Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 61 din 31 martie 2020 pentru aprobarea Regulamentului de programare a unităţilor de producţie dispecerizabile, a consumatorilor dispecerizabili şi a instalaţiilor de stocare dispecerizabile, a Regulamentului de funcţionare şi de decontare a pieţei de echilibrare şi a Regulamentului de calcul şi de decontare a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea
EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 287 din 6 aprilie 2020
Având în vedere considerentul 15 şi prevederile art. 3, 5, 6, 10, 12 şi 13 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică,
în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Regulamentul de programare a unităţilor de producţie dispecerizabile, a consumatorilor dispecerizabili şi a instalaţiilor de stocare dispecerizabile, prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Se aprobă Regulamentul de funcţionare şi de decontare a pieţei de echilibrare, prevăzut în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3
Se aprobă Regulamentul de calcul şi de decontare a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea, prevăzut în anexa nr. 3*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4
Intervalul de decontare prevăzut în regulamentele menţionate la art. 1-3 este de câte o oră, de la începutul fiecărei zile calendaristice.
ART. 5
Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale „Opcom“ - S.A. şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. elaborează procedurile operaţionale proprii pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin şi le transmit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru informare.
ART. 6
Operatorii economici din sectorul energiei electrice, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. şi Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale „OPCOM“ - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
ART. 8
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2013 privind aprobarea Regulamentului de programare a unităţilor de producţie şi a consumatorilor dispecerizabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 31/2018 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare şi de decontare a pieţei de echilibrare şi a Regulamentului de calcul şi de decontare a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea, precum şi pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor dispoziţii din sectorul energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 22 februarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 septembrie 2020.
──────────
*) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru Chiriţă
Bucureşti, 31 martie 2020.
Nr. 61.
ANEXA 1
REGULAMENT
ANEXA 2
REGULAMENT
ANEXA 3
REGULAMENT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: