Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 626 din 27 iunie 2016 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei nr. 2.201/2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie"
EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 30 iunie 2016
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013 şi ale art. 2 lit a1) şi art. 2 lit. e) pct. 111) din Hotărârea Guvernului nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, cu completările ulterioare,
având în vedere Instrucţiunea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" nr. 53.161 din 24 iunie 2016 privind încheierea de acte adiţionale de prelungire a duratei contractelor de finanţare a căror implementare nu se finalizează până la 30 iunie 2016, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor proiectelor şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestora, înregistrata la Organismul Intermediar pentru Energie cu nr. 232.519 din 27 iunie 2016,
în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei,
ministrul energiei emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului economiei nr. 2.201/2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 şi 16 bis din 11 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La anexa nr. 1 "Cerere de propuneri de proiecte", rubrica "Durata de implementare a proiectului" va avea următorul cuprins:
"Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31 iulie 2016."
2. La anexa nr. 2 "Ghidul solicitantului", punctul 4 "Proiecte eligibile", rubrica "Durata de implementare a proiectului" va avea următorul cuprins:
"Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31 iulie 2016."
3. La anexa nr. 6 din "Ghidul solicitantului", "Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii", rubrica "Criterii de eligibilitate a proiectului", punctul 2 va avea următorul cuprins:
"2. Proiectul este implementat în maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare, iar perioada de implementare a proiectului nu depăşeşte 31 iulie 2016."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul energiei,
Victor Vlad Grigorescu
Bucureşti, 27 iunie 2016.
Nr. 626.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: