Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 6.584 din 20 decembrie 2012  pentru aprobarea Metodologiei de organizare si administrare a evaluarii elevilor la finalul clasei a IV-a    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 6.584 din 20 decembrie 2012 pentru aprobarea Metodologiei de organizare si administrare a evaluarii elevilor la finalul clasei a IV-a

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 24 ianuarie 2013

    În baza prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, cu modificările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Se aprobă Metodologia de organizare şi administrare a evaluării elevilor la finalul clasei a IV-a, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 3
    Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


            Ministrul educaţiei, cercetării,
               tineretului şi sportului,
                 Ecaterina Andronescu


    Bucureşti, 20 decembrie 2012.
    Nr. 6.584.

    ANEXĂ

                                METODOLOGIE
            de organizare şi administrare a evaluării elevilor
                          la finalul clasei a IV-a

    I. Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea evaluării competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, denumită în continuare EN IV, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) EN IV este o evaluare standardizată, realizată pe un eşantion de elevi aflaţi în clasa a IV-a în unităţile din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, care are scopul de a furniza datele şi dovezile necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.
    ART. 2
    (1) EN IV se desfăşoară anual, pe parcursul lunii mai, şi presupune o administrare cu două secvenţe de evaluare.
    (2) Data desfăşurării EN IV se stabileşte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MECTS, şi se comunică inspectoratelor şcolare până la data de 1 martie a anului şcolar în care se desfăşoară evaluarea. Sunt administrate probe pentru următoarele discipline:
    a) limba română/limba maternă - înţelegerea textului scris;
    b) matematică.
    (3) Toate datele publice fac referire la informaţii cumulate la nivel naţional. Rezultatele EN IV sunt incluse într-o bază de date la nivel de sistem, fără a se constitui într-un criteriu de ierarhizare pentru unităţile de învăţământ eşantionate, pentru colectivele la care s-a administrat testul sau, individual, pentru elevii participanţi.

    II. Coordonarea EN IV
    ART. 3
    (1) Coordonarea la nivel naţional a proiectării şi a organizării EN IV, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia sunt asigurate de MECTS, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, denumit în continuare CNEE.
    (2) Elaborarea procedurilor specifice evaluării se realizează de către CNEE, în urma consultării cu direcţiile generale de specialitate din MECTS.
    ART. 4
    Pentru organizarea şi desfăşurarea EN IV, CNEE îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) elaborează proceduri pentru asigurarea calităţii evaluării, care orientează administratorul de test asupra modului de administrare a EN IV şi care conţin un set de documente standardizate;
    b) organizează procesul de selecţie a membrilor grupului de lucru al EN IV, cadre didactice care au responsabilitatea elaborării şi a validării itemilor, a probelor şi a baremelor de evaluare pentru EN IV, în strictă conformitate cu procedurile asumate;
    c) organizează stagiile de formare specifice pentru membrii grupului de lucru;
    d) organizează stagii de formare pentru inspectorii de specialitate pentru învăţământul primar şi pentru resursa umană implicată în EN IV, inclusiv pentru cadrele didactice care activează în unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale;
    e) elaborează testele şi baremele de evaluare;
    f) elaborează caietul cadrului didactic, document-tip care conţine atât baremele de evaluare, cât şi alte instrumente necesare evaluării;
    g) elaborează fişa de evaluare, document-tip în care cadrul didactic evaluator înregistrează rezultatele elevului la EN IV;
    h) asigură confidenţialitatea testelor şi a baremelor din momentul efectiv al elaborării acestora până în momentul în care acestea devin publice;
    i) asigură transmiterea către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumite în continuare ISJ/ISMB, a testelor, a altor instrumente de evaluare şi a Caietului cadrului didactic pentru administrarea EN IV;
    j) urmăreşte modul în care se realizează distribuirea în şcoli de către inspectoratele şcolare a testelor, a celorlalte instrumente de evaluare şi a caietului cadrului didactic;
    k) propune, împreună cu direcţiile de specialitate din MECTS, delegaţi pentru monitorizarea activităţilor prevăzute în cadrul EN IV;
    l) propune modelul documentelor de raportare:
     (i) raportul clasei - document-tip în care sunt centralizate rezultatele înregistrate în fişele de evaluare, întocmit de către administratorul de test;
     (ii) raportul şcolii - document-tip în care sunt centralizate rezultatele înregistrate în rapoartele claselor, întocmit de către comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ în care sunt şcolarizaţi elevi în clasa a IV-a şi transmis inspectoratului şcolar;
     (iii) raportul ISJ/ISMB - document-tip în care sunt centralizate rezultatele înregistrate în rapoartele şcolilor, întocmit de către responsabilul judeţean/al municipiului Bucureşti;
    m) elaborează raportul final, pe baza rapoartelor primite de la ISJ/ISMB, şi prezintă factorilor de decizie din cadrul MECTS concluziile şi recomandările rezultate;
    n) propune strategia de comunicare şi de valorificare a rezultatelor evaluării pentru diferitele categorii de beneficiari: inspectori, directori, cadre didactice, elevi, părinţi, comunităţi locale şi face precizări pentru valorificarea rezultatelor EN IV.
    ART. 5
    (1) Coordonarea la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a organizării EN IV, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia sunt asigurate de inspectoratul şcolar.
    (2) La nivelul ISJ/ISMB, prin decizie a inspectorului şcolar general, se desemnează o comisie de organizare şi desfăşurare a EN IV, condusă de un responsabil, denumit în continuare responsabil judeţean/al municipiului Bucureşti.
    (3) Comisia menţionată la alin. (2) desemnează un colectiv de monitori de calitate selecţionaţi din rândul cadrelor didactice de specialitate.
    (4) În judeţele în care funcţionează unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, cel puţin unul dintre membrii comisiei de organizare şi desfăşurare a EN IV/monitorii de calitate este cunoscător al limbii minorităţii naţionale în care se face predarea.
    ART. 6
    Comisia de organizare şi desfăşurare a EN IV de la nivelul ISJ/ISMB are următoarele atribuţii:
    a) transmite unităţilor de învăţământ toate informaţiile necesare organizării evaluării în condiţii optime;
    b) răspunde de organizarea şi de administrarea evaluării în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie, pe tot teritoriul judeţului/municipiului Bucureşti;
    c) propune inspectorului şcolar general spre aprobare componenţa colectivului de monitori de calitate/profesori metodişti cu care asigură organizarea evaluării;
    d) participă la sesiunile de formare organizate de CNEE;
    e) organizează un stagiu de formare cu monitorii de calitate selecţionaţi;
    f) organizează formarea responsabililor/membrilor comisiilor din unităţile de învăţământ cu privire la organizarea şi administrarea evaluării;
    g) asigură confidenţialitatea testelor, a instrumentelor de evaluare şi a caietului cadrului didactic din momentul primirii şi până în momentul încheierii administrării EN IV;
    h) asigură transmiterea către CNEE a tuturor datelor necesare eşantionării unităţilor de învăţământ în care se aplică EN IV;
    i) transmite procedurile şi precizările pentru valorificarea rezultatelor EN IV către unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi elevi în clasa a IV-a;
    j) monitorizează administrarea evaluării, în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie şi în baza prevederilor din proceduri;
    k) propune conducerii ISJ/ISMB, în situaţii justificate, schimbări ale membrilor comisiilor din unităţile de învăţământ;
    l) centralizează datele şi rapoartele primite de la fiecare unitate de învăţământ eşantionată;
    m) întocmeşte raportul ISJ/ISMB şi îl transmite la CNEE în termenele solicitate, după avizarea lui de către inspectorul şcolar general;
    n) analizează şi prelucrează, la solicitarea inspectorului şcolar general, datele oferite de rapoartele şcolilor eşantionate şi de raportul ISJ/ISMB, în vederea fundamentării unor decizii educaţionale.
    ART. 7
    (1) În unităţile de învăţământ eşantionate în care funcţionează mai mult de o clasa a IV-a se înfiinţează comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ.
    (2) Comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ se compune din:
    a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
    b) secretar - informatician/cadru didactic care are competenţe digitale/secretarul unităţii de învăţământ;
    c) 2-4 membri - cadre didactice din unitatea de învăţământ.
    (3) În situaţia în care în unitatea de învăţământ se susţin probe redactate într-o limbă a minorităţilor, cel puţin unul dintre membrii comisiei trebuie să fie cadru didactic cunoscător al limbii respective.
    (4) În unităţile de învăţământ în care funcţionează o singură clasă a IV-a, coordonarea EN IV revine directorului şcolii.
    ART. 8
    (1) Comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ are următoarele atribuţii:
    a) alcătuieşte şi transmite la CNEE lista tuturor elevilor şcolarizaţi în clasa a IV-a;
    b) răspunde de organizarea şi administrarea EN IV, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii;
    c) asigură condiţiile tehnice necesare procesului de preluare a testelor, a instrumentelor de evaluare şi a caietului cadrului didactic;
    d) asigură confidenţialitatea testelor, a instrumentelor de evaluare şi a caietului cadrului didactic până în momentul în care acestea devin publice şi răspunde de securitatea şi integritatea acestora;
    e) facilitează distribuirea testelor la fiecare clasă, în număr egal cu numărul elevilor din clasa respectivă, conform precizărilor din proceduri;
    f) întocmeşte raportul şcolii şi îl predă responsabilului judeţean/al municipiului Bucureşti, pe bază de proces-verbal;
    g) comunică imediat responsabilului judeţean/al municipiului Bucureşti orice situaţie specială sau de încălcare a prevederilor legale.
    (2) Pentru unităţile de învăţământ în care funcţionează o singură clasă a IV-a, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt duse la îndeplinire de către director.
    (3) Directorul asigură păstrarea fişelor de evaluare şi a caietului cadrului didactic în arhiva unităţii de învăţământ pe toată durata şcolarizării elevului.

    III. Elaborarea testelor
    ART. 9
    (1) Testele pentru EN IV se elaborează de către CNEE, ţinând seama de următoarele cerinţe:
    a) să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare parcurse în ciclul primar;
    b) să aibă un nivel mediu de dificultate;
    c) să permită o administrare cu două secvenţe de evaluare;
    d) durata cumulată a secvenţelor de evaluare să nu depăşească un total de 120 de minute;
    e) să aibă un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani.
    (2) Testele conţin două secţiuni; fiecare secţiune este destinată uneia dintre probele selecţionate pentru anul administrării.
    (3) Baremele, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare sunt cuprinse în caietul cadrului didactic.
    (4) Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile clasei a IV-a, conform legii, în limba maternă li se asigură testele la matematică atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.
    (5) Modalitatea de transmitere a testelor la unităţile de învăţământ eşantionate pentru desfăşurarea EN IV este reglementată prin procedură separată.
    (6) Testele, instrumentele de evaluare, baremele şi caietul cadrului didactic pentru EN IV se clasifică în categoria documentelor secret de serviciu din momentul demarării acţiunii de elaborare a acestora şi până în momentul în care devin publice. Toate persoanele care au acces la aceste documente semnează un angajament de confidenţialitate, în condiţiile legii.

    IV. Desfăşurarea EN IV
    ART. 10
    (1) EN IV se desfăşoară printr-o singură administrare în ziua programată, în toate unităţile şcolare eşantionate. Administrarea presupune două secvenţe de evaluare cu o pauză de 10 minute între ele.
    (2) Responsabilitatea administrării la clasă a EN IV aparţine administratorului de test, care întocmeşte şi documentele menţionate în proceduri.
    (3) Pe toată durata evaluării, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu are ore la acea clasă şi care este desemnat de preşedintele comisiei.
    ART. 11
    (1) Sălile în care se susţine EN IV sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de secvenţa de evaluare planificată, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării.
    (2) Administratorul de test pregăteşte evaluarea prin aşezarea elevilor în bănci în ordine alfabetică, în fiecare sală de clasă.
    (3) Înainte de începerea evaluării, administratorul de test realizează instructajul elevilor cu privire la proceduri şi la importanţa acestei evaluări, într-o manieră motivantă, stimulându-le încrederea în sine.
    (4) Fiecărui elev i se distribuie testul, pe care îşi scrie numele, prenumele şi unitatea şcolară.
    (5) Înregistrarea şi monitorizarea timpului de rezolvare a testelor se fac de către administratorul de test.
    (6) Pe durata evaluării, administratorul de test asigură respectarea ordinii şi a liniştii în sala de clasă.
    (7) Se interzice administratorului de test să ofere elevilor indicaţii referitoare la rezolvarea testelor, să facă modificări ale testelor şi ale baremelor de evaluare sau să realizeze completări ale rezolvărilor testelor.
    ART. 12
    (1) La încheierea timpului alocat secvenţei de evaluare, administratorul de test recuperează testele de la elevi, conform procedurilor.
    (2) La încheierea perioadei de administrare a EN IV, administratorii de test predau testele şi instrumentele de evaluare completate, pe bază de proces-verbal, preşedintelui comisiei/directorului.

    V. Evaluarea testelor
    ART. 13
    (1) Inspectoratele şcolare organizează evaluarea testelor în centre de evaluare, câte unul pentru fiecare judeţ, la care sunt arondate toate şcolile eşantionate din judeţul respectiv.
    (2) Coordonarea evaluării testelor în centrele de evaluare este asigurată de o comisie alcătuită din:
    - preşedinte - directorul unităţii de învăţământ stabilite ca centru de evaluare;
    - secretar - cadru didactic cu competenţe în domeniul informaticii;
    - evaluatori - învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar, care evaluează testele şi completează fişele de evaluare, pe baza baremului şi a indicaţiilor din caietul cadrului didactic.
    (3) Cadrele didactice evaluatoare sunt selectate de la alte unităţi şcolare decât cele din care provin elevii ale căror teste sunt evaluate.
    (4) Înainte de începerea procesului de evaluare a testelor, preşedintele comisiei din centrul de evaluare are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru membrii comisiei, conform procedurilor.
    ART. 14
    (1) Fiecare test este evaluat de două cadre didactice evaluatoare. Fiecărui item îi corespund, în funcţie de posibilele răspunsuri, un număr de 3-4 coduri.
    (2) Evaluarea testelor se face cu respectarea strictă a baremului de evaluare şi a precizărilor din caietul cadrului didactic.
    (3) Rezultatele evaluării se înregistrează în fişele de evaluare, care se semnează de către cadrul didactic evaluator.
    (4) După încheierea procesului de evaluare, fişele de evaluare, testele, celelalte instrumente de evaluare sunt păstrate la centrul de evaluare până la finalizarea procesului de validare a datelor de către CNEE, cu respectarea instrucţiunilor din procedură.

    VI. Valorificarea rezultatelor EN IV
    ART. 15
    (1) Rezultatul evaluării unui test nu se finalizează printr-o notă/printr-un calificativ care să se înregistreze în catalog. Codurile corespunzătoare răspunsurilor elevilor contribuie la realizarea unui scor/punctaj mediu naţional al performanţelor elevilor pe competenţele fundamentale.
    (2) Rezultatele obţinute sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii şi cercetări de diagnoză a sistemului de învăţământ primar, în condiţiile legii.
    (3) În termen de 5 zile de la finalizarea evaluării, comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ participantă elaborează raportul şcolii, în care sunt centralizate datele şi rapoartele claselor participante, şi îl transmite ISJ/ISMB.
    ART. 16
    În termen de 15 zile de la finalizarea evaluării, comisia de organizare şi desfăşurare a EN IV din inspectoratul şcolar elaboreazăraportul ISJ/ISMB, în care sunt centralizate rezultatele înregistrate în rapoartele şcolilor.
    ART. 17
    (1) CNEE întocmeşte, în colaborare cu Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii şi cu Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor din MECTS, raportul final al administrării EN IV.
    (2) Raportul final cuprinde concluziile privind administrarea EN IV, rezultate din rapoartele inspectoratelor şcolare şi din monitorizarea asigurată de MECTS şi CNEE, propuneri de modificare a prezentei metodologii şi a procedurilor, precum şi măsuri educaţionale în vederea ameliorării rezultatelor învăţării.

    VII. Dispoziţii finale
    ART. 18
    (1) Respectarea întocmai a prezentei metodologii şi a procedurilor corespunzătoare este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate.
    (2) În vederea respectării prevederilor prezentei metodologii şi pentru asigurarea corectitudinii administrării EN IV, preşedinţii comisiilor solicită fiecărui membru al comisiei completarea unui angajament scris.
    ART. 19
    Testele administrate în cadrul EN IV şi documentele întocmite pentru buna administrare a acesteia se păstrează la centrul de evaluare până când sunt returnate la CNEE, conform procedurii.
    ART. 20
    (1) Comisia de organizare şi administrare a EN IV din unitatea de învăţământ asigură condiţii de egalitate a şanselor pentru elevii cu deficienţe, prin adaptarea procedurilor în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei respective.
    (2) Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de egalitate a şanselor pentru elevii cu deficienţe sunt următoarele:
    a) asigurarea posibilităţii de comunicare prin utilizarea sistemului Braille pentru elevii nevăzători, respectiv a limbajului mimico-gestual pentru elevii cu deficienţe de auz (inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat);
    b) mărirea adecvată a timpului destinat efectuării lucrării scrise de către elevii cu deficienţe motorii sau neuromotorii care îi împiedică să scrie normal ori de către cei cu deficienţe vizuale grave;
    c) asigurarea testelor scrise cu caractere mărite pentru elevii ambliopi;
    d) transmiterea prin dictare, pentru elevii cu anumite deficienţe, a informaţiilor din teste;
    e) realizarea sarcinilor de lucru pentru EN IV prin dictarea rezolvărilor de către elevul cu deficienţe unui al doilea cadru didactic, pe parcursul desfăşurării testului.
    (3) Elevii cu deficienţe din unităţile de învăţământ pot beneficia, după caz, de prevederile alin. (2), în baza certificatului de încadrare în gradul de handicap sau a unei adeverinţe medicale.
    (4) Elevii şcolarizaţi la domiciliu susţin proba de evaluare la domiciliu.
    ART. 21
    (1) Elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în şcolile de masă, precum şi cei din învăţământul special care parcurg curriculumul şcolii de masă susţin EN IV în condiţiile prezentei metodologii.
    (2) Elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi înşcolile de masă, dar care parcurg curriculumul specific învăţământului special sau care beneficiază de adaptări curriculare, în baza planurilor de intervenţie personalizată, susţin EN IV în condiţiile prezentei metodologii, cu aceleaşi teste ca şi colegii lor, cu menţionarea, în lista elevilor comunicată de către şcoala eşantionată, precum şi pe testul completat de către elev şi în fişa de evaluare, a situaţiei speciale a elevului.
    ART. 22
    Conducerile unităţilor de învăţământ aduc la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei metodologii prin următoarele activităţi:
    a) afişarea la avizierul şcolii;
    b) prezentarea în cadrul consiliului profesoral;
    c) prezentarea în colectivele de elevi în clasa a IV-a;
    d) organizarea unor întâlniri cu părinţii/tutorii legal instituiţi în vederea informării acestora.
    ART. 23
    Centralizarea rezultatelor EN IV în vederea prelucrării, interpretării şi efectuării unor analize de sistem se realizează printr-o platformă informatică.

                       _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016