Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 6.145 din 21 decembrie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 2 februarie 2017
Având în vedere prevederile art. 216-220 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.693/2012 privind înfiinţarea Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior şi pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012.
ART. 3
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi Direcţia generală învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei naţionale
şi cercetării ştiinţifice,
Mircea Dumitru
Bucureşti, 21 decembrie 2016.
Nr. 6.145.
ANEXĂ
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Statistică
şi Prognoză a Învăţământului Superior
CAP. I
Misiunea, rolul şi atribuţiile Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior
ART. 1
Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior, denumit în continuare CNSPIS, este un organism consultativ de nivel naţional, fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
(1) CNSPIS are ca atribuţii principale elaborarea şi actualizarea permanentă a indicatorilor de monitorizare a învăţământului superior şi prognoza evoluţiei acestuia, în raport cu dinamica pieţei muncii.
(2) CNSPIS solicită instituţiilor de învăţământ superior, prin intermediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ), datele oficiale corespunzătoare indicatorilor de monitorizare, date ce privesc, fără a fi limitate la, programele de studii, evoluţia efectivelor de studenţi, absolvenţi, cadre didactice, date financiare şi politici instituţionale.
(3) CNSPIS elaborează studii, analize şi prognoze privind evoluţia sistemului de învăţământ superior şi corelarea acestuia cu dinamica pieţei muncii, precum şi cu tendinţele generale ale evoluţiei sociale.
(4) CNSPIS coordonează implementarea instrumentelor electronice referitoare la învăţământul superior din cadrul Sistemului Integrat Naţional Educaţional (SINED).
(5) CNSPIS colaborează cu Institutul Naţional de Statistică pentru elaborarea indicatorilor de monitorizare a învăţământului superior la nivel sistemic, precum şi cu Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) pentru elaborarea indicatorilor de calitate pentru evaluarea performanţelor instituţiilor de învăţământ superior.
(6) MENCŞ publică anual sistemul de indicatori, la propunerea CNSPIS.
CAP. II
Organizarea şi funcţionarea CNSPIS
ART. 3
CNSPIS este format din 17 membri, cadre didactice şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar sau de cercetător ştiinţific II ori titluri echivalente obţinute în străinătate, experţi în cadrul unor instituţii de statistică şi prognoză, selectaţi pe baza performanţelor lor ştiinţifice cu relevanţă internaţională şi numiţi prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice
ART. 4
Mandatul membrilor CNSPIS este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
ART. 5
(1) Mandatul de membru poate înceta, înainte de termen:
a) prin revocare de către ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice pentru încălcarea normelor etice şi de deontologie sau dacă nu se implică, în mod sistematic, în activităţile CNSPIS;
b) prin demisie.
(2) Se consideră că un membru nu se implică, în mod sistematic, în activităţile CNSPIS, în următoarele cazuri:
a) absentează nemotivat la 3 şedinţe consecutive sau la oricare 50% din şedinţele CNSPIS în decursul unui an;
b) în alte cazuri stabilite prin regulamentul intern de funcţionare.
(3) Revocarea poate fi solicitată ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice de către unul sau mai mulţi dintre membrii CNSPIS.
ART. 6
(1) În cazul existenţei unui loc vacant în componenţa CNSPIS se procedează la numirea altui membru prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
(2) Mandatul noului membru continuă, în ceea ce priveşte durata, mandatul aferent locului rămas vacant.
ART. 7
(1) CNSPIS are un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi un secretar general. Odată cu numirea componenţei CNSPIS, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice desemnează preşedintele şi vicepreşedinţii.
(2) Secretarul general este numit de către preşedintele CNSPIS. Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general constituie Biroul operativ al CNSPIS, care rezolvă problemele administrative ale CNSPIS.
(3) O persoană nu poate ocupa funcţia de preşedinte al CNSPIS pentru o perioadă cumulată mai mare de 4 ani, indiferent de perioada în care a fost preşedinte şi de eventualele întreruperi.
(4) Preşedintele şi vicepreşedintele pot fi revocaţi din respectivele funcţii de conducere de către ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice sau prin votul secret a cel puţin două treimi din membrii CNSPIS, la cererea unuia ori mai multor membri ai CNSPIS. Revocarea se aprobă de către ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
ART. 8
Preşedintele CNSPIS are următoarele atribuţii:
a) îndeplineşte mandatul atribuit explicit prin hotărârea membrilor CNSPIS;
b) conduce şedinţele de lucru ale CNSPIS;
c) stabileşte ordinea de zi a şedinţelor de lucru ale CNSPIS, pe baza propunerilor membrilor; ordinea de zi poate fi modificată prin hotărâre a membrilor CNSPIS, la cererea oricărui membru al CNSPIS;
d) asigură legătura operativă a CNSPIS cu ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice în vederea informării acestuia despre activitatea CNSPIS;
e) reprezintă CNSPIS în relaţia cu terţii.
ART. 9
În absenţa preşedintelui sau atunci când acesta este în imposibilitate de a-şi exercita funcţia, atribuţiile şi competenţele sale sunt preluate de un vicepreşedinte.
ART. 10
(1) Pentru realizarea diferitelor activităţi, membrii CNSPIS se pot constitui în grupuri de lucru, temporare ori permanente.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale şi în anumite situaţii, CNSPIS poate consulta experţi în domeniul legislaţiei educaţiei, prognoză şi statistică, care îşi vor desfăşura activitatea pe baza unui mandat acordat de către CNSPIS.
(3) Experţii consultaţi sunt nominalizaţi prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
ART. 11
Pentru a adopta o hotărâre, membrii CNSPIS pot vota atât în cadrul şedinţelor, cât şi de la distanţă, exprimânduşi dreptul la vot prin mijloace electronice, conform regulamentului intern de funcţionare.
ART. 12
Hotărârile CNSPIS sunt aprobate prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi, în cazul votului în cadrul şedinţelor, respectiv prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor votanţi, în cazul votului exprimat prin mijloace electronice.
ART. 13
(1) Pentru luarea hotărârilor în cadrul şedinţelor CNSPIS este necesară prezenţa a cel puţin 9 dintre membri.
(2) Participarea la şedinţele CNSPIS poate fi asigurată şi prin videoconferinţă.
(3) În cazul voturilor exprimate prin mijloace electronice, hotărârile se pot adopta numai dacă numărul de membri prevăzut la alin. (1) votează în intervalul de timp stabilit pentru vot, conform regulamentului intern de funcţionare.
(4) În vederea asigurării posibilităţii de vot electronic, documentele supuse aprobării sunt transmise membrilor cu cel puţin două zile înaintea termenului-limită pentru exprimarea votului.
ART. 14
CNSPIS adoptă un regulament intern de funcţionare, în termen de 60 de zile de la numirea membrilor CNSPIS.
ART. 15
Şedinţele CNSPIS se convoacă de către preşedintele CNSPIS, de către ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice sau la cererea a cel puţin o treime din membrii CNSPIS.
ART. 16
Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice sau un reprezentant al acestuia poate participa la şedinţele CNSPIS, în calitate de observator.
ART. 17
CNSPIS poate invita în cadrul şedinţelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori şi/sau de consultanţi.
CAP. III
Finanţarea CNSPIS
ART. 18
Resursele materiale şi financiare necesare funcţionării CNSPIS şi grupurilor de lucru ale acestuia sunt asigurate de către MENCŞ, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) sau prin alte mijloace legal constituite.
ART. 19
Administrarea şi gestionarea resurselor destinate activităţilor CNSPIS sunt asigurate de UEFISCDI, în conformitate cu hotărârile CNSPIS, în condiţiile legii.
ART. 20
Pentru activitatea desfăşurată în afara activităţii de bază, participarea la şedinţe sau grupuri de lucru, membrii CNSPIS şi membrii grupurilor de lucru sunt remuneraţi, la nivelul de încadrare pentru un profesor universitar, în categoria tranşei de vechime în învăţământ peste 40 de ani, cu o retribuţie egală cu 1/20 din valoarea brută a salariului de bază al acestuia.
ART. 21
Membrilor CNSPIS şi experţilor consultaţi le sunt decontate cheltuielile de transport, diurnă şi cazare necesare îndeplinirii atribuţiilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
ART. 22
Remunerarea activităţii desfăşurate în afara activităţii de bază de către membrii CNSPIS sau a grupurilor de lucru ale CNSPIS şi decontarea cheltuielilor de transport, diurnă şi cazare ale acestora pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru se fac în condiţiile legii şi în limitele bugetului alocat.
CAP. IV
Relaţia instituţională CNSPIS - UEFISCDI
ART. 23
UEFISCDI asigură sprijinul tehnic şi executiv pentru activitatea CNSPIS, conform solicitărilor CNSPIS şi normelor legale în vigoare.
ART. 24
UEFISCDI, prin departamentele sale şi conform prevederilor legale, are următoarele atribuţii:
a) administrează şi gestionează resursele destinate activităţilor CNSPIS, în condiţiile legii şi în conformitate cu hotărârile CNSPIS;
b) asigură secretariatul tehnic al CNSPIS;
c) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a CNSPIS în relaţiile cu MENCS, instituţiile de învăţământ superior, cu instituţiile de cercetare, dezvoltare, inovare şi cu alte organizaţii şi instituţii publice sau private.
ART. 25
(1) Secretariatul tehnic pune la dispoziţia membrilor şi a Direcţiei generale învăţământ superior din MENCS, în termen de 48 de ore de la fiecare şedinţă, o minută a şedinţei, în format electronic.
(2) Minuta consemnează lista tuturor participanţilor, subiectele discutate şi hotărârile adoptate.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: