Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 7.372 din 5 noiembrie 2024 privind aprobarea condiţiilor specifice pentru acreditarea categoriilor de programe finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), în cadrul apelurilor de proiecte "Program naţional de leadership şi management educaţional", "Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol"
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1129 din 12 noiembrie 2024
Având în vedere:
- Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
– Procedura specifică privind elaborarea documentaţiei şi acordarea avizului pentru încadrarea unui program în categoria programe de dezvoltare profesională continuă complementare, aprobată prin Nota nr. 4.663/DGMRURS din 19.09.2022;
– Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.571/2024 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Program naţional de leadership şi management educaţional finanţat prin investiţia 18: Programul de formare şi îndrumare pentru managerii şi inspectorii şcolari/reforma 7: Reforma guvernanţei sistemului de învăţământ preuniversitar şi profesionalizarea managementului - componenta C15: Educaţie/Pilonul VI - Politici pentru noua generaţie din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă;
– Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.224/2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile;
– Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.195/2024 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol finanţat prin investiţia 7. Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare/reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior/componenta 15 - Educaţie/Pilonul VI - Politici pentru noua generaţie din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR);
– Referatul Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.094/DGIPNRR din 16.10.2024,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) din Metodologia-cadru privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.224/2022, se aprobă condiţiile specifice pentru acreditarea programelor care se organizează conform prevederilor din Ghidul solicitantului „Program naţional de leadership şi management educaţional“, astfel:
1. Programul de formare pentru personalul care este implicat în managementul unităţilor de învăţământ preuniversitar, destinat directorilor şi directorilor adjuncţi, cu durata de minimum 84 de ore se acreditează şi se organizează în una dintre următoarele forme:
a) fizic integral;
b) blended learning.
2. Programul de formare pentru personalul cu atribuţii manageriale din DJIP/DMBIP şi BJ/BMB ARACIIP sau, până la înfiinţarea acestora, din ISJ/ISMB, precum şi pentru alte categorii similare cu funcţii de conducere şi management educaţional, cu durata de minimum 84 de ore, se acreditează şi se organizează în format blended learning.
3. Pentru forma de organizare blended learning, bugetul de timp al celor două programe de formare continuă se alocă după cum urmează:
- pentru componenta faţă în faţă, în procent de cel puţin 60% din bugetul total de timp al programului (aferent atât componentei teoretice, cât şi componentei practic-aplicative);
– pentru componenta online sincron şi asincron, în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului (aferent atât componentei teoretice, cât şi componentei practic-aplicative).
ART. 2
Pentru programele prevăzute la art. 1, corespondenţa între numărul de ore şi alocarea acestora pentru componenta A - Îmbunătăţirea competenţelor de management şi leadership educaţional şi componenta B - Activităţi practice de consolidare a competenţelor dobândite se realizează astfel:
1. Programul de formare pentru personalul care este implicat în managementul unităţilor de învăţământ preuniversitar, destinat directorilor şi directorilor adjuncţi, se acreditează cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:
A. în format fizic integral:
a) minimum 21 de ore pentru componenta teoretică destinată îmbunătăţirii competenţelor de management şi leadership educaţional;
b) minimum 63 de ore pentru componenta practic-aplicativă, alocate astfel:
- minimum 39 de ore de aplicaţii practice cu rol în formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice domeniului tematic management şi leadership educaţional;
– minimum 24 de ore pentru activităţi de mentorat şi coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competenţelor managerilor şcolari;
sau
B. în format blended learning:
a) minimum 51 de ore alocate componentei faţă în faţă (în procent de cel puţin 60% din bugetul total de timp al programului,) dintre care 21 de ore aferente componentei teoretice şi 30 de ore alocate componentei practic-aplicative;
b) minimum 33 de ore alocate componentei online sincron şi asincron (în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului).
Bugetul de timp alocat componentei practic-aplicative, la nivelul programului de formare, se distribuie astfel:
- minimum 30 de ore organizate faţă în faţă, care includ şi activităţile de mentorat şi coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competenţelor managerilor şcolari (24 de ore), respectiv contextele aplicative pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice domeniului management şi leadership educaţional;
– minimum 33 de ore organizate în sistem online sincron şi asincron.
2. Programul de formare pentru personalul cu atribuţii manageriale din DJIP/DMBIP şi BJ/BMB ARACIIP sau, până la înfiinţarea acestora, din ISJ/ISMB, precum şi pentru alte categorii similare cu funcţii de conducere şi management educaţional se acreditează şi se organizează în format blended learning, cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:
a) minimum 51 de ore alocate componentei faţă în faţă (în procent de cel puţin 60% din bugetul total de timp al programului), dintre care 21 de ore aferente componentei teoretice şi 30 de ore alocate componentei practic-aplicative;
b) minimum 33 de ore alocate componentei online sincron şi asincron (în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului).
Bugetul de timp alocat componentei practic-aplicative, la nivelul programului de formare, se distribuie astfel:
- minimum 30 de ore organizate faţă în faţă, din care fac parte şi activităţile de mentorat şi coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competenţelor managerilor şcolari (24 de ore), respectiv contextele aplicative pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice domeniului management şi leadership educaţional;
– minimum 33 de ore organizate în sistem online sincron şi asincron.
ART. 3
Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) din Metodologia-cadru privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.224/2022, se aprobă condiţiile specifice pentru acreditarea programelor care se organizează conform prevederilor din Ghidul solicitantului „Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol“, astfel:
- Programul de formare continuă a cadrelor didactice din cadrul liceelor cu profil agricol/silvic se acreditează în format blended learning, cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:
a) minimum 24 de ore în format fizic (dar nu mai mult de 75% din durata totală a programului de formare de 84 de ore);
b) minimum 60 de ore în sistem online (diferenţa rezultată dintre numărul total de 84 de ore al programului şi numărul de ore desfăşurate în format fizic).
ART. 4
Controlul aplicării derogării se exercită de către Direcţia generală management, carieră didactică şi reţea şcolară în învăţământul preuniversitar şi Direcţia generală pentru implementarea PNRR.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Sorin Ştefan Decă,
secretar general adjunct
Bucureşti, 5 noiembrie 2024.
Nr. 7.372.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: