Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 615 din 11 aprilie 2020  privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.032/2011 pentru aprobarea Normelor privind donaţiile de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, vaccinuri, seruri şi consumabilele aferente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 615 din 11 aprilie 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.032/2011 pentru aprobarea Normelor privind donaţiile de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, vaccinuri, seruri şi consumabilele aferente

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 306 din 13 aprilie 2020
    Văzând Referatul de aprobare nr. NT 956/11.04.2020 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale şi Adresa Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România nr. 53.571E/25.03.2020, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 15.967/25.03.2020,
    având în vedere prevederile:
    - Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României;
    – Hotărârii Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 9 din 10.03.2020,

    ţinând cont de dispoziţiile art. 4 alin. (3) pct. 1 din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    ART. I
    Normele privind donaţiile de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, vaccinuri, seruri şi consumabilele aferente, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.032/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 22 iunie 2011, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) emite avizul de donaţie pentru medicamentele prevăzute în Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020, cu modificările ulterioare, în termen de maximum 48 de ore de la data înregistrării solicitării de donaţie la ANMDMR."

    2. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 9^1
    Prin excepţie de la prevederile art. 9, pe perioada pandemiei, sunt acceptate ca donaţii pentru unităţile sanitare medicamentele prevăzute în Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020, cu modificările ulterioare, autorizate de punere pe piaţă şi în state terţe Spaţiului Economic European."

    3. După articolul 11 se introducdouă noi articole, articolele 11^1 şi 11^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 11^1
    Prin excepţie de la prevederile art. 11, pe perioada pandemiei, termenul de valabilitate a medicamentelor prevăzute în Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020, cu modificările ulterioare, donate, poate să fie mai mic de 8 luni de la data solicitării avizului de donaţie, dar nu mai mic de 3 luni de la data solicitării.
    ART. 11^2
    Medicamentele prevăzute la art. 11^1 sunt exceptate de la verificarea elementelor de siguranţă conform Regulamentului delegat (UE) 2016/161 al Comisiei din 2 octombrie 2015 de completare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme detaliate pentru elementele de siguranţă care apar pe ambalajul medicamentelor de uz uman."

    4. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:


    "ART. 24^1
    Prin excepţie de la prevederile art. 24, pe perioada pandemiei, sunt acceptate ca donaţii pentru unităţile sanitare dispozitivele medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-Cov-2 avizate/autorizate în conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu modificările ulterioare."

    ART. II
    Distribuitorii angro autorizaţi de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, unităţile sanitare beneficiare ale donaţiilor, direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, precum şi donatorii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    În tot cuprinsul Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.032/2011, cu modificările ulterioare, sintagma „Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale“ se înlocuieşte cu sintagma „Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România“.

    ART. IV
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 140/2012 pentru aprobarea Normelor privind donaţiile de medicamente pe timpul situaţiei de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2012.

    ART. V
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru


    Bucureşti, 11 aprilie 2020.
    Nr. 615.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016