Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 7.234 din 10 octombrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1033 din 15 octombrie 2024
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) lit. i) şi k) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.760/2024 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU),
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.002/2024 privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state,
în baza Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.241/2020 privind luarea unor măsuri pentru eficientizarea serviciilor furnizate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor,
în baza Legii nr. 164/2021 privind acceptarea Convenţiei globale pentru recunoaşterea calificărilor din învăţământul superior, adoptată la Paris la 25 noiembrie 2019,
având în vedere Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoaşterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învăţământului superior şi a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învăţământ şi formare, precum şi a rezultatelor perioadelor de învăţare petrecute în străinătate şi Recomandarea (UE) 2023/2.611 a Comisiei din 15 noiembrie 2023 privind recunoaşterea calificărilor resortisanţilor ţărilor terţe,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Metodologia privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.923/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 16 decembrie 2016, se abrogă.
ART. 3
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, Direcţia generală învăţământ universitar, Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, instituţiile de învăţământ superior şi unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare din România duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 10 octombrie 2024.
Nr. 7.234.
ANEXA 1
METODOLOGIE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: