichiditate │
│6-19,30^7 │în contul PM │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Mesaj „început de │
│ │procedură“ │
│ │(start-of-procedure) şi │
│ │decontare a ordinelor de │
│ │plată programate de │
│ │transfer de lichiditate │
│19,30^8 │din conturile PM în │
│ │subconturi/contul tehnic │
│ │(decontări aferente │
│ │sistemelor auxiliare) │
│ │Începerea transferurilor │
│ │de lichiditate între │
│ │TARGET2 şi TIPS │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Realizarea transferurilor │
│ │de lichiditate │
│ │suplimentare prin │
│ │intermediul ICM pentru │
│ │procedura de decontare 6 │
│ │în timp real; realizarea │
│ │transferurilor de │
│ │lichiditate suplimentare │
│ │prin intermediul ICM, │
│ │înainte de transmiterea de│
│ │către sistemul auxiliar a │
│19,30^ │mesajelor «început de │
│9-22,00 │ciclu» (start-of-cycle) │
│ │pentru procedura de │
│ │decontare 6 interfaţată; │
│ │perioada de decontare a │
│ │operaţiunilor din timpul │
│ │nopţii ale sistemelor │
│ │auxiliare (doar pentru │
│ │procedura de decontare 6 │
│ │în timp real şi pentru │
│ │procedura de decontare 6 │
│ │interfaţată ale sistemelor│
│ │auxiliare) │
├───────────┼──────────────────────────┤
│22,00-1,00 │Fereastră pentru │
│ │întreţinere tehnică │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Procedura de decontare a │
│ │operaţiunilor din timpul │
│ │nopţii ale sistemelor │
│ │auxiliare (doar pentru │
│ │procedura de decontare 6 │
│1,00-7,00 │în timp real şi pentru │
│ │procedura de decontare 6 │
│ │interfaţată ale sistemelor│
│ │auxiliare) Transferuri de │
│ │lichiditate între TARGET2 │
│ │şi TIPS │
└───────────┴──────────────────────────┘
^1 «Operaţiuni în timpul zilei» înseamnă procesarea în timpul zilei şi procesarea închiderii zilei (end-of-day). ^2 Perioada se termină cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^3 Perioada se termină cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^4 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^5 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^6 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^7 Perioada se termină cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^8 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^9 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului.“" 51. La apendicele V, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins: "6. Informaţii actualizate privind starea operaţională a SSP sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (T2IS), pe o pagină dedicată de pe website-ul BCE. Informaţiile cu privire la starea operaţională a SSP din T2IS şi de pe website-ul BCE sunt actualizate numai în timpul orelor de operare normale." 52. La apendicele VI punctul 1, ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins: "Ordinele de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA sau ordinele de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA transmise din contul PM al unui participant şi ordinele de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM sau ordinele de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM primite în contul PM al unui participant sunt comisionate în conformitate cu opţiunea de comisionare (a) sau (b) de mai sus aleasă pentru acest cont PM." 53. La apendicele VI punctele 12 şi 13 şi în tabel, termenul „DCA“ se înlocuieşte cu termenul „T2S DCA“. 54. La apendicele VI, în tabel, la secţiunea „Servicii informaţionale“ între cel de-al treilea câmp („Interogări U2A“) şi cel de-al patrulea câmp („Mesaje grupate într-un fişier“) se introduce următorul câmp: "
┌───────────┬─────────┬────────────────┐
│ │ │Per locaţie │
│„Interogări│ │(business item) │
│U2A │0,7 │interogată în │
│descărcate │eurocenţi│orice interogare│
│ │ │U2A generată şi │
│ │ │descărcată“ │
└───────────┴─────────┴────────────────┘
" 55. La apendicele VI, după punctul 13 se introduc două noi puncte, punctele 13^1 şi 13^2, cu următorul cuprins: "Comisioane pentru titularii de cont PM legat 13^1. Titularul unui cont PM legat este comisionat cu următoarele comisioane pentru serviciul TIPS în legătură cu TIPS DCA legate de contul PM respectiv.
┌───────────┬─────────┬────────────────┐
│Elemente │ │ │
│ale │Comision │Explicaţie │
│tarifului │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Servicii de│ │ │
│decontare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Ordin de │ │Se va percepe şi│
│plată │0,20 │pentru │
│instant │eurocenţi│tranzacţiile │
│ │ │nedecontate. │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Solicitare │ │ │
│de │0,00 │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Răspuns │ │ │
│negativ la │ │ │
│solicitarea│0,00 │ │
│de │ │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│ │ │Se va percepe de│
│ │ │la titularul │
│Răspuns │ │contului PM │
│pozitiv la │ │legat asociat cu│
│solicitarea│0,20 │TIPS DCA care │
│de │eurocenţi│urmează să fie │
│returnare │ │creditat (şi în │
│ │ │cazul │
│ │ │tranzacţiilor │
│ │ │nedecontate). │
└───────────┴─────────┴────────────────┘
13^2. Pentru primele zece milioane de ordine de plată instant şi de răspunsuri pozitive la solicitările de returnare, cumulate, primite de la Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019 nu se percep comisioane. BNR percepe în următorul an de la titularii de cont PM legat comisioane pentru orice ordine de plată instant şi răspunsuri pozitive la solicitările de returnare suplimentare primite de Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019." 56. La apendicele VI punctul 14, ultima teză se modifică şi va avea următorul cuprins: "Plăţile se efectuează nu mai târziu de-a paisprezecea zi de operare a acelei luni în contul indicat de BNR sau se debitează dintr-un cont indicat de titularul de cont PM." ART. III Anexa IIa la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, ,,Reguli pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate în TARGET2-România“ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Titlul anexei IIa se modifică şi se înlocuieşte cu următorul text: "Reguli pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA) în TARGET2" 2. În definiţii şi pe tot cuprinsul anexei IIa şi al apendicelor la aceasta, „DCA“ se înlocuieşte cu „T2S DCA“, „ordin de transfer de lichiditate din DCA în PM“ se înlocuieşte cu „ordin de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM“, „ordin de transfer de lichiditate din PM în DCA“ se înlocuieşte cu „ordin de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA“, „ordin de transfer de lichiditate din DCA în DCA“ se înlocuieşte cu „ordin de transfer de lichiditate din T2S DCA în T2S DCA“ şi „titular de DCA“ se înlocuieşte cu „titular de T2S DCA“. 3. La articolul 1, definiţia „contului de fonduri dedicate (DCA)“ se modifică şi va avea următorul cuprins: " «cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA)» [T2S Dedicated Cash Account (T2S DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de T2S DCA, deschis în TARGET2-România şi utilizat pentru plăţi de fonduri în relaţie cu decontarea instrumentelor financiare în T2S," 4. La articolul 1, definiţia „zilei de operare“ se modifică şi va avea următorul cuprins: " «zi de operare» (business day) sau „zi de operare TARGET2“ (TARGET2 business day) înseamnă orice zi în care TARGET2 este deschis pentru decontarea ordinelor de plată, astfel cum este precizat în apendicele V," 5. La articolul 1, la definiţia „situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor“, litera (g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(g) atunci când soldul creditor al contului PM, al T2S DCA sau al TIPS DCA al participantului sau toate ori o parte importantă a activelor participantului fac obiectul unui ordin de blocare, sechestrului/popririi, confiscării sau oricărei altei proceduri care are ca scop apărarea interesului public sau a drepturilor creditorilor participantului;" 6. La articolul 1, definiţia „participantului“ se modifică şi va avea următorul cuprins: " «participant» (participant) sau „participant direct“ (direct participant) înseamnă o entitate care are cel puţin un cont PM (titular de cont PM) şi/sau un cont de fonduri dedicate T2S (T2S Dedicated Cash Account) (titular de T2S DCA) şi/sau un cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS Dedicated Cash Account) (titular de TIPS DCA) deschis la o bancă centrală din Eurosistem," 7. La articolul 1, definiţia „disfuncţionalităţii tehnice a TARGET2“, cuvintele „procesării în aceeaşi zi“ se înlocuiesc cu sintagma „procesării în aceeaşi zi de operare“. 8. La articolul 1 se adaugă următoarele definiţii: " «modulul informaţii şi control (ICM)» [Information and Control Module (ICM)] înseamnă modulul SSP care permite titularilor de cont PM să obţină informaţii online şi le oferă posibilitatea de a iniţia ordine de transfer de lichiditate, de a-şi administra lichiditatea şi de a iniţia ordine de plată de substituire (backup payment order) în situaţii de urgenţă; «mesaj transmis prin intermediul ICM» (ICM broadcast message) înseamnă informaţii puse în mod simultan la dispoziţia tuturor sau numai a unui grup selectat de titulari de cont PM prin intermediul ICM; «serviciul TARGET de decontare a plăţilor instant (TIPS)» [TARGET Instant Payment Settlement (TIPS) service] înseamnă decontarea în banii băncii centrale a ordinelor de plată instant pe Platforma TIPS; «Platforma TIPS» [TIPS Platform)] înseamnă infrastructura platformei tehnice unice pusă la dispoziţie de băncile centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS; «bănci centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS» (TIPS Platform-providing NCBs) înseamnă Deutsche Bundesbank, Banco de Espa\'f1a, Banque de France şi Banca d’Italia, în calitatea lor de bănci centrale care construiesc şi operează Platforma TIPS în beneficiul Eurosistemului; «cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA)» [TIPS Dedicated Cash Account (TIPS DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de TIPS DCA, deschis în TARGET2-România şi utilizat pentru furnizarea de servicii de plată instant clienţilor săi; «ordin de plată instant» (instant payment order) înseamnă, în conformitate cu schema de transfer credit instant SEPA (schema SCT Inst) a Consiliului European al Plăţilor, o instrucţiune de plată care poate fi executată 24 de ore pe zi, în orice zi calendaristică a anului, cu procesare imediată sau aproape imediată şi cu notificarea plătitorului; «solicitare de returnare» (recall request) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un mesaj de la un titular de TIPS DCA prin care se solicită rambursarea unui ordin de plată instant decontat; «răspuns pozitiv la solicitarea de returnare» (positive recall answer) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un ordin de plată iniţiat de beneficiarul unei solicitări de returnare, ca răspuns la o solicitare de returnare, în beneficiul iniţiatorului respectivei solicitări de returnare; «ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA» (PM to TIPS DCA liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintr-un cont PM într-un TIPS DCA; «ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM» (TIPS DCA to PM liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintrun TIPS DCA într-un cont PM;" 9. La articolul 3, cuvintele „conturilor de fonduri dedicate“ se înlocuiesc cu sintagma „conturilor de fonduri dedicate T2S“. 10. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 Descrierea generală a TARGET2 1. TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, în T2S DCA în scopul tranzacţiilor cu instrumente financiare şi în TIPS DCA în scopul plăţilor instant. 2. În TARGET2-România sunt procesate următoarele tranzacţii: (a) tranzacţii rezultate în mod direct din operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului sau iniţiate în legătură cu acestea; (b) decontarea pasului în euro al operaţiunilor de schimb valutar care implică Eurosistemul; (c) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele transfrontaliere de compensare a plăţilor de mare valoare; (d) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele de plăţi de mică valoare în euro de importanţă sistemică; (e) decontarea pasului în fonduri al tranzacţiilor cu instrumente financiare; (f) ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în T2S DCA, ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA; (f^1) ordine de plată instant; (f^2) răspunsuri pozitive la solicitările de returnare; (f^3) ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA; şi (g) orice alte tranzacţii în euro adresate participanţilor la TARGET2. 3. TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, T2S DCA şi TIPS DCA. TARGET2 este organizat şi funcţionează pe baza SSP, prin intermediul căreia sunt iniţiate şi procesate ordinele de plată şi prin care, în final, sunt primite plăţi prin aceleaşi metode tehnice. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a T2S DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma T2S. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a TIPS DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma TIPS. BNR este furnizorul de servicii în temeiul prezentelor reguli. Actele şi omisiunile BCN care furnizează SSP şi ale 4CB sunt considerate ca fiind actele şi omisiunile BNR, pentru care aceasta îşi asumă răspunderea în conformitate cu articolul 21 de mai jos. Participarea în conformitate cu prezentele reguli nu dă naştere unei relaţii contractuale între titularii de T2S DCA şi BCN care furnizează SSP sau 4CB când oricare dintre acestea din urmă acţionează în această calitate. Instrucţiunile, mesajele sau informaţiile pe care un titular de T2S DCA le primeşte de la sau le trimite către SSP sau Platforma T2S în legătură cu serviciile prestate în temeiul prezentelor reguli sunt considerate a fi primite de la sau trimise către BNR. 4. TARGET2 este structurat din punct de vedere juridic ca o multitudine de sisteme de plăţi, fiind compus din toate sistemele componente ale TARGET2, care sunt desemnate ca „sisteme“ în conformitate cu legile interne care transpun Directiva 98/26/CE. TARGET2-România este desemnat ca „sistem“ prin art. 13 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. 5. Participarea la TARGET2 produce efecte prin participarea la un sistem component al TARGET2. Prezentele reguli descriu drepturile şi obligaţiile reciproce ale titularilor de T2S DCA din TARGET2-România şi ale BNR. Regulile de procesare a ordinelor de plată în temeiul prezentelor reguli (titlul IV şi apendicele I) se referă la toate ordinele de plată iniţiate sau plăţile primite de oricare din titularii de T2S DCA." 11. La articolul 5 alineatul 1, literele (a) şi (b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(a) instituţii de credit stabilite în Uniune sau în SEE, inclusiv când acestea acţionează printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE;(b) instituţii de credit stabilite în afara SEE, cu condiţia ca acestea să acţioneze printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE;" 12. La articolul 5 alineatul 2 litera (c), cuvintele „în SEE“ se înlocuiesc cu termenii „în Uniune sau în SEE“. 13. La articolul 5, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. Instituţiile emitente de monedă electronică, în sensul art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, nu pot participa la TARGET2-România." 14. La articolul 6 alineatul 1 litera (b) punctul (ii), cuvintele „în privinţa instituţiilor de credit stabilite în afara SEE, care acţionează prin intermediul unei sucursale stabilite în SEE“ se înlocuiesc cu sintagma „în privinţa instituţiilor de credit stabilite în afara SEE, care acţionează prin intermediul unei sucursale stabilite în Uniune sau în SEE“. 15. La articolul 6, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. BNR poate solicita şi orice informaţii suplimentare pe care le consideră necesare în vederea adoptării unei decizii privind solicitarea de deschidere a unui T2S DCA." 16. La articolul 6, alineatul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "5. BNR comunică solicitantului titular de T2S DCA decizia sa cu privire la solicitarea de a deschide un T2S DCA în termen de o lună de la primirea acesteia de către BNR. În cazul în care BNR solicită informaţii suplimentare în temeiul alineatului 3, decizia se comunică în termen de o lună de la primirea de către BNR a acelor informaţii de la solicitantul titular de T2S DCA. Orice decizie de respingere este motivată." 17. La articolul 10, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. Informaţii actualizate privind starea operaţională a SSP şi a Platformei T2S sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (TARGET2 Information System) (T2IS) şi, respectiv, în sistemul de informaţii al TARGET2-Securities, pe paginile de internet dedicate de pe website-ul BCE. T2IS şi sistemul de informaţii al TARGET2-Securities pot fi folosite pentru obţinerea de informaţii cu privire la orice eveniment care afectează funcţionarea normală a platformelor respective." 18. La articolul 12 alineatul 1, cuvintele „prin intermediul unui număr de cont unic de 34 de caractere“ se înlocuiesc cu sintagma „prin intermediul unui număr de cont unic de până la 34 de caractere“. 19. La articolul 14, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. Platforma T2S aplică marca sa temporală pentru procesarea ordinelor de plată în ordinea primirii acestora." 20. La articolul 16, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "2. În sensul articolului 3 alineatul (1) prima teză şi al articolului 5 din Directiva 98/26/CE şi al articolului 3 alineatul (4) din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi pentru toate tranzacţiile care se decontează în T2S DCA, se aplică următoarele reguli: (a) pentru toate tranzacţiile care se decontează în T2S DCA şi care fac obiectul verificării prin comparare a două ordine de transfer separate, aceste ordine de transfer sunt considerate intrate în TARGET2-România în momentul în care acestea au fost declarate conforme cu regulile tehnice ale T2S de către Platforma T2S şi irevocabile în momentul în care tranzacţiei i s-a acordat statutul «verificat prin comparare» pe Platforma T2S; sau (b) ca excepţie de la litera (a), pentru tranzacţiile care implică un CSD participant care are o componentă de verificare prin comparare separată în care ordinele de transfer sunt transmise direct acestui CSD participant pentru a fi verificate prin comparare în componenta sa de verificare prin comparare separată, ordinele de transfer sunt considerate intrate în TARGET2-România în momentul în care acestea au fost declarate conforme cu regulile tehnice ale T2S de către acest CSD participant şi irevocabile din momentul în care tranzacţiei i s-a acordat statutul «verificat prin comparare» pe Platforma T2S. Pe website-ul BCE este disponibilă o listă de CSD pentru care se aplică prezenta literă." 21. La articolul 16, alineatul 3 se elimină. 22. La articolul 18 alineatul 1, a doua teză se modifică şi va avea următorul cuprins: "1. Titularii de T2S DCA sunt singurii răspunzători pentru protecţia adecvată a confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii sistemelor proprii." 23. La articolul 18 alineatul 2, a doua teză se modifică şi va avea următorul cuprins: "BNR poate solicita informaţii suplimentare despre incident şi, dacă este necesar, poate solicita titularilor de T2S DCA să ia măsurile adecvate pentru a preveni repetarea unui asemenea eveniment." 24. La articolul 19, termenul „TARGET2 ICM“ se înlocuieşte cu termenul „ICM“. 25. La articolul 21, alineatul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "5. Fără a aduce atingere prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, cu modificările şi completările ulterioare^6 , alineatele 1-4 se aplică în măsura în care este posibilă excluderea răspunderii BNR. ^6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009." 26. La articolul 24 alineatul 1, teza a doua se modifică şi va avea următorul cuprins: "În sensul prezentului alineat, adoptarea unor măsuri de prevenire a crizelor sau a unor măsuri de gestionare a crizelor în sensul Directivei 2014/59/UE împotriva unui titular de T2S DCA nu constituie automat deschiderea unei proceduri de insolvenţă." 27. La articolul 27, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, alineatul 1^1, cu următorul cuprins: "1^1. Prin derogare de la alineatul 1, titularul de T2S DCA consimte că informaţiile cu privire la orice măsură luată în conformitate cu articolul 24 nu sunt considerate informaţii confidenţiale." 28. La articolul 27 alineatul 2, cuvintele „ordine de plată“ se înlocuiesc cu termenul „plăţi“. 29. La articolul 28 alineatul 1, cuvintele „ordine de plată“ se înlocuiesc cu termenul „plăţi“. 30. La articolul 28 alineatul 3 litera (a), punctul (ii) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(ii) titularul de T2S DCA nu introduce în TARGET2 niciun ordin de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM sau un ordin de transfer de lichiditate din T2S DCA în T2S DCA, cu excepţia unor astfel de ordine de transfer de lichiditate între conturi diferite ale aceluiaşi titular de T2S DCA, până nu a obţinut din partea BNR confirmarea că notificarea necesară a fost făcută sau că aprobarea a fost obţinută de către sau în numele furnizorului de servicii de plată al beneficiarului;" 31. Titlul apendicelui I se modifică şi va avea următorul cuprins: "Parametrii conturilor de fonduri dedicate T2S - Specificaţii tehnice" 32. La apendicele V, în tabelul de la punctul 6 referitor la programul SSP, procedura "Procesare în timpul nopţii (procedura de decontare 6 pentru sistemele auxiliare şi T2S)", în al cincilea rând din prima coloană, intitulată „Ora“, „1:00-6:45“ se înlocuieşte cu „1:00-7:00“. 33. La apendicele V, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 7, cu următorul cuprins: "7. Informaţii actualizate privind starea operaţională a SSP şi a Platformei T2S sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (TARGET2 Information System) (T2IS) şi, respectiv, în sistemul de informaţii al TARGET2-Securities, pe paginile de internet dedicate de pe website-ul BCE. Informaţiile cu privire la starea operaţională a SSP şi a Platformei T2S de pe T2IS, de pe sistemul de informaţii al TARGET2-Securities şi de pe website-ul BCE sunt actualizate numai în timpul orelor de operare normale." ART. IV Anexa III la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, "Acordarea creditului pe parcursul zilei (INTRADAY CREDIT)" publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La „Definiţii“ punctul (6), definiţia „întreprinderii de investiţii (societăţii de investiţii)“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) «întreprindere de investiţii (societate de investiţii)» (investment firm) înseamnă o firmă de investiţii în sensul art. 3 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu excepţia instituţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu condiţia ca întreprinderea de investiţii (societatea de investiţii) în cauză să fie: (a) autorizată şi supravegheată de o autoritate competentă recunoscută, care a fost desemnată ca atare în temeiul Directivei 2014/65/UE; şi (b) îndreptăţită să desfăşoare activităţile menţionate în anexa nr. 1 secţiunea A pct. 2,3, 6 şi 7 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare;" 2. La „Definiţii“ punctul (9), definiţia „situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor“, litera (a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(a) cazul în care entitatea nu mai îndeplineşte criteriile de acces şi/sau condiţiile tehnice prevăzute în anexa II şi, dacă este cazul, în anexa V, în anexa IIa sau în anexa IIb sau cazul în care eligibilitatea sa drept contraparte pentru operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului a fost suspendată sau a încetat;" 3. La „Definiţii“ punctul (9) definiţia „situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor“ litera (g) cuvintele „al contului PM sau al DCA al acestei“ se înlocuiesc cu sintagma „al contului PM, al T2S DCA sau al TIPS DCA al acestei“. 4. La „Definiţii“, după punctul (9) se introduc două noi puncte, punctele (10) şi (11), cu următorul cuprins: "(10) «cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA)» [T2S Dedicated Cash Account (T2S DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de T2S DCA, deschis în TARGET2 şi utilizat pentru plăţi de fonduri în relaţie cu decontarea instrumentelor financiare în T2S;(11) «cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA)» [TIPS Dedicated Cash Account (TIPS DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de TIPS DCA, deschis în TARGET2 şi utilizat pentru furnizarea de servicii de plată instant clienţilor săi." 5. La punctul 1, prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins: "Fiecare BCN din zona euro acordă credit pe parcursul zilei (intraday credit) instituţiilor de credit cu sediul în Uniune sau în SEE care sunt contrapărţi eligibile pentru operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului, au acces la facilitatea de credit marginală şi au un cont deschis la BCN din zona euro relevantă, inclusiv atunci când acele instituţii de credit acţionează printr-o sucursală înfiinţată în Uniune sau în SEE şi incluzând sucursalele înfiinţate în Uniune sau în SEE ale instituţiilor de credit cu sediul în afara SEE, cu condiţia ca aceste sucursale să fie înfiinţate în aceeaşi ţară ca BCN din zona euro relevantă." 6. La punctul 2, litera (a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(a) instituţiilor de credit cu sediul în Uniune sau în SEE care nu sunt contrapărţi eligibile pentru operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului şi/sau nu au acces la facilitatea de credit marginală, inclusiv atunci când acestea acţionează printr-o sucursală înfiinţată în Uniune sau în SEE şi incluzând sucursalele înfiinţate în Uniune sau în SEE ale instituţiilor de credit cu sediul în afara SEE;" 7. La punctul 2 litera (c), cuvintele „în SEE“ se înlocuiesc cu termenii „în Uniune sau în SEE“. 8. La punctul 3, litera (d) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(d) îndeplinesc cerinţele de monitorizare cu privire la localizarea infrastructurilor care oferă servicii în euro, astfel cum sunt modificate periodic şi publicate pe website-ul BCE^7; ^7 Politica actuală a Eurosistemului pentru localizarea infrastructurii este prevăzută în următoarele declaraţii, disponibile pe website-ul BCE la adresa www.ecb.europa.eu: (a) the policy statement on euro payment and settlement systems located outside the euro area din 3 noiembrie 1998; (b) the Eurosystem’s policy line with regard to consolidation in central counterparty clearing din 27 septembrie 2001; (c) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions din 19 iulie 2007; (d) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions: specification of «legally and operationally located in the euro area» din 20 noiembrie 2008; (e) the Eurosystem oversight policy framework, versiunea revizuită din iulie 2016.“" 9. După punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 5^1, cu următorul cuprins: "5^1. Utilizarea colateralului neeligibil poate atrage aplicarea unor sancţiuni, în conformitate cu partea V din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60)." 10. Punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: "9. Nerambursarea de către o entitate dintre cele menţionate la punctul 1 a creditului pe parcursul zilei (intraday credit) la închiderea zilei este considerată în mod automat ca solicitare din partea acelei entităţi de acordare a facilităţii de credit marginale. În cazul în care o entitate dintre cele menţionate la punctul 1 deţine un TIPS DCA, orice sold înregistrat la închiderea zilei în acel TIPS DCA în conformitate cu apendicele III la anexa IIb la prezenta orientare se ia în considerare la calculul sumei pentru care s-a recurs la facilitatea de credit marginală solicitată de entitatea respectivă. Cu toate acestea, acest lucru nu atrage eliberarea echivalentă a activelor instituite în prealabil ca garanţie pentru creditul pe parcursul zilei existent." ART. V Anexa IIIa la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, ,,Condiţii pentru operaţiunile de autocolateralizare“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică după cum urmează: 1. În tot cuprinsul anexei IIIa şi al apendicelor la aceasta, termenul „titular de DCA“ se înlocuieşte cu termenul „titular de T2S DCA“, iar termenul „DCA“ se înlocuieşte cu termenul „T2S DCA“. 2. La „Definiţii“, punctul (3), definiţia „contului de fonduri dedicate (DCA)“ se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) «cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA)» [T2S Dedicated Cash Account (T2S DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de T2S DCA, deschis în TARGET2, şi utilizat pentru plăţi de fonduri în legătură cu decontarea instrumentelor financiare în T2S;" 3. La „Definiţii“ punctul (8), în definiţia „situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor“, cuvintele „anexa IIa“ se înlocuiesc cu „regulile pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate T2S în TARGET2“. 4. La „Definiţii“ punctul (8), litera (a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(a) cazul în care entitatea nu mai îndeplineşte criteriile de acces şi/sau condiţiile tehnice prevăzute în anexa II şi, dacă este aplicabil, în anexa V, anexa IIa sau anexa IIb sau cazul în care eligibilitatea sa drept contraparte pentru operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului a fost suspendată sau a încetat;" 5. La „Definiţii“ punctul (8), litera (g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(g) cazul în care soldul creditor al contului PM, al T2S DCA sau al TIPS DCA al acestei entităţi sau când toate ori o parte importantă a activelor acestei entităţi fac obiectul unui ordin de blocare a fondurilor, sechestrului/popririi, confiscării sau oricărei altei proceduri menite să apere interesul public sau drepturile creditorilor entităţii;" 6. La „Definiţii“, după punctul (8) se introduce un nou punct, punctul (9), cu următorul cuprins: "(9) «cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA)» [TIPS Dedicated Cash Account (TIPS DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de TIPS DCA, deschis în TARGET2 şi utilizat pentru furnizarea de servicii de plată instant clienţilor săi;" 7. După punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 4^1, cu următorul cuprins: "4^1. Utilizarea colateralului neeligibil poate atrage aplicarea unor sancţiuni, în conformitate cu partea V din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60)." 8. La punctul 9, cuvintele „prezentele reguli“ se înlocuiesc cu sintagma „regulile pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate T2S în TARGET2“. 9. La punctul 10 litera (a), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(i) T2S DCA, TIPS DCA sau contul PM al entităţii deschis la BNR este suspendat sau închis;" ART. VI Anexa IV la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, ,,Proceduri de decontare pentru sistemele auxiliare“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. În textul anexei IV şi al apendicelor, termenul „DCA“ se înlocuieşte cu termenul „T2S DCA“. 2. La punctul 18 subpunctul (1) litera (b), termenul „DCA“ se înlocuieşte cu sintagma „T2S DCA şi TIPS DCA“. 3. La punctul 18 subpunctul (1) litera (d), după subpunctul (iii) se introduce un nou subpunct, subpunctul (iv), cu următorul cuprins: "(iv) sistemului auxiliar, în calitate de titular de cont PM legat, i se aplică următoarele comisioane pentru serviciul TIPS aferente TIPS DCA legate:
┌───────────┬─────────┬────────────────┐
│Elemente │ │ │
│ale │Comision │Explicaţie │
│tarifului │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Servicii de│ │ │
│decontare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Ordin de │ │Se va percepe şi│
│plată │0,20 │pentru │
│instant │eurocenţi│tranzacţiile │
│ │ │nedecontate. │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Solicitare │ │ │
│de │0,00 │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Răspuns │ │ │
│negativ la │ │ │
│solicitarea│0,00 │ │
│de │ │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│ │ │Se aplică │
│ │ │titularului de │
│Răspuns │ │cont PM legat │
│pozitiv la │0,20 │asociat cu TIPS │
│solicitarea│eurocenţi│DCA care urmează│
│de │ │să fie creditat │
│returnare │ │(şi pentru │
│ │ │tranzacţiile │
│ │ │nedecontate). │
└───────────┴─────────┴────────────────┘
Pentru primele zece milioane de ordine de plată instant şi de răspunsuri pozitive la solicitările de returnare, cumulate, primite de Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019, nu se percep comisioane. BNR percepe în următorul an de la sistemul auxiliar în calitate de titular de cont PM legat comisioane pentru orice ordine de plată instant şi răspunsuri pozitive la solicitările de returnare suplimentare primite de Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019." ART. VII Anexa V la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, „Reguli suplimentare şi modificate pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont PM în TARGET2 care utilizează accesul prin intermediul internetului“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 4, la alineatul 2 litera (b), cuvintele „ordine de plată rezultate în mod direct din operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului sau iniţiate în legătură cu acestea“ se înlocuiesc cu sintagma „tranzacţii rezultate în mod direct din operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului sau iniţiate în legătură cu acestea“. 2. La articolul 4, la alineatul 2, litera (b), cuvintele „orice alte ordine de plată în euro adresate participanţilor la TARGET2“ se înlocuiesc cu sintagma „orice alte tranzacţii în euro adresate participanţilor la TARGET2“. 3. La articolul 4, la alineatul 2, litera (c) „Pentru claritate, din motive tehnice, participanţii prin intermediul internetului nu pot efectua ordine de transfer de lichiditate din PM în DCA.“ se înlocuieşte cu „Pentru claritate, din motive tehnice, participanţii prin intermediul internetului nu pot efectua ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA şi nici ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA.“ 4. La apendicele IIa, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "4. În cazul participanţilor direcţi se aplică următoarele reguli de facturare. Participantul direct primeşte factura pentru luna precedentă în care sunt specificate comisioanele care trebuie plătite, nu mai târziu de a noua zi de operare a lunii următoare. Plăţile se efectuează nu mai târziu de a paisprezecea zi de operare a lunii curente în contul indicat de BNR sau se debitează dintr-un cont indicat de participantul respectiv." ART. VIII După anexa IIa, „Reguli pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate în TARGET2-România“ se introduce o nouă anexă, anexa IIb, care va avea următorul cuprins: " ANEXA REGULI pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA) în TARGET2 TITLUL I Dispoziţii generale ART. 1 Definiţii În sensul prezentelor reguli (denumite în continuare «reguli»), se aplică următoarele definiţii: 1. «sistem auxiliar» (ancillary system) înseamnă un sistem administrat de o entitate stabilită în Uniunea Europeană sau în Spaţiul Economic European (SEE) care este supravegheată şi/sau monitorizată de o autoritate competentă şi care respectă cerinţele privind monitorizarea pentru localizarea infrastructurilor care oferă servicii în euro, astfel cum sunt acestea modificate periodic şi publicate pe website-ul BCE^8, în care sunt transmise reciproc şi/sau compensate sau înregistrate plăţi şi/sau instrumente financiare în raport cu: (a) obligaţiile monetare decontate în TARGET2; şi/sau cu (b) fondurile deţinute în TARGET2, în conformitate cu Orientarea BCE/2012/27 a Băncii Centrale Europene^9 şi cu aranjamentul bilateral dintre sistemul auxiliar şi banca centrală relevantă din Eurosistem; ^8 Politica actuală a Eurosistemului pentru localizarea infrastructurii este prevăzută în următoarele declaraţii, disponibile pe website-ul BCE la adresa www.ecb.europa.eu: (a) the policy statement on euro payment and settlement systems located outside the euro area din 3 noiembrie 1998; (b) the Eurosystem’s policy line with regard to consolidation in central counterparty clearing din 27 septembrie 2001; (c) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions din 19 iulie 2007; (d) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions: specification of «legally and operationally located in the euro area» din 20 noiembrie 2008; (e) the Eurosystem oversight policy framework, versiunea revizuită din iulie 2016. ^9 Orientarea BCE/2012/27 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2012 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (JO L 30, 30.1.2013, p. 1). 2. «utilizator de cont autorizat» (authorised account user) înseamnă o entitate care: (a) are atribuit un cod de identificare a entităţii (BIC) [Business Identifier Code (BIC)]; (b) este înregistrată ca atare de un titular de TIPS DCA; şi (c) este adresabilă prin intermediul platformei TIPS pentru decontarea plăţilor instant; 3. «cod de identificare a entităţii (BIC)» [Business Identifier Code (BIC)] înseamnă un cod, astfel cum este acesta definit de standardul ISO nr. 9362; 4. «sucursală» (branch) înseamnă o sucursală în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul (17) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; 5. «zi de operare» (business day) sau «zi de operare TARGET2» (TARGET2 business day) înseamnă orice zi în care TARGET2 este deschis pentru decontarea ordinelor de plată, astfel cum este precizat în apendicele III; 6. «opinie juridică privind capacitatea» (capacity opinion) înseamnă o opinie juridică specifică unui participant, care conţine o evaluare a capacităţii juridice a participantului de a-şi asuma şi de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de prezentele reguli; 7. «bănci centrale» [central banks (CBs)] înseamnă băncile centrale din Eurosistem şi băncile centrale naţionale conectate; 8. «memorandum pentru sold creditor (CMB)» [credit memorandum balance (CMB)] înseamnă o limită stabilită de titularul de TIPS DCA pentru utilizarea lichidităţii în TIPS DCA de către o anumită entitate adresabilă; 9. «bancă centrală naţională conectată» (connected NCB) înseamnă o bancă centrală naţională, alta decât o bancă centrală din Eurosistem, care este conectată la TARGET2 în temeiul unui acord specific; 10. «instituţie de credit» (credit institution) înseamnă fie: (a) o instituţie de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care este supusă supravegherii de către o autoritate competentă; fie (b) o altă instituţie de credit, în sensul articolului 123 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care este supusă verificării pe baza unor standarde comparabile cu cele folosite în supravegherea efectuată de o autoritate competentă; 11. «facilitatea de depozit» (deposit facility) înseamnă o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care contrapărţile o pot folosi pentru a constitui depozite overnight la o BCN la o rată prestabilită a dobânzii pentru depozite; 12. «rata dobânzii pentru facilitatea de depozit» (deposit facility rate) înseamnă rata dobânzii aplicabilă facilităţii de depozit; 13. «cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA)» [TIPS Dedicated Cash Account (TIPS DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de TIPS DCA, deschis în TARGET2-România şi utilizat pentru furnizarea de servicii de plată instant clienţilor săi; 14. «cont de fonduri dedicate T2S (T2S DCA)» [T2S Dedicated Cash Account (T2S DCA)] înseamnă un cont deţinut de un titular de T2S DCA, deschis în TARGET2-România şi utilizat pentru plăţi de fonduri în relaţie cu decontarea instrumentelor financiare în T2S; 15. «BCN din zona euro» (euro area NCB) înseamnă BCN a unui stat membru a cărui monedă este euro; 16. «bancă centrală din Eurosistem» (Eurosystem CB) înseamnă BCE sau o bancă centrală naţională din zona euro; 17. «situaţie de neîndeplinire a obligaţiilor» (event of default) înseamnă orice eveniment iminent sau existent, a cărui producere poate pune în pericol îndeplinirea de către un participant a obligaţiilor ce îi revin în temeiul prezentelor reguli sau al oricăror altor reguli care se aplică relaţiei dintre acel participant şi BNR sau oricare altă bancă centrală, inclusiv: (a) atunci când participantul nu mai îndeplineşte criteriile de acces prevăzute la articolul 5 sau condiţiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau la articolul 6 alineatul (1) litera (b) punctul (iii); (b) deschiderea procedurilor de insolvenţă împotriva participantului; (c) depunerea unei cereri referitoare la procedura menţionată la litera (b); (d) emiterea de către participant a unei declaraţii scrise privind incapacitatea sa de a-şi plăti în întregime sau parţial datoriile sau de a-şi îndeplini obligaţiile legate de utilizarea creditului pe parcursul zilei; (e) încheierea de către participant a unui acord sau a unui aranjament general amiabil cu creditorii săi; (f) atunci când participantul este sau banca sa centrală consideră că este insolvabil sau incapabil de a-şi achita datoriile; (g) atunci când soldul creditor al TIPS DCA, al contului PM sau al T2S DCA al participantului sau toate ori o parte importantă a activelor participantului fac obiectul unui ordin de blocare, sechestrului/popririi, confiscării sau oricărei altei proceduri care are ca scop apărarea interesului public sau a drepturilor creditorilor participantului; (h) atunci când participarea participantului la un alt sistem component al TARGET2 şi/sau la un sistem auxiliar a fost suspendată sau a încetat; (i) atunci când orice declaraţie asupra unor elemente esenţiale sau declaraţie precontractuală dată de participant sau despre care se presupune că a fost dată de participant conform legii aplicabile este incorectă sau falsă; (j) cesionarea tuturor activelor participantului sau a unei părţi importante a acestora; 18. «modulul informaţii şi control (ICM)» [Information and Control Module (ICM)] înseamnă modulul SSP care permite titularilor de TIPS DCA care deţin, de asemenea, un cont PM legat să obţină informaţii online şi le oferă posibilitatea de a iniţia ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA şi ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM, precum şi de a-şi administra lichiditatea; 19. «TIPS GUI» (TIPS GUI) înseamnă modulul din Platforma TIPS care permite titularilor de TIPS DCA să obţină informaţii online şi le oferă posibilitatea de a iniţia ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM; 20. «mesaj transmis prin intermediul ICM» (ICM broadcast message) înseamnă informaţii puse în mod simultan la dispoziţia tuturor sau numai a unui grup selectat de titulari de cont PM prin intermediul ICM; 21. «entitate adresabilă» (reachable party) înseamnă o entitate care: (a) are atribuit un BIC; (b) este desemnată ca atare de un titular de TIPS DCA; (c) este un corespondent, un client sau o sucursală a unui titular de TIPS DCA; şi (d) este adresabilă prin intermediul Platformei TIPS şi poate iniţia şi primi ordine de plată fie prin intermediul titularului de TIPS DCA, fie direct, dacă este autorizată în acest sens de titularul de TIPS DCA; 22. «entitate ordonatoare» (instructing party) înseamnă o entitate care a fost desemnată ca atare de un titular de TIPS DCA şi care este autorizată să trimită ordine de plată către Platforma TIPS şi/sau să primească ordine de plată de la Platforma TIPS în numele respectivului titular de TIPS DCA sau al unei entităţi adresabile a respectivului titular de TIPS DCA; 23. «proceduri de insolvenţă» (insolvency proceedings) înseamnă proceduri de insolvenţă în sensul articolului 2 litera (j) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului^10; ^10 Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45). 24. «întreprindere de investiţii (societate de investiţii)» (investment firm) înseamnă o firmă de investiţii în sensul art. 3 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu excepţia instituţiilor menţionate la art. 6 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu condiţia ca întreprinderea de investiţii (societatea de investiţii) în cauză să fie: (a) autorizată şi supravegheată de o autoritate competentă recunoscută, care a fost desemnată ca atare în temeiul Directivei 2014/65/UE; şi (b) îndreptăţită să desfăşoare activităţile menţionate în anexa nr. 1, secţiunea A, punctele 2,3,6 şi 7 din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 25. «ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA» (PM to TIPS DCA liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintrun cont PM într-un TIPS DCA; 26. «ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM» (TIPS DCA to PM liquidity transfer order) înseamnă instrucţiunea de a transfera un volum specificat de fonduri dintr-un TIPS DCA într-un cont PM; 27. «facilitate de credit marginală» (marginal lending facility) înseamnă o facilitate permanentă a Eurosistemului pe care contrapărţile o pot folosi pentru a primi credit overnight de la o bancă centrală din Eurosistem la rata prestabilită a dobânzii pentru facilitatea de credit marginală; 28. «cont PM legat» (Linked PM account) înseamnă contul PM cu care este asociat un TIPS DCA în scopul gestionării lichidităţii şi plăţii comisioanelor TIPS; 29. «furnizor de servicii de reţea TIPS» (TIPS network service provider) înseamnă o întreprindere care: (a) a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a se conecta la Platforma TIPS şi a stabilit o conexiune tehnică la Platforma TIPS în conformitate cu normele şi procedurile prevăzute în apendicele V şi (b) a semnat termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS care sunt disponibili pe website-ul BCE; 30. «participant» (participant) [sau «participant direct» (direct participant)] înseamnă o entitate care are cel puţin un TIPS DCA (titular de TIPS DCA) şi/sau un cont PM (titular de cont PM) şi/sau un T2S DCA (titular de T2S DCA) deschis la o bancă centrală din Eurosistem; 31. «beneficiar» (payee), cu excepţia cazurilor în care este utilizat în contextul articolului 30 din prezenta anexă, înseamnă un titular de TIPS DCA al cărui TIPS DCA va fi creditat ca urmare a decontării unui ordin de plată; 32. «plătitor» (payer), cu excepţia cazurilor în care este utilizat în contextul art. 30 din prezenta anexă, înseamnă un titular de TIPS DCA al cărui TIPS DCA va fi debitat ca urmare a decontării unui ordin de plată; 33. «ordin de plată» (payment order), cu excepţia cazurilor în care este utilizat în contextul art. 16-18 din prezenta anexă, înseamnă un ordin de plată instant, un răspuns pozitiv la solicitarea de returnare, un ordin de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA sau un ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM; 34. «ordin de plată instant» (instant payment order) înseamnă, în conformitate cu schema de transfer credit instant SEPA (schema SCT Inst) a Consiliului European al Plăţilor, o instrucţiune de plată care poate fi executată 24 de ore pe zi, în orice zi calendaristică a anului, cu procesare imediată sau aproape imediată şi cu notificarea plătitorului; 35. «solicitare de returnare» (recall request) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un mesaj de la un titular de TIPS DCA prin care se solicită rambursarea unui ordin de plată instant decontat; 36. «răspuns pozitiv la solicitarea de returnare» (positive recall answer) înseamnă, în conformitate cu schema SCT Inst, un ordin de plată iniţiat de beneficiarul unei solicitări de returnare, ca răspuns la o solicitare de returnare, în beneficiul iniţiatorului solicitării de returnare în cauză; 37. «organism din sectorul public» (public sector body) înseamnă o entitate din cadrul «sectorului public», astfel cum acesta din urmă a fost definit la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 3.603/93 al Consiliului^11; ^11 Regulamentul (CE) nr. 3.603/93 al Consiliului din 13 decembrie 1993 de precizare a definiţiilor necesare aplicării interdicţiilor menţionate la articolele 104 şi 104b alineatul (1) din tratat (JO L 332, 31.12.1993, p. 1) 38. «platformă comună unică (SSP)» [Single Shared Platform (SSP)] înseamnă infrastructura platformei tehnice unice pusă la dispoziţie de băncile centrale naţionale care furnizează SSP; 39. «Platforma TIPS» [TIPS Platform)] înseamnă infrastructura platformei tehnice unice pusă la dispoziţie de băncile centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS; 40. «bănci centrale naţionale care furnizează SSP» (SSP-providing NCBs) înseamnă Deutsche Bundesbank, Banque de France şi Banca d’Italia, în calitatea lor de bănci centrale care construiesc şi operează SSP în beneficiul Eurosistemului; 41. «bănci centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS» (TIPS Platform-providing NCBs) înseamnă Deutsche Bundesbank, Banco de Espa\'f1a, Banque de France şi Banca d’Italia, în calitatea lor de bănci centrale care construiesc şi operează Platforma TIPS în beneficiul Eurosistemului; 42. «serviciul TARGET de decontare a plăţilor instant (TIPS)» [TARGET Instant Payment Settlement (TIPS) service] înseamnă decontarea în banii băncii centrale a ordinelor de plată instant pe Platforma TIPS; 43. «formular de colectare a datelor statice» (static data collection form) înseamnă un formular elaborat de BNR în scopul înregistrării titularilor de TIPS DCA solicitanţi la serviciile TARGET2-România şi al înregistrării oricăror schimbări în legătură cu prestarea acestor servicii; 44. «suspendare» (suspension) înseamnă blocarea temporară a drepturilor şi a obligaţiilor unui participant pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită de BNR; 45. «TARGET2-România» (TARGET2 - Romania) înseamnă sistemul component al TARGET2 al BNR; 46. «TARGET2» (TARGET2) înseamnă ansamblul format din toate sistemele componente ale TARGET2 ale băncilor centrale; 47. «sistem component al TARGET2» (TARGET2 component system) înseamnă oricare dintre sistemele cu decontare pe baza brută în timp real (RTGS) ale băncilor centrale care fac parte din TARGET2; 48. «participant la TARGET2» (TARGET2 participant) înseamnă orice participant la oricare dintre sistemele componente ale TARGET2; 49. «disfuncţionalitate tehnică a TARGET2» (technical malfunction of TARGET2) înseamnă orice dificultate, defecţiune sau întrerupere în funcţionare a infrastructurii tehnice şi/sau a sistemelor informatice utilizate de TARGET2-România sau orice alt eveniment care face imposibilă executarea plăţilor în TARGET2-România; 50. «nume distinctiv TIPS (TIPS DN)» [TIPS Distinguished Name (TIPS DN)] înseamnă adresa de reţea pentru Platforma TIPS care trebuie inclusă în toate mesajele destinate sistemului; 51. «specificaţii funcţionale detaliate pentru utilizator (UDFS)» [User Detailed Functional Specifications (UDFS)] înseamnă cea mai actualizată versiune a UDFS, care reprezintă documentaţia tehnică în care se prezintă detaliat modul în care un titular de TIPS DCA interacţionează cu TARGET2; 52. «cont local» (Home Account) înseamnă un cont deschis în afara PM de către o bancă centrală naţională din zona euro pentru o instituţie de credit stabilită în Uniune sau în SEE. ART. 2 Domeniu de aplicare Prezentele reguli guvernează relaţia dintre BCN din zona euro relevantă şi titularul de TIPS DCA al acesteia în ceea ce priveşte deschiderea şi funcţionarea TIPS DCA. ART. 3 Apendice (1) Următoarele apendice constituie parte integrantă din prezentele reguli: (a) apendicele I: Parametrii TIPS DCA - Specificaţii tehnice; (b) apendicele II: Termeni de referinţă pentru opiniile juridice privind capacitatea şi ţara; (c) apendicele III: Programul de operare; (d) apendicele IV: Lista comisioanelor; (e) apendicele V: Cerinţe tehnice de conectivitate în contextul TIPS. (2) În caz de conflict sau inadvertenţe între conţinutul oricărui apendice şi conţinutul oricărei altei prevederi din prezentele reguli, prevalează acesta din urmă. ART. 4 Descrierea generală a TARGET2 (1) TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, în T2S DCA în scopul tranzacţiilor cu instrumente financiare şi în TIPS DCA în scopul plăţilor instant. (2) În TARGET2-România sunt procesate următoarele tranzacţii: (a) tranzacţii rezultate în mod direct din operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului sau iniţiate în legătură cu acestea; (b) decontarea pasului în euro al operaţiunilor de schimb valutar care implică Eurosistemul; (c) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele transfrontaliere de compensare a plăţilor de mare valoare; (d) decontarea transferurilor în euro rezultate din tranzacţii în sistemele de plăţi de mică valoare în euro de importanţă sistemică; (e) decontarea pasului în fonduri al tranzacţiilor cu instrumente financiare; (f) ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în T2S DCA, ordine de transfer de lichiditate din T2S DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în T2S DCA; (g) ordine de plată instant; (h) răspunsuri pozitive la solicitări de returnare; (i) ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM şi ordine de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA; precum şi (j) orice alte tranzacţii în euro adresate participanţilor la TARGET2. (3) TARGET2 asigură decontarea pe bază brută în timp real a plăţilor în euro, cu decontare în banii băncii centrale în conturile PM, T2S DCA şi TIPS DCA. TARGET2 este organizat şi funcţionează pe baza SSP, prin intermediul căreia sunt iniţiate şi procesate ordinele de plată şi prin care, în final, sunt primite plăţi prin aceleaşi metode tehnice. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a TIPS DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma TIPS. În ceea ce priveşte funcţionarea tehnică a T2S DCA, TARGET2 este organizat din punct de vedere tehnic şi funcţionează pe Platforma T2S. (4) BNR este furnizorul de servicii în temeiul prezentelor reguli. Actele şi omisiunile băncilor centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS sunt considerate ca fiind actele şi omisiunile BNR, pentru care aceasta îşi asumă răspunderea în conformitate cu art. 23 din prezenta anexă. Participarea în conformitate cu prezentele reguli nu dă naştere unei relaţii contractuale între titularii de TIPS DCA şi băncile centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS când oricare dintre acestea din urmă acţionează în această calitate. Instrucţiunile, mesajele sau informaţiile pe care un titular de TIPS DCA le primeşte de la sau le trimite către SSP sau Platforma TIPS în legătură cu serviciile prestate în temeiul prezentelor reguli sunt considerate a fi primite de la sau trimise către BNR. (5) TARGET2 este structurat din punct de vedere juridic ca o multitudine de sisteme de plăţi, fiind compus din toate sistemele componente ale TARGET2, care sunt desemnate ca «sisteme» în conformitate cu legile interne care transpun Directiva 98/26/CE. TARGET2-România este desemnat ca «sistem» prin art. 13 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. (6) Participarea la TARGET2 produce efecte prin participarea la un sistem component al TARGET2. Prezentele reguli descriu drepturile şi obligaţiile reciproce ale titularilor de TIPS DCA din TARGET2-România şi ale BNR. Regulile de procesare a ordinelor de plată în temeiul prezentelor reguli (titlul IV şi apendicele I) se referă la toate ordinele de plată iniţiate sau plăţile primite de oricare din titularii de TIPS DCA. TITLUL II Participare ART. 5 Criterii de acces (1) Următoarele tipuri de entităţi sunt eligibile să devină titular de TIPS DCA în TARGET2-România: (a) instituţii de credit stabilite în Uniune sau în SEE, inclusiv când acestea acţionează printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE; (b) instituţii de credit stabilite în afara SEE, cu condiţia ca acestea să acţioneze printr-o sucursală stabilită în Uniune sau în SEE; (c) BCN ale statelor membre şi BCE, cu condiţia ca entităţile prevăzute la lit. (a) şi (b) să nu facă obiectul unor măsuri restrictive adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de statele membre în temeiul art. 65 alin. (1) lit. (b), art. 75 sau art. 215 din TFUE, măsuri a căror punere în aplicare, din perspectiva România după informarea BCE, este incompatibilă cu buna funcţionare a TARGET2. (2) BNR poate, la alegerea sa, să admită ca titulari de TIPS DCA şi următoarele entităţi: (a) departamentele de trezorerie ale administraţiilor centrale sau regionale ale statelor membre active pe pieţele monetare; (b) organismele din sectorul public din statele membre, autorizate să deschidă conturi pentru clienţi; (c) întreprinderile de investiţii (societăţile de investiţii) stabilite în Uniune sau în SEE; (d) entităţile care administrează sisteme auxiliare şi acţionează în această calitate; precum şi (e) instituţiile de credit sau oricare dintre entităţile de tipul celor enumerate la lit. (a)-(d), în ambele cazuri atunci când acestea sunt stabilite într-o ţară cu care Uniunea a încheiat un acord monetar care permite accesul oricăror astfel de entităţi la sistemele de plăţi din Uniune, în condiţiile stabilite prin acordul monetar şi cu condiţia ca regimul juridic aplicabil în acea ţară să fie echivalent cu legislaţia aplicabilă în Uniune. (3) Instituţiile emitente de monedă electronică, în sensul art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, nu pot participa la TARGET2-România. ART. 6 Procedura de solicitare (1) Pentru ca BNR să deschidă un TIPS DCA pentru o entitate, această entitate trebuie să respecte criteriile de acces incluse în prevederile BNR de punere în aplicare a articolului 5 şi: (a) să îndeplinească următoarele cerinţe tehnice: (i) să instaleze, să administreze, să opereze şi să monitorizeze infrastructura IT necesară pentru conectarea la Platforma TIPS şi pentru iniţierea de ordine de plată către acesta şi să asigure securitatea acestei infrastructuri IT. În acest scop, titularii de TIPS DCA solicitanţi pot implica terţe părţi, însă rămân exclusiv răspunzători. În special, titularii de TIPS DCA solicitanţi încheie un acord cu unul sau mai mulţi furnizori de servicii de reţea TIPS pentru a obţine conexiunea şi drepturile de acces necesare, în conformitate cu specificaţiile şi cerinţele tehnice din apendicele I şi V; şi (ii) să fi parcurs cu succes testele impuse de BNR; precum şi (b) să îndeplinească următoarele condiţii juridice: (i) să furnizeze o opinie juridică privind capacitatea, conform modelului din apendicele II, cu excepţia cazului în care informaţiile şi declaraţiile ce urmează să fie furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obţinute de către BNR în alt context; (ii) în privinţa instituţiilor de credit stabilite în afara SEE, care acţionează prin intermediul unei sucursale stabilite în Uniune sau în SEE, să furnizeze o opinie juridică privind ţara, conform modelului din apendicele II, cu excepţia cazului în care informaţiile şi declaraţiile ce urmează să fie furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obţinute de către BNR în alt context; şi (iii) să fi aderat la schema SCT Inst prin semnarea Acordului de aderare la schema de transfer credit instant SEPA. (2) Entităţile care doresc să deschidă un TIPS DCA adresează BNR o solicitare scrisă la care ataşează cel puţin următoarele documente/informaţii: (a) formularele de colectare a datelor statice furnizate de BNR, completate; (b) opinia juridică privind capacitatea, dacă este solicitată de BNR; (c) opinia juridică privind ţara, dacă este solicitată de BNR; şi (d) dovada aderării lor la schema SCT Inst. (3) BNR poate solicita şi orice informaţii suplimentare pe care le consideră necesare în vederea adoptării unei decizii privind solicitarea de deschidere a unui TIPS DCA. (4) BNR respinge solicitarea de a deschide un TIPS DCA dacă: (a) criteriile de acces menţionate la art. 5 nu sunt îndeplinite; (b) unul sau mai multe dintre criteriile de participare menţionate la alin. (1) nu sunt îndeplinite; şi/sau (c) în aprecierea BNR, deschiderea unui TIPS DCA ar pune în pericol stabilitatea, buna funcţionare şi securitatea generale ale TARGET2-România sau ale oricărui alt sistem component al TARGET2 sau ar periclita îndeplinirea de către BNR a atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene sau prezintă riscuri din perspectiva prudenţei. (5) BNR comunică titularului de TIPS DCA solicitant decizia sa cu privire la solicitarea de a deschide un TIPS DCA în termen de o lună de la primirea acesteia de către BNR. În cazul în care BNR solicită informaţii suplimentare în conformitate cu alin. (3), decizia se comunică în termen de o lună de la primirea de către BNR a acestor informaţii de la titularul de TIPS DCA solicitant. Orice decizie de respingere este motivată. ART. 7 Titulari de TIPS DCA (1) Titularii de TIPS DCA din TARGET2-România îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6. Aceştia au deschis cel puţin un TIPS DCA la BNR. (2) Pentru a trimite mesaje către Platforma TIPS, titularii de TIPS DCA pot accesa Platforma TIPS: (a) direct; şi/sau (b) prin intermediul uneia sau mai multor entităţi ordonatoare. Pentru ambele metode de acces, titularul de TIPS DCA utilizează unul sau mai multe TIPS DN. (3) Pentru a primi mesaje de la Platforma TIPS, titularii de TIPS DCA accesează Platforma TIPS: (a) direct; sau (b) prin intermediul unei entităţi ordonatoare. Pentru ambele metode de acces, titularul de TIPS DCA utilizează un TIPS DN pentru a primi ordine de plată instant. (4) În cazul în care titularul de TIPS DCA alege să interacţioneze cu Platforma TIPS prin intermediul unei entităţi ordonatoare, astfel cum este prevăzut la alin. 2 şi 3, mesajele primite sau trimise prin intermediul entităţii ordonatoare sunt considerate a fi primite de la sau trimise către titularul de TIPS DCA. Titularul de TIPS DCA se obligă prin aceste acţiuni, indiferent de conţinutul aranjamentelor contractuale sau al altor aranjamente dintre titularul de TIPS DCA şi oricare dintre entităţile ordonatoare desemnate şi indiferent de orice neconformitate cu aceste aranjamente. ART. 8 Entităţi adresabile (1) Titularii de TIPS DCA pot desemna una sau mai multe entităţi adresabile. Entităţile adresabile trebuie să fi aderat la schema SCT Inst şi să fi semnat Acordul de aderare la schema de transfer credit instant SEPA. (2) Titularii de TIPS DCA transmit BNR dovada aderării fiecărei entităţi adresabile desemnate la schema SCT Inst. (3) Un titular de TIPS DCA informează BNR în cazul în care oricare dintre entităţile adresabile desemnate nu mai aderă la schema SCT Inst şi, fără întârzieri nejustificate, ia măsuri pentru a împiedica accesarea TIPS DCA de către entitatea adresabilă. (4) Titularul de TIPS DCA poate desemna una sau mai multe entităţi ordonatoare pentru entităţile adresabile desemnate de acesta. (5) În cazul în care un titular de TIPS DCA desemnează una sau mai multe entităţi adresabile şi/sau una sau mai multe entităţi ordonatoare în conformitate cu alin. (1) sau (4), mesajele primite de la aceste entităţi adresabile sau, dacă este cazul, prin intermediul acestor entităţi ordonatoare sunt considerate a fi primite din partea titularului de TIPS DCA. În mod similar, mesajele trimise la aceste entităţi adresabile sau, dacă este cazul, prin intermediul acestor entităţi ordonatoare sunt considerate a fi trimise către titularul de TIPS DCA. Titularul de TIPS DCA se obligă prin aceste acţiuni, indiferent de conţinutul aranjamentelor contractuale sau al altor aranjamente dintre titularul de TIPS DCA şi oricare dintre entităţile menţionate la alin. (1) şi (4) şi indiferent de orice neconformitate cu acestea. ART. 9 Furnizori de servicii de reţea TIPS (1) Participanţii utilizează unul sau mai mulţi furnizori de servicii de reţea TIPS în scopul schimbului de mesaje cu platforma TIPS şi încheie un acord separat cu aceşti furnizori în acest scop. (2) O listă de furnizori de servicii de reţea TIPS, astfel cum este aceasta modificată periodic, este disponibilă pe website-ul BCE. Această listă este furnizată exclusiv în scopuri de informare. În cazul în care un furnizor de servicii de reţea TIPS este eliminat din lista furnizorilor de servicii de reţea TIPS, BNR informează, în consecinţă, titularii de TIPS DCA care utilizează respectivul furnizor de servicii de reţea. (3) BNR nu este răspunzătoare pentru acţiunile, erorile sau omisiunile unui furnizor de servicii de reţea TIPS (incluzând directorii, personalul şi subcontractorii acestuia) ca furnizor de servicii de reţea TIPS sau pentru acţiunile, erorile sau omisiunile furnizorului de servicii de reţea TIPS ales de participanţi pentru a avea acces la Platforma TIPS. BNR nu este răspunzătoare nici pentru daunele şi prejudiciile cauzate de faptul că furnizorul de servicii de reţea TIPS încetează să furnizeze o conexiune la Platforma TIPS din cauza neîndeplinirii de către furnizorii de servicii de reţea TIPS a cerinţelor de conectivitate prevăzute în apendicele V, din cauza rezilierii termenilor şi condiţiilor privind găzduirea conectivităţii TIPS ori din orice alt motiv. ART. 10 Sponsorizarea furnizorilor de servicii de reţea (1) În cazul în care un titular de TIPS DCA doreşte să utilizeze serviciile unui furnizor de servicii de reţea care nu se află pe lista furnizorilor de servicii de reţea TIPS, astfel cum este prevăzut la art. 9 alin. (2), titularul de TIPS DCA poate solicita BNR să iniţieze o evaluare pentru a stabili dacă un furnizor de servicii de reţea poate funcţiona în calitate de furnizor de servicii de reţea TIPS. (2) Un furnizor de servicii de reţea poate funcţiona ca furnizor de servicii de reţea TIPS cu condiţia ca acesta să fi parcurs cu succes evaluarea efectuată în conformitate cu normele şi procedurile prevăzute în apendicele V şi să fi semnat termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS, astfel cum sunt publicate pe website-ul BCE şi modificate periodic. (3) BNR informează titularul de TIPS DCA cu privire la rezultatul evaluării menţionate la alin. (1) şi (2) în termen de 120 de zile calendaristice de la data primirii solicitării. În cazul respingerii furnizorului de servicii de reţea, BNR informează titularul de TIPS DCA cu privire la motivele respingerii. (4) Solicitările menţionate la alin. (1) pot fi prezentate BNR începând cu 1 iunie 2019. ART. 11 Registrul TIPS (1) Registrul TIPS este lista titularilor de TIPS DCA şi a entităţilor adresabile. Acesta se actualizează zilnic. (2) Titularii de TIPS DCA pot distribui registrul TIPS numai sucursalelor lor, entităţilor adresabile desemnate de aceştia şi entităţilor ordonatoare. Entităţile adresabile pot distribui registrul TIPS numai sucursalelor lor. (3) Un anumit cod BIC poate apărea o singură dată în registrul TIPS. (4) Titularii de TIPS DCA confirmă că BNR şi alte bănci centrale pot publica numele şi codurile BIC ale acestora. În plus, BNR şi alte bănci centrale pot publica numele şi codurile BIC ale entităţilor adresabile desemnate de titularii de TIPS DCA, iar aceştia din urmă se asigură că entităţile adresabile au fost de acord cu o astfel de publicare. TITLUL III Obligaţiile părţilor ART. 12 Obligaţiile BNR şi ale titularilor de TIPS DCA (1) BNR deschide la cererea titularului de TIPS DCA şi operează unul sau mai multe TIPS DCA denominate în euro. Cu excepţia cazului în care prezentele reguli sau cadrul legal dispun altfel, BNR utilizează toate mijloacele rezonabile pe care le are la dispoziţie pentru a-şi îndeplini obligaţiile în temeiul prezentelor reguli, fără a garanta atingerea unui rezultat. (2) Acţiunile întreprinse de entităţile adresabile şi de entităţile ordonatoare sunt considerate a fi cele ale titularului de TIPS DCA, inclusiv în sensul Directivei 98/26/CE. (3) Titularul de TIPS DCA se înregistrează el însuşi şi înregistrează şi entităţile adresabile ale acestuia ca utilizatori de cont autorizaţi în scopul decontării. În acest scop, acesta înregistrează doar propriul cod BIC şi/sau codul BIC al unei entităţi adresabile. (4) Comisioanele pentru serviciile TIPS DCA sunt prezentate în apendicele IV. Titularul contului PM legat este răspunzător pentru plata acestor comisioane. (5) Titularii de TIPS DCA se asigură că sunt conectaţi permanent la Platforma TIPS prin intermediul TIPS DN utilizat în scopul primirii de mesaje în temeiul art. 7 alin. (3). (6) Titularii de TIPS DCA care au desemnat o entitate adresabilă se asigură că aceasta este conectată permanent la Platforma TIPS prin intermediul TIPS DN utilizat în scopul primirii de mesaje în temeiul art. 8. (7) Titularul de TIPS DCA declară şi garantează BNR că prin îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în temeiul prezentelor reguli nu încalcă nicio dispoziţie legală, de reglementare sau statutară care îi este aplicabilă şi niciun acord de care acesta este ţinut. (8) Titularii de TIPS DCA se asigură că lichiditatea din TIPS DCA este administrată în mod corespunzător. Această obligaţie include obţinerea de informaţii regulate privind poziţia de lichiditate a acestora, dar nu se limitează la aceasta. BNR furnizează un extras de cont zilnic acelor titulari de TIPS DCA care au optat pentru acest serviciu pe Platforma TIPS. Pentru fiecare zi de operare TARGET2 sunt furnizate extrase de cont zilnice. (9) Titularii de TIPS DCA, în propriul lor interes şi în cadrul unui acord separat încheiat cu furnizorul lor de servicii de reţea TIPS, au obligaţia să monitorizeze că furnizorul lor de servicii de reţea TIPS continuă să asigure în permanenţă o conexiune activă la Platforma TIPS şi îşi menţine statutul de furnizor de servicii de reţea TIPS. Această conexiune trebuie să respecte condiţiile stabilite în cerinţele de conectivitate prevăzute şi menţionate în apendicele V. ART. 13 Desemnarea, suspendarea sau încetarea unui cont PM legat (1) Titularul de TIPS DCA desemnează un cont PM legat. Contul PM legat poate fi deţinut într-un alt sistem component al TARGET2 decât cel al TARGET2-România şi poate aparţine unei entităţi juridice diferite de titularul de TIPS DCA. Un cont PM legat poate fi legat de maximum 10 TIPS DCA. (2) Un titular de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului nu poate fi desemnat drept titular de cont PM legat. (3) În cazul în care titularul contului PM legat şi titularul de TIPS DCA sunt entităţi juridice diferite şi participarea acestui titular de cont PM legat este suspendată sau a încetat, BNR şi titularul de TIPS DCA iau toate măsurile rezonabile şi realizabile în scopul diminuării oricăror daune sau prejudicii. Titularul de TIPS DCA ia toate măsurile necesare pentru a desemna un nou cont PM legat fără întârzieri nejustificate, care apoi va fi utilizat pentru orice facturi scadente. (4) BNR nu răspunde pentru pierderile suportate de titularul de TIPS DCA în urma suspendării sau încetării participării titularului de cont PM legat. ART. 14 Cooperare şi schimb de informaţii (1) În îndeplinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor ce le revin în temeiul prezentelor reguli, BNR şi titularii de TIPS DCA cooperează îndeaproape pentru a asigura stabilitatea, buna funcţionare şi securitatea TARGET2-România. Aceştia îşi furnizează reciproc orice informaţii sau documente relevante pentru îndeplinirea obligaţiilor lor şi pentru exercitarea drepturilor lor respective în temeiul prezentelor reguli, fără a aduce atingere obligaţiilor de păstrare a secretului bancar. (2) BNR înfiinţează şi menţine un birou de asistenţă al sistemului pentru a asista titularii de TIPS DCA în dificultăţile apărute în legătură cu operaţiunile din sistem. (3) Informaţii actualizate privind starea operaţională a Platformei TIPS şi a SSP sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (TARGET2 Information System) (T2IS) şi, respectiv, în sistemul de informaţii al TIPS (TIPS Information System) de pe paginile web dedicate de pe website-ul BCE. T2IS şi sistemul de informaţii al TIPS pot fi folosite pentru obţinerea de informaţii cu privire la orice eveniment care afectează funcţionarea normală a SSP şi a Platformei TIPS. (4) BNR poate transmite mesaje către titularii de TIPS DCA fie prin intermediul ICM în cazul în care aceştia deţin şi un cont PM, fie prin orice alte mijloace de comunicare. (5) Titularii de TIPS DCA sunt responsabili pentru actualizarea la timp a formularelor existente de colectare a datelor statice şi pentru transmiterea de noi formulare de colectare a datelor statice către BNR. Titularii de TIPS DCA sunt responsabili pentru verificarea acurateţei informaţiilor aferente lor care sunt introduse în TARGET2-România de către BNR. (6) Titularii de TIPS DCA informează BNR cu privire la orice schimbare privind capacitatea lor juridică şi cu privire la schimbările legislative relevante care afectează aspectele cuprinse în opinia juridică privind ţara aferentă acestora. Titularii de TIPS DCA informează, de asemenea BNR, în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile pentru aderarea la schema SCT Inst. (7) Titularii de TIPS DCA informează BNR cu privire la orice nouă entitate adresabilă pe care o înregistrează şi cu privire la orice modificări aferente acestor entităţi adresabile înregistrate. (8) Titularii de TIPS DCA informează BNR imediat ce apare o situaţie de neîndeplinire a obligaţiilor în legătură cu aceştia. TITLUL IV Administrarea TIPS DCA şi procesarea ordinelor de plată ART. 15 Deschiderea şi administrarea TIPS DCA (1) BNR deschide şi operează cel puţin un TIPS DCA pentru fiecare titular de TIPS DCA. Un TIPS DCA este identificat prin intermediul unui număr de cont unic de până la 34 de caractere, care va fi structurat după cum urmează:
┌──────┬───────────────┬─────────┬─────────────┐
├──────┼───────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │Exact 1 │«I» pentru │
│ │Tip de cont │caracter │cont de plată│
│ │ │ │instant │
│ ├───────────────┼─────────┼─────────────┤
│Partea│Codul de ţară │Exact 2 │Cod de ţară │
│A │al băncii │caractere│ISO 3166-1 │
│ │centrale │ │ │
│ ├───────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Codul monedei │Exact 3 │EUR │
│ │ │caractere│ │
├──────┼───────────────┼─────────┼─────────────┤
│Partea│Titular de cont│Exact 11 │Codul BIC │
│B │ │caractere│ │
├──────┼───────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │ │Text liber │
│Partea│Subclasificarea│Până la │(alfanumeric)│
│C │contului │17 │furnizat de │
│ │ │caractere│titularul de │
│ │ │ │TIPS DCA │
└──────┴───────────────┴─────────┴─────────────┘
(2) În TIPS DCA nu sunt permise solduri debitoare. (3) În scopul remunerării soldurilor overnight, titularul de TIPS DCA îşi leagă TIPS DCA de contul PM pe care îl are deschis la BNR. (4) În cazul în care titularul de TIPS DCA deţine în mod direct rezerva minimă obligatorie, se ia în considerare orice sold la închiderea zilei în TIPS DCA al acestuia, înregistrat în conformitate cu apendicele III, în scopul rezervelor minime obligatorii. În cazul în care titularul de TIPS DCA deţine în mod indirect rezerva minimă obligatorie, contul său TIPS DCA nu poate fi legat la un cont PM sau la un alt cont deţinut de intermediarul său, deoarece în cazul în care rezervele minime obligatorii sunt deţinute în mod indirect, conturile titularului de TIPS DCA nu pot fi agregate cu conturile deţinute de intermediarul utilizat de titularul de TIPS DCA pentru îndeplinirea obligaţiilor sale de constituire a rezervelor minime obligatorii. (5) TIPS DCA sunt remunerate cu (a) 0%; sau (b) rata dobânzii pentru facilitatea de depozit a Eurosistemului minus 0,25%, fiind aleasă cea mai mică dintre cele două. ART. 16 Tipuri de ordine de plată în TIPS DCA În sensul serviciului TIPS, sunt considerate ca fiind ordine de plată următoarele: (a) ordine de plată instant; (b) răspunsuri pozitive la solicitări de returnare; şi (c) ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM. ART. 17 Acceptarea şi respingerea ordinelor de plată (1) Ordinele de plată în sensul art. 16 iniţiate de titularii de TIPS DCA sunt considerate acceptate de BNR dacă: (a) mesajul de plată a fost transmis către Platforma TIPS de respectivul furnizor de servicii de reţea TIPS; şi (b) mesajul de plată respectă regulile şi dispoziţiile referitoare la format ale TARGET2-România şi trece cu succes de verificarea dublei iniţieri descrise în apendicele I. (2) BNR respinge imediat orice ordin de plată care nu îndeplineşte condiţiile menţionate la alin. (1). BNR informează titularii de TIPS DCA cu privire la respingerea oricărui ordin de plată, conform precizărilor din apendicele I. Pentru a evita orice incertitudine, în cazul în care ordinul de plată a fost transmis prin intermediul unei entităţi ordonatoare sau al unei entităţi adresabile în numele titularului de TIPS DCA, entitatea ordonatoare sau entitatea adresabilă este informată cu privire la respingere. ART. 18 Procesarea ordinelor de plată în TIPS DCA (1) Platforma TIPS aplică marca temporală pentru procesarea ordinelor de plată în ordinea primirii acestora. (2) Toate ordinele de plată transmise către TARGET2-România sunt procesate în ordinea intrării, conform principiului «primul intrat primul ieşit», fără prioritizare sau reordonare. (3) După acceptarea unui ordin de plată instant, astfel cum se prevede la art. 17, TARGET2-România verifică dacă există suficiente fonduri în TIPS DCA al plătitorului. (a) În cazul în care nu există suficiente fonduri, ordinul de plată instant este respins. (b) În cazul în care există suficiente fonduri, suma corespunzătoare este rezervată în aşteptarea unui răspuns al beneficiarului. În cazul acceptării plăţii de către beneficiar, ordinul de plată instant este decontat şi, simultan, rezervarea este ridicată. În cazul respingerii plăţii de către beneficiar sau în absenţa unui răspuns în timp util, în sensul schemei SCT Inst, ordinul de plată instant este anulat şi, simultan, rezervarea este ridicată. (4) Fondurile rezervate în conformitate cu alin. 3 lit. (b) nu sunt disponibile pentru decontarea ordinelor de plată ulterioare. În sensul art. 15 alin. (4) şi (5), fondurile rezervate sunt luate în considerare la îndeplinirea obligaţiilor de constituire a rezervelor minime obligatorii şi la remunerarea soldului overnight al titularului de TIPS DCA. (5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. 3 lit. (b), TARGET2-România respinge ordinele de plată instant în cazul în care valoarea ordinului de plată instant depăşeşte orice CMB aplicabil. (6) După acceptarea unui ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM, astfel cum se prevede la art. 17, TARGET2-România verifică dacă există suficiente fonduri în TIPS DCA al plătitorului. În cazul în care nu există suficiente fonduri, ordinul de transfer de lichiditate este respins. În cazul în care există suficiente fonduri, ordinul de transfer de lichiditate se decontează imediat. (7) După acceptarea unui răspuns pozitiv la solicitarea de returnare, astfel cum se prevede la ar. 17, TARGET2-România verifică dacă există suficiente fonduri în TIPS DCA care va fi debitat. În cazul în care nu există suficiente fonduri, răspunsul pozitiv la solicitarea de returnare este respins. În cazul în care există suficiente fonduri, răspunsul pozitiv la solicitarea de returnare se decontează imediat. (8) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (7), TARGET2-România respinge răspunsurile pozitive la solicitări de returnare în cazul în care valoarea răspunsului pozitiv la solicitarea de returnare depăşeşte orice CMB aplicabil. ART. 19 Solicitare de returnare (1) Titularii de TIPS DCA pot formula solicitări de returnare. (2) Solicitarea de returnare este înaintată beneficiarului desemnat prin ordinul de plată instant decontat, care poate răspunde pozitiv printr-un răspuns pozitiv la solicitarea de returnare sau negativ printr-un răspuns negativ la solicitarea de returnare. ART. 20 Momentul intrării, momentul irevocabilităţii (1) În sensul art. 3 alin. (1) prima teză şi al art. 5 din Directiva 98/26/CE şi ale art. 3 alin. (4) din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare^12: (a) ordinele de plată instant sunt considerate intrate în TARGET2-România şi sunt irevocabile în momentul în care fondurile aferente din TIPS DCA al titularului de TIPS DCA sunt rezervate; (b) ordinele de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM şi răspunsurile pozitive la solicitări de returnare sunt considerate intrate în TARGET2-România şi sunt irevocabile în momentul în care este debitat TIPS DCA respectiv. ^12 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iunie 2004. (2) Ordinele de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA sunt guvernate de regulile pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont PM în TARGET2, astfel cum se prevede în anexa II la Orientarea BCE/2012/27, aplicabile sistemului component al TARGET2 din care provin. TITLUL V Cerinţe privind securitatea, continuitatea activităţii şi interfaţa pentru utilizator ART. 21 Cerinţe privind securitatea şi continuitatea activităţii (1) Titularii de TIPS DCA implementează controale adecvate de securitate pentru a-şi proteja sistemele proprii împotriva accesului şi utilizării neautorizate. Titularii de TIPS DCA sunt singurii răspunzători pentru protecţia adecvată a confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii sistemelor proprii. (2) Titularii de TIPS DCA informează BNR asupra oricăror incidente legate de securitate produse la nivelul infrastructurii tehnice proprii şi, atunci când este cazul, asupra oricăror incidente legate de securitate care se produc la nivelul infrastructurii tehnice a terţilor furnizori. BNR poate solicita informaţii suplimentare despre incident şi, dacă este necesar, poate solicita titularilor de TIPS DCA să ia măsurile adecvate pentru a preveni repetarea unui asemenea eveniment. (3) În situaţia în care un titular de TIPS DCA are o problemă care îl împiedică să deconteze ordine de plată instant şi răspunsuri pozitive la solicitări de returnare în TARGET2-România, titularul de TIPS DCA este responsabil pentru rezolvarea problemei. (4) În cazul în care un titular de TIPS DCA iniţiază în mod neaşteptat un număr anormal de ridicat de mesaje, ceea ce ameninţă stabilitatea Platformei TIPS, şi, la cererea BNR, nu se abţine fără întârziere de la acest comportament, BNR poate bloca pe Platforma TIPS toate mesajele ulterioare iniţiate de acest titular de TIPS DCA. (5) BNR poate impune cerinţe suplimentare privind securitatea tuturor titularilor de TIPS DCA sau numai titularilor de TIPS DCA consideraţi critici de către BNR. ART. 22 Interfeţe pentru utilizator (1) Titularul de TIPS DCA sau titularul de cont PM legat care acţionează în numele acestuia utilizează unul sau ambele mijloace următoare de a accesa acel TIPS DCA: (a) o conexiune directă la Platforma TIPS, în modul U2A sau în modul A2A; sau (b) facilităţile ICM de administrare a lichidităţii pentru serviciul TIPS. (2) O conexiune directă la Platforma TIPS permite titularilor de TIPS DCA: (a) să acceseze informaţii referitoare la conturile proprii şi să îşi administreze CMB; (b) să iniţieze ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM; precum şi (c) să gestioneze anumite date statice. (3) Facilităţile ICM de administrare a lichidităţii pentru serviciul TIPS permit titularului contului PM legat: (a) să acceseze informaţii referitoare la soldul TIPS DCA; (b) să administreze lichiditatea şi să iniţieze ordine de transfer de lichiditate în şi din TIPS DCA. Detalii tehnice suplimentare referitoare la interfeţele pentru utilizator sunt prezentate în apendicele I. În ceea ce priveşte ICM, detalii tehnice suplimentare sunt incluse în apendicele I anexa II la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România. TITLUL VI Regimul răspunderii şi proba ART. 23 Regimul răspunderii (1) În îndeplinirea obligaţiilor care le revin în temeiul prezentelor reguli, BNR şi titularii de TIPS DCA sunt ţinuţi de obligaţia generală reciprocă de diligenţă rezonabilă. (2) BNR răspunde faţă de titularii de TIPS DCA ai acesteia în caz de fraudă (incluzând dolul, dar fără a se limita la acesta) sau culpă gravă pentru orice prejudiciu rezultat din funcţionarea TARGET2-România. În cazul culpei simple, răspunderea BNR se limitează la prejudiciul direct al titularului de TIPS DCA, şi anume la valoarea tranzacţiei în cauză şi/sau la pierderea dobânzii aferente, excluzând orice prejudiciu indirect. (3) BNR nu răspunde pentru niciun prejudiciu rezultat dintr-o disfuncţionalitate sau întrerupere în funcţionare a infrastructurii tehnice (inclusiv, dar fără a se limita la infrastructura informatică, programele, datele, aplicaţiile sau reţelele BNR), dacă o astfel de disfuncţionalitate sau întrerupere în funcţionare apare în ciuda faptului că BNR a adoptat măsurile considerate în mod rezonabil necesare pentru a proteja infrastructura în cauză împotriva disfuncţionalităţii sau întreruperii în funcţionare, precum şi pentru a înlătura consecinţele unei astfel de disfuncţionalităţi sau întreruperi în funcţionare. (4) BNR nu este răspunzătoare: (a) în măsura în care prejudiciul este cauzat de titularul de TIPS DCA; sau (b) dacă prejudiciul rezultă din evenimente externe care se află în afara controlului rezonabil al BNR (forţă majoră). (5) Fără a aduce atingere prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1)-(4) se aplică în măsura în care este posibilă excluderea răspunderii BNR. (6) BNR şi titularii de TIPS DCA iau toate măsurile rezonabile şi realizabile în scopul diminuării oricăror daune sau prejudicii la care se referă prezentul articol. (7) În îndeplinirea unora sau a tuturor obligaţiilor sale conform prezentelor reguli, BNR poate mandata terţi să acţioneze în numele său, în special furnizori de reţele de telecomunicaţii sau de alt tip de reţele sau alte entităţi, dacă acest lucru este necesar pentru îndeplinirea de către BNR a obligaţiilor sale sau dacă aceasta este o practică normală a pieţei. Obligaţia BNR se limitează la selectarea şi împuternicirea în mod corespunzător a oricăror astfel de terţi, iar răspunderea BNR este limitată în mod corespunzător. În sensul prezentului alineat, BCN care furnizează SSP şi BCN care furnizează Platforma TIPS nu sunt considerate terţi. ART. 24 Proba (1) Cu excepţia cazului în care prezentele reguli dispun altfel, toate mesajele de plată şi cele aferente procesării plăţii în relaţie cu TIPS DCA, precum confirmările de debitare sau de creditare sau extrasele de cont, dintre BNR şi titularii de TIPS DCA se transmit prin intermediul furnizorului de servicii de reţea TIPS. (2) Înregistrările pe suport electronic sau pe suport hârtie ale mesajelor păstrate de BNR sau de furnizorul de servicii de reţea TIPS sunt acceptate ca mijloace de probă a plăţilor procesate prin intermediul BNR. Versiunea salvată sau tipărită a mesajului original al furnizorului de servicii de reţea TIPS este acceptată ca mijloc de probă, indiferent de forma mesajului original. (3) BNR păstrează evidenţe complete ale ordinelor de plată iniţiate şi ale plăţilor primite de titulari de TIPS DCA pentru o perioadă de 5 ani de la data iniţierii acestor ordine de plată şi a primirii plăţilor, cu condiţia ca aceste evidenţe complete să acopere o perioadă de cel puţin cinci ani pentru orice titular de TIPS DCA din TARGET2 care face obiectul unei supravegheri continue în temeiul măsurilor restrictive adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de statele membre sau chiar o perioadă mai lungă, în cazul în care aceasta este prevăzută de reglementări specifice. (4) Registrele contabile şi registrele proprii ale BNR (indiferent dacă sunt păstrate pe suport hârtie, microfilm, microfişă, înregistrare electronică sau magnetică, în orice altă formă reproductibilă mecanic sau în alt mod) sunt acceptate ca mijloace de probă a oricăror obligaţii ale titularilor de TIPS DCA şi a oricăror fapte şi evenimente pe care părţile le invocă. TITLUL VII Încetarea şi închiderea TIPS DCA ART. 25 Durata şi încetarea TIPS DCA în situaţii normale (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 26, un TIPS DCA din TARGET2-România este deschis pe durată nedeterminată. (2) Un titular de TIPS DCA poate înceta TIPS DCA al acestuia în TARGET2-România în orice moment, cu un preaviz de 14 zile de operare, cu excepţia cazului în care stabileşte cu BNR un preaviz mai scurt. (3) BNR poate înceta un TIPS DCA al unui titular de TIPS DCA în TARGET2-România în orice moment, cu un preaviz de trei luni, cu excepţia cazului în care stabileşte cu titularul de TIPS DCA respectiv un alt termen de preaviz. (4) În cazul încetării TIPS DCA, obligaţiile de păstrare a confidenţialităţii prevăzute la art. 29 rămân în vigoare pentru o perioadă de cinci ani de la data încetării. (5) La încetarea TIPS DCA, acesta se închide, în conformitate cu art. 27. ART. 26 Suspendarea participării şi încetarea participării în situaţii excepţionale (1) Participarea unui titular de TIPS DCA la TARGET2-România încetează imediat şi fără notificare prealabilă sau este suspendată la apariţia uneia dintre următoarele situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor: (a) deschiderea procedurilor de insolvenţă; şi/sau (b) titularul de TIPS DCA nu mai îndeplineşte criteriile de acces prevăzute la art. 5. În sensul prezentului alineat, adoptarea de măsuri de prevenire a crizelor sau de măsuri de gestionare a crizelor în sensul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului^13 împotriva unui titular de TIPS DCA nu constituie automat deschiderea unor proceduri de insolvenţă. ^13 Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE,2004/25/CE,2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190). (2) BNR poate înceta fără notificare prealabilă sau poate suspenda participarea titularului de TIPS DCA la TARGET2-România dacă: (a) apar una sau mai multe situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor, altele decât cele menţionate la alin. (1); (b) titularul de TIPS DCA a încălcat în mod substanţial prezentele reguli; (c) titularul de TIPS DCA nu îşi îndeplineşte o obligaţie substanţială faţă de BNR; (d) titularul de TIPS DCA nu mai deţine un acord valabil cu un furnizor de servicii de reţea TIPS pentru a obţine conexiunea necesară la Platforma TIPS; (e) are loc orice alt eveniment în legătură cu un titular de TIPS DCA, eveniment care, în aprecierea BNR, ar pune în pericol stabilitatea, buna funcţionare şi securitatea generale ale TARGET2-România sau ale oricărui alt sistem component al TARGET2 sau ar periclita îndeplinirea de către BNR a misiunilor sale prevăzute de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene sau prezintă riscuri din perspectiva prudenţei. (3) În exercitarea libertăţii de apreciere în temeiul alin. (2), BNR ia în considerare, printre altele, gravitatea situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor sau a evenimentelor menţionate la alin. (2) lit. (a)-(c). (4) În cazul în care BNR suspendă sau pune capăt participării unui titular de TIPS DCA la TARGET2-România conform alin. (1) sau (2), BNR informează imediat, printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM, alte bănci centrale şi alţi titulari de cont PM din toate sistemele componente ale TARGET2 despre această suspendare sau încetare. Se consideră că acest mesaj a fost transmis de către banca centrală a titularului de cont PM care a primit mesajul. Titularii de cont PM legat au responsabilitatea de a informa titularii de TIPS DCA legate despre suspendarea sau încetarea participării oricărui titular de TIPS DCA la TARGET2-România. (5) După încetarea participării unui titular de TIPS DCA, TARGET2-România nu acceptă noi ordine de plată de la sau către acel titular de TIPS DCA. (6) În cazul în care un titular de TIPS DCA este suspendat din TARGET2-România pentru alte motive decât cele menţionate la alin. (1) lit. (a), banca centrală a titularului de TIPS DCA suspendat are următoarele opţiuni: (a) respinge toate ordinele de plată primite de acesta; (b) respinge toate ordinele de plată iniţiate de acesta; sau (c) respinge atât ordinele de plată primite, cât şi pe cele iniţiate de acesta. (7) În cazul în care un titular de TIPS DCA este suspendat din TARGET2-România pentru motivele menţionate la alin. (1) lit. (a), banca centrală a titularului de TIPS DCA suspendat respinge toate ordinele de plată primite şi iniţiate de acesta. (8) BNR procesează ordinele de plată instant ale unui titular de TIPS DCA a cărui participare în TARGET2-România a fost suspendată sau a încetat în temeiul alin. (1) sau (2) şi în legătură cu care BNR a rezervat fonduri într-un TIPS DCA în conformitate cu art. 18 alin. (3) lit. (b) înainte de suspendare sau de încetare. ART. 27 Închiderea TIPS DCA (1) Titularii de TIPS DCA pot solicita BNR să îşi închidă TIPS DCA în orice moment, cu condiţia acordării BNR a unui preaviz de 14 zile de operare. (2) În cazul încetării participării, în temeiul art. 25 sau al art. 26, BNR închide TIPS DCA ale titularilor de TIPS DCA în cauză, după ce: (a) a decontat toate ordinele de plată instant, acceptate de către beneficiarul plăţii, pentru care au fost deja rezervate fonduri; şi (b) şi-a exercitat drepturile de garanţie reală mobiliară şi de compensare bilaterală (set-off) în conformitate cu art. 28. TITLUL VIII Dispoziţii finale ART. 28 Drepturile BNR de garanţie reală mobiliară şi de compensare bilaterală (set-off) (1) BNR are un drept de garanţie reală mobiliară asupra soldurilor creditoare prezente şi viitoare din TIPS DCA ale titularului de TIPS DCA, transformând astfel în colateral orice creanţe curente şi viitoare născute din raportul juridic dintre părţi. (2) BNR are dreptul menţionat la alin. (1), chiar dacă creanţele sale sunt afectate de condiţii sau nu sunt încă exigibile. (3) Participantul, acţionând în calitatea sa de titular de TIPS DCA, consimte prin prezenta la constituirea garanţiei reale mobiliare în favoarea BNR, la care a fost deschis TIPS DCA respectiv; acest consimţământ constă în punerea la dispoziţia BNR a activelor-obiect al garanţiei reale mobiliare la care se face referire în legea română. Orice sume transferate în TIPS DCA al cărui sold constituie obiectul garanţiei reale mobiliare devin în mod irevocabil obiect al garanţiei reale mobiliare, prin simplul fapt al transferării lor, fără niciun fel de restricţii, drept colateral pentru îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor garantate. (4) La apariţia: (a) unei situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor, menţionate la art. 26 alin. (1); sau (b) oricărei altei situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor sau a unui eveniment prevăzut la art. 26 alin. (2) care a condus la încetarea sau suspendarea participării titularului de TIPS DCA, fără a ţine seama de deschiderea oricăror proceduri de insolvenţă împotriva unui titular de TIPS DCA şi fără a ţine seama de orice cesiune, poprire/sechestru judiciar sau de altă natură sau de orice altă formă de dispoziţie asupra drepturilor titularului de TIPS DCA ori cu privire la aceste drepturi, toate obligaţiile titularului de TIPS DCA sunt considerate de drept şi imediat scadente şi, ca urmare, imediat exigibile, fără notificare prealabilă şi fără a fi necesară vreo aprobare prealabilă de către o autoritate. În plus, obligaţiile reciproce dintre titularul de TIPS DCA şi BNR sunt automat compensate bilateral (set-off), iar partea care datorează suma mai mare plăteşte celeilalte diferenţa. (5) BNR îl notifică fără întârziere pe titularul de TIPS DCA cu privire la orice compensare bilaterală (set-off) efectuată potrivit alin. (6), după ce aceasta a fost efectuată. (6) BNR poate, fără notificare prealabilă, să debiteze TIPS DCA al oricărui titular de TIPS DCA cu orice sumă pe care titularul de TIPS DCA respectiv o datorează BNR, rezultată din raportul juridic dintre titularul de TIPS DCA şi BNR. ART. 29 Confidenţialitate (1) BNR păstrează confidenţialitatea tuturor informaţiilor sensibile sau secrete, inclusiv când aceste informaţii se referă la plăţi, a informaţiilor tehnice sau organizaţionale aparţinând titularului de TIPS DCA, titularilor de TIPS DCA din acelaşi grup sau clienţilor titularului de TIPS DCA, cu excepţia situaţiei în care titularul de TIPS DCA sau un client al titularului de TIPS DCA şi-a dat consimţământul în scris pentru divulgarea informaţiilor sau această divulgare este permisă ori impusă de legea română. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), titularul de TIPS DCA consimte că informaţiile privind orice acţiune întreprinsă în temeiul art. 26 nu sunt considerate confidenţiale. (3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), titularul de TIPS DCA consimte că BNR poate să divulge informaţii referitoare la plăţi, informaţii tehnice sau organizaţionale aferente titularului de TIPS DCA, altor TIPS DCA deţinute de titulari de TIPS DCA din acelaşi grup sau clienţilor titularului de TIPS DCA obţinute pe parcursul operării TARGET2-România: (a) altor bănci centrale sau terţi implicaţi în operarea TARGET2-România, în măsura în care divulgarea este necesară pentru funcţionarea eficientă a TARGET2 sau pentru monitorizarea expunerii titularului de TIPS DCA sau a grupului acestuia; (b) altor bănci centrale, în vederea efectuării analizelor necesare pentru operaţiuni de piaţă, funcţii ale politicii monetare, stabilitate financiară sau integrare financiară; sau (c) autorităţilor de supraveghere şi monitorizare ale statelor membre şi ale Uniunii, inclusiv băncilor centrale, în măsura în care divulgarea informaţiilor este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor lor publice şi cu condiţia ca, în toate aceste cazuri, divulgarea să nu contravină legii aplicabile. BNR nu este răspunzătoare pentru consecinţele financiare şi comerciale ale unei asemenea divulgări. (4) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi cu condiţia ca prin aceasta să nu fie posibilă identificarea directă sau indirectă a titularului de TIPS DCA sau a clienţilor titularului de TIPS DCA, BNR poate utiliza, divulga sau publica informaţii referitoare la plăţi aferente titularului de TIPS DCA sau clienţilor titularului de TIPS DCA în scopuri statistice, istorice, ştiinţifice sau în alte scopuri în exerciţiul funcţiilor sale publice sau în exerciţiul funcţiilor altor entităţi publice cărora le sunt divulgate aceste informaţii. (5) Informaţiile referitoare la funcţionarea TARGET2-România la care titularii de TIPS DCA au avut acces pot fi utilizate numai în scopurile menţionate în prezentele reguli. Titularii de TIPS DCA păstrează confidenţialitatea acestor informaţii, cu excepţia situaţiei în care BNR şi-a dat consimţământul în scris şi în mod expres pentru divulgarea acestora. Titularii de TIPS DCA se asigură că orice terţi către care aceştia externalizează, deleagă sau subcontractează sarcini care au sau pot avea o influenţă asupra îndeplinirii obligaţiilor lor în temeiul prezentelor reguli sunt ţinuţi de obligaţia de confidenţialitate din prezentul articol. (6) În scopul decontării ordinelor de plată, BNR este autorizată să proceseze şi să transfere datele necesare către furnizorul de servicii de reţea TIPS. ART. 30 Protecţia datelor, prevenirea spălării banilor, măsuri administrative sau restrictive şi aspecte conexe (1) Se consideră că titularii de TIPS DCA cunosc şi respectă toate obligaţiile care le revin cu privire la legislaţia privind protecţia datelor, prevenirea spălării banilor, finanţarea terorismului, activităţile nucleare cu risc de proliferare şi dezvoltarea unor sisteme de transport al armelor nucleare, în special în ceea ce priveşte implementarea măsurilor adecvate cu privire la orice plăţi debitate sau creditate în TIPS DCA ale acestora. Titularii de TIPS DCA se informează şi cu privire la politica furnizorului de servicii de reţea TIPS ales de aceştia privind extragerea datelor înainte de a intra în raporturi contractuale cu furnizorul de servicii de reţea TIPS respectiv. (2) Se consideră că BNR a fost autorizată de către titularii de TIPS DCA să obţină orice informaţii referitoare la aceştia de la orice autoritate financiară sau de supraveghere sau organism profesional, naţional(ă) sau străin(ă), în cazul în care aceste informaţii sunt necesare pentru participarea titularilor de TIPS DCA la TARGET2-România. (3) Atunci când acţionează în calitate de furnizor de servicii de plată al unui beneficiar sau al unui plătitor, titularii de TIPS DCA îndeplinesc toate cerinţele care rezultă din măsurile administrative sau restrictive impuse în temeiul art. 75 sau al art. 215 din TFUE care le sunt aplicabile, inclusiv în ceea ce priveşte notificarea şi/sau obţinerea acordului din partea unei autorităţi competente în legătură cu procesarea tranzacţiilor. În plus: (a) în cazul în care BNR este furnizorul de servicii de plată al unui titular de TIPS DCA care are calitatea de plătitor: (i) titularul de TIPS DCA efectuează notificarea necesară sau obţine aprobarea în numele băncii centrale care trebuie în principal să efectueze notificarea sau să obţină aprobarea şi transmite BNR dovada efectuării notificării sau a obţinerii aprobării; (ii) titularul de TIPS DCA nu introduce în TARGET2 niciun ordin de plată, cu excepţia ordinelor de plată privind transferul de lichiditate între diferite conturi ale aceluiaşi titular de TIPS DCA, până nu a obţinut din partea BNR confirmarea că notificarea necesară a fost făcută sau că aprobarea a fost obţinută de către sau în numele furnizorului de servicii de plată al beneficiarului; (b) în cazul în care BNR este furnizor de servicii de plată al unui titular de TIPS DCA care are calitatea de beneficiar, titularul de TIPS DCA efectuează notificarea necesară sau obţine aprobarea în numele băncii centrale, care trebuie în principal să efectueze notificarea sau să obţină aprobarea, şi transmite BNR dovada efectuării notificării sau a obţinerii aprobării. În sensul prezentului alineat, noţiunile «furnizor de servicii de plată», «plătitor» şi «beneficiar» au semnificaţiile care le sunt atribuite în cadrul măsurilor administrative sau restrictive aplicabile. ART. 31 Notificări (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare din prezentele reguli, toate notificările impuse sau permise în temeiul prezentelor reguli se trimit prin scrisoare recomandată, fax sau prin orice altă modalitate, în scris. Notificările către BNR sunt înaintate conducerii Direcţiei plăţi din BNR, la adresa: str. Lipscani nr. 25, sector 3, Bucureşti, cod 030031, România, sau la NBORROBU. Notificările către titularul de TIPS DCA sunt trimise la adresa, numărul de fax sau adresa de BIC pe care titularul de TIPS DCA le comunică periodic BNR. (2) Pentru a dovedi că o notificare a fost trimisă este suficient a dovedi că notificarea a fost livrată la adresa corespunzătoare sau că plicul conţinând notificarea în cauză a fost adresat şi expediat în mod corect. (3) Toate notificările se formulează în limba română sau în limba engleză. (4) Titularii de TIPS DCA sunt ţinuţi de toate formularele şi documentele BNR pe care aceştia le-au completat şi/sau le-au semnat, inclusiv, dar fără a se limita la formularele de colectare a datelor statice, astfel cum este prevăzut la art. 6 alin. (2) lit. (a), şi de informaţiile furnizate conform art. 14 alin. (5), care au fost transmise în conformitate cu alin. (1) şi (2) şi pe care BNR consideră în mod rezonabil că le-a primit de la titularii de TIPS DCA, de la angajaţii lor sau agenţii acestora. ART. 32 Procedura de modificare BNR poate oricând să modifice unilateral prezentele reguli, inclusiv apendicele. Modificările prezentelor reguli, inclusiv ale apendicelor la acestea, sunt comunicate prin publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dacă titularul de TIPS DCA nu se opune în mod expres modificărilor în termen de 14 zile de la data la care a fost informat cu privire la modificările în cauză, acestea sunt considerate a fi fost acceptate. În cazul în care un titular de TIPS DCA se opune unei modificări, BNR este îndreptăţită să înceteze şi să închidă imediat TIPS DCA al acelui titular de TIPS DCA din TARGET2-România. ART. 33 Drepturile terţilor (1) Titularii de TIPS DCA nu transferă, nu constituie garanţii reale mobiliare asupra şi nu cesionează terţilor drepturile, beneficiile, obligaţiile, responsabilităţile şi creanţele născute din prezentele reguli sau referitoare la acestea, fără consimţământul scris al BNR. (2) Prezentele reguli nu creează drepturi în favoarea sau obligaţii în relaţie cu nicio altă entitate în afară de BNR şi titularii de TIPS DCA din TARGET2-România. ART. 34 Legea aplicabilă, jurisdicţia şi locul executării (1) Relaţia bilaterală dintre BNR şi titularii de TIPS DCA din TARGET2-România este guvernată de legea română. (2) Fără a aduce atingere competenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, orice diferend rezultat dintr-un element referitor la relaţia menţionată la alin. (1) este de competenţa exclusivă a instanţelor competente din România. (3) În privinţa raportului juridic dintre BNR şi titularii de TIPS DCA, locul executării este România. ART. 35 Nulitate parţială În cazul în care oricare dintre prevederile prezentelor reguli este sau devine nulă, aceasta nu aduce atingere aplicabilităţii tuturor celorlalte prevederi din prezentele reguli. ART. 36 Intrarea în vigoare şi forţa obligatorie Prin solicitarea unui TIPS DCA în TARGET2-România, titularii de TIPS DCA solicitanţi acceptă automat aplicarea prezentelor reguli între ei şi în relaţia cu BNR. PARAMETRII TIPS DCA - SPECIFICAŢII TEHNICE Pe lângă prevederile regulilor, pentru interacţiunea cu Platforma TIPS se aplică următoarele reguli: 1. Cerinţe tehnice pentru participarea la TARGET2-România cu privire la infrastructura, reţeaua şi formatele mesajelor (1) Un titular de TIPS DCA utilizează serviciile a cel puţin unui furnizor de servicii de reţea TIPS pentru schimbul de mesaje. (2) Un titular de TIPS DCA menţionează un TIPS DN pentru a primi mesajele relevante pentru titularul de TIPS DCA, cum ar fi informaţiile în legătură cu rapoartele şi notificările de atingere a limitei minime sau maxime (floor/ceiling notifications). Acesta poate fi diferit de TIPS DN utilizat pentru schimbul de ordine de plată instant. (3) Fiecare titular de TIPS DCA parcurge cu succes o serie de teste pentru a-şi demonstra capacitatea tehnică şi operaţională înainte de a putea participa la TARGET2-România. (4) Pentru iniţierea de ordine de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM se utilizează serviciile unui furnizor de servicii de reţea TIPS sau ICM. Ordinele de transfer de lichiditate includ, printre altele, numărul de cont unic de până la 34 de caractere al titularului de TIPS DCA care trimite şi codul BIC al contului PM care primeşte. (5) Pentru schimbul de informaţii cu Platforma TIPS poate fi utilizat fie modul A2A, fie modul U2A. Securitatea schimbului de mesaje între TIPS DCA şi Platforma TIPS se bazează pe serviciul Public Key Infrastructure (PKI) oferit de furnizorul de servicii de reţea TIPS utilizat. Informaţii referitoare la serviciul PKI sunt disponibile în documentaţia furnizată de acest furnizor de servicii de reţea TIPS. (6) Pentru schimbul de informaţii cu componenta Common Reference Data Management (gestionarea comună a datelor de referinţă) se utilizează modul U2A. Componenta Common Reference Data Management permite utilizatorilor să configureze, să creeze şi să întreţină datele de referinţă necesare în cadrul serviciului TIPS. (7) Titularii de TIPS DCA respectă structura mesajelor ISO20022 şi specificaţiile câmpurilor. Structura mesajelor şi specificaţiile câmpurilor sunt descrise în capitolul 3.3.2 din UDFS TIPS. (8) Conţinutul câmpurilor este validat la nivelul Platformei TIPS, în conformitate cu cerinţele UDFS TIPS. 2. Tipuri de mesaj Sunt procesate următoarele tipuri de mesaje, sub rezerva subscrierii:
┌────────┬────────────────────────────────────────┐
│Tip de │Denumire mesaj │
│mesaj │ │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│Pacs.002│FIToFIPayment Status Report │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│Pacs.004│PaymentReturn │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│Pacs.008│FIToFICustomerCreditTransfer │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│Pacs.028│FIToFIPaymentStatusRequest │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.003│GetAccount │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.004│ReturnAccount │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.011│ModifyLimit │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.019│ReturnBusinessDayInformation │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.025│Receipt │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.029│ResolutionOfInvestigation │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.050│LiquidityCreditTransfer │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.052│BankToCustomerAccountReport │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.053│BankToCustomerStatement │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.054│BankToCustomerDebitCreditNotification │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│camt.056│FIToFIPaymentCancellationRequest │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│acmt.010│AccountRequestAcknowledgement │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│acmt.011│AccountRequestRejection │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│acmt.015│AccountExcludedMandateMaintenanceRequest│
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│reda.016│PartyStatusAdviceV01 │
├────────┼────────────────────────────────────────┤
│reda.022│PartyModificationRequestV01 │
└────────┴────────────────────────────────────────┘
3. Verificarea dublei iniţieri Toate ordinele de plată sunt supuse unei verificări a dublei iniţieri, scopul acestei verificări fiind respingerea ordinelor de plată care au fost iniţiate de mai multe ori. 4. Coduri de eroare În cazul în care un ordin de plată instant sau un răspuns pozitiv la solicitarea de returnare este respins dintr-un anumit motiv, titularul de TIPS DCA primeşte un raport privind starea plăţii [pacs.002], astfel cum este descris în capitolul 4.2 din UDFS TIPS. În cazul în care un ordin de transfer de lichiditate este respins dintr-un anumit motiv, titularul de TIPS DCA primeşte un mesaj de respingere [camt.025], astfel cum se descrie în capitolul 1.6 din UDFS TIPS. 5. Decontarea ordinelor de transfer de lichiditate Ordinele de transfer de lichiditate nu sunt reciclate, plasate în coada de aşteptare sau compensate. Stările diferite ale ordinelor de transfer de lichiditate sunt descrise la capitolul 1.4.2 din UDFS TIPS. 6. Utilizarea modurilor U2A şi A2A (1) Modurile U2A şi A2A pot fi utilizate pentru obţinerea de informaţii şi administrarea lichidităţii. Reţelele furnizorilor de servicii de reţea TIPS sunt reţelele-suport de comunicaţii tehnice pentru schimbul de informaţii şi rularea măsurilor de control. Următoarele moduri sunt disponibile pentru utilizare de către titularii de TIPS DCA: (a) modul «aplicaţie-către-aplicaţie» (A2A) În cazul A2A, informaţiile şi mesajele sunt transmise între Platforma TIPS şi aplicaţia internă a titularului de TIPS DCA. Prin urmare, titularul de TIPS DCA trebuie să se asigure că este disponibilă o aplicaţie corespunzătoare pentru schimbul de mesaje XML (solicitări şi răspunsuri); (b) modul «utilizator-către-aplicaţie» (U2A) U2A permite comunicarea directă între un titular de TIPS DCA şi TIPS GUI. Informaţiile sunt afişate într-un browser care rulează pe un sistem PC. Pentru accesul U2A, infrastructura IT trebuie să fie capabilă să accepte cookies şi JavaScript. Detalii suplimentare sunt prevăzute în Manualul utilizatorului TIPS (TIPS User Handbook). (2) Semnătura «Non Repudiation of Origin» (NRO) permite destinatarului unui mesaj să demonstreze că acest mesaj a fost emis şi că nu a fost modificat. (3) În cazul în care un titular de TIPS DCA are probleme tehnice şi nu poate iniţia niciun ordin de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM, acesta poate contacta banca centrală a acestuia, care va acţiona cu maxima diligenţă posibilă în numele titularului de TIPS DCA. 7. Documentaţia relevantă Detalii suplimentare şi exemple care ilustrează regulile de mai sus sunt cuprinse în Manualul utilizatorului şi în UDFS relevante pentru TIPS, astfel cum sunt acestea modificate periodic şi publicate pe website-ul BCE în limba engleză. TERMENI DE REFERINŢĂ pentru opiniile juridice privind capacitatea şi ţara Termeni de referinţă pentru opiniile juridice privind capacitatea titularilor de TIPS DCA din TARGET2 BNR [adresa] Participare la [numele sistemului] [locul] [data] Stimate Doamne/Stimaţi Domni, În calitate de consilieri juridici [interni sau externi] ai [precizaţi denumirea titularului de TIPS DCA sau a sucursalei titularului de TIPS DCA], ni s-a solicitat emiterea prezentei opinii juridice cu privire la aspectele ce decurg din legea [jurisdicţia în cadrul căreia titularul de TIPS DCA îşi are sediul; în continuare, «jurisdicţia»] în legătură cu participarea [precizaţi denumirea titularului de TIPS DCA] (în continuare, «titularul de TIPS DCA») la TARGET2-România (în continuare, «sistemul»). Prezenta opinie juridică se limitează la legea [jurisdicţia] în vigoare la data prezentei. Pentru elaborarea prezentei opinii juridice nu am examinat legea altor jurisdicţii şi nu exprimăm, nici nu sugerăm vreo opinie juridică în acest sens. Fiecare dintre declaraţiile şi opiniile juridice prezentate mai jos are aceeaşi acurateţe şi validitate conform legii [jurisdicţia], indiferent dacă titularul de TIPS DCA acţionează sau nu prin intermediul sediului principal sau prin intermediul uneia sau al mai multor sucursale înfiinţate în sau în afara [jurisdicţia] pentru iniţierea ordinelor de transfer de lichiditate şi primirea transferurilor de lichiditate. I. Documente analizate În scopul elaborării prezentei opinii juridice, am analizat: (1) o copie certificată a [precizaţi documentul (documentele) de constituire relevant(e) al (ale) titularului de TIPS DCA, în vigoare la data prezentei]; (2) [dacă este cazul] un extras din [precizaţi registrul comerţului relevant] şi [dacă este cazul] [registrul instituţiilor de credit sau un registru similar]; (3) [în măsura aplicabilă] o copie după autorizaţia titularului de TIPS DCA sau altă dovadă a autorizării de a furniza servicii bancare, de investiţii, de transfer de fonduri sau alte servicii financiare în [jurisdicţia]; (4) [dacă este cazul] o copie după hotărârea adoptată de consiliul de administraţie sau de organul de conducere relevant al titularului de TIPS DCA la data de [inseraţi data], [inseraţi anul], care dovedeşte acordul titularului de TIPS DCA de a adera la prevederile documentaţiei sistemului, astfel cum este aceasta definită mai jos; şi (5) [precizaţi toate împuternicirile şi alte documente care constituie sau dovedesc autorizarea corespunzătoare a persoanei sau a persoanelor semnatare ale documentaţiei aferente a sistemului (astfel cum este aceasta definită mai jos) în numele titularului de TIPS DCA]; şi toate celelalte documente referitoare la constituirea, competenţele şi autorizaţiile titularului de TIPS DCA, necesare sau corespunzătoare pentru emiterea prezentei opinii juridice (în continuare «documentaţia titularului de TIPS DCA»). În scopul elaborării prezentei opinii juridice am mai analizat, de asemenea: (1) Regulile pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA) în TARGET2-România, prevăzute în anexa IIb la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România (în continuare, «regulile»); şi (2) […]. Regulile şi […] sunt denumite în continuare «documentaţia sistemului» (şi, împreună cu documentaţia titularului de TIPS DCA, sunt denumite «documentaţiile»). II. Premise În scopul elaborării prezentei opinii juridice, în privinţa documentaţiilor am pornit de la următoarele premise: (1) documentaţia sistemului care ne-a fost furnizată este compusă din documente originale sau copii conforme ale acestora; (2) prevederile documentaţiei sistemului, precum şi drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta sunt valide şi au forţă juridică obligatorie conform legii române sub a căror guvernare a fost declarată că se află, iar alegerea legii române care guvernează documentaţia sistemului este recunoscută de legea română; (3) documentaţia titularului de TIPS DCA corespunde capacităţii juridice şi competenţelor părţilor relevante şi documentele componente au fost în mod valid autorizate, adoptate sau perfectate şi, unde era necesar, transmise de către părţile relevante; şi (4) documentaţia titularului de TIPS DCA este obligatorie pentru părţile vizate şi nu a existat nicio încălcare a prevederilor acesteia. III. Opinii juridice privind titularul de TIPS DCA A. Titularul de TIPS DCA este o societate legal înfiinţată şi înregistrată sau altfel constituită sau organizată în mod corespunzător conform legii [jurisdicţia]. B. Titularul de TIPS DCA deţine toate competenţele necesare la nivelul său pentru a exercita şi îndeplini drepturile şi obligaţiile prevăzute în documentaţia sistemului la care este parte. C. Asumarea sau executarea şi exercitarea de către titularul de TIPS DCA a drepturilor şi a obligaţiilor conform documentaţiei sistemului la care titularul de TIPS DCA este parte nu vor contraveni în nicio privinţă actelor cu putere de lege sau normelor administrative [jurisdicţia] aplicabile titularului de TIPS DCA sau documentaţiei titularului de TIPS DCA. D. Titularul de TIPS DCA nu are nevoie de niciun fel de autorizări, aprobări, consimţăminte, notificări, înregistrări, autentificări notariale sau alte certificări suplimentare din partea sau către o instanţă sau autoritate guvernamentală, judiciară sau publică competentă în [jurisdicţia], în legătură cu adoptarea, validitatea sau executarea oricărui document care face parte din documentaţia sistemului sau executarea ori exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor prevăzute de aceasta. E. Titularul de TIPS DCA a luat toate măsurile necesare la nivelul său şi alte măsuri necesare conform legii [jurisdicţia] pentru a se asigura că obligaţiile ce îi revin conform documentaţiei sistemului sunt legale, valide şi au forţă obligatorie. Prezenta opinie juridică este emisă la data menţionată în cuprinsul ei şi este adresată exclusiv BNR şi [titularul de TIPS DCA]. Nicio altă persoană nu se poate prevala de prezenta opinie juridică şi este interzisă divulgarea conţinutului acesteia altor persoane decât destinatarilor ei declaraţi şi consilierilor juridici ai acestora, fără obţinerea în prealabil a acordului nostru scris în acest sens, cu excepţia Băncii Centrale Europene şi a băncilor centrale naţionale din Sistemul European al Băncilor Centrale [şi (a băncii centrale naţionale/autorităţilor de reglementare competente) din (jurisdicţia)]. Cu stimă, [semnătura] Termeni de referinţă pentru opiniile juridice referitoare la ţară pentru titularii de TIPS DCA din TARGET2 din afara SEE BNR [adresa] [numele sistemului] [locul], [data] Stimate Doamne/Stimaţi Domni, În calitate de consilieri juridici [externi] ai [precizaţi denumirea titularului de TIPS DCA sau a sucursalei titularului de TIPS DCA] («titular de TIPS DCA»), ni s-a solicitat emiterea prezentei opinii juridice în temeiul legii [jurisdicţia] cu privire la aspectele ce decurg din legea [jurisdicţia în care titularul de TIPS DCA îşi are sediul; în continuare, «jurisdicţia»] în legătură cu participarea titularului de TIPS DCA la un sistem component al TARGET2 (în continuare, «sistem»). Trimiterile din prezentul document la legea [jurisdicţia] includ toate reglementările aplicabile [jurisdicţia]. Prezenta reprezintă opinia noastră formulată în temeiul legii [jurisdicţia], în special cu privire la titularul de TIPS DCA cu sediul în afara României în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din participarea la sistem, conform prevederilor documentaţiei sistemului definite mai jos. Prezenta opinie juridică se limitează la legea [jurisdicţia] în vigoare la data prezentei. Pentru elaborarea prezentei opinii juridice nu am examinat legea altor jurisdicţii şi nu exprimăm, nici nu sugerăm vreo opinie juridică în acest sens. Am pornit de la premisa că nu există prevederi în legea altei jurisdicţii care să afecteze prezenta opinie juridică. I. Documente analizate În scopul elaborării prezentei opinii am analizat documentele enumerate mai jos şi alte asemenea documente pe care le-am considerat necesare sau pertinente: (1) Regulile pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont de fonduri dedicate TIPS (TIPS DCA) în TARGET2-România, prevăzute în anexa IIb la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România (în continuare, «regulile»); şi (2) orice alt document care guvernează sistemul şi/sau relaţia dintre titularul de TIPS DCA şi alţi participanţi la sistem, precum şi dintre participanţii la sistem şi BNR. Regulile şi […] sunt denumite în continuare «documentaţia sistemului». II. Premise În scopul elaborării prezentei opinii juridice, în privinţa documentaţiei sistemului am pornit de la următoarele premise: (1) documentaţia sistemului corespunde capacităţii juridice şi competenţelor părţilor în cauză şi documentele componente au fost în mod valid autorizate, adoptate sau perfectate şi, unde era necesar, transmise de părţile relevante; (2) prevederile documentaţiei sistemului, precum şi drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta sunt valide şi au forţă juridică obligatorie conform legii române sub a căror guvernare a fost declarată că se află, iar alegerea legii române care guvernează documentaţia sistemului este recunoscută de legea română; (3) documentele ce ne-au fost înaintate în copie sau ca specimene sunt conforme cu originalele. III. Opinie juridică Pe baza şi sub rezerva celor menţionate mai sus şi, în fiecare caz în parte, sub rezerva prevederilor punctelor de mai jos, apreciem că: 3.1. Aspecte legale specifice ţării [în măsura aplicabilă] Următoarele caracteristici ale legislaţiei [jurisdicţia] sunt conforme cu şi nu anulează obligaţiile titularului de TIPS DCA ce decurg din documentaţia sistemului: [lista aspectelor legale specifice ţării]. 3.2. Aspecte generale privind insolvenţa 3.2.a. Tipuri de proceduri de insolvenţă Singurele tipuri de proceduri de insolvenţă (inclusiv concordatul sau reorganizarea) care, în sensul prezentei opinii juridice, includ toate procedurile cu privire la activele titularului de TIPS DCA sau la orice sucursală a sa din [jurisdicţia], care pot fi aplicate în cazul titularului de TIPS DCA în [jurisdicţia], sunt următoarele: [lista procedurilor în limba versiunii originale şi în traducere în limba engleză] (toate împreună fiind denumite «proceduri de insolvenţă»). În plus faţă de procedurile de insolvenţă, titularul de TIPS DCA, oricare dintre activele sale sau orice sucursală a sa din [jurisdicţia] pot fi supuse în [jurisdicţia] la [enumeraţi în limba versiunii originale şi în traducere în limba engleză orice moratoriu, procedură de administrare specială aplicabilă sau orice alte proceduri în urma cărora ordinele de plată către şi/sau de la titularul de TIPS DCA pot fi suspendate sau pot fi impuse limitări cu privire la aceste ordine de plată sau orice proceduri similare] (toate împreună fiind denumite în continuare «proceduri»). 3.2.b. Tratate cu privire la insolvenţă [Jurisdicţia] sau anumite subdiviziuni politice din [jurisdicţia], conform precizărilor, este parte/sunt părţi semnatare la următoarele tratate cu privire la insolvenţă: [precizaţi, dacă se aplică, ce tratat are sau poate avea o influenţă asupra prezentei opinii juridice]. 3.3. Forţa juridică a documentaţiei sistemului Sub rezerva prevederilor punctelor de mai jos, toate prevederile documentaţiei sistemului au forţă obligatorie şi produc efecte juridice în conformitate cu prevederile lor în temeiul legii [jurisdicţia], în special în cazul deschiderii oricăror proceduri de insolvenţă sau proceduri în privinţa titularului de TIPS DCA. În special, considerăm că: 3.3.a. Procesarea ordinelor de plată Prevederile privind procesarea ordinelor de plată [enumerarea secţiunilor] din reguli sunt valide şi produc efecte juridice. În special, toate ordinele de plată procesate conform acestor secţiuni vor fi valide, obligatorii şi vor produce efecte juridice conform prevederilor legii [jurisdicţia]. Prevederea cuprinsă în reguli care specifică exact momentul la care ordinele de plată devin definitive şi irevocabile (cuprinsă în art. 20 din reguli) este validă, obligatorie şi produce efecte juridice conform legii [jurisdicţia]. 3.3.b. Autoritatea conferită BNR pentru a-şi îndeplini funcţiile Deschiderea procedurilor de insolvenţă sau a procedurilor în privinţa titularului de TIPS DCA nu aduce atingere autorităţii conferite şi competenţelor BNR ce decurg din documentaţia sistemului. [Specificaţi (în măsura aplicabilă) că: aceeaşi opinie juridică este aplicabilă şi în legătură cu orice altă entitate care prestează titularilor de TIPS DCA servicii cerute în mod direct şi necesar pentru participarea la sistem (de exemplu, furnizorii de servicii de reţea TIPS)]. 3.3.c. Soluţii de remediere în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor [În cazul în care sunt aplicabile titularului de TIPS DCA, prevederile (enumerarea secţiunilor) din reguli cu privire la exigibilitatea anticipată a creanţelor care nu au ajuns încă la scadenţă, compensarea bilaterală (set-off) a creanţelor pentru utilizarea depozitelor titularului de TIPS DCA, executarea unei garanţii reale mobiliare, suspendarea sau încetarea participării, creanţele pentru dobânzile neachitate şi încetarea contractelor şi a tranzacţiilor (inseraţi alte clauze relevante cuprinse în reguli sau în documentaţia sistemului) sunt valide şi produc efecte juridice conform prevederilor legii (jurisdicţia).] 3.3.d. Suspendare şi încetare În cazul în care sunt aplicabile titularului de TIPS DCA, prevederile cuprinse în [enumerarea secţiunilor] din reguli (în privinţa suspendării şi încetării participării titularului de TIPS DCA la sistem cu ocazia deschiderii procedurilor de insolvenţă sau a procedurilor sau în cazul altor situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor, astfel cum sunt acestea definite în documentaţia sistemului, sau dacă titularul de TIPS DCA poate induce orice tip de risc sistemic sau are probleme operaţionale grave) sunt valide şi produc efecte juridice conform legii [jurisdicţia]. 3.3.e. Cesiunea de drepturi şi obligaţii Drepturile şi obligaţiile titularului de TIPS DCA nu pot fi cesionate, modificate sau în alt mod transferate de către titularul de TIPS DCA unor terţi, fără a fi obţinut în prealabil acordul scris al BNR. 3.3.f. Alegerea legii aplicabile şi a jurisdicţiei Prevederile cuprinse în [enumerarea secţiunilor] din reguli şi, în special, cele cu privire la legea aplicabilă, soluţionarea litigiilor, instanţele competente şi notificarea actelor de procedură sunt valide şi produc efecte juridice conform legii [jurisdicţia]. 3.4. Acte preferenţiale anulabile Apreciem că nicio obligaţie născută din documentaţia sistemului, îndeplinirea sa sau respectarea acesteia înainte de deschiderea oricăror proceduri de insolvenţă sau proceduri în privinţa titularului de TIPS DCA nu poate fi anulată în cadrul unor astfel de proceduri ca fiind act preferenţial, tranzacţie anulabilă sau într-un alt mod, conform legii [jurisdicţia]. Prezenta opinie juridică se referă în special, dar fără a ne limita la cele prezentate mai sus, la orice ordine de transfer iniţiate în sistem de către orice participant. În special, apreciem că prevederile din [enumerarea secţiunilor] din reguli care stabilesc caracterul definitiv şi irevocabil al ordinelor de transfer vor fi valide şi vor produce efecte juridice şi că un ordin de transfer iniţiat de orice participant şi procesat în conformitate cu prevederile din [enumerarea secţiunilor] din reguli nu poate fi respins în cadrul niciunei proceduri de insolvenţă sau proceduri ca fiind un act preferenţial, o tranzacţie anulabilă sau într-un alt mod, conform legii [jurisdicţia]. 3.5. Sechestru/Poprire În cazul în care un creditor al titularului de TIPS DCA solicită emiterea unui ordin de sechestru/poprire (inclusiv orice ordin de blocare, ordin de confiscare sau orice altă procedură de drept public sau privat destinată să protejeze interesul public sau drepturile creditorilor titularului de TIPS DCA) - denumit în continuare «sechestru/poprire» -, conform legii [jurisdicţia], de către o instanţă sau de către o autoritate guvernamentală, judiciară sau publică competentă în [jurisdicţia], considerăm că [inseraţi analiza şi concluziile]. 3.6. Colateral [dacă este cazul] 3.6.a. Cesiunea de drepturi sau depozitarea de active drept colateral, contractul de garanţie reală mobiliară şi/sau contractul de report (repo) Cesiunile drept colateral vor fi valide şi vor produce efecte juridice conform legii [jurisdicţia]. Astfel, constituirea şi executarea unui contract de garanţie reală mobiliară sau a unui contract de report (repo) conform [inseraţi o referinţă la aranjamentul aplicabil încheiat cu banca centrală] vor fi valide şi vor produce efecte juridice conform legii [jurisdicţia]. 3.6.b. Dreptul de prioritate al cesionarilor, al beneficiarilor garanţiilor reale mobiliare sau al cumpărătorilor din cadrul contractelor de report (repo) faţă de alţi creditori În cazul deschiderii procedurilor de insolvenţă sau a procedurilor în privinţa titularului de TIPS DCA, drepturile sau activele cesionate drept colateral sau afectate garanţiilor reale mobiliare constituite de titularul de TIPS DCA în favoarea BNR sau a altor participanţi la sistem au un rang de prioritate la plată mai înalt decât creanţele tuturor celorlalţi creditori ai titularului de TIPS DCA, inclusiv ale creditorilor prioritari sau preferenţiali. 3.6.c. Executarea garanţiei Chiar şi în cazul deschiderii procedurilor de insolvenţă sau a procedurilor în privinţa titularului de TIPS DCA, ceilalţi participanţi la sistem şi BNR, în calitate de [cesionari, beneficiari ai garanţiei reale mobiliare sau cumpărători în cadrul contractelor de report (repo), după caz], vor putea executa şi valorifica drepturile sau activele titularului de TIPS DCA prin intermediul măsurilor luate de BNR în conformitate cu regulile. 3.6.d. Condiţii cu privire la formă şi înregistrare Nu există condiţii cu privire la formă pentru cesiunea drept colateral a drepturilor sau a activelor titularului de TIPS DCA şi nici pentru constituirea şi executarea unei garanţii reale mobiliare sau a unui contract de report (repo) cu privire la drepturile şi activele titularului de TIPS DCA şi nu este necesar ca [cesiunea drept colateral, contractul de garanţie reală mobiliară sau contractul de report (repo), după caz] sau orice elemente ale acestui/acestei [cesiuni, contract de garanţie reală mobiliară sau contract de report (repo), după caz] să fie înregistrat(e) sau depus(e) la o instanţă sau la o autoritate guvernamentală, judiciară sau publică competentă în [jurisdicţia]. 3.7. Sucursale [în măsura aplicabilă] 3.7.a. Opinia juridică se aplică acţiunilor întreprinse prin intermediul sucursalelor Fiecare dintre declaraţiile şi opiniile juridice de mai sus cu privire la titularul de TIPS DCA are aceeaşi acurateţe şi validitate conform legii [jurisdicţia] în cazurile în care titularul de TIPS DCA acţionează prin intermediul uneia sau al mai multora dintre sucursalele sale înfiinţate în afara [jurisdicţia]. 3.7.b. Conformitatea cu legea Nici executarea şi exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor conform documentaţiei sistemului, nici iniţierea, transmiterea sau recepţionarea ordinelor de plată de către o sucursală a titularului de TIPS DCA nu vor contraveni în nicio privinţă legii [jurisdicţia]. 3.7.c. Autorizaţii necesare Nici executarea şi exercitarea drepturilor şi obligaţiilor conform documentaţiei sistemului, nici iniţierea, transmiterea sau recepţionarea ordinelor de plată de către o sucursală a titularului de TIPS DCA nu vor necesita nicio autorizare, aprobare, consimţământ, notificare, înregistrare, autentificare notarială sau altă certificare suplimentară din partea sau către o instanţă sau autoritate guvernamentală, judiciară sau publică competentă în [jurisdicţia]. Prezenta opinie juridică este emisă la data menţionată în cuprinsul ei şi este adresată exclusiv BNR şi [titularul de TIPS DCA]. Nicio altă persoană nu se poate prevala de prezenta opinie juridică şi este interzisă divulgarea conţinutului acesteia altor persoane decât destinatarilor ei declaraţi şi consilierilor juridici ai acestora, fără obţinerea în prealabil a acordului nostru scris în acest sens, cu excepţia Băncii Centrale Europene şi a băncilor centrale naţionale din Sistemul European al Băncilor Centrale [şi (a băncii centrale naţionale/autorităţilor de reglementare competente) din (jurisdicţia)]. Cu stimă, [semnătura] PROGRAMUL DE OPERARE 1. Platforma TIPS funcţionează şi este disponibilă în modurile U2A şi A2A, 24 de ore pe zi, în fiecare zi a anului. 2. După finalizarea ultimilor algoritmi în TARGET2 se trimite un mesaj către Platforma TIPS, după care se iniţiază schimbarea zilei de operare. După începerea noii zile de operare, Platforma TIPS trimite către SSP o evidenţă a soldurilor TIPS DCA, astfel cum erau în momentul schimbării zilei de operare. 3. SSP funcţionează în fiecare zi, cu excepţia următoarelor zile: sâmbătă, duminică, Anul Nou, Vinerea Mare şi Lunea Paştelui (conform calendarului aplicabil la sediul BCE), 1 mai, 25 decembrie şi 26 decembrie. 4. Ora de referinţă pentru sistem este ora locală la sediul BCE, respectiv CET^16. ^16 CET ia în considerare trecerea la ora de vară a Europei Centrale. 5. Programul de funcţionare poate fi modificat în situaţia în care sunt adoptate măsuri de asigurare a continuităţii activităţii. 6. O prezentare generală a programului de funcţionare şi a evenimentelor de operare semnificative de pe parcursul zilei este indicată în tabelul de mai jos. Decontarea ordinelor de plată instant continuă fără întrerupere 24/7/365. Transferurile de lichiditate sunt posibile în orice moment, cu excepţia celor indicate în tabel:
┌──────────────────────────┬──────────────────────┐
│Programul SSP │Programul TIPS │
│ │(aplicabil TIPS DCA) │
├───────────┬──────────────┼────────┬─────────────┤
│Ora │Descriere │Ora │Descriere │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Fereastră │ │ │
│ │pentru │ │ │
│6,45-7,00 │pregătirea │ │ │
│ │operaţiunilor │ │ │
│ │din timpul │ │ │
│ │zilei^1 │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│7,00-18,00 │Procesare în │ │ │
│ │timpul zilei │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Moment-limită │ │ │
│17,00 │pentru plăţile│ │ │
│ │clienţilor │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Moment-limită │ │ │
│ │pentru plăţile│ │Moment-limită│
│ │interbancare │ │pentru │
│18,00 │Moment-limită │18,00 │transferurile│
│ │pentru │ │de │
│ │transferurile │ │lichiditate^2│
│ │de lichiditate│ │ │
│ │^2 │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│La scurt │Finalizarea │ │ │
│timp după │ultimilor │ │ │
│18,00 │algoritmi │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │ │ │Schimbarea │
│ │Trimiterea │ │zilei de │
│ │mesajului │ │operare în │
│ │către TIPS │În │TIPS - poză a│
│În momentul│pentru a │momentul│soldurilor │
│finalizării│informa că se │primirii│TIPS DCA şi │
│ultimilor │poate efectua │unui │generarea │
│algoritmi │schimbarea │mesaj de│fişierelor la│
│ │zilei de │la SSP │închiderea │
│ │operare │ │zilei │
│ │ │ │(Registrul │
│ │ │ │general) │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Procesarea │ │ │
│18,00-18,45│închiderii │ │ │
│^3 │zilei │ │ │
│ │(end-of-day) │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Moment-limită │ │ │
│ │general pentru│ │ │
│18,15^3 │utilizarea │ │ │
│ │facilităţilor │ │ │
│ │permanente │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Datele pentru │ │ │
│ │actualizarea │ │ │
│(imediat │sistemelor │ │ │
│după) 18,30│contabile sunt│ │ │
│^4 │disponibile │ │ │
│ │băncilor │ │ │
│ │centrale │ │ │
├───────────┼──────────────┼────────┼─────────────┤
│ │Procesarea │ │ │
│ │deschiderii │ │ │
│18,45-19,30│zilei │ │ │
│^4 │(start-of-day)│ │ │
│ │(noua zi de │ │ │
│ │operare) │ │ │
└───────────┴──────────────┴────────┴─────────────┘
┌───────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│Programul SSP │Programul TIPS (aplicabil│
│ │TIPS DCA) │
├──────────┬────────────────────┼──────────┬──────────────┤
│Ora │Descriere │Ora │Descriere │
├──────────┼────────────────────┼──────────┼──────────────┤
│19,00^ │Furnizare de │ │ │
│5-19,30^3 │lichiditate în │ │ │
│ │contul PM │ │ │
├──────────┼────────────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │Mesaj «început de │ │ │
│ │procedură» │ │ │
│ │(start-of-procedure)│ │ │
│ │şi decontare a │ │ │
│ │ordinelor de plată │ │ │
│ │programate de │ │ │
│ │transfer de │ │Începerea │
│ │lichiditate din │ │transferurilor│
│19,30^3 │conturile PM în │19,30 │de lichiditate│
│ │subconturi/contul │ │între TARGET2 │
│ │tehnic (decontări │ │şi TIPS │
│ │aferente sistemelor │ │ │
│ │auxiliare) şi │ │ │
│ │începerea │ │ │
│ │transferurilor de │ │ │
│ │lichiditate între │ │ │
│ │TARGET2 şi TIPS │ │ │
├──────────┼────────────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │Realizarea │ │ │
│ │transferurilor de │ │ │
│ │lichiditate │ │ │
│ │suplimentare prin │ │ │
│ │intermediul ICM │ │ │
│ │pentru procedura de │ │ │
│ │decontare 6 în timp │ │ │
│ │real; realizarea │ │ │
│ │transferurilor de │ │ │
│ │lichiditate │ │ │
│ │suplimentare prin │ │ │
│ │intermediul ICM, │ │ │
│ │înainte de │ │ │
│ │transmiterea de │ │ │
│ │către sistemul │ │ │
│ │auxiliar a mesajelor│ │ │
│19,30^ │«început de ciclu» │ │ │
│4-22,00 │(start-of-cycle) │ │ │
│ │pentru procedura de │ │ │
│ │decontare 6 │ │ │
│ │interfaţată; │ │ │
│ │perioada de │ │ │
│ │decontare a │ │ │
│ │operaţiunilor din │ │ │
│ │timpul nopţii ale │ │ │
│ │sistemelor auxiliare│ │ │
│ │(doar pentru │ │ │
│ │procedura de │ │ │
│ │decontare 6 în timp │ │ │
│ │real şi pentru │ │ │
│ │procedura de │ │ │
│ │decontare 6 │ │ │
│ │interfaţată ale │ │ │
│ │sistemelor │ │ │
│ │auxiliare) │ │ │
├──────────┼────────────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │ │ │Transferurile │
│ │Fereastră pentru │ │de lichiditate│
│22,00-1,00│întreţinere tehnică^│22,00-1,00│nu sunt │
│ │6 │ │posibile │
│ │ │ │deoarece SSP │
│ │ │ │este închisă. │
├──────────┼────────────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │Procedura de │ │ │
│ │decontare a │ │ │
│ │operaţiunilor din │ │ │
│ │timpul nopţii ale │ │ │
│ │sistemelor auxiliare│ │ │
│ │(doar pentru │ │ │
│ │procedura de │ │ │
│ │decontare 6 în timp │ │ │
│1,00-7,00 │real şi pentru │ │ │
│ │procedura de │ │ │
│ │decontare 6 │ │ │
│ │interfaţată ale │ │ │
│ │sistemelor │ │ │
│ │auxiliare) │ │ │
│ │Transferuri de │ │ │
│ │lichiditate între │ │ │
│ │TARGET2 şi TIPS │ │ │
└──────────┴────────────────────┴──────────┴──────────────┘
^1 «Operaţiuni în timpul zilei» înseamnă procesarea în timpul zilei şi procesarea închiderii zilei (end-of-day). ^2 Transferurile de lichiditate introduse în sistem înaintea momentului-limită vor fi procesate. ^3 Perioada se termină cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^4 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^5 Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. ^6 Peste weekend sau în zilele de sărbătoare legală, fereastra pentru întreţinere tehnică acoperă weekendul sau sărbătoarea legală, respectiv de vineri de la 22,00 până luni la 1,00 sau, în cazul sărbătorii legale, din ultima zi de operare de la 22,00 până la 1,00 în următoarea zi de operare. 7. Informaţii actualizate privind starea operaţională a SSP şi a Platformei TIPS sunt disponibile în sistemul de informaţii al TARGET2 (TARGET2 Information System) (T2IS) şi, respectiv, în sistemul de informaţii al TIPS (TIPS Information System) de pe paginile web dedicate de pe website-ul BCE. În T2IS şi pe website-ul BCE, informaţiile privind starea operaţională a SSP şi a Platformei TIPS sunt actualizate doar în timpul programului normal de operare. LISTA COMISIOANELOR Comisioane pentru serviciul TIPS 1. Următoarele comisioane pentru serviciul TIPS referitoare la TIPS DCA se aplică titularilor de cont PM legat:
┌───────────┬─────────┬────────────────┐
│Elemente │ │ │
│ale │Comision │Explicaţie │
│tarifului │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Servicii de│ │ │
│decontare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Ordin de │ │Se va percepe şi│
│plată │0,20 │pentru │
│instant │eurocenţi│tranzacţiile │
│ │ │nedecontate. │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Solicitare │ │ │
│de │0,00 │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│Răspuns │ │ │
│negativ la │ │ │
│solicitarea│0,00 │ │
│de │ │ │
│returnare │ │ │
├───────────┼─────────┼────────────────┤
│ │ │Se aplică │
│ │ │titularului de │
│Răspuns │ │cont PM legat │
│pozitiv la │0,20 │asociat cu TIPS │
│solicitarea│eurocenţi│DCA care urmează│
│de │ │să fie creditat │
│returnare │ │(şi pentru │
│ │ │tranzacţiile │
│ │ │nedecontate). │
└───────────┴─────────┴────────────────┘
2. Pentru primele zece milioane de ordine de plată instant şi de răspunsuri pozitive la solicitările de returnare, cumulate, primite de la Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019 nu se percep comisioane. BNR percepe în următorul an de la titularii de cont PM legat comisioane pentru orice ordine de plată instant şi răspunsuri pozitive la solicitările de returnare suplimentare primite de Platforma TIPS până la sfârşitul anului 2019. 3. Ordinele de transfer de lichiditate din PM în TIPS DCA transmise din contul PM al unui participant şi ordinele de transfer de lichiditate din TIPS DCA în PM primite în contul PM al unui participant sunt comisionate titularului de cont PM legat în conformitate cu apendicele VI la anexa II. CERINŢE TEHNICE DE CONECTIVITATE ÎN CONTEXTUL TIPS Servicii ale furnizorului de servicii de reţea TIPS Descrierea generală a serviciului 1. Furnizorul de servicii de reţea TIPS conectează titularul de TIPS DCA şi/sau entitatea adresabilă a acestuia la Platforma TIPS şi asigură un serviciu de mesagerie securizată bazat pe un grup închis de utilizatori (Closed Group of Users - CGU) şi PKI, precum şi servicii de asistenţă şi de gestionare a incidentelor. 2. Toate serviciile furnizate de furnizorul de servicii de reţea TIPS titularilor de TIPS DCA sunt oferite în cadrul unui acord separat încheiat între aceştia şi în conformitate cu cerinţele detaliate referitoare la furnizorii de servicii de reţea prevăzute în documentaţia privind conectivitatea, astfel cum este modificată periodic (denumită în continuare «documentaţia privind conectivitatea»). Documentaţia privind conectivitatea este disponibilă pe website-ul BCE şi cuprinde: (a) documentul intitulat «Conectivitate - cerinţe tehnice» (Connectivity - technical requirements) şi următoarele anexe la acesta: «MEPT - Procesarea schimbului de mesaje pentru TIPS» (MEPT - Message Exchange Processing for TIPS) şi «Procedura de verificare a conformităţii furnizorului de servicii de reţea» (NSP Compliance Check Procedure); şi (b) termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS. Titularii de TIPS DCA sunt invitaţi să includă documentaţia privind conectivitatea în acordul lor cu furnizorul de servicii de reţea TIPS. 3. Pentru ca un furnizor de servicii de reţea să încheie un acord cu un titular de TIPS DCA în calitate de furnizor de servicii de reţea TIPS, se efectuează o verificare a conformităţii furnizorului de servicii de reţea pentru a se asigura că furnizorul respectiv respectă din punct de vedere tehnic cerinţele prevăzute în documentul «Conectivitate - cerinţe tehnice». Această verificare include, în primul rând, o evaluare a ofertei tehnice a furnizorului de servicii de reţea. În cazul în care această evaluare este pozitivă, se efectuează o a doua etapă a procesului de verificare a conformităţii, care include o serie de teste cu privire la soluţia tehnică a furnizorului de servicii de reţea. Verificarea conformităţii este descrisă mai în detaliu în «Procedura de verificare a conformităţii furnizorului de servicii de reţea» la care se face referire la pct. 2. 4. În cazul în care furnizorul de servicii de reţea încheie cu succes verificarea conformităţii, acesta semnează termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS cu Banca d’Italia. Respectivul furnizor de servicii de reţea TIPS poate fi ulterior utilizat de oricare dintre titularii de TIPS DCA în temeiul unui acord separat încheiat de aceştia, iar denumirile lor vor fi publicate pe website-ul BCE, exclusiv în scop informativ. Verificarea conformităţii menţionată la pct. 3 se efectuează în termen de 120 de zile calendaristice de la data la care notificarea oficială privind începerea procedurii respective este transmisă titularului de TIPS DCA. 5. În cazul în care un furnizor de servicii de reţea nu finalizează cu succes oricare dintre etapele verificării conformităţii menţionate la pct. 3, BNR informează titularul de TIPS DCA la cererea căruia a fost iniţiată evaluarea menţionată la pct. 3 cu privire la respingere şi motivele acesteia. 6. Revine titularilor de TIPS DCA, în propriul lor interes şi în cadrul unui acord separat încheiat cu furnizorul lor de servicii de reţea TIPS, obligaţia de a monitoriza dacă serviciile de conectivitate care urmează să fie furnizate de furnizorul lor de servicii de reţea TIPS îndeplinesc toate cerinţele tehnice şi operaţionale prevăzute la pct. 2 la momentul procedurii de verificare a conformităţii şi pentru întreaga perioadă în care titularii de TIPS DCA sunt conectaţi la Platforma TIPS. 7. Orice monitorizare din partea băncilor centrale naţionale care furnizează Platforma TIPS a conformităţii unui furnizor de servicii de reţea TIPS cu cerinţele tehnice şi operaţionale se efectuează doar cu scopul de a proteja integritatea Platformei TIPS şi, prin urmare, fără a aduce atingere monitorizării efectuate de titularul de TIPS DCA în conformitate cu pct. 6. 8. Un furnizor de servicii de reţea TIPS poate fi deconectat de la Platforma TIPS în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în documentaţia privind conectivitatea descrisă la pct. 2 sau în cazul în care se reziliază dintr-un anumit motiv termenii şi condiţiile privind găzduirea conectivităţii TIPS, astfel cum se prevede în termenii şi condiţiile respective. În cazul în care conexiunea unui furnizor de servicii de reţea TIPS la Platforma TIPS încetează, acesta va fi eliminat de pe lista furnizorilor de servicii de reţea TIPS." ART. IX Prezentul ordin intră în vigoare la data de 30 noiembrie 2018. ART. X Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. XI Ordinul nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezentul ordin, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 16 noiembrie 2018. Nr. 7. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.