Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 7.426 din 18 noiembrie 2024  privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional  şi învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4,  conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 7.426 din 18 noiembrie 2024 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1218 din 4 decembrie 2024
    Având în vedere:
    - prevederile art. 23 alin. (1) lit. f)-h), alin. (4)-(6) şi (9) şi ale art. 115 alin. (2) lit. g) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile art. X şi XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
    – Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
    – prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
    – Referatul de aprobare nr. VET 1.767 din 13.11.2024 referitor la proiectul de ordin privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026,

    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,
    ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
    ART. 1
    Se aprobă calendarul admiterii în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2025-2026 prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2
    (1) Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2025-2026 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.068/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea calendarului admiterii în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2025-2026 prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul profesional din unităţile de învăţământ particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze şi să desfăşoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.

    ART. 3
    Se aprobă calendarul admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026, prevăzut în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 4
    (1) Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 pentru anul şcolar 2025-2026 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.556/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea calendarului admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026, prevăzut în anexa nr. 2.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul dual din unităţile de învăţământ particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze şi să desfăşoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.

    ART. 5
    Se aprobă calendarul admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026, cursuri de zi şi seral, prevăzut în anexa nr. 3*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.


    ART. 6
    (1) Admiterea absolvenţilor de învăţământ profesional, inclusiv dual, care au obţinut certificat de calificare profesională de nivel 3, în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, pentru anul şcolar 2025-2026 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de acces şi de organizare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.733/2022, cu respectarea prevederilor Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.732/2022, cu respectarea calendarului admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026, prevăzut în anexa nr. 3.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru admiterea în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4 din unităţile de învăţământ particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze şi să desfăşoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.

    ART. 7
    (1) Unităţile de învăţământ liceal particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care optează pentru organizarea şi desfăşurarea procesului de admitere pe locurile pe care le-au alocat pentru admiterea în învăţământul profesional şi dual, conform prevederilor prezentului ordin, au obligaţia de a transmite inspectoratului şcolar toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în învăţământul profesional şi în învăţământul dual, care trebuie să fie incluse în broşura de admitere, la care se vor adăuga şi informaţiile cu privire la taxa de şcolarizare.
    (2) Inspectoratele şcolare includ în broşura de admitere toate informaţiile menţionate la alin. (1).

    ART. 8
    (1) Admiterea în unităţile de învăţământ particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care nu au optat pentru organizarea şi desfăşurarea procesului de admitere conform prevederilor prezentului ordin, se face în conformitate cu metodologia şi calendarul stabilite de către fiecare unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (2) La încheierea tuturor etapelor de admitere prevăzute în prezentul ordin, unităţile de învăţământ particular menţionate la alin. (1) au obligaţia de a introduce în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România toţi elevii înmatriculaţi în unitatea de învăţământ.

    ART. 9
    (1) Pentru admiterea în învăţământul profesional şi învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2025-2026, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti alocă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, denumiţi în continuare CES, proveniţi din învăţământul de masă şi din învăţământul special, precum şi pentru elevii romi, locuri distincte în unităţile de învăţământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unităţi de învăţământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formaţiunilor de elevi. Informaţiile specifice, precum: locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă pentru candidaţii cu CES şi pentru candidaţii romi, condiţiile de înscriere, data-limită de înscriere, unităţile de învăţământ la care sunt alocate locurile respective, sunt cuprinse în broşura de admitere.
    (2) Recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă, respectiv copiile certificatelor de orientare şcolară şi profesională emise de centrul judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) se depun, de către candidaţii/părinţii/tutorii/reprezentanţii legali ai candidaţilor care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru romi, respectiv pe locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă pentru candidaţii cu CES, la unitatea de învăţământ din care provin candidaţii, în termenul precizat în calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în calendarul admiterii în învăţământul dual, prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3.
    (3) Recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă se pot elibera de către organizaţiile legal constituite ale romilor. În situaţii justificate şi dovedite, recomandările scrise vizând apartenenţa la etnia romă, respectiv copiile certificatelor de orientare şcolară şi profesională emise de centrul judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională se pot depune după termenul precizat în calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4, pentru anul şcolar 2025-2026, prevăzut în anexele nr. 1, 2 şi 3, doar cu acordul preşedintelui Comisiei naţionale de admitere.
    (4) Nu se alocă locuri speciale pentru candidaţii cu CES şi pentru candidaţii romi la calificările la care se organizează preselecţie şi la calificările din oferta pentru învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4 la care sunt prevăzute probe eliminatorii sau probe de admitere, independent de numărul candidaţilor înscrişi pe numărul de locuri disponibile.
    (5) Locuri distincte la calificări din învăţământul dual în unităţile de învăţământ de masă destinate candidaţilor cu CES şi candidaţilor de etnie romă se pot aloca numai cu acordul scris al operatorilor economici parteneri ai unităţilor de învăţământ.

    ART. 10
    (1) Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declaraţi repetenţi sau doresc să se transfere între învăţământul liceal şi învăţământul profesional sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2025-2026. Pentru continuarea studiilor, acestor absolvenţi li se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei.
    (2) Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026 şi nu au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ pot participa la procesul de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 pentru anul şcolar 2025-2026.

    ART. 11
    (1) Elevii care au obţinut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa naţională a olimpiadelor şcolare organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei sau au obţinut premiile I, II sau III la competiţii internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei pot fi înscrişi în clasa a IX-a, în anul şcolar 2025-2026, peste numărul maxim de elevi în formaţiunile/clasele de elevi.
    (2) Metodologia de înscriere în clasa a IX-a a candidaţilor menţionaţi la alin. (1), precum şi lista privind corespondenţa specificului olimpiadei naţionale/competiţiei internaţionale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea elevilor menţionaţi la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, până la data de 31 martie 2025.

    ART. 12
    În procesul de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, pentru anul şcolar 2025-2026, şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, precum şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora se realizează în unitatea de învăţământ, în format fizic, sau prin mijloace electronice de comunicare, telefon, e-mail, videoconferinţă online. Diriginţii claselor a VIII-a au obligaţia de a informa şi oferi consultanţă absolvenţilor clasei a VIII-a şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acţiuni.

    ART. 13
    (1) În perioadele de rezolvare a cazurilor speciale, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti rezolvă situaţiile speciale constând în: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere pentru apropiere de domiciliu.
    (2) Nu se va depăşi numărul maxim legal de elevi la clasă şi se va respecta, în toate cazurile, ca media de admitere a candidaţilor aflaţi în cazuri speciale să fie mai mare sau cel puţin egală cu media de admitere a ultimului admis.
    (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în perioadele de rezolvare a cazurilor speciale, candidaţii gemeni/tripleţi se pot redistribui de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti în clasa celui cu media mai mare sau invers, fără raportare la media ultimului admis, la calificarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului. În situaţia în care, prin redistribuirea candidaţilor gemeni/tripleţi se depăşeşte numărul maxim legal de elevi la clasă, se aplică prevederile legale cu privire la posibilitatea de depăşire a efectivelor maxime de elevi.
    (4) Aceste prevederi nu se aplică pentru redistribuirea candidaţilor gemeni/tripleţi pentru care se solicită admiterea la o clasă la care se susţin probe eliminatorii şi probe de admitere şi care nu au susţinut şi promovat, conform prevederilor metodologiei, aceste probe.

