Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 686 din 18 septembrie 2003 privind aprobarea Planului pentru eradicarea accelerata a anemiei infectioase ecvine pe teritoriul Romaniei
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI MEDIULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 1 octombrie 2003
În temeiul prevederilor <>art. 31 alin. 1 din Legea sanitarã veterinara nr. 60/1974 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului,
vazand Referatul de aprobare nr. 156.420 din 12 septembrie 2003, întocmit de Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara,
ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului emite urmãtorul ordin:
ART. 1
Se aproba Planul pentru eradicarea accelerata a anemiei infectioase ecvine pe teritoriul României, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara va controla modul de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 15 zile de la data publicãrii.
Ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului,
Ilie Sarbu
Bucureşti, 18 septembrie 2003.
Nr. 686.
ANEXA
PLAN
pentru eradicarea accelerata a anemiei infectioase ecvine pe teritoriul României
INTRODUCERE
Prezentul plan stabileşte conduita prin care serviciile veterinare intervin în cazul eliminãrii unui focar de anemie infectioasa ecvina (AIE), mãsurile specifice veterinare care trebuie aplicate, prin instituirea zonelor epizootice, conform specificului acestor zone, precum şi responsabilitãţile de implementare a acestor mãsuri.
Principiile care stau la baza acţiunii de eradicare au în vedere: supravegherea exploataţiilor prin examen serologic, identificarea, izolarea şi eliminarea ecvideelor seropozitive, utilizarea acelor de unica folosinta, sterilizarea şi dezinfectia instrumentarului chirurgical sau obstetrical, precum şi a celui de uz zootehnic, instituirea de restrictii sanitare veterinare în herghelii, depozite de armasari, hipodroame, asociaţii hipice, staţiuni de monta şi în ferme de exploatare infectate.
De asemenea, se stipuleazã mãsurile de eliminare a riscului privind difuzarea anemiei infectioase ecvine din focarul de boala, precum şi cele de prevenire a reaparitiei cazurilor de AIE în teritoriile indemnizate.
Eradicarea anemiei infectioase ecvine în România va putea fi realizatã conform programului, dacã se asigura toate fondurile necesare şi se respecta recomandãrile de ordin organizatoric şi tehnic (identificarea animalelor, controlul circulaţiei acestora etc.) menţionate în prezentul plan.
CAP. I
Definirea bolii şi a termenilor tehnici utilizaţi
Anemia infectioasa ecvina, denumita în continuare AIE, este o boala specifica solipedelor, produsã de un lentivirus cu acţiune complexa: imunodepresiva, eritropenica, trombocitopenica şi proliferanta asupra elementelor sistemului reticulo-endotelial, caracterizatã prin febra remitenta şi intermitenta, anemie, cardiopatie şi oboseala la efort, diateza hemoragica, slabirea rezistentei la infectii, care de cele mai multe ori provoacã moartea.
Perioada de incubatie variaza între 45-90 de zile, iar infectia se produce dominant pe cale orizontala, în special pe cale hematogena, prin intermediul insectelor hematofage sau prin folosirea de ace şi instrumentar chirurgical care nu au fost dezinfectate şi sterilizate.
Boala evolueaza sporadic, enzootic, iar în unele zone epizootic, dar forma obişnuitã de manifestare este cea cronica, animalele contaminate rãmânând purtãtoare şi excretoare de virus pentru mulţi ani. Dupã infectie apar modificãri clinice, imunologice (seroconversie, destructia macrofagelor), hematologice (anemie, diateza hemoragica) şi morfologice (infiltratii cu fibroblaste, hiperplazia foliculilor limfoizi, depozite de hemosiderina în organe).
Sursa primara de infectie este reprezentatã de caii bolnavi, în special anemolatentii, care pot fi purtãtori şi excretori de virus timp de 15-18 ani. Sursele secundare de infectie pot fi apa, asternutul, harnasamentul, furajele. Un rol extrem de important în transmiterea bolii revine vectorilor reprezentaţi de insectele hematofage.
La pierderile economice determinate de taierea obligatorie a animalelor bolnave şi a descendenţilor acestora se adauga costul ridicat al acţiunilor de decontaminare şi dezinsecţie, precum şi mãsurile sanitare veterinare restrictive privind circulaţia ecvinelor.
Riscul contaminant pentru om poate fi luat în considerare datoritã particularitatilor morfologice şi structurale ale virusului AIE, asemãnãtoare cu virusul HIV, de asemenea cu efect imunosupresor.
Adapost: construcţie destinatã creşterii animalelor.
Animal bolnav de AIE: animal din specia ecvidee, infectat cu virusul AIE, la care se înregistreazã seroconversie, asociata cu modificãri hematologice (eritropenie, hemoglobina scãzutã, trombocitopenie, creşterea VSH) sau morfopatologice. Un astfel de animal viu, tãiat sau mort poate prezenta fie un rezultat pozitiv la examenul serologic (ID sau ELISA) efectuat pe o proba individualã de ser, fie un rezultat pozitiv la examenul hematologic (constantele seriei roşii şi trombocitare, sub valori normale) sau morfopatologic (depozite de siderina în unele organe, proliferari ale elementelor SRE).
Animal infectat cu virusul AIE: animal la care, dupã legarea virusului cauzal de receptorii antigenici limfocitari, se declanseaza o reactie imuna de apãrare de tip umoral (seroconversia), dar fãrã efect benefic, asociata cu starea febrila. Un astfel de animal viu, tãiat sau mort prezintã un rezultat pozitiv la examenul serologic (ID sau ELISA) efectuat pe o proba individualã de ser.
Animal dintr-o specie sensibila la AIE: cal, asin, catar, bardou, care poate contacta boala în mod natural sau dupã inocularea experimentala a virusului cauzal.
Animal receptiv la AIE: animal care prezintã pe suprafata celulelor limfoide receptori antigenici capabili sa lege virusul AIE.
Animal suspect de infectie cu virusul AIE: animal dintr-o specie sensibila, care a intrat în contact cu alte animale suspecte sau bolnave.
Animal sanatos: animal la care examenele clinice şi de laborator nu au depistat boli infectocontagioase, iar constantele vitale sunt în limite normale.
Anemie: scãderea numãrului de eritrocite şi a hemoglobinei, cu perturbarea circuitului fierului în organism, asociata cu starea de slabire la efort, pana la epuizare.
Anemolatent: cal infectat la care boala evolueaza asimptomatic, cu accese febrile slabe, dar care rãmâne purtãtor şi excretor de virus mai mulţi ani.
Asanare: complex de mãsuri igienico-organizatorice şi demersuri oficiale prin care se acţioneazã în perioada dintre declararea şi stingerea unui focar de boala.
Asanarea prin depopulare totalã: metoda de combatere aplicatã în exploataţii ecvidee, în care toate animalele sunt seropozitive; efectivul de animale este sacrificat în totalitate, acţiune urmatã de decontaminare finala, dezinsecţie şi deratizare, conform protocolului.
Asanarea prin extracţie: mãsura de combatere aplicatã în unitãţi în care s-au diagnosticat animale seropozitive; animalele diagnosticate bolnave sunt identificate, izolate, marcate, dirijate la abator, iar locurile în care au fost cazate sunt decontaminate, cu respectarea protocolului de decontaminare finala, dezinsecţie şi deratizare; examenele serologice pentru diagnostic la animalele rãmase în viata se repeta periodic pana la obţinerea a doua rezultate negative (ID sau ELISA).
Barem de sanitatie: numãr minim de tampoane de sanitatie recoltate dintr-un obiectiv decontaminat.
Compartiment: una dintre încãperile unui adapost în care se cresc animale.
Decontaminare: operaţiune complexa care are drept scop distrugerea germenilor de pe o suprafata, din conţinutul unui material sau din aer.
Efectiv indemn: exploatatie de ecvidee libere de AIE.
Efectiv contaminat cu virusul AIE: exploatatie în care s-au diagnosticat ecvidee bolnave sau suspecte, supusã mãsurilor restrictive sanitare veterinare, care aplica programul de asanare prin extracţie.
Exploatatie: herghelii, depozite de armasari, hipodroame, staţiuni de monta, ferme specializate de selecţie şi producţie, precum şi gospodãriile populaţiei.
Focar de boala: apariţia uneia dintre bolile prevãzute în listele A sau B ale Oficiului Internaţional de Epizootii, într-o exploatatie agricolã, o crescatorie de animale sau un adapost, unde sunt prezente animale, precum şi în locurile invecinate.
Fosa: spaţiu subteran destinat acumularii purinului din adaposturi sau padocuri, situat de obicei în afarã suprafeţei pe care o dreneaza.
Norma igienica: condiţie igienica bine precizatã (de obicei cantitativ) care constituie o obligativitate stabilitã prin acte normative interne ale Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului sau prin uz.
Obiectiv: (interior-exterior, închis-deschis, cu animale-fãrã animale): cea mai mica parte construitã dintr-o ferma, având funcţionalitate de sine stãtãtoare, pe care se aplica operaţiuni de zooigiena.
Operaţie de decontaminare: acţiune de decontaminare a unuia sau mai multor obiective, efectuatã într-o zi de un agregat sau de o echipa de decontaminare, într-o unitate epizootologica.
Proba individualã: proba de ser recoltata de la un animal sensibil la virusul AIE, destinatã examenului de laborator.
Test Coggins: examen de diagnostic serologic prin testul de imunodifuziune în agar, recomandat de Oficiul Internaţional de Epizootii.
Trasabilitate: componenta esenţialã a programului de control şi eradicare a AIE, care reprezintã modalitatea de a stabili istoricul bolii, pe baza unui sistem modern de control care cuprinde: animalul bolnav, animalele sanatoase cu care a venit în contact, precum şi subprodusele obţinute de la acestea, vectorii animati şi neanimati implicaţi în transmiterea infectiei.
Trasabilitatea progresiva: componenta a trasabilitatii, care se efectueazã pe toatã perioada restrictiilor sanitare veterinare şi vizeazã toate miscarile de animale care s-au produs pe o perioada de cel puţin 2 ani anteriori depistarii infectiei.
Zona indemna: teritoriu în interiorul unei tari, net delimitat, în care nici un caz de boala nu a fost semnalat în ultimele 12 luni.
Zona infectata: teritoriu în interiorul unei tari în care la examenele efectuate în scop diagnostic au fost identificate cazuri de imbolnavire.
CAP. II
Diagnosticul AIE
2.1. Modul de prelevare, transport şi pãstrare a probelor
Probele de sânge se recolteaza de la animale identificate şi se înregistreazã în tabele semnate, stampilate şi parafate de medicul veterinar oficial. Notele de însoţire se completeazã corespunzãtor rubricilor existente şi se semneazã, se stampileaza şi se parafeaza de cãtre medicul veterinar oficial.
Probele de sânge se recolteaza cu ace pentru fiecare animal, în eprubete pe care se înscrie numãrul curent din tabelul insotitor sau numãrul matricol al animalului respectiv, operaţiuni obligatorii, având în vedere ca probele se examineazã individual. Eprubetele se inchid cu dopuri, se pãstreazã la temperatura camerei pentru exprimarea serului, dupã care pot fi pãstrate la frigider (4-8°C) pana la introducerea în lucru (maximum 5 zile).
Pentru transportul probelor de sânge la distanţe mai mari se recomanda asigurarea unei temperaturi de refrigerare pentru evitarea hemolizei.
În cazul în care probele de sânge ajunse în laboratoarele de profil nu pot fi testate în maximum 5 zile de la recoltare, se recomanda congelarea serurilor, cu înscrierea pe fiecare tub a numãrului curent din tabele sau a numãrului matricol, precum şi notarea pe etichete a provenientei, numãrului şi speciei de la care provin.
Probele de sânge se recolteaza înaintea acţiunilor imunoprofilactice sau dupã 21 de zile de la efectuarea lor. Cu cel puţin 24 de ore înainte de prelevarea lor se interzice efectuarea tratamentelor (administrarea de corticoizi, imunomodulatori, antiparazitare), precum şi a unor intervenţii chirurgicale, ce pot modifica rezultatul examenului de laborator.
Recoltarea probelor de sânge, precum şi a fragmentelor din tesuturi şi organe cu leziuni se face numai de cãtre medicul sau asistentul veterinar autorizat.
Examenele de supraveghere se efectueazã la laboratorul sanitar veterinar de stat judeţean, iar confirmãrile de diagnostic la Institutul de Diagnostic şi Sãnãtate Animala, dupã caz, pe probe de sânge, conform programului de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului.
2.2. Metode de diagnostic
Diagnosticul AIE se bazeazã pe utilizarea unui complex de metode care se regãsesc şi în programul de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului:
- clinice;
- serologice;
- histopatologice.
Stabilirea diagnosticului pentru AIE se face pe baza metodelor de diagnostic omologate şi aprobate.
Pentru diagnosticul AIE sunt autorizate urmãtoarele teste şi examene de laborator:
a) testul ID (testul Coggins) efectuat pe probe individuale din ser;
b) testul ELISA efectuat pe probe individuale din ser;
c) la ecvideele seroconverse, identificate prin una dintre metodele specificate mai sus, se pot efectua examene histopatologice pentru obţinerea unor date suplimentare cu valoare de diagnostic.
CAP. III
Trasabilitatea
3.1. Scop
Autoritatea sanitarã veterinara teritorialã va urmãri:
a) identificarea tuturor posibilitãţilor de contact al animalului suspectat sau infectat cu virusul AIE cu alte animale sanatoase ori condiţionat sanatoase;
b) circuitul subproduselor (piei, par etc.) provenite de la animalul suspect sau bolnav, de la materia prima la produsul finit.
Având în vedere mecanismele complexe implicate în transmiterea infectiei cu virusul AIE pe orizontala şi pe verticala, în aplicarea programului de supraveghere şi combatere a bolii se va tine seama de:
- contaminarea prin vecinãtate, care presupune prezenta agentului etiologic în mediul apropiat (exploataţii şi efective de animale invecinate), permitand introducerea lui într-un efectiv indemn prin interferente pe drumuri de acces, pãşuni, surse de apa comune, insecte hematofage etc.;
- contaminarea prin introducere de animale, furaje etc. din efective şi exploataţii contaminate prin cumpãrare, transfer temporar, donaţii etc.;
- contaminarea pe verticala se realizeazã prin utilizarea în activitatea de reproducţie a spermei sau a armasarilor potenţial infectati cu virusul AIE şi transmiterea transplacentara a infectiei de la mama la fat.
3.2. Obiectivele trasabilitatii
Stabilesc:
a) istoricul fermei/exploatatiei, care vizeazã descrierea profilului, modalitãţile de înfiinţare şi antecedentele sanitare veterinare (statusul epidemiologic);
b) efective: origine, identitate şi sisteme de identificare, evoluţie, miscari;
c) subproduse de origine animala: prelucrare, comercializare;
d) factori de risc implicaţi în transmiterea pe orizontala şi pe verticala a bolii.
3.3. Procedura trasabilitatii:
a) identificarea şi catagrafierea animalelor receptive, monitorizarea permanenta a tuturor miscarilor de ecvidee;
b) examene clinice la toate animalele, cu izolarea necondiţionatã a celor suspecte, şi investigaţii de laborator pe probe prelevate anterior şi dupã abatorizarea acestora;
c) teste de depistare efectuate în conformitate cu prevederile programului anual de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului;
d) examen necropsic şi expertiza de abator la toate animalele moarte sau sacrificate, în scop de diagnostic, şi prelevarea de probe corespunzãtoare pentru investigaţii de laborator în direcţia AIE.
Având în vedere incubatia şi caracteristicile imunopatogene ale bolii, precum şi cãile de transmitere, cu precãdere calea hematogena realizatã prin vectori (insecte hematofage), analiza epidemiologica şi trasabilitatea AIE au caracter permanent.
3.4. Demografia efectivelor de ecvidee receptive la infectia cu virusul AIE
Pana la eradicarea AIE pe teritoriul României şi în conformitate cu harta epidemiologica actuala sunt delimitate urmãtoarele categorii de zone:
a) zona de risc epidemiologic înalt, reprezentatã de judeţe intens contaminate;
b) zona de risc epidemiologic moderat, cu judeţe mediu contaminate;
c) zona de risc epidemiologic slab, cu judeţe slab contaminate;
d) zone indemne, reprezentate de judeţe libere de AIE.
CAP. IV
Declararea şi notificarea oficialã a AIE
Anunţarea şi declararea oficialã a AIE se fac conform <>Ordinului ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 156/1999 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru anunţarea, declararea şi notificarea unor boli transmisibile ale animalelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 23 martie 2000.
CAP. V
Combaterea AIE
5.1. Mãsuri la suspicionarea bolii
Orice suspiciune de AIE va fi anunţatã de medicul veterinar de stat prin mijloace uzuale de comunicare (telefon, telex, fax) la direcţia sanitarã veterinara judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti. Dacã o exploatatie (herghelie, depozit de armasari, hipodrom, staţiune de monta, gospodãrie a populaţiei) are unul sau mai multe animale suspecte de infectie cu lentivirusul AIE ori animale care prezintã semne clinice sau boala evolueaza latent, autoritatea veterinara teritorialã, dupã efectuarea notificãrii de suspiciune, va lua mãsuri de recoltare de probe pentru stabilirea diagnosticului de laborator.
Imediat ce suspiciunea de infectie a fost notificatã, autoritatea veterinara teritorialã va supune efectivul de ecvidee în care s-a înregistrat suspiciunea supravegherii sanitare veterinare şi va institui mãsurile de carantina, dispunând:
a) identificarea tuturor ecvideelor în conformitate cu prevederile <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind identificarea ecvinelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 8 aprilie 2003;
b) izolarea ecvideelor suspecte de infectie de restul efectivului; acestora li se poate permite sa pasca pe terenuri special destinate;
c) efectuarea dezinsectiilor şi deparazitarilor;
d) interzicerea deplasarii ecvideelor în alte locuri decât abatorul;
e) informarea Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare;
f) efectuarea anchetei epidemiologice de cãtre autoritatea veterinara teritorialã, în care se va mentiona:
(i) durata de timp de când AIE ar fi putut exista în efectiv, înainte de suspectarea şi notificarea oficialã;
(ii) originea posibila şi identificarea legãturilor cu alte efective suspecte sau contaminate;
(iii) deplasarea persoanelor, vehiculelor sau alte modalitãţi care eventual ar fi putut fi vectori pentru lentivirusul AIE.
Autoritatea veterinara teritorialã poate extinde mãsurile menţionate anterior la efectivele vecine celui suspect, în funcţie de configuraţia sau de controalele clinice şi de laborator dispuse a fi efectuate.
Intrarea şi ieşirea vehiculelor în şi din exploatatia suspecta se vor face numai cu aprobarea autoritãţii veterinare teritoriale, respectându-se în mod obligatoriu regimul de filtru sanitar veterinar.
Mãsurile precizate nu pot fi ridicate pana ce suspiciunea de AIE nu este infirmata prin buletin de analiza eliberat de un laborator de diagnostic oficial autorizat.
5.2. Mãsuri la confirmarea bolii
Imediat ce laboratorul a confirmat prin buletin de analiza AIE la ecvidee vii, tãiate sau moarte, exploatatia (herghelie, ferma, depozit de armasari, hipodrom, staţiune de monta, gospodãrie a populaţiei) va intra în supravegherea direcţiei sanitare veterinare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Se face menţiunea ca AIE poate fi diagnosticata:
a) în herghelii, depozite de armasari, staţiuni de monta, hipodroame, circuri de animale, grãdini zoologice;
b) în curţi, gospodãrii ale populaţiei;
c) la ecvidee aflate la pasune;
d) la animale aduse în târguri, baze de achiziţii, concursuri, expoziţii sau în alte locuri cu aglomerari temporare de animale;
e) în abatoare;
f) în timpul transportului.
5.2.1. Mãsurile care se impun în focar
Imediat ce boala a fost confirmatã şi notificatã în focar, autoritatea veterinara teritorialã va pune exploatatia în care s-au înregistrat animale bolnave sub supraveghere sanitarã veterinara şi va institui mãsurile de carantina, procedând dupã cum urmeazã:
a) se efectueazã ancheta epidemiologica;
b) se identifica toate ecvideele serologic negative din focar, idiferent de varsta, conform <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 ;
c) se informeazã Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara;
d) se izoleaza de restul efectivului ecvideele serologic pozitive, acestora permitandu-li-se sa pasca pe pãşuni special destinate;
e) animalele seropozitive se identifica electronic prin microcipare de cãtre medicii veterinari zonali, cu respectarea prevederilor <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 ;
f) se interzice deplasarea ecvideelor în alte locuri decât abatorul;
g) ecvideele bolnave cu semne clinice de AIE se ucid şi se distrug;
h) ecvideele serologic pozitive se sacrifica la sala sanitarã sau în abatoarele autorizate sanitar veterinar, la sfârşitul zilei de lucru, în partida separatã, iar destinaţia carnii se stabileşte în conformitate cu prevederile legislaţiei veterinare în vigoare;
i) se recolteaza probe individuale de sânge pentru diagnosticul serologic (ID, ELISA) de la toate ecvideele trecute de varsta de 6 luni;
j) se interzice comercializarea ecvideelor provenite din efective contaminate;
k) transportul animalelor la abator se face numai cu certificat sanitar veterinar eliberat de administraţia veterinara, în care se vor specifica data, tipul şi numãrul mijlocului de transport, traseul şi destinaţia;
l) dupã debarcarea animalelor, mijloacele de transport vor fi riguros decontaminate;
m) dacã un animal cu AIE a fost trimis la un abator sau serviciu de ecarisaj din alt judeţ, certificatul sanitar veterinar de transport şi actul de proprietate în original se predau medicului veterinar, care elibereazã un document prin care confirma primirea acestora. În termen de 3 zile, acesta va confirma de primire directorului direcţiei sanitare veterinare a judeţului de provenienta şi autoritãţii veterinare în a carei raza teritorialã s-a fãcut taierea sau ecarisarea;
n) în cazul în care un ecvideu se transfera la un institut de cercetãri sau la un laborator specializat, certificatul sanitar veterinar de transport pentru animale vii, în original, rãmâne la beneficiar;
o) se interzice folosirea sângelui integral, a serului sau a altor produse de la ecvideele bolnave de AIE, pentru prepararea de produse pentru consumul uman, a produselor farmaceutice sau cosmetice;
p) se interzic scoaterea şi transportul furajelor obţinute de pe terenul pe care au pascut animale infectate sau suspecte de AIE cãtre alte unitãţi cu efective indemne de AIE;
r) se efectueazã dezinsectia conform protocolului, precum şi deparazitarea animalelor.
În situaţia în care medicul veterinar a constatat moartea în exploatatie a unui ecvideu cu AIE, acesta va solicita direcţiei sanitare veterinare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ridicarea cadavrului de cãtre serviciul de ecarisaj, cu asigurarea ca nu exista pericol de rãspândire a AIE cu materialele ecarisate.
În herghelia, depozitul de armasari, staţiunea de monta, hipodromul sau ferma contaminata, care face obiectul supravegherii autoritãţii veterinare teritoriale, se vor aplica urmãtoarele mãsuri:
a) eliminarea ecvideelor bolnave se face la termenul stabilit şi nu va depãşi 10 zile de la primirea rezultatului transmis prin buletinul de analiza;
b) efectuarea examenului clinic şi prelevarea probelor de sânge pentru diagnosticul AIE în exploatatiile care aplica procedeul asanarii prin extracţie, la toate cabalinele în varsta de peste 6 luni, la perioadele specificate în programul de supraveghere.
Exploatatiile contaminate devin libere de AIE dacã:
(i) animalul reactionat pozitiv pãrãseşte exploatatia numai pentru tãiere, sub supravegherea autoritãţilor veterinare;
(ii) dupã eliminarea din efectiv a animalelor pozitive, restul animalelor din exploatatie, în varsta de peste 6 luni, trebuie sa prezinte doua rezultate negative la testele serologice efectuate la un interval de minimum 6 luni;
(iii) s-a efectuat o ancheta epidemiologica al carei rezultat a fost negativ şi toate efectivele legate epidemiologic cu efectivul infectat au fost supuse mãsurilor stabilite la lit. b).
5.2.2. Mãsurile care se impun în localitatea contaminata
Localitatea în care s-au înregistrat unul sau mai multe cazuri de AIE se declara contaminata şi se efectueazã ancheta epidemiologica, aplicându-se mãsurile sanitare veterinare prevãzute pentru combatere.
În localitãţile contaminate toate ecvideele serologic negative se vor identifica prin microcipare, conform prevederilor <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 .
În localitate se interzice miscarea efectivelor neidentificate, conform prevederilor <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 . Animalele din speciile receptive trebuie identificate în vederea urmãririi şi luãrii mãsurilor legale necesare.
Se interzice circulaţia ecvideelor pozitive, indiferent de scop, din localitatea contaminata în localitãţi indemne, precum şi din judeţe contaminate în judeţe indemne.
Se interzice scoaterea de armasari sau de iepe din staţiuni temporare de monta, herghelii, depozite de armasari, hipodroame, asociaţii hipice sau din alte unitãţi specializate pentru a monta sau a se monta în localitãţi cu animale contaminate.
Introducerea de armasari sau de iepe de reproducţie din unitãţile şi localitãţile contaminate în herghelii, hipodroame, staţiuni temporare sau permanente de monta, depozite de armasari, asociaţii hipice sau în alte aglomerari specializate de cabaline este permisã numai dacã animalele prezintã doua examene negative, efectuate la un interval de 30 de zile într-o perioada de 40 de zile înaintea acestui transfer.
Se interzice folosirea la monta a armasarilor care au acţionat în staţiuni temporare de monta, dacã nu au fost examinati serologic în perioada de carantina, dupã reintoarcerea lor în depozit din staţiunea temporarã de monta şi care nu au rezultat negativ la examenul serologic efectuat în perioada de carantina.
Ecvideele seronegative din localitãţile contaminate, ca şi cele din zona de protecţie de 10 km în jurul hergheliilor, depozitelor de armasari sau al altor unitãţi specializate se testeaza de doua ori pe an (februarie-martie şi octombrie-noiembrie).
În ferme de carantina pentru export nu intra decât ecvidee identificate electronic prin microcipare, conform <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 167/2003 .
Primãrii localitãţilor în care se gãsesc exploataţii cu ecvidee diagnosticate cu AIE, asociaţiile crescatorilor de ecvidee şi alte persoane interesate au obligaţia de a sprijini autoritatea veterinara teritorialã în aplicarea mãsurilor stabilite pentru supravegherea şi combaterea bolii, procedând prin interzicerea, deplasarea, tranzitarea, pasunarea, participarea la târguri sau concursuri, precum şi folosirea adapatorilor naturale din raza localitãţii, pentru ecvideele care nu aparţin unei exploataţii înregistrate indemne. Face excepţie situaţia în care, în baza unei dispoziţii de libera trecere eliberate de autoritatea veterinara sau a certificatului sanitar veterinar de transport, se aproba deplasarea ecvideelor bolnave livrate unui institut specializat pentru diagnostic şi cercetare.
Miscarea tuturor ecvideelor de pe teritoriul judeţului respectiv va fi supravegheatã şi controlatã de serviciul de inspecţie şi implementare a legislaţiei sanitare veterinare.
CAP. VI
Decontaminarea, dezinsectia şi deratizarea în AIE
Pentru asanarea AIE în toate unitãţile în care s-a declarat boala se pot utiliza doua procedee, în funcţie de gradul de infectie al unitãţii: prin extracţie sau prin depopulare totalã.
În asanarea prin extracţie se aplica decontaminarea:
a) de necesitate parţialã, pe mãsura eliminãrii cabalinelor, pe locul acestora şi încã a doua locuri, din stanga şi din dreapta acestora, precum şi a suprafeţelor de grajd aferente acestor locuri;
b) de necesitate generalã, dupã eliminarea ultimului animal bolnav din obiectiv.
În asanarea prin extracţie se aplica decontaminarea de necesitate generalã, care vizeazã toate obiectivele interioare. Decontaminarea obiectivelor în anotimpul cãlduros se poate realiza prin scoaterea cabalinelor în padocuri, iar în anotimpul rece, prin mutarea animalelor sanatoase în obiective curate şi decontaminate, urmând ca obiectivul astfel eliberat sa fie supus operaţiunilor de decontaminare.
Se va avea în vedere ca toate obiectivele deservite de un canal de dejectii, sistem de adapare cu nivel constant sau racordate la o fosa sa fie decontaminate concomitent.
În mod obligatoriu va fi facuta decontaminarea ustensilelor de grajd şi a utilajelor care au deservit aceste obiective, precum şi a dejectiilor din statia de epurare sau platforma de gunoi; se vor acoperi toate punctele de vizitare a canalelor de evacuare a dejectiilor.
Timpul de contact este de minimum 24 de ore pentru toate obiectivele.
Decontaminarea este controlatã obligatoriu din punct de vedere al eficientei printr-un test de sanitatie (testul stafilococic), conform Ordinului ministrului agriculturii, industriei şi alimentaţiei nr. 25/1995 , completat prin <>Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 374/2001 pentru aprobarea componentei Comitetului tehnic şi a subcomitetelor pentru omologarea metodelor şi metodologiilor de diagnostic paraclinic medical veterinar.
În asanarea prin depopulare totalã se aplica decontaminarea de necesitate generalã, dupã eliminarea ultimului animal din unitate, şi vizeazã toate obiectivele interioare şi exterioare. Pentru fiecare tip de obiectiv se utilizeazã decontaminantul adecvat, conform cerinţelor acestuia.
Timpul de contact este de minimum 24 de ore pentru toate obiectivele.
Pentru decontaminarea prin biosterilizare timpul de contact necesar este de minimum 4 luni.
Echipamentul de protecţie se va decontamina prin fierbere sau gazare cu substanţe decontaminante specifice. Resturile grosiere (gunoi, furaje, asternut etc.) provenite din obiective vor fi arse sau, dacã acest lucru nu este posibil, se vor decontamina prin metoda biotermica la platforma de gunoi sau treapta mecanicã a statiei de epurare.
Decontaminarea de necesitate generalã se controleazã obligatoriu din punct de vedere al eficientei printr-un test de sanitatie general, aplicat la toate obiectivele interioare.
Mãsurile de carantina pot fi ridicate numai dupã ce toate obiectivele interioare au fost supuse unei decontaminari eficiente, atestata prin buletin de analiza eliberat de laboratorul sanitar veterinar judeţean.
Dezinsectia de necesitate se face în mod obişnuit o data cu decontaminarea, dupã scoaterea animalelor din obiective (în padocuri, curţi, la pasunat sau mutate în obiective supuse mãsurilor de decontaminare, dezinfecţie şi deratizare) şi dupã efectuarea curãţeniei mecanice. Se aplica atât în asanarea prin extracţie, cat şi în cea prin depopulare totalã. Se repeta în funcţie de ciclul biologic al insectelor hematofage.
Deratizarea de necesitate se declanseaza imediat ce se instituie focarul de boala şi se realizeazã dupã un program bine pus la punct de proprietar cu o întreprindere specializatã şi autorizata sau de specialişti atestaţi şi autorizaţi. Acţiunea trebuie sa fie generalã şi simultanã la toate obiectivele din unitate şi la toate unitãţile din zona de acţiune. Se planifica în intervalul dintre depopularea adaposturilor şi repopularea acestora, de regula înaintea decontaminarii.
Notiuni generale de decontaminare, dezinfecţie, deratizare (DDD)
----------------------------------------------------------------
a) Decontaminarea de necesitate se face în focarul de boala, în scopul distrugerii agentului patogen implicat în apariţia bolii. Ea poate fi parţialã (la o parte din obiectiv), totalã (la unul sau mai multe obiective) sau generalã (la intreaga unitate epidemiologica). Decontaminarea de necesitate mai poate fi curenta, pe mãsura eliminãrii animalelor, sau finala, dupã eliminarea ultimului animal pozitiv din unitatea epidemiologica. Se realizeazã atât în asanarea prin depopulare totalã, cat şi în asanarea prin extracţie.
Decontaminarea cuprinde urmãtoarele etape şi operaţiuni în succesiune cronologicã:
1. Curãţenia mecanicã:
- se elimina cabalinele din obiectiv sau din locurile vizate;
- se scoate de sub tensiune reţeaua electrica;
- se umezeste intreaga suprafata decontaminabila cu apa sau diverse soluţii (slab decontaminante, detergente, decapante etc.);
- se indeparteaza resturile grosiere (furaje, asternut, dejectii etc.) şi se transporta cu o bena etansa la platforma de gunoi sau treapta mecanicã a statiei de epurare. Atentie, sa nu se imprastie pe alte obiective!;
- se demonteaza toate pãrţile detasabile şi se depoziteaza într-un loc special amenajat (o platforma betonata şi acoperitã, o magazie betonata, un padoc betonat). Toate vor avea obligatoriu un sistem de colectare a apelor uzate sub control, unde urmeazã operaţiunile de curatare şi decontaminare;
- se curata intreaga suprafata decontaminabila de resturile aderente în asa fel încât sa poatã fi recunoscut materialul din care este facuta. Curatarea se face cu ajutorul apei (jet de apa sub presiune de cel puţin 10 atm.), aerului comprimat, maturilor, periilor, razurilor etc. Mai pot fi utilizate soluţii detergente sau decapante;
- resturile şi lichidele sunt colectate prin sistemul de evacuare a dejectiilor sau se transporta cu o bena etansa la platforma de gunoi sau treapta mecanicã a statiei de epurare;
- suprafeţele din pãmânt vor fi înlocuite cu pãmânt proaspãt, dupã îndepãrtarea la platforma de gunoi sau treapta mecanicã a statiei de epurare a unui strat de 15-20 cm. Pãmântul nou va proveni dintr-o zona stabilitã de medicul veterinar ca neexpusa contaminarii. Acest pãmânt va fi amestecat în proporţie de 5:1 cu var nestins sau clorura de var înainte de introducerea în obiectiv;
- se executa reparaţiile curente necesare reluarii procesului de producţie, conform tehnologiilor sanitare veterinare şi de creştere;
- se face o noua curãţenie mecanicã pentru a se îndepãrta resturile rezultate în urma activitãţii de reparaţii;
- se introduc pãrţile detasate care au fost curatate şi decontaminate de la locul unde au fost depozitate, în obiectiv, montandu-se funcţional.
2. Aplicarea decontaminantului:
- se alege decontaminatul specfic (de exemplu, Virkon S, Aldekol DES 03, Virbaccid etc.), stabilindu-se concentratia şi modul de aplicare;
- se calculeazã suprafata decontaminabila, se asigura mijloacele de decontaminare şi mãsurile de protecţie a muncii;
- se pregãteşte soluţia de lucru în funcţie de cerinţele decontaminantului şi de suprafata decontaminabila;
- se conditioneaza obiectivul (se indeparteaza apa din recipiente, excavaţii, anfractuozitati ale pardoselii, jgheaburi, bazine, canale etc.; se deschid tablourile electrice; se completeazã geamurile; se inchid robinetele; se asigura sursa de iluminare etc.);
- se conditioneaza suplimentar obiectivul în funcţie de cerinţele decontaminantului şi modul de aplicare (preincalzire, etansare, umidificare etc.);
- se imprastie cantitatea de soluţie de lucru calculatã pentru obiectiv, începând de sus în jos şi din partea opusã înspre ieşire. Aplicarea se face prin pulverizare fina, pe intreaga suprafata decontaminabila, cat mai uniform, pentru a se asigura cantitatea de soluţie de lucru pe fiecare metru patrat;
- se închide şi se sigileaza obiectivul; se încheie actul sanitar veterinar de decontaminare;
- timpul de contact este de cel puţin 6 ore.
3. Controlul eficientei decontaminarii şi condiţionarea obiectivului pentru repopulare:
- se recolteaza cu ajutorul tampoanelor de sanitatie resturi din obiectivul decontaminat, de cãtre o persoana instruita în acest sens şi dotatã cu materiale necesare. Aceasta persoana intra prima în obiectiv, utilizând mijloace de protecţie personalã;
- se respecta baremul de sanitatie şi se face neutralizarea specifica a decontaminantului;
- se întocmeşte nota de însoţire pentru laborator;
- se asigura prelucrarea materialului recoltat în maximum 24 de ore.
b) Dezinsectia de necesitate vizeazã distrugerea insectelor hematofage care pot fi incriminate în transmiterea AIE. Se repeta în funcţie de ciclul biologic al dãunãtorilor.
Dezinsectia cuprinde urmãtoarele etape şi operaţiuni în succesiune cronologicã:
1. Curãţenia mecanicã:
- se scot animalele în padocuri sau se muta în alte obiective care au fost în prealabil supuse mãsurilor DDD;
- se executa o pulverizare cu soluţie fixatoare (de exemplu, soda caustica 0,5%) pe intreaga suprafata a obiectivului, calculandu-se 1 l/mp, înainte sa fie scoase resturile de furaje şi apa sau dejectiile;
- se demonteaza şi se indeparteaza din obiectiv pãrţile detasabile care se vor depozita, curata şi dezinsectiza pe o platforma betonata sau într-un alt obiectiv curat;
- se evacueaza gunoiul şi resturile de furaje şi se depoziteaza pe platforma de gunoi;
- se spala cu apa şi se indeparteaza toate resturile organice aderente de suprafeţe;
- pãrţile detasate, curatate şi spalate, vor fi remontate;
- se vidanjeaza fosele colectoare, se desfunda şi se spala canalele de scurgere şi rigolele;
- se indeparteaza pentru protecţie toate obiectele care nu trebuie sa vina în contact cu substantele insecticide;
- se dreneaza apele stagnante din incinta fermei şi din jurul acesteia.
2. Aplicarea soluţiei de dezinsecţie:
- dupã decontaminare şi zvantare, pe intreaga suprafata decontaminabila se pulverizeaza o soluţie insecticida, calculandu-se 0,2 l/mp. Se va insista asupra locurilor preferate de daunatori, cum sunt: pervazul ferestrelor, pereţii despartitori, boxe, stanoage, jgheaburi, deasupra uşilor, pe tavan, unghiuri, colturi etc.;
- obiectivul se lasa închis 24 de ore;
- insectele moarte se strang şi se ard pentru a nu fi consumate de animale.
Dintre substantele insecticide vor fi preferate piretroidele sub forma de soluţie sau aerosoli. Cu anumite precautii pot fi utilizate şi insecticidele organofosforice.
Personalul care face dezinsectia trebuie sa fie instruit şi autorizat.
3. Controlul eficientei dezinsectiei se face prin inspecţie (prin observarea prezentei insectelor moarte în spaţiile tratate şi a reducerii numãrului de insecte vii din aer şi de pe suprafeţe). Pentru evaluarea procentualã a eficientei dezinsectiei se pune un anumit numãr de benzi imbibate într-o substanta lipicioasa un timp determinat (1/2-1 ora), înainte şi dupã dezinsecţie. Se stabileşte procentul de insecte capturate dupã dezinsecţie fata de cele capturate înainte de dezinsecţie, dupã care se stabileşte eficienta, scãzându-se procentul obţinut din 100%. Pentru insectele nezburatoare se pot numara insectele vii de pe o suprafata dintr-un obiectiv, înainte şi dupã dezinsecţie, stabilindu-se eficienta dezinsectiei la fel ca pentru insectele zburãtoare.
c) Deratizarea vizeazã distrugerea tuturor rozatoarelor din perimetrul unitãţii şi evitarea izgonirii acestora în vecinãtãţi.
Succesul acţiunii depinde şi de cooperarea cu unitãţile vecine pentru sincronizarea mãsurilor de combatere, prevenindu-se astfel invadarea altor gospodãrii, data fiind marea mobilitate a rozatoarelor.
Se utilizeazã fie un singur raticid (durata dintre deratizari fiind de 6 luni), fie mai multe substanţe, folosindu-se mai întâi raticidele cu acţiune insidioasa (anticoagulantele) şi în ultima parte pe cele cu acţiune brutala (hidrogen fosforat, fosfura de zinc).
Pentru canalele de evacuare a dejectiilor se recomanda blocurile raticide hidrofuge (Ratak, Klerat, Macustox, Rostop etc.).
Cele mai utilizate mijloace de deratizare sunt cele mecanice şi chimice.
1. Mijloacele mecanice
Sunt folosite diferite tipuri de capcane sau curse care se amplaseaza ţinându-se seama de cãile obişnuite de circulaţie, la circa 40-50 cm de galerie. La început capcanele se lasa nearmate câteva zile şi numai dupã ce rozatoarele se obisnuiesc cu prezenta lor, se armeaza.
Un alt mijloc eficient de combatere a rozatoarelor consta în inundarea galeriilor cu apa sub presiune, distrugand mai ales puii.
2. Mijloacele chimice
Raticidele pot fi substanţe anorganice sau organice, de natura vegetala sau de sinteza. De asemenea, dupã modul cum acţioneazã, pot fi toxice de ingestie şi toxice respiratorii.
Toxicele de ingestie se aplica sub forma de momeli toxice alimentare: boabe de cereale sau alt suport alimentar impregnat cu soluţii toxice; pulberi folosite la prafuiri.
Toxicele respiratorii constituie un mijloc mai eficient de distrugere a rozatoarelor, distrugandu-le pe toate cele aflate în galeriile sau în spaţiile gazate.
Se aplica în special galeriilor care nu au comunicare cu spaţii locuite de om şi unor spaţii închise folosite ca depozite, care, de asemenea, nu au legatura cu cele locuite de om.
Etapele deratizarii:
1. Curãţenia mecanicã:
- se scot animalele în padocuri sau se muta în alte obiective care au fost în prealabil supuse mãsurilor DDD;
- se evacueaza gunoiul şi resturile furajere şi se depoziteaza pe platforma de gunoi;
- se spala cu apa şi se indeparteaza toate resturile organice aderente de suprafeţe.
2. Aplicarea rodenticidului:
- se folosesc momeli toxice şi/sau prafuiri pe locurile circulate de rozatoare, galeriile accesibile, locurile de acces din afarã adaposturilor. La galerii se poate aplica gazarea. Se otravesc sursele de apa;
- în cazul în care animalele nu se evacueaza, momelile toxice şi prafuirile se aplica în locurile circulate de rozatoare, dar la care animalele nu pot avea acces (grinzile de sustinere ale acoperişului, camerele de depozitare a furajelor, alte camere anexe);
- în afarã adaposturilor şi în interiorul lor se pot amplasa staţii de intoxicare;
- în timpul verii o atentie deosebita se va acorda spaţiilor verzi dintre adaposturi şi din vecinãtatea adaposturilor (unde sobolanii se retrag şi sapa galerii), canalelor, conductelor de alimentare cu apa, precum şi canalelor de evacuare a dejectiilor. Asupra acestora se va acţiona aplicându-se prafuirea cu pulberi toxice a locurilor umblate, precum şi cu momeli toxice alimentare. Se poate executa gazarea galeriilor;
- momelile neconsumate de rozatoare trebuie adunate la sfârşitul acţiunii de deratizare de cãtre cei care le-au amplasat şi se vor distruge prin ardere sau se vor ingropa (cel puţin la un metru adancime, la o distanta de cel puţin 50 m de sursele de apa);
- toate galeriile trebuie astupate, urmele vizibile de rozatoare se curata, iar dupã câteva zile se va reinspecta zona tratata pentru a se verifica apariţia urmelor proaspete şi a se aprecia eficienta deratizarii.
Personalul care face deratizarea trebuie sa fie instruit şi autorizat.
CAP. VII
Stingerea focarului de AIE şi notificarea stingerii bolii
7.1. Stingerea oficialã a bolii
Herghelia, depozitul de armasari, unitatea specializatã sau efectivul de ecvidee se considera asanat de AIE dacã îndeplineşte urmãtoarele condiţii:
- ecvideele seropozitive au fost sacrificate la abator;
- ecvideele trecute de varsta de 6 luni au reactionat negativ la doua controale serologice efectuate prin testul ID (testul Coogins) sau ELISA, la interval de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni de la examenul anterior, cu rezultat negativ;
- s-a procedat la decontaminarea, dezinsectia (distrugerea vectorilor) şi deratizarea adaposturilor şi a incintei, iar eficienta a fost verificata prin teste de sanitatie.
7.2. Notificarea stingerii bolii şi ridicarea mãsurilor de carantina
Stingerea oficialã a bolii şi ridicarea mãsurilor de carantina se fac de cãtre autoritatea veterinara teritorialã, printr-un document similar cu cel folosit la declararea oficialã a bolii, cu înştiinţarea organismelor care au responsabilitate în supravegherea şi combaterea AIE.
Notificarea stingerii bolii se efectueazã în conformitate cu normele sanitare veterinare în vigoare.
CAP. VIII
Mãsuri de prevenire a reaparitiei AIE în teritoriile în care boala a fost eradicata
Pentru prevenirea reaparitiei cazurilor de AIE în teritoriile indemnizate, trebuie respectate urmãtoarele mãsuri:
a) identificarea tuturor ecvideelor;
b) controlul circulaţiei ecvideelor;
c) introducerea de animale (ecvidee) provenite numai din efective sigur indemne de AIE;
d) respectarea perioadei de carantina profilactica;
e) testarea serologica a ecvideelor aflate în perioada de carantina, conform legislaţiei în vigoare;
f) testarea serologica a ecvideelor importate;
g) interzicerea folosirii la monta a armasarilor care au acţionat în staţiuni temporare de monta, dacã nu au fost examinati serologic în perioada de carantina, dupã reintoarcerea lor în herghelie din staţiunile temporare de monta;
h) materialul seminal, ovule/embrionii importati sa provinã de la animale libere de AIE;
i) respectarea prevederilor programului de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi de protecţie a mediului;
j) prelevarea probelor de sânge sa se efectueze cu ace de unica folosinta, pentru fiecare animal;
k) instrumentarul folosit în intervenţii chirurgicale sa fie sterilizat;
l) materialul seminal utilizat la monta artificiala sa provinã de la armasari sanatosi;
m) acţiunile de vânzare-cumpãrare sa se efectueze numai dupã ce ecvideele au fost testate serologic şi prezintã rezultat negativ pentru AIE;
n) programele de decontaminare şi dezinsectii periodice sa fie aplicate conform planului întocmit anual;
o) furajele sa nu provinã de pe terenuri pe care au pascut animale infectate sau suspecte de AIE.
CAP. IX
Mãsuri generale de protecţie pentru pãstrarea, manipularea şi utilizarea pesticidelor
Pãstrarea insecticidelor şi a rodenticidelor trebuie facuta numai în ambalaje originale, ermetic închise, în locuri racoroase, departe de alimente şi furaje şi în siguranta fata de copii şi persoane neavizate.
În timpul utilizãrii:
a) manipularea şi utilizarea numai de cãtre persoane adulte, perfect familiarizate cu mãsurile de protecţie;
b) purtarea obligatorie a echipamentului de protecţie;
c) evitarea contactului toxicelor cu pielea;
d) purtarea manusilor şi a ochelarilor de protecţie;
e) purtarea mastii pe fata la pulverizarile în spaţiile închise;
f) aplicarea pulberilor şi momelilor numai cu mana protejata;
g) nu se va ingera materialul concentrat; nu se bea, nu se mananca şi nu se fumeaza în timpul lucrului sau al manipulãrii;
h) nu se pulverizeaza când este vant;
i) surplusul sau apa de spalare a utilajului de lucru nu se arunca în ape stãtãtoare sau curgãtoare;
j) spalarea şi denocivizarea cu soluţie de detergent a echipamentului de protecţie;
k) spalarea şi depozitarea într-un loc sigur a containerelor şi ambalajelor goale, dupã utilizarea conţinutului.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
