Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 304.673/2019 al Direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar, în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Traian din judeţul Ialomiţa, în proprietatea acestei organizaţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigaţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condiţiile legii, în care sunt specificate obligaţiile prevăzute de Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 3 Patrimoniul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea şi corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului act normativ aparţinând acestei entităţi. ART. 4 Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare preluată de către organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii prevăzută la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizaţie a obligaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispoziţiilor art. 29^3 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros Bucureşti, 19 decembrie 2019. Nr. 578. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, care se transmit în proprietatea organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Traian, din judeţul Ialomiţa
┌────┬────────────┬────────────┬──────────────┬───────────┬───────────┬────────┬────────┐
│ │Codul de │ │ │ │ │ │ │
│ │clasificare │ │ │ │ │ │ │
│ │şi nr. MFP │ │ │ │ │ │ │
│ │alocat prin │ │ │ │ │ │ │
│ │Ordinul │ │ │ │ │ │ │
│ │ministrului │ │ │ │ │ │ │
│ │finanţelor │Persoana │Persoana │ │ │ │ │
│ │publice şi │juridică de │juridică la │ │ │ │Valoarea│
│Nr. │al │la care se │care se │Denumirea │Descrierea │Adresa │de │
│crt.│ministrului │transmite │transmite │bunului │tehnică │ │inventar│
│ │delegat │imobilul │imobilul │ │ │ │(lei) │
│ │pentru buget│ │ │ │ │ │ │
│ │nr. 668/ │ │ │ │ │ │ │
│ │2014, cu │ │ │ │ │ │ │
│ │modificările│ │ │ │ │ │ │
│ │şi │ │ │ │ │ │ │
│ │completările│ │ │ │ │ │ │
│ │ulterioare │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │Teren │Suprafaţa │UAT │ │
│1 │9/29710766 │ │ │aferent 2 │totală 17,5│Traian, │35 │
│ │ │ │ │RDN - 55/3 │mp │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │ │Ialomiţa│ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │1 platformă│ │ │
│ │ │ │ │ │de beton pe│ │ │
│ │ │ │ │ │care sunt │ │ │
│ │ │ │ │ │amplasate 2│ │ │
│ │ │ │ │ │agregate │UAT │ │
│2 │1.8.12/ │ │ │2 RDN - 55/│pompare RDN│Traian, │3.417,25│
│ │29710763 │ │Organizaţia │3 │Suprafaţa │judeţul │ │
│ │ │ │utilizatorilor│ │desfăşurată│Ialomiţa│ │
│ │ │ │de apă pentru │ │- 1,5 mp │ │ │
│ │ │ │irigaţii │ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │Traian Sediul:│ │construită │ │ │
│ │ │ │localitatea │ │- 1,5 mp │ │ │
├────┼────────────┤ │Traian, ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │incinta S.C. │Teren │Suprafaţa │UAT │ │
│3 │9/29710767 │ │NICOMAR SAT - │aferent 2 │totală 17,5│Traian, │35 │
│ │ │ │S.R.L., │RDN - 55/4 │mp │judeţul │ │
│ │ │ │judeţul │ │ │Ialomiţa│ │
├────┼────────────┤ │Ialomiţa ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │1 platformă│ │ │
│ │ │ │ │ │de beton pe│ │ │
│ │ │ │ │ │care sunt │ │ │
│ │ │ │ │ │amplasate 2│ │ │
│ │ │ │ │ │agregate │UAT │ │
│4 │1.8.12/ │ │ │2 RDN - 55/│pompare RDN│Traian, │3.417,25│
│ │29710764 │ │ │4 │Suprafaţa │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │desfăşurată│Ialomiţa│ │
│ │ │ │ │ │- 1,5 mp │ │ │
│ │ │ │ │ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │ │ │- 1,5 mp │ │ │
├────┼────────────┤ ├──────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │Teren │Suprafaţa │UAT │ │
│5 │9/6500339 │ │ │aferent 10 │totală 70 │Traian, │140 │
│ │ │ │ │RDN - 56 │mp │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │ │Ialomiţa│ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │5 platforme│ │ │
│ │ │ │ │ │beton pe │ │ │
│ │ │ │ │ │care sunt │ │ │
│ │ │ │ │ │amplasate │ │ │
│ │ │ │ │ │10 agregate│ │ │
│ │ │Agenţia │ │ │pompare RDN│UAT │ │
│ │1.8.12/ │Naţională de│ │ │(câte 2 pe │Traian, │ │
│6 │6500341 │Îmbunătăţiri│ │10 RDN - 56│fiecare │judeţul │18.835 │
│ │ │Funciare CIF│ │ │platformă) │Ialomiţa│ │
│ │ │RO 29275212 │ │ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │ │ │desfăşurată│ │ │
│ │ │ │ │ │- 6 mp │ │ │
│ │ │ │ │ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │ │ │- 6 mp │ │ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │Teren │Suprafaţa │UAT │ │
│7 │9/6500225 │ │ │clădire │totală 645 │Traian, │1.290 │
│ │ │ │ │staţie 57 │mp │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │ │Ialomiţa│ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │Înregistrată │ │Clădire │ │ │
│ │ │ │în Registrul │ │staţie de │ │ │
│ │ │ │naţional al │ │pompare │ │ │
│ │ │ │organizaţiilor│ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │de │ │desfăşurată│UAT │ │
│8 │1.8.12/ │ │îmbunătăţiri │Clădire │- 98 mp │Traian, │29.202 │
│ │6500227 │ │funciare 647/ │staţie 57 │Suprafaţa │judeţul │ │
│ │ │ │09.08.2019, │ │construită │Ialomiţa│ │
│ │ │ │CIF 41514181 │ │- 98 mp │ │ │
│ │ │ │ │ │Regimul de │ │ │
│ │ │ │ │ │înălţime - │ │ │
│ │ │ │ │ │parter │ │ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │Conductă │Lungimea │UAT │ │
│9 │1.8.6/ │ │ │principală │totală │Traian, │54.899 │
│ │6500229 │ │ │SPP 57 │3.037 ml │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │ │Ialomiţa│ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │Platformă │ │ │
│ │ │ │ │ │beton pe │ │ │
│ │ │ │ │ │care sunt │ │ │
│ │ │ │ │ │amplasate 3│ │ │
│ │ │ │ │ │agregate │UAT │ │
│ │1.8.12/ │ │ │3 │pompare │Griviţa,│ │
│10 │6500349 │ │ │CRIŞ125-AT6│CRIŞ 125 │judeţul │3.165 │
│ │ │ │ │ │Suprafaţa │Ialomiţa│ │
│ │ │ │ │ │desfăşurată│ │ │
│ │ │ │ │ │- 50 mp │ │ │
│ │ │ │ │ │Suprafaţa │ │ │
│ │ │ │ │ │construită │ │ │
│ │ │ │ │ │- 50 mp │ │ │
├────┼────────────┤ │ ├───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │Teren │Suprafaţa │UAT │ │
│11 │9/6500347 │ │ │aferent 3 │totală │Griviţa,│2.780 │
│ │ │ │ │CRIŞ125-AT6│1.390 mp │judeţul │ │
│ │ │ │ │ │ │Ialomiţa│ │
└────┴────────────┴────────────┴──────────────┴───────────┴───────────┴────────┴────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.