Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 6.521 din 11 octombrie 2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiţii în/pentru sisteme de management integrat al deşeurilor necesare pentru îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vederea asigurării tranziţiei spre economia circulară în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027
EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1042 din 17 octombrie 2024
Ţinând cont de prevederile:
- Deciziei Comisiei 2012/21/UE din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensaţii pentru obligaţia de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general;
– Regulamentului (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;
– Regulamentului (UE) 2021/1.058 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională şi Fondul de coeziune;
– Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C(2022) 8703 final/24.11.2022, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă;
– Hotărârii Guvernului nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare şi completările ulterioare,
având în vedere Avizul favorabil al Consiliului Concurenţei nr. 11.357 din 23.08.2024 pentru proiectul de ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiţii în/pentru sisteme de management integrat al deşeurilor necesare pentru îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vederea asigurării tranziţiei spre economia circulară în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027,
văzând Referatul Direcţiei generale dezvoltare durabilă nr. 46.109 din 29.08.2024 pentru aprobarea ordinului ministrului investiţiilor şi proiectelor europene privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiţii în/pentru sisteme de management integrat al deşeurilor necesare pentru îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vederea asigurării tranziţiei spre economia circulară în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027,
în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul investiţiilor şi proiectelor europene emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru compensarea costurilor de investiţii în/pentru sisteme de management integrat al deşeurilor necesare pentru îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vederea asigurării tranziţiei spre economia circulară în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027, al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Fondurile alocate în cadrul schemei de ajutor de stat prevăzute la art. 1 sunt asigurate prin Programul Dezvoltare durabilă 2021-2027, din Fondul de coeziune şi bugetul de stat.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Adrian Câciu
Bucureşti, 11 octombrie 2024.
Nr. 6.521.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: