Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile <>art. 34 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 57/2002 , în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al <>Hotãrârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii şi Familiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>Hotãrârii Guvernului nr. 166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificãrile ulterioare, vazand Referatul de aprobare nr. 150.218 din 8 iulie 2002, întocmit de Direcţia de industrie alimentara, standarde, mãrci şi licenţe, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, ministrul sãnãtãţii şi familiei şi preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit urmãtorul ordin: ART. 1 Se aproba Normele cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi pãstrarea sucurilor de legume, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei şi Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor, prin direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti, direcţiile de sãnãtate publica judeţene şi a municipiului Bucureşti şi, respectiv, prin oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi al municipiului Bucureşti, vor controla modul de respectare a prevederilor prezentului ordin. ART. 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicãrii. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, Ilie Sarbu Ministrul sãnãtãţii şi familiei, Daniela Bartos Preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Rovana Plumb, secretar de stat ANEXA 1 NORME cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi pãstrarea sucurilor de legume CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 Prezentele norme se referã la condiţiile privind natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi pãstrarea sucurilor de legume destinate comercializãrii pentru consum uman. ART. 2 Produsele menţionate la art. 1 se comercializeazã numai dacã respecta definiţiile şi regulile stabilite în prezentele norme. Aceleaşi condiţii se aplica şi în cazul produselor oferite cu titlu gratuit de cãtre agenţii economici, asociaţii sau fundaţii. CAP. 2 Definiţii, conţinut, calitate ART. 3 (1) În sensul prezentelor norme, sucurile de legume, în care este inclus şi sucul de tomate, sunt produse obţinute din legume proaspete, sanatoase şi coapte, nefermentate, prin zdrobire şi strecurare; acestea pot fi pasteurizate sau sterilizate şi ambalate în recipiente închise ermetic. (2) Sucurile de legume pot fi simple sau cu adaos de: sare, zahãr, miere, suc de fructe, condimente, plante aromatice şi extracte naturale cu rol de aromatizare. (3) Sucurile de legume pot fi fabricate dintr-o singura specie de legume sau din amestecuri de legume. (4) Sucul de tomate este produsul obţinut prin zdrobirea şi strecurarea tomatelor proaspete, sanatoase, întregi, ajunse la maturitate industriala, de culoare roşie intensa, fãrã semne de fermentare sau mucegai, neatacate de boli. (5) Aditivii alimentari utilizaţi la fabricarea sucurilor de legume sunt numai cei permisi de legislaţia în vigoare. ART. 4 Ingredientele, respectiv materiile prime şi auxiliare utilizate la fabricarea sucurilor de legume, trebuie sa corespundã urmãtoarelor definiţii şi descrieri: 1. Legumele sunt produse proaspete, sanatoase şi coapte, nefermentate, întregi, fãrã lovituri mecanice, neatacate de boli, curate, de culoare, mãrime şi forma specifice soiului, recoltate la stadiul de maturitate industriala, cu un conţinut ridicat în substanţe nutritive. 2. Apa utilizata în scopuri tehnologice - spalare, pasteurizare, sterilizare - trebuie sa corespundã normelor sanitare şi condiţiilor tehnice de calitate impuse de normativele în vigoare referitoare la apa potabilã. 3. Sarea folositã trebuie sa fie de uz alimentar şi sa cuprindã condiţiile de calitate impuse de reglementãrile în vigoare. 4. Zahãrul şi mierea utilizate trebuie sa corespundã normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs. 5. Condimentele, plantele aromatice şi extractele naturale cu rol de aromatizare utilizate trebuie sa corespundã normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs. 6. Sucul de fructe folosit trebuie sa corespundã normativelor tehnice de calitate în vigoare pe produs. 7. Aditivii alimentari folosiţi vor corespunde cerinţelor de puritate cerute de reglementãrile în vigoare. ART. 5 (1) La fabricarea sucurilor de legume nu este permisã adãugarea colorantilor şi a substanţelor conservante. (2) Nu este permisã fabricarea sucului de tomate prin diluarea pastei de tomate. (3) La fabricarea sucurilor de legume nu sunt admise urmãtoarele operaţii: a) diluarea sucurilor de legume; b) diluarea concentratelor de sucuri de legume, inclusiv de roşii, în vederea reconstituirii sucului din care provin; se excepteazã cazurile în care diluarea este solicitatã şi se face în prezenta consumatorului; c) adaosul de alcool, în orice proporţie, sucului de legume. ART. 6 Este admisã adãugarea de sare şi/sau zahãr la sucul de tomate numai cu acordul beneficiarului. ART. 7 Proprietãţile organoleptice şi caracteristicile fizico-chimice pe care trebuie sa le îndeplineascã sucurile de legume sunt redate în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantã din prezentele norme. ART. 8 Proprietãţile microbiologice, conţinutul de metale grele şi pesticide din sucurile de legume trebuie sa se încadreze în limitele stabilite de normele sanitare în vigoare. ART. 9 Metodele de analiza utilizate pentru verificarea caracteristicilor prevãzute la art. 8 trebuie sa corespundã prevederilor urmãtoarelor standarde: 1. proprietãţi microbiologice conform STAS 8924-86 - Conserve alimentare în recipiente închise ermetic. Analiza microbiologica; 2. conţinutul de pesticide conform: a) STAS 12497-86 - Produse de legume şi fructe; determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate; b) STAS 12905-90 - Produse de legume şi fructe; determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice; 3. conţinutul de metale grele, conform: a) STAS 5954/1-86 - Produse de legume şi fructe; mineralizarea probelor în vederea determinãrii metalelor; b) STAS 7118-79 - Determinarea arsenului; c) STAS 5955-86 - Determinarea plumbului; d) STAS 7852-80 - Determinarea cadmiului; e) STAS 5954/2-77 - Determinarea cuprului; f) STAS 7119-91 - Determinarea staniului. ART. 10 Determinarea conţinutului de substanta uscata solubila la sucul de tomate cu sare sau cu sare şi zahãr se face conform calculului prezentat în anexa nr. 3 care face parte integrantã din prezentele norme. CAP. 3 Ambalare, marcare, depozitare, transport ART. 11 (1) Sucurile de legume se ambaleaza în recipiente de diferite capacitãţi, cu posibilitãţi de închidere ermetica, confectionate din materiale pentru produse alimentare, avizate de Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei. (2) Ambalajele de transport trebuie sa asigure integritatea produselor, sa fie curate, uscate şi în stare buna. Ambalajele folosite sunt: lãzi din lemn, carton, folie termocontractibila sau alte ambalaje stabilite prin contract. ART. 12 (1) Marcarea şi etichetarea sucurilor de legume trebuie sa se facã cu respectarea reglementãrilor în vigoare privind etichetarea alimentelor, înscrierea tuturor informaţiilor necesare, astfel încât consumatorul sa fie informat corect la momentul cumpãrãrii produsului. (2) Elementele suplimentare de etichetare a sucurilor de legume sunt urmãtoarele: a) denumirea "suc" trebuie sa fie urmatã de indicarea speciei de legume din care provine; în cazul amestecului de sucuri provenite de la legume de specii diferite, denumirea sub care se vinde produsul se înscrie cu caractere identice şi va conţine enumerarea legumelor acestora în ordinea descrescãtoare a ponderii în amestec; b) în cazul amestecurilor de sucuri de legume denumirea sub care se vinde produsul poate fi înlocuitã de expresia "cocteil de suc de legume", care va fi urmatã de enumerarea legumelor în ordinea descrescãtoare a ponderii acestora în amestec; c) în ceea ce priveşte denumirea "suc de roşii cocteil", aceasta nu poate fi utilizata decât pentru produsul suc de roşii la care s-au adãugat condimente şi extracte aromatizante; d) denumirea sub care se vinde produsul poate fi însoţitã de unul dintre calificativele "proaspãt", "pur", "sarat", înscrise cu caractere identice, astfel: - "proaspãt", dacã sucul nu a suferit nici un tratament fizic sau de stabilizare, în special filtrare, limpezire, pasteurizare, sterilizare; - "pur", dacã sucul nu a suferit adaosul nici unui produs, chiar dacã acesta este autorizat; - "sarat", dacã sucului de legume i s-a adãugat sare, cu condiţia ca acest calificativ sa fie urmat de indicarea cantitãţii de sare adãugate, exprimatã în grame/litru, atunci când aceasta cantitate este mai mare de 1 gram/litru; e) în cazul în care sucul de legume sau amestecul de sucuri de legume conţine ingredientele menţionate la art. 3 alin. (2), denumirea sub care se vinde produsul se completeazã cu numele ingredientului utilizat. ART. 13 Adaosul de sare şi/sau zahãr, dupã caz, va fi înscris vizibil, în acelaşi camp vizual cu denumirea produsului. ART. 14 Depozitarea sucurilor de legume se face în încãperi curate, uscate, ferite de razele solare sau de inghet, la o temperatura de 4-20°C şi o umiditate relativã a aerului de maximum 75%. ART. 15 Transportul trebuie sa se facã cu vehicule curate, acoperite, în condiţii care sa asigure integritatea ambalajelor şi menţinerea calitãţii produselor, precum şi protecţia contra razelor solare sau inghetului. ART. 16 Fiecare transport trebuie sa fie însoţit de documente care sa ateste provenienta produselor. CAP. 4 Dispoziţii finale ART. 17 Data durabilitatii minimale este stabilitã de producãtor.la norme-------- PROPRIETĂŢI ORGANOLEPTICE ale sucurilor de legume
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Caracteristici Condiţii de admisibilitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aspectul recipientului:
- exterior - curat, ermetic închis, cu capacul nebombat,
neruginit, cu eticheta curata, vizibil imprimata
cu toate elementele de identificare, lipita
simetric în plan pe recipient; la cutia metalicã
se admit uşoare deformari la corp, dar nu la falt;
- interior - curat; capacul şi cutia metalicã fãrã pete de
rugina sau exfolieri ale peliculei protectoare
Aspectul conţinutului - lichid omogen cu particule fine de pulpa în
suspensie, cu o uşoarã tendinta de separare prin
sedimentare; nu este admisã prezenta seminţelor,
fragmentelor de seminţe, fragmentelor de coji, a
pãrţilor verzi, a particulelor negre
Consistenta - fluida, normalã, de lichid în amestec cu pulpa
Culoarea - specifica componentelor utilizate; la sucul de
tomate culoarea este roşie sau roşie-portocalie,
caracteristica soiului de tomate
Gustul şi mirosul - placut, bine exprimat, caracteristic componentelor;
nu sunt admise gustul şi mirosul strãine, de
fermentare, mucegai etc.
Corpuri strãine - nu se admit
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Examenul organoleptic se efectueazã în conformitate cu prevederile SR 1754-94.la norme-------- CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE ale sucurilor de legume
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Caracteristici Condiţii de Metoda
admisibilitate analizei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Substanta uscata solubila (exclusiv adaosul
de sare sau de zahãr), % grade
refractometrice, la 20°C, minim 6,0 STAS 5956/71
- pentru suc cu adaos de suc de fructe, % minim 8,0
Aciditate totalã, exprimatã în acid malic,
raportatã la substanta uscata solubila, % maxim 10,0 STAS 5952/79
Aciditate volatila, exprimatã în acid acetic,
raportatã la substanta uscata solubila, % maxim 0,6 STAS 5952/79
Clorura de sodiu, % maxim 1,0 STAS 5953/85
Impuritati minerale insolubile, raportate la
substanta uscata solubila, % maxim 0,015 STAS 5959/70
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 3 -------la norme-------- A. Determinarea conţinutului de substanta uscata solubila la sucul de tomate cu adaos de sare: Substanta uscata solubila = S(1) - 1,2 (C-1), în care: S(1) - conţinutul de substanta uscata solubila, în procente, corespunzãtor gradelor citite la refractometru, cu corecţia de temperatura pentru 20°C; C - conţinutul total de clorura de sodiu, în procente, determinat conform STAS 5953/85; 1 - conţinutul mediu de clorura de sodiu din tomate, în procente; 1,2 - grade refractometrice corespunzãtoare unui procent de clorura de sodiu. B. Determinarea conţinutului de substanta uscata solubila la sucul de tomate cu adaos de sare şi zahãr: Substanta uscata solubila = S(1) - 1,2 (C - 1) - (Z - 2), în care: S(1), C, 1 şi 1,2 au aceeaşi semnificatie ca la lit. A; Z - conţinutul total de zahãr, în procente; 2 - conţinutul mediu de zahãr din tomate, în procente. Conţinutul total de zahãr se determina conform SR 3063-94. C. Raportarea la substanta uscata solubila a rezultatelor determinarilor pentru aciditatea totalã volatila şi impuritatile minerale se face dupã urmãtoarea formula: 100 R = R(1) -----, S în care: R - rezultatul determinarilor raportat la substanta uscata solubila, în procente; R(1) - rezultatul determinãrii raportat la produsul ca atare, în procente; S - conţinutul de substanta uscata solubila (exclusiv adaosul de sare şi/sau zahãr), în procente. ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.