    ART. 14
    (1) La depunerea dosarului de înscriere, cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere se depun în copie certificată „Conform cu originalul“ de către angajatul unităţii de învăţământ învestit cu astfel de competenţe.
    (2) Dacă după derularea celor trei etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări de înscriere în clasa a IX-a de învăţământ profesional şi de învăţământ dual din partea unor candidaţi din seria curentă, precum şi din partea unor candidaţi din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026, inspectoratul şcolar, prin comisia judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti, repartizează aceşti candidaţi, în intervalul 27 august 2025 - până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform art. 10-12 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.068/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 10-12 din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.556/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Dacă după derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări de înscriere în învăţământ profesional şi de învăţământ dual pentru calificări de nivel 4 din partea unor candidaţi din seria curentă, precum şi din partea unor candidaţi din seriile anterioare, inspectoratul şcolar, prin comisia judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti, repartizează aceşti candidaţi, în intervalul 27 august 2025 - până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

    ART. 15
    Admiterea în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, cu durata de 2 ani, cursuri de zi, se realizează pe baza opţiunii absolvenţilor de învăţământ profesional, inclusiv dual, din seria curentă sau din seriile anterioare, care nu depăşesc cu 3 ani vârsta clasei la data începerii anului şcolar şi care au obţinut certificatul de calificare profesională de nivel 3 în acelaşi domeniu de pregătire profesională cu cel în care se înscrie calificarea profesională de nivel 4 pentru care optează, opţiune exprimată de aceştia în fişele de înscriere, în perioadele prevăzute de calendarul admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, prevăzut în anexa nr. 3.

    ART. 16
    Admiterea în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, cu durata de 3 ani, curs seral, se realizează pe baza opţiunii absolvenţilor de învăţământ profesional, inclusiv dual, din seria curentă sau din seriile anterioare, indiferent de vârstă, şi care au obţinut certificatul de calificare profesională de nivel 3 în acelaşi domeniu de pregătire profesională cu cel în care se înscrie calificarea profesională de nivel 4 pentru care optează, opţiune exprimată de aceştia în fişele de înscriere, în perioadele prevăzute de calendarul admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor, prevăzut în anexa nr. 3.

    ART. 17
    Pentru înscrierea la clasele de învăţământ dual pentru calificări de nivel 4, care se organizează în alte limbi materne decât limba română, elevii trebuie să facă dovada că au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă sau că au participat la proba de evaluare a cunoştinţelor de limba maternă, organizată conform metodologiei de admitere în învăţământul la clasa a IX-a, şi au fost admişi.

    ART. 18
    (1) În etapele procesului de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări de nivel 3 şi 4, pentru anul şcolar 2025-2026, care presupun comunicarea/afişarea rezultatelor, datele personale ale candidaţilor: numele, iniţiala/iniţialele tatălui şi prenumele vor fi publicate în formă anonimizată, respectiv coduri individuale.
    (2) Informaţiile ce conţin datele de identificare a elevilor şi rezultatele obţinute de aceştia în cadrul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări de nivel 3 şi 4 sunt: codul individual alocat candidatului, judeţul de provenienţă, şcoala de provenienţă, limba maternă, media de admitere, rezultatele aferente evaluărilor elevului, media de absolvire, unitatea de învăţământ în care a fost repartizat, calificarea la care a fost repartizat. Aceste informaţii se afişează în format letric sau în format electronic la nivelul unităţilor de învăţământ şi al inspectoratelor şcolare, dar şi pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.
    (3) Ştergerea, de pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei şi a unităţilor de învăţământ/inspectoratelor şcolare, a informaţiilor menţionate la alin. (1) se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afişării. Informaţiile în format letric de la avizierul unităţilor de învăţământ/inspectoratelor şcolare se păstrează pentru o perioadă de o lună de la data afişării.
    (4) Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) se aplică în mod corespunzător.

    ART. 19
    Comisia naţională de admitere elaborează precizări, instrucţiuni sau proceduri, în vederea organizării şi desfăşurării admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 şi 4, pentru anul şcolar 2025-2026.

    ART. 20
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice alte prevederi contrare se abrogă.

    ART. 21
    Direcţia generală echitate şi performanţă în învăţământul preuniversitar, Direcţia generală management, carieră didactică şi reţea şcolară în învăţământul preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi desegregare, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar care şcolarizează în învăţământul preuniversitar dual şi profesional duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 22
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul educaţiei,
                    Gigel Paraschiv,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 18 noiembrie 2024.
    Nr. 7.426.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